Care este cea mai puternică rugăciune pe care o poate face mireanul pentru de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi…?



http://i953.photobucket.com/albums/a...ca-siluana.gif



Prima şi cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. E bine să ceri binecuvântare de la părintele duhovnic şi să citeşti în fiecare zi câte o catismă sau un psalm, punând semn acolo unde rămâi, pentru ziua următoare. Să nu uiţi însă, atunci când citeşti psalmii, că vrăjmaşii sunt, de cele mai multe ori, înlăuntrul nostru, sunt în gândurile noastre. Dacă ne vom birui gândurile rele sau măcar le vom opri la timp, mulţi vrăjmaşi exteriori vor dispărea sau se vor preface în prieteni.

Apoi, să citeşti în fiecare zi un capitol sau măcar câteva versete din Sfintele Evanghelii. Acela e cuvântul lui Dumnezeu şi, citit cu regularitate şi atenţie, se “întrupează în noi” şi vrăjmaşii se risipesc ca fumul…

Şi al treilea pas, la fel de important ca primii doi, este binecuvântarea “celor ce ne urăsc”, “celor ce ne blestemă” aşa cum ne învaţă Însuşi Mântuitorul.

Există, de asemenea, rugăciuni pentru vrăjmaşi făcute de Sfinţii care au învăţat să iubească şi care ne ajută pe noi, neputincioşii, ori de câte ori le citim cu credinţă. Şi ca toate acestea să lucreze, învaţă să ierţi, aşa cum ne cere şi ne învaţă Bunul Dumnezeu.
(Un raspuns dat de Maica Siluana )

Despre rugăciune
 

Invăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul:
Despre rugăciune
http://www.pemptousia.ro/2012/10/inv...pre-rugaciune/

Frumoasa dragoste de Dumnezeu!!!

Indragostitul are libertate deplina sa faca cate declaratii de dragoste voieste! Si cum voieste! Doar sa faca! Doar sa fie indragostit de Dumnezeu si sa faca!
Zicea un parinte ca in filmele de dragoste indragostitii (isi) zic: dorinta ta este porunca pt mine (your whish is my command). Oare cati dintre noi zic asa Lui Dumnezeu?!?

Asa este! Oare cati dintre noi sintem indragostiti de Dumnezeu? Indragostiti de fapt cu dragostea Lui, nu a noastra!

Indemnuri ale Sfantului Serafim de Sarov
 

http://apologeticum.files.wordpress....pg?w=164&h=234
Am gasit pentru acest thread , cateva "indemnuri " ale Sfantului Serafim , de folos noua !
Cei ce s-au hotarat sa-I slujeasca cu adevarat lui Dumnezeu trebuie sa se indeletniceasca cu pomenirea neincetata a Numelui Sau in inima lor si cu rostirea continua a rugaciunii catre Iisus Hristos, repetand in sinea lor: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !…”.
Iar dupa-amiaza, aceasta rugaciune se poate zice astfel: ,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluiete-ma pe mine, pacatosul”. Sau poti sa o chemi direct pe Maica Domnului, zicand: ,,Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Poti sa spui si cantarea ingereasca: ,,Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucurate…”. Astfel ferindu-ne de imprastierea gandurilor si pastrandu-ne constiinta in pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim eu El. Caci, spune Sfantul Isaac Sirul, , “in afara de rugaciunea neincetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69).
In biserica e bine sa tinem ochii inchisi, pentru a ne feri de imprastierea gandurilor, si, pastrandu-ne constiina in pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim cu El. Caci spune Sfantul Isaac Sirul, ,”in afara de rugaciunea neincetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69).
In biserica e bine sa tinem ochii inchisi pentru a ne feri de imprastierea atentiei. Ochii sa-i deschizi doar cand te incearca somnul, atunci indreapta-ti ochii asupra unei icoane sau a unei lumanari aprinse in fata ei.
Daca in timpul rugaciunii ni se intampla sa fim furati de ganduri, atunci trebuie sa ne smerim si sa-i cerem iertare lui Dumnezeu caci, dupa cum zice Sfantu1 Macarie, “vrajmaul nazuieste decat sa intoarca gandul nostru de la Dumnezeu, de la frica si de la iubirea Lui” (Omilia 2, 15).
Cand insa mintea si inima sunt unite in rugaciune si cand sufletul nu este tulburat de nimic, atunci inima se va incalzi de caldura duhovniceasea in care straluceste lumina lui Hristos si va umple de pace si bucurie intreaga fiinta launtrica a omului. Pentru toate suntem datori sa-I multumim Domnului si sa ne incredintam pe noi insine voii Lui. Trebuie, de asemenea, sa-I punem dinainte toate gandurile, cuvintele si faptele noastre, straduindu-ne ca toate sa-I slujeasca numai bunei Lui placeri.

De-am lua aminte... Doamne ajuta!

Nu avem alta alternativa , frate Ioane !
Incet , cu rabdare , siontac , siontac , Duhul Sfant de-L lasam putin sa intre in inimile noastre si vom gusta clipe din dulceata si linistea Lui , Il vom cauta neancetat , chiar daca Acesta ne-a parasit dintr un motiv sau altul , caci nu ai cum sa cauti Ceva , pe care sa nu-l fi cunoscut la un moment dat . Rugaciunea , a fost , este si ramane singura cale de comunicare directa cu Dumnezeu , iar aceasta Cale nu-i presarata cu flori , ci ea trebuie cautata , descoperita , cucerita !
Sa avem nadejde in El !
O saptamana binecuvantata , frate !:1:

Rugaciune este numita pe drept PLUGARIA SUFLETULUI ,pt.ca a junge la rugaciunea curata,fara imixtiuni de ale ginduri este foarte greu si putini ajujg la ea scriu sfintii parinti.

Nu doar pentru asta, sora...
Ci pentru ca trebuie sa sfasie pamantul din noi, impietritul, sa il intoarca pe dos, sa il faca fertil...

Sa arunce inca o brazda noua spre Cer, spre nuntirea miresei sufletului nostru cu Mirele!...

Sa despice nesimtirea noastra in doua, drept pe matze, sfasiind mereu in inima noastra catapeteasma fariseului din noi, asa cum pe Golgota savarsitu-s-a...

Dur , dar extrem de ADEVARAT , si acestea sunt sintetizate in rugaciunea Sfantului Efrem Sirul , pe care de obicei o rostim in Postul Mare :
"Doamne si Stapanul vietii mele , duhul trandaviei , al grijii de multe , ale iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie ;
Iar duhul curatiei , al gandului smerit , al rabdarii si al dragostei , daruieste-l mie , robului Tau .
Asa Doamne , Imparate , daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc , pe fratele meu , ca binecuvantat esti in vecii vecilor .
Amin .

