285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (L)
 

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (L)


Îndată (văzând probabil că nu iese nimeni), liderii pucioşi schimbă datele problemei: dacă morţii nu vor să iasă de bunăvoie, vor fi luaţi pe sus, cu forţa. De aceea, ziua învierii şi respectiv ieşirea din locuinţa morţilor se amână, pentru o dată care se vrea a fi precisă, dar este vag definită de expresia “vin curând să-i iau”:

“Am spus că vin la voi cu sărbătoarea îngerilor, şi voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei, şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii, şi îi voi mângâia şi îi voi uşura şi le voi da din învierea lor şi le voi da grai să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Deocamdată cei morţi îşi amăgesc foamea de înviere cu masa pe care pucioşii o aştern în grădinile lor şi tot ei o mănâncă, iar morţii iau aminte şi se bucură de îndestularea lor. “Dumnezeul” Pucios se scoală şi merge pe pământ, coborând pe o rază a învierii, şi din nou vine şi este venit ca să-şi declare veniturile, şi de aceea Se anunţă “venit pentru venirea cea mare”:

“Bat cu toiagul şi zic: ridicaţi-vă, voi, porţi, ca să intre în voi raza învierii! Sunt împăratul slavei, sunt Domnul puterilor! Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt. Sculaţi-vă să mergem! Mergem pe pământ, acolo unde Eu sunt întru slava Mea, cu toţi îngerii Mei venit pentru venirea cea mare, pentru învierea celor vii şi a celor morţi. Am întins masa pentru voi. Luaţi şi mâncaţi şi vă bucuraţi! Eu sunt hrana de pe masă şi sunt fructul învierii. Cei morţi întru Hristos, cei morţi fără de Hristos, sculaţi-vă şi hai la masă de înviere, căci jertfa celor mai mici ai neamului omenesc strigă de pe pământ pentru voi la Mine ca să vă aduc la masa învierii făpturii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Acum toate sunt noi şi toate sunt la vedere: slava, tronul, veacul cel nou, cuvântul cel nou, glasul cel nou ( care diferă substanţial, atât faţă de de glasul cel vechi al lelicăi Maria, cât şi de glasul mai vechi, al Verginicăi) ale Celui care a venit la Pucioasa ca să le dea pe toate liderilor pucioşi, înfăşurate bine în idee şi învelite meşteşugit în cuvânt:

“Iată slava Mea, tronul cuvântului Meu! Iată veacul cel nou, vorbirea Mea peste pământ, cuvântul Meu, care împărăţeşte de pe tronul său! Amin. Suflu cu el peste voi. Luaţi din el şi grăiţi! Mâncaţi din el şi înviaţi! Acesta este glasul Meu. Luaţi cuvânt din cuvânt şi daţi-vă unii altora din el, că am venit să vă dau.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Ziua venirii “Celui de la Pucioasa” a sosit. Cei morţi primesc o promisiune proaspătă şi plină de speranţe: vor fi uşuraţi de greutatea şi de incertitudinea aşteptării acestei zile şi vor fi sloboziţi din legăturile iadului, dar cu condiţia să dea şi ei ceva în schimb, o nimica toată: să se facă mărturisitori ai “Cuvântului” Pucios:

“– O, cât aţi aşteptat voi ziua venirii Mele cu sfinţii şi cu îngerii, voi, cei ce dormiţi cu trupul în morminte! Nu ştie lumea oamenilor de pe pământ ce este trupul cel de după trup. Eu vă voi slobozi pe voi, iar voi veţi mărturisi prin cuvântul Meu, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Se dezvăluie apoi identitatea prezumptivă a duhului care este însărcinat cu trâmbiţarea venirii “Domnului” pucios pe pământ şi cu trombonirea pucioşilor. Este vorba de “Mihail arhanghelul”:

“Iar voi, îngeri ai slavei Mele, ascultaţi de îngerul Meu, Mihail arhanghelul, care sună venirea Mea pe pământ pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ şi pentru cei din locuinţa morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

am vazut filmul docomentar facut de cristian tabara NEBUNIE SI RATACIRE CURATA cu ceea ce se petrece la puciosi

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban
 

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (I)

Ca şi alţi cercetători de ocazie ai “Fenomenului Noul Ierusalim” de la Pucioasa, şi studentul teolog Liviu Clinciu rămâne tributar superficialităţii şi comodităţii în a se raporta exclusiv la materiale oferite gratis prin mass media de alţi curioşi, la fel de superficiali ca şi el. În consecinţă, studiul lui Liviu Cliniciu abundă în erori şi platitudini preluate “pe nemestecate” de la antecesorii săi. Intitulat “Descrierea mişcării „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă” şi datat “Mai 2010”, acest studiu se recomandă singur ca fiind realizat sub coordonarea lui Octavian Baban, lector-Dr. la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Baptistă.
Este Noul Ierusalim de la Pucioasa “o nouă mişcare religioasă”, aşa cum o văd Liviu Clinciu şi Octavian Baban? Nu s-ar putea spune, dacă ne raportăm la cei 55 de ani de propovăduire a acestei “ortodoxii originale”, pucioşismul, pe meleagurile dâmboviţene. Pentru ei poate fi nouă, dacă n-au mai auzit de ea până acum, dar au descoperit-o întâmplător “răsfoind” paginile Internetului. O minimă documentare la faţa locului ar fi oferit şansa celor doi “cercetători” să nu mai repete ca papagalul prostiile spuse de către alţii.

Vom trece în revistă acest studiu, comentând prin note personale principalele repere care individualizează acest studiu, dar şi acele remarci care nu corespund realităţii concrete de la Noul Ierusalim.


UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ Descrierea miscarii „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă Profesor coordonator: Lect. Dr. Octavian Baban Student: Liviu Clinciu, anul III Bucureşti, Mai 2010


O nouă mişcare religioasă, nu este obligatotiu tot una cu o mişcare sectară, faţă de o erezie. (Notă: După cum am văzut, “noutatea” mişcării de la Noul Ierusalim este o “noutate veche”. Ea datează de cel puţin 55 de ani, timp suficient ca să îmbătrânească în rele, dintre care nu lipsesc nici erezia, nici schisma. Liviu Clinciu consideră însă a priori, fără nici un argument, că o nouă mişcare religioasă nu este nepărat şi sectară, în timp ce o mişcare eretică este în mod obligatoriu şi sectară. Desigur că Liviu Clinciu se referă la confesiunea creştină, chiar dacă nu o denumeşte explicit. Or, dacă ne referim exclusiv la creştinism, putem afirma fără echivoc că orice mişcare religioasă care se defineşte pe sine ca exterioară Bisericii Creştine tradiţionale este o sectă, indiferent de motivele sale mai mult sau mai puţin “înnoitoare”. Sectarismul nu înseamnă neapărat o consecinţă a ereziei, dar în acest caz este primul pas făcut înainte de a cădea în ea, deoarece căderea în erezie – chiar dacă nu este imediată – este inevitabilă, întrucât desprinderea de adevărata Biserică este expresia desprinderii de adevăr şi este de o vulnerabilitate malignă.)

O mişcare religioasă este o mişcare de înoire ce poate apărea în cadrul unei religii, într-o confesiune sau în societate. (Notă: Tocmai de aceea ea – chiar dacă se declară doar înnoitoare – este neapărat o mişcare sectară, deoarece apare fie în sânul Bisericii, de care apoi se desprinde prin înseşi inovaţiile pe care le proclamă, fie în sânul societăţii civile, contestând în acest caz drepturile Bisericii Tradiţionale şi atentând la legitimitatea ei, prin subminarea autorităţii şi unicităţii acesteia.) Se poate spune că ea apare ca un răspuns a unor provocări care nu primesc un răspuns pe măsură în religiile sau confesiunile dominante. Ele pot fi o reactie normală, constructivă de adaptare la noi cerinţe şi nevoi comunitare, de credinţă sau sociale, de identitate şi comunitate, dar pot fi de asemenea o reacţie revoluţionară, de contestare şi de înlocuire (Notă: Termenii folosiţi aici de Liviu Clinciu – reacţie revoluţionară, contestare, înlocuire – , ca de altfel întregul pasaj în care aceştia apar, sunt preluaţi din Cursul de Noi Mişcări Religioase al lui Octavian Baban şi au un caracter eufemistic, pentru a masca forţat caracterul eretic al “mişcării”), sau de adoptare a unei noi direcţii ce este în contrast cu mersul general al religie sau confesiunii în care poate apărea.

Vom reaminti câteva elemente caracteristice unei NMR (Notă: Această abreviere folosită de Liviu Clinciu este preluată din titulatura cursului lui Octavian Baban de la Facultatea de Teologie Baptistă, şi însemnă “Noi Mişcări Religioase”) care ne vor ajuta să analizăm mişcarea de la Glodeni, Pucioasa, numită „NOUL IERUSALIM”.

O religie, pentru a exista ca atare, are nevoie de un set de simboluri şi concepte sacre. Ea are funcţia de a ajuta pe om să se poată apropia de divinitate, de natură. Tendinţa omului spre un învăţător care are acces la sacru, un profet care să explice simbolurile şi să dea învăţătură de bază, care definesc ritualul, este întâmpinată prin religie. În religie avem de asemenea un text sacru, fie închis, fie deschis.

Noul Ierusalim, de la Glodeni, lângă Pucioasa, este o grupare cu specific apocaliptic (de unde vine şi denumirea), condamnată de Sf. Sinod al B.O.R. (1993). (Notă: Aici Liviu Clinciu reproduce un pasaj din Cursul misiologie şi ecumenism al lectorului David Pestroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ) Ea a început în 1955, când o femeie din zonă, numită Virginia şi considerată “piatra de temelie” a comunităţii Noului Ierusalim, a început să vorbească despre mesajele primite de la divinitate (Notă: Exprimare defectuoasă. Virginia pretindea că prin ea se aduc în mod direct mesajele primite de către creştinii pucioşi de la divinitate. Formularea lui Liviu Clinciu lasă să se înţeleagă că Virginia nu era vectorul principal, ci era doar un comentator autorizat al acestor mesaje ).

Atunci s-a stârnit un curent de opinii foarte puternic, pro şi contra, însă treptat, alte persoane au dus mai departe mesajul Virginiei, iar în 1990, s-au pus şi bazele unei biserici, cu o arhitectură aparte, asemănătoare unui templu ziggurat. (Notă: Un studiu serios şi ancorat în actualitate ar fi menţionat imediat şi faptul că în prezent acest “templu zigurat” nu mai este piatra unghiulară a pucioşismului, aşa cum era el în 1990. Liderii pucioşi de astăzi au mutat centrul de greutate al sectei şi al dialogurilor dintre ei şi “Dumnezeul” lor în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”, acolo unde ei şi-au construit un buncăr subpământean numit de cunoscători “Legănuţul Antiatomic” ).

Adepţii se pretind adevăraţii ortodocşi şi provin dintre foşti practicanţi ai Meditaţiei Transcendentale, (Notă: O gogomănie înghiţită de Liviu Clinciu pe nemestecate; adepţii pucioşi nu au avut nici o tangenţă cu această "mişcare" ) artişti (Marian şi Victoria Zidaru – artişti plastici; Ovidiu Lipan şi Gh. Zamfir – simpatizanţi), preoţi şi monahi ortodocşi grupaţi în jurul surorilor Virginia şi Mihaela. (Notă: La ora actuală, nici un preot ortodox canonic nu este în sfera de influenţă a Mihaelei. Puţinele monahii, pe care le numeri pe degete, care au fost amăgite să-şi părăsească locul de metanie, regretă amarnic gestul făcut. Unele – cum ar fi maica Gabriela B. – s-au întors la mânăstirile lor, altele – cum ar fi Teodora şi Anisia – au încercat să fugă, dar s-au întors înapoi la jugul pucios pentru că se dezobişnuiseră cu ascultarea canonică şi le-a fost greu să se reintegreze )

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban
 

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (II)

Marian Zidaru, fost profesor universitar şi artist plastic recunoscut pe plan mondial, este unul dintre membrii acestei comunităţi atât de controversate. Membrii grupării se socotesc creştin-ortodocşi, pe stil vechi şi chiar merg în bisericile de parohie. (Notă: Aici Liviu Clinciu a reprodus masiv pasaje din Bihoreanul, ediţia online, fără a se documenta la faţa locului unde ar fi putut vedea măcar atâta lucru: că niciun pucios nu merge vreodată la bisericile de parohie )

Virginia, moartă în 1992 (Notă: Greşit. A murit în 1980 ), a fost declarată „sfântă” şi i s-au alcătuit slujbe, acatiste, icoane etc. La început, Virginia şi adepţii ei au avut binecuvântarea arhiereului Irineu Pop Bistriţeanul, care a sfinţit complexul la inaugurare, iar apoi a retractat, rămânând arhiereu-vicar.

Însă stilul lor de viaţă este unul cu totul special – bărbaţii au bărbi şi plete şi poartă numai haine de in şi cânepă (Notă: Greşit. Cuvântul “numai” este nejustificat. Nu lipsesc dintre materiile prime nici pielea, nici bumbacul, nici chiar lemnul, din care se fac nasturi ), iar femeile îmbracă veşminte lungi şi au capetele acoperite de broboade. Alimentaţia este una exclusiv vegetariană şi preparată din ingrediente cât mai naturale. “Căsătoria albă” nu este un concept străin de membrii acestei comunităţi. Cei mai mulţi dintre aceştia trăiesc şi muncesc în aşezămînt, însă un număr restrâns vieţuiesc în mănăstire. Restul comunităţii nu are voie să pătrundă acolo şi nici măcar nu ştiu ce se petrece în spatele zidurilor considerate sacre. (Notă: Aici Liviu Clinciu a reprodus formulări ale lui Cristi Tabără, fără a se mai obosi să citeze sursa )

Pentru oamenii din afară cel mai greu de acceptat sunt însă mentalităţile adepţilor Noului Ierusalim. “Mesajele divine” primate (Notă: Nu primate, ci primite ) sunt cuprinse în ziarul lor, care apare lunar, dar şi în volumul numit “Cuvântul lui Dumnezeu”, despre care membrii comunităţii susţin că n-ar contrazice Evanghelia – mesaje divine transmise sub formă de „revelaţie deschisă” – atât Virginiei, cât şi urmaşilor ei. Textele provin de la Dumnezeu Tatăl, Hristos, Maica Domnului sau „sfânta” Virginia (Notă: Aici Liviu Clinciu realizează o construcţie profund nefericită, ca şi când ar susţine că ceea ce spune chiar aşa şi este. Este o greşeală pardonabilă pentru lipsa de experienţă a unui student, dar inadmisibilă pentru “profesorul coordonator” Octavian Baban, care se presupune că a citit cu atenţie lucrarea studentului său. Dacă ar fi aşa, dacă aceste texte ar proveni de la Dumnezeu, lectorul teolog ar trebui să fie printre primii care să reclame vocal necesitatea urgentă a includerii lor în Sfânta Scriptură ) şi se adresează adepţilor într-un stil predicatorial naiv, cu greşeli de ortoepie supărătoare.

