![]() |
Citat:
|
Sfântul și Marele Sinod: Misiunea Bisericii în Lumea Contemporană (Document oficial)
Publicat de Aurelian Iftimiu 30.06.2016 Misiunea Bisericii SMS Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură „Fiindcă Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16). Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar nu este „din lume” (Ioan 17, 11, 14-15). În calitate de Trup al Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu (Ioan Gură de Aur, Omilie înainte de plecarea în exil, II, PG 52, 429), Biserica este „prezența” vie, semnul și chipul Împărăției lui Dumnezeu în Treime, în istorie, care binevestește „făptura cea nouă” (2 Corinteni 5, 17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește toată dreptatea” (2 Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor (ai oamenilor) și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21, 4-5). Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie adunând „laolaltă” (1 Corinteni 11, 20) fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați (Ioan 11, 52), fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă condiție, într-un trup în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască” (Galateni 3, 28; Coloseni 3, 11), într-o lume a reconcilierii, păcii și dragostei. Biserica trăiește, de asemenea, această pregustare a „făpturii celei noi”, a lumii transfigurate, prin sfinții săi, care, prin asceză și prin virtuțile lor, au devenit încă din această viață chipuri ale Împărăției lui Dumnezeu, demonstrând și asigurând astfel că așteptarea unei lumi a păcii, a dreptății și a dragostei nu este o utopie, ci „încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu și prin nevoința duhovnicească a omului. Inspirată continuu de această așteptare și această pregustare a Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă față de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la suferințele și la problemele lui existențiale, ridicând, ca Domnul ei, durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn și vin (Luca 10, 34) „prin cuvânt de răbdare și mângâiere” (Romani 15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire vie. Cuvântul său pentru lume nu are scopul principal de a judeca sau de a condamna lumea (Ioan 3, 17; 12, 47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și încredințarea că răul, în orice formă ar fi, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie lăsat să-i dicteze cursul. Transmiterea mesajului evanghelic privind ultima poruncă a lui Hristos „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19) reprezintă misiunea durabilă a Bisericii. Această misiune nu trebuie desfășurată cu agresivitate sau prin diferite forme de prozelitism, ci cu dragoste, smerenie și respect pentru identitatea fiecărei persoane și particularitatea culturală a fiecărui popor. Toate Bisericile Ortodoxe trebuie să contribuie la efortul misionar. Bazându-se pe aceste principii și cu ansamblul experienței și al învățăturii tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă participă la grijile și la temerile care preocupă pe omul contemporan, cu privire la probleme existențiale fundamentale, dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru ca pacea lui Dumnezeu „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), reconcilierea și dragostea să stăpânească în lume. |
continuare
A. Valoarea persoanei umane
Valoarea persoanei umane, care decurge din creația omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și pentru lume, a constituit o sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii, care au aprofundat taina iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a doua lume, macrocosmos în microcosmos, ca un alt înger, un închinător cu fire dublă, un contemplator al creației vizibile, un inițiat al lumii inteligibile, împărat peste toate de pe pământ, (…) o ființă vie în această lume aspirând la o alta, încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7. PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuși pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2, 15), „a îndumnezeit, astfel, omul întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre” (Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A). Fiindcă așa cum în vechiul Adam a fost cuprins întreg neamul omenesc, tot așa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg neamul omenesc („Cel Unul-Născut S-a făcut om … ca să ne recapituleze și să urce la starea de la început neamul căzut al oamenilor”, (Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Ioan IX, PG 74, 273D-275A). Această învățătură a Bisericii este sursa inepuizabilă a oricărui efort creștin de apărare a valorii și demnității persoanei umane. Pe această bază, cooperarea intercreștină este indispensabilă în toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului și, bineînțeles, în aceeași măsură, binele păcii, astfel încât eforturile pacifiste ale tuturor creștinilor, fără excepție, să dobândească mai multă greutate și putere. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premisă pentru o colaborare mai extinsă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe pot contribui la înțelegerea și cooperarea interreligioasă prin coexistența pașnică și conviețuirea socială a popoarelor, fără a implica orice tip de sincretism religios. Suntem încredințați că, fiind împreună lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni 3, 9), putem progresa în această slujire împreună cu toți oamenii de bună voință, care iubesc pacea plăcută lui Dumnezeu, spre binele societății umane, la nivel local, național și internațional. Această slujire este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 5, 9). |
