Uite, sophia, eu tin post, sotul meu, nu prea... La mancarea facuta de mine, el mai suplimenteaza cu cate o bucata de carne, sau de branza. Consideri ca imi neglijez familia ca tin post? Personal nu consider acest lucru, caci fac mancare gustoasa, care le place. Pretentiile le am in rest doar de la mine.

Nu inteleg de ce va faceti ca nu intelegeti niste lucruri atat de simple.
Daca eu ma indepartez de pacatele mele si imi fac ganduri cum sa-I plac mai mult lui Dumnezeu, credeti ca e posibil ca concomitent sa ma port mai rau cu familia? Oare lasand in urma pacatele omul devine mai rau sau devine mai bun? Dar cel mai bine e sa se verifice prin practica.

Dumnezeu ne cere sa fim soti buni; dealtfel si prin asta se dovedeste dragostea pe care o avem pentru El. Dar Dumnezeu nu este un alt barbat, ci este DUMNEZEU. Dragostea fata de Dumnezeu o aratam prin rugaciune, purtare buna, milostenie si credinta. Ce familie se poate simti deranjata de asemenea dragoste pentru Dumnezeu?
Credinta voastra ce va spune, ca raspuns la intrebarile voastre?

Ca renuntarea la pacat e egoism pur :)

Nu ma bazez pe stampila, ci pe autorul pe care il cumpar pentru ca am auzit de el.
Dar lasi impresia ca in Franta, Anglia ar fi mai multa lieratura religioasa ortodoxa decat in Romania. Chiar asa sa fie?! Sunt convinsa ca s-a tradus mult, dar nu cred ca se ridica la nivelui Romaniei, care este totusi o tara ortodoxa.

Mai, Sophia, eu imi ascult sotul. Chiar il ascult.. si, hmm, caut solutii de compromis.
Daca ar fi sa ma imbrac cum vrea el.. ar muri barbatii de inima pe strada. Chiar primavara asta mi-a facut cadou o rochie cat palma, se asteapta sa o port (normal ca m-am bucurat "enorm", ca stiu ca el este f critic cu hainele feminine). Deocamdata m-am gandit ca o sa-i spun ca voi purta rochia cand copilul meu mic va ajunge cu privirea peste nivelul tivului (peste vreo 2 ani, poate). Asta inseamna ca-l "calc in picioare"? :21:
Normal ca multe lucruri pe care ajungi sa le faci NU sunt crestine, dar nu-i dau cu Biblia in cap, ci pe cat posibil caut explicatii rationale (nu religioase).
Si daca postesc nu iau o fata de lamaie, ci ma arat multumita, sunt atenta cu el etc.. Nu vreau sa fie postul meu o experienta negativa pt el.
Si lui ii gatesc separat (ca gatesc si pt copii separat.. fiecare vrea altceva!)
Nu-mi ignor sotul.. facem lucruri impreuna. Si de dragul lui mai calc postul (saptamana trecuta mi-a facut un cocktail - se pricepe la asta - si atat m-a alergat prin casa cu paharul acela incat pana la urma am baut din el..).
Daca stau sa ma gandesc ce fac.. ajung la concluzia ca in general tot ce fac, pentru mine fac. De ce as fi ipocrita sa spun ca-mi traiesc viata pentru Hristos, cand in realitate eu nu fac asta?
Un post pe care nu l-am tinut fara ulei, niste rugaciuni anemice.. si tu spui ca sunt foarte preocupata de credinta mea. Nu, Sophia, nu sunt asa. As vrea, dar nu sunt asa.

..... :21:

Ori e "arzatoare" ori e "iluzorie".
Arzatoare poate fi dragostea pentru Dumnezeu; iluzorie poate fi dragostea pentru cel, care se da drept dumnezeu, dar nu este.
Raceala fata de familia noastra este de fapt lipsa a dragostei, atat fata de familie, cat si fata de Dumnezeu. Aceasta raceala apare mai ales acolo unde nu e credinta.

Cum asa? Ce vrei sa spui?

Era o ironie pe marginea cuvintelor lui ory (posibil si ale sophiei?)

