Ce nu-mi place mie la biserica, cel putin in Bucuresti ca in alte parti nu stiu; ca se inchid prea devreme 19-20 maxim. Nu exista oare o biserica sau manastire in Bucuresti cu program pana seara tarziu ? Acum ceva vreme parca am gasit undeva pe net o biserica/manastire care avea slujba seara de la 21:30 dar nu reusesc sa-mi mai amintesc unde si nici nu mai gasesc.

in afara de Paste si mai nou Revelion, nici o biserica/manastire din Bucuresti nu face slujbe atat de tarziu.
nici nu este indicat.

Nu-mi plac slujbe care se fac pe banda, una dupa alta, fara simtirea cuvenita: pomenire, botez, cununie.
Chiar au intrat zilele in sac?

Profunda explicatia pe care o da parintele Staniloaie! Din ce carte a dansului ai luat citatul?

Cel mai aiurea lucru pe care l-am vazut intr-o biserica a fost un preot care in mijlocul unei spovedanii s-a oprit sa vorbeasca la telefon si a vorbit destul de mult si omul ala a stat cuminte in genunchi asteptand. Dupa convorbire au reluat spovedania. Foarte urat.

in acest caz nici nu stii despre ce sa comentezi mai intai.
despre gestul urat al preotului?
sau despre smerenia omului?

"Ai intrat în biserică, ai intrat în cer. Nu te mai uiţi cine intră şi cine iese, nici nu te gândeşti la lucruri deşarte, ci mintea să o ai la slujbă."
"Fiule, cum ai intrat în biserică, în ceruri ai intrat, toate după slujbă să le laşi, gândul tău să fie numai la Dumnezeu." - din invataturile Parintelui Lavrentie Sovre

Nu-mi place ca in biserica la care merg eu, desupra usilor imparatesti e plasata o reproducere a cinei cea de taina (Leonardo da Vinci).

Este un element care-mi atrage atentia in mod neplacut si sunt indignata ca s-a ales acea pictura cand exista atatea icoane ortodoxe extraordinar de frumoase.
(Aceea nu este icoana, este un tablou)

Ma mai deranjeaza ca se folosesc lumanari albe (care fumega. Ceara NU este alba si nu fumega.. acum nu sunt experta in lumanari, dar nu cred ca e normal sa se foloseasca lumanari din comert in biserica).

Si al treilea lucru: acolo unde fumega lumarile sunt plasate cateva icoane vechi romanesti, foarte frumoase, mai ales una a Maicii Domnului care deja este cenusie. Te doare inima sa o vezi.

Al patrulea lucru care ma deranjeaja: pomenirea de la Sfanta Liturghie se face cu voce tare. Mi se pare grosolan, mai ales ca se mai adauga detalii despre sanatate, examen etc..

(De fapt toata debandada aceasta ma prostdispune atat de mult incat acum sunt in cautarea unei noi biserici la care sa merg. Sper sa ma ajute Dumnezeu sa gasesc)

Doamne ajuta!
 

Anna, eu zic sa te inscrii/ sa te oferi sa fii Candle Trustee si sa te ocupi cum trebuie de problema asta. Vorbesc f.f. serios. Apropo, si pe mine m-ar deranja toate cele enumerate de tine.

Nu mă mir. Eu ştiu un penitent căruia, în timp ce se spovedea, a început să-i zbârnâie telefonul. Cu intensitatea "afară". A durat ceva secunde (care au părut enorme) până să-l găsească şi să-l oprească din zbârnuitul care umpluse toată biserica.
Penitentul acela eram eu.