C. Despre pace și dreptate
Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic centralitatea păcii și dreptății în viața oamenilor. Însăși revelația în Hristos este caracterizată ca „Evanghelie a păcii” (Efeseni 6, 15), fiindcă Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe și pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17) și a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2, 14). Această pace, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), este, după cum Hristos Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Fiindcă pacea lui Hristos este rodul deplin al tuturor celor recapitulate în El: al demnității și măreției persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; al universalității în trupul lui Hristos a idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; și, în cele din urmă, al rodirii iubirii creștine între oameni și popoarele lumii. Adevărata pace este rodul stăpânirii pe pământ a tuturor idealurilor creștine. Este pacea care vine de Sus, pentru care Biserica Ortodoxă se roagă totdeauna în cererile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlinește și ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credință. Cele prezentate arată în mod clar de ce Biserica, în calitate de „Trup al lui Hristos” (1 Corinteni 12, 27), se roagă totdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8, 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: „nici eu nu aș putea crede că fără dragoste reciprocă și fără ca să fac tot ce este cu putință pentru a trăi în pace cu toți m-aș putea socoti slujitor vrednic al lui Iisus Hristos” (Epistola 203, 1. PG 32, 737B). Acest lucru este, după același Sfânt Părinte, atât de firesc pentru un creștin, încât se poate spune „că nimic nu este atât de propriu unui creștin decât să facă pace” (Epistola PG 32, 528B). Pacea lui Hristos este puterea tainică ce își are sursa în reconcilierea omului cu Tatăl său Ceresc, prin purtarea de grijă a lui Iisus care lucrează toate în toți și aduce pacea negrăită și dinainte de veac hotărâtă și ne împacă pe noi cu Sine și în Sine cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, Despre numirile dumnezeiești, 11, 5. PG 3, 953AB). Trebuie să subliniem, în același timp, că darurile spirituale ale păcii și dreptății depind și de conlucrarea omului. Sfântul Duh acordă daruri duhovnicești atunci când omul caută prin pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri ale păcii și dreptății se realizează acolo unde creștinii fac eforturi în lucrarea credinței, dragostei și speranței în Iisus Hristos, Domnul nostru (1 Tesaloniceni 1, 3). Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordiile, crimele și războaiele și consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, ci și boala însăși, care este păcatul. În același timp, Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii (cf. Romani 14, 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele, care constituie familia umană. Ea împreună-pătimește cu toți oamenii, din diferite părți ale lumii, care sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății. |
D. Pacea și împiedicarea războiului
Biserica lui Hristos condamnă războiul în general, pe care îl consideră consecință a răului și a păcatului în lume: „De unde vin războaiele și de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4, 1). Fiecare război constituie o amenințare distructivă pentru creație și pentru viață. Mai ales în cazul războaielor duse cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi îngrozitoare, nu numai pentru că ele cauzează moartea unui număr incalculabil de ființe umane, ci, mai mult, pentru că viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Acestea ar cauza boli incurabile, mutații genetice și alte efecte negative, care ar afecta grav generațiile viitoare. Nu numai armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și toate formele de armament, ce creează o iluzie de supremație și de dominare asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și de lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor. Biserica lui Hristos, considerând în primul rând războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează orice inițiativă și orice efort de evitare și prevenire a războiului, prin dialog și orice alte mijloace potrivite. În cazul în care războiul devine inevitabil, Biserica va continua să se roage și să poarte grijă pastorală de fiii săi care sunt implicați în conflicte militare pentru apărarea vieții și a libertății lor, depunând toate eforturile pentru restabilirea păcii cât mai repede posibil. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm toate formele de conflicte și de războaie, motivate de fanatism, bazat pe principii religioase. Tendința permanentă de creștere a opresiunilor și persecuțiilor împotriva creștinilor și a altor comunități din cauza credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul său istoric suscită o preocupare profundă. Astfel, sunt amenințate relațiile interreligioase și internaționale existente și, în același timp, mulți creștini sunt forțați să-și părăsească locuințele. Ortodocșii din lumea întreagă suferă împreună cu frații lor creștini și cu toți ceilalți persecutați în această regiune și fac apel la găsirea unei soluții echitabile și permanente a problemelor din regiune. Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii. |
Sfânta Biserică a lui Hristos, care unește în trupul său sobornicesc multe popoare, promovează principiul solidarității umane și o cooperare mai intensă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.
