Doua intrebari:

1) Cum ati ajuns la concluzia ca postul e de duminica seara pana marti la amiaza ? E adevarat, se spune "lunga ca o zi de post": sa insemne asta ca o zi de post dureaza o zi si jumatate ?

2) Cum ati ajuns la concluzia ca postul negru inseamna ca nu trebuie luate medicamentele prescrise ? Un canon, un text cu autoritate, ceva de genul acesta puteti cita in sprijinul acestei periculoase afirmatii ?

Dar cum? Cum trăieşte?
Când S-a arătat după Înviere ucenicilor, Mariei Magdalena etc., nu S-a arătat ca Om? Nu L-a pipăit Toma? Nu era Om pe drumul spre Emaus?
Când S-a înălţat la Ceruri, nu S-a înălţat ca Om?
Sfinţii Care Îl văd şi astăzi, fie ca Prunc în braţele Mamei Lui, fie ca Om aşa cum L-au văzut Apostolii, oare nu văd Om? Nu Persoană? Atunci pe cine văd ei?
Dacă şade de-a dreapta Tatălui, nu şade ca Om? Ca Împărat, pe Tron? Iar când va să vină, cu slavă, ca să judece vii şi morţii, nu va veni ca Om? Ca Dumnezeu-Om?
În icoanele noastre, Domnul nu este Împăratul nostru reprezentat ca Dumnezeu-Om?
Dar cum?

*

Dacă Logosul S-a întrupat, luînd în Ipostasul Lui şi firea omenească împreună cu firea Dumnezeiască, devenind Dumnezeu-Om, atunci cum trăieşte în Ceruri?
A lepădat cumva firea omenească şi a rămas doar cu firea Dumnezeiască?

*

Dar noi, creştinii, după momentul morţii cum vom trăi veşnic? Nu ca oameni? Sau cum?

Întreb ca să ne lămurim împreună. Poate ne ajută fraţii mai sporiţi duhovniceşte şi cu învăţătura de credinţă mai bine însuşită. Aceasta cred că e o problemă de bază în catehism.
Mulţumesc, Doamne ajută!

Nevoinţa este un scop în sine?

*
Nevoinţa este, pe o axă, opusul lui "să ne simţim bine"? Dar am auzit că unii creştini se simt chiar supra-bine în pratica ascezei. Chiar supra-firesc, prin Har. Axa polarizată "nevoinţă-simţit bine" ţine de realitate?

*
Nevoinţa ajută la ceva dacă nu este însoţită de simţământul Prezenţei lui Dumnezeu în viaţa creştinului nevoitor? A te nevoi şi atât, fără a fi în prezenţa atotcuprinzătoare a Domnului, fără a crede, a conştientiza, a simţi că Domnul e pretutindeni, că e "aproape", că e aici, că e "înlăuntrul vostru" - poate însemna ceva folositor pentru om?
Postul şi orice nevoinţă sunt Participare, Prezenţă sau, poate, sunt altceva? Dacă da, ce anume sunt?

1. Asta cu postul negru si medicamentele este si pentru mine o intrebare.
Eu nici acum nu stiu daca inainte de impartasit (cand nu mananci si nici nu bei nimic) ai voie totusi sa-ti iei medicamentele (sunt unele care poti sa le amani, sau intrerupi si altele pe care nu ai voie).

2. Si eu sunt curioasa de raspunsuri la intrebarile puse de Ioan_Cezar mai sus.

Pot doar sa spun ca nevointa inseamna (vezi si in dictionar) chin, dificultate, suferinta. Deci este pentru multi opusul lui "sa te simti bine".
Si nu, nu cred ca unii se simt bine, chiar supra-bine in nevointa si asceza.
Adica nu stiu, or fi si din acestia.
Inteleg ce vrei sa spui, credinta iti da putere sa induri, dar vad totusi o incompatibilitate.

Uite catvea exemple, ca sa intelegi:

a. O femeie sufera pe timpul sarcinii si la nastere nu mai vorbim. De multe ori isi risca si viata. Ma rog. Dar ea stie ca dupa tot chinul asta va veni rasplata prin bebelus.

b. Un om bolnav tine un regim si/sau trebuie sa faca un tratament. Inseamna durere, suferinta. Dar stie ca la sfarsit va fi sanatos.

Unii oameni aleg nevointa (asceza) pentru mantuire, pentru credinta. Aleg sa se chinuie, sa sufere, sa indure, cu gandul ca o fac pentru Dumnezeu, sau pentru mantuire, pentru viata de apoi. In fine, fiecare are un tel, o imagine.

In general nevointa o faci cu un scop: credinta, sanatate, frumusete, etc.

Sunt si unii care nu cred ca au un scop totusi (adica eu una nu-l vad) - cei care fac sporturi sau alte lucruri extreme de ex.

Ultima masă e duminică seara. Prima masă în caz că participăm la Liturghie de Bobotează e marți la prînz.

Postul cu medicamente nu e post negru. E post cu medicamente. :) Nu îndemn pe nimeni să renunțe la medicație ca să țină post negru, ci afirm simplu că postul negru e fără să consumăm nimic. Dacă cineva vrea să țină și e în tratament, să vorbească în primul rînd cu doctorul și apoi cu duhovnicul.

[quote=Florin-Ionut;576526]Ultima masă e duminică seara. Prima masă în caz că participăm la Liturghie de Bobotează e marți la prînz.

Daca tinem o zi de post, atunci trebuie sa tinem 24 de ore de post. Fie socotim ziua liturgica, si atunci tinem post pana luni dupa amiaza si putem manca luni seara (cu vecernia incepe ziua de marti). Fie socotim ziua astronomica (pana la urma, tot o conventie) si atunci putem manca marti incepand cu ora zero.

Participarea la Liturghie pe nemancate se face numai daca ne impartasim. Dimpotriva, daca nu ne impartasim, putem manca inainte de a merge la biserica.

Intrebarea era: care este textul cu autoritate potrivit caruia "post negru" inseamna "post fara medicamente" ?

In materie de post, competenta o are duhovnicul. Intrebarea este: ce duhovnic a recomandat ca postul negru sa fie post fara medicamente ?

Florin are dreptate, daca e zi de post se tine de la ultima masa pana la sfarsitul slujbei. Nu se tine cont de ore si minute, asta e chiar amuzant, ala nu prea e post, ci calcul.
De obicei ortodocsii merg la slujba fara sa manance, dupa aceea iau anafura.

Unde scrie asta ? In ce canon sau text cu autoritate ?

Daca nu se tine cont de ore si minute, inseamna ca acest lucru e valabil in ambele sensuri. Deci, cineva care nu mananca de la ora zero si pana la asfintit indeplineste obigatia postului pentru acea zi.

Si daca nu iau anafura, dar merg la slujba de la "Amin" la "Amin", atunci obligatia participarii la slujba este sau nu este indeplinita ?

Nu e nevoie de raspunsuri fiindca nici nu sunt intrebari. Sunt lucruri care ar trebui sa fie, pentru orice crestin, ceva ce tine de ABC-ul Sfintei Doctrine, macar pentru faptul ca le rostim solemn, la fiecare Liturghie, cand spunem Simbolul Credintei.

Asa este: nevointa inseamna chin, dificultate si suferinta. Dar nu este de loc opusul lui "sa te simti bine". Cel putin, nu pentru oameni mai inaintati spiritual. Am cunoscut ZECI de oameni, barbati si femei, varstnici sau (foarte) tineri, care abia asteptau sa inceapa postul. In urma cu un an am cunoscut o fata de rapitoare frumusete, care vroia sa intre in noviciat. Singurul lucru pe care il mai avea de clarificat era care manastire e mai contemplativa, eventual de clauzura (din acelea din care nu mai iesi niciodata). Vazand-o cum si cat se roaga, am inteles ca are o chemare speciala, care nu e pentru toti oamenii. Era capabila sa se roage in genunchi ORE, chestie pe care nu o reuseam nici pe vremea cand ma ocupam de yoga. Si nu numai ca putea face chestia asta, ci de abia astepta sa o faca, numai atunci chipul ei super-tanar luand expresia unei fericiri parca transfigurate.

Isus nu ne-a promis, in predica de pe Munte, ca, urmandu-L, nu vom avea parte de chin, nici de dificultati, nici de suferinta. Ne-a promis, insa, un singur lucru care este leit-motivul Marii Predici: acela ca vom fi fericiti. Ei bine, sunt martor ca exista oameni care sunt inca de pe acum fericiti nevoindu-se. Iar daca nu ati avut norocul de a cunoste niciunul in carne si oase, cercetati icoanele si veti gasi, pe toate feluritele chipuri de sfinti, expresia nevointei coexistand cu fericirea pamanteasca, antitip al celei ceresti.

Daca cineva mi-ar spune ca Isus s-a chinuit pe cruce, l-as crede fiindca stiu ca asa a fost. Daca mi-ar spune ca a avut dificultati in tot timpul vietii Lui publice, ar avea dreptate. Daca mi-ar spune ca S-a nevoit, stiu ca asa a fost, fiindca scrie in Evanghelii. Daca, insa, acela mi-ar spune ca Isus nu a fost fericit nevoindu-Se si chiar chinuindu-Se pe Sfanta Cruce, ei bine, as avea unele indoieli. Daca ar avea dreptate, daca ceva a umbrit fericirea Lui in timpul Rastignirii si L-a facut sa indure chinurile inca si mai greu, nu poate fi altceva decat vederea cu Duhul Lui a marii multimi de oameni care nu trag destul folos de pe urma Sacrificiului. Si, in acea multime, eram si eu. Dar El mi-a zambit atunci si de aceea stiu ca a fost fericit si ca, in nevointe, toti cei Lui urmatori sunt fericiti.

A se citi (şi reciti) "Jurnalul Fericirii". Nu ar strica nici meditaţia la cuvântul mucenicesc "Binecuvântată eşti, închisoare!"...
Cine dăruieşte într-un plan (nevoinţă) este răsplătit incomparabil în altul (fericirea duhovnicească, prin mângâierea Harului). Un strop de mângâiere duhovnicească acoperă munţi de efort de nevoinţă, aşa cum, poate, în alt plan bucuria naşterii pruncului o face pe mamă să uite toate durerile travaliului şi o convinge să treacă mai departe prin toate suferinţele. Iubirea face să spui "merită!" oricâtor suferinţe au însoţit-o şi o vor însoţi. Iubirea pe toate le rabdă, pe toate le depăşeşte, le acoperă. Dar când iubire nu e, cel mai mic efort pare o corvoadă de nepurtat, de neîndurat.
Ar mai fi, poate, folositor să medităm şi la nenumăratele evocări ale vieţilor sfinţilor, la descrierile muceniciei lor, când, precum citim în Vieţile, mucenicii îndurau torturile (care pe noi ne îngrozesc doar citind despre ele) cu seninătate, cu pace, cu bucurie. Şi mult se mâhneau şi se îngrijorau când erau lipsiţi de ele...

Iar pe noi ne sifoneaza si niste simple cuvinte , niste simple critici , polemici !
Cat de departe suntem de credinta adecarata . . . !

Mă întreb dacă odinioară nevoitorii foloseau ceasul ca să marcheze exact cele 24 de ore.

E cam ciudat să mănînci la miezul nopții...

Corect, doar că din obișnuință ortodocșii țin post negru dacă participă la orice Liturghie săvîrșită dimineața - și bine fac!

Nici unul. Nu prea a curs cerneală pe subiectul de față, dar dacă știți ceva concret vizavi de metoda de postire din creștinismul timpuriu cel puțin, v-aș mulțumi sincer.

Întrebarea se poate pune și invers, anume dacă știți vreun text din care să reiasă că oarecare postitori din vechime foloseau leacuri și în timpul postului.

Nu știu cazuri anume. M-aș mira ca să mai fie duhovnici care să recomande postul negru, indiferent că vorbim de ieromonahi sau de preoții de mir.

Am așezat medicul înaintea duhovnicului pentru că duhovnicul m-ar trimite mai întîi la doctor în caz că vreau să întrerup o zi un anume tratament pentru un așa motiv.

In mare parte de acord.
1. Si eu ma intreb ce fel au fost aceia care au ajuns sfanti? De unde aveau atata credinta? Cine i-a invatat? De unde aveau atata tarie? Cum era biserica si credinta pe atunci? Cum erau oamenii?
Pe de o parte ma gandesc la primii crestini din vremea lui Iisus: apostolii sai. Nu stiu multe, intrebau multe...Mai tarziu alti sfinti care au studiat, au fost preoti, episcopi, au scris carti.
Azi ne spunea preotul la predica ceva interesant: Cum acum mii de ani Dumnezeu le vorbea unora. Venea ingerul (Arhanghelul Gabriel) la Maria, La Iosif, la Zaharia si Elisabeta. A vorbit (direct) lui Moise.
Si azi de ce nu se mai intampla asta?
Cat de mult s-a schimbat lumea!
O schimbare a fost in cruditatile de acum mii de ani, care azi nu mai exista: crucificari, omoruri. Si atunci erau cei rai, ne-crestini, dar si cei care aparau credinta si luptele dintre ei.
In ziua de azi nu mai exista (cu unele exceptii) martiraj in ortodoxie.

Nu cred totusi ca indurau martirajul (torturi, crucificari) cu senitate, pace si bucurie. Erau nevoiti pentru telul lor. Dar ca erau erau asa senini si bucurosi. Nu cred. Am citit si eu si vieti destule si nu am gasit sa scrie ca erau fericiti.