Anna21, referitor la lumanari, poate, zic poate, mai e si un alt aspect, pe care l-am vazut la noi in biserica: la pangar se vand, cum e si firesc, lumanari de ceara curata si acelea se folosesc la iluminat. Insa cel putin la parastase, mai toti oamenii dau la altar preotilor lumanari din ceara alba, portocalii, toate luate din comert. De cele mai multe ori, la parastase, din multimea de lumanari pe care le primesc preotii, sunt lasate aprinse numai cele corespunzatoare (adica cele mari din ceara, care nu fac fum). Dar daca s-ar intampla sa primeasca numai din comert, ma gandesc ca macar una tot ar trebui sa o lase aprinsa, ca nu o sa faca slujba tinand in mana un snop de lumanari stinse. Oamenii se gandesc ca acelea din comert sunt ceva mai ieftine sau ca interdictia de a folosi lumanari din afara se refera numai la a aduce un oaresce profit parohiei din vanzarea lumanarilor, dar nu isi pun problema degradarii picturii, a simbolismului cerii, a jertfei curate...

Asa ca poate ca daca in biserica ta, credinciosii ar aduce la altar lumanari mari de ceara, alta ar fi situatia. Eu iti inteleg nemultumirea, dar poate ca ar trebui totusi sa vorbesti cu preotul si sa ii spui frumos pericolul la care e expusa pictura. Asa, daca intorci spatele si pleci, poate vei fi mai castigata, dar gandeste-te la ceilalti oameni care raman si care vor mai trece pe acolo, ca vor avea aceeasi problema, ca vor trebui sa scoata bani din buzunar pentru ca cei de dinainte nu au stiut sa atraga atentia asupra degradarii picturii.

Asta nu e bine şi preoţii ar trebui să insiste asupra acestui aspect. În perioada interbelică, comerţul cu lumânări era monopol al Bisericii, cam tot aşa cum fabricarea şi punerea în vânzare a periilor era monopol al aşezămintelor orbilor întemeiate de Regina României. Orbii nu pot face multe lucruri, dar pot face perii. Biserica nu poate vinde multe lucruri, dar poate vinde lumânări, lucru care reprezintă o importantă sursă de venit. Pe vremea când eram în curia parohială, îmi amintesc că într-un exerciţiu bugetar comerţul de la pangar era a treia sursă de venit a parohiei ca importanţă, după cotizaţiile credincioşilor şi salariul preotului. Străbunicul meu, preot ortodox, avea o mică făbricuţă de lumânări, fiind însărcinat de Episcopia Romanului să aprovizioneze toate bisericuţele de pe Valea Trotuşului. Nu era mare lucru, era cam cât o cameră mai mare, unde lucra el şi cu dascălul. Ar trebui ca toţi credincioşii să cumpere lumânări numai de la pangare, cel puţin lumânările pe care le folosesc pentru cult. Cele pentru iluminat, cine romantice, etc, sunt altceva.

Cand eram la stilisti, si eu am fost in postura penitentului al carui duhovnic raspunde la telefon. Desigur, a avut insa bunul-simt sa spuna ca este ocupat si sa spuna persoanei ca vor vorbi mai tarziu. E o mare diferenta, fata de cazul unui confesor care isi intrerupe pe o mare durata exercitarea actului spovezii.

Sigur ca exista. Biserica din Dealul Mitropoliei (catedrala patriarhala acum). Acolo ai sa gasesti deschis pana in miez de noapte (cel putin asa era acum cativa ani, nu cred sa se fi schimbat).

pareri
 

s-a mai spus, revin si eu. imi este foarte greu ca nu pot sa stau pe scaun. dupa 1 ora de stat in picioare nu mai pot apoi sa ma aplec sa ma asez in genunchi. ma doare spatele intr-un mod ingrozitor. sunt scaune, dar, asa cum s-a mai spus, unii ar trebui sa se mai ridice, sa facem cu schimbul. nu unii sa ramana lipiti de scaun, iar altii incremenesc de spate. si asta inseamna sa te gandesti la cel de langa tine.
ca sa stai in genunchi mai mult trebuie sa nu uiti acasa pernuta salvatoare.

In particular, nu-mi plac preotii si falsii credinciosi ("evlaviosii").
In general, nu-mi place marea greseala de a confunda biserica, ritualurile religioase si religiile, cu credinta.

