era o glumă.
şi oricum, nu mă referam la tine.

eu sunt în aceeaşi situaţie :)

Adica? Nefericit intr-o relatie? Sau temator sa inceapa una noua?
In ambele situatii, "psihologul de serviciu" recomanda o perioada de ragaz mai lunga sau mai scurta necesara vindecarii "ranilor".

nici nefericit nici temător ... doar singur.

Cum spuneam si mai devreme, posibil ca unora le fie mai bine asa....Priveste partea plina a paharului : te duci unde vrei, stai cat vrei, nu te bate nimeni la cap, maninci ce vrei si cand vrei, nu te poate impiedica nimeni sa tii postul si sa te impartasesti de Craciun, daca asta iti propui.
Mai grava e singuratatea in doi : nu poti sa mergi unde vrei tu, trebuie sa mergi unde vrea el/ea, cu toate ca n-ai de facut nimic acolo... sau mai grav, te pregatesti pentru o treaba si in ultimul moment ti se strica toate aranjamentele... Eu spre exemplu, chiar daca as indeplini conditiile necesare, n-am nci o garantie ca daca m-as spovedi saptamana viitoare intr-una din zilesi as primi dezlegare, urmand sa ma impartasesc duminica, sau in ziua de Craciun, nu ar exista riscul sa apara o cearta, un scandal sau altceva care m-ar opri de la indeplinirea Sfintei Taine.
Unirea cu Hristos ar trebui cel putin pe moment sa alunge tristetea singuratatii.

Sau cel putin asta cred eu ca ar putea sa ne faca mai fericiti, pentru ca e ceva ce stiu ca nu pot avea. Daca as avea aceasta posibilitate probabil as face un mare pacat dispretuind-o, nedandu-i adevarata valoare.
Pentru cei care nu mai cred in Sfintele Taine, nu pot decat sa-i compatimesc...poate or crede in altceva, dar ma indoiesc ca ar putea fi ceva foarte "solid".

singurătatea în 2 e cea mai gravă.

ştii care e problema? cred că am început să mă obişnuiesc cu ideea ....
şi nu e bine deloc.

Adevarat.
Mai incearca, nu abandona.

Si eu am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea... atata doar ca atat de bine ma simt cand sunt singura acasa si pot sa imi exprim "multumirea", incat nici eu nu stiu ce sa mai cred.
Dar pana la urma va asigur ca ma voi obisnui la maxim. Acum ma simt putin cam "infidela", dar cine stie, cu timpul, ori o sa renunt la a-mi mai exprima nemultumirile, ori nu o sa ma mai mustre constiinta.

offffffffffff ...
asta e cea mai grea perioada, din an, pentru unul ca mine.
nu adandonez niciodată.
dar nici nu vreau să încerc ca la loto.

îmi aduc aminte de o vorba a lui Octavian Paler:
"voi cei care intraţi în casa, spunand "buna seara", nu ştiţi ce înseamnă să intri în casa ... tacand" ........................ :(

într-adevăr
 

Îți doresc ca în curând să ai cui spune "bună seara" când ajungi acasă. :) Curaj și inițiativă !
Doamne ajută!

Lamureste-ma si pe mine(desi nu e treaba mea) : in ce ar consta incercarea? Sa schimbi singuratatea in 2 pe singuratatea in 1, sau viceversa?
Nici eu nu stiu care e preferabila, dar acum de sarbatori inclin sa cred ca e preferabila singuratatea in 2 sau mai multi (ma rog... n-o luati ad literam, ma gandeam la familie, prieteni...).

nu aş vrea să schimb singurătatea în 1 cu cea in 2.
nu cred că asta este o soluţie.
şi nu sunt chiar singur. am părinţi şi o sora, cu care locuiesc pe aceeaşi scară.

Pai nici nu ti-as recomnda, pana la urma fiecaruia ii e mai bine asa cum s-a obisnuit.
Fiecare are motivele lui ca sa ramana cum era sau sa schimbe ceva.
Partea buna in cazul tau e ca nu ai de unde sa stii cum va fi in doi (pe viitor), poate va fi mai bine. Dar pt asta asa cum spuneam si mai devreme tb sa ne vindecam de trecut, altfel aceeasi istorie se va repeta again and again.

curaj amice, viata e frumoasa in 2. Nu o spun eu ci Dumnezeu. Stii..."Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el"...si asa a aparut Eva. Cu totii avem nevoie de o Eva in viata noastra

Dar de ce esti atat de pesimist? poate va fi o casatorie reusita, si nu vei mai vorbi de singuratate in 2. De ce nu incerci?

Uite Dumitre şi o sugestie pentru serenadă, în caz că te hotărăşti să înlocuieşti singurătatea la simplu cu una la dublu:

http://www.youtube.com/watch?v=NRTXFfTNRGE

:)) subtil :))

mulţumesc pentru incurajare :)

cu placere!

am o singura nelamurire...(nu ma vaicaresc :) )
 

si sper sa aflu raspuns ,de ce este incoerenta in relatiile chiar si de cuplu ,desi au idei si pareri comune...;de amandoua partile se intentioneaza binele dar nu poate dura daca intervin obstacole,cand pui suflet esti dezamagit,cand dezamagesti faci gresala si pierzi pe cine meritai;si tot asa...