SINCERITATEA RUGĂCIUNII COPIILOR

Într-o zi, un preot aude o voce in biserică, dar cuvintele erau neinteligibile.

Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el gasește un copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i întelegea cuvintele fiindca, de fapt, copilul repeta alfabetul.
Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeți literele?
- Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii și atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că stie El să le puna în ordinea care trebuie……

”Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?” (Sf. Evanghelie de la Matei, cap.21, verset 16)


Nu contează că eşti gras sau slab- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,

nu contează că ai nasul lung şi subtire ori mic sau borcănat- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai părul negru, șaten, roșu, cărunt sau blond-eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit aşa cum eşti,
nu contează că ai ochii verzi saunegri,
nu contează că esti înalt sau scund,
eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit asa cum eşti.
Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult,
că moare de dragul tău, își dă viaţa pe cruce pentru tine.
Nu contează că ai sau nu ai haine de firmă,
nu contează că ai vilă cu 35 de camere sau o cămăruţă,
ori dormi în gară ori în cel mai scump hotel,
nu contează că ai facultate, doctorat sau doar liceu ori patru clase,
pentru a fi iubit de Dumnezeu,
Dumnezeu te iubeste oricum ai fi.
Nu contează că esti director de bancă sau femeie de serviciu,
contează să îl ai în suflet pe Dumnezeu, să-L chemi mereu în viaţa ta.
Toate etichetele puse de alţii nu contează decât în mintea omului.
Dumnezeu cu mâinile lui a creat omul şi l-a creat frumos, a sădit în inima lui dorul de frumos, de bine şi de adevăr.
Restul e suflare de vânt, dacă e trăit fără Dumnezeu.
AMIN

Rugăciunea, cel mai intim dialog între om şi Dumnezeu
 

Rugăciunea, cel mai intim dialog între om şi Dumnezeu, este o adresare plină de sinceritate, naturaleţe şi de dăruire tainică a fiului faţă de Părintele său. Această stare vine dintr-o simţire lăuntrică, omul fiind povăţuit de propriile bucurii sau necazuri să-şi plece genunchii înaintea lui Dumnezeu. Însă, auzind replica Mântuitorului Hristos: Nu ştiţi ce cereţi!, adresată fiilor lui Zevedeu când aceştia au cerut privilegii care nu ţineau de demnitatea unor apostoli, ne dăm seama că rugăciunea trebuie să urmeze anumite reguli. Aceste reguli ţin de modul de adresare şi de Persoana celui care îţi ascultă rugăciunea. Astfel, în rugăciune, putem să-L slăvim pe Dumnezeu (de pildă, la slujba Utreniei, vă amintiţi, când preotul sau diaconul rosteşte: Slavă Ţie, celui ce ne-ai arătat nouă lumina! şi la strană se cântă Doxologia), să-i mulţumim pentru dragostea pe care o arată faţă de noi şi să-i cerem ca bunătatea Lui să se reverse asupra noastră şi atunci când nu facem voia Lui. În Biserică, la slujbele de obşte, acasă, în intimitatea camerei noastre, pe stradă, la serviciu, rugăciunea devine mod de viaţă. Această stare o deprinde omul care a înţeles că fără Dumnezeu nu poate reuşi în această lume.

Ritmul rugăciunii

Sfântul Apostol Pavel îi sfătuia pe contemporanii săi ca, pe lângă alte fapte bune, să se roage neîncetat. A ne ruga neîncetat înseamnă a ţine legătura permanent cu Dumnezeu. Faptele, gesturile, cuvintele, gândurile sunt raportate la Dumnezeu, astfel încât omul transformă totul în rugăciune, se roagă neîncetat. Dar pentru omul care se roagă numai cu buzele, însă mintea îi este risipită, rugăciunea aduce vreun folos? Ne răspunde Sfântul Macarie cel Mare: Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi! Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!, iar Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că Cela ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii. Monahismul ne învaţă că rugăciunea trebuie să aibă un ritm. Există în mănăstiri o „curgere“ a rugăciunii, indiferent de intemperiile vremii, de succesiunea guvernelor, de crize... De pildă, în Mănăstirea „Sfântul Sava“ din Ţara Sfântă, rugăciunea (Sfânta Liturghie) se săvârşeşte neîntrerupt de mai bine de 1500 de ani! Rugăciunea susţinută disciplinează firea, creează obişnuinţa de a veni înaintea lui Dumnezeu la anumite ore. Un scurt respiro de 5-10 minute, dimineaţa şi seara, în cele 24 de ore ale zilei, de la care să nu abdicăm, să nu negociem, este timpul nostru pe care l-am câştigat pentru veşnicie. Omul trebuie să se roage şi când nu simte nevoia, chiar şi atunci când nu are dispoziţia necesară. Incapacitatea de a ne ruga se datorează firii noastre umane păcătoase, care doreşte mai mult cele contrare lui Dumnezeu, şi nu cele fireşti. În lupta cu noi în-şine căpătăm o altă percepţie despre relaţia noastră cu Dumnezeu, iar rugăciunea nu mai este înţeleasă ca obligaţie. Rugăciunea, pe acest fond, rodeşte din belşug. Se activează în noi credinţa, cea care face ca rugăciunea noastră să aibă putere şi siguranţă. De aici şi îndemnul Mântuitorului: Toate câte cereţi, rugându-vă, credeţi că veţi lua şi veţi avea (Marcu 11, 24). De asemenea, nădăjduim şi ne punem încrederea în iertarea şi milostivirea Lui, aşa cum spune Psalmistul: Nădăjduieşte în El şi El te va călăuzi (Psalmul 36, 5). Însă rugăciunea pornită din credinţă şi întărită de nădejde trebuie să fie pătrunsă de dragostea faţă de Dumnezeu. Şi în celelalte religii credincioşii se roagă, deşi unii fac acest lucru cu teamă, dar în creştinism iubirea alungă teama (I Ioan 4, 18), căci numai aici, în creştinism, Dumnezeu se face Om şi moare din iubire pentru oameni... Din a-ceastă perspectivă, prin rugăciune devenim mai buni, mai iubitori şi doritori de cele spirituale, ne plac slujbele Bisericii, începem să ne descoperim pe noi înşine ca fiind păcătoşi şi cerem îndreptarea noastră. Cel care se roagă puţin, se va ruga din ce în ce mai puţin şi va rămâne la o înţelegere măruntă, deformată, a rugăciunii şi rosturilor ei. Fiind întrebat părintele Porfirie din Muntele Athos dacă diavolul se sperie de rugăciunile făcute de credincioşi, a răspuns că diavolul nu se sperie de rugăciuni făcute când şi când, ci doar de programul de rugăciune şi de metanii... Cum se face totuşi că noi avem un program fix pe care-l respectăm cu stricteţe (cafeaua de dimineaţă, ştirile, serialul preferat etc.), dar când e vorba de rugăciune, renunţăm cu mare uşurinţă? Răspunsul este simplu: Dumnezeu nu este prioritar în viaţa noastră!