2. Sa nu uitam insa un alt aspect. Si noi, fiecare din noi ne nevoim, chiar intru credinta. Sunt insa multi care nu ne recunosc alta, care cer mai mult si mult, luna de pe cer.
Orice facut pentru credinta, pentru Dumnezeu, fiecare dupa puterile lui, trebuie acceptat de ceilalti.
Ne nevoim postind, renuntand la sot/sotie (post trupesc), familie (ca sa mergem la slujba), renuntam la odihna, la activitati placute (ca sa ne rugam, ca sa mergem la slujba), etc. Altii se nevoiesc stand la manastire, sau chiar in pustnicie.
De ce nu este recunoscut asta? De ce e bun numai daca stau 30 zile fara hrana si apa, sau stau spanzurat si nu dorm niciodata (cum faceau calugarii athoniti), sau alte lucruri extreme?
De ce nu suntem bucurosi si nu ajutam pentru ceea ce poate sa faca fiecare?
Numai altii erau buni crestini, numai altii iubeau/iubesc pe Dumnezeu?
Noi nu? Tu, el, ea?

De ce? De ce numai sfintii sunt valorosi in credinta?

Pornind de la intrebarea sophiei, as fi curioasa sa stiu daca voi va rugati pentru ajutor si celor adormiti din familiile voastre sau altor persoane pe care le-ati cunoscut si care nadajduiti ca s-au mantuit, singura "asigurare" despre mantuirea lor fiind mila Lui Dumnezeu, intarita insa si de viata si faptele bune ale acelora.

Biserica indeamna sa ne rugam pentru cei adormiti, sa facem milostenii in numele lor, dar daca ajungem sa credem, fara sa avem dovezi, ca aceia s-au mantuit, atunci cred ca ne putem ruga si lor, nu doar sfintilor cunoscuti de noi - canonizati sau nu. Daca credem ca s-au mantuit, atunci si ei sunt sfinti si ne pot ajuta!

Cred ca este o proba de credinta aici - sa spui despre cineva: da, a fost un om bun, faptele lui vorbind de la sine sau ... a suferit mult in viata, a muncit mult, a fost un om cinstit si corect, a lasat "ceva" in urma (nu ma refer la averi!) si cred ca prin mila Lui Dumnezeu s-a mantuit, dar nu i te rogi (fara sa neglijezi nici parastasele, nici pomenile, nici rugaciunile pentru odihna sufletului aceluia), inseamna ca nu credem cu adevarat. Iar daca credem, cati dintre noi se roaga sfintilor dati de familiile noastre sau ale apropiatilor nostri?

Toti suntem valorosi in fata lui Dumnezeu !
Sfintii sunt bineplacuti lui Dumnezeu , iar cel mai valoros este cel care reuseste sa se intoarca din pacatele lui , sa se intoarca cu toata inima si cugetul lui catre Dumnezeu !
Cel ratacit care se intoarce Acasa , este cel mai valoros si cel mai iubit de Dumnezeu !

Ma rog adesea primului meu duhovnic, trecut in lumea dreptilor, despre care nu am nicio indoiala ca se afla la Masa Imparatiei. Uneori, ma rog si unor episcopi morti cu faima de martiri, chiar daca dosarele lor sunt in etapa de studiu. Nu am nicio indoiala ca, fiind omorati din ura fata de credinta, poarta cununa muceniciei.

Eu ma gandeam la parintii mei. Despre ambii cred ca s-au mantuit, dar ma gandeam ca ar fi frumos sa ma rog mamei, sa-i cer sa mijloceasca pentru mine la Dumnezeu.

De curand, am fost la inmormantarea soacrei uneia dintre surori - o femeie buna, iubitoare, muncitoare, foarte credincioasa .. numai cuvinte de lauda am auzit de la sora-mea despre ea. I-am sarutat mana, in semn de respect, si m-au uimit pacea, linistea care o inconjurau.
In general, trupurile lipsite de viata, ale persoanelor mai putin apropiate, ne produc teama, frica, dar in cazul de fata, desi nu-mi era o persoana apropiata, nu am simtit un astfel de sentiment. Pentru mine si acesta a fost un semn ca femeia a plecat in buna regula de aici si ca s-a mantuit.

Un preot, cu alta ocazie, atribuia seninatatea si pacea intiparite pe chipul celei adormite in Domnul faptului ca respectiva persoana fusese Impartasita.

De aceea, nu cred ca e gresit sa ne rugam si celor cunoscuti doar de noi, despre care credem ca s-au mantuit. Daca au ajuns in imparatia lui Dumnezeu, atunci ei sunt cu mult mai mari decat oricare din dreptii ramasi aici, pe pamant!

"Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el."

E logic, daca e ultima masa inseamna ca nu mai mananca dupa aceea.
Nu e obligatie, multi nu tin post negru. O zi tine si dupa lasarea intunericului, de obicei pana a doua zi dimineata. La evrei era pana la lasarea intunericului.
La noi nu este o obligatie, doar la catolici. Poti sa nu iei anafura, poti chiar sa mananci, dar de obicei nu se mananca pana la sfarsitul slujbei. Nu e o obligatie, e o placere, trairile sunt mai intense.

Din moment ce nici postul, nici participarea la Sf Liturghii in zile cu dublu rosu nu sunt obligatii, atunci de ce, la spovada, preotii ORTODOCSI intreaba invariabil "ai tinut post?", "ai venit la slujba ?" ca si cand contrariul ar fi pacate ?

Ma refeream la postul negru. Postul obisnuit este obligatoiru. De asemenea, preotul intreaba daca merge credinciosul la biserica, la slujbe. Bine ar fi sa mearga la toate Liturghiile, dar daca lipseste la 2-3 intr-un an nu e un pacat.

Omul prost şi rău mituieşte pe satana să-i dea de slujit pt bogăţiile înşelării Dom..
 

Omul e foarte prost şi rău şi naiv şi el fie vrea să facă rău şi să meargă în iad şi face răul ştiind unde vrea să ajungă fie face răul crezând că face bine prin răul pe care-l face aşa ca nebunii ce mituie pe satana ca să-i primească în slujba lui ca să fie şi ei soldăţoi ce împlinesc fără zăbăvnicie şi fără să se încurce şi imediat cu toată puterea şi forţa porunca cea rea pentru ca să primească solda lor de mercenari: minciuni şi pâre mincinoase prin sinceritate şi credinţe naive de la satana cu care se autoamăgesc că cică ar fi ei mai buni şi mai grozavi şi mai neînşelaţi de Dumnezeu... veşnic nemulţumiţi şi răzvrătiţi că cică Domnu-i minte pe ei.

1.Practic aceşti neascultători tiranici ce iau locul Domnului stând pe acelaşi scaun cu satana leapădă sau trădează pe Dumnezeu ca să-şi facă chip cioplit lor susţinând cu ipocrizenie şi tiranie că nu ei ci alţii îşi fac.

Dar nimeni nu ştie ce e aia chip cioplit, chip turnat, chip spurcat şi toţi vorbesc despre idoli dar habar nu au cu adevărat ce înseamnă aia.

2.Ei înşii sunt chipul cioplit iar cum arată un idol chip cioplit ce a luat locul lui Dumnezeu zice în lege mai jos cum se face el de către oamenii răi şi necredincioşi ce conduc gLumea:

3.Hulesc pe Dumnezeu şi-L înşeală şi-l nesocotesc şi-L dispreţuiesc luîndu-I numele ca să primească ei răsplata slavei deşarte, a tuturor puterilor răutăţii cu care ei cred că fac binele apărându-şi păcatul şi viciul ascuns.
4.Muncesc tot timpul fără credinţă şi fără ţEl şi fără să ia de la Dumnezeu odihnă pentru ascultare din iubire, râvnind sfinţenii spurcate de la miturile şi superstiţiile gLumii.
5.Necinstesc părinţii neiubindu-i şi nefiind cinstiţi şi sinceri cu ei ci urându-i şi risipindu-le strădaniile prin tot felul de certuri şi răutăţi fiind mereu nemulţumiţi în ideea: n-am primit ce-aş fi vrut, nu mi-au cumpărat şi mie aşa cum li se cumpără şi primesc alţii şi aşa cum aş fi dorit, nu-i cum vreau şi aş fi vrut şi cum mi-ar fi plăcut ca gLumea. Iar călugării şi credincioşii vor şi ar fi vrut chiar mai rău ca gLumea crezând prin logica perversă că dacă nu e ca gLumea atunci e sigur ca Dumnezeu şi e bine. Nu e bine ci e mai rău ca Dumnezeu, mai rău ca gLumea deci e ca dracool şi nu ca Dumnezeu!.. dar ei insistă că cică ar fi bine aşa cum vor ei încrâncenaţi în ambiţia răutăţii superstiţioase crezând că cică e bine şi că fac ei bine dacă nu e ca gLumea! Păi nici ca gLumea da' nici ca dracool!
6.Ucid pe la spate cu cuţitpul deşi e scris să nu ucizi chiar dacă e clar că păcătosul merită a fi ucis şi ei ucid cu preponderenţă şi întietate pe văduvă, orfan, fugarul nevinovat prigonit, fecioarele, copiii şi toţi nevinovaţii. Ei se folosesc cu viclenie şi ipocrizenie de legea ce ucide păcătosul prins în flagrant căci dacă nu-l ucizi tu asociindu-te cu victima atunci vă ucide el!
7.Desfrânează şi curveasc crezând în toate religiile şi cultele şi teoriile şi prostiile ştiinţifice pentru că sunt fie de partea împăciuirii între toate cultele în virtutea toleranţei deşi prin asta asupresc şi obligă la supunere fie sunt de partea câte unui cult fundamentalist absurd ce slujeşte o satana ce s-a erijat în a se socoti Dumnezeu nefiind nici pus de Dumnezeu şi nici trimis de al Lui însă declară mereu şi face mereu declaraţii de parcă ar fi aşa cum susţine el şi îngerii lui corupţi. Păi chiar nu putem face deoasebire între fapte şi persoane şi viaţa dusă de aceşti impostori ca să ajungem la concluzie după ce ne-am pus întrebarea: Cine e defapt cu adevărat Dumnezeu sau trimis de Dumnezeu ca să cerem să fim ca El şi ca sfinţii şi îngerii şi slujitorii Lui?
8.Fură nepricepînd ei cum adică fură mereu?
9.Ridică mărturie pârâcioasă şi mincinoasă şi foarte sinceră de frică să n-o păţească şi el căci nu vrea să facă dreptate cu Adevărat ci vrea ca toţi să fie denigraţi din răzbunare acoperită cu chip bun... o scârboasă ipocrizenie şi trădare pe care o primesc lăudându-se ca beroii.
10.Râvnesc la cele ce nu le-a dat lor Dumnezeu, cele ce nu sunt ale lor, menite lor, de niciun folos pentru ei şi nu le râvnesc pentru ca să le mântuiască şi sfinţească ci ca să le spurce şi mai abitir sau să se laude cu mulţimea şi numărul lor ca prin asta să pară că are prinţişorul merite... păi dacă e bogat atunci sigur a ostenit din greu ca să-şi strângă averea... A auzit cineva de vreun bogat bun sau de un sărac bun care să nu râvnească la bogăţia bogatului fiind oricând capabil să săvârşească fărădelegi mult mai abominabile ca bogatul pentru ca s-o dobândească? Toţi ştiu ce înseamnă sărac în duh... ei bine habar nu aveţi... fiindcă voi nu ştiţi ce e DUHUL! Duhul e tot ceea ce iese din om! Dacă seamănă cu Duhul Sfânt şi miroase ca Duhul Sfânt atunci e bun iar dacă nu atunci e rău fiindcă e bogat în păcate şi fărădelegi! Dacă ceea ce intră în om aduce roade bune prin ceea ce iese din om atunci acela pentru că nu mai are nicio şansă să scape de moartea prin sărăcie decât în Dumnezeu deci e fără scăpare, acela e sărac în Duh!

Acest chip cioplit e descris în lege şi el vine din necredinţa în Dumnezeu şi credinţa bogată în toate satanele cu toţi îngerii lui slujitori ai omului rău şi necredincios şi infidel faţă de Dumnezeu.

''Are nişte corniţe ca de miel dar vorbeşte ca un balaur'' făcând mereu declaraţii, dând declaraţii şi băgând îngrozirea în oameni prin propagandă pentru ca să rămână el la privilegii ca o căpuşe sugând sângele poporului Domnului fără nicio răspundere... şi răspândind mereu cu viclenie chipul unui Dumnezeu ipocrit şi făţarnic aşa ca el ce ar putea să vorbească despre tot felul de porunci în timp ce el însuşi nu le face şi nici nu are de gând să le facă având puse la inimă alte gânduri ascunse şi viclene prin care vrea să parvină şi să se realizeze gLumeşte şi să-şi asigure bătrâneţea prin furt şi nedreptate pe spatele altora.

Aceşti idoli şi chipuri cioplite nu sunt altceva decât nişte morţi ce se cred vii dar fiind ei morţi sunt infailibili în ideea că ei cred că nu vor muri niciodată.