Mie un singur lucru nu imi place in biserica atunci cand in timpul slujbei oamenii vorbesc intre ei in loc sa asculte in liniste, cantaretul mereu le atrage atentia:) In rest imi place totul...... Am gasit in biserica niste oameni si preoti deosebiti ,care ma ajuta f mult si sunt f atenti cu mine:):)

Ce nu-mi place:

- o sa incep cu mine: nu-mi place ca nu ma pot concentra mereu la slujba, de multe ori gandul meu zboara aiurea, parca vrajmasul ma ispiteste, nu stiu.
- nu-mi plac oamenii care vin la biserica sa vorbeasca, sa barfeasca
- nu-mi plac parintii ai caror copii alearga prin biserica, se joaca, tipa (nu ma refer la bebelusi) iar ei stau pasivi. frate, nu-ti lasa plodul sa deranjeze toata biserica, chiar nu ai autoritate in fata lui sa-l faci sa fie cuminte? sa-mi fie cu iertare daca vorbesc in necunostinta de cauza (nu am copii,inca..) dar totusi...
- nu-mi place lipsa scaunelor/bancilor din biserica. stiu, trebuie sa facem un sacrificiu cand venim la biserica, dar cred ca pentru multi, lipsa scaunelor=stat in genunchi/picioare=durerea care ii copleseste, asupra careia se focalizeaza involuntar, in detrimentul slujbei. cand te doare ingrozitor spatele sau cand te dor genunchii, se dimineaza atentia acordata slujbei
- nu-mi plac predicile filozofice de la sfarsit. keep it simple! recent am inceput sa merg la o bisericuta mica, dar fascinant preotul, are niste discursuri care-mi raman in minte si-n suflet: simple, pline de exemple si sfaturi, nu filosofice (la catedrala unde mergeam inainte, culmea- atentia imi disparea complet tocmai la predica, pt ca era prea filosofica, prea tehnica (nu stiu daca imi exprim gandurile cum trebuie).
- nu-mi plac "Tarifele" vazute chiar si la manastiri cunoscute, nu ma duc la manastire ca la hipermarket "cat costa kilogramul de acatist? aaa bun, dati-mi si mie de 20 ron". serios, chiar trebuie sa fie tarife standard? poate nu toti oamenii au posibilitate financiara sa plateasca pentru 6 saptamani, desi au mare,mare nevoie de acel acatist
-nu-mi plac persoanele care au "grija" de locul unde se pun lumanarile...grija de a le stinge imediat si a le pune in galeata, probabil pentru topire si refolosire. e ca si cum mi s-ar fura nu banii dati pe lumanare, cat mai degraba gandul bun pe care l-am avut cand am aprins-o. deci un mare "shame on you" celor care sting lumanarile dupa 3-4 minute (chiar si atunci cand nu sunt multe lumanari si spatiul acela este aproape gol"
- nu-mi place atitudinea calugaritelor din manastiri de a privi vizitatorii ca pe cei mai pacatosi oameni (cred c-a mai zis cineva ideea asta, din comentariile citite). ok, stiu si eu ca-s pacatoasa, dar nu ma privi ca si cand as avea ciuma
- nu-mi place interdictia de a fotografia anumite manastiri/morminte. Si sa va dau si un exemplu: la Prislop, desi era un afis la poarta manastirii cum ca fotografiatul este interzis, am avut dorinta de a face poze la mormantul Parintelui, poze care ulterior au fost un argument foarte convingator pentru a face si alte persoane sa mearga la Prislop.
- nu imi place lipsa spiritului de comunitate... cred ca in majoritatea parohiilor oamenii vin la slujba doar duminica si atat, contactele dintre credinciosi fiind rare. Cred ca am putea lua exemplul (nu dati cu piatra, va rog) celor de alte religii (stiu cazul baptistilor,deci voi povesti despre ei) care au intalniri saptamanale - Bible study de exemplu. Ar fi foarte, foarte utile niste seminarii in randul tinerilor, mai ales ca (cel putin cat am fost eu in liceu, acum cativa ani) nu se mai face religia in scoli si ispitele secolului XXI sunt foarte mari. Sau alt exemplu, ajutorul in comunitate: o data pe luna sa se faca ceva- vizitat azil de batrani, renovat o gradinita, etc. Daca sunt astfel de intalniri in parohiile dvs, felicitari enoriasilor si preotilor parohi, la mine nu sunt.