Când devine lucrătoare rugăciunea?

Paradoxal, cunoaştem suficienţi oameni care au un program strict de rugăciune, dar rugăciunea nu operează în ei acele schimbări de care aminteam. Se roagă, merg la Sfânta Liturghie, dar sunt la fel de neiertători, de invidioşi; acatistele sunt nelipsite din rugăciunea personală, dar trufia, mânia, calomnia şi alte patimi sunt la fel de vii ca la cei care nu merg la Biserică. Ce să înţelegem? Că nu este importantă rugăciunea? Nu, rugăciunea este izvor de sfinţenie, ea descoperă interiorul nostru, luminează cugetul nostru. Iar atunci când descoperim cum suntem noi de fapt, nu mai putem dori răul cuiva, nu putem ţine vreme îndelungată supărarea pe o persoană care ne-a greşit, căci rugăciunea ne ajută în primul rând să ne curăţim firea noastră, să luptăm împotriva propriilor noastre patimi care ne urâţesc sufletul şi ne despart de Dumnezeu. Numai din această perspectivă rugăciunea îl poate transforma pe credincios, punându-l într-o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele.
Aşa cum avem nevoie de hrană pentru trup, avem nevoie de hrană şi pentru suflet, căci ce este hrana pentru trup, aşa este rugăciunea pentru suflet. Sau, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, ce este apa pentru peşte, aceasta este rugăciunea pentru sufletul credinciosului.
Rugăciunea este comunicarea şi comuniunea sufletului credincios cu Părintele ceresc, în urma căreia omul devine mai cunoscător sub aspect duhovnicesc, iar iubirea faţă de semeni şi faţă de întreaga creaţie devine mai profundă.
Rugăciunea se poate rosti spontan sau după un program anume, spre a exprima simţămintele care angajează sufletul la un anumit moment, dar recomandăm mai ales rugăciunile pe care ni le oferă Biserica prin cărţile de cult, care răspund tuturor cerinţelor vieţii noastre, fiind formulate de sfinţi sau de cei mai înduhovniciţi părinţi ai Bisericii.

Repere biografice:

1. Învăţătura de credinţă ortodoxă, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Editura Doxologia, 2009.

2. Părintele Sofian-Duhovnicul, Ediţie îngrijită de Garoafa Coman, Editura Bizantină, Bucureşti 2012.

3. Pr. prof. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credinţe, Arad, 1992.

4. Pr. Adrian Niţă

O rugaciune de care avem mare nevoie astazi: rugaciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Trei lucruri despre rugăciune
 

Sfântul Teofan spune trei lucruri despre rugăciune:

Întâi, rugăciunea înseamnă să stai înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea este mai mult decât vorbire cu Dumnezeu, este slujire lui Dumnezeu, este o legătură, este o întâlnire personală cu Dumnezeu. Deci rugăciunea înseamnă a fi în prezenţa lui Dumnezeu şi a te desfăta de El.

În al doilea rând, Sfântul Teofan ne mai spune că rugăciunea înseamnă ,,să stai înaintea lui Dumnezeu cu mintea în inimă”. Să fim prezenţi lui Dumnezeu nu numai cu mintea, ci mintea să coboare în inimă, spre a fi deplin prezentă Domnului. Hristos nu trebuie să rămână în minte, acordându-I-se doar o atenţie rece, ci El trebuie să coboare în inimă, unde simţindu-I prezenţa, să Îi dăruim voinţa noastră. Adeseori, când se roagă, călugării îşi înclină capul spre piept, arătând prin aceasta ce se întâmplă în rugăciune, adică faptul că mintea coboară în inimă.

Şi, nu în ultimul rând, Sfântul Teofan spune să ,,stăm înaintea lui Dumnezeu, necontenit, zi şi noapte, până la capătul zilelor noastre”, cu alte cuvinte, rugăciunea să devină principala şi necontenita noastră lucrare, care să ne pătrundă întreaga noastră existenţă.

cum faci sa fii pe site doar "guest"?? credeam ca nu se paote asa ceva...

Mutumiri!
 

Multumesc lui cristiboss56 pt rugaciunile postate, poate eu nu le-as fi gasit sau cautat pe net si user-ului gheorghe pt citatul din Vasile Voiculescu..si eu am cumparat cartea lui,in liceu..cu sonetele lui Shakespeare...dar n-am mai citit-o de atunci.E mult adevar in cuvintele lui..Toate cele bune!

Acestia sunt userii care s-au retras de pe forum , le-au fost sters contul la cererea lor !
Doamne ajuta !

Bucuria cea mai mare este cand poti fi de folos intr ub fel sau altul celui de langa tine , iar meritul este numai si numai lui Dumnezeu , caci toate lucrurile bune si de folos vin de la El !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !:53:

Importanta rugaciunii? Cine poate sti? Trebuie mai intai sa ne apropiem de ea, putin cate putin, iar mai apoi sa descoperim ca nu se mai poate fara. Altadata, dupa un "Tatal nostru" si un "Crezul", ni se parea mult si ne culcam extrem de multumiti de performanta!... Oare cat putem cunoaste astfel, din "importanta rugaciunii"? Apoi, dupa multi ani, descoperim ca o jumatate de ora de rugaciune, trece ca o clipa, iar daca au mai inceput sa ne placa din ce in ce mai multe, deja organismul lucreaza altfel si nu mai simte lipsa somnului... Citeam (sau ascultam) despre Parintele Paisie Olaru (pentru care eu am un sentiment anume, din motive extrem de bine intemeiate), cum ca la orice ora ai fi batut la usa lui, din zi sau noapte, el era treaz si in rugaciune...
"Importanta rugaciunii"... Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... Am face umbra pamantului degeaba, pana intr-o zi cand va veni secerea sau securea si va taia buruiana sau pomul care nu aduce roada buna!...
Fara rugaciune, i-am lasa cale libera vrajmasului sa se apropie si sa faca din vietile noastre bataia lui de joc!...
Fara rugaciune, degeaba vorbim de sfinte invataturi, de har, de smerenie... desi sunt destule cazuri cand tocmai din prea multa rugaciune, vrajmasul ne poate strecura in suflet mandria cum ca am fi mai vrednici in fata lui Dumnezeu, decat altii care se ostenesc mai putin... Dar... cu rugaciunea curata, n-o sa mai pizmuim pe nimeni, n-o sa ne mai suparam pe nimeni, n-o sa mai vedem pe nimeni mai pacatos decat noi, nu fiindca asa ne impunem noi, ci fiindca intelegem ca... nu intelegem cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare in parte si ca daca nu ne inselam intr-o anumita privinta, oricum nu putem sti in ce pozitie suntem maine, in raport cu cel pe care astazi il vedem mai pacatos... Urzelile vrajmasului sunt extrem de subtile, iar fara mila lui Dumnezeu, oricand putem cadea ... de sus!... Asta in cazul in care... am reusit sa ajungem "mai sus" decat ceilalti!...