Păi poate mortul să mai moară dacă e mort? POATE!.. Şi aşa ajunge un mort slujitor morţii care moare mereu invers omorând!.. şi sunt foarte tari la cerbice... adică cerbi cu coarne învârtoşate!.. ce fac din kkt bici aşa ca-ntr-o vrăjeală, fac din spurcăciuni lucruri bune de mîncat printr-o vrăjeală şi păcăleală şi nu printr-o minune... sau chiar dacă fac şi ei o minune schimbând kktul pe care-l declară în ceva bun e tot degeaba fiindcă miezul e corupt şi e fără Dumnezeu. Aşa mâncă ei spurcăciuni cu vrăjeală că cică au ei puterea de a face minunea ca să fie bune ele transformându-le aşa ca natura, aşa cum spală ploaia şi schimbă pocăinţa mintea omului îndreptându-l pe calea ce bună tot aşa pot şi ei face minunea luînd slavă de la oameni că iată că ei chiar pot mânca spurcăciuni şi sunt bune şi le fac lor bine. Păi pomul binelui şi răului era bun căci toate erau bune şi frumoase deci cum atunci rodul mâncat din el a fost rău pentru om aducându-i moartea? Păi tot aşa cum tot trupul sfântului e bun dar dacă-L mânci cu poftă lumească lacomă de păcate, de desfrâu, lingându-i invers organele ca să i le scoli atunci e rău... şi răul vine din fapta ta şi din neascultarea ta şi vei fi otrăvit!.. nu de trupul pe care-l mânci ci de viclenia şi răutatea şi desfrânarea ta neascultătoare aprinsă!.. darmite dacă mânci trupuri ce au trăit în păcat sau hulite de om şi date mereu la dracool prin tot felul de sudalme şi blesteme 'nevinovate' pe care ele le-au auzit şi trăit şi simţit? Oare nu din cuvântul omului rău şi blestemat şi necredincios s-a însemânţat în cer şi pe pământ toată neghina?

Deci e vorba că ei pot să facă declaraţii crezând ei că viaţa lor e după cum fac ei declaraţii... păi ce ai tu în mintea, inima şi sufletul tău omule şi cu ce te ocupi tu mereu pe faţă sau în ascuns? Cu ce eşti ocupat dacă nu vrei să iei în seamă pe adevăratul Dumnezeu?.. şi ce sunt toate declaraţiile tale?

Nu fiţi zăbavnici şi încurcaţi când faceţi cele bune ci fiţi zăbavnici la faptele răutăţii care vin la reîmplinire din duhul vicios vechi şi din noua 'creaţie' născocită ca să fie aşa ca gLumea ce merge tot înainte la progreres!

Nu fiţi maimuţe şi papagali ce vor să se asemene cu idolii!.. ci asemănaţi-vă cu Dumnezeu căci El e singurul care vă îndumnezeieşte... fără să vă asuprească şi fără să vă tERRORizeze!

Frica, teama, anxietatea ascunsă cu viclenie prin nemulţumire, răzbunare şi înălţare
 

Credinciosul înşelat şi înşelător e anxios, fricos, temător, speriat, disperat, laş, trădător şi atunci păcatul din el unit cu el însuşi îl învaţă cu viclenie să se asemene ca papagalii şi maimuţele, cu puternicii vremelnici foarte mincinoşi şi ipocriţi, perverşi şi criminali, cu toţi beroii gLumii care slujind pe satana prin vrăjitorie învârtoşază în mintea şi inima şi sufletul credinciosului dreptatea, adevărul, sfinţenia, albul şi dulcele şi se răzbună ei impreună necruţător pe sfinţi, pe nevinovaţi, pe orfani, pe văduve, bătrâne, fecioare, copii, săraci... pe păcătoşii care se îndreaptă sau care s-au îndreptat. Se dă păcatul din om din obedienţă faţă de satana de partea slujitorilor cei puternici în rău, de partea satanei şi îngerilor lui şi trădând omul astfel, din neglijenţă şi nepăsare, crezând cu credulitate că face binele şi că trădarea şi răzbunarea asta pe Dumnezeu e un fel de bărbăţie şi atractivitate, din fricoşi şi laşi devin brusc oameni importanţi şi foarte deştepţi înălţându-se în slavă deşartă ca practicând repulsia, respingerea şi exclusivismul, lepădarea de Dumnezeu să-şi acopere frica bolnavă ce vine din păcat împreună cu simţirea oarbă şi neîndoielnică şi sigură că cică ei fac bine şi slujesc Domnului şi ştiu ei împreună că e foarte bine ceea ce fac atunci când răzbunându-se şi nerăbdând şi sătui fiind de cât sunt de pisălogiţi şi deranjaţi hulesc pe Dumnezeu şi iubesc fărădelegile satanei şi trec fără zăbăvnicie, cu totul de partea satanei fără ca măcar satana să le-o fi cerut sau să-i fi ispitit... crezând ei că defapt fac un lucru bun, fac bine, şi că până la urmă satana are dreptate şi e cel bun şi drept şi sfânt şi curat, şi că satana a făcut şi face bine pentru că satârizează invers ca cătana, şi atunci în prostia asta, pe el, pe satana, îl place omul învârtoşat din pricina gLumei, uitând şi lepădând toată cunoaşterea şi lucrarea lui Dumnezeu pe care dacă-L cunoşti nu ai cum să nu-L iubeşti din tot sufletul şi puterea şi mintea şi inima ta, că n-ai cum.. dacă-L cunoşti cu Adevărat.

Se ajunge din prostie şi trufia vieţii ca omul să se creadă credincios pe sine şi să locuiască într-o biserică păgână sau creştină a poftelor ochiului şi să 'slujească' Domnului neavând el habar săracu' om ce se crede şi cât şi cum se închipuie el de credincios când defapt nu e ci e clar la o analiză dreaptă pentru oricine că el într-adevăr slujeşte satanei şi antichristului şi proorocului mincinos mare profeet invers şi face asta doar din obedienţa păcatului din el unit cu el care-l îndeamnă prin mesaje viclene să trădeze mereu Adevărul, Dreptatea, Iubirea curată de Dumnezeu şi de Hristos şi să se dea şi el de partea şefilor ipocriţi, potenţilor trufaşi ai zilei, potentaţilor care sunt contra lui Dumnezeu, însă el necinstitul tradiţionalist nu vede şi nu vrea să vadă cum se prefac maimarii că cică Îl slujesc cu multă credinţă şi sfinţenie pe Dumnezeu... defapt şi de drept e doar interesul lor viclean de a profeeta invers, de a folosi Duhul pentru îmbogăţirea cu care să-şi cumpere siguranţa zilei vremelnice de mâine şi toate luxurile păcătuirii, înşelării, putinţa de a fi în pace şi mulţumire vremelnic, cu trupul de fiară, şi nu veşnic, prin asigurarea din belşug a tuturor nevoilor şi luxurilor trupeşti, lăudându-se până mor de bătrâneţe păcătoasă pe spatele slugilor naive şi credule pe care le întoxică cu moartea lor cea mare, defapt şi de drept fără rost, prin îndemnuri subliminale şi viclene la a iubii fără sfinţenie reală ci ipocrită şi la înhăitare spre a întreţine o ură pătimaşe şi o pismă acoperită sub meşteşugeli iluzorii pentru a devenii toţi credincioşii până la urmă nişte ultraşi bolnavi şi nebuni, nişte suporteri decerebraţi ce aplică aşa ca roboţii nedrepţi, cu siguranţă şi ambiţie şi vrăjitorie, toată răzbunarea satanei satârice pe Dumnezeu de parcă Dumnezeu ar fi răul şi ar face răul şi nu satana cu antichristul şi cu proorocool mincinos al gLumii care le ştie pe toate... cică ştie el cele ascunse că cică Dumnezeu a minţit şi i-a păcălit pe oameni ascunzând privilegiile ştiinţei răutăţii de ei, de el... săracul om, pe care cică l-a dorit Dumnezeu naiv, prost şi supus ca să-l înşele şi exploateze mai lesne.

Deci credinciosul îşi acoperă frica asta pervers-superstiţioasă prin viclenia răzbunării alăturându-se gangsterilor ipocriţi deghizaţi în îndrumători spirituali, în popi, duhovnici, şefi... răspândaci de învăţătură cu mintEres ascuns folosită la încântarea şi înălţarea de sine a 'ştiutorului' ca ştiind să lepezi pe Adevăratul Dumnezeu printr-o repulsie elevantă şi deştept-superioară dar care în mijloc are defapt duhul rău al respingerii bineului căci din trufie nu mai poate suporta a vedea sau a vorbi de Dumnezeul cu Crucea altfel decât cu cea mai vicleană ipocrizenie şi prefăcătorie sau cu minteres terrorist asupritor... se cred mari că cică au muncit, au muncit invers şi cu ambiţie, şi au devenit mari maeştrii celebrii ai artei de a se preface perfect că nu se prefac deloc declarând mereu cu tupeu părerile şi analizele şi socotelile lor plasate sub nume însemnat, de om mare, defapt un hoţ de orice şi criminal de ascultare din iubire de Dumnezeu, virtuţi ale Harului pe care confiscându-le şi jefunindu-le le preschimbă în bani murdari pe care îi înmulţesc ei foarte egoist pentru păcatul lor nebunesc şi aşa ducându-şi la nesfârşit o viaţă ipocrită şi desfrânată în care ei se arată că vorbesc 'drept', 'radical', 'dur' şi 'frumos' mor fără însă să aplice practic binele pe care-l vehiculează şi-l pomenesc şi astfel se măreşte şi creşte dezbinarea totală între viaţa lor şi vorbele lor şi deşi îşi dau seama că sânt greşiţi total şi sunt afară de Adevăr ei vor şi vor cu îndărătnicie şi cu o pismă acoperită şi ascunsă ca să-i atragă pe toţi la o unitate şi o comuniune a 'păcii' lângă ei nepricepând sau nevrând să realizeze că defapt pe toţi îi va distruge până la urmă exact aşa cum se auto-distruge pe el însuşi, marele ipocrit păstor fără cruce decât de pradă şi paradă, ucigându-se pe sine şi pe toţi mereu invers, pe dos, anapoda, aiurea, fără să aibă ascultare şi fără iubire şi fără ca prin moartea lor să schimbe viaţa altora în bine sau să-i aducă la Lumină şi pocăinţă bună cu îndreptare sigură.

Boam şi Roboua, adică dacă ai avere, ai boi, atunci poţi păcătui la nesfârşit că jertfindu-i ţi se iartă fără să te schimbi şi fără să te doară de măcelărirea fraţilor tăi, oameni, animale şi plante... chipul cel sărac şi fără apărare al lui Dumnezeu.

Aceşti trufaşi fără empatie şi compasiune faţă de cei ajunşi în stare de jertfă de neluat în seamă sunt foarte răi, sunt cei mai răi şi cei mai bolnavi de boala 'puterii' de a vorbi.

Nu muţenia este soluţia la această boală sau vorbirea prea puţină ci schimbarea vieţii trebuie să fie conform cu credinţa, vorbele, învăţăturile, declaraţiile ca să poţi să nu mai păcăleşti şi să nu mai asupreşti pe nimeni cu răutatea ta învârtoşată în răzbunare oarbă şi robotică şi astfel tERROAREA din tine să nu mai fie atât de sigură când simte săvârşirea răului că cică îi place, se simte binme şi deci e un lucru bun.

Dacă te regăseşti într-o astfel de stare, într-o lepădare de Dumnezeu sau într-o slujire la satana pe care o practici din frică şi obedienţă faţă de mai marii vicleni şi ipocriţi şi corupţi care se dau sfinţi şi drepţi şi înţelepţi şi puternici atunci înainte să faci vre-o prostie ia aminte la Cuvântul lui Dumnezeu şi pricepe că sigur poţi şi tu să crezi şi să revi la iubirea Adevăratului Dumnezeu, să-L iubeşti şi tu şi să-i ceri iertare reangajându-te din nou în lupta cea bună pe care El o duce cu păcatul din tine şi din oameni şi cu toate viciile din neghinele potrivnice Lui... pentru ca să biruiască El pentru binele cel veşnic al omului. Dacă iar te lepezi ca prostu' nu uita că Dumnezeu e bun şi iertător şi poţi să te reîntorci prin pocăinţă şi regrete la El iar şi iar pentru ca să rămâi cât mai multă vreme fidel şi cinstit în Adevăr şi Dreptate... trăitor nu al păcatului ci al sfinţeniei împreună cu El şi împreună cu toţi sfinţii ingeri şi sfinţii oameni şi cu toţi drepţii Lui care cred în El şi au încredere bună că doar aşa, în Dreptate şi Adevăr va fi bine şi pace în veşnicie cu Creatorul şi cu toată creaţia... nu în minciună rea sau sinceritate pârâcioasă rea.

Iubiţi numai pe Domnul şi pe aproapele din jertfă şi păziţi-vă gurochiul cel drept al inimii înviate ca să nu se învârtoşeze la fetele pe care vreţi să le înşelaţi şi să le spurcaţi şi să le ucideţi cu viclenie pentru ca să nu mai poată ele să vă acuze toate faptele voastre rele şi pofticioase şi ipocrite, fapte beroice de mari trădători şi laşi şi fricoşi foARTE tari la cerbice (încornoraţi lacomi cu coarne roşii, inverse spre egoism) şi îndărătnici la tot lucrul cel bun făcut sub ascultare de Dumnezeu, de păstorul cel bun, păstorul Cel cu CRUCEA şi cu Duhul... Sfânt.

Iubirea lui Dumnezeu înseamnă sfinţenie!

Iubirea dacă e iubire atunci e sfinţenie şi taină.
 

Iubirea lui Dumnezeu şi de Dumnezeu înseamnă sfinţenie întru aproape şi orice altă iubire, dacă o pui la Lumină în Adevăr ai să vezi că nu e iubire ci minciună, pâră sinceră, nedreptate, ură, lăcomie, pismă, viclenie... fărădelegi, privirilegii... adică ÎNŞELARE ETERNĂ!