Ok, cam atat am avut de obiectat. Stiu, nu trebuie sa judecam, dar nici nu pot ramane indiferenta.

Nu-ţi place ceva în biserică, du-te la alta. Dar este posibil să alergi anii la rând după biserica, care va îndeplini cerinţele tale. Şi niciodată nu vei găsi perfecţiunea...pentru că perfecţiunea o găseşti în imperfecţiune..

Ia pune "mâna" (discernământului) şi, gândeşte-te, omule, când te duci la cineva acasă, ca şi musafir, te apuci să faci mofturi şi să dai indicaţii? Din respect, taci măcar, nu-i aşa? Şi încerci să te arăţi binevoitor. Şi încerci măcar, să fii recunoscător pentru invitaţie ...Dar în casa lui Dumnezeu, te grăbeşti să faci ordine şi analize. Să stai cu privirea-ţi judecătoare pe restul lumii, pe preot, pe cântăreţ. Să hoinăreşti cu mintea spre situaţii ipotetice şi regrete.

Nu mai bine, pui capul în pământ, şi te gândeşti că eşti un pumn de ţărână? Un păcătos, mai păcătos decât baba de la lumânări, sau tânărul îmbrăcat prea la modă din faţa ta care poate are o inimă mai smerită ca a ta. Şi gândeşte-te de ce ai venit, de fapt, la biserică. Ai venit, ca să aduci slavă şi mulţumire lui Hristos pentru că exişti, că respiri, că ai două mâini şi două picioare, că ai raţiune, că ţi-a dat inimă să simţi mângăierea Dumnezeiască a Sfintei Liturghii. Ai fost invitat la această sărbătoare de Tatăl care te iubeşte mai mult decât îţi vei putea tu închipui, vreodată. Aşa că, calcă cu sfială, cu smerenie, dar şi cu recunoştinţă, cu bucurie, pe drumul spre biserică. Şi o dată ajuns acolo, deschide-ţi inima şi lasă gândurile, grijile, şi calculele inutile acasă...

Iertare fraţilor! Eu nu fac aşa, dar mă gândesc uneori, în nevrednicia mea, că la Dumnezeu nu ajugem niciodată cu o inimă raţională. Să avem inima înmuiată, fraţilor! Că de restul se ocupă Dumnezeu..

Corect merg la biserica sa fiu doar eu si Dumnezeu atat.

Ii admir pe cei care pot sa ignore imperfectiunile si sa se concentreze exclusiv asupra slujbei. Este o treapta la care n-am ajuns (inca).

Si eu imi doream ca la biserica sa ma pot bucura personal, in chip tainic, de Dumnezeu, pana cand am ajuns sa neglijez prezenta celorlalti.

Priveam mai degraba la neputintele lor, dupa caz, la faptul ca vorbeau, ca erau neatenti, imbracati necuviincios, parfumati in exces, machiati strident etc. Neglijam astfel, atat sensul profund al prezentei lor in biserica, cat si sensul prezentei mele.

Un parinte mi-a spus apoi ca nu trebuie sa vad in toti acestia o piedica intre mine si Dumnezeu in timpul slujbelor. Din contra, Biserica este chip al Imparatiei, iar Imparatia inseamna comuniune. In biserica, la sfintele slujbe, fiecare cauta sa se faca partas acestei comuniuni, fiecare insa cu neputintele sale.