Dragele mele, cred ca va luati viata sexuala prea in serios.
Incercati sa mai glumiti pe marginea ei.. se poate.
Daca sotul are simtul umorului, mai plecati din pat cu o gluma.
Eu am trecut un post cu un pariu: cine strica postul primul (desi sotul nu postea). Sotul sustinea ca el nu m-a ispitit niciodata, ca eu nu sunt in stare sa nu-mi stric postul singura.. (hmm, asa o fi!) Treci postul linistit si este si amuzant. Nu se supara nimeni.

ory, tu descrii mai degraba razboiul dintre sexe, care nu are nimic in comun cu credinta. Refuzul femeii de obicei e din alte motive decat religioase. La fel si refuzul barbatului. Ce are asta cu credinta.
Doar Sf. Apostol Pavel spune clar in I Epistola catre corinteni:

1.Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. 2.Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. 3.Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. 4.Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. 5.Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre

Practic nu este loc de rastalmacire!

Este mai multa totusi, cred, in Franta si Anglia. De exemplu in franceza s-a tradus toata Patrologia Greaca (Sources chretiennes), in engleza la fel. In schimb la noi s-au tradus o parte in PSB si restul prin diferite colectii.

Nu, nu am zis asa ceva, probabil ca in Romania sunt mai multe (in ce priveste patristica, poate nu, probabil are dreptate Lavrentiu, abia acum i-am vazut mesajul).
Am vorbit de cartile in aceste limbi doar pt ca tu spuneai ca in occident nu ar prea exista si daca ar exista nu ai fi sigur daca sunt ortodoxe si aprobate de Biserica sau nu.

o cat de normala esti si totusi prufunda. fara suparare sunt intru totul de acord si subscriu

Da, ai intr-un fel dreptate, Apostolul Pavel se referea la persoana ca cununa a creatiei lui Dumnezeu si avea in vedere sa nu osindesti persoana ci nicidecum pacatul pe care il face. Un crestin adevarat trebuie sa IUBEASCA PACATOSUL, dar sa URASCA PACATUL. Adica, nu trebuie sa-ti osindesti aproapele pentru faptul ca nu tine postul, dar trebuie sa-i vorbesti care sint roadele tinerii acestui post, mai ales prin fapte tale, dar sa nu-l lasi in ignoranta.

Dar nu ati pus esenta problemei in fata
 

e adevarata ca nu am citit toate cele 34 de pagini formate din mesajele ca discutie pe marginea subiectului deschis de primul autor, dar in primele pagini am vazut ca nu sa atins rana acestui subiect, si anume in ce conditii se cuvinde sa intri la femeia ta. Sau mai bine zis , cu ce scop. Caci daca e vorba de o impreunare fara a aduce un rod - adica punc- atunci in orice zi ar fi ea este un pacat, daca are la baza dorinta de a gusta placerea lumeasca
din timpul actului amoros. Caci o impreunare fara a zamisli prunci nu este ea o impreunare in afara randuieli? Un suflet care isi doreste sa fie cu adevarat fericit,cauta si nu se lasa pana nu intelege. Multe sunt lucrurile in lumea asta care , fiindca "toata lumea le face" , si " sunt asa de mult timp" oamenii le considera "normale".......insa nu si bune, ca normal e ce considera majoritatea a fi ceva neuimitor, si neiesit din obisnuinta veche.....

Adevarata fericire a omului consta in a-si controla perfect (a-si stapani) toate fortele din el, nu ele sa il stapaneasca pe el. Adica sa fie liber si nerobit de vreuna, sa fie peste ele si sa le foloseasca perfect liber si constient intr-o stare de slujire desavarsita a aproapelui. Daca un om este robit de vreo placare a trupului - care este orb si nu il interesaeza ce si cum face pana nu isi implineste pofta - cum poate face el ceva rodnic , orice ar face, fie ca vorbeste, gandeste sau se impreuneaza cu sotia lui. A te impreuna cu o femeie inainte sa iti fi cercetat perfect cugetul si simtirea, dorinta, voita si toate cele ale sufletului tau, sa sti ce iti doresti si unde vrei sa ajungi, ca sa sti si ce si cum te implineste, e o nebunie asemanatoare cu aceluia care pleca la un drum pe timp de noapte fara sa cunoasca nici drumul si nici unde vrea sa ajunga, deci ce vrea . Apoi se mira de unde frustrari, neliniste si desert, neintelegeri si raceala, rani si toate cele .