Biserica este îngrijorată, în același timp, de impunerea asupra omenirii a unui mod de viață din ce în ce mai consumist, lipsit de orice suport al valorilor morale creștine. În acest sens, acest consumism, combinat cu globalizarea secularizată, tinde să ducă popoarele la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor. Mijloacele de comunicare în masă (mass-media) cad adesea sub controlul ideologiei globalismului liberal și devin promotoare ale unei ideologii consumiste și ale imoralității. Cazurile de tratare fără respect, chiar blasfematorie, a valorilor religioase provoacă discordii și revolte în sânul societății, suscitând o anumită neliniște. Biserica previne pe credincioșii ei de pericolul manipulării conștiințelor prin mass-media și de folosirea acestora nu pentru apropierea dintre oameni și popoare, ci pentru manipularea lor. În transmiterea învățăturii sale și în împlinirea misiunii sale mântuitoare pentru omenire, Biserica se confruntă din ce în ce mai frecvent cu manifestări ale secularizării. Biserica lui Hristos este chemată să exprime din nou și să pună în evidență mărturia sa profetică în lume, bazată pe experiența credinței, amintind astfel adevărata sa misiune, prin vestirea Împărăției lui Dumnezeu și cultivarea conștiinței unității turmei sale. Astfel se deschid perspective largi, deoarece, ca element esențial al învățăturii sale eclesiologice, ea promovează lumii fragmentate comuniunea și unitatea euharistică. Voința unei creșteri constante a prosperității și a unui consum neînfrânat antrenează în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și o epuizare a lor. Lumea, creată de Dumnezeu și dată omului „ca să o lucreze și să o păzească” (cf. Facerea 2, 15), este supusă consecințelor păcatului omenesc: „Fiindcă făptura a fost supusă deșertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde […] se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum” (Romani 8, 20-22). Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală, face imperativă obligația Bisericii de a contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea creației lui Dumnezeu împotriva efectelor lăcomiei umane. Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și la distrugerea mediului înconjurător. Nu trebuie uitat că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: „Al Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc în ea” (Psalm 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării creației lui Dumnezeu prin cultivarea responsabilității omului față de mediul înconjurător, dăruit de Dumnezeu, evidențiind valoarea virtuților chibzuielii și cumpătării. Trebuie să ne amintim că nu doar generațiile actuale ci și cele viitoare au dreptul la bunurile naturale pe care ni le-a dăruit Creatorul. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de cercetare științifică a lumii constituie un dar al lui Dumnezeu făcut omului. Însă, pe lângă această afirmație, Biserica Ortodoxă subliniază, în același timp, și pericolele pe care le implică anumite realizări științifice. Biserica Ortodoxă consideră că omul de știință este liber să facă cercetări, dar și trebuie să întrerupă cercetarea atunci când sunt încălcate principiile creștine și umane: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12); „Binele nu mai este bine, dacă mijloacele sunt rele” (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea teologică 1, 4 PG 36, 16C). Acest punct de vedere al Bisericii se dovedește a fi din mai multe rațiuni indispensabil pentru delimitarea corectă a libertății și pentru valorificarea roadelor științei, în aproape toate domeniile ei, și în special în biologie, în care sunt preconizate atât succese, cât și riscuri. În același timp, subliniem caracterul sacru de necontestat al vieții umane, încă de la conceperea sa. Pe parcursul ultimilor ani se remarcă dezvoltarea rapidă a științelor biologice, precum și a biotehnologiilor legate de acestea. Multe realizări ale acestora sunt considerate benefice pentru om, deși provoacă dileme de natură morală, în timp ce altele sunt considerate neacceptabile. Biserica Ortodoxă consideră că omul nu este un simplu ansamblu de celule, de țesuturi și de organe și că el nu este determinat numai de factori biologici. Omul este creat „după chipul lui Dumnezeu” (Facerea 1, 27) și ar trebui tratat cu respectul ce i se cuvine. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atât în timpul cercetărilor științifice, cât și al aplicării în practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie apărate dreptul absolut al fiecărui om de a fi tratat cu respect și onoare în orice stadiu al vieții sale și voința lui Dumnezeu, așa cum a fost descoperită prin creație. Cercetarea trebuie să țină cont de principiile morale și spirituale și de învățăturile creștine. În același timp, trebuie arătat respectul imperios pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în timpul folosirii sale de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu ( cf. Facerea 2, 15). În aceste vremuri ale secularizării, se observă în special necesitatea de a sublinia importanța sfințeniei vieții în perspectiva crizei spirituale, ce caracterizează civilizația modernă. Confuzia între libertate și viața libertină duce la creșterea criminalității, a distrugerii și a profanării lucrurilor demne de cinste și la dispariția respectului față de libertatea aproapelui și față de sacralitatea vieții. Tradiția ortodoxă, fiind formată prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de caracter ascetic, ce trebuie evidențiate și promovate în mod special în zilele noastre. |
bazat întotdeauna și în mod necesar pe Sfânta Taină a Cununiei creștine, ca unire dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5, 32). Aceasta devine actuală, în special, în contextul tentativelor de legalizare în anumite țări și de justificare teologică în anumite comunități creștine a formelor de coabitare opuse tradiției și învățăturii creștine. Biserica, așteptând recapitularea tuturor în Trupul lui Hristos, reamintește tuturor oamenilor care vin în lume că Hristos se va întoarce la a Doua Sa Venire „să judece viii și morții” (1 Petru 4, 5) și că „împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1, 33).