Inspiraţia este evidentă după mesaje similare din lumea catolică (Medjugorje). Mesajul lor este, categoric, apocaliptic.
Mişcarea Noul Ierusalim crede că România = Noul Ierusalim (ţară aleasă a fi izbăvită de urgia Apocalipsei, dar nu pentru ierarhie, care e acuzată de corupţie, ci pentru credincioşii ei. Au un post continuu, inclusiv duminica şi-n sărbători.

Mişcarea Noul Ierusalim din Pucioasa, ea îndeplineşte caracteristicile specifice unei religii, fiind oarecum desprinsă din orodocsie (Notă: Chiar dacă sunt baptişti, studentul Liviu Clinciu şi “profesorul lui coordonator” Octavian Baban nu pot invoca nici o scuză pentru o asemenea greşeală de “ortografie”, care le basculează blazonul, incert, între superficialitate şi ignoranţă. Oricum, dacă Noul Ierusalim de la Pucioasa este desprins de Ortodoxie, fie şi “oarecum”, aceasta este o dovadă certă că avem de a face nu cu o mişcare înnoitoare, aşa cum sugerează autorul studiului, ci cu o banală, dar periculoasă sectă ), având în vedere faptul că membrii comunităţi se considere şi participa la servicii divine ale bisericii orotdoxe (Notă: Fals. Chiar dacă se consideră ortodocşi, ei nu participă la serviciile Bisericii Ortodoxe, ci şi-au construit propria ierarhie necanonică formată din diaconi, preoţi şi preoţi-arhierei, pentru a avea prin ei şi cu ei servicii proprii, desfăşurate în afara Bisericii), ea funcţionează ca şi o religie răspunzând nevoilor de concepte sacre, având un învăţător (actual 14 persoane care locuiesc în templu ridicat sub indicaţiile primite de la Dumnezeu (Notă: Fals. Mitul cu cele “14 persoane” care sunt “învăţătorii” adepţilor pucioşi este o minciună sfruntată. Singurul “învăţător” este autodesemnat în persoana Mihaelei Tărcuţă), iar aceia care sunt acolo, primesc Cuvântul lui Dumnezeu direct de la El) (Notă: Fals. Mitul cu cele “14 persoane” care locuiesc în aşa zisa “mănăstire” şi “aud cuvântul lui Dumnezeu” este o minciună sfruntată, întreţinută din interes chiar de către liderii pucioşi, care doresc să se legitimeze mai bine “lucrarea” prin această minciună. Singura care pretinde faţă de adepţii ei că aude “Cuvântul de la Dumnezeu” este Mihaela Tărcuţă) şi un text sacru deschis, în care Cuvântul lui Dumnezeu este adăugat după cum el este transmis celor 14 care au acces la locul preasfânt.

Top 10
 

MariaM, cind ai timp fa-ne si noua un clasament al aberatiilor pucioase, detinatorii exclusivi ai "adevarului" in Romania...., un fel de TOP 10

ceva de genul:
1. Puciosii cred ca copiii trebuie sa se conceapa DOAR prin femeie si Duhul Sfint, fara barbat
2.
3
4
5
6
7
8
9
10

Și care sunt argumentele, ce anume ai văzut? Te-ai lăsat folosit de ironiile diavolului care te-a adus la concluziuniunile „evidente”...

că cică ei sunt cea mai periculoasă sectă și că acolo grăiește antichrist?

Păi dacă antichrist vrea ca fără tiranie să te lași de curvie, beție, țigară, bar, cafea, ură, minciună, și vrea ca să nu mai înjuri și să nu mai hulești pe Maica Domnului, pe sfinți și pe frați, vrea să crezi scriptura, să pricepi cum se cuvine și să asculți întocmai pe Iisusu Hristos și Cuvântul Lui Dumnezeu... după cum a zis Tatăl și Maica: „De El să ascultați căci El este Fiul Meu preaiubit întru Carele am binevoit„ respectiv „Toate câte vă va spune să faceți... voi să faceți întocmai.”... atunci Domnul ce vrea?

Deci dacă pucioșii sunt călăuziți de antichrist atunci voi, voi de cine sunteți călăuziți? Și ce ne îndeamnă oare „Iisus Hristos”... omul mincinos care i-a luat locul, cel pe care îl cunoașteți voi din bârfele gLumii, ce ne îndeamnă de văd că îl credeți fărăndoială cu toții:

-să mințim pentru slavă deșartă, să furăm, să ucidem, să urâm, să trufim, să bem, să curvim, să nu postim că nu asta cere Dumnezeu, ca fariseul o zi pe an, să bem, să ne îmbuibăm cu cărnărie și pitărie și bere că e alcool slab, și să consrtuim sute de ziduri și de clădiri unde să ne dăm regi?

Atunci probabil că voi așteptați pe mamona și pe zmeus ca să vă dea câte un îngrijidol și câte un zmeu ca să răspundă ei pentru voi și voi să puteți face toate relele dar crezând voi că sunt bune...


Și până or veni ăia doi ai voștrii care să vă „lumineze” științific și dialectic cât de fericiți veți fii voi în veșnicie ca fiii satanei, până atunci o să toți huliți la nesfârșit la adresa Adevăratului Iisus Hrtistos și Cuvântul Lui Dumnezeu,


uite, luând exemplul „fratelui” Cozia care propune un top al aberațiilor pucioșești, adică să începem direct în a huli pe Maica Domnului și să ne întrecem care mai de care să ne lăudăm că putem să hulim tot mai spurcat fără să pățim nimic și ca dovadă că nu murim să nu ne oprim...

Nu uitați că Adam și Eva după ce au murit duhovnicește, îndată ce au îndrăznit să fure amăgiți de șarpe au mai trăit 1000 de ani pe pământ și apoi 4000 de ani au tot așteptat în șeol... plinirea vremii.

Deci iată „aberațiile”:

1.Pucioșii ascultă și cred pe Adevărul și merg pe Calea cea strâmtă... care duce la Viață, vouă nu vă pasă de moarte fiindcă sunteți morți de multă vreme.
2.Pucioșii s-au lepădate de gLume și de ei înșiși ascultând de prooroci și de maimarii lor căci Duhul înseamnă sfântă proorocie care se împlinește neândoielnic, voi ascultați de proorocul mincinos dar habar n-aveți.
3.Pucioșii au lepădat toate sectele și toate eresurile căci Domnul este păstorul lor iar voi le-ați înghițit pe toate căci proorocul mincinos este poarta cea largă a neascultării și desfrânării.
4.Pucioșii n-au nici un minteres decât să-și poarte crucea iar voi aveți orice alt minteres prin care căutați duhul minciunii măririi de sine ca să ajungeți unelțicile celui rău crezând pe bețiv că cică răspunde el pentru voi atunci când v-a dat liber la curvie și hulă.
5.Pucioșii vor fii cei mai fericiți căci ei vor muri în Domnul și chiar dacă vor muri vor trăi în veci, voi sunteți morți într-o gLume a morților și urmați pe morții voștrii făcându-le pe plac exact ca și animatoarele crezând voi că dacă vedeți că mișcă, gata, sunt vii, păi câți viermi nu mișcă dar sunt morți și voi credeți că sunt vii dar sunt mereu alții și alții lăsând unii altora ștafeta lăcomiei și invidiei... distractive și sadice.
6.Pucioșii sunt mici și smeriți iar voi mari și tari, asta pentru că cel păcătos care a curvit o viață se îmbracă în haină de oaie și se dă mare și se ține mare, căci i-a dat diavolul să șadă pe scaunul lui, că cu ce se laudă diavolul? Păi cu aia că poate ucide, poate huli, puate desfrâna, poate spurca și poate împuți... deci are putere și vă dă și vouă din belșug, căci atât e înțelepciunea aia a lui, și de acolo știe căci a făcut păcatul și știe, și vă îngrozește cu mocirla lui ca să veniți la el și să trăiți până la sfârșit iluzia infinitului, căci infinitul e jmecher și știe să ție de scaun, cu dinții, de funcții și de privilegii... de frică... frica de sărăcie și de Credință. Iar voi nu vedeți de bârna cu care loviți pe împlinitorii tainici ai Domnului.
7. Pucioșii nu mai curvesc, nu se mai auto-păcălesc compătimindu-și nemulțumirile pentru pofte și plăceri ci stau cuminți răbdând ocările gLumii ce urlă ca din guriță de șarpe: sectă, eres, dezbinare, mișcare centripetă, antichristul, tiranie, dictatorul, hoții, mincinoșii, criminalii și altele asemenea înscenate de cel rău prin tot felul de fraieri inconștienți.
8. Pucioșii nu caută prozeliți și nu au minteresul ca să fie cât mai mulți căci nu au de cucerit decât viața veșnică și nu gLumea, dar voi vă temeți că vă pierdeți ceea ce ați cucerit cu sabia voastră... spurcată.
9.Pucioșii sunt biruitorii fiarelor și ai șarpelui și ai morții căci Domnul biruie pentru ei toate căci a venit ca să plinească Apocalipsa și să facă Cer nou și Pămîânt nou, dar voi beți, mâncați, vă însurați și vă faceți cadouri unii altora complăcându-vă în fatalitate și abandon în călăudiceea... nici fierbinți și nici reci ci vă liniștiți în acel dolce non fa niente... deși munciți cu o râvnă imensă la a vă întreține starea de comă bubonică.
10.Pucioșii nu râvnesc de la nimeni absolut nimic dar voi le scoateți ochii că ce le-a dăruit Domnul ar trebui cică să fie al vostru... că cică voi sunteți dumnezei și nu ei... nu ei care Îl împlinesc pe Dumnezeu Mângâietorul ci voi care îl împliniți pe mamona și pe zmeus...


Căci așa e la noi:

vreți mereu ca să faceți binele făcând răul... după formula:

„râde zgârciob de boală spartă fiindcă orb la orb nu-și scoate cojochii ca nu cumva să se vadă că avară-i vhororopsit gardul și-n lăuntru leneopardul...”

Să nu ziceți că nu v-am spus! și eu nu-s pucios și n-am nici un minteres decât v-am împărtășit din bucuria mea căci eu cred fărăndoială... nu c-aș avea vre-un merit ci ca orice mare necredincios, am fost miluit mult de sus de către Cel ce este Credința!

Iar pentru cei ce vor semne și minuni ca să creadă, „să stea liniștiți” căci va veni și la ei cel ce le v-a satisface lăcomia de v-a învia până și pe morți și va scoate afară pe demoni... va veni mai înainte de Iisus Hrtistos Cuvântul, și dacă te-ai închinat... adio... la început se va arăta blând și te va îndemna... arată că lucrezi, fă-te că lucrezi... în numele Domnului și că aștepți.

Și apoi pentru lingușitoarele insectoloage ale lingvisvistului grămăticool care „apără” ele ceva ce nu se știe ce anume de parcă ar apăra democarția ca niște câini lupi, câini milițieniștii să furi și să minți și să bați... cu bârnochiululhul, prăjina aia ca o țeavă lungă și înălțată în care ele se ascund exact ca un glonț uitat pe țeavă... și de acolo îl apără fărăndoială pe jmecherul-infinitul-îngrijidolul... la nesfârșit.

Deci pentru ele un memento de tip remember forEver, că poate o să-și amintească cine este acela Eber în loc să repete la nesfârșit NU ȘTIU:

Nu stiu daca citesti scriptura dar in Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel la cap 2 Pavel spune asa:

"7. L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale.

8. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse.

9. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om. "

Hristos micsorat cu putin fata de ingeri, prin moartea pe cruce si inviere devine "Cuvantul" adica este incununat cu slava si cinste. Pai cine are slava si cinste, doar Dumnezeu, "si veti vedea pe Fiul Omului venind cu slava pe norii cerului", cine merge pe norii cerului, doar Dumnezeu. Deci la a doua venire este "Cuvantul" si au dreptate cei de la pucioasa. Insasi Pavel ne spune lucrul acesta in chip tainic prin acele versete.

Mai mult spus va venii cu slava Tatalui sau, slava pe care atunci nu o avea, e clar = "CUVANTUL"

Arsenie Boca asa picteaza invierea, trupul lui Hristos este diafan, transfigurat, Lumina, nu este ca un trup normal, ca nu are nici barba.Adica este "Cuvantul"

Mai cerceteaza scriptura si nu vorbii doar asa ca sa vorbesti.

Cum este descris in apocalipsa Hristos dupa ce a inviat din mortii:
"3. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.

14. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.

15. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;"
si uitate la pictura invierii din Draganescu, facuta de Arsenie, si o sa vezi ca e acelasi, adica "Cuvantul"

DAr si Iezechiel il vede Cap1 ;

"26. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.

27. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.

28. Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ. "

Aici tot "Cuvantul" adica Fiul Omului "PREASLAVIT", adica moartea si invierea lui Iisus.

Iar in pictura lui Arsenie Boca Invierea este incadrata in cruce...

Răspuns:
Citatele tale vorbesc despre un trup al lui Hristos-Cuvântul, chiar dacă acesta este diafan, chiar dacă e transfigurat (adică, aşa cum te exprimi tu, "nu este ca un trup normal") dar totuşi un trup de om, al cărui chip îl vede şi Ezechiel la Cap. 1. iar în Apocalipsa trupul I se vede încins cu brâu de aur, şi I se vede şi capul, şi părul, şi ochii şi picioarele, şi I se aude glasul. Or, pucioşii înşişi, şi tu cu ei, vedeţi "Cuvântul" ca pe nişte slove care se înşiruie pe hârtie şi se fac cuvinte şi apoi fraze meşteşugite care se adună într-o Carte Groasă şi grea de 7 Kg. cărora voi îi spuneţi "Cuvântul lui Dumnezeu". Nici vorbă de trup, nici vorbă de chip! Însuşi "Dumnezeul" Pucios se mărturiseşte pe sine ca fiind un "Hristos" destrupat, atunci când zice: "... nu sunt venit în trup, ci în duh".