Urzelile vrăjmaşului sunt groaznice în timpul rugăciunii :oboseala , căscatul , risipirea minţii , dureri inesplicabile , graba , imaginaţia , etc. Le-am simţit şi le simt pe propria-mi piele , dar fără rugăciune , două -trei ore pe zi sau noapte nu pot trăi , viaţa devine un iad , nu am linişte, nu am somn , nu sunt efectiv , nu exist ! Am încercat , mi-am propus chiar pauză de la Acatiste lungi , de la paraclise , psaltire . Am zis să "mă refac". Ce mare înşelare ! ! ! Greu e să te rogi adevărat , dar mult mai greu e fără rugăciune. Am primit un mare şi neaşteptat ajutor , nesperat chiar , într o noapte extrem de ciudată , unică în viaţa mea , în cei 56 de ani ! Toată noaptea m-am rugat , în vis , sau poate nici nu am dormit, nu ştiu , dar m-am sculat extrem de odihnit şi fericit. Este primul meu "vis" pe care l-am ţinut minte de la cap la coadă. Am ţinut minte şi închinăciunile făcute de zeci de ori prin trezirea mea efectivă. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea , dragă Culai şi de atunci caut cu disperare să mă mai rog la fel, să mă bucur la fel. A fost ceva unic în viaţa mea şi acea noapte m-a întărit enorm, mi-a dat speranţă . . . !

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. Da, poate fi inainte de a ne apuca de treaba, dar odata inceput... e ceva ce nu poate fi definit... Fiindca nici cu iubirea fata de o alta persoana cu care nu te plictisesti niciodata, nu poate fi comparata. E ceva foarte ciudat; desi parca exista un imbold de a amana sau de a nu mai face rugaciunea si desi, asa cum spui, parca simti o oboseala care te sfarseste, si poate chiar un cascat prelungit care sa te convinga de starea de oboseala, tu iti spui: "OK! O sa fac doar cutare si cutare lucru, si ma culc!" Dar "intrand" in acea stare, nu mai constientizezi nici oboseala, nici timpul care trece... Nu mai stii cand ai inceput si cand ai terminat ceva si te-ai apucat de altceva...
Dar in toate exista un pericol, poate in primul moment nesemnificativ de mic... Daca facem rugaciunea din bucurie sau recunostinta sau durerea pentru cineva anume, este una, iar daca o facem de dragul performantei, e cu totul alta problema... De aceea trebuie sa veghem neincetat si sa ne cercetam sufletul... Oricum singuri nu putem. E nevoie de o legatura stransa cu duhovnicul, care sa stie TOT si care sa ne mai tempereze daca ne entuziasmam, sau care sa schimbe putin directia, daca avem tendinta sa ne abatem din drum... Aici intervin "urzelile", nu neaparat asupra noastra direct, ci mai degraba asupra celor de langa noi de care ne pasa. Dar si-asa, acestea nu pot prinde radacini. Este ca si cum ti s-ar spune o gluma, fie ea si buna. Prima data razi, a doua oara zambesti, dar a treia oara te lasa rece fiindca stii poanta!... De fapt abia aici se descopera cu adevarat "importanta rugaciunii"!

Dar cum iti explici tu faptul ca pe mine ma apuca cascatul doar cand ma rog sau aud numele unei persoane - iertare daca nu-i pomenesc numele - si asta in conditii diferite, spatii diferite, dispozitii diferite? Si asta nu o data sau de doua ori...
Tocmai cand avem grija si batalia este mai mare - a cascatului, plictiselii, somnolentei, asocierilor indecente cu anumite cuvinte, etc
Eu una cred ca ar trebui sa fie chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

Explicatia este simpla de tot. Atat timp cat vrajmasul inca mai are "credit" la tine, Dumnezeu ii ingaduie sa-si ia drepturile... Cand in sfarsit, reusim sa scapam de "datoriile" facute in vistieria lui, vine cu "oferte" stralucitoare, doar-doar mai facem un "credit" Uneori ne mai pacalim, si iar "muncim" din greu sa scapam de datorii... Cand chiar vede ca te-ai cam vacinat de inselarile lui, ii incearca pe cei din jurul tau, care inca nu au scapat de "datorii"... Iar tu... trebuie sa "lucrezi" si pentru ei, ca sa oranduiasca Dumnezeu liniste in viata ta!...
Cam asa stau lucrurile! Sau cel putin asa consider eu ca stau. Iertati-ma. Poate sunt altii care pot da explicatii mai bune decat mine!

Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

iiAdevarat si frumos cuvantul tau , Culai !
De cate ori mi-a fost administrata doctoria amara , dar utila , pentru pacatele mele , rugaciunea a fost un strigat de durere , si ea a venit de la sine , a curs de la sine , fara efort , fara oboseala si fara amanare !
Poate ma crezi , sau poate nu , dar cand am o perioada mai lunga de liniste , fara caderi si ispite , incep sa ma inspaimant , caci slabesc putin rugaciunea , se stinge putin focul din ea , sau poate m-am invatat mai mult de "bici" , si-mi doresc putin din doctoria aceea amara !
Niciodata nu m-am rugat pentru performanta , din frica , din dragoste si credinta , cu siguranta .
Se poate compara importanta rugaciunii , cu necesitatea si importanta respiratiei , vitala vietii !i
In ultima perioada m-am axat mult si pe rugaciunea facuta pentru aproapele , fie el prieten sau vrajmas , si sa sti ca parca mi-am linistit mai mult sufletul in ultima perioada .
Te imbratisez cu drag !