Deci postiţi la satâra militară gLumească şi satanică, postiţi la ÎNŞELARE ca să nu vă mai înşelaţi înşelând pe alţii!.. şi ''măcar iubiţi-vă unii pe alţii fără să huliţi dacă vreţi să vă recunoască gLumea ca fiind voi ucenici ai Mei.

Prostul grozav şi fata cu limbuţa ciripitoare sunt spurcăcioşi!
 

Sufleţeul blestemat din omu' prost, din creştinu' grozav, trage ca peştele obedient, încântat şi mândru de sine, la kkt spurcat susţinând din credulitatea absurdă în care trăieşte că e caca bun dacă e spurcat de înşelători.

Fetele frumoase sunt dornice ca fecioarele nebune să fie spurcate pe faţă şi în gură supunându-se ca nişte slujitoare să fie pe placool satanei din ipocriţi.

Ipocriţii grozavi pomenesc hulind tot felul de spurcăciuni de parcă ar fi infailibili şi intangibili şi indistructibili ca beroii.

Popii ipocriţi pomenesc tot timpul lucrurile curate şi Cuvintele şi Lucrările Domnului în timp ce fac tot felul de declaraţii viclene şi prozelicioase, goale de putere sfântă şi de conţinut moral serios şi adevăarat apărându-şi defapt duhul fariseic-satiric ce nu poate nimic şi nu-i în stare de nimic fiindcă nu suportă să asculte altfel decât din obedienţă, un fel de viclenie subtilă ce-l face să creadă că-l scapă ea de răspundere.. dacă apără cât mai pătimaş interesul mamoniac de lux al mai marelui său, ''vrednic este'', adică apără ca roborbul folosirea Duhului sfânt la a se îmbogăţii gaşca lor de păcălici satirici foarte serioşi în ipocrizenie cu bani pentru păcate şi vicii pe care ei le propagă ca fiind virtuţi: 'filantropie' prin societăţi de binefacere socială şi medicală, adică mila o face mereu altul... nu se ştie cine însă laudele se dau bisericii... adică unor ziduri, unor hârtii, unor decizii strategice... interese viclene şi absurde până la urmă.

Unii spurcăcioşi naivi ce nu-şi dau seama ce fac umblă cu icoane ale fecioarei care nasc în privitor iluzia şi aluzia spre îndemnuri spurcăcioase... fac trimitere privindu-le la credulitatea îmbrăţişată de naivi că cică preasfânta Fecioara Maria ar fi o fecioară nebună dornică de spurcare, o copilă ce abea aşteaptă să întărească libertatea perversiunilor sexuale şi nedându-şi seama ce stârnesc astfel de icoane bolnăvicoase în credincioşi le etalează băgându-le în văzul tuturor ca să ajungă tinerii ca nebunii să creadă că nebunia asta perversă e bună şi mântuitoare. E spurcare în masă!.. fiindcă credulul care îşi închipuie perversiune şi ajunge s-o creadă că e bună din pricina că ştie ca aia e Fecioara Maria, crezând ca prostul, îşi spurcă interiorul şi toată viaţa până află şi el şi până învaţă că defapt aluziile şi trimiterile respective sunt lucrarea satanei şi nu a preasfintei şi preacuratei Fecioare Maria.

Şi iată că după astfel de idei se iau tinerele fraiere, frumoşele şi nevinovate în naivitatea lor, care neavând de muncă vor să câştige şi ele ceva bani şi atunci învaţă şi ele ca altele să ciripească din limbuţă şi din guriţă trimiţând îndemnuri corporale perverse de disponibilitate celor cărora ar fi dispuşi s-o ajute să parvină pe nedrept, să fie iubite pe nedrept, să fie poftite pe nedrept şi folosite bine mersi... iar tinerii tot aşa se spurcă prin terorism grozav.. de spurcăcios şi hulicios, ca bolovanii, ca îndrăzneţii, ca bolnavii împătimiţi, ca musculatura îndesată şi gonflată, ca luptătorii mercenari zeificaţi pentru crimele lor.. grozav de necruţătoare şi copleşitoare.

Ce e de făcut în acest coşmar sper-mui-tor..a? NU ŞTIU.. Nu ştiu altceva dectât că trebuie să-L chemăm pe Dumnezeu să facă curăţenie... iar şi iar... ca să nu fie în zadar toată credinţa voastră, noastră, toată viaţa voastră, toate declaraţiile!

Nimeni nu cred că se poate pocăi dacă nu merge înainte, dacă nu vrea să meargă înainte spre îndreptare, spre Dumnezeu şi îndreptându-se pe parcurs abea aşa îşi dă seama de păcatele, fărădelegile şi nedrepţtăţile în care a trăit regretând şi păzind schimbarea în bine!

Îndrăcitul dacă e îndrăcit, cine credeţi că face păcatul, cine făptuieşte, cine se obijnuieşte să făptuiască păcatul?
Dracul şi satana din el sau el însuşi? Cine e cel ce face fapta rea ce-l va pedepsi?.. iar plata se dă aşa: ''după faptă şi răsplată!''.. şi fapta aia rea îl va pedepsi cândva foarte amarnic. Nu mai e nevoie de altcineva să-l pedepsească deşi ''după război mulţi viteji s-arată!.

Deci NU FACEŢI RĂUL strigând ca nebunii ce-şi apără ''famiglia mafihoaţă'': ''piei satană!'' văzând sau ştiind că satana nu ascultă de Dumnezeu şi în timp ce-i strigaţi piei satana nu vă aprindeţi de o mânie şi o răutate mai mare şi nu vă îmbătaţi cu vrăjitoria aprinderii neascultării ce înfiorează cu lăcomie desfrânata legalistă ca şi voi să nu ascultaţi şi să vă răzbunaţi şi mai rău ca satana devenind neghine foarte întărite ci atunci când ziceţi ''piei satană!'', ziceţi piei satană duhului cel rău care vă locuieşte şi nu vă lasă să ascultaţi de Dumnezeu din iubire păcălindu-vă ca din obedienţă să ascultaţi de tot felul de rânduieli omeneşti ieşite din omul neascultător şi învârtoşat, prostii vehiculate cu ipocrizenie şi ţinute spre a fi etalate ca curvele spre deşertificarea vieţii, lăudăroşenii care nu au mântuit pe nimeni.

Frica, viclenia şi semeţia sunt acoperite de grozăvia luptei cu cobea rea!
 

Omul săracu' e tare fricos, a ajuns cel mai laş şi cel mai fricos locuitor al creaţiei, a ajuns cea mai josnică creatură a Domnului pentru că frica lui pentru grija puşcăriei păcatului, pe care n-ar trăda-o şi din care n-ar ieşi nici mort, el sărmanul o preschimbă printr-o viclenie ascunsă în marea lui grozăvie, în marea lui forţă de a se arăta drept, mare, puternic şi berou cu nume important de bătăuş, de contrazicător, de artist satâric, de victimă ratată nedreptăţită, de mafiot, de balaur însemnat, de vrăjitor ştiinţific descoperitor.

Această viclenie pe care o foloseşte fără să ştie şi fără să-şi dea seama cum face este defapt încurcarea şi amestecul limbilor, minţilor, conştinţelor, amestecul ţintelor, amestecul vederilor, amestecool vinovaţilor pe care se răzbună înălţând t-erroarea cu grozăvie... de frică, fiindcă se teme acolo unde nu este frică şi nu se teme acolo unde ar trebui să se înfricoşeze şi să dea slavă dreaptă... şi aşa el nu poate să fie cinstit, nu mai poate pentru că se doreşte eroul cel drept, eroul cel grozav... însă grozăvia lui vine din frică prin amestec, îşi cobeşte singur sau îşi pleacă urechea la cobele cele veninoase şi rele şi făcând pe grozavul, cu multă tulburare şi emoţionat în timiditate se grozăveşte ispitindu-se la biruinţă ca turbatool şi aşa luptă şi învinge nu păcatul sau puşcăria viciului în care se complace ca robotool ci îi învinge de fiecare dată fără greşală pe săracii nevinovaţi, pe văduve, pe orfani, pe fete şi fecioare, pe copiii cei mai cuminţi... pe creştinii umili.

Iar boala minţii omului este semeţia căci omul se ispiteşte să se descopere să privească şi să se uite şi să se gândească la sine în sus strâmb, pilit, cu deznădejde prefăcută.. pentru a se consola şi a-şi pune pile crezându-se grozav că a explodat de scrâşnire îngâmfată în lupta cu cobea... cobea lui cea închipuită şi cea prevestită de el însuşi temându-se fără scăpare acolo unde nu este teamă de propria lui înscenare şi ispitire crezând că oamenii o să-l judece pe nedrept şi nerăbdând când vede cum i se dărâmă soclul lui cel aurit de vedetă saTIRică ce preferă satanismul decât să dea socoteală răspunzând pentru faptele sale nu altcuiva decât sieşi, lui însuşi... şi nu pentru a-şi lustrui imaginea mincinoasă pe care o întreţine în apropiaţi şi în interlocutori sau în închipuirile lui superstiţioase... căci altora sau Domnului nici nu-i dă vreodată prin cap să le răspundă, nu vrea să-şi plece privirea, nu poate să-şi lepede definitiv semeţia.

Deci semeţia şi grozăvia este arătarea desfrânată a trăirilor lăcomiei luptătăoare după privilegii şi aprecieri în război închipuit cu vrăjmaşul nevinovat: cobea cea rea... de frica răspunderii în faţa propriilor urechi pentru fapte, vicii, păcate, trădări, înşelări viclene în răutate!

Defapt el trebuia să lupte fără prefăcătorie şi fără frică cu păcatul, cu puşcăria viciului şi cu cuşca minciunilor făţărniciei şi ipocrizeniei sub Har, sub mângâierea Duhului ce Cobeşte de la Adevărul şi nu de la adversarul.

Iar nenorocirea este că în faţa acestor presiuni, omul 'deştept' lasă din 'bunătate' lui însuşi după satana în loc să lase satanei după satana şi lui numai după Dumnezeu.

Vai de tine omule cu ceea ce te ispiteşti tu singur şi lupţi de parcă ai birui tu singur toată răutatea când defapt nu faci altceva decât să te grozăveşti dezbinându-te în cuvânt, în faptă şi în faţă şi în putere de Dumnezeu, de Tatăl tău, de Creatorul tău, de Mântuitorul tău, de Iubitorul tău, de Sfântul tău... pe care îl crezi prea puţin şi îl iubeşti prea puţin şi asta nu înseamnă că îl crezi şi îl iubeşti măcar un pic ci înseamnă că eşti mult, foarte mult viceversa adică mult nu îl crezi şi mult nu-l iubeşti revoltându-te cu nemulţumire ca să te răzbuni de fiecare dată... ca robotool pe nevinovaţi ca prin asta să-ţi arăţi biruinţa ta în lupta ta cu cobea ta cea rea acoperindu-ţi frica şi flatându-te că cică n-ai fi un laş trădător ce iubeşte cu lăcomie bogăţia păcatului şi semeţia de a te lăuda cu ea, cu viclenia ta cea oarbă şi rea!

Cu cât te înalţi şi te scapi omule cu atât te îngropi singur tot mai adânc. Tu trebuia să învi dacă eşti mort în păcate, slujitor al lăcomiei şi nu să te îngropi tot mai adânc în deşert ca faraonii defrânării... şi nu e vorba numai de curve ci mai ales de peşti acoperiţi cu haina judecăţii şi a dreptăţii... cu haina umilinţei şi pocăinţei... aşa ca nişte pui de vipere, de năpârcă şi de om, om rău, viclean şi necrednicios!

Vorbim, scriem dar cui foloseşte? Mai este oare cineva pe aici, afară de sfântul Ioan, care se umileşte pe sine nu pentru sine ci pentru Dumnezeu şi nu pentru ca să primească slavă de la oameni luând numele Celui Sfânt în deşert?

Pentru ce nu credeţi?

Oare nu este Cel ce este şi nu vede şi nu aude Cel ce a pus vedere în ochi şi auz în urechi şi nu va ştii şi nu va înţelege Cel ce dă minţii şi limbii Cuvânt? Şi oare nu a putut şi nu poate sau nu mai poate Cel ce pe toate le-a zidit şi le mântuieşte şi le înoieşte prin Cuvânt neipocrit şi nefăţarnic?

Oare nu va Lumina în întunericul de sub obroc Lumina băgată acolo de parveniţii ipocriţi? Şi oare va putea opri obrocul însuşipus peste Lumină până la sfârşit razele iubirii şi ale credinţei ca nu cumva să poată Ea să iasă de acolo şi cu bunătate să scalde în veselie pe toţi cei din jur şi pe toate cele ieşite în Cale?

Deci pentru ce vă temeţi? Pentru ce vă faceţi griji? Dreptatea va fi bună până la urmă!.. şi se va îndrepta şi ea în Lumină!

Copilul mic, copilul mic din omul pilit e beneficiarul pilelor mincinoase.
 

Semeţia copilului mic e ca o minte naivă şi credulă şi în aparenţă pare nevinovată însă în sinele ei găsim semeţia şi beţia sufletului adică îngâmfarea prostească de gLumeţ care e alintată prin toat minciunile pline de mită pilită de către semeţul său tată al minciunii ce locuieşte nevăzut în mintea blestemată a omului pilit care cu 'înţelepciune' îşi alintă mintea cea rea a copilului mic în credinţă... de parcă ar fi bună!