Formularea ta care pretinde că abia "la a doua venire este "Cuvantul" " contrazice flagrant Scriptura, care arată limpede: Cuvântul este de la început, dinainte de toţi vecii:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act şi acestui timp, chiar dacă este şi va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Aşadar Cuvântul S-a făcut trup la Naşterea lui Iisus în Bethleem, şi nu "la a doua venire", aşa cum afirmi tu aici, din dorinţa de a le da dreptate cu orice preţ trâmbiţaşilor şi tromboniştilor de la Pucioasa.

Da domnule, eu te cred, aşa e precum spui şi te afli pe drumul cel mai bun...

Eu pricepeam însă că pe om l-a micşorat cu puţin faţă de îngeri după ce a greşit omul de a căzut sub toată zidirea, căci omul era mai sus decît toată creaţia fiind un mic Dumnezeu... căci Credinţa se odihnea în el... iar pe Iisus L-a înălţat mai presus de toată zidirea pentru că s-a smerit şi a ascultat şi a fost supus mai mult decât oricine, dar Iisus Hristos nu s-a supus cu niciunchip nici păcatului şi nici mândriei şi nici nu a slujit lor...

Iar chipul acela din Iezechiel este chipul geloziei lui Dumnezeu pentru că evreii aveau legământ cu Domnul... şi Îl călcaseră slujind idolilor şi se închinau soarelui şi urâciunilor în locurile ascunse şi au lepădat dreptatea... şi ascultarea de Dumnezeu... şi de aceea le-a trimis răzbunarea Domnului... căci a Lui este răzbunarea şi nu a omului.

Şi da, Numele Său cel nou, al Domnului Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu... de la început şi până la sfârşitul tuturor veacurilor, şi pe El, Tatăl a toată creaţia şi a toată făptura Îl slăveşte nu cu slavă de la oameni nici cu slavă deşartă ci cu slava cea veşnică şi nepieritoare a fericirii în dreptate şi adevăr ţi dragoste curată pentru că prin El se plineşte întocmai şi desăvârşit tot Cuvântul lui Dumnezeu în toată înţelepciunea Sa de la început şi până la sfârşit... şi de aceea prin El toate s'au făcut câte s-au făcut şi nimic nu s-a făcut fără El din cele ce s-au făcut căci nimeni nu a înţeles şi nu a ascultat conform cu povaţa Tatălui afară de cei ce erau întru El, chiar dacă nu s-a ştiut asta ci a fost şi este o mare taina căci Domnul nu s-a arătat decât celor credincioşi şi smeriţi... fiind preadulce şi minunat întru toţi sfinţii Lui cei credincioşi.

Iar acum, în zilele noastre, El plineşte Apocalipsa, împreună cu poborul Lui... dar iată, tainic şi smerit că după 55 de ani nimeni nu Îl ia în seamă sau în serios şi El cu toate astea deşi Îl doare amarnic cu toate astea nu se supără pe nimeni până acolo încât să-l piardă pe vreunul pe care îl mâna Tatăl la El ci îl tămăduieşteşi îl vindecă de toată durerea... căci nu a revenit în Duhul ca să judece pe cineva ci să caute şi să găsească pe oaia cea pierdută... de exemplu chiar şi pe mariamargareta ar fi luminat-o dacă ar fi dorit dar ea a preferat aştceva, îndată s-a înhăitat cu cel rău şi a rămas cu el de cam prea multă vreme, cu infinitul saprofitul, spinul hulicios, cu duhulul cel rău pentru care face muncă asta benevolă de viceversare şi învârtoşare aruncând că prostiile şi interpretările lor absurde le-ar susţine pucioşii... ca să cadă în cursă fraierii creduli şi din prostie să hulească şi ei împreună cu ea distrugându-se sufleteşte, că cică o să răspundă nenia sau tanti grijania pentru ei şi o să-i şi plătească pentru munca neglijentă de pricepere şi aia plină de râvnă deşartă de îngrijit îngrijidolii lăcomiei, minciunii şi furăciunii, unindu-se ei cu grozăviorul închipuit şi mulţumit de sine că face voia sa de sine, voia părerii de sine, voia trădătoriei şi bârfătoriei gLumei împreună cu proptelele şi unelţicile lor... viclene... sculate la lupta cea mare... ca un fel de partizani ce luptă cu tiranul... deci cum să nu-i fie milă de oile pierdute şi rătăcite şi încurcate printre minteresele satanei... cum? Dar dacă nu se vor deştepta... până la urmă vor regreta că nu au crezut.

Şi dragă bob de grâu, nu te speria de ea că ea se crede mare lingvisvistă doar că e înhăitată cu grămăticool... şi dă mereu lecţii...

Dar prima lecţie nu a învăţat-o şi aia zice aşa:

''cine se naşte din amăgitorul şarpe pui de ispisicuţucute mănâncă''... şi aşa i-a îndemnat şarpele amăgitor la început: să nu asculte pe Dumnezeu ci să se pună ei pe dat ei lecţii... că cică vor ştii binele şi răul mai bine ca Dumnezeu din moment ce vor face şi răul ca să ştie cum e... rodul ăla...

Şi acolo cad toţi fraierii care au lepădat Calea şi se luptă împotriva fraţilor, a trupului în loc să se lupte cu duhulul din ei... duhulul ce caută să piardă şi să răpească oile cereşti ale Domnului ca să nu mai ajungă la Cer sau să cadă de acolo... şi cum reuşeşte? Prin minciună şi multă diversiune... vicevrsa, vicentoarsa viceglobul pământesc...

şi doar v-am zis că nu e glob ceea ce a ieşit din apele de sub Cer.

Dar voi n-aveţi decât să vă lăsaţi muşcaţi de şarpele îndoielilor mincinoase ca să vă semeţiţi şi să vă îngâmfaţi împreună cu prefăcuţii ce îmbrăcându-se în haina credinţei tăgduiesc păuterea ei... căci dacă n-ar fi aşa, atunci pentru ce sunt lacomi şi vor scaune înalte şi avere materială multă? Şi de ce lovesc cu bârnochiulhul peste obrazul săracului sau al orfanului? Pentru ce se întrec în a-şi da plecăciuni deşarte unii altora ca să fie slăviţi de oameni întrecându-se în întietăţuri care pe care şi care mai de care? Pentru că se hrănesc cu ura şi cu tot aluatul fariseilor şi saducheilor... nemaiiubind pe Domnul şi nemaicrezând în puterea Lui de a se umili şi smeri aore mîntuirea lor ci cred numai în puterea omului de a trufi şi lenevi şi a nu mai răbda crucea şi a se rîăzbuna cu sadism pe cei nevinovaţi sau neputincioşi... exact ca orice fricos îmbrăcat în haina competenţei... slujind defapt pântecului... minţii din minteresuri viclene, neştiind ce-şi fac cu inima lor.

De parcă nu ar fi zis Domnul şarpelui ceva de genul ăsta:
''...pe pântec să te târăşti pe pământ şi pământ să mănânci în toate zilele vieţii tale şi blestemat să fii tu între toate dobitoacele pentru ceea ce ai făcut, şi vrăjmăşie voi pune între tine şi sămânţa femeii, tu îi vei căuta călcâiul iar El îţi va strivi ţie capul...''

Le-a dat canon de pocăinţă pe care ei l-au priceput şi împlinit viceversa... şi doar Domnul s-a smerit şi l-a plinit şi pentru ei luîndu-l asupra Sa... din mila lor, a celor ce veneau la El, la Mesia, împinşi de Tata...

Dar unele unelţici preferă să dea lecţii şi să stea înhăitate cu ngrămăticlul infinitul saprofitul...

...treaba lor... a sculişoarelor.


Deci dragul meu încearcă să pricepi acest cuvânt mare al proorocului Arsenie Boca, trâmbiţa nr.3 apocaliptică:

''bobul lui se preschimbă în tăciune şi el se crede grâu nedreptăţit'', uite bob însemnă credinţa, tăciune vine de la deşertăciunea deşertăciunii iar nemulţumirea vine pentru delicatesurile sulimenizante ale lăcomiei şi auto înălţării întru slava deşartă a gLumii...

Deci nu te lăsa înfricoşat sau sedus de ispisisicile ce miorlăie cu disperare la gLună, luîndu-se pe sine prea în serios, ci mergi mai departe pe Calea cea mai bună... citind mereu din Cuvântul lui Dumnezeu pus de pucioşi pe site... căci ''Domnul grăieşte peste pământ şi se vesteşte întru venirea Sa, deci să stăm bine şi cu frică şi cu luare aminte'' că şarpele mişcă, miscă, dar defapt stă cu mândrie şi cu trufie... pururea lăudăroşindu-se numai pe sine înaintea lui Dumnezeu... şi arătându-se tuturor în cea mai mare gLumină... adică se dă mare şi se ţine grozav deşi e cel mai mare desfrânat şi dus complet pe apa strâmbetei, dar iată că se îmbracă în sfinţişor dar tăgăduind în ascunsul inimii puterea sfinţeniei... răzbunându-se el căci lui nu-i place să creadă ca să fie credincios ci numai ca să se grozăvească că cele furate ar fi defapt meritele sale... deci cunoaşterea păcatelor făcute de el le preschimbă în merite deosebite... în înţelepciuciuni, şi aşa îţi dă şi ţie de lucru ca să ai ce afla... păcatul ca să ştii cum e... făcându-l bineînţeles... şi aşa, iată cu prin neascultare îţi faci de când te naşti chip cioplit de care ţie-e dor şi te îndrăgosteşti...

Deci ai grijîă ce iubeşti că şarpele îţi intinde mereu roadele ispisipitei, răutăţii, ca să vă faceţi pe plac, pe placul lui.

prietene tu vorbesti despre mine, dar oare ma cunost pe mine, caci iata o taina iti relev despre mine: 29.09. , Arsenie Boca a fost nascut, dar nu iti spun anu' caci vei stii cine sunt ....!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 5

"1. Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri.

2. Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer,

3. Dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi.

4. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci
să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.

5. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului.

6. Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul,

7. Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere,

8. Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.

9. De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui.

10. Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. "

Si acum faceti legatura cu Apocalipsa cap 21:

"1. Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.

2. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.

3. Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.

4. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.

5. Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le facem pe toate. Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.

6. Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.

7. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu "

uite ca am inceput si eu sa vorbesc la misto, cred ca e din cauza forumului, nu prea am experienta , asta e, cum spui tu vsovivii, cafia amara indulcita cu zahar cubic...rezulta ce o rezulta...

Aici tu "faci legătura" dintre cal şi măgar, adică baţi apropoul pe care pucioşii îl strigă în gura mare, şi zici aşa: că avem un cort al trupului în care suspinăm îngreuiaţi, dar Domnul ne-a făgăduit un cort al lui Dumnezeu, şi de aceea ne-a şi dat o locuinţă din cer cu care să ne îmbrăcăm şi care s-a coborât ca o cetate sfântă din cer, luând numele "Noul Ierusalim de la Pucioasa", locuinţă veşnică în care sălăşluieşte poporul pucios care are numele "poporul lui Dumnezeu" (sau, altfel spus, "Noul Israel"), iar "Dumnezeul" Pucios este cu noi.

Din păcate, unele deosebiri de nuanţă dau pe faţă impostura şi amăgirea pucioşilor. Cetatea lor este numai cu numele "Cetatea Noul Ierusalim", altminteri nu corespunde cu nimic cetăţii descrise de Apocalipsa. Ea nu se pogoară din cer, ci răsare din pământ; ea nu este zidire de la Dumnezeu, ci de la om; nu este nefăcută de mână, ci este făcută de mână omenească; lumina ei nu este asemenea cu cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul, ci este lumină electrică obişnuită, care vine prin fir de la omul din lume; ea nu are zid mare şi înalt ci mic şi scund; nu are douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece îngeri, ci douăsprezece uşi, fără îngeri; "cetatea" pucioşească nu este în patru colţuri, ci în opt; "cetatea" pucioşească nu are douăsprezece mii de stadii, ci 10-12 metri; zidul "cetăţii" pucioşeşti nu are o sută patruzeci şi patru de coţi, ci 2-3 metri; zidăria zidului ei nu este de iaspis, iar cetatea nu este din aur curat, ca sticla cea curată;temeliile zidului "cetăţii" pucioşeşti nu sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint, şi ametist), ci sunt din piatră de râu adunată de adepţii pucioşi de pe valea râului Ialomiţa; cele douăsprezece "porţi" nu sunt douăsprezece mărgăritare, ci sunt uşi din lemn obişnuit; fiecare din "porţi" nu este dintr-un mărgăritar, ci din mai multe scânduri geluite; piaţa cetăţii nu este de aur curat, şi nu este străvezie ca sticla.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei"; dar "cetatea" pucioşilor are un "templu" în mijloc, în care ei se închină "Dumnezeului" lor.
Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul"; dar "cetatea" pucioşilor are nevoie de soare şi de lună ca s-o lumineze, iar făclia ei este curentul electric tras de la stâlpul din uliţă.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor", dar pucioşii zadarnic aşteaptă, de mai bine de douăzeci de ani ca să vină neamurile pământului la ei, ca să li se închine.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo"; dar porţile "cetăţii" pucioşilor sunt închise ziua şi noaptea, căci la ei şi ziua este ca noaptea, şi numai o noapte spirituală este acolo.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor", dar nici măcar un neam nu a făcut acest lucru până acum.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului", dar pucioşii sunt maeştri ai minciunii şi ai dezinformării, ascunzând că unul dintre adepţii lor a încercat să se spânzure în "templul cetăţii", fiind adus la disperare de minciunile şi nedreptăţile liderilor pucioşi, care au pângărit "cetatea" cu gândurile de sinucidere ale celui nedreptăţit de ei.

Noul Ierusalim de la Pucioasa este doar o biată clonă a Noului Ierusalim ceresc, jalnică în asemănare şi sclipitoare în deosebiri cu cetatea cea adevărată, care se va coborî din cer la plinirea vremii, exact aşa cum a fost proorocită în Apocalipsă.