A, si acest punct de vedere mi-a scapat... Este adevarat ce spui, dar principiul este acelasi! Oricum, un lucru este clar: oricate "datorii" am avea, Dumnezeu nu-i ingaduie decat arareori sa-si ia tot odata. In mod normal, fiecare primeste incercari pe care sa le poata duce!!! Pe noi, obisnuiti cu tabieturi si avand o parere deosebita despre propria persoana, dar foarte proasta despre alte persoane, faptul ca primim astfel de incercari, ar trebui sa multumim lui Dumnezeu ca nu-i ingaduie vrajmasului sa ne faca mai mult rau... Pentru ca de fapt astea nu sunt "datoriile" pe care le avem la el, ci doar cateva dintre dobanzi, nesemnificative, dintr-un total general!...

@Neagu
 

Revin cu intrbarea:Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

Poate m-am exprimat prea in fuga... De fapt niciodata nu putem spune ca vrajmasul nu mai are "credit"... Doar ca, pentru "cascat", am reusit sa ne vaccinam. Adica, mai altfel vorbind, trecem la alt sistem monetar sau la... maruntis!... Din cate am inteles, cand vorbim de "cascat", exista undeva un rau foarte puternic ce are mare influenta asupra noastra. Acest rau nu vine direct de la vrajmas, ci de la munca pe care a depus-o el ca sa se ajunga acolo, prin intermediul altor suflete ratacite.
Daca am scapat de "cascat", dupa parerea mea este un semn foarte bun, mai ales daca reusim sa ne mentinem definitiv astfel. Imi amintesc de sora Dorina Stoica, pe cand facea parte din grupul de rugaciune de pe forum, cum imi spunea ca trece prin niste momente groaznice, astfel incat aproape ca nu reusea sa duca la capat o catisma, din cauza cascatului. Dupa ce se ridica, nu mai simtea acea greutate sau oboseala. "Depasirea" acestei faze si ramanerea pe acelasi nivel (din pacate, un loc castigat, nu este chiar ca o diploma obtinuta, ci trebuie o permananta lupta, pentru a nu pierde acest privilegiu in alte "batalii"), este un prim pas catre "ceva". E ca si cum ai merge intr-o directie, prin ciulini, prin hartoape, prin bolovanis, si... vreme urata. Nu ai nici o tragere de inima si este foarte obositor. O asemenea rugaciune este o corvoada, un canon, nu o pravila, si nu stii cum sa faci sa scapi mai repede sau eventual sa n-o mai faci. Ba parca ai da orice sa faca altul in locul tau!... Dar cand dintr-o data apare soarele, apare poteca si mai apare si "o bicicleta", parca abia astepti sa faci un pic de "sport", mai ales ca din ce in ce, peisajul este mai frumos, ba chiar esti "rasplatit" cu anumite "daruri" pe care le gasesti pe drum... Stiu, pare ca un antrenament pentru performanta, dar de fapt e vorba de placera de a descoperi "bucurii".
Deci, intr-adevar, de "datorie" nu scapam decat partial, si intotdeauna va aparea "altceva". Dar NU peste puterile noastre, fiindca Dumnezeu nu ne cere sa platim pentru ceea ce nu constientizam si nici nu ne cere mai mult decat putem duce. Problema este ca omul "se preface" ca nu-si da seama... E un mod de a-si fura caciula, fiindca chiar daca el o face pe naivul, Ingerul Pazitor nu doarme niciodata si il pune la curent cu ce-i bine si ce nu-i in voia lui Dumnezeu.
Viata fara buna-chibzuinta, e un miraj. Suntem inconjurati de atatea "greseli marunte", pe care pe de o parte le facem, iar pe de alta, le vanam la ceilalti, incat nici nu realizam cum ne facem vinovati de pacate mari si grave. Imi vine acum in minte o caricatura in care era prezentat un om care aduna cu multa satisfactie maruntisul cazut din buzunarele altora, in timp ce, din buzunarul lui de la spate ii cadeau bancnote mari!! Sau acea vedenie a unui monah induhovnicit cand "l-a vazut" pe unul dintre cei care se spovedeau la el, cum se ostenea sa umple cu galetile un butoi cu apa, care era spart, si care tot gol ramanea de fiecare data!
In zadar vorbim, in zadar ne ostenim, daca in inima nu avem acea picatura de har pe care bunul Dumnezeu sa se indure sa o puna acolo, chiar daca nu meritam. Dar se intampla un lucru foarte ciudat: desi El se indura de fiecare dintre noi si ne strecoara regulat acea picatura, noi ori ne prefacem ca nu observam si nici nu ne gandim sa mai si multumim pentru asta, ca sa nu mai spun ca nu facem nici un pic de efort real, pentru a o pastra acolo, sau chiar pentru a o inmulti cu alta ocazie cand Dumnezeu va reveni cu alta picatura!... Asa e omul. Mereu vrea, mereu cere, mereu carteste, mereu e de alta parere decat Dumnezeu!...

Ai putea fi un pic mai concret? Cum am reusit sa ne vaccinam - ca eu nu inteleg. Adica cand incepem sa fim atenti la acest aspect, nu mai cascam ci ne plictisim, de exemplu?
Unde exista acel rau foarte puternic atunci cand cascam? Nu vine de la vrajmas dar vine de la munca lui? Nu tot vrajmas se cheama a fi? Aici mai pierdut de tot. Nu fac misto. Probabil ai multe lucruri de spus, le sintetizezi si le transpui ca si cum noi am sti deja logica prin care ai ajuns la aceasta concluzie. Thx, ma straduiesc sa empatizez dar totusi...:1: am nevoie de ajutorul tau ca sa te inteleg!
Asta asa este! Dar vezi ca si aici am pornit de la o tema si am ajuns la alta...

Dragul nostru parinte Staniloae! Simplu si profund ca intotdeauna. Multumim Cristi, cu adevarat ceva frumos!