Aşa e ruptă mintea prin semeţie în două, o parte părintească înţeleaptă semeaţă păcăleşte în credinţă partea copilărească din suflet cocoţând-o sus pe muntele cel prea-înalt ca să fie un idol aurit pentru toţi fraierii care o să-l ajute pe omul 'familie' să-şi credibilizeze prin cei păcăliţi că cică iată se poate deduce că ar fi fericit deci e fericit, bucuros şi vesel atât ca minte de părinte cât şi ca minte de copil... În realitate mintea omului păcălit astfel e dezbinată şi e semeaţă în ambele părţi însă îşi din vorbe omul îşi crede închipuielile bunătăţii şi ca profesorul se linişteşte odihnindu-se invers, în păcate, în trădări.. sub ştiinţă care este defapt muntele semeţiei viclene făcut de om prin păcătuire şi înşelare... căci omului îi place mult să înşele jucându-se cu jocuri logice, jocurile 'înţelepciuniunii' semeţe.

Pe scurt, e vorba că omul vrea să facă sex, să violeze nu fata iubită ci iubita fată astfel că fiul risipitor e risipitor nu atât că risipeşte averea tatălui care e normal s-o împartă cu alii cât el risipeşte averea fetei pe care în loc s-o sfinţească mereu ca fată el vrea s-o spurce mereu violând-o şi prin asta el pofteşte şi risipeşte defapt lucrarea comună de sfinţire învăţată de la Tatăl său.

Deci în loc ca omul să vrea să-şi f..tă iubita el vrea ispitindu-se să-şi f..ă fata, ispita... oricare ar fi ea, străină, apropiată sau chiar fiica lui!

Iar dacă ochiul se bucură şi sufletul pofteşte omul cel prost ca tată al minciunii îl păcăleşte pe copilul mic prin semeţie şi viclenie ascunsă păcălindu-se aşa ca-n familie.

Defapt sunt 4 semeţii ca una: a minţii e viclenia rea, a sufletului e îngâmfarea îmbuibată şi lăcomă, a trupului e mândria şi lăudăroşenia iar a patra care le şi întrece vine din ştiinţa grozavei vrăjitoreşti practicată prin amestecul şi încurcarea limbilor întru înălţarea errorii ca omul prin înşelare să poată să prindă prilejul ca să spurce fata în loc să sfinţească.. nu numai fata ci şi comunitatea asemănându-se astfel cu Dumnezeu, înfiindu-se Lui până la urmă!

Mic versus mare, creştere versus micşorare. Ajudinvers!
 

Hoţul sau uitucul fură meritele celui drept şi bun ca să se îngâmfe semeţ şi apoi pentru ca să se laude şi să-şi dovedească falsa nevinovăţie şi virtute el ţine un post fără să se roage Domnului, fără să strige la El pentru ca să-L ajute să poată posti să se poată opune păcatelor, mândriei, trădării şi înşelării...

Deci omul vrând să ajungă mare, vrând să crească rapid aşa ca şi orice copil, face ceva ca să fie mare însă o face de regulă strâmbă invers, greşit, viceversa... exact aşa ca gLoomea.

Ajunge mare crezându-se mare.. pe nedrept şi ajunge mic crezându-se mic.. pe nedrept.

Practic se eronează greşit şi viceversa considerând eronarea pe care o practică un fel de infailibilitate, simţindu-se indistructibil când vicleneşte cu erorile cu care jonglează şi sfidează şi se încăpăţânează să se închipuie foarte grozav, foarte bun, foarte erou, foarte drept, foarte apostol vrând să dovedească prin opulenţă că cică e fericit. Logic, nu?

''Fericiţi cei săraci în duh căci a lor este împărăţia...CERURILOR'' fiindcă săracii sunt cei mai revoltaţi şi nemulţumiţi... dar ăia în duh sunt invers faţă de cei obijnuiţi de care e plină toată gLumea. Săracii buni sunt revoltaţi pe păcatele lor şi sunt nemulţumiţi pe prostia necredinţei lor pe când ceilalţi sunt pismaşi şi sunt nemulţumiţi pe Dumnezeu fiindcă ei ar vrea să fie ei bogaţi ca să poată să se răzbune şi ei pe săracii de care se ruşinează şi din rândul cărora ar vrea să scape cât mai repede şi să nu-şi mai ştie niciodată mizeria în care a trăit.

Deci săracii în duh sunt invers decât săracii dornici de parvenire prin păcătuire. De aia vorbeşte Dumnezeu despre săraci fiindcă ei sunt cei mai nemulţumiţi şi cei mai revoltaţi dintre oameni, mai răi ca îngerii care au căzut... unii săraci vor viciile prin bogăţie iar ceilalţi fug de ele ca de prietenia cu dracool!

Defapt cel mai simplu mod de a se mări brusc cineva şi a se creşte brusc pe sine în înşelepciune, adică pe invers, este acela prin hulă şi batjocură şi satiră la adresa Domnului şi a sfinţeniei Sale sau în general, căci omul hulind cu furie eronată şi stricând cu ţintă greşită în timp ce pomeneşte hula, el chiar atunci o şi face pe fapta rea reîmplinind păcatul aşa ca-n film direct în iluzie, exact atunci bea toată grozăvia ce-i iese din fapta cea rea sau mai ceva şi devine pe invers. La fel se întâmplă când omul de pofta fetelor devine un muizator sau din încurcare devine un muist la propriu sau închipuit şi dornic să mânce kkt spurcat fiindcă ştie să-şi folosească viclenia obedienţei crezând că astfel scapă mai uşor de tiran.. pe bani la căldurică măcar o vreme. Nu-şi dă seama că e virus şi că e mai rău ca moartea. Nu e mort ci e mortul ce mişună ca să fie sluga morţii! Scapă păcătuind de insitenţa păcatului căci îi face pe plac tiranului păcătuind să-i facă pe plac neştiind că astfel devine rob viciului care-l ucide duhovniceşte la fiecare cedare proaspătă... ispitindu-l că cică va fii mare căci va ştii mai bine ca alţii cum e... aşa ca într-o vrăjitorie a ştiinţei prin care ajungi brusc mare fără să păţeşti nimic, defapt ai căzut din lac în puţ şi acolo ai săpat crezând că dai de apă însă defapt ţi-ai săpat aproapele până ai ajuns în iad şi acolo în iad acum stai chinuit de robia satanei şi munceşti mereu ca să te asemeni altor pofticioşi: te asemeni în sufletul tău lipiei făcută la focul pe care şade faraonul fariseilor cei ipocriţi! Lipia sufletească e un lipici măritor de prietenie cu satana... pe care îl crezi bun şi prin asta vrei să-ţi pari ţie însuţi mai bun din moment ce tu eşti bun cu cel mai rău. Logic, nu?

Dacă tu eşti păcătos oare e drept să fi rău cu cel păcătos? Dacă eşti păcătos e drept să fi rău cu cel bun?
Păi e drept să fi bun cu cel rău sau e drept să fii bun cu cel bun?

E drept să fii bun cu ambii însă e mai drept să fii mai bun cu cel bun! Dar dacă tu eşti bun cu cel rău şi păcătos care nu se întoarce atunci e bine oare să fii la fel de bun cu păcatul lui care te îndeamnă ca un virus să-l faci şi tu ca el sau mai viclean?

''Veţi strica acest templu... veţi strica mereu!

Deci asta e calea inversă care te face mare: tu eşti mai bun cu cel mai rău şi eşti mai rău cu cel mai bun, tu eşti mai bun cu duhul rău şi eşti mai rău cu duhul bun şi asta îi deosebeşte pe săracii buni şi drepţi de cei răi şi strâmbi care ambii sunt săraci şi revoltaţi însă pe altceva!

Visezi şi idealizezi şi închipui o fată tânără, frumoasă, drăgălaşe, neastâmpărată... însă întotdeauna e alta decât cea pe care o ai în preajmă pentru că defapt o foloseşti pentru înşelare crezând că te faci mare... defapt o foloseşti la îndrăgostirea de înşelare care îţi dă iluzia marii îndrăgostiri... noua îndrăgostire.

Problema este că e alta şi e alta nu pentru că nu o cunoşti, că doar parcă toate sunt la fel, ci pentru că tu vrei mereu să înşeli cu alta ca să te înşeli dovedindu-ţi prin opulenţă că aşa vei fi mai fericit! Logic, nu?

''Creşteţi şi vă înmulţiţi deci în credinţă şi micşoraţi-vă în păcătuire altruistă.. exact aşa ca sf. Ioan Botezătorul pentru ca să puteţi mânca din roadele pocăinţei, din roadele fetei, din rodul viţei, din Hristos, din sfinţenie... pe care nu veţi mai vrea s-o spurcaţi sau s-o înşelaţi ci să n-o lăsaţi niciodată singură ca nu cumva să vă măriţi în deşert arătându-vă micşoraţi ca nişte pui... de năpârcă şi de VIPeresuri!

Discernământul: deosebirea dintre pleavă şi plantă roditoare.
 

Cel mai important lucru pentru mântuire este să ajungem la discernere, la deosebirea, la separarea prin post între plăcerea rea şi plăcerea cea bună ca nu cumva să le confundăm mereu sau să trăim exact invers toate plăcerile lăsându-ne astfel păcăliţi şi înşelaţi în credinţă ca să făptuim ispita pentru ca să ne fericim ca proştii la nesfârşit iubind plăcerea cea rea şi urând cu pismă şi răzbunare plăcerea cea bună!

Deosebirea a făcut-o însuşi Creatorul şi Tatăl Ceresc atunci când i-a deosebit pe cei în care îşi găsea plăcerea cea bună faţă de ceilalţi în care vedea plăcerea cea rea... spunând: ''El este fiul Meu prea-iubit întru Carele am binebvoit şi în Care îmi găsesc toată plăcerea Mea... de El să ascultaţi!'' adică celor ce postesc şi se pocăiesc şi vor să-şi îndrepte viaţa şi s-au adunat la sfântul Ioan Botezătorul ca să îi spele şi să-i boteze cu apă le-a grăit din Cer, din Nor ca să nu se mai lase înşelaţi de omul cel rău şi ipocrit şi făţarnic şi de satana, şarpele cel mincinos şi amăgitor şi foarte rău, ispititor şi viclean împreună cu acoliţii lui cei prefăcuţi şi vicioşi şi corupţi până-n măduva sufletului lor.

Deci postul înseamnă nu numai rugăciunea pentru a putea posti ci mai ales lucrarea deosebirii între plăceri prin discernământul duhovnicesc astfel încât plăcerile cele bune trebuie pe viitor trăite prin iubire şi sfinţite întru ascultare şi simţite tainic în timp ce plăcerile cele rele trebuie osândite şi evitate şi smulse definitiv din viaţa creştinului, treptat.

Plăcerile cele rele sunt pofta lacomă de curvie şi desfrânări dorite din pricina necredinţei şi pentru slava deşartă a banilor şi păcatelor ca la umbra lor să trândăveşti şi să aperi cu ură şi mânie mândria numelui tău privilegiat de persoană ipocrită ce-l ispiteşte pe Dumnezeu dându-se drept şi sfinţişor înaintea Lui şi lăudându-se cu puterea de a face rău şi de a se răzbuna şi de a viclenii fără ruşine ispitind fecioarele că cică ar vrea el sminţişorul smerit şi deznădăjduit să se molipseacă de la ele de Har şi de Dar... când colo nu vrea altceva decât să se înşele împreună păcălindu-le cu plăcerile incestuoase ale înşelării şi trădării şi răzbunării crude şi perverse ce vine din ispismuirea ispismuitorului terrorist şi foarte foarte prost ce se crede mare şi puternic şi se dă deştept închipuindu-se talentat, adulat şi slăvit ca să se consoleze şi să-şi ascundă defapt viciul criminal al hoţiei 790 şi 1 şi 12 şi 33... acolo în unitatea dintre 5 şi 6.

Practic bărbatul tânăr văzând sfinţenia şi credinţa şi fecioria şi ascultarea şi sinceritatea fetelor cuminţi zice când se iveşte prilejul către una sau alta că ar vrea s-o înfieze sau să se molipsească de la felul ei sincer şi drept de a fi când defapt vrea să o corupă în necunoaştere şi în ştiinţă şi în plăceri ispitind-o la pomenirea spurcăciunilor şi la îndrăznirea în înşelări şi în preversiuni 'fericite'... şi aşa o învaţă să-şi învârtoşeze şi ea pofta cea bună de plăcerile fericite ale sfinţenie şi ascultării înspre 'plăcerile' păcătuirii perverse şi înşelătoare ca să se satisfacă... murdar şi spurcăcios!

Dacă ar iubi bărbatul creştin şi bărbatul om fata şi sfânta cu adevărat atunci ar sfinţi-o mai mult iubind-o şi nu ar pângări-o, nu ar ispiti-o îndrăznind să o poftească lacom cu neruşinare şi să viseze perversiuniuni privind-o ca la spectacool.

Gândul la fete şi pofta cea rea înseamnă spurcare şi auto-incest şi malahie dacă egoismul lacom ne îndeamnă să ne semeţim în credinţă din necredinţa că Dumnezeu ne-ar putea da atâtea fete câte ne dorim şi mai tinere şi mai frumoase decât ne putem închipui sau vedea. Ne-ar da cu siguranţă dacă le-am iubi cu Adevărat dorindu-le lor fericirea şi plăcerea cea bună şi nu dorindu-ne mereu şi la nesfârşit plăcerea noastră cea rea pentru care le folosim stricându-le fugind de răspundere!