Nu!!! eu nu am spus asta, tu spui asta , eu nu am spus, tu presupui ce gandesc eu, dar iti spun ca nu esti nici pe departe aproape.

Cort spune Pavel este trup omenesc, iar in apocalipsa se refera la Trupul omenesc al "Cuvantului", de ce ar spune apocalipsa "Cortul lui Dumnezeu" pai eu zic ca vrea sa evidentieze acest lucru, sa il sublinieze, si anume ca Dumnezeu la a doua venire are si un trup omenesc, ca noi oamenii, separat de ceea ce este in inviere, caci ceea ce este in inviere este lumina, si acel trup transfigurat se uneste in chip tainic cu un trup normal evidentiind in chip si mai tainic cele doua firi ale lui Hristos, cea Dumnezeiasca(de Cuvant al lui Dumnezeu) si cea omeneasca(de fiu al omului).

Precum Maxim Marturisitorul in Filocalie, "Raspunsuri catre Talasie" la talcuirea semnului lui Iona spune:
". Lucrul se intelege asa: ca dupa cele trei zile, pe care le-a petrecut Proorocul in pantecele chitului,

desemnand de mai inainte in sine ingroparea de trei zile si Invierea Domnului, Scriptura asteapta sa vina alte trei zile,

in care sa se arate lumina adevarului si adevarata implinire a tainelor prevestite,

ca apoi sa se produca distrugerea cetatii,

dat fiind ca aceste zile din urma nu vor mai preinchipui numai adevarul ingroparii si al Invierii Mantuitorului,

ci il vor arata limpede, implinindu-se in realitate, pe cand cele trei zile de mai inainte, pe care le-a petrecut Iona in chit, numai il preinchipuiau.

Caci daca orice chip se refera la un adevar asteptat in viitor, iar chipul in acest caz a constatat in petrecerea de trei zile a lui Iona in pantecele chitului, este vadit ca chipul are sa se arate ca urmand dupa el, in mod real, taina unui adevar nou.

Si de fapt, trei zile si trei nopti a petrecut Domnul in inima pamantului, cum insusi Domnul zice: ''Precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul omului in inima pamantului trei zile si trei nopti''.

Deci spunand Scriptura: ''Inca trei zile'', arata in chip ascuns ca alte trei zile au trecut, caci altfel nu ar fi spus ''inca'', adica ''vor mai fi trei zile, si Ninive va fi distrusa''. Deci nu chipul avea sa distruga Ninive dupa hotararea dumnezeiasca, ci adevarul despre care a spus: ''inca trei zile''.

E ca si cand Iona ar fi zis: ''Vor mai fi inca trei zile dupa chipul aratat prin mine, in care va avea loc o ingropare si o inviere mai tainica, si dupa aceea Ninive va fi distrusa''.

Vezi asta este :"E ca si cand Iona ar fi zis: ''Vor mai fi inca trei zile dupa chipul aratat prin mine, in care va avea loc o ingropare si o inviere mai tainica, si dupa aceea Ninive va fi distrusa"

Dar ia uite ce spune Pavel in legatura cu invierea:
"
4. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci
să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă."

Adica noi, nu vrem ca aceasta haina , cort, sau trup sa fie scoasa, adica sa nu o avem, deci impicit sa murim caci asta se intampla cand o scoti , ci peste aceasta sa ne imbracam cu cealalta pe deasupra, adica cu haina spirituala a duhului sfant, si astfel moartea cea a trupului va fii biruita prin viata, adica prin duhul sfant, si astfel omul nu va mai murii pe pamant, asa cum si Adam la inceput nu murea, iata taina mantuiirii pe care o releva Pavel, iar Hristos este incepatura a invierii, caci in chip tainic prin trupul sau transfigurat intruchipeaza "haina invierii" si slava viitoare pe care omul o va avea...

Deci :"Scriptura asteapta sa vina alte trei zile,in care sa se arate lumina adevarului si adevarata implinire a tainelor prevestite,dat fiind ca aceste zile din urma nu vor mai preinchipui numai adevarul ingroparii si al Invierii Mantuitorului,
ci il vor arata limpede, implinindu-se in realitate, pe cand cele trei zile de mai inainte, pe care le-a petrecut Iona in chit, numai il preinchipuiau. "

Deci se intelege si asa, chipul este invierea, iar a doua venire este adevarata implinire a tainelor prevestite prin chip adica prin "INVIERE"..

Dar eu va spun Fiul Omului este in aceasta mica tara si amarata, si incepand JUDECATA DE LA CASA LUI DUMNEZEU(sau cortul, cum vreti sa-i spuneti) si dupa masura credintei unii vor intra intru ODIHNA LUI iar altii nu... precum Pavel spune in epistola catre evrei (care din punctul meu de vedere este o capodopera in ceea ce priveste descoperirea tainelor lui Iisus Hristos)

Capitolul 4
"1. Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduinţa să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi.

2. Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit.

3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: "M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea", măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea lumii.

4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: "Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale".

5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: "Nu vor intra întru odihna Mea!".

6. Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat,

7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre". "

Eşti aşa de sigur? înseamnă că ştii şi pe unde se ascunde Fiul Omului în această mică ţară şi amărâtă, de nu-L vede nimeni! Pucioşii susţin sus şi tare că El este ascuns la ei în grădină, de peste 55 de ani. Tu unde spui că este?

Şi apropos: ai rămas dator cu o explicaţie: care este "legătura" dintre Apocalipsa cap 21 şi "Noul Ierusalim de la Pucioasa", de care vorbeai mai deunăzi, cu cuvintele (şi te citez acum):

Si acum faceti legatura cu Apocalipsa cap 21:
[...]
2. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.

Nu e la miştou ce ţi-am scris mai sus şi răspunsul tău pentru mine văd că e bun chiar dacă mi l-ai dat la mişto, supărându-te tu pe ceva... poate pentru că iar ţi-am dat lecţii...

Păi lecţia era pentru mariamargareta... indiscreta, că a beut cretă ca să fugă de la lecţii... şi are mereu fierbinţeli.

Deci e corect: 29.09. sunt două cifre care exprimă ziua şi luna de Astăzi clarificând succint ideea:

''Să nu-ţi faci chip cioplit de neascultare căci cine ridică sabie de sabie v-a pieri!''

Iar pe mariamargareta nu are sens să o iei în seamă căci nu ştie ce-şi face omul cu mâna lui şi te trezeşti că o ajuţi să se surpe, şi ea nu poate pricepe cum de nu puşcă exact lucrurile măsurate de ea cu cele scrise în Apocalipsă în ceea ce priveşte construcţia...

Păi de aia nu puşcă fiindcă nu poate pricepe şi nu pentru că nu poate ci pentru că nu mai vrea căci îi place să stea aşa înşelată de draci şi formatată de duhulurile rele care i-au ''deschis ochii'', căci după ce au mâncat din roadele respective li s-au deschis ochii, doar că li s-au deschis viceversa vicentoarsa viceglobulpământesc şi acum ele nu mai văd decât pe dos... şi ce pot să facă, ele susţin mereu ceea ce cred ele că văd (cu ochii ăia care li s-au deschis) de parcă Domnul ar fi Dumnezeul numai al celor văzute... de ele, dar El este şi al celor nevăzute... iar pământul ieşit din apele de sub Cer nu e glob!

Dar de priceput şi de văzut e simplu dacă te strădui să ai căderea ca să privegheşti: se vede şi marea de cristal, şi curtea de aur, şi zidurile din pietre preţioase, şi cărămizile, şi Lumina şi Altarul şi cei doi finici punşi ca frunzele lor să tămăduiască pe oameni şi li se văd şi roadele, căci sfintele se dau sfinţilor... se vede clar cum se coboară ca o mireasă, ca un văl şi ca o haină albă ca s-o îmbrace pe femeia Mielului pentru nuntă. Iar cele cinci animatoare nebune or să rămână încuiate pe afară.

Mariamargareta caută să numere şi nu-i iese la socoteală, nu-i ies măsurătorile... păi nu scrie că îngerului i s-a dat ca s-o măsoare?

Deci fără credinţă credincioasă şi fără smerenie, cum crezi că poate cineva să vadă pe Dragostea curată cea plină de răbdare fără ca să se smintească complet?

Şi bob de grâu, ţi-am reamintit de o vorbă mare ca să te înveselesc şi nu ca să te superi:

''bobul lui se preschimbă în tăciune şi el se crede grâu nedreptăţit''

şi iată iar ''îţi dau lecţii'' cu încă una:

''nici abuzul, nici refuzul'', deci nici una, nici alta şi nici o cădere echilibrată între ele.

şi o zicală românească:

''orb la orb nu-şi scoate ochiulhul ci şi-l sulimenizează ca să arate exact ca egolbanu... adică exact ca ochiulhul dracoolhulului''.

Şi pentru mariamargareta, indisCRETA un remenber forEver:
...că dacă roade prea mult la cretă îi creşte temperatura... şi fierbinţelile bârfei superstiţioase şi supărate nu se sting cu ceartă, artă marţială şi joială, ci se sting cu apă...

mariamargareta si vsovivi nu faceti altceva decat sa va suparati una pe alta. Fiecare dintre voi are propria parere, vis-a-vis de acest subiect, si cu siguranta acesta parere nu se va schimba. Asa ca de ce mai insistati asupra subiectului?

Bună întrebare, şi greu de dat răspunsul în ceea ce ne priveşte... pe noi animatoarele.

Eu nu-s supărat pe mariamargareta şi pe colega ei lingvisvistă, ci ele pare că sunt supărate pe Dumnezeu pentru că le-a învăţat cineva ca să creadă viceversa şi ele nu mai pot să schimbe macazul, deşi doar i s-a explicat de sus pe mii de pagini pe aici cât de greu îi va fi ei atunci când va afla însfârşit ceea ce face... şi de aia am zis mereu până atunci ''iart-o Doamne că nu ştie ce face''...

Părerea mea nu are cum să se schimbe căci e de la Adevărul pe Cale, decât dacă Doamne fereşte ajung de mă păcăleşte şi pe mine cum le-a păcălit şi pe ele: biatul&ispismatul-infinitul&saprofitul, ca schimbând macazul să ajung şi eu înşelat de duhurile rele exact ca ele, de duhulul ce munceşte cu râvnă foarte mare numai pentru poftele şi plăcerile trupeşti: grijile cele mari şi foarte competente ele lenei gLumii deşarte... Ce arte? Arte marţiale şi joiale, ştii dumneata, lăudăroşenia fariseilor şi saducheilor... care au descoperit ochiulhul dracoolului: egolbanu... pe care cică o să-l dea ele la schimb când o să le vie judecata după fapte...

Iar a insista în minciună este prerogativa diavolului credul căci după ce a greşit ispistă kaa prin insistenţă şi acuzări şi aprinderi mânioase pline de trădare şi flatare înălţătoareoare să se lase omul sedus de el la credulitatea că va avea scăpare şi nu i se vor mai socoti faptele abominabile ci se vor strecura împreună după neobservare doar pentru că după ceartă urmează liniştea de după furtună şi vor fi trecuţi cu vederea în ideea că s-a terminat circul şi scandalul supărător. Deci de aia are el urletul ăla de sine, pentru ciolanu' egolbanu', ca un fel de avere cu femele şi chip tânăr rânjignitor şi mofturos de la acestea căci a găsit ''soluţia'' din sacool cu logici absurde şi pline de linguşeli.

Dar nu orice logică e sfântă ci numai aia ce vine de sus.

Deci eu văzând-o pe ea cât se munceşte ca să plinească minciunile lui nenea pentru superstiţul din cafiaua lui tanti grijania nu am combătut-o ci cu înţelepciune vicleană m-am folosit de miorlăielile ei ca să-mi expun veselia şi bucuria de a găsi pe Dumnezeu, căci neîndoielnic Domnul le grăieşte pucioşilor şi prin ei nouă, şi ca să vă împărtăşesc şi vouă binecuvântarea fără nici un minteres, celor care mai sunt sinceri în căutările lor, ca să ştie ei că iată mai e unul care fiind ortodox e sigur că aceea e sfânta Cetate din Apocalipsă şi nu alta... şi alea sunt cele 7 sfinte Trâmbiţe şi nu altele. Cine crede bine, cine nu nu şi Dumnezeu cu mila... dar nu uitaţi că El este şi drept. Deci milă Îi este Domnului şi de păgâni şi de păcătoşi şi de noi cei răi dar mai milă Îi este Lui de cei ascultători şi cuminţi şi smeriţi... de poporul Său cel mititel şi iubitor de la izvor .

Iar subiectul nu poate să deranjeze decât pe cei ce nu suferă, nu suportă să audă de Domnul Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu vreau să mai spun încăodată pe cine au drept stăpân aceia... deci cui slujesc ci dau o zicătoare modificartă un piculeţ:

''Râde zgârciob de boală spartă că orb la orb nu-şi scoate cojochii fiindcă avară-i vhororopsispit gardul şi-n lăuntru neneopardul'' care se dă ascultător, dar defapt el aplica formula: ''la masă nu se discută ci se execută''... săracul şi orfanul, văduva şi bolnavul... că doar cine sunt cei mai exmatriculaţi de la masa cea plină de delicatesuri a bogartului?

Deci dragul meu, nu mai pune aşa întrebări grele oricui căci s-ar mai putea găsi nebuni care să-ţi şi răspundă!.. dându-ţi lecţii... despre goglindă... şi magoglindă.

ai dreptate dar sa stii ca ne pierdem vremea aici pe forum, caci oricat inteles am vrea sa aducem, ce este in taina lasat , asa va ramane pana la vremea hotarata de Tatal ceresc, iar eu ma bucur ca am gasit un roman ca tine care are credinta si nu ii pasa ce spun altii, avand in vedere ca te aflii printre aceia care sunt putini la numar...

si as mai spune 75 de ani de la Arsenie (dar nu cand a murit) in paralel cu 7500 de la Adam, si cand vei scade diferenta iti va da cifra magica "7"

Cine se aseamănă, se adună. Pucios la pucios nu-şi scoate ochii.

Mai da mai privegheaza si tu, vrei sa iti dam totul mura-n gura.... :))))))))))))))))))

Iar când vei aduna o să-ţi dea cifra magică 14, mai degrabă tainică decât magică...