Mai concret?? Concretul poate deveni din ce in ce mai complicat, daca nu avem "elemente de legatura"!... Linistea nu poate fi explicata, ci trebuie ascultata!... Pacea sufleteasca nu poate fi "stocata" sau cumparata de pe raft, ci trebuie cautata, chemata si traita.
Ca sa nu mai cascam, nu e nevoie sa "fim atenti" la ceva anume. Acest lucru se intampla de la sine, iar noi doar constatam "diferenta". Iar daca nu mai cascam, dar ne plictisim, n-am facut nici un progres...
Unde se afla "raul"? In interiorul nostru. Din vina cui? In primul rand, daca noi am fi "vaccinati" (adica spovediti, impartasiti cu vrednicie si cu sufletul impacat ca nimeni nu plange sau ofteaza de pe urma vorbelor sau deciziilor noastre) acel rau nu si-ar face cuib in sufletul nostru. De unde vine? De la cineva care probabil ne domina in rautate. Dar... mai exista si o alta varianta, cel putin in ce priveste cascatul. Experienta ne spune ca de multe ori au murit animale (cai vite, etc) numai fiindca o privire pizmasa s-a fixat si s-a mirat... Acum sa zicem ca animalele nu pot primi sf. botez, si am gasit o explicatie. Dar oare ne multumeste? Stiu despre cazuri cand copii nevinovati au primit aceiasi privire pizmasa, si nu de putine ori de aici a venit o mare nenorocire... (Am avut o sora care a ramas surdo-muta la 4 ani dintr-un deochi!!!) De ce ingaduie Dumnezeu astfel de lucruri? Asta este o alta intrebare care complica discutia... Oricum, in mod obisnuit nu vom primi "lovituri" fara a avea o vina, decat daca Dumnezeu si-a propus sa ne faca sfinti... Ori astazi cu mare greutate mai putem afla astfel de oameni si in orice caz, nu in zona internetului!...
In alta ordine de idei, vad ca tu nu faci distinctie intre vrajmasul-diavol si vrajmasul-om, cel care te dusmaneste si-ti creaza neplaceri lumesti. Astfel pe unul trebuie sa-l urasti, iar pentru celalalt trebuie sa te rogi, ca sa nu te mai apuce cascatul "din senin"...
Nu stiu cum altfel as mai putea sa explic... De fapt, tu nu de ajutorul meu ai nevoie, ci de (buna)vointa ta. Din interiorul tau porneste si pacea si linistea si bucuria sufleteasca. Dar din prea mare graba dupa "nimic", nu ai timp sa vezi, sa asculti, sa intelegi ce vrea Dumnezeu de la tine!...

Dominare?
Pai spovedania si Sfanta impartasanie ce rol mai are daca intre noi ne aratam muschii si castiga ala care merge mai mult la sala?
Eu una asi citi despre akedie si leacurile pentru tamaduirea ei!
Am un link care apare la semnatura mea ...
vrajmasul-om sluga cui este oare?
Nu tot aceasi lele cu alta palarie? Diferenta consta intr-adevar dupa cum ai spus: ,,astfel pe unul trebuie sa-l urasti, iar pentru celalalt trebuie sa te rogi" dar nu pentru a evita cascatul...caci dupa cum explici tu lucrurile, ar trebui sa fim o lume de ,,cascati"

Rugaciuni care au miscat sufletul nostru, un thread de pe forumul nostru:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=6298&page=19
si care zice asa:

Rugaciune de lasare in voia Domnului
In mainile milostivirii Tale celei mari,o,Dumnezeul meu,incredintez sufletul si trupul meu,simtirile si graiurile mele,sfaturile si gandurile mele,lucrurile si toate cele trbuincioase ale trupului si sufletului meu.
Iar Tu,deci,binecuvinteaza-ma,miluieste-ma si ma izbaveste de tot raul,ca petrecand viata fara de pacat,in toate zilele vietii mele,sa ajung la viata cea vesnica cu Sfintii Tai,in Imparatia Ta si cu dansii sa Te slavesc in veci.Amin

Si altele in care cerem sa intelegem care este voia Lui...
Si daca eu in urma acestora nu pricep, asta e. Necazul meu!
Ferice de tine daca sti. Si daca sti, noua/mie de nu=mi spui ca un bun frate ortodox ce imi esti?

Singura concluzie pe care pot eu s-o trag este ca tu citesti mesajele ca si pe rugaciuni. Adica nu incerci sa patrunzi dincolo de cuvinte. Nadajduiesc insa ca peste vreun an, vei fi ajuns cu mult mai departe de stadiul in care te afli acum. Eu atat am putut face pentru tine, dar poate Dumnezeu va orandui sa te intelepteasca in felul in care vrea El, nu in care incerc eu...
Nu vreau sa ma plang ca am obosit, ci doar constat ca vorbim limbi diferite. Fara a pretinde ca limba mea e mai "elevata" decat a ta, presupun doar ca poate viata mi-a oferit prilejul sa acumulez mai multa experienta, din care m-am straduit sa impart si celorlalti.
Cand spun ca linistea trebuie ascultata, nu e o figura de stil, ci o metoda de a crea culcus, rugaciunii. Cand spun ca pacea sufleteasca nu o "impachetezi" in momentul in care esti total OK cu cei din jur, dupa care s-o "despachetezi" cand te asterni la rugaciune. Si nici n-o poti cumpara "la pachet" de la Preotul X, mare vazator cu duhul... Pacea sufleteasca se cauta, se cheama si mai apoi se simte. Din mesajele tale reiese mult zbucium, deocamdata. Tu de pace ai nevoie. Zbuciumul vine de la "altcineva"...
De asemenea, ma vad nevoit sa mai repet si alte idei pe care ori nu le-ai sesizat, ori le-ai bagatelizat: cand am spus "impartasit cu vrednicie", presupun ca am spus suficient de mult pentru a se intelege esentialul. Ori... cine se poate considera cu adevarat vrednic de Sfintele Taine? Totusi, daca avem un pic de smerenie, primim si liniste, si pace binecuvantata, odata cu aceste daruri de mare pret! Iar atunci "Gigi Muschi" se duce intr-un colt si-si roade unghiile, fiindca noua ne-a pus Doamne-Doamne, paravan protector!...
Vrajmasul de care vorbim, si de care trebuie sa ne ferim, este departe de a fi confundat cu o "lelita" care-si schimba palariile. Suntem prea pacatosi ca sa i se ingaduie sa ia infatisare de om. El transmite ganduri rautacioase oricarei fiinte a lui Dumnezeu, cu atat mai mult omului, pe care il uraste. Daca le primim, dam curs "urzelilor" pe care el le pune la cale. Daca avem "paravan", isi baga unghia-n gat, dar nu abandoneaza si incearca altceva, si altceva, pana in ultima clipa a vietii noastre, doar-doar acceptam "momeala". Singura arma eficienta impotriva jocului acesta murdar, este smerenia... Care la noi este cam zero barat... N-o sa recunoastem ca suntem vinovati de ceva nici in ruptul capului. Facem orice, invinuim pe oricine, chiar si pe Dumnezeu cateodata, numai sa iesim noi deasupra!... Cand de fapt nu-i nevoie decat de atat: "Slava Tie, Doamne, pentru toate!" Si asa, invatam ca nu mai putem uri pe nimeni, nu mai avem dusmani, parca toate se aseaza intr-o anumita ordine, desi pana nu demult era haos si nefericire... Oricum, nu putem baga in aceiasi oala pe cel cu care ne-am certat (si care intr-un fel poate fi numit "vrajmas", dar e doar o "eticheta"), cu adevaratul inamic care nu cunoaste notiunea de "bine" si "iubire". Daca cei ce fac "pact" cu diavolul, isi inchipuie ca o vor duce bine in iad, fiind niste privilegiati... e vai-si-amar de sufletele lor...
In final, vad ca ai pus un link si primul mesaj care mi-a iesit in cale a fost cel legat de Parintele Paisie Olaru. Nu stiu... N-as vrea sa gresesc, dar ce am simtit la mormantul Parintelui Paisie Olaru, n-am simtit niciunde in tara, nici macar la Parintele Arsenie Boca, unde poate ma asteptam sa fie ceva deosebit. Astfel am mers dupa aceea si l-am cautat pe cel care i-a fost ucenic si care m-a coplesit intr-o jumatate de ora cu invataturile lui. La plecare mi-a dat trei fotografii (Parintele Cleopa, Parintele Ioanichie Balan si evident, Parintele Paisie Olaru). Toti imi sunt foarte dragi, dar cu Parintele Paisie, e ceva ce trece dincolo de cuvinte. Il am inramat pe birou si il simt alaturi de sufletul meu in orice clipa. Cum as putea sa ma supar pe cineva, cand el "ma priveste"? Cred ca as intra in pamant de rusine...
Si apropo de rugaciunea atat de deosebita a acelei femei, Parintele obisnuia sa urmareasca discret oamenii si monahii, sa vada cum se roaga. Spunea ca odata l-a vazut pe un batran ostenitor al manastirii, nestiutor de carte cum statea in fata icoanei Sf Nicolaie si spunea: "Bre, Neculai, am cam imbatranit, bre! Eu batran, tu batran... Ai grija ce faci cu mine, bre!"
Concluzia care se trage, ca sa revenim la ideea topicului este ca, daca vrem sa ne rugam curat, e nevoie de pace cu noi si cu cei din jur. Avand pace, nimic pe lume nu ne mai poate tulbura. Nu e simpla teorie. Se intelege ca la asa ceva nu se poate ajunge peste noapte, si mai ales... nu singur. Dupa ce ne vom goli sufletul de tot gunoiul vietii, trebuie sa facem ascultare cu toata fiinta noastra, oricate piedici se vor ivi pe parcurs. Oricum avem avantajul ca pentru intarire, duhovnicul insusi se roaga. In acest sens, nu exista privilegiati. Toti avem aceleasi sanse, doar prioritatile le facem noi. Depinde foarte mult ce anume dorim cu adevarat.
Iar ca o paranteza, astazi am un milion de motive sa multumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care l-am primit. Mi-am dorit enorm de mult sa iau contact cu un "Om" la care aparent nu puteam ajunge. Dumnezeu a mijlocit pentru mine si... mi-a facut legatura!... Ce sa spun decat ca am plans de bucurie...