Asta e o buba veche . asta a fost si ispita caderii in pacat a stramosilor.

Insa cine aspira cu adevarat la adevarata fericire si impinire a sufletului, nu si-o vinde pe cateva clipe de placere , chiar din cele mai dulci ale trupului , ....La fel ca orice actiune pe care o savarseste omul, deci si actul sexual, daca nu este facut intr-o stare de perfecta luciditate si constiinta a ceea ce aduce rodnic in fiinta celuilalt, deci spre folosul cel mai deplin al aproapelui sau, dar si al sufletului care il savarseste, este ptuin probabil ca el sa nu alunece pe parcusul savarsirii acelei fapte in ispita si cadere

asa cum daca un om care pleaca la un drum lung are vag contrat in inima sa unde doreste, si pentru ce anume, sa ajunga, exista riscul evident si normal sa zaboveasca prin toate locurile ademenitoare de pe parcurul lungei sale drumetii, si sa cada in obiceiurile si viciile celor ce le locuiesc.

ca sa savarsesti un act, mai ales cum este cel de impreunare cu o femeie, trebuie sa fii foarte puternic ancorat in cele spirituale, si asta prin definirea cat mai exacta a ceea ce iti doresti, si daca ceea ce tu aspiri este cel mai bun lucru , de folos si in adevar pe care il poate aspira un suflet vreodata. Orice actiune care nu e subordonata telului ultim si bine definit in inima omului poate aluneca si esua

Nu la asta se refera sf. Pavel aici. Nu este vorba de pacat. Este vorba despre faptul ca pentru crestinii de atunci, postul nu devenise o regula fixa pentru toti ci se tinea dupa hotararea fiecaruia. Cine se simtea mai slab postea, cine se simtea deja mai presus de aceasta forma de asceza nu postea.
Este vorba si de mancarea carnurilor sacrificate zeilor, poate, aici. Dar asta spune mai exact in alt loc.

Înseamnă că toate familiile ar trebui să aibă în jur de 10 copii (ca medie). :) Sexul e şi transpunerea în plan fizic (da, carnal) a afecţiunii amoroase dintre doi oameni. E aşa o oribilitate ce spun? Nu totul se reduce la poftă; dacă ar fi aşa, nu ai fi condiţionat de persoana cu care ai face-o, ţi-ar fi bună oricare ce te atrage, nu e musai să fie şi omul iubit.

Şi încă ceva: fiecare act sexual are la bază şi dorinţa de plăcere, altfel e ceva extrem de trist, indiferent că se soldează sau nu cu o sarcină. :)) E ceva mecanic, golit de sens, banalizat, monoton.

Dimpotriva, e un act ascentic, spirtualizat si asa trebuie sa fie ca sa nu cazi in patima desfranarii, adica sa-ti treaca prin cap sa te "impreunezi" in alta zi decat luni sau joi de exemplu, minus posturile, minus sarbatorile, minus - citeste restul forumului sa le afli - etc.
Pai un calcul matematic simplu arata ca daca o femeie se marita la 25 (devreme pentru zilele noastre) si face copii pana la 40, pai sunt doar 15 ani in care, daca are doar 3 copii in vreo 10-12 din ei nu a putut sa se "impreuneze" ca sarcina sau alaptat.
Daca mai scadep perioadele de "perioada", sarbatorile, posturile, momentele de oboseala, ia vezi cate marti si joi -uri iti raman pentru "impreunare".

Si uite asa vezi, reusesti sa nu faci aia 10 copii :)

Trebuie insa sa privesti si de partea cealalta, se poate sa nu faci neaparat sex cu cineva pe care iubesti ci sa "iubesti" pe cineva pentru ca iti place sa faci sex cu persoana respectiva.

Sexualitatea fara a fi plasata intr-un anumit context si anumite limite poate lua si forme aberante. Poate da dependenta la fel cum da si heroina sau zaharul si nu neaparat de o persoana ci de sex in sine.

Poate fi practica iresponsabil si nu de putine ori - dupa cum se vede in statistici - se ajunge la crima (avort) sau daca nu e avort sunt copii nedoriti de care parinti iresponsabili nu se ocupa corespunzator - viitori adulti traumatizati si surse de probleme sociale.