7+7= 14 (Începutul şi Sfârşitul)

Adevarat...

Eu mi-am spus punctul de vedere: nu este nici o legătură, în afară de o utilizare frauduloasă şi speculativă a unei sintagme consacrate. Noul Ierusalim de la Pucioasa nu este Noul Ierusalim din Apocalipsa. Punct.

Crezi ce vrei ... nu ma intereseaza...

Dacă nu te interesează, atunci să nu mai plăsmuieşti "legături" acolo unde nu există.

Dar de ce tu esti procurorul acestui forum, si anchetezi pe cine nu iti convine?

Si stii cu siguranta ca doar tu esti in posesia adevarului absolut?

288. “Schimbarea la Faţă” de la Noul Ierusalim - Pucioasa (I)
 

288. “Schimbarea la Faţă” de la Noul Ierusalim - Pucioasa (I)

Constrânşi de vocea contestatarilor, care-i acuză vehement că fac spiritism şi că vorbesc cu morţii, liderii pucioşi însăilează la repezeală o poveste pe care o doresc a fi cât mai credibilă, deşi este profund marcată de un triumfalism găunos: chipurile, venirea lui “Hristos” în grădinile cu meri altoiţi de la Pucioasa se face mereu “cu mărturie de sfinţi” şi este aidoma cu Schimbarea la Faţă de pe muntele Taborului, când Hristos cel viu a fost mărturisit de Moise şi de Ilie, în faţa a trei dintre ucenicii Lui.

Ce asemănări şi ce deosebiri sunt între povestea pucioşilor şi evenimentul biblic de pe muntele Taborului?

Ca asemănări nu putem consemna decât una: aceea că apariţiile se făceau în faţa a doi sau trei martori. Din acest punct de vedere, condiţia pe care o stabileşte Biblia (Matei 18, 16; 2Cor. 13,1; 1Tim.5,19, Evr.10,28) pentru a valida o mărturie ca fiind adevărată pare a fi îndeplinită. Schimbarea la Faţă este mărturisită în veac de apostolii Petru, Ioan şi Iacov, iar “apariţiile” de la Pucioasa sunt mărturisite astăzi de către liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor.

Liderii pucioşi sugerează că ar mai fi o “asemănare”: Hristos a apărut în lumină şi în slavă în faţa ucenicilor Săi, având de o parte şi de alta a Lui pe Moise şi pe Ilie, iar “Hristosul” Pucios pretinde că se arată ucenicilor lui însoţit şi mărturisit de “sfânta Virginia Tudorache-Stoica” şi de “sfântul Dănciucă Gheorghe” (zis şi “păstorul Daniel”), care-l flanchează de o parte şi de alta:

“ – O, lucrăm, Verginico, Eu şi cu voi, Eu şi sfinţii Mei, şi vă am într-o parte şi în alta şi lucrăm. Tu cu păstorul Daniel staţi martori, tată, şi aveţi lângă voi pe cei vii din cer ai acestei lucrări de cuvânt şi privesc ei în cer şi pe pământ lucrul şi cuvântul Nostru […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 decembrie 2010)

Duhul care se autointitulează “Păstorul Daniel” ia cuvântul şi mărturiseşte cum este cu venirea lui, a celui mort în urmă cu un an, din cer pe pământ, şi despre aşezarea lui ca martor alături de “Verginica”:

“— O, nu e ca pe pământ, Doamne, ci e ca în cer toată coborârea Ta cu lucrători din cer. Le spun eu, cel de un an venit şi aşezat lucrător de lângă Tine şi de lângă trâmbiţa Ta Verginica peste poporul Tău de azi, căruia i-am fost păstor din partea Ta pe pământ, […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 decembrie 2010)

Această “asemănare” este însă conjuncturală. Ea este “scoasă pe tapet” abia după ce liderii pucioşi au sesizat că poveştile lor spiritiste sunt puternic contestate pe blogul www.noul-ierusalim.info , şi oricum ea este un eveniment singular. Nici o “însoţire de îngeri” nu a fost consemnată vreodată în cei 25 de ani de “proorocie”, pe când trăia Virginia Tudorache, şi nici în cei 12 ani în care a “proorocit” sora ei, lelica Maria. Această inovaţie îi aparţine exclusiv geniului inventiv al Mihaelei Tărcuţă.

Să ne mai amintim că şi circumstanţele “coborârii Cuvântului lui Dumnezeu” la pucioşi erau radical diferite în acele vremuri. “Dumnezeul” pucios “cobora” din cer sub formă de funii de lumină care intrau în gura Verginicăi, care stătea întinsă şi adormită pe un pat, “proorocind” prin somn în stare de inconştienţă, iar adepţii pucioşi erau convinşi că aud glasul lui Dumnezeu care le vorbea prin gura ei. Nici vorbă de vreo “însoţire cu sfinţii”, care să-l mărturisească pe “Hristosul” Pucios în venirea Lui pe pământ:

“Maica Verginica nu ştia niciodată ce se vorbeşte, şi când se trezea, ne întreba pe noi dacă a vorbit Domnul. În tot acest timp cât se vorbea, ea vedea un porumbel alb, din ciocul căruia porneau trei funii de lumină, împletite, care intrau în gura ei. Acesta era semnul ei că s-a vorbit, dar nu ştia ce s-a vorbit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.67 )

Scamatoria aceasta s-a prelungit şi după moartea Virginiei, prin “proorociţa” Maria, sora ei, timp de alţi 12 ani (1982-1994). Şi ea “proorocea” adormită, iar asemănarea coborârii lui “Hristos” la Pucioasa cu Schimbarea la Faţă cea relatată de Biblie era la fel de sublimă, dar inexistentă, ca şi cea de pe vremea Verginicăi.

Aşadar, între anii 1955 şi 1994 “Domnul” Pucios n-a coborât nici măcar odată, prin Verginica şi prin Maria, aşa cum pretind astăzi liderii pucioşi: însoţit de îngeri de lumină, cu slavă şi mărturisire văzută exclusiv de către cei aleşi.

Farsa capătă valenţe meşteşugite, infracţionale chiar, abia pe vremea Mihaelei, care vine la conducerea sectei prin anul 1990. Mihaela realizează că scamatoriile cu “coborârea Domnului, alunecând pe-o rază” formată din trei funii de lumină, dar mai ales încuibarea Lui într-un trup adormit, sunt cusute cu aţă albă, şi de aceea ea decide să schimbe radical “macazul”: de acum încolo, “Dumnezeul” Pucios va coborî altfel, ca o suflare de vânt care vine repede şi-i şopteşte numai ei la ureche cuvinte magice, sosite din cer.

Alţi 20 de ani au urmat de atunci şi până azi cu această stratagemă nouă, care s-a dovedit a fi la fel de eficientă ca şi cea dinainte, în racolarea unor gură-cască ca adepţi dedicaţi full time. Simpatizanţii pucioşilor şi simplii vizitatori, în cazul în care voiau să ştie mai exact “cum vine Domnul” la Pucioasa, erau păcăliţi însă cu o altă poveste. Lor li se spunea că Glasul Domnului se auzea venind ca o suflare de vânt, care se aude glăsuind deasupra Templului de la Pucioasa numai de către “cei aleşi”, iar cei aleşi sunt în număr de paisprezece. În realitate, “cei aleşi” erau numai unul: Mihaela Tărcuţă, care însă îi instruia pe adepţii pucioşi consacraţi că de fapt nu numai ea, ci şi Nicuşor aude “Cuvântul” odată cu ea. Niciodată însă nu le spunea adepţilor cealaltă minciună, pe care le-o spunea vizitatorilor de ocazie: că primitorii ar fi în număr de 14. Măcar această lipsă de consecvenţă ar fi trebuit să le dea de gândit celor din anturajul ei apropiat.

În realitate, ”Cuvântul” de la Pucioasa este o pură invenţie a Mihaelei, inspirată sau nu de duhurile întunericului, căci “Coborârea Cuvântului” avea loc întotdeauna adânc după miezul nopţii. De câţiva ani doar, pentru a diversifica tematicile abordate şi pentru a da mai multă culoare şi credibilitate comunicărilor venite “de dincolo”, Mihaela a transformat “Cuvintele” de la Pucioasa, din monologuri devenite plictisitoare prin repetarea aceloraşi platitudini, în adevărate scenete de teatru, în care personajele vorbesc unele cu altele, se consultă şi îşi fac planuri comune, iar Mihaela stă ca un spectator şi “ascultă” vorbirea lor, consemnând-o totodată în scris, pe caiete, ca să rămână şi posterităţii:

“Cobor cu greu în ziua aceasta, căci găsesc neputinţă la porţi, şi le întăresc în răbdare […] O, numai umilit trebuie să stau şi să grăiesc înaintea omului! Nu pot să lucrez aşa cum este de lucrat […] Plâng ca un neputincios, Eu, Cel Atotputernic, […] Sunteţi în aşteptare ca să intraţi în carte, o, Verginico, tu şi păstorul Daniel. Avem neputinţă în porţi, tată. Lucrăm cu bucăţica. […] Aşa e soarta lui Dumnezeu între ai Săi.
Dar acum să vedem cum Ne aşezăm în carte în ziua aceasta de cuvânt, o, Verginico. Amin.
— Ne aşezăm, Doamne, la lucrul cuvântului de azi[…] O, avem durere şi jale de la cei ce se împotrivesc cu mintea lor şi cu cuvântul lor cel necredincios şi duşmănos, şi care au fost cândva mărturisitori şi au spus „Da, Doamne, cred, Doamne“. […] Cu păstorul Daniel mă voi sprijini în ziua mea de sărbătoare şi împreună vom pune masă de cuvânt pe masa poporului Tău cel de azi credincios, ca să luăm apoi şi să ducem peste tot pe unde sunt cei ce au fost şi mai sunt. […] Aş voi să grăiesc mult, […] Sunt cu păstorul Daniel şi aşteptăm să fie putere în porţi ca să putem lucra cuvânt cu despicare pentru atâtea taine greu de înţeles de pe pământ, şi venim noi din cer ca să le despicăm şi să arătăm lucrarea lor. Avem cu noi însoţitori dintre cei care au fost şi au venit şi ei, şi i-am luat martori pentru cele ce vom grăi în ziua aceasta de cuvânt.
O, Doamne, întăreşte puterea cea din porţi! Sfinţii cei tămăduitori, toţi să dea darul cel alinător pentru neputinţa celor ce ne ţin ca să venim şi ca să cuvântăm. Amin.
— O, Verginico, o, tată, e mare durerea Noastră de la cei ce Ne-o fac, şi ea se dovedeşte că este. Ne vom alina lucrând, tată, Noi şi cei ce Ne poartă ca să cuvântăm.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.67 )

288. “Schimbarea la Faţă” de la Noul Ierusalim - Pucioasa (II)
 

288. “Schimbarea la Faţă” de la Noul Ierusalim - Pucioasa (II)

Apoi Nicuşor ia textul scris de Mihaela şi îl transcrie pe calculator, apoi îl publică pe intrenet. De obicei, personajele scenetei care erau puse să se converseze cu “Domnul” lor erau alese din panoplia sfinţilor consacraţi sau a îngerilor, dar când inovaţia a devenit deja un obicei, Mihaela a băgat în vorbă cu mult curaj şi tupeu unele persoane mai puţin “sfinte”, precum Adam cel vechi de zile, episcopul Vasile Târgovişteanul, patriarhul Teoctist, Simion Zidaru sau Dănciucă Gheorghe. Treptat, treptat, “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa a devenit o ciorbă spiritistă în care se amestecă în vorbă spunând vrute şi nevrute “sfinţii”, “arhanghelii” şi morţii de rând. Contestaţi tot mai insistent pe blogul mai sus amintit, liderii pucioşi au venit în ultima clipă cu o altă inovaţie: venirea “Domnului” de la Pucioasa este aidoma cu Schimbarea la Faţă a lui Iisus, ce pe care o relatează Biblia. Duhul mortului Dănciucă Gheorghe susţine cu curaj această nouă “găselniţă” pucioşească:

“O, nu e ca pe pământ, ci e ca în cer lucrul Domnului azi peste voi, când El coboară cuvânt la voi şi grăieşte cu ai Săi în cer înaintea ucenicilor de pe pământ martori ai coborârii Lui, aşa cum Domnul a arătat pentru orice minte că El cu sfinţii vine şi cu ei lucrează şi grăieşte în venirea Sa celor de pe pământ, şi grăieşte Domnul cu ei durerea Sa, aşa cum a lucrat El în sfat cu sfinţii Lui pe muntele Tabor, de o parte şi de alta avându-i pe Moise şi pe Ilie, şi prin care a arătat Domnul taina celor înviaţi prin Hristos. O, aşa stă Domnul azi cu noi în sfat, de o parte şi de alta avându-ne şi grăind cu noi durerea Sa, şi pe care o grăim şi vouă, şi e lipsă de putere pentru sarcina coborârii Domnului cu cei din cer, cu sfinţii Lui de o parte şi de alta, cu oştire cerească, ţinându-se ea după Domnul în coborârea Sa cu sfinţii Săi, cu lucrători din cer pe pământ ca pe muntele Tabor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 decembrie 2010)

Interesant este că spiritul lui Dănciucă Gheorghe vorbeşte aici despre o “lipsă de putere” a liderilor pucioşi, care trebuie să primească din cer “Cuvântul”, deşi “Domnul” lor ar trebui să vină cu putere multă şi cu slavă, iar puterea Lui să se răsfrângă şi asupra primitorilor. Lipsa de putere mărturisită este de fapt de dezvăluire a lipsei de putere a celui propovăduit, iar martorii Verginica şi Dănciucă Gheorghe sunt “proptelele” care se străduie să legitimeze o credibilitate care este de mult compromisă.

Deosebirile dintre evenimentul istoric al Schimbării la Faţă şi scenariul cu acelaşi nume inventat de pucioşi sunt însă decisive, demascând demersul liderilor pucioşi ca pe o farsă meşteşugită.