Iata o postare frumoasa in care ai reusit cat de cat sa ,,nu invarti prea tare subiectele pe dupa deget."
Ce m=a amuzat tare, dar tare mult este faptul ca aproape aceleasi argumente le-am folosit chiar alaltaieri intr-o discutie cu sora mea. Si tot pe o tema duhovniceasca: ,,Nu vreau sa ma plang ca am obosit, ci doar constat ca vorbim limbi diferite. Fara a pretinde ca limba mea e mai "elevata" decat a ta, presupun doar ca poate viata mi-a oferit prilejul sa acumulez mai multa experienta, din care m-am straduit sa impart si celorlalti."
Fraza asta mi-a placut mult:,,Cand spun ca linistea trebuie ascultata, nu e o figura de stil, ci o metoda de a crea culcus, rugaciunii. si bravos ca mai citit: Din mesajele tale reiese mult zbucium, deocamdata. Tu de pace ai nevoie. Zbuciumul vine de la "altcineva"...
Dar, voiesc sa zic si eu ceva>
1.Si mie mi-a oferit viata posibilitatea sa acumulez multa experienta. Foarte multa! Nu excelez in nimic, dar stiu putin din ce inseamna a supravietui. Stiu ce inseamna sa nu ai pe nimeni si sa gasesti forta interioara sa nu degenerezi complet din lipsa educatiei despre Dumnezeu. Si mai stiu ca Dumnezeu nu te paraseste niciodata, dar niciodata! Cred ca se subantelege ca nu am invatat acest lucru dogmatic ci muscand tarana de nenumarate ori...
De aceia m-am indragostit de ortodoxie, caci tot ce am invatat oarecum empiric - lucruri de netagaduit le-am regasit aici/ mi-am gasit locul sub soare/ si din acest punct de vedere mi-am gasit linistea cu adevarat!
Poti sa spui si tu acelasi lucru?
2.Nu neg acel zbucium care ce mai conteaza de unde vine, conteaza ca Dumnezeu il permite si mie imi este suficient.
3.De asemenea, ma vad nevoit sa mai repet si alte idei pe care ori nu le-ai sesizat, ori le-ai bagatelizat: cand am spus "impartasit cu vrednicie" - chiar n-am sesizat, sorry, incerc sa recitesc cu atentie.
4.Vrajmasul de care vorbim, si de care trebuie sa ne ferim, este departe de a fi confundat cu o "lelita" care-si schimba palariile. - departe de a-l confunda!!!!! Dar aici tu n-ai inteles sau nu m-am exprimat bine: cand un om prin patima lui slujeste celui rau pentru mine este aproape sinonim cu cel rau, nu se spune chiar SA NU LASI LOCUL TAU CAND VINE DUHUL RAUTATII PESTE TINE? Deci ce mi ca ne batjocoreste si ii dam apa la moara si il vatamam pe aproapele nostru si ce mi vrajmasul in sine.? SE SUBANTELEGE CA NU ERA VORBA DE O CONFRUNTARE DIRECTA - tu ai facut diferentierea dintre vrajmas-om si vrajmas nu mai stiu eu cum. Nu era nevoie. Marea majoritate a forumistilor citesc scierile Sf.Parinti si nu trebuie explicate de parca ai fi primul care a aflat de asta si dai si tu sfoara in tara...
5.Slava Domnului, aici sunt de acord cu tine: ,,Concluzia care se trage, ca sa revenim la ideea topicului este ca, daca vrem sa ne rugam curat, e nevoie de pace cu noi si cu cei din jur. Avand pace, nimic pe lume nu ne mai poate tulbura. Nu e simpla teorie. Se intelege ca la asa ceva nu se poate ajunge peste noapte, si mai ales... nu singur. - si chiar este de dorit asa ceva!
6.Ma bucur tare mult ca s-a intamplat asa:,,In final, vad ca ai pus un link si primul mesaj care mi-a iesit in cale a fost cel legat de Parintele Paisie Olaru..."
7.Complectare la punctul 1!
Pe langa toate ce am zis, simt nevoia sa spun ca iubesc si acest forum, m-am obisnuit cu el, mi drag si contrar parerii tale, ,,urasc " mult de tot superficialitatea .
Tocmai de aceia, iarta-ma dar din punctul meu de vedere, esti cu fundul in doua barci. Sti tu foarte bine la ce ma refer. Nu de mult te-am ,,mustruluit zdravan" pe doua topicuri. de al treilea nici nu sti - glume fara de perdea...pe forum crestin ortodox.
Pe langa superficialitate, urasc si fatarnicia!