În perioada contemporană, ca de altfel în toate timpurile, glasul profetic și pastoral al Bisericii, cuvântul mântuitor al Crucii și al Învierii, se adresează inimii omului și îl cheamă să adopte și să trăiască, împreună cu Apostolul Pavel, toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit” (Filipeni 4, 8). Biserica propune iubirea jertfelnică a Domnului Său Răstignit, ca singura cale spre o lume a păcii, a dreptății, a libertății și a solidarității între oameni și popoare, ale căror ultimă măsură este întotdeauna Domnul Care S-a jertfit pentru viața lumii (cf. Apocalipsa 5, 12), adică iubirea nemărginită a lui Dumnezeu în Treime, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Căruia este slava și puterea în vecii vecilor. Amin. |
Citat:
Bun, bine ca stiu cum sta treaba. |
Citat:
Toti episcopii sunt egali, asa este, Patriarhul este egalul oricarui episcop. Dar este superior ierarhic, din punct de vedere administrativ. Explicatia mai detaliata: https://ro.orthodoxwiki.org/Mitropolit Doar din punct de vedere administrativ mitropolitul este superior ierarhic episcopului (mitropoliile au aparut in sec. IV), iar patriarhul e superior ierarhic mitropolitului. In schimb patriarhul nu are un superior ierarhic. Toti patriarhii sunt absolut egali, inclusiv Patriarhul Ecumenic. E adevarat, primatul papal (la catolici) implica o superioritate atat administrativa, cat si clericala (e mai mult decat un simplu episcop). |
Citat:
SUNT DE ACORD CU CE SCRII ACOLO. Sunt egali, singura diferenta e ca primul din taxis are niste prerogative in plus pe chestii pan-ortodoxe. Ce in mama ei de treaba ma acuzi de suprematie papala cand eu zic negru-pe-alb ca ai dreptate, ca patriarhii nu au un rang deasupra lor, sunt egali, si ca sunt autocefali? |
Citat:
de exemplu acestia: http://ortodox.md/crestinii-sufera-i...-tinere-ucise/ Nu de declaratii fara rezultate concrete e nevoie ci de decizii, actiune. Daca Biserica ortodoxa la nivel mondial, nu poate face nimic ca sa stopeze crimele, abuzurile, ce putem intelege din asta? Traim vremuri in care avem nevoie sa facem ceva concret pentru cei ce sufera. Noi vorbim, teologhisim si ei mor efectiv. Pur si simplu e foarte dureros sa vezi cum ierarhi se aduna sa dialogheze si atat in timp ce femeile crestine sunt vandute ca sclave, sunt violate , sunt maltrate si ucise. In timp ce crestinii sunt decapitati, copiii lor ucisi in fata parintilor. Iar noi dam declaratii si atat. Ramanem la acest nivel pueril si searbad. Eu nu cred ca Biserica ortodoxa nu are puterea sa faca la propriu ceva. Biserica il are pe Hristos insa unii oameni il au pe diavol de aceea nu vor sa se implice, sa se lupte la propriu cu dusmanii crestinismului care decimeaza poporul crestin.Eu o simpla mireanca nu am puterea sa fac nimic, insa ierarhii , Biserica la nivel mondial ar putea fi o voce, o pavaza, un scut pentru acesti oameni ce mor. Nu pricep de ce nu se merge efectiv in zona si luati de acolo , suiti in avioane si scosi din centrul razboiului. Vor petrol, vor pamantul de acolo, luati-l, dar lasati oamenii acestia in pace. ii iau de aici si va las teritoriul sa il stapaniti cum vreti. Nu sunt bani? da de unde. Biserica catolica e plina de bani, da si cu imprumut, si noi ortodocsii am putea contribui, sa ajutam oamenii aceia sa iasa de acolo. Bine ca ajuta cei interesati pe anumiti musulmani sa fuga din zona. |
Citat:
Ca ea sunt mii, care trec prin greutati si care cad in ispite de tot felul. Principalul este sa existe un om, la momnentul potrivit, care sa le intinda o mana de ajutor , la propriu. Nu am spus preotului ca a mai mers si la altii. Nu avea rost. Daca din start incepi asa, e ca si cum dai dovada ca nu ai incredere nici in cel din fata ta. Si de altfel am mers foarte hotarate, si pline de speranta, mai ales ca foarte multi oameni din acea zona il recomandau. Eu eram straina de zona. Pana la urma , am luat-o cu mine, la duhovnicul meu, la una dintre manastirile din Romania. |
Citat:
|
Anul trecut cand au inceput primele stiri cu refugiatii de razboi, am fost extrem de fericita. am zis: Slava lui Dumnezeu, crestinii mei in sfarsit scapa. Si cand am constatat ca sunt numai musulmani, iar crestini nici 2 % am priceput ca nu crestinii trebuie sa scape, ei trebuie sa moara. Nu intelegeam de ce nu sunt si crestini. Cum vine asta? Chiar toti saracii Siriei sunt crestini, si singurii care au bani sa fuga sunt musulmani?