Deci în post trebuie să facem deosebirea între plăceri abţinându-ne de la rău şi făcând binele după cum ne-a sfătuit Cel de care e bine să ascultăm acum şi pururea şi în vecii vecilor amin!

Crezi ca DNA-ul face binele in post ? :65:

Cred că DNA-ul face dreptate exact ca şi Ana lui Lot: priveşte îndărât repoftind plăcerile cele rele ale Sodomei şi Gomorei preschimbându-se în bulgăr de sare pentru ca să dea gust 'bun' cărnăriei servită la toate banchetele satanei sau priveşte îndărăt aşa cum au privit îndărăt fiii deşertului idolişti dorind mai degrabă sinuciderea la căldurică în Egipt sau ca ceilalţi păgâni decât moartea cea dreaptă pe cruce întru ascultare de Dumnezeul părinţilor lor şi pentru mântuirea fraţilor.

Ntz, ntz.Stai putin.Crezi ca DNA-ul face o treaba buna sau nu ?

Necredinţa în iertarea Domnului... răzbunare satanică prin laş..
 

Această formă sadică de necredinţă pentru răzbunarea care te 'măreşte' se ascunde în 'legea' omului care pedepseşte deopotrivă pe cei vinovaţi împreună cu cei nevinovaţi, căci de acolo apare mărirea de sine, că dacă pedepseşti pe drepţi şi pe nevinovaţi atunci rezultă logic, aşa te autopăcăleşti amăgindu-te, că cică ai fi mai mare decât ei. Şi din pofta asta sadică tu te răzbuni pe toţi de parcă ai lovi cu top spin balonul sau ai da alunecos şi plin de talent jmecher înălţător... defapt iei slavă de la oameni, slavă de mare ştiutor, descoperitor, muizator... un porc ce mâncă kkt spurcat căutând cireşa de pe tortul păcătuirii, cireaşa înţelepciunii, a poantei din gLumă, din gLume, din gLumeţi.. şi pentru cireaşa aia de pe tortul păcatelor e în stare să mânce fără probleme tot păcatu' şi tot kktu'... ca beroul şi se mai şi laudă că cică a fost bun şi mai vrea cu lăcomie mereu căci pe naivii de tipul ăsta 'păcatu' şi kktu' spurcat cică îi vindecă aşa după cum i-a învăţat gLumea!.. şi nu se mai pot abţine şi cu sadism muizează răzbunându-se pe tot, mai ales pe sfinţenie de parcă ar mânca cireaşa amară a autovictimizării, cireaşa-cireşei roşii de pe tortul păcătuirii, căci nebunul se minte ca regele mâniindu-se şi crede ca regele că are dreptate şi se răzbună amestecând păcatul cu păcătosul, viciul cu viciosul, şi trage fără cruţare, ţinteşte şi se răzbună cu mult talent dând lovituri alunecoase sau cu spin de parcă ar avea polizorul sau drujba în mâini, în bocanci, lovind şi tăind totul şi întrând cu violenţă ca-n brâză... cu ergonomia criminală a distrugătorului perfecţionist! Crede că face bine când e evident că face foarte rău!

Deci e vorba că nu vrea să creadă în puterea lui Dumnezeu de iertare şi îndreptare şi atunci se răzbzună ca să-şi realifice minciunile şi vicleniile, să pară reală viclenia şi prefăcătoria sa... căci pare deranjat pe drept şi abuzat prin insistenţă de proşti care parcă-l pun să facă ceea ce deja ştie sau tocmai face... şi pare că pe drept le dă peste flit sictirindu-i... defapt vicleanul se ascunde sub aparenţa asta căci el tocmai păcătuia şi se ascundea ca scroafa în păpuşoi şi ca mistreţul în cucuruz... mărindu-se şi înălţându-se ca cel mai mare muizator... beţiv berrou.... plăcerea poftei din ochi, din vedere neluată în seamă, căutătura de slavă de sine, de egoism, de viclean criminal... ca să asculte cică îşi arată cu tupeu 'puterea' şi logica absurdă, aia a demonului din om care-i demonstrează mereu orice în favoarea păcatului cu sadism şi cruzime prefăcut realificatoare.

Defapt când dracii au intrat în turma de porci atunci ei şi-au dovedit înţelepciunea lor căci mai bine s-au aruncat cu toţii în mare ca să se spele şi să piară decât să fie oamenilor spre spurcare şi cădere prin mâncare spurcată de draci... deci s-au jertfit Domnului dovedind că porcul nu coabitează la rele cu dracool spre deosebire de oameni... şi L-au întărit în credinţă pe Iisus care şi El urma să-şi dea viaţa pentru noi, pentru ca păcătoşii să se îndrepte.

Rugaţi-vă să putem posti!

Cruzimea ca încurcătură în rugăciune: ''Doamne miluieşte-mă să fiu veşic cu..satana''
 

Practic atunci când te rogi repetând în taină rugăciuni simple apare încurcarea şi ea vine din cruzime căci tu vrei de exemplu să spui: ''Miluieşte-mă Doamne să ajung în... (ai vrut să zici) Rai'' însă din suflet îţi vine să zici iad, sau ''Miluieşte-mă Doamne Iisuse Hristoase să fiu veşnic cu... (ai fi vrut să zici) Dumnezeu'' dar de încurci şi îţi vine din interior, din adânc, să zici vicevresa şi te laşi să zici.. cu satana pentru că aşa îţi vine să zici şi să vrei şi să te laşi şi cedezi. Aceste veniri vin din păcatul cel vechi şi vicios, din faptele rele, din păcatul actual sau din păcatul viitor indus prin ispita cunoaşterii păcatului necunoscut pe care dacă l-ai ştiut l-ai uitat ca să-l retrăieşti ca prima oară.

''Vai de cel prin care vine păcatul... adică prin cel ce se face luntre şi punte pentru păcat sau mai rău îl născoceşte şi-l inventează şi-l perfecţionează chiar el însuşi dându-se artist talentat sau erou al errorilor înălţătoare după lepădare de sfinţenie!

Păcatul furios şi vicios din tine se mânie ori de câte ori nu te statorniceşti cu aşezarea inimii în el şi dându-se copil ce trebuie apărat el cheamă duhul rău, pe fratele mai mare satana din el ca să blesteme şi să înjure pentru el şi să lupte şi să se bată şi să se certe pentru el avocăţind şi să lucreze toată răutatea şi răzbunarea vicleană aşa ca un errou, iar când e vorba de o ispită, păcatul vechi şi cel prezent se bucură că-l înşeli pentru un păcat proaspăt sperând în unitatea păcatelor împreună cu păcatul cel nou şi necunoscut care va aduce profit. Deci practic eşti lucrat de păcatul din tine care mereu te păcăleşte că răul lui e răul tău şi binele lui e binele tău, defapt el vrea cu viclenie şi pragmatism să se răspândească cât mai repede şi de aceea e foarte atent ca să nu rateze nici un prilej şi cu lăcomie nu ar risipi nici o firmitură de păcat ce ar putea fi făcut lăsându-se sedus cu viclenie aventurieră sau văzând problema grea a împărţirii se revoltă şi cu furie lacomă şi egoistă blestemând socoteşte şi împlineşte dreptatea păcatului aşa încât nu scapă şi nu pierde nici un privilegiu pentru sine şi pentru trupul corupt în care locuieşte ca să fie cât mai bine hrănit cu pofte şi plăceri şi neascultări îndestulătoare iar dacă vre-un bine trebuie împărţit atunci ceea ce dă spurcă şi blesteamă căci nu poate să fie bun.

Pe scurt, defapt ce se întâmplă? Păi duhul rău şi muizator te înalţă invers faţă de cum a fost înălţat Iisus iar în timp ce te incurci în rugăciune duhul cruzimii lipicioase sufleteşti te trage să te lepezi de Dumnezeu, de Hristos, de Cuvântul lui Dumnezeu prin dispreţ, prin minimalizare, prin ignorare, prin mita şi minciuna măririi de sine ca semeţie sau aroganţă sau deşteptăciune iar copilul pârâcios care spune mereu adevărul o face că să păcătuieşti sau ştiind că vei păcătui îşi reaminteşte şi-ţi arată ce păcat faci doar pentru ca tulburându-te să faci răul acela în care recazi uşor şi pde care nu te poţi abţine căzând mult în ispita neputinţei ce vine prin repomenirea păcatului şi retrăirea cedării... iar din persistenţă şi insistenţă îndelungată ca să cazi şi să recazi ajungi să săvârşeşti păcatul cu uşurătate şi obijnuinţă şi te delaşi şi te obijnuieşti aşa cu Dumnezeu şi începi să nesocoteşti pe Dumnezeu şi să nu-L mai crezi şi nu vrei să mai iei în serios ce a spus şi spune.

Văzând fetele şi femeile şi nevasta sau amanta sau iubita ai impresia că-ţi dă ea voie ceea ce nu-ţi dă voie Dumnezeu, aşa cum a crezut şi a ascultat Adam pe femeia lui şi crezi că faci bine şi-ţi dă ea libertate să faci deşi e clar că faci păcatul, faci răul... le placi şi ţi-ar place înşelarea şi incestul şi perversiunea pe care nu vrei să le vezi şi să le iei în seamă, asta faci, pentru că doreşti să fi ispitit şi visezi că ţi-ar place să cedezi şi să te laşi corupt fiindcă dacă eşti ispitit înseamnă că eşti sfânt deja căci asta se deduce logic subtil şi tu crezi ca credulul în astfel de deducţii ce te măgulesc şi te mituiesc şi atunci te crezi mare şi te mai şi jertfeşti invers aşa ca sminţişorul cedând.... pentru ce? Pentru oornografie căci prin pornografie ai libertatea, odată ce ţi-ai luat-o de la 'femeie', îţi iei şi-ţi dai dreptul la toate creaţiile şi născocelile şi cruzimile şarpelui care muizează şi face incest şi înşelări şi trădări şi toată răutatea iscodirii şi dezvinovăţirii... nu pentru tine ci pentru păcat şi pentru plăcerea lui şi crezi că chiar va fi plăcerea ta fiindcă-ţi pare că deja e şi pentru răspândirea lui crezi că e înmulţirea şi răspândirea ta după porunca Domnului... şi închizând ochii şi urechile şi mintea ai impresia că crezi şi vrei să poţi aşa ca şarpele fără mâini şi fără picioare ca să te arăţi cât eşti de grozav. Nu pricepi că te sinucizi prin spurcare urmând calea cea rea a sinuciderii în păcate şi răutate?

Deci te înalţă ca să muizezi pentru că-ţi plac fetele fiindcă fetele sunt tinere şi frumoase şi te încurcă şi te trage de suflet ca să te lepezi ca să fi şi tu ca 'mai-marii', nişte îngâmfaţi, beţivi, ipocriţi, îndrăzneţi la fapta rea, la căderea în ispită, învoindu-se şi cedând uşor, dacă nu în realitate atunci în închipuirile momentane care nu te lasă până nu te fac mare artist pornografic ce îmbină perversiunie cu ispita şi cu mesajul transmis.

Fetele şi femeile toate sunt la fel de frumoase oricât ar fi de tinere sau bătrâne pentru că aşa a făcut Dumnezeu Creaţia şi în ea toate erau bune şi frumoase. Omul le vede mai frumoase pe unele pentru că satana din om îi arată noile ţinte şi omul le crede mai frumoase unle decât altele, defapt e viclenia din om care caută prilejuri şi posibilităţi de înşelare şi se motivează că sunt mai frumoase şi atunci se învoieşte să nu pierdă prilejul şi înşeală.

Dar fetele şi femeile sunt frumoase pentru sfinţenie care le face mai frumoase pentru o mai mare sfinţenie în timp ce tinerele frumoase pentru păcat defapt sunt urâte însă omul nu pricepe cum sunt defapt urâte pentru el în Adevăr. De aia sunt urâte pentru că cel ce le risipeşte sfinţenia prin minciună şi înşelare le învaţă să facă şi ele răutatea molipsindu-le şi răspândind virusul răutăţii ce vine din satana şi din păcatul omului.

Faceţi ca sfinţii Ioan, Petru şi Pavel: Lepădaţi-vă de satana, de păcat, de lepădarea de Dumnezeu şi de mita minciunii măririi de sine care cu egoism şi lăcomie lucrează toată ziua să se îmbogăţească de păcat şi cere privilegii pentru răspândirea lui.

Cretineţul E crede că alintul înseamnă libertatea de a păcătui, că nu se pune fapta şi pofta lui cea rea şi oricât păcătuieşte se crede indistructibil şi infailibil voind ca să fie numai el cel mai mare şi mai tare din parcare alintându-se şi mângâindu-se singur că cică nu o să i se întâmple nimic oricât va păcătui şi numai el are dreptate, numai el ştie şi numai el e sfânt... crede că numai el, numai el... e victimă vrednică, numai el merită aprecieri şi răsplată şi e nemulţumit căci numai el e nedreptăţit... de oameni şi de Dumnezeu.. fireşte... aşa îi vine, aşa se ia după alţii.

Boala nu vine din altă parte decât de la păcat, de la păcatul tău, de la păcătuirea peste măsură... oricât te însănătoşeşte şi te întinereşte 'viaţa' care-ţi dă iluzia că în mod absurd devi tot mai puternic şi mai frumos şi mai bogat... bucurându-te de toate cele din lume.