Sau discutii recente pe forum: faci un copil pe urma "ah, nu am cu ce/cum sa-l cresc" pleci din mijlocul familiei cu anii si familia se destrama, copilul e parasit de un parinte sau chiar amandoi, etc.

Deci nu e asa simplu.

Mda. Eu ce să spun? Sunt copil conceput în post. Ai sunt cununaţi, e drept, dar m-au făcut în postul Crăciunului. Durere şi orare, după unii duhovnici ar trebui să nu dispun de aceleaşi daruri (abilităţi, talente etc.) pe care le are un copil apărut pe cale canonică. :)

Suma asta a restricţiilor mi-aminteşte de comentariul lui Mihnea (posibil tot pe thread-ul ăsta, nu mai ştiu, l-am citit în urmă cu nişte ani). Ideea era cam aceasta: atunci mai bine să te călugăreşti, de ce ai dormi cu ispita în pat?

Nu, nu privesc din partea cealaltă, pentru că odată ce ţi-ai asumat crucea căsătoriei (de sexul marital vorbeam, cred), se presupune că îl iubeşti pe omul respectiv. Şi că, mnah, te-ai abţinut până după cununie, deci nu ştii cum e fizic cu el. Aşa că direcţia e una clară. Întâi îl iubeşti, apoi vă alipiţi şi corporal (împreunare îmi sună atât de animalic!).

Nu neg că poate da dependenţă. Dar şi abţinerea, pe fondul unor frustrări continue (că e post, că etc.) duce la efecte dramatice. Vezi bărbaţi care merg la altele pentru că îi refuză femeia în pat. Şi nu glumesc. Nu mă refer la divorţ propriu-zis, ci la adulter. Şi atunci alegi răul cel mai mic.

Sa stii stii si tu pentru cand ai sa te mariti: daca e sa vorbim de vina femeii, barbatii nu merg la alta pentru ca femeia lor ii refuza la pat fie de tot fie cine stie ce moft.

Merg la alta pentru ca pe langa n mizerii/insuficiente in viata de zi cu zi, ii si refuza la pat sau presteaza cu 'elan' motivat cel mult dr obligatie formala, teama de a fi parasita sau doar nevoia personala de a le iesi si lor ceva.

Si sigur, discutia se poate lungi mult, dar alta idee care trebuie retinuta este aceea ca de cele mai multe ori imaginea idilica despre casatorie inainte sa fii casatorit(a) e substantial diferita de cea din timpul casatoriei. Aici fiecare trebuie sa se ajusteze in asa fel incat sa mentina relatia vie. Daca unul doar nu tine pasul, distanta creste pana la ruptura iar cele mai nasoale rupturi nu sunt alea care ajung sa fie consemnate in acte, ci tocmai alea care in care relatia continua desi fiecare e un chin pentru celalat - cu forma anesteziata in care cei doi se ignora reciproc.

Mulţumesc, ştiam, am trăit în aceeaşi casă cu părinţii mei. :) Până şi în timpul liceului eram o militantă împotriva căsătoriei tocmai prin prisma a ceea ce văzusem, adică oameni care trăiesc unul cu altul în virtutea inerţiei - "avem copii"/"ce spune lumea dacă divorţăm" ş.a.m.d. -, deşi nu se suportau unul pe altul, ba chiar se dispreţuiau. Târziu am înţeles că există şi relaţii funcţionale, iar asta nu o datorez cărţilor (cu toate că citeam), ci exemplului direct dat involunar de doi profesori, soţ şi soţie, care m-au adoptat sufleteşte.
Aşa că sunt departe de a idealiza căsătoria/viaţa de cuplu de orice fel. :)

De acord, bine spus.

Si care e "telul ultim"? Fecundarea ovulului? Idealism familial cu influente pseudo-manastiresti si orientale ("telul ultim", "slujirea desaversita a aproapelui", etc.). Naivitate in stadiul suprem.

Pai telul ultim e mantuirea, daca reusesti sa conectezi ce este dedesut la treaba asta, esti pe drumul cel bun :)

Si invers, daca ceea ce faci te deconecteaza de la treaba asta, atunci e ceva gresit.

Simplu, nu? :)