Hristos ne da tuturor sansa de a ne intoarce de la biserica "mai indreptati la casele noastre". Noi trebuie sa tinem seama ca acordand la randul nostru aceasta sansa celorlati, ne-o acordam mai ales noua insine.

Ce frumos spus!
Asa este, comuniunea in Biserica se face in rugaciune, in felul in care fiecare din cei prezenti se impartaseste de harul Sfantului Duh! Nu asa, ca merg cu omul din biserica la o cafea sau la o actiune caritabila - adica sunt bune si aceste actiuni, dar nu in asta sta comuniunea.

Eu merg intr-o biserica unde peste 80 la suta, daca nu si mai mult, din credinciosi sunt persoanele trecute de varsta de 60 de ani. La inceput, mi se pareau asa certarete si nelalocul lor, le vedeam ca se imbulzeau peste tot, cantau peste dascal, faceau observatii tuturor, se trezeau vorbind in timpul slujbei, o baba din fundul bisericii chiar mai atipeste pe scaun si cand se trezeste, tipa, indiferent de momentul slujbei: "Amiiiin!", alta racneste cand o apuca, fiind bolnava... Nu intelegeam deloc de ce bunicii mele ii placea asa de mult aici, ca doar intraseram in biserici cu oameni mai civilizati.

Ei, si de la o vreme, nu mi se mai pareau aceste babute necivilizate. Nu-i vorba, ca ele nu s-au schimbat deloc, se imbulzesc in continuare si se iau la harta, dar s-a schimbat perceptia mea asupra lor. In timp, am invatat sa le accept, sa le privesc partile bune (spre exemplu, cele mai multe sunt foarte evlavioase, le trece repede supararea, cea bolnava care racneste este foarte rusinata dupa ce ii trece criza, cea care atipeste pe scaun, dupa ce da pomelnicul, ii imbratiseaza si isi cere iertare de la toti din biserica pe langa care trece, spunand ca este batrana si nu mai stie cat o mai duce - adica lucruri pe care eu nu le vedeam inainte, ce, eu auzeam numai "Amiiiin" in cele mai nepotrivite momente).

M-am invatat cu ele si le accept asa cum sunt, chiar le simt lipsa, cand sunt in alta biserica. M-am dus la un hram la o biserica din centru si inainte de predica, la momentul in care se impartaseau preotii, s-au cantat colinde. Ma intreaba o doamna din spate (foarte civilizata, nu se foise deloc, nu se miscase, nu ma imbrancise, nimic): "S-a terminat slujba? Ca acum sunt colinde..." Pai babutele mele nu ar fi putut sa intrebe niciodata asa ceva, ca sunt foarte vigilente la tot ce misca, se vede si se aude.

Imi zice de 1 ianuarie o babuta: "Eu te iubesc pe tine". Poftim, nu stie cum ma cheama, nu stie unde stau, nu stie nimic depsre mine, doar ca vin la biserica si ca m-am nimerit de cateva ori langa ea - tin minte ca intr-una din aceste dati m-a rugat sa ii scriu o rugaciune, cu litere mari, sa o invete si ea, ca nu stie carte. Atata tot.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele. Dar, fireste, la inceput nu era asa.

Anul acesta, la predica de Sf. Dumitru, Patriarhul a spus, printre multe altele, un cuvant care mie mi s-a parut extraordinar si pe care l-am tinut minte: fiind impresionat de multimea pelerinilor, in ciuda conditiilor nefavorabile, dar si de daruirea acestora, de faptul ca, in mijlocul acelor cozi uriase, se infiripau prietenii, ca oamenii se incurajau si se alinau unii pe altii, PF a spus ca aceasta este lucrarea sfintilor, ca ei sunt cei care fac din oameni necunoscuti prieteni.