Mai întâi, să reţinem că alegerea lui Moise şi a lui Ilie dintre toţi drepţii Vechiului Testament nu este deloc întâmplătoare, deşi Biblia consemnează că şi alţi drepţi, precum Noe, Daniel şi Iov, erau bineplăcuţi ai Domnului şi chiar erau consideraţi ca nişte adevăraţi exponenţi ai dreptăţii:

“Dacă s-ar afla acolo cei trei bărbaţi: Noe, Daniel şi Iov, apoi aceştia, prin dreptatea lor, şi-ar scăpa numai viaţa lor, zice Domnul Dumnezeu. […] Apoi Noe, Daniel şi Iov, aflându-se în ea, precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul, tot aşa este de adevărat că n-ar scăpa nici fii, nici fiice; prin dreptatea lor ei şi-ar scăpa numai viaţa lor”. (Iez. 14: 14,20)

Şi atunci, de ce au fost aleşi ca martori tocmai Moise şi Ilie? Pentru că, în afară de Enoh, aceştia sunt singurii despre care Biblia relatează că au fost suiţi cu trupul la cer. Aşadar, ei nu au gustat moartea, deci nu au intrat niciodată în ceata morţilor, deci aducerea lor pe muntele Taborului nu poate fi asimilată de nimeni ca o şedinţă de spiritism. Moise şi Ilie erau veniţi în trup viu, deci Dumnezeu excludea astfel orice acuzaţie de “grăire cu morţii”, sau “chemare de duhuri” care erau condamnate cu asprime în toate timpurile, ca urâciune în faţa lui Dumnezeu:

“Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii.
Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta.” (Deut. 18: 10-12)

În al doilea rând, însăşi prezenţa lui Hristos întru slavă era o prezenţă în trup. Iisus a fost cu trup şi înainte, şi în timpul, şi după Schimbarea Lui la Faţă. Nu acelaşi lucru se poate spune despre “Hristosul” Pucios, care mărturiseşte despre sine că nu este venit cu trupul, ci este venit în duh:

“... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să-i vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30 aprilie 1955)

Aşadar, duhul de la Pucioasa care se pretinde a fi “Duhul lui Hristos” se schimbă la faţa sa cea nevăzută (find duhovnicească, trebuie că este o faţă nematerială), care se face văzută doar în faţa liderilor pucioşi. Aceştia, asemenea celor trei apostoli care râvneau să facă trei colibe pentru Iisus, Moise şi Ilie, au purces de i-au făcut duhului pucios o “colibă” cu 33 de cornişe la Glodeni, pe care au numit-o apoi “Templu”.

În al treilea rând, o deosebire majoră se referă la calitatea personajelor care intră în dialog. În timp ce Hristos a ales să vorbească despre patima Sa doar cu Moise şi cu Ilie, aceşti doi “corifei” ai Vechiului Testament, dialogurile dintre duhurile de la Pucioasa se poartă pe de o parte între “duhul lui Hristos” (un duh suspect, care nu vine cu peceţile doveditoare ale învierii, aşa cum a venit Hristos Cel înviat în faţa lui Toma, ci pretinde că pentru a putea veni la pucioşi mai întâi s-a destrupat şi şi-a lăsat trupul în ceruri) şi pe de alta duhuri ale unor morţi de rând, aşa cum am mai amintit (Simion Zidaru, Dănciucă Gheorghe, episcopul Vasile Târgovişteanul, Virginia Tudorache-Stoica, etc.). Celelalte duhuri, care intră şi ele cu aplomb în dialogul de la Pucioasa, vin cu denumiri împrumutate de la sfinţi, şi sunt scoase în faţă de liderii pucioşi dinadins, în intenţia de a spori credibilitatea mascaradei de la Pucioasa.

Poate cel mai interesant este cazul duhului pucioşesc care se pretinde a fi “duhul lui Ilie”. Acesta apare sistematic în ultima vreme în dialog cu “Hristosul” Pucios, la data serbării Sfântului Ilie de către pucioşi ( 2 august, pe stil vechi), dar apare doar “cu duhul”, deci despărţit de trup!! Avem de-a face aşadar cu o situaţie paradoxală: atât “Hristosul” Pucios, cât şi “Sfântul Ilie” Pucios se dezbracă în cer de trupurile lor şi coboară doar “cu duhul şi cu cuvântul” pe pământ, la Pucioasa. Din Sfântul Ilie cel râvnitor în trup a rămas doar o strigare în pustie, care se pretinde râvnitoare în duh:

– Sunt strigarea Ta cea plină de râvnă dumnezeiască, Doamne. […]strig eu la om aşa cum am strigat cât am stat cu trupul văzut între oameni, căci duhul meu râvnea cu foc în Duhul Tău, şi mă durea ca şi pe Tine de pierderea omului. Strig acum la om, şi slăvesc ziua venirii mele în cele ce nu se văd şi, strigând la om, slăvesc ziua mea cea de la Tine. Strig la om, că mi-e jale de jalea Ta, ca şi atunci mi-e jale, şi merg peste pământ cu jale şi îţi curăţ pământul de lucrarea omului, ca să-l îndemn pe om spre Duhul Tău, Care îl strigă de la el la Tine […] Duhul meu este plin de durere pentru voi, oameni care rătăciţi fără de mângâiere […].” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2 august 2005)

Această repetată destrupare a celor doi poate fi asimilată cu o repetată moarte a trupului, căci ce altceva este despărţirea duhului de trup? Dar atunci de ce a mai înviat Hristos? Ca să moară şi a doua, şi a treia, şi a n-a oară, atunci când coboară cu duhul la impostorii pucioşi? De ce s-a mai suit Ilie du trupul la cer, dacă la fiecare revenire a sa pe pământ la impostorii pucioşi se dezbracă de trup ca şi de o haină prea incomodă, pe care o lasă în ceruri?

Aberaţiile pucioşeşti, la o analiză mai atentă, se dovedesc a fi o echilibristică fragilă între penibil şi ridicol, între confuz şi ilogic, între tragic şi comic.

Fiindcă ochii noştrii nu sunt din ăia răi şi viceversaţi ca ai voştrii care se leapădă uşor de pucioşi ca să se înalţe pe sine prin mult urlet de sine în timp priveşte pe furiş unde stă ascuns egolbanu'... ca să-l şutească... îndată de la locul lui.

Oare nu ţi-am mai zis că nu locuiesc printre ei?.. Decît cu dorul, deci formularea ta gramaticală este diversionistă.

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (I)

Ereticii pucioşi pretind că Stăpânul lor, “Dumnezeul de la Pucioasa”, pe de o parte declară că “este iubirea fără de margini”, iar pe de alta Se arată a fi capabil în mod declarat de o ură urâtă şi fără margini. El nu urăşte păcatul, ci îl urăşte chiar pe autorul păcatului; omului celui drept îi ridică viaţa, iar celui păcătos i-o păstrează, după bunul Lui plac.

“Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini. Aşa am lucrat cu un pic de vreme în urmă cu un tinerel din poporul Meu care-i ieşise în cale păcatul ca să-l despartă de Mine şi să se ducă cu cei păcătoşi, şi Eu nu l-am lăsat să piară în păcate, că l-am iubit şi l-am luat lângă Mine, iar pe cea care a voit să-l despartă de Mine, am urât-o şi am lăsat-o să se despartă de Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 11/24 august 1997)

Din Biblie ştim că Dumnezeu i-a interzis în mod special diavolului să se atingă de viaţa lui Iov, căci diavolul îl ura pe Iov şi la asta ţintea, să-i ia viaţa. Dacă n-a putut să-i ia viaţa lui Iov, diavolul a reuşit să le ia viaţa fiilor şi fiicelor acestuia.

Poate fi Dumnezeu autorul direct al urii faţă de om, împrejurare în care îl poate sau nu da morţii? Din scrierile pucioşeşti rezultă că da, “Dumnezeul” pucios poate, şi chiar îi îndeamnă şi pe supuşii Lui să facă şi ei acelaşi lucru.

Într-o “epistolă sobornicească” pe care pucioşii pretind că au primit-o direct de la însuşi “Iisus Hristos” de la Pucioasa, Acesta se arată profund nemulţumit de pretenţiile şi de activitatea pastorală a unui predicator pucios pe nume Turculeţ. Turculeţ este cotat drept “răzvrătit” şi “risipitor al oilor” turmei celei pucioşeşti, drept pentru care este anunţat ultimativ că i se va lua dreptul de a mai fi “predicator al Scripturii”:

“... Verginico, fii atentă la cuvintele Mele pe care Eu voiesc să ţi le spun numai ţie şi celor ce Eu le spun în faţa ta. Verginico, va veni la templu unul dintre cei răzvrătiţi (Turculeţ, n.r.). Eu, Domnul n-am să-i grăiesc nici un cuvânt afară de cele ce-ţi dau ţie acum, că la unii ca aceştia le voi lua tot dreptul de a mai propovădui cuvântul sfintei Evanghelii, căci nu sunt vrednici de ascultare, că ei vor să fie ascultaţi şi văzuţi de oameni, dar că au auzit pe Domnul grăindu-le în faţă, ei nu vor să Mă asculte, şi au intrat în turma Mea să-Mi risipească oile, ucigându-le fără milă. Spune-i, Verginico, acestui răzvrătit dacă vrea să aibă oi şi dacă vrea să fie păstor, să intre cu luntrea în marea cea tulbure şi amară ca fierea şi să-şi găsească prin munca sa oi, ca, la pierderea unei oi, să-l usture şi pe el inima cum Mă ustură şi pe Mine de pierderea oilor Mele, pe care el Mi le omoară fără milă. A intrat în oile Mele, făcându-se el vrednic de păstor. Nu-l primesc! Să iasă! căci s-a răzvrătit contra Mea. Eu am zis vouă: primiţi-l, ca să vedeţi şi voi ce face el, dar Eu am urmărit tot pasul lui, am urmărit toată viaţa lui, dar de aici nu-i mai îngădui nici un pas să mai facă, şi nici oilor Mele nu le mai îngădui să meargă după acest răzvrătit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Surprinde faptul că “Atotştiutorul” de la Pucioasa n-a avut nici cea mai vagă premoniţie asupra evoluţiei acestui Turculeţ, aşezându-l mai întâi într-o dregătorie importantă, dar mai apoi fiind complet surprins de atitudinea centrifugă a acestuia. Cel care le-a zis pucioşilor cândva “primiţi-l” este acelaşi care acum zice “nu-l primesc!” . Recunoaşte aşadar că el a fost acela care l-a băgat forţat pe gâtul pucioşilor, dar aduce o motivaţie puerilă: a procedat aşa, ca să vadă şi ei ce fel de om este acest Turculeţ. De parcă asta ar fi fost cea mai isteaţă metodă de a da un exemplu educativ, sau asta ar fi fost cea mai importantă decizie ce trebuia luată într-o comunitate care se autogestionează: să-i dai hoţului casa de bani pe mână, ca să le poţi dovedi tuturor cât de hoţ este, după ce a dispărut cu toţi banii.

Şi de fapt, în ce a constat răzvrătirea lui Turculeţ?

Turculeţ, ca şi alţi pucioşi pravoslavnici, a luat de bun îndemnul de a-şi “dărui” propriul său fiu, cu “înfiere cerească”, spre creştere şi educaţie în altă familie de “creştini”. Practica aceasta de “schimb de copii” între familiile de pucioşi era generalizată prin anii aceia şi ea urmărea să distrugă orice legături afective între părinţi şi copii, căci aceste legături sentimentale erau considerate o piedică majoră pentru adevărata şi deplina iubire de Dumnezeu. După un timp însă, Turculeţ se răzgândise şi îşi voia copilul înapoi, dar legile pucioşeşti erau mai tari decât moartea. Înţelegând cu durere şi cu revoltă că fiul său nu mai are nici o şansă să revină în casa părintească şi în căldura iubirii părinţilor, Turculeţ se răzvrăteşte făţiş împotriva sentinţelor dictatoriale cărora el şi fiul său le căzuseră victime. Turculeţ este “demascat” ca fiind un “răzvrătit” şi este decăzut forţat în dizgraţie, iar aceia care vor îndrăzni de acum încolo să-i mai acorde fie şi cea mai mică atenţie, vor fi şi ei decăzuţi din drepturi şi aspru pedepsiţi de către Pedepsitorul pucios:

“Mi-a dat Mie copilul. Eu l-am dat în seama unui sol, cu înfiere cerească. Martori am cerul sfânt. Şi acum, acest răzvrătit Îmi cere copilul. Spune-i, fiica Mea, că pe copil să nu-l mai ceară, căci copilul este al Domnului, şi la ziua judecăţii îl va judeca aspru pe acest tată amorţit de vreme. Să-i citeşti, Verginico, aceste cuvinte ale Mele. Dacă se va smeri şi îşi va plânge stricăciunea ce Mi-a adus-o Mie şi oilor Mele, Eu, Domnul, îl voi ierta, iar de nu, îi poruncesc să iasă afară din oile Mele şi poruncesc oilor să nu-l mai asculte, că vor fi pedepsite de Mine, Domnul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

Concurenţa “profetică” din acea vreme era aprigă pe meleagurile dâmboviţene. Verginica nu era singura “proorociţă”, iar “oile” erau aprig disputate. La sfârşitul “epistolei” pucioşeşti, însăşi Verginica este ameninţată cu asprirea suferinţei pe care o poartă în trup, suferinţă care se pare că vine de la unii dintre supuşii ei care fac ascultare de alţi profeţi :

“Ai auzit, fiica Mea? Să îndrăzneşti a da această scrisoare, să nu cruţi nici un cuvânt, căci îţi vei pierde oile, şi pe tine te vei duce în mare greutate faţă de suferinţa pe care o porţi. Spune, Verginico, suferinţa ta pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o prin neascultarea lor, prin neîmplinirea lor şi prin neiubirea lor faţă de Domnul şi prin plecarea feţei lor faţă de alţi profeţi.
Sfârşit,
Domnul Iisus Hristos.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 10/23 martie 1966)

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (II)
 

289. Ereticii pucioşi propovăduiesc făţiş ura şi violenţa faţă de semenii lor (II)

Deşi aici se pretinde că suferinţa în trup a “vasului” Verginica este datorată neascultării “oilor” ei, realitatea era cu totul alta. Ea va fi recunoscută cu alt prilej, doar peste câteva luni mai târziu:

“Unde să mai transport vasul Meu? că nu mai poate ţine durerea, că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut, să fie ca Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 sept 1966)