E simplu, dacă v-aţi bucurat aici de belşug pentru ce mai aşteptaţi răsplată în veşnicie? Dacă aţi profitat invers aici făcând răutatea cine credeţi că o să vă răsplătească dincolo?

Oare va răsplăti Bunul Dumnezeu răutatea făcută de voi fraţilor voştrii în contra Lui sau vă va răsplăti satana?

Cel bun răsplăteşte din ce este deci din Bunătatea Lui iar cel rău din răutatea lui răsplăteşte, deci dacă faceţi păcatul şi răul şi viclenia rea şi vă mândriţi atunci aşteptaţi de la ele răsplată şi nu de la Dumnezeu căci nu veţi primi oricât de mari sau de mici sunteţi în funcţiile voastre.

Curăţiţi-vă în ochi, în pofta din ochi, în vederea ochiului, în atenţie, în privelişte, în interiorul ochiului căci lumina trupului este ochiul şi dacă el este curat şi luminos atunci tot trupul tău este în lumină!

Păziţi-vă de pofta ochilor din ochi ce ispiteşte trupul pentru trufia vieţii şi semeţia înălţătoare a răutăţii ce vă mituie cu duhul minciunii măririi de sine!

De aia vrei să te vezi muizând pentru că închipuind că faci asta şi văzându-te ce faci, groaza te scoate afară, eşti scos afară parcă la lumină, eşti adus afară din interiorul inhibiţiei şi al ascunderii cu faptele tale rele. Te scoate afară şi vezi şi crezi că e bine afară... nemai luînd în serios răul pe care tocmai îl faci din pricina înălţării.. în lumina.. răzbunării! Nu mai vezi că păcătuieşti la lumină aşa ca la întuneric, defapt păcătuieşti tot în ascuns însă acum dai sâc sfidând pe Dumnezeu cu berrorismul tău plin de curaj: curajul prostiei credule că nu vei avea de pătimit ca să ieşi din robia păcatului ce te duce în moartea rea şi în veşnicia iadului.. în chinul întineritor.

Nu folosiţi de cobai pe Maica Precistă, pe preasfânta şi preacurata Maria, nici pe mame sau pe fete şi femei, nici pe fraţi sau animale şi nici pe voi înşivă căci diavolul prin voi muizeză cea mai mare sfinţenie ca să se creadă şi să se dea mare... ca un sminţişor sfinvers!

Ruşinea va fi infernală căci ruşinea li se cuvine!!
Muizarea are gust rău şi nu e bună fiindcă e păcat, e crimă, e cruzime, e proastă şi perversă potrivire, e incest şi înşelare, e frecarea buricelor degetelor ca profit, e urâciune, e lipsa dragostei adevărate şi mai ales e contrară sfinţeniei şi hrănirii cu sfinţenie curată, e lepădare de Iisus şi e trădare şi proprie auto-înşelare. E propaganda malahiştilor demonizaţi şi e întinerirea iadului întru ţeapa pe care ţi-o dă natura, creaţia! Treptat chinul va fi tot mai dureros, vine boala şi apoi moartea dacă ai noroc căci altfel te-ai putea să te vindeci de boli şi să devi puternic şi tare ca cea mai nebună şi toxică buruiană şi cel mai cumplit virus..virusul prostiei şi vicleniei şerpeşti ce vă încântă cu ÎNCÂNTAREA.

Când vede-şi dă voie, îşi dă dreptul, îşi dă drumul!.. la rău crezând că-i bun.
 

Când vezi crezi că-ţi dă voie ceea ce vezi sau privirea pe care o ai sau încântarea din suflet sau pofta care-ţi vine sau desfrânata care stă pe neamuri, pe limbi, pe împărăţii, pe găşti, pe prietenii, pe aluzii şi iluzii, pe gLume...

Aduce-ţi-vă aminte că pomul interzis era în mijlocul grădinii, în ochii şi urechile Omului... între ceilalţi pomi roditori!
I-a păcălit diavolul şi au crezut pe satana că cică le-a dat voie logica poftei din ochi, le-a dat voie încântarea din privire şi dezeul din viitor care vor fi chiar ei... păcătoşii cei dezbinaţi ce stau bine mersi în minciună.

Crezi ca fraierul cu o minte de copil naiv şi prost şi uşor de păcălit că ai voie să calci... şi te grozăveşti ca beroul şi îndrăzneşti ca deşteptul şi cazi în ispită ca nebunul 'înţelept'... căci nebunul a lepădat împreună cu fecioarele nebune sfinţenia din inmulţirea Cuvântului şi se joacă şi se distrează şi se încântă şi se semeţeşte cu îngândul cel rău pe care-l urmează lucrând răutatea şi ura şi pisma rea şi nu aia bună... purtând prietenie sminţişorilor sfinverşi ce lucrează păcatul ca nişte dezei ce înşelându-se îşi dezbină calea înţelepciunii de Dumnezeu... de sfinţenia cea dreaptă şi adevărată care are drept aripi în miezul ei dragostea şi înţelepciunea dreptei împărăţii.

Practic îţi zici uşor cu multă cruzime şi răzbunare crezându-te rău bun când defapt eşti rău rău ce te crezi viclean când colo eşti păcălit de păcat şi de satana ca să bănuieşti cu suspiciune şi să-ţi reaminteşti păcatul şi părându-ţi-se că tocmai îl faci te apuci să crezi că chiar îl faci continuu şi dacă-l faci ajungi să accepţi situaţia şi te delaşi ca să te învoieşti iar şi iar ca să repăcătuieşti adâncindu-te în viciu şi în beroismul înălţării tale în deşertăciunea bolovanului tău cioplit cu care te lauzi şi-l înfrumuseţezi la goglindă şi la magoglindă.

Păi poate bolovanul spurcat de mâna ta lacomă şi mincinoasă şi superstiţioasă care l-a cioplit în contra adevărului să-ţi aducă pacea şi liniştirea dacă-l imiţi şi i te supui închipuindu-te bolovan tăcut şi neputincios? Oare cui te supui tu şi ce vei face când vor vorbi şi se vor mişca bolovanii? Atunci ai să crezi că există Dumnezeu Carele şi din pietrele acestea poate să-şi ridice fii şi fice după ascultarea şi asemănarea Sa? Nu simţi cât eşti de agitat şi zbuciumat şi pribeagă pe faţa pământului care-ţi va da numai spini şi pălămidă de mîncare şi de odihnă şi ereţi ca să cigule din tine cele bune până te lepezi?

Oare femeia-i de vină că te atrage să-ţi dea voie sau pofta cea rea din privirea ochiului tău murmurdar care s-a obijnuit să se încânte şi să-ţi dea voie aşa cum îţi dă voie un bolovan de poticnire alat în calea ta pentru ca s-o iei în păpuriş şi acolo să te ademeneşti cu vorbe crude şi ademenitoare şi sipititoare rostite aluziv ca gLumea în joacă: ''vai ce mi-ar place să-i dau la buci, aş trage-o pe p--ă, stii că vrei s-o f-ţi toată ziua'' şi îţi repeţi poftele astea tot aşa ca la sport, ca atunci când ai forţat limitele ca să-ţi arăţi puterea şi mişcarea talentată, ca la sport...

Păi mişcarea e bună şi frumoasă ca fetele însă faptele şi poftele tale perverse sunt înşelarea şi incestul şi muizarea şi trădarea şi înălţarea în deşert şi grozăvia că ai dreptate numai tu, numai tu eşti sfânt şi te crezi că eşti mare, mai mare şi mai tare ca altul.. da, te-ai ajuns un foarte mare... criminal!.. vicleanul răului rău!.. sluga morţii ca un virus!

''Pe alea mari să le faceţi şi pe cele mici să nu le călcaţi'' adică Dreptatea şi dragostea curată şi mila sfântă să le faceţi şi Cuvântul lui Dumnezeu să nu-L călcaţi fiindcă nicăieri nu este zis sau scris că s-a dat voie.

În rai este interzis tot păcatul din veşnicie până în veşnicie!
Există şi un rău bun şi o ură bună: cei ce doresc răul căilor păgâne şi nebune şi urăsc păcatul lor şi satana faptelor rele care cer mereu repăcătuire şi reînălţare sfinvesată.

Mai vsovivi ai vizitat-o pe draga ta imaculata, Udrea la parnaie ?
Ce parerei ai ?:50:

E o mare diferenţă între răutatea răutăţii şi răutatea bunătăţii.Trebuie discernământ
 

Sper că o vor elibera curând căci e nevinovată sărmana mea soră creştină. Trebuie să plătească cu vârf şi îndesat binele făcut pentru că niciun bine nu rămâne nepedepsit de 'oamenii de bine'. Plăteşte cu suferinţă şi închisoare dată de parveniţii şi privilegiaţii sistemului securistoid pentru că ea spune adevărul şi pentru că ea a atacat frontal corupţia din postura de politician şi ministru al dezvoltării şi al turismului şi pentru că a lucrat eficient pentru români organizând gala de box a secolului şi pentru că a atras cele mai multe fonduri europene, bani mulţi cu care se laudă astăzi şi guvernul 'imaculat' căci creşterea la 50% cu care se laudă ăştia de azi este făcută din banii veniţi pentru proiectele contractate în guvernarea Boc în care prin măsurile dure s-a evitat trimiterea oamenilor în şomaj păstrându-se locurile de muncă şi s-au continuat investiţiile făcându-se pe timp de criză autostrăzi la care au tăiat panglica guvernanţii imaculaţi de astăzi.

Lăsând politica la o parte, aş fi vizitat-o dacă aş fi locuit în Bucureşti sau în Târguşor deşi n-are voie decât la 4 vizite pe lună, aşa că mă abţin.

Se va dovedi că a fost şi este nevinovată oricât se străduiesc toate instituţiile statului conduse din umbră de mafia privilegiaţilor să o scoată ţap ispăşitor ca s-o ardă publicul prost şi păcălit ca pe Joanna D'HarC.

Revenind la subiect ar trebui să facem distincţia între răutatea ce aparţine răutăţii şi e aia care se ridică împotriva Domnului cu cruzine, minciună, viclenie şi tupeu şi răutatea ce aparţine bunătăţii care se revoltă şi luptă împotriva păcatului propriu şi împotriva oricărui viciu păzindu-se apoi cu răutate ca să nu recadă în recidivă... ''nu mai păcătui ca să nu fie ţie mai rău.. adică să nu cazi din binele primit prin iertare în rău mergând astfel din rău în mai rău.

Problema este că închipuirea se murdăreşte şi se spurcă prin născoceli şi înscenări uşuratice pe care fraierul le realifică proiectându-le în trup, în ochi, în gură, în suflet... simţind că ar săvârşi păcatul pe care îl vede de parcă ar fi aevea... şi cum organismul se lasă uşor păcălit de filme crezând că e realitate, iată că se manifestă şi omul trupesc răspunde trăind tot felul de spurcăciuni şi sentimente şi relaţii josnice şi nocive.

Deci trebuie curăţită bine relaţia cu fecioara Maria, cu sfintele şi cu fetele şi cu orice femeie sau bărbat de necuviinţă şi de tupeu şi de cruzimea îndrăznelilor blestemate pentru ca relaţia de privire şi apropiere sau de credinţă să fie una curată. ''Irode nu ţi se cuvine ţie să trăieşti cu femeia fratelui tău sau cu femeia altuia.. nu poţi să-ţi permiţi!

Neascultarea se află în centrul libertăţii sfinversate, în grozăvia şi eroismul omului şi în obeedienţa cu care îşi demonstrează el 'ascultarea' înşelându-se că ascultă... prefăcându-se credincios.

Dacă chiar este cineva care chiar vrea să-L asculte pe Dumnezeu atunci Îl va găsi şi Îl va urma trăind o viaţă după Cuvântul lui Dumnezeu...

Creştinii de azi se mulţumesc cu încântarea ascultării ca să ascundă în ei neascultarea care-i ţine mari şi tari, care-i ţine legaţi în minciuna vieţii lor.

''Iată piatra şi în mijlocul ei răutatea.. răutăţii!

E simplu, în loc să fiţi ai satanei (duhul rău şi vicios ce vrea răzbunare prin repăcătuire) treceţi de partea lui Dumnezeu şi împlinind Cuvântul lui Dumnezeu va veni peste voi împărăţia cerurilor... acolo unde vor locui împreună cei drepţi... în Credinţă.

Is-piciurilă îndrăzneţ sfinvers se crede grozav...
 

Is-piciurilă îndrăzneţ sfinvers se crede grozav... pentru că vrea cu lăcomie de pui de viperă, de pui de om 'mare', să i se mai dea ceea ce pofteşte sufleţelul său de pici. Dacă-i place vreuna, şi-i place, atunci vrea mereu ca un alintat să i se dea revederea ei în speranţa lui păcătoasă de pitic mikiduţ că ea o să-i dea voie... ştie el cu viclenie că insistenţa revederilor frumoasei din 'poveşti' până la urmă îi va da prilejul să se laude cu două... apoi cu trei... apoi cu numărate şi apoi cu nenumărate........... ispite în care le-a căzut.

Deci Ispiciurilă cel semeţ ce se arată smerit ca puiul laş de găină vrea să fie alintat mereu cu încă una pentru că cică ea-i va da voie dac-o revede....... şi aşa se privirilegiază ipocritul încântântându-se cu alintul sfinvers.