Stiu eu pe cineva, are 24 de ani si sufera ca nu e insurat. Pana si plange din cauza asta. E naiv baiatul. Eu i-am zis ca fetele doar au profitat de el. Si nu stiu cum se face ca baietii astia care isi spun ca nu ii vrea nimeni sunt cei mai buni si de treaba. ;)

Scos de la naftalină
 

Dacă mai are cineva nevoie să se înveselească, aduc în atenţie catrenul de mai sus... Deşi, dacă avem o oarecare înclinare spre "filozofie", s-ar putea să cădem în analize prea adânci şi să ne pierdem simţul umorului...

aici ai spus un MARE adevar!

Problema e, a de multe ori si multe dintre femeile cele mai de treaba isi gasesc greu un sot. Pentru ca suntem niste oameni care ne uitam prea mult dupa exterior si foloase materiale (codul genetic e nemernic), si prea putin ne uitam la sufletul omului.

Fetete bine vor baieti rai si baietii buni vor fete rele (cel putin o perioada cam asa merge treaba; cautam ce nu avem noi - dpdv psihologic vorbind)

Pai cred ca mai degraba plange ca nu s-ai gasit o noua mama sub forma nevestei.
In felul asta, poate fi sigur ca nici nu o sa-si gaseasca.
Si nu e chestie de biologie ci psihologie.

Cred ca problema majora este ciclul de viata.

O data ce omul a fost rupt de munca, de educatia care venea prin munca si confruntarea cu dificultatile vietii si aruncat in nesfarsite cicluri de invatamant, care ofera prea putin ca educatie de viata si chiar profesional se intinde mai mult decat ar trebui, maturizarea psihica a multora a fost amanata cu cel putin 10ani daca nu mai mult.

Tipul plangacios la 24 ani o sa aiba maturitatea necesara pentru a-si intemeia o familie functionala pe undeva pe la 30+ ani dar asta doar daca invata ceva din lucrurile care o sa i se mai intample pana atunci altfel nici asa..

Uite-aşa am mai găsit un ţap ispăşitor pentru întârzierea noastră în stadiul de mamifere vorbăreţe: codul genetic. Erau deja pe listă determinismele astrologice, presiunile mediului social, poluarea mediatică şi alte câteva locuri comune potrivite pentru "transferul culpei".
Avem întotdeauna la îndemână un vinovat numai bun să absoarbă, din oficiu, ocara care ni se cuvine. Adică tot logică de mamifer aspirant, fără prea multă convingere, la condiţia de om.
Văietatul îndelungat pe marginea aşa-ziselor "neputinţe" ale noastre nu rezolvă absolut nimic, chiar dacă identificarea corectă a locului unde bătem pasul pe loc poate să însemne un început bun. Însă niciodată diagnosticul, cât de precis ar fi, nu vindecă ci doar indică zona de acţiune eficientă pentru terapie. În absenţa celei din urmă, suntem ca femeia cam tâmpită din povestea lui Creangă, plângem şi ne tânguim că drobul de sare cade pe prunc, dar nu mişcăm un deget ca să prevenim tragedia.

În momentul când facem o alegere, cum ar fi căsătoria sau intrarea într-o relaţie premergătoare, ar trebui să avem clar în minte ceea ce se pierde când ceva se câştigă. Adică: optez pentru bani mulţi şi confort superlativ, premise care configurează iluzia siguranţei, o să pierd alte moduri de împlinire a existenţei pe un palier superior, cel al adevărului, libertăţii şi iubirii oneste, necondiţionate de aşteptări dictate de "pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii" (1Ioan 2:16). Oricât de norocoşi am fi, nu le putem avea pe toate, fiindcă pur şi simplu sursele afective ale celor două ipostaze arătate mai sus (sau altele) sunt incompatibile între ele.

Ai putea să detaliezi puţin? Care ar fi sursele afective în exemplele de mai sus?
Înţeleg că este ceva "putred" în a vrea să ai "totul"... Dar dacă, respectând o ordine corectă a priorităţilor, ajungi să ai mai mult decât ... un anumit necesar... ce ar fi rău în asta?

Am bolduit o parte din răspuns, conţinut în chiar miezul întrebării tale. Acest "ajungi să ai" e cu totul altceva decât "pretind să ai" ca un criteriu obligatoriu în alegeri care ar trebui să fie făcute mai întâi cu inima. Nici chiar Hristos Domnul nu respinge prosperitatea însă o aşează în urma căutării şi aflării Împărăţiei (vezi Matei 6:33 şi anterioarele), deci "respectând o ordine corectă a priorităţilor".

Sursele afective sunt pe de-o parte "pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii" şi de cealaltă parte chestia aia despre care Pavel apostolul spune că "îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă".