atunci a inceput suferinta. Copii ucisi, parca erau copiii mei, femei ucise - surorile mele, barbati decapitati, crime oribile, ceva de neimaginat. Un an de zile am suferit crunt, am simtit frustrare pentru ei, suparare, inclusiv pe tacerea Bisericii, o tacere sumbra, urata, mizera cu miros de sange de crestin. Sotul meu m-a sprijinit si m-a facut sa inteleg, ca daca ma consum eu nu voi salva acei oameni, si ca trebuie totusi sa accept situatia. Insa , daca , numai o secunda, pui in minte gandul ca tu esti acela, sau te pui in locul acelora e imposibil sa nu suferi. Imi pare foarte rau de toti oamenii ce mor ucisi pentru ideologii mizere, pentru planuri marsave. Imi pare rau ca nimeni din cei ce pot nu fac nimic. insa, ei, acesti martiri pentru Hristos, sunt lectia noastra de crestinism. Cele 19 fete tinere ucise, au fost ucise pentru ca nu au vrut sa invete islamul, sa urmeze islamului, au vrut sa Il pastreze pe Hristos. Oare, noi in locul lor, aveam taria lor de marturisire, de martiraj? \dar noi teologhisim, noi suntem mari crestini, noi cunoastem bine multe, suntem educati, elevati, stim cate in luna si in stele. Suntem induhovniciti, nu suntem rataciti, nici inselati, suntem exemple vii de crestini traitori. Crestinul ala, muritor de foame, ce nu stie gramatica nici matematica, ala ce traieste in praf, in mizerie, ala, ce bea apa infecta, cu sabia islamica la gatul lui, ala se roaga la Hristos si poate in fata lui Hristos e mai sus decat noi toti. Dialog intre doi ortodocsi: I. D: Creștinii mor în fiecare zi în Siria și musulmanii cer azil de la creștini! Nu mai înțeleg nimic! Îmi place · Răspunde · 2 · 10 ore R. A.:ce nu înțelegi? lumea e carmuita de satana si slujitorii lui isi fac de cap pentru ca ocarmuitorii crestini ne dau lecții de pace si de iubire între popoare. .. Of Doamne fereasca Dumnezeu de sminteli si de smintitori. |
Ma retrag. Timpul va va arata multe cat de curand. In lumea asta plina de pacat, nimic nu e ce pare a fi.
# Ma iertati toti pentru ciomegele ridicate, uneori ma ia valul, mai am multe de invatat la capitolul rabdare. Dumnezeu sa va sprijine pe toti, sa va ajute si sa va calauzeasca spre bunatatea lui Hristos, spre dragostea lui Hristos, spre smerenia lui Hristos asa cum spune Sf. Siluan. Fugiti de bunatatea, dragostea si oferta lumeasca , oricat de atragatoare este, este o iluzie si o inselaciune. Si inca un lucru, cele rele ale noastre (ale noastre personal, ale preotilor, ale tuturor celor ce simt si traiesc ortodox) nu le ascundeti sub pres, ca nu trec. Ele trebuie curatate, primenite, pastrate curat. caci ascunse sub pres sunt doar ascunse si atat. Cu drag Mihaela |
Citat:
Si imi aduca aminte de CONFERINTELE de ajutor ai "Prietenii Siriei" la care participa un American cunoscut si se terminau cu strangere de cate 1 Miliard de Dolari, pentru Medicamente bineinteles. Este un miracol ca nu au fost eliminati toti pana acuma. |
Citat:
|
Sinodul de cretă
Un punct de vedere la care subscriu:
Ne-am fi așteptat, cu toții, ca Episcopii și Patriarhii adunați în sobor, dar și cei care n-au catadicsit să vină, să fie pe deplin luminați de Duhul Sfânt, și nu umbriți de spiritul lumii, al veacului. Am fi vrut ca în Creta să vedem puterea unității și mărturisirii comune, a tuturor celor 14 Biserici dreptmăritoare și nu doar o parte – fie ea și reprezentativă – a acestora. Ne gândeam că Bizanțul – cu tot lustrul lui de aroganță trecută și prezentă – nu mai trebuie asediat și cucerit… a treia oară. Și asta cu toate că grecii se poartă de parcă împărăția lor apusă de jumătate de mileniu luminează în continuare tenebrele barbariei și ale păgânismului și încă mai face ordine în diptice… Împărăția lor chiar nu mai există, a rămas în urmă doar un Patriarh captiv, într-un stat musulman ostil. Ei bine, jocul acelui stat musulman ostil – Turcia – l-a făcut, poate