Dar iata cum mi-au luat degetele pe tastatura pe dinafara, cand, de fapt, tot ceea ce doream era sa va impartasesc un articol despre comuniunea in biserica:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...nii-69020.html

Frumos, foarte frumos post. Cine nu e capabil sa se "uneasca" cu omul de langa el, nu e capabil sa se "uneasca" nici cu Dumnezeu, desi el se crede deja unit!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu-i deloc folositor ca in vremea slujbelor sa avem inima vamesului. Poate ca, din nefericire, de prea multe multe ori, ma surprind a fi inconjurat de "vamesi" - neatenti, galagiosi, certareti, mandrii, agasanti, pizmasi...
Ei bine, sunt convins ca, in acele clipe, cand toti acesti vamesi ma deranjeaza, rugaciunea mea este fariseica.

Bine ar fi ca ceea ce ne deranjeaza in biserica sa fie fariseismul propriu, care ne determina sa ne socotim a fi incercuiti de "vamesi".

Oh, dar nu articolul în sine este interesant.... Adică, articolul are cantităţi relativ imunde de paranoia; DAR !!! dar ! citiţi comentariile !

Abia acolo începe să apară, în întreaga ei splendoare, paranoia anticreştină.

Ce părere aveţi, spre exemplu, despre un aş zis creştin care spune următoarele lucruri despre Patriarhul Bisericii sale:

draga delia daca nu ai fi neteda pe creier ar fi foarte bine . o fi patriarh …dar cand apare unul ca sorin frunza -verde(MASON ) si spune ca DANIEL VA FI NOUL PATRIARH ..CU 30 DE ZILE inainte de alegerile noului patriarh mie unul mi se pare mai mult decat grav ….asa revino la realitate si nu mai dormi

Bănuiesc că asemenea articlieri şi acoliţii lor sunt cei care văd în crucea inversată care marchează scaunul papal un simbol satanist, în loc să vadă crucea pe care a fost răstignit Petru. Exerciţiu de imaginaţie: cam ce credeţi că fac asemenea oameni care văd satanism peste tot când le trece o pisică neagră prin faţă ?

Scuzati ignoranta explicabila dar in imagine mai este si Apostolul Andrei(in dreapta)despre care se spune ca si el face semnul coarnelor.Eu nu imi dau seama,pare ca are mana deschisa,dar nu vad semnul.Probabil am orbul gainilor dar chiar nu imi dau seama.Am intrat pe site-ul de unde era luata imaginea,ca sa vad daca nu au o imagine mai mare si era plin de cranii plus indemnul ,,Moarte lumii noastre".Cred ca voi prinde timpurile apocaliptice.

Nu ne mai mira nimic la Daniel:

http://www.youtube.com/watch?v=DfZTMCR0yDY

Cat despre Sf. Apostol Andrei,intr-adevar,nici eu nu vad ce semn ar face.

La Apostolul Andrei nu se vede nimic anormal. Doamne ajuta!

O fi scris în palmă. Trebuie studiată Linia Vieţii la rezoluţie mai mare.

Am studiat,plin de entuziasm,evolutia conceptiilor apocaliptice inca din iudaism.Nimic nu se pierde totul se transforma,ideile reapar mereu dar in alta forma.Multi s-ar astepta sa fie mai elaborate cu timpul,fie si ca un rod al avansarii intelegerii umane,dar in prezent sunt doar mai intunecate si asta ma pune pe ganduri.Pare o miscare de regresie spre abordari ce in multe cazuri vizeaza patologicul.Daca in general conceptiile apocaliptice,asa cum remarca un cercetator,sunt o dovada a unei umanitati care tulburata de perspectiva apropierii Judecatii spera deopotriva intr-un viitor mai bun,in prezent ele,conceptiile,abordarile din prezent,in general sunt dovada unei tulburari a unei lumi contorsionate in propria ei nebunie.Daca va uitati cu atentie au o particularitate:nu se insista deloc pe elementul triumfator(precum in trecut) ci pe imineta stapanirii raului prin metode oculte,ce dau senzatia unei lumi-cobai in mainile unui spirit al raului difuz dar cumva implacabil.Ca si cum o frica ce cuprinde totul si intuneca totul.Pare interesant de observat cat timp te fortezi sa uiti ca traiesti in acesta lume.