Aşadar, “Dumnezeului” de la Pucioasa îi face plăcere suferinţa altora şi se delectează cu dăruirea suferinţei, sentimente pe care încearcă să le justifice cu o pretinsă “solidaritate în suferinţă”. De aici şi până la îndemnul făţiş la violenţa fizică nu mai este decât un pas, pe care “Dumnezeul” Pucioasei nu se sfieşte să-l facă. Fiind “primul pe listă”, lui Turculeţ i se programează, de la cel care se autointitulează “tatăl” lui, o listă de pedepse complementare:

- scoaterea din calitatea de “frate”;
- includerea în lista celor care vor gusta “vai”-urile ce li se cuvin pentru vina de a “vinde lucrarea” ;
- şi, pe deasupra, nu una, ci două bătăi bune:

"Ţineţi-vă bine, măi copiii Mei, căci ce am pierdut Eu acum, n-am pierdut un leu, ci am pierdut mii şi milioane de lei. Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! Tată, cum încetează din viaţă! Jumătate a încetat. Când pleca cineva de la lucrarea Mea, pleca încărcat şi plin de cuvinte, iar acum se mânie şi urăşte pe cei ce vin la Mine, căci nu se mai poate spune „frate“ la nimeni, că are slăbiciune, şi când îl strânge chinga rea, totul spune de la Mine. Copilul Meu, nu era vremea aceasta, dar vai de cel ce a vândut cuvântul Meu!
Acest Turculeţ merită bătut, merită bătut, tată. […] Credeţi?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 26 octombrie/8 noiembrie 1967)

De altfel, “Dumnezeul” de la Pucioasa se dezice în mod lamentabil până şi de actul creaţiei omului, ceea ce ridică serioase semne de întrebare dacă acest act îi aparţine lui cu adevărat, aşa cum el pretinde, sau îi aparţine Altuia, care ştie să-l preţuiască aşa cum se cuvine şi cum mărturiseşte însăşi Biblia:

“Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
Şi Dumnezeu i-a binecuvântat […]
Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Fac. 27-31)

Un Dumnezeu Atotputernic şi Atotştiutor n-are cum şi nici de ce să se dezică de faptele Sale, şi mai ales de dăruirea chipului Său celui pe care l-a numit om, cu atât mai mult cu cât El este cel care a declarat că toate cele făcute de El erau bune foarte. Şi totuşi, adresându-se la un moment dat lui Dănciucă Gheorghe (zis şi "păstorul Daniel"), “Dumnezeul” Pucios se arată nemulţumit şi chiar supărat pe toată creaţia:

“O, Daniele tată, sunt tare supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu ca să fie sfânt pe pământ, şi astăzi se joacă duhurile necurate cu omul pe care Domnul l-a sfinţit întru toate. L-am făcut cu chip sfânt, cu trup sfânt, cu cuvânt sfânt.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19-12-1976)

“Dumnezeul” de la Pucioasa se laudă în schimb cu paternitatea bolilor crâncene prin care îi pedepseşte pe cei care greşesc:

“... Iată, i-am dat boală crâncenă lui Iustin patriarhul, pentru că a ursit dărâmarea mănăstirilor şi desfiinţarea multor preoţi. Pe preoţii buni îi va desfiinţa, şi pe cei răi îi va lăsa.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25-5-1978)

“Cel de la Pucioasa” se dezvăluie ca fiind un Pedepsitor pătimaş, care nu se poate desprinde de sentimentul de ură acolo unde ar trebui să admită pedeapsa cu adâncă părere de rău şi cu compasiune faţă de cei care greşesc:

“... Păstraţi-vă turma, păstorilor, şi când plecaţi la păstorit, postiţi şi rugaţi-vă. Cine nu vă ascultă pe voi, pe Mine nu Mă ascultă. Cine vă urăşte pe voi, pe Mine nu Mă ascultă, şi Eu îl urăsc pe el. Când intraţi undeva, să ziceţi: „Să binecuvinteze Dumnezeu această casă“, şi dacă nu este pentru Mine, să se ia blagoslovenia din acea casă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 28-10-1979)

Cine este supărat pe creaţia lui Dumnezeu, tăgăduind astfel înţelepciunea creatoare arătată în lume de Tatăl şi de Fiul şi sfinţită de Duhul? Cine nu scapă nici un prilej ca s-o pedepsească cu suferinţă şi să o îndemne la ură fraternă “purificatoare? Cine propovăduieşte un Hristos venit în duh, nu în trup?

Iată mărturisirea Bibliei despre cei care tăgăduiesc perfecţiunea creaţiei Sfintei Treimi şi propovăduiesc venirea duhurilor pe pământ, în numele lui Hristos:

“Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” (1 Ioan 2,22)
“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2 Ioan 1,7)

Şi iată mărturisirea olografă a ereticilor pucioşi, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup:

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 30-04-1955)

Or, prin această mărturisire pucioşii au răspuns singuri întrebărilor puse de apostolul Ioan.

Fiindcă ochii noştrii nu sunt din ăia răi şi viceversaţi ca ai voştrii care se leapădă uşor de pucioşi pentru ca să se înalţe ei pe sine prin mult urlet de sine în timp ce se uită de sine pe furiş unde stă ascuns egolbanu'... ca să-l şutească... îndată de la locul lui.

Şi oooare nu ţi-am mai zis că nu locuiesc printre ei şi nu i-am întâlnit niciodată?.. Decît cu dorul după Dumnezeu, deci formularea ta gramaticală este diversionistă oricât ar fi de simplă sau alambicată.

...şi apoi te sfătui ca să-ţi serveşti pilula:

că poate dopată o să-ţi pricepi cândva lecţia mai bine... de la medicamente şi o să-ţi poţi face mai serios tema. Că aşa după cum le fuşeriţi voi cu minteres rezultă că... pământul e glob şi că Domnul a zis. Dar nu e glob, cu siguranţă... doar că voi îi credeţi mai degrabă pe ştiinţificii savanţi speculanţi care v-au spălat pe creier, de s-au scurs toate minţile, de vi le-aţi pierdut... şi apoi v-au îmbrobodit tot ei ca să nu mai ştiţi nici calea spre Cer, că cică-i totuna dacă o luaţi în sus sau în jos... că cică totu-i relativ, funcţie de unde te afli... după teoria relativităţii... adică după locul unde se află observatorul inerţial... infinitul saprofitul ce merge la infinit aşa de nebun călare pe jignidolul cel cu tinereţe fără bătrâneţe, în virtutea inerţiei, adică egolbanu' aurifier sau cum să-i mai zic şi altfel... muscoiul sugaci de creiatină, sau berilă cu sedilă... că doar ce virtute o mai fi şi aia inerţia în prostie?.. să tot mergi aşa în prostie şi să crezi cu credulitate că o să şi ajungi... mare sau departe deşi te scoli prea târziu în fiecare dimineaţă, plin de mătreaţă... şi din barbă şi mustaţă... doar că ţi-a plăcut să te prefaci că eşti savant şi tu atunci când ai încercat să-ţi ascunzi prostia după moaca aia savantă... cu strigăt viclean de sine... mulţumit de voi, ştiinţificii speculanţi beţivi savanţi dar foarte curăţei de ochii gLumii.

Iar mai sus e mărturisirea că nu a mai venit ca acum 2000 de ani în trup ci acum a venit în Duhul. Deci mărturiseşte exact dar dumneata iată o dai viceversa ca să iasă vicentoarsa ca să zicem noi că e viceglobul pământesc... dar v-am zis de mii de ori că nu e glob ci că e vorba că creaţia e finită iar explicaţioniştii n-au putut pricepe decât ce le-a proorocit infinitul saprofitul... vise deşarte.

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010(I)
 

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010 (I)


“Duhul de la Pucioasa” are astăzi mari necazuri. Cu toate că, de peste 55 de ani, el se străduieşte să facă ceva ce n-a mai fost, punând la Pucioasa bazele filozofice pentru secta Noul Ierusalim care ar urma să revoluţioneze din temelii lumea creştină, rezultatele grandioase (anunţate cu surle şi cu trâmbiţe apocaliptice) nu prea se văd, ba dimpotrivă. Duhul Pucioşesc este nevoit astăzi să recunoască public răsunătorul lui eşec în tentativa de a face “un popor sănătos cu mintea şi cu ascultarea”, căci zâzania din sânul sectei este din ce în ce mai zgomotoasă şi mai învăluită în miasme pucioşeşti din cauza unor “nescultători” care, după ce au reuşit să dea bir cu fugiţii din “raiul” de la Pucioasa, au dezvăluit o parte însemnată şi urât mirositoare din ascunzişurile care au fost până acum acoperite cu grijă de camarila de lachei din jurul liderilor sectei:

“Pun masă de cuvânt şi multă învăţătură de creştere pentru duh de ascultare, aceasta pun pe masa ta în ziua aceasta, poporul Meu. Ierarhul Nicolae vine cu învăţătura sa de părinte ca şi cu o mănuşă potrivită acum necazurilor care vin peste Duhul Meu în mijlocul tău, peste vreme de încercare, ivită de la voia cea liberă pe care şi-o aleg cei neascultători de cuvântul Meu cel de peste cincizeci de ani, prin care dau Eu să ies la capăt sfânt cu un popor sănătos cu mintea şi cu ascultarea, cu o mână de copii învăţaţi de Dumnezeu pentru vremea care vine, […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Consemnăm în această predică, datată 19 decembrie 2010, o importantă bâlbâială a liderilor pucioşi, care se contrazic flagrant şi pe neaşteptate faţă o teorie anterioară care le aparţine, şi care pretindea că diavolul este născut de gândurile păcătoase ale omului şi că el nu ar fi existat înainte de Adam, ci a apărut pentru prima dată în istorie exact atunci când Adam s-a gândit cu trufie că ar putea fi şi el asemenea lui Dumnezeu, Cel care cunoaşte binele şi răul. Pucioşii afirmă acum exact contrariul, şi anume că diavolii sunt fiinţe spirituale care apar înainte de creaţia omului şi că ei s-au făcut de la început duşmani ai omului, amăgindu-l pe Adam cu tentaţia fructului oprit şi îndemnându-l la căderea din rai. Ei se întorc astfel, în mod surprinzător, la învăţătura clasică pe care o propovăduieşte atât Biblia, cât şi şi Biserica în catehismul ei. Să consemnăm deci că ei afirmă aici, în mod cu totul singular, faptul că Dumnezeu i-a avut ca duşmani pe diavoli încă de la început, de la facerea omului, şi nu numai după ce Adam a început să gândească strâmb despre Dumnezeu:

“O, nu e de mirare când cade cineva din bărcuţa Mea cu fii, căci vremea este cu ridicare sau cu cădere, şi fericiţi sunt cei ce nu se smintesc întru Mine şi întru cuvântul Meu cel de azi peste pământ, şi întru cei cu care-Mi poartă acum venirea ca să-Mi zidesc cu ei un popor ascultător înaintea Mea pentru vremea care vine cu Mine şi care se va aşeza pe pământ, precum şi vremea pe care o aduce diavolul se aşează de la diavolul între oameni şi îi momeşte pe ei spre voia diavolului cu ei, căci Dumnezeu a avut încă de la facerea omului duşmani, care s-au luptat să-I strice zidirea, să pună piedică între om şi Dumnezeu ca să-l aibă diavolul pe om, şi nu Dumnezeu pentru voia Sa în om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Dezvăluirile incomode ale "dezertorilor" de la Pucioasa sunt citate drept "vorbiri de rău " şi "înjosiri ale feţii" şi "învinuiri" şi "defăimări" şi "loviri" la adresa "fiilor-copii" (adică, a liderilor pucioşi), dar se "prooroceşte" că toate acestea se vor întoarce cu loviri şi cu răni împotriva celor care le-au izvodit, ca să fie pedepsită astfel jalea şi zdrobirea de inimă a "fiilor-copii'' , cei care au fost demascaţi de ei cu atâta cruzime:

"[…]măi fiilor copii. Iată rodul celor ce v-au vorbit pe voi de rău şi v-au înjosit faţa înaintea celor necredincioşi şi lipsiţi de Dumnezeu pe pământ! Să ne uităm bine înapoi la vremea Mea cu voi ca să vedem şi să înţelegem ceea ce este de înţeles. Oricine v-a învinuit pe voi pentru voia cea liberă a lor, oricine v-a defăimat şi v-a învinuit din unii în alţii şi de la unii la alţii culegând ei această răutate asupra voastră, aceia s-au rănit pe ei înşişi, au lovit în ei înşişi, căci au voit cu tot dinadinsul să lovească în voi şi au lovit, şi lovind s-au lovit, iar voi aţi răbdat şi răbdaţi şi veţi răbda, fiindcă cei cu suflet bun nu întorc răutăţii cu răutatea, ci cu răbdare mare şi sfântă aşteaptă ei de la Dumnezeu izbânda lor prin greu. O, cum să vă ung inimioarele zdrobite ca să puteţi duce toată jalea şi toată greutatea ei?" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Duhul de la Pucioasa nu vrea să fie singur în jalea sa, ci să o împartă şi cu alţii, mai precis cu adepţii pucioşi, pe care-i cheamă la solidaritate în suferinţă cu liderii lor. Scopul mărturisit este acela de a-i împiedica şi pe alţii să aleagă calea dezertării de la Pucioasa, şi aşa aflăm că mai sunt acolo şi alţi nemulţumiţi care "dau să cadă" din mâna de fier a liderilor pucioşi, părăsindu-i şi alegând calea libertăţii, căci ei "îşi fac inimă aparte şi simţăminte aparte şi alegere altfel" decât li s-a trasat de către liderii lor:

"O, apropiaţi-vă de jalea Mea, voi, fii şi fiice ale poporului Meu [...] O, apropiaţi-vă de durerea Mea cea grea, de obrazul Meu cel lovit şi zgâriat de neînţelepciunea celor neînţelepţi pentru viaţa lor, că iată cum dau să cadă dintre voi cei ce-şi fac inimă aparte şi simţăminte aparte şi alegere altfel decât am hărăzit Eu, Domnul, celor ce vin spre Mine şi spre izvorul Meu de cuvânt ca să fie ai Mei[...]" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Duhul de la Pucioasa se căinează şi strigă cu durere "Vai Mie!" atunci când constată că printre admiratorii care s-au pripăşit la secta "Noul Ierusalim" au fost şi unii care au devenit ulterior trădători ai liderilor pucioşi.
Paradoxal este că, deşi se prezintă pe sine a fi "Însuşi Dumnezeu", Duhul Pucios nu este în stare să prevadă evoluţia acestor indivizi de la stadiul de admiratori la cel de trădători, fiind complet surprins de schimbarea cu 180 de grade a acestora, ceea ce-l demască a fi cu totul altul decât Atotştiutorul Dumnezeu. Tocmai de aceea este el atât de îndurerat şi nemângâiat în durere, pentru că "trădarea dezertorilor" a fost cumplit de neaşteptată, exact de la aceia care promiteau mai mult, mai profund şi mai frumos. Experienţa amară dobândită cu acest prilej va trebui însă să fie folosită, ca să compenseze pe viitor incapacitatea Duhului Pucios de a citi în viitor cum vor evolua simţămintele din inimile celor care se vor mai alătura de ei ca "admiratori" şi apoi ca "apropiaţi":