fără să vrea, Patriarhul Kiril al Moscovei. Căci neprezentându-se la Sinod, liderul spiritual rus, alături de sateliții lui, au șubrezit autoritatea și prestigiul scaunului constantinopolitan atât în ochii lumii creștine, cât și musulmane. Din acel moment de cumpănă, Bartholomeu a fost „condamnat” să țină Sinodul, cu orice preț – altminteri ar fi fost complet discreditat. Și iată cum oamenii își fac agenda proprie, prinși în capcana propriilor calcule și determinări, iar Dumnezeu este ulterior chemat să pecetluiască teologhisirile profesorilor sau ale ierarhilor, prin formule celebre ca aceasta: „Părutu-ni-s-a nouă și Duhului Sfânt…”. În tot acest tir încrucișat de principii, de dogme și de canoane, de tradiții locale și de justificări istorice, de apocalipse servite din belșug pe internet, nu am înțeles poziția Sfântului Munte Athos. Mai precis, râvna cu care l-au întâmpinat sfetagoreții pe fostul ofițer KGB ca noul țar pravoslavnic, și asta în pofida eforturilor Patriarhului ecumenic de a trage spuza pe turta grecilor. Le este mai aproape Moscova decât Atena sau Constantinopol? Au mai mare încredere în Moscova decât în celelalte Biserici Ortodoxe care participă la Sinod? Promisiunile financiare ale rușilor și mirajul noului imperiu euro-asiatic cu pospai ortodox sunt mai ademenitoare, uitând astfel propria lor dramă, nevindecată – aceea de a-ți pierde Capitala, Patriarhul și o mare parte din țară? Nu-i înțeleg pe aghioriți – cel puțin din perspectivă istorică! La ora când scriu aceste rânduri (24 iunie), Sinodul Panortodox este în plină desfășurare. Cum se va termina, care îi vor fi concluziile, reușitele și împlinirile, nu le pot ști eu acum. Ce știu însă, cu siguranță, este faptul că sunt din ce în ce mai agasat, ca simplu credincios, de fantasmele existenței celei de „a treia Rome”, pe care unii o revendică acum, în 2016, cu apăsare. De la a treia Romă eu unul mă mut cu atenția și cu speranța la cea de a treia cale, care este calea cumințeniei, a realismului, a lipsei de închipuire. Și această cale a fost cea pe care, în toată această devălmășie geo-eclezială, au ales să meargă românii. S-au dus acolo senini, dornici de dialog și de comuniune, fără țâfnă, fără polițe de plătit, fără superioritate istorică. Au făcut recurs la dorința de a fi împreună, acum și în viitor, mai presus de orice piedică antiohiană, bulgărească, muscălească sau chiar grecească. Ce exemplu de maturitate duhovnicească și de dorință de a fi în Hristos mai poți cere? A treia cale, a treia Romă. Oare voi ce alegeți? Răzvan Bucuroiu Sursa. |
|
|
Citat:
Tot ca să clarific: da, datorită patriarhului nostru în primul rînd, un ierarh de mare finețe teologică și de profund echilibru omenesc, poziția BOR a fost și este una de mărturisire ortodoxă echilibrată și fermă. Însă porcăiala disciplinată asupra Bisericii Ruse și Athonului m-a scos din sărite. Dacă tot vorbea de gafele, ca să nu zic prostiile athoniților, putea să pună accentul pe lătratul zelotist al fanaticilor, puțini dar vocali, din "sfîntul" munte, care în afară de a scuipa în direcția Romei și Istanbulului nu prea știu altceva. Nu, autorul s-a luat taman de gestul față de Putin. O gafă da, dar nici pe departe cu implicații vădit eclesiologice ca zelotismul,filetismul, stilismul, etc. Poate nu se știe că, cel puțin la un moment dat, scandalagii de la Esfigmenou (ăia cu steagul negru ca al teroriștilor și deviza bolnavă "ortodxie sau moarte") erau sub "omoforul" unei importante adunături stiliste grecești. |
Neparticiparea Bisericii Ruse e o mare dezamăgire, cu atât mai mult cu cât inițial patriarhul Kiril confirmase participarea la sinod. Dacă avea critici de făcut, era bine să le facă acolo, față către față, ca între frați. În schimb, a reușit să se întâlnească cu Papa, în Cuba, unde s-a vorbit despre el ca despre liderul Bisericii Ortodoxe.
