Este de la Pavel Corut. :-)

Da, exprimarea este rupta din context. Este vorba de o analogie a Sfantului Ioan Gura de Aur, in care firea umana supusa pacatului, pe care o asuma Hristos prin Intrupare, este numita "desfranata".

Anna, iti multumesc.

Mai, mai, mai!
 

De ce rizi? Oare de ce consideram sufletul unei astfel de femei pierdut pentru vesnicie incit sa nu mai fie in stare sa se rupa de viata dinainte? Sunt atatea femei sfinte in calendar care inainte au trait in desfranare si au ajuns prin post si viata aspra la sfintenie, daca ele au putut atata oare o femeie desfranata (fosta desfranata - mai precis) nu poate sa o ajute Dumnezeu si pe ea sa fie o buna sotie si mama, daca nu si mai mult?
De ce trebuie sa privim la modul atat de categoric o astfel de persoana? Nici noi nu suntem sfinti si excelam si noi intr-un pacat oarecare, asta inseamna ca nu ne mai putem mintui daca punem inceput bun si schimbam viata noastra?
Slava Domnului pentru mila sa pentru noi, ca altfel ne-am pierde!
Har si binecuvantare de la Domnul!

Hmm sincer aici nu este vorba despre o fosta desfranata ...tema era o desfranata ,adica o femeie care face pacatul in sine ; eu as vrea sa cred ca exista barbati care vor sa schimbe femei care comit acest pacat ,DAR in general eu observ barbati care nu mai vor sa stie de femei si vor sa ajunga sfinti ceea ce ma impresioneaza. Am intalnit un parinte calugar pe nume Calinic care mi-a spus ca imi intelege durerea ca si el a trecut prin asta ,dar dupa durere a ales sa slujeasca Domnului si sunt sigura ca virtutile lui sunt multe ,are darul inainte vederii si poate multe alte daruri pe care nu le stiu .Sfaturile lui au fost si sunt mereu pretioase ,parerea mea este sa incercati sa fiti pe langa oamenii lui Dumnezeu si primiti cu bucurie mana intinsa catre voi.

Nu prea am inteles ce ai vrut sa zici in partea a doua. Dar la ce am inteles iti raspund:
Oare un barbat s-ar casatori cu o desfranata imediat, luand-o de la coltul strazii? In perioada pre-casatorie e clar ca femeia nu ar mai fi o desfranata, deci ar deveni o fosta. Iubirea poate schimba multe intr-un om. Din nou sunt surprinsa de cit de categorica este privita o astfel de femeie! Si nu tocmai placut !
Doamne ajuta!

Sa meditam si la cuvintele sfantului apostol Pavel:,,Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum!
Sau nu stiti ca cele ce se alipeste de desfranata este un singur trup cu ea?,,Caci vor fi -zice scriptura-cei doi un singur trup´´.EPISTOLA I CORINTENI CAP 5, 15-16.
Asa cum au mai zis cateva persoane aici pe forum, una e sa iubesti cu dragoste crestina( cum iubeste Dumnezeu pe orice om, mai mult sau mai putin pacatos), si cu totul altceva sa iti doresti sa fii un singur trup cu acea persoana( unindu-te prin Taina Cununiei).
O desfranata/ un desfranat care da semne de reala indreptare e pe drumul cel bun, dar ce te faci cu cei care nu vor sa isi schimbe viata cu una cu doua? Un crestin/a practicant/a nu cred ca trebuie sa porneasca la drum cu o astfel de persoana plecand de la premisa telenovelistica : ,,Cu iubirea si credinta mea o sa il aduc pe calea cea buna´´. Mai exista si reversul medaliei, ca marul putred sa il strice pe cel bun.

Poate ai dreptate si tu, punctul tau de vedere este obiectiv.

Exact asta e si punctul meu de vedere, si spun asta fiind foarte optimista in legatura cu dezrobirea oamenilor de patimi, de posibila lor metamorfoza, si implicit si de puterea celor care aleg sa isi uneasca destinele cu cei care au un trecut peste care e nevoie sa treci...pentru a avea un viitor, altul si comun.

Pratic suna altfel afirmatia ca te-ai casatori cu o fosta desfranata, dar care nu mai e in momentul in care se pune problema unei casatorii crestine, si care ar fi trebuit sa inteleaga ceva pe parcursul relatiei...

Adulterul si desfranarea intra puternic in contradictie cu ideea de cuplu, de familie...si de Sfanta Taina ( in opinia mea), pentru ca nu mai vorbim de o patima oarecare...precum fumatul, consumul cafelei si mai stiu eu care...e chiar o permanenta interventie in cadrul ideii de cuplu in general, si mai cu seama crestin.

Sfantul Herman de Alaska, auzind pe unii de langa el cum ca ei Il iubesc pe Dumnezeu si pot iubi usor, a spus:

- Iar eu, ticalosul, de atatia zeci de ani ma chinui sa'L iubesc pe Dumnezeu... si inca nici acum nu am ajuns sa'L iubesc cum trebuie.

Andrei, nu iubim inca asa cum trebuie !
Oare putem noi iubi cu iubirea cu care iubeau sfintii ?! Oare ni s'a facut ocara precum cinstirea ?!

Sa luptam neincetat in a iubi si a cuprinde in aceasta iubire pe toti si toate.
De cele mai multe ori iubim ce avem mai la indemana (si nici aceea asa cum trebuie), trecand cu vederea pe multi si multe altele.

Deci... niciodata nu este "destul"... cu siguranta poti mai mult.

Trecand peste comparatia despre felul in care ne iubeste Hristos si felul cum percepem si ne manifestem noi iubirea, pot sa spun ca am intalnit cazuri de persoane indragostite de desfranate/desfranati. Am vazut si cazuri in care una din parti isi "incurajau" consoarta catre desfranare...

Dar am vazut foarte putine cazuri in care o persoana a reusit sa-si accepte jumatatea cu tot cu trecut, cu bube, cu familie, cu datorii etc...

Eu am facut asta
 

Eu am facut asta. Sotia mea s-a culcat in studentie cu foarte multi baieti. Mi-a mai spus ca lua anticonceptionale si ii placea ca baietii sa isi lase toata samanta intransa. A hotarat brusc sa se intoarca cu tot sufletul spre credinta, dupa un an am luat-o de sotie si nu-mi pare rau. Acum mi-a nascut o fetita ca un ingeras si stiti de cata iubire ma bucur din partea ei?