" Vai Mie când vin în mijlocul poporului Meu inimi care lucrează la întuneric şi cărora li se vede rodul apoi! Vai Mie când se fac judecători de Dumnezeu şi de fraţi cei ce vin aşa şi stau apoi aşa şi lucrează aşa în staulul Meu de fii! O, apropiaţi-vă ca să-Mi mângâiaţi durerea! O, înţelepţiţi-vă în încercări şi îmbogăţiţi-vă credinţa şi daţi-vă în lături când vedeţi mers cu neorânduială în cei ce dau să meargă aşa, după ce vin ei să fie apropiaţii Mei!" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010 (II)
 

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010 (II)

Liderii pucioşi promovează în continuare în predica lor un "Dumnezeu" care este capabil de "neiubire" faţă de cei care greşesc faţă de El prin comportare nevrednică de fii. Mesajul Pucios este într-o contradicţie flagrantă cu mesajul Biblic, care promovează un Dumnezeu iubitor de toată făptura, şi de cei drepţi, şi de cei păcătoşi. Pilda "Fiului Risipitor" este ilustrativă în acest sens. Cel care, cântărindu-şi faptele sale de "purtare nefiască", se considera pe drept cuvânt nevrednic de a fi numit fiu, este primit cu iubire de tatăl său, care îi pune inel în deget şi încălţăminte în picioare şi îl aşează la masă bogată şi-l numeşte fiu. Tatăl cel iubitor şi iertător din această pildă îl reprezintă pe Tatăl ceresc. Pucioşii se aseamănă aici cu fiul cel mare din această pildă, care a rămas îmbufnat afară, nevoind să participe la bucuria tatălui său. Ei promovează aşadar un "Dumnezeu" pucios care sancţionează prin neiubire pe unii dintre admiratorii Lui, a căror "purtare nefiască" s-a manifestat prin dispreţul faţă de liderii pucioşi, pe care n-au voit a-i recunoaşte drept singurele "călăuze" ale paşilor lor către Dumnezeu:

"O, nu vă miraţi că vedeţi ce vedeţi, căci pe calea Mea cu fii n-a fost în nici o vreme să n-am între ei dintre cei ce se aleg să se tragă în lături, fie din slăbiciune, fie din răutate, fie din pizma diavolului, fie din pricina întunericului sub care stau, şi mai ales loviţi de duhul mândriei din ei, de duhul invidiei, care mereu, mereu l-a făcut trădător pe cel în care a stat încuibat şi lucrător în părţi apoi acest duh, iar cel ce se face neiubit de Dumnezeu prin purtare nefiască, acela cade în cursa celui ce întinde cursă de la mijloc sufletelor slabe, care nu caută cu lumina între ei şi Mine, între ucenic şi Învăţător, căci fără călăuză pentru inima lui, pentru paşii lui cu Mine, cade omul în plasa lui satana oricine ar fi el." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

"Dumnezeul" Pucios recunoaşte apoi deschis că Îi lipsesc Atotsupravegherea şi Atotştiinţa, căci nu a putut prevedea cum şi când şi cât de insidios a putut lucra Satana în ascuns, de a ajuns să-L păgubească şi să-I strice blazonul şi faţa şi faima, folosindu-se de unii dintre cei mai fideli adepţi ai sectei, care au dispreţuit "călăuzele" şi au devenit pe neaşteptate "batjocoritori şi dispreţuitori şi defăimători de fraţi" ( "fraţii" fiind, desigur, liderii pucioşi):

"Iată, satana a lucrat în ascuns şi Mi-a adus pagubă şi Mi-a lovit faţa şi Mi-a zgâriat-o, dar Tatăl Mi-o şterge şi Mă mângâie la rană, că-L doare adânc rana Mea. O, cel ce se bizuie pe sine şi se conduce aşa şi nu are nevoie de călăuză pentru el în mijlocul poporului Meu cel de azi, acela se loveşte şi face lovituri şi face brâncă multora spre cădere, [...] iar tu păstrează-ţi mereu duhul umilinţei şi al pocăinţei, tată, duhul celor înţelepţi cu înţelepciune din cer, căci vai celor ce nu au acestea în inima lor, căci cei ce nu au aşa inimă, aceia sunt batjocoritori şi dispreţuitori şi defăimători de fraţi, şi nu e nici pe departe inimă de creştin o aşa inimă, care nu are în ea faţa lui Dumnezeu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Aberaţiile pucioşeşti devin apoi de-adreptul halucinante. Căderea "Dumnezeului" pucios se anunţă cumplită, iar slăbiciunea sa este inimaginabilă. El se plânge ca un învins, cu expresii nedemne de un Dumnezeu adevărat: "lovit cu ruşine mare" de către satana, care-I "aruncă dispreţ" şi "Îl are la mâna lui". Orice om cu scaun la cap se poate întreba, pe bună dreptate: ce fel de "Dumnezeu" este acest "Dumnezeu Pucios, dar Neputincios", pe care Satana "îl are la mână"? Ce fel de "Dumnezeu" este acela care se roagă de admiratorii Lui să-l certe ei pe satana, căci El nu mai este în stare, nu mai poate s-o facă, pentru că Satana "Îl are la mână"? Ce fel de "Dumnezeu" este acela care se roagă de admiratorii Lui să se roage şi pentru ei, dar şi pentru El, ca să-I sporescă Lui puterile pe care mărturiseşte că nu le mai are (dar se pare că nici nu le-a avut vreodată)? :

"Te strâng la piept, te pun lângă inima Mea ca să-i simţi bătaia şi durerea ei cea grea acum, poporul Meu de fii şi de fiice! O, tată, M-a lovit satana cu ruşine mare şi-Mi aruncă dispreţ. Ceartă-l tu pe satana, că Mă are la mâna lui din pricina celor ce s-au jucat de-a viaţa şi s-au apucat să-şi facă voia, smulgându-se de pe calea Mea cu tine, nemulţumiţi fiind ei de statul lor lângă Mine şi lângă tine după voia Mea, tată! O, fă loc în rugăciune pentru tine şi pentru Mine [...]" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Descumpănit de întorsătura lucrurilor, "Dumnezeul" Pucioasei se hotărăşte să facă bilanţul în dreptul "dezertorilor" care au părut cândva că sunt de mare folos sectei, dar iată că acum s-au întors pe neaşteptate împotriva ei, devenind demascatori ai mascaradei de la "Noul Ierusalim". Duhul de la Pucioasa "face socoteala" împreună cu îngerii lui, şi găseşte o situaţie neaşteptată, incredibilă şi intolerabilă: în dreptul acestor falşi suporteri de altădată ai liderilor pucioşi se găseşte acum mult text scris împotriva lor şi publicat pe bloguri, la vedere, ca toţi cei care vor căuta pe Infernet după "Cuvântul Pucios" să se poticnească de textele lor împotrivitoare şi demascatoare. Dar şi mai mare păcat au aceia care s-au erijat în "proptele", furnizându-le "pe tavă" demascatorilor date concrete despre "tainele pucioşeşti" :

"Acum fac socoteala, fac cu îngerii Mei, fac şi peste cei ce au ajutat măcar cât de puţin paşii celor ce cad şi care umblă după voia lor, după ce au venit şi au dat să stea după voia Mea când au venit să stea lângă poporul Meu, atraşi fiind ei de cuvântul Meu cel făcător de om şi de dragostea Mea din fiii cei purtători de Dumnezeu şi care Mi-au născut fii ca să-i am Tatălui Meu rod. O, găsesc acum mult păcat, mult scris în dreptul celor ce au ajutat pe cei fără de minte pentru voia lor lângă Mine. Când omul în vremea prostiei lui are din părţi proptele pentru voia lui cea rea, când cei din jurul lui îl ajută dacă el dă să greşească şi să cadă lucrând anapoda, au aceia păcat." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

În lipsa altor mijloace de constrângere, "dezertorii" sunt rugaţi acum cu frumuşelul şi cu vorba dulce ca să renunţe la voia lor liberă "cea cu greşeală", care-i tot împinge de la spate ca să publice învinuirile pe care ei le aduc liderilor pucioşi, "fraţii" lor de odinioară:

"O, nu-i frumos să-i învinuiţi pe fraţii voştri pentru voia voastră cea cu greşeală, fiilor învăţaţi de Dumnezeu! " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010(III)
 

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010 (III)

Duhul care îşi ia numele "arhiereul Nicolae" coboară şi el din văzduh şi se bagă-n vorbă şi îi sfătuieşte pe denunţătorii anonimi ai liderilor pucioşi să nu se mai ascundă, ci să iasă singuri din anonimat, dacă vor să mai nădăjduiscă spre "scăparea de sub duhul prostiei" (ca în acest fel să ştie şi liderii pucioşi cine sunt mai exact neascultătorii cu care sunt în război şi ce e de făcut cu ei ca să fie aduşi la tăcere, luîndu-li-se şi ceea ce li se pare că au dobândit ei prin dezertarea de la Pucioasa):

— [...] O, nu e de umblat la cei ce se ascund de Tine şi de sfinţi şi de fraţi dacă ei nu ies ca să ceară sau să nădăjduiască scăparea de sub duhul prostiei. [...] Iată, cei neascultători îşi dau pe apă pe cele dăruite de Tine lor spre lucrare cu ascultare pentru acestea şi nu cum vor ei să le folosească pe cele de la Tine. Îşi dau prin duh de neascultare, de lipsă de binecuvântare îşi dau de peste ei pe cele ce puteau să-i ţină pe ei ai Tăi prin duh de pruncie înaintea Ta în cei ce se supun ca fii ai Tăi în lucrarea Ta de nou Ierusalim, şi iată, cei ce nu au li se ia şi ceea ce au, iar cei ce au li se adaugă, căci au aceia dragoste de Tine şi de ascultare de Tine, o, Doamne. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Neputinciosul duh care îşi ia numele de Nicolae, după ce se laudă cu toate minunile mari făcute de sfântul Nicolae în timpul vieţii lui, recunoaşte că nu e în stare să mai facă o minune mică, prin care să-i potolească şi să-i aducă la tăcere pe denunţătorii liderilor pucioşi, pe motiv că nu vrea să încalce jurisdicţia celuilalt duh, mai înalt în rang, cel care "e la cârmă" şi se autointitulează "Domnul de la Pucioasa", (care însă nu se arătase nici el mai puţin neputincios, doar cu puţin timp mai devreme, iar acum i se ascunde neputinţa sub vălul "umilinţei"):

"O, nu pot să fac acum tot aşa pentru cei ce au lepădat credinţa în Dumnezeu şi şi-au ales să facă voia lor faţă în faţă cu Domnul şi cu poporul cel rămas de partea credinţei şi a faptelor ei cu viaţa lor. Altfel este cu această lucrare a Domnului şi cu acest popor. E Domnul la cârmă şi este El Cel ce ştie cum sunt toate, cum merg toate şi cunoaşte pe fiecare cum poate şi ce poate şi ce vrea, şi e umilit Domnul faţă în faţă cu cei îndoielnici şi apoi îndărătnici, şi care suflă furtună peste mersul Său cel plin de greu pe calea venirii Lui azi pe pământ. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Vina demascatorilor farsei de la Pucioasa este împărţită, nu mai puţin vinovaţi fiind cei care doar culeg informaţii confidenţiale despre neregulile de la Pucioasa şi le comunică apoi pe diverse căi celor care se pricep să le redacteze într-o formă lizibilă şi le publice pe Infernet:

"Este vinovat cel ce alege să facă voia sa, dar nu mai puţin vinovat este cel ce s-a aşezat proptea pentru cel ce nu ascultă şi nu merge frumos şi cu umilinţă şi cu pocăinţă pe calea cea cu popor sfinţit pe ea. O, trebuie multă părere de rău în toţi cei care au pus gaz pe foc şi lemne tot mereu şi vreascuri fel de fel ca să se ridice atâta vâlvătaie cât s-a ridicat. Focul se stinge cu apă, nu cu foc, şi iată, aceasta este greşeala celor ce au lucrat şi au zidit la această durere, care stă acum peste inima Domnului în cer şi pe pământ. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

O nouă şi şocantă dezvăluire a "duhului lui Nicolae" face furori: în "raiul" de la Pucioasa colcăie de zeci de ani "păcatul vorbirii de rău", "păcatul dispreţuirii", "păcatul învinuirii şi al dezvinovăţirii" care "face foc până la cer" împotriva liderilor pucioşi, consideraţi "purtătorii de Dumnezeu"; colcăie duhul minciunii şi al amăgirii, căci adepţii pucioşi se încântă unii pe alţii cu cuvinte meşteşugite care aduc speranţe deşarte unii altora:

"Feriţi-vă de vorbire de rău, de păcatul dispreţuirii de frate, de păcatul învinuirii şi al dezvinovăţirii, păcat făcut de Adam în rai, şi pentru care el a pierdut raiul. A colcăit acest păcat între cei ce au făcut foc şi vâlvătaie până la cer împotriva purtătorilor de Dumnezeu acum pentru voi şi pentru tot neamul omenesc de pe pământ, căci Dumnezeu lucrează prin slugile Sale ca în toate vremile. A colcăit ca în iad duhul minciunii unul de la altul între cei ce s-au ales deoparte de trupul cel întreg al poporului sfinţit, şi iată, duhul cel încântător, care poartă în el minciuna ca să-l înşele cu ea pe cel vânat, acest duh s-a dat puternic şi a biruit suflete şi minţi şi credinţe şi s-a aşezat apoi pată pe obrazul Domnului. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)