E mic şi nenorocit şi parcă-ţi vine să ţi se facă milă de el... însă dacă te uiţi în el găseşti doar lăcomia perfecţionată ce slujeşte interesul păcatului ca viitoare bogăţie... aşa ca o joacă cu.., distracţie, petrecere, gLume 'nevinovată'........ defapt acolo în întunericul din adânc se află cruzimea satanică a bancurilor şi a repăcătuirii până mori aşa ca un foarte mare sinucigaş ce se distruge risipind sfinţenia în viciu şi care cu nepăsare şi cu superstiţie crede că n-o să i se întâmple nimic, ori că dacă nu scapă descurcându-se el cumva atunci pedeapsa va fi suportabilă... adică iată, crede că va fi în stare să rabde!.. bineînţeles că nu pentru Hristos ci pentru ca după ce rabdă 'pe nedrept' să poată să fie iar liber ca să facă la fel însă cu mai mult talent viclean şi ipocrit... până în jertfele sângeroase.

Vai ţie lăudărosule care ai strategia scopului viclean în taină şi propaganda exemplului personal ipocrit... vai ţie pentru că dai soluţii deşarte înmulţind înţelepciunea aia a ta fără pic de viaţă sfântă! :26::61::3:

Şi nu vai ci vaivai şi auleo!.. râmă albă şi cireaşă amară de pe tortul păcătuirii! Vai de mine Is-piciurilă-başi!

Cuvintele porcoase sau imaginile născocite ca declanşatori ai iadului...
 

Aşa păţeşte când vede sau revede!.. se declanşează!

Omul păcatului, omul pofticios de rele îşi lasă trăirile să-i fie declanşate de cuvintele rele cu două feţe aluzive, porcoase, ispititoare care sunt lansate cu cruzime şi prin ele omul pierde sensul lor pozitiv pentru ca prin ele să înşele astfel că multe din ele sunt ca nişte butoane, ca nişte trăgaciuri, ca nişte monede cu două feţe astfel că exact în momentul rostirii lor cu cruzime mintea cedează şi primeşte cu voluptate sensul cel rău şi ascuns: lepădarea, trădarea, înşelarea, călcarea... având impresia cu credulitate imbecilă că s-a dat voie ca la comandă pe unitate la libertatea păcatului adică cică răul şi păcatul nu mai e rău ci defapt e bun şi e rău cel care a zis că nu sunt bune fărădelegile!.. că cică dacă le-ar fi lăsat la liber Dumnezeu atunci toate erau bune şi gata... nu ne mai chinuiam mintea cu oprirea de la păcătuire... ce fain... ca dracool!

Păi ce ar mai fi fost atunci viaţa când crima, violul, furtul, minciuna, nedreptatea şi adevărul pârâcios ar fi fost bune?

Defapt chiar acuma pe pământ în toată gLumea plină de zei şi de dezei şi de şefi mincinoşi mai mari sau mai mici toate astea sunt bune şi de dorit şi se fac bine mersi sub masca ipocrită a înţelepciunii dar şi înţelepciunea asta cu care omul se dă mare cât o fi ea de dorită păi fără sfinţenie e defapt o mare păcăleală şi o nebunie de nedescris şi e rădăcina ipocrizeniei şi făţărniciei cu şarpele deductiv cu tot care deduce totul aiurea ca să câştige mereu pofta cea rea, pofta de păcatul cel mai viclean şi ticălos care te face cel mai mare... criminal rău preschimbându-te brusc fără să ştii în răutatea răutăţii: omul rece ca un bolovan de ghiaţă neagră din care curge gerul faţă de aproapele tău căzut între tâlhari.

Şi frica asta de orice amestecată cu minciuna şi credulitatea prostească şi superstiţioasă te ţine într-o încremenire paralizantă că nu mai poţi să faci nimic, eşti pierdut dinainte de a mişca... şi stând aşa îţi vine cuvântul rău ce te declanşază spre pornire, pornirea spre înşelare ca să mergi spre libertatea sfinversă... că de aia ai impresia că e bine acolo în libertatea aia fiindcă dracu' şi lacu' şi iadu' au confiscat morala şi dreptatea şi ai impresia că dacă e totul acolo atunci nu mai e nevoie de nimic în plus din moment ce şi pedeapsa şi judecata e în mâna lor... aşa că zici că e bine şi e aşa cu zic ei, cum susţin ei, cum te învaţă...

Dar ce te faci când o să te judece propriile păcate şi propriile fapte ale fărădelegii tale oricât de mare şi de grozav te crezi tu acum?

Ce te vei face cu morala iadului şi cu judecăţile gLumii cu tot când vei pricepe însfârşit cât eşti de rob orb al păcatului şi cât de mult te stăpâneşte viciul cu care te lauzi că e bun dacă nu te lauzi că cică l-ai lepădat... Ce?

Veni-va Dreptatea şi Adevărul a toate peste tine şi te vei vedea cât eşti de iubitor egoist de sine şi foarte altruist cu împărtăşirea păcatelor criminale ca un virus... şi te vei descoperi cum te declanşezi la trăirile înşelării şi atunci cum oare te vei mai opune căci imediat ce vei auzi vei reacţiona din obijnuinţă intrând în transă ca să reîmplineşti programarea făcută de viciu prin scenariul bine pus la punct de pofta ta cea rea care este de o viclenie feroce şi o cruzime de fiară nebună şi fără minte care te doboară oricât de tare şi mare ai sta ridicat... cum te vei opune?

Vei merge din rău în mai rău fără scăpare căci orice mai mare de al tău te va vinde ca să facă bani, ca să-i fie lui bine se va lepădă de tine!.. că de Dumnezeu s-a lepădat de mult însă tu nu o ştii!

Atunci până şi gheaţa va fi mai fierbinte decât sufletul acelor oameni ai iadului care-ţi declanşează prin cuvinte focul păcătuirii în care o să ardeţi împreună cu satana!

Oare până la sfârşit nu vă veţi trezi? Oare până la sfârşit veţi rămâne orbi? Oare până prea târziu nu veţi crede?

Nu mai vreau fete pentru păcat, pentru priviriliegiştie!
 

Aşa te păcăleşte înţelepciunea acumulată prin experierea făcută fără sfinţenie: îţi dă faţa cea ipocrită ca bună şi interiorul crud şi arogant. Îţi deduce logica ta ateistă ca să te crezi sfinţior spunându-ţi subtil şi fără cuvinte, ca să crezi mai uşor, că păcătuind te cureţi de spurcăciune aşa ca aroganţii cruzi, naivi şi imbecili ca puii iadului crescuţi la sânu' raiului.

E ca în bancul ăla crud cu ursul şi iepuraşul care în mod civilizat mergeau să-şi facă treburile la groapa comună căci aşa luaseră decizia toate animalele ca să fie pădurea mai curată. Şi ursul îşi făcea treburile şi vine şi iepuraşul şi-şi făcea şi el treburile şi termină ursul şi-l întreabă pe iepuraş: Iepuraş îţi pică părul? Nu! răspunse acesta... la care ursul îl luă şi hârş hârş cu el la fund...

Deci e vorba de tipul ăsta de aroganţă muizatoare la puii de viperă crescuţi în sânul alintat ca să fie ei bogaţi spălaţi... te calcă în picioare şi se şterg cu tine.

Vai ţie bogatule spălat!.. că te-ai îmbogăţit de aroganţa exclusivistă a cruzimii făcătoare de păcate maxime în răutate!
Vei ajunge un credul imbecil ce se auto-alintă încântându-te cu măreţia ta de mincinos în trecut ca să minţi astăzi că eşti istovit de minciuna cobitoare din viitor şi că cică eşti prea pisălogit de aproapele la care ai datorii şi-ţi e dator şi care nu vrea să piară şi nu acceptă prostia oe care o susţii tu: că binele e rău, că dulcele e amar, că negru e alb iar apoi te umileşti cică dar numai ca să cedezi răutăţii teroriste făcându-i cică lui pe plac păcătuind.... dar nu teroristul păcătuieşte ci tu-l slugăreşti cu obedienţă crezând că scapi de teroare făcând păcatele ca plăceri ale lui, aşa ca un măscărici, ca şi jucăria teroristului, apoi te smereşti ca să-ţi arăţi meritele mincinoase, furate, inventate, iar apoi te măreşti eronând şi te înalţi înşelând şi spurcând fetele ca să te cureţi cică de scârbele tale şi astfel deducând cu logica atee perversă te laşi sedus de cruzimea ascunsă în puiul imbecil, îţi deduci fără să o ştii, îţi deduci cu credulitate că eşti un sfinţişor mai mare, tot mai mare... pe drept! Vai ţie limbricule viclean şi ipocrit! Vai ţie că eşti o răutate a răutăţii şi te faci că nu te vezi crezând că dacă nu vrei să te vezi ce ai ajuns atunci musai minciunile şi răstălmăcirile pe care le arunci în istorie, în trecut, vor rămâne aşa cum le-ai meşterit tu ca să-ţi dai foc la valiză şi să aprinzi fraierii cu arderea ta scrâşnitoare, cu ieşirea din minţi a tuturor datoriilor la slugile tale susţinând că defapt ei îţi sunt datori şi vrei să-i omori... Vai ţie că eşti nebun!.. adică eşti plin de înţelepciunea aia fără sfinţenie deci eşti o satană care se crede slujitor al credinţei!.. al sfinţeniei... consolându-te că ai scop ascuns bun şi că răspândeşti scripturile şi morala Domnului... Vai ţie că-ţi dai seama ce faci şi nu vrei să te opreşti din ceea ce faci crezând cu viclenie că astfel o să fii socotit că nu ţi-ai dat seama ce faci şi nu ştii ce faci din moment ce o faci la nesfârşit! Aşa e, din moment ce chiar o faci la nesfârşit e clar că nu ştii ce faci! Defapt ştii dar vrei să te sinucizi aşa ca şi ceilalţi păcătoşi... păcătuind... minţind... pârînd... blestemând.

Jocul tău e simplu: minţi în trecut ca să te revolţi în prezent, cobeşti în viitor ca să te lauzi în prezent şi ca rezultat blestemi căci aşa crezi tu că se rezolvă problema... cu cruzime! Vai ţie căci pe tine te dezbini prin superstiţii direct în credinţă.... crezi că faci bine. Ştii că faci rău da' crezi că faci bine din moment ce te vezi tot mai mare... criminal.

''Dacă nu ascultaţi şi nu vă sfinţiţi atunci pentru ce luaţi Cuvintele Mele în gurile voastre?.. pentru ce daţi lecţii zicând: dă-mi voie,.. dă-mi voie să-ţi scot paiul?..

Ei bine păcătuieşti la nesfârşit ca o râmă plină de inele pentru ca să-ţi păstrezi privirielegile şi să-ţi acoperi fărădelegile!.. păcălind fetele..... săracele fete. Vai ţie! Vai ţie, vai ţie.... vai ţie virusule şi unealta morţii, vai ţie sfinversule ipocrit! Da-da... eşti un smintit! Ce mare eşti... un mare naiv căci nu-ţi dai seama că puţin credincios înseamnă ispititor şi pierdut!

Practic atâta-i toată 'înţelepciunea' ta: potriveşti ca şi copiii testaţi prin jocuri de inteligenţă, vrei să vezi dacă ştii potrivi ceva la gaură, cucuie la gaură, degetu în inelu' blestemat şi mâna în buzunarul altuia ca să te lauzi... şi asta e toată înţelepciunea ta de care râde dracu' şi cu guru fiindcă vede că potriveşti sfinvers... da-da, tu te crezi deştept că cică ai potrivit bine... păi n-ai făcut altceva decât te-ai potrivit cu păcatul pe care l-ai făcut ca prostul generând ispită şi crezându-te înţelept... aşa ca gLumea! Vai ţie!

Te întreabă dracool ca să râdă de tine: Oare ştii potrivi? Şi tu cazi mereu la examen! Cazi şi te duci până pe fundu' iadului!

Curăţiti-vă relaţia cu Dumnezeu şi cu toate sfintele fecioare şi maici!
 

Dacă vezi că păcătuieşti când priveşti o icoană sau când vine vorba de Dumnezeu, când se pomenesc în discuţii cele sfinte, nu te înfuria văzând cum cazi în păcat căci nu El declanşază dezastrul şi nu El trebuie scos şi alungat din viaţa ta ci sataneul care tocmai atunci declanşează coşmarul şi câştigul meciului semeţiei puterii şi profitul păcatului de care tu te bucuri şi te încânţi închipuindu-te tot mai mare... ştiutor, privilegiat, alintat ce crede că libertatea ce vine de la Dumnezeu este un îndemn la a mânca din blestem şi a lucra răzbunarea ca soluţie.

Practic când priveşti la Dumnezeu sau la cele sfinte sau la orice persoană relaţia sănătoasă îţi e viciată şi în acelaşi canal de comunicaţie se înfiltrează ipocrizia, minciunile, spurcăciunile şi mândriile şi urâciunea şi răutatea şi pornografia şi înşelările şi satira păcăliciului ispititor şi omul credincios nu-şi dă seama aproape niciodată cât de stricată e relaţia lui cu Dumnezeu şi cu orice om şi locuieşte şi trăieşte în acea relaţie vicioasă la nesfârşit... neputând face nimic.

Această relaţie de privire, de discuţie, de rugăciune, de sfat, de gândire, de comuniune, de mare familie creştină, de sfinţenie părtăşită cu Dumnezeu, deci această relaţie de credinţă şi ştiinţă comună trebuie curăţată de vicii şi de urâciuni prin crumilinţă şi ascultare ascultătoare şi iubire curată plână de bunătate.

Deci străduiţi-vă să nu păcătuiţi şi să nu greşiţi în RELAŢIE... de orice tip ar fi ea.