Despre casnicie si burlacie- cu Gica Petrescu si Nicu Constantin:

http://www.youtube.com/watch?feature...&v=6jBKKjqCNzM

In societatea de azi, nu e nicio suferinta daca esti singur...societatea e confuza in exprimarea ei, iar oamenii se obisnuiesc singuri din cauza problemelor din aceasta societate...tinerii nu se mai casatoresc, traiesc singuri, dar ar fi bine sa fie aproape de divinitate, pentru a nu ajunge pe carari gresite...nu se ajunge la depresie din asta....in toata lumea e similara acesta chestiune.....

Aici imi pare rau ca trebuie sa va contrazic, dar singuratatea este destul de grea. Nu zic- sunt si alte lucruri mai grave decat asta (boli gen cancer, paralizie, etc), insa si singuratatea este destul de greu- nicioadata nu poti spune ca te öbisnuiesti"" cu asa ceva.

Doar omul fara Dumnezeu e cu adevarat singur.

Mai grea e singurătatea în doi... Ca să nu zic, desigur, de omul fără Dumnezeu, aşa cum amintea Alin.

Da- am mai auzit cazuri de "singuratate in doi""! De aceea e bine ca atunci când "pleci la drum"" (chiar daca nu te casatoresti inca) ca si barbat cu o femeie, sa te gandesti foarte bine, sa vezi daca o placi intai si o iubesti cu adevarat, si ea la fel.
Ca sa ma exprim in termeni mai de soferie trebuie sa fie aceea "scantee"" intre doi oameni, care sa faca äprinderea"". Altfel nu merge.

Sub nici o forma nu trebuie stat intr-o relatie sau casnicie numai de "gura lumii"" sau chiar si "pentru copii". Daca atunci când vii acasa ca barbat nu vii cu bucurie, nu simti aceea placere de a fi impreuna cu femeia iubita (începând de la cele mai mici gesturi), atunci e clar ca sunt probleme serioase.....

Sa nu ma intelegeti gresit: nu am zis sa "capitulez"" de la prima cearta ori neintelegere sau când inevitabil întâlnim greutati in viata, insa când e vorba de o situatie ce devine cronica, când ajungi sa te certi in fiecare zi, când nu simti acel sentiment, atunci clar ca sunt probleme serioase.
Aici sunt lucruri mai greu de spus in cuvinte.

Aici oricat de tare ai fi credincios, oricat de mult ai aveea o atitudine ortodoxa (prin credinta, prin fapte, prin mod de comportament), acest lucru nu poate (pentru un barbat care a ales calea lumeasca) sa suplineasca lipsa dragostei pentru o femeie si de la o femeie.
Daca nu ai o femeie langa tine care sa o iubesti si sa te iubeasca, nu ai cum a fi fericit cu adevarat......

Stai să vezi ce ispite te așteaptă alături de soțioara ta! :)) Vei avea de înfruntat de două ori mai mulți demoni... :107:

Nu mi-e frica de "lupta"". Daca ai pentru cine lupta, lupti cu placere. Când exista iubire adevarata de ambele parti, infrunti usor toate ispitele - numai sa fii un pic ïstet"".

Am mai auzit scuze penibile din partea unor barbati ca vezi'' Doamne ""nu am putut rezista tentatiei"" sau ""ca nu aveam libertate in casnicie""! Sunt scuze ridicole, copilaresti.

superb zis.

Numai să nu uiţi că Florin-Ionuţ vorbeşte din experienţă... m-ai bine l-ai întreba mai multe despre ispitele acelea, că în mod sigur ele înseamnă altceva decât înţelegi tu.
E bine să-ţi întăreşti vitejia, înainte de război, prin autosugestie, dar nu-i suficient. Ce te faci dacă dintr-o parte slăbeşte iubirea, cum întrunţi ispitele? Cum procedezi dacă pică pe rând, sau toate-odată, condiţiile acelea care-ţi motivează vitejia?
Una e să te uiţi la Everest de pe net şi alta e să-l vezi de-adevăratelea, după zile şi nopţi de trudă suportate pentru a ajunge acolo, ca să nu mai pun la socoteală antrenamentul prealabil.

Sunt convins ca domnul Florin-Ionut vorbeste din experienta! Nu vreau sa-l intreb despre chestiuni si amanunte personale pe dumnealui- daca considera necesar le poate face publice pe forum dumnealui.

Iar la intrebare "daca dintr-o parte slabeste iubirea"": am precizat cred ca destul de clar ca ""atunci când iubesti si esti iubit"". Se poate intampla sa mai fie neintelegeri, insa sunt situatii care chiar conteaza si in care- dupa modul in care se comporta si iti este alaturi sau nu- iti dai seama daca femeia respectiva te iubeste sau nu.
Vorba aia- dragoste cu forta nu se poate.

Dragule, ai rabdare si nu mai suferi ca nu ti-ai gasit perechea, ca sa nu ajungi la suferinta baiatului divortat.
Graba strica treaba!