De altfel, cu Papa se pare că mai ușor se întâlnesc și alți patriarhi, decât ei între ei. Când a venit în România Papa Ioan Paul al II-lea, l-am întrebat pe părintele Galeriu care este motivul pentru care patriarhul nostru nu se întâlnește și cu patriarhul Rusiei. De ce Bisericile noastre păstrează o răceală între ele? Mi-a răspuns cu un singur cuvânt: orgoliul. |
Pana la urma sub ce pretext n-au participat?
|
Citat:
|
Citat:
A doua chestie, te-ai gandit ca, s-ar putea, ca de fapt musulmanii sa fie o tinta predilecta pentru indivizii aia si nu neaparat (doar) crestinii? Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Citat:
Ala care ti-a facut "Seftania" i-ai zis ca nu-ti place termenul folosit de diacon la adresa lui, ca-ti jigneste sensibilitatile tale "duhovnicesti" impingand o porumbita nevinovata la judecarea Bisericii si sa ia masuri disciplinare? Si ia zii, tu n-ai facut un compromis cand ai plecat printre pagani, apostati, etc. pentru un blid de mancare in plus din partea lor? |
Citat:
Altfel, nimic, nimic ?? |
Citat:
Decat ca nu e de acord si o sa aflam noi candva de ce. |
Despre atitudinea față de eterodocși și participarea lor la liturghia ortodoxă, într-un articol referitor la Sinodul din Creta, pe teologie.net, punctul 6.
Spicuiesc: Sf. Marcu Eugenicul se adresa frumos romano-catolicilor și considera că „Îl avem pe același Hristos și aceeași credință…, și cinstim aceeași Treime…” De asemenea vedem că monahii athoniți îi primeau pe latini la slujbe pentru că, zice Grigorie Iviritul, „italienii și noi avem același botez și mărturisim aceeași Sfântă Treime, dar alte învățături și dogme diferă mult de ale noastre. Și Theodor Balsamon, marele canonist bizantin, admite participarea eterodocșilor la slujbele noastre și spune: „acesta este obiceiul Bisericii creștine sobornicești ca atunci când sfințiții patriarhi slujeau la sărbători, veneau armeni și latini, și cu toată evlavia stăteau la Liturghie și nimeni nu-i alunga. Iar atunci când ieșeau împreună cu ortodocșii se închinau și, sărutând mâna patriarhului, primeau binecuvântare și li se dădea anafură (antidoron). Patriarhii fiind ucenicii lui Hristos nu-i alungau afară când aceia veneau. Vă este destul că voi nu primiți sfințire de la ei, pentru că nu sunt ortodocși și despărțiți. Dar dacă ei caută la voi sfințire, voi nu trebuie să-i alungați, așa cum am spus mai înainte” |
Citat:
Oricum, cu cât citești mai mult, cu atât mai multe sunt semnele de întrebare. Comunicarea, atât între patriarhii, cât și a episcopilor cu poporul, e foarte greoaie, lasă mult de dorit. Poate că sinodul ar fi trebuit, într-adevăr, amânat, cum a cerut Rusia, sau, la modul la care s-a întâmplat, să i se dea titulatura de întrunire. Practic n-au participat decât reprezentanții a 10-15 % dintre ortodocșii din lume. |
Citat:
Pe de altă parte, nu îmi scapă nuanța cu care postezi aceasta. O nuanță tot mai extinsă, o disciplină conformist-speriată tot mai instilată în masele post-unșpeseptdouămiiunu: "facem cum ni se spune, că cei de sus știu întotdeauna ce e mai bine" (ce e mai bine pentru ei, evident, în primul rînd). E valabil și pentru politica eclezială, și cea lumească, și pentru altele. Vrei să fii în pas cu trendul oficial, indiferent dacă e sau nu întemeiat sau are urmări pozitive sau negative pe terment lung. Acum cu puțin peste un secol, dacă toată ierarhia, de la patrirarhul de Istanbul sau cel al Moscovei în jos, i-ar fi porcăit, anatemizat și ignorat/gonit pe non-ortodocși mai ceva decît o fac astăzi esfig-idioții, stiliștii, și alți lobotomizați de propria lor credință, te-ai fi pliat disciplinat curentului. Mor de rîs, din acela amar, cînd mă gîndesc că așa o tipologie (nu e nevoie să îmi amintești că ești foarte departe de a fi singurul, ci ești parte a unei vaste mulțimi cu aceeași matriță de reflexe sociale), pe vremea Sinodului de la Florența ar fi zis "Hai cu Papa", iar după venirea turcilor și întronizarea omului lor Ghenadie, ar fi zis "Anatema Papei". Chiar că "turmă de oi" (metafora de care mulți mireni sînt așa mîndri, fără să își dea seama cît este de insultătoare la adresa condiției umane, cît e specia umană de căzută) e valabilă pentru unii. |