NU POTI SLUJI LA DOI STAPANI...

Nu mai corectez. Oricum ce importanta mai are asta cand in aceasta saptamana deja trei oameni m-au intristat...Unul rau care se da bun, unul bun care se da rau si al treilea care nu mai stiu cine este!

Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca rugaciunea este:

>LUCRAREA CREDINTEI
>ARATAREA CELOR NADAJDUITE
>IUBIREA REALIZATA
>MISCAREA INGEREASCA
>PUTEREA CELOR FARA TRUPURI
>DESCOPERIREA INIMII
>NADEJDEA MANTUIRII
>SEMNUL SFINTIRII
>DEVENIREA SFINTENIEI
>CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU
>UNIREA DUHULUI SFANT
>BUCURIA LUI IISUS
>VESELIA SUFLETULUI
>MILA LUI DUMNEZEU
>SEMNUL IMPACARII
>PECETEA LUI HRISTOS
>STEAUA DE DIMINEATA A INIMILOR
>DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU
>IZVORUL TACERII
>PECETEA LACASULUI INGERESC

Cu adevarat de folos , Simona , iar cele subliniate sunt esentiale impreuna cu toate cele postate de tine.
Iti multumesc inca odata . si-ti doresc o Duminica binecuvantata !:53:

Multumesc tare mult. Si tie la fel!

Am uitat sa precizez sursa: Cartea de Rugaciuni, Ed.Episcopia Caransebesului 2009, Cuvant Inainte din care mai citez:
,,Rugaciunea este, dupa fiinta si lucrarea ei, apropierea si unirea omului cu Dumnezeu, puterea care sustine si impaca lumea cea vazuta si cea nevazuta."

Creaţia lumii
 

După învăţătura creştină, Dumnezeu a creat lumea din nimic, prin puterea cuvântului Său: ,,El a zis şi s-a făcut , El a poruncit şi s-a zidit" (Ps. 148, 5). Lumea are un început , fiind creată odată cu începutul, şi va avea şi un sfârşit . Numai Dumnezeu din veşnicie. De aceea psalmistul zice: ,,Mai înainte de a se fi făcut munţii şi de a se fi zidit pământul din veac şi până în veac eşti Tu Doamne" (Ps. 89, 2).

Chiar dacă lumea are un început , planul de creare a lumii există din vecie în Dumnezeu, şi în acest plan se cuprinde şi scopul pentru care a fost făcută. Scopul creaţiei lumi este îndoit. Cu privire la Dumnezeu, scopul creaţiei lumii este de a-L preamări pe Creator, creaţia fiind manifestarea iubirii şi bunătăţii Dumnezeieşti, iar cu privire la creaturi este binele şi fericirea lor, îndeosebi a celor înzestraţi cu raţiune. În iubirea lui Dumnezeu fiecare dintre noi am existat dintotdeauna. Dumnezeu Cel veşnic ne-a văzut pe fiecare dintre noi ca pe o idee sau un gând în înţelepciunea Sa divină şi pentru fiecare în parte Dumnezeu are un plan special şi disinct. noi pentru Dumnezeu existăm din vecie; falsa percepţie a lucrurilor în sine este că la un momnt dat începem să existăm pentru noi înşne". Credina este continuă. Nu trebuie să spunem că ,,Dumnezeu a creat lumea şi pe mine în ea", ci ,,Dumnezeu creează lumea şi pe mine în ea, aici şi acum şi întotdeauna". Dacă Dumnezeu nu şi-ar exercita voinţa creatoare în fiecare clipă, universul s-ar nărui, nimic n-ar exista nici măcar o clipă dacă n-ar vrea Dumnezeu să existe. Mitropolitul Filaret al Moldovei spunea: ,,Toate fiinţele stau în echilibru pe cuvântul ceator al lui Dumnezeu, ca pe un pod de diamante; deasupra este abisul nesfârşirii divine, dedesupt este cel al nimicniciei firiilor",

Lumea este dependentă de Dumnezeu. Fiindcă este opera lui Dumnezeu, creaţia este bună. De aceea Sf. Scriptură zice: ,,Şi a văzut Dumnezeu că toate câte a făcut erau foarte bune" (Fac. 1, 34). Înţelegând acest adevăr mulţi oameni au întâlnit pe Creator contemplând cele create. Evagrie din Pont scrie că ,,unul din înţelepţii vremii a venit la SF. Antonie în pustie şi i-a zis: <<Părinte, cum poţi să înduri traiul aici, lipsit de toată mângâierea cărţilor >>?" SF. Antonie a răspuns: ,,Cartea mea filosofule este firea celor făcute şi ori decâte ori doresc pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu". La creaţie lumea era bună în sensul că în totalitatea ei cea spirituală şi cea materială, erau potrivite planului pentru care le-a creiat Dumnezeu, având posibilitatea desăvârşirii. Iar aceasta este lucrarea Duhului Sfânt . Varietatea formelor, şi situaţiilor naturale din lume are la bază puterea energiilor divine necreate. Răul prezent în lume, atât cel fizic cât şi cel moral, este o realitate dar acesta nu e opera lui Dumnezeu şi nu există deci din veşnicie ca principiu creat. Flosful Evagrie spune că ,, răul nu are substanţă şi este absenţa binelui, aşa cum întunericul nu este decât absenţa luminii"49. Numai binele este de la Dumnezeu. Răul a apărut în lumea nevăzută prin libertatea de voinţă a îngerilor care au căzut , şi au intrat în lumea materială prin păcatul lui Adam şi Eva. După învăţătura Bisericii, creaţia cuprinde două părţi: lumea nevăzută sau lumea spirituală şi lumea văzută sau materială. Prin lumea spirituală se înţelege lumea îngerilor.