Citat:
Totuși, nu-i vorba aici de persoana mea sau a ta (nu înțeleg de ce de o vreme încerci să împingi discuțiile în zona asta). Era mai de folos să argumentezi ceva, să aduci vreo informație de calitate în plus. P.S. În citatul pe care l-am dat nu e vreun punct de vedere oficial. Din experiența de pe forum, știm amândoi că e foarte probabil ca alții să vină imediat cu niște citate care să le susțină punctele de vedere opuse mie. Ca și în ziua de azi, și în istorie au fost Părinți cu opinii diferite. Îi preferăm pe unii sau pe alții, după cum ne raportăm noi înșine la credință și la semenii noștri. Nu este uniformitate, și e bine că nu este; dar este loc pentru toți în Biserică. |
Bine ar fi sa dorim cu adevărat mântuirea tuturor. Dar pentru asta e nevoie de sfinÈi, nu de infailibili. Ori se pare ca a început sa ne fie frica de sfinÈi. Sinodul care tocmai s-a incheiat nu a fost nici sfânt, nici mare. Nu era mai bine ca alÈii sa-i denumească ulterior sfânt Èi mare? De ce vrem sa ducem în derizoriu Èi cuvântul sfant?
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Normal ca sunt, asta nu e un motiv serios, de asta au sarit si unii cu sentinte banuind de fapt alte intentii. Citat:
Citat:
Titulatura e problema? Pai normal, daca si 2 cuvinte sunt motiv de cearta, de unde un "Mare" Sinod? |
Citat:
Dar putem vedea, din articolul dat de mine, ca Patriarhia Ecumenica (Mitropolitul Zizioulas spune ca e in consens cu Patriarhul Ecumenic) vrea sa schimbe invatatura ortodoxa si sa adopte un Primat al Patriarhului ecumenic (doar administrativ, ar fi culmea sa adopte si restul, infailibilititatea, etc.). Zizioulas ne spune si de ce ar trebui facut asta, ca sa nu se supere catolicii si sa adoptam dogma lor, ca sa putem continua dialogul de unire. Acesta mai spune ca Patriarhia Rusa precizeaza ca primat exista doar la nivel local si regional (asa cum am scris si eu, e vorba de mitrolopit si patriarh) si nu la nivelul Patriarhiilor, universal. Mitropolitul Ziziuolas acuza Patriarhul Moscovei ca nu ar dori sa accepte Primatul Papei in cazul unirii si ca vrea sa il traga la raspundere la Sinodul pan-ortodox (interviul e din 2014), daca isi da seama ce catastrofa declanseaza, pentru ca se vor intrerupe dialogurile cu catolicii. Insinueza ca Patriarhul Moscovei nu doreste sa adopte aceasta erezie pentru a contesta rolul Patriarhului ecumenic (vedem de aici de unde a pornit aceasta acuzatie la adresa Patriarhiei Moscovei, ca doreste sa fie noul Patriarh Ecumeniuc, noua Roma). Asadar, vedem aici gandirea ecumenista, ar schimba dogma si ar adopta erezii doar pentru unirea cu eterodocsii. De asemenea, ii acuza pe ortodocsii adevarati ca nu accepta aceasta invatatura ecumenista. Vedem si ce doreste de fapt Patriarhia Ecumenica. |
Citat:
https://ro.orthodoxwiki.org/Mitropolit Nu scrie acolo asa ceva. |
Citat:
Citat:
Cand eu iti zic ca teoria ta e o exagerare teologica ruseasca in cealalta pare, care ajunge sa bage o autoritatea absoluta demna de un papa pe glia fiecarui episcop, nu ma crezi. Nu stiu cum sa iti zic, dar partial ii dau dreptate. Rusii vor sa fie miezul din dodoasca, si statulul lui Bartolomeu ii deranjeaza. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
A se vedea si mesajul meu de mai sus, cu ce doreste Patriarhia Ecumenica. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 19:09:15. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.