Cuvintele Apostolului Pavel din Epistola catre Romani (,,Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua") par complet uitate si depasite de putere unui cod de bare sau al unei organizatii omenesti oculte.Nadejdea,cel putin in sens biblic,pare si ea pierduta in fata unor temeri ce te fac sa te intrebi cam cat de diferit am evoluat de la ioaneicul(chiar din Apocalipsa) ,,Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea" la mesaje post-crestine(intraznesc sa le numesc asa cu stupoare doar in sens metaforic)de tipul,,profetia calugarului necunoscut catre discipolul sau".Te cam pune pe ganduri.

Da, Scotland, asa am bagat si eu de seama. Dar, oi fi avut eu bafta mare, insa in Biserica, pe unde mi se intampla sa fiu din cand in cand, preotii nostri insufla mereu nadejde, incredere, bucurie sfanta. Asa incat mereu vin de la slujbe inseninat, chiar daca uneori mintea imi e ocupata cu admonestarea staruitoare, ma mai cert singur pentru una, alta... Inima insa tresalta, vorba lui MariS_ de Craciun, simt liniste si respir altfel...
Vezi tu, eu cred ca de pe margine, adica din tumultul lumii, perspectiva e groaznica, lumea pare cuprinsa de o nebunie fara iesire, spasmodica. Dar in Biserica e cu totul altfel. Chiar vestile proaste, pe care preotii nostri le dezvaluie cu prilejul predicilor, capata un sens eliberator, deoarece intra in lumea de semnificatii duhovnicesti, unde credinta-nadejdea-dragostea rastoarna orice perspectiva sumbra. Iar tragicul straluceste in lumina sublimului.
Nu este, oare, asa crestinismul? Iar in confesiunea ta, cum va orienteaza pastorii? Oare nu la fel? (imi place mult sa cred asta)

Cat despre lumea presei, fie ea si asazis teologica, ma abtin sa comentez. Avem tendinta, vad, sa ne lasam cuprinsi de morbul isteriei unor agitatori de canal TV. Sa nu mai fie!

Doamne ajuta!+

Probabil(de fapt sigur) in Biserica Ioane este ultimul refugiu al normalitatii abordarii si intelegerii.Observatiile mele sunt cu privire la ,,tumultul lumii",cum ai remarcat si tu,ce pare cumva a urmari doua aspecte perfide:sa aduca lumea cu nebunia ei conceptuala in Biserica(asta ar fi lovitura finala,Biserica fiind in lume dar nu din lume)si sa prezinte isteria drept trezvie.Si apoi putem trage cortina.

Ei, nici chiar asa pesimist, frate Scotland, sa nu ne lasam bantuiti de anxietate...
Ci mai bine, simtind asa o raceala, sa ne intremam cu niscaiva vitamine. Uite ce tratament ne da, intravenos si inca mai adanc, Sfantul Antonie cel Mare ("Vietile Sfintilor" pe luna Ianuarie, pag. 324-326):

Odata a batut oarecine in manastire la usa mea si, iesind, am vazut pe cineva aratindu-se lung si foarte inalt. Apoi intrebindu-l: "Cine esti tu?" el raspunse: "Eu sunt, satana." Eu i-am zis: "Dar ce cauti aici?" Zis-a acela: "Pentru ce ma prihanesc in zadar monahii si toti ceilalti crestini? Pentru ce ma blestema in tot ceasul?" Iar eu zicindu-i: "Pentru ce si tu ii superi pe dansii?", el a zis: "Nu sunt eu care ii supar pe dansii, ci ei se tulbura pe sinesi; caci eu am slabit. Au n-ai citit ca: sabiile vrajmasului au lipsit pana in sfarsit si cetatile lui i-au surpat? Nu mai am loc nici in pustie, nici in cetate, pretutindeni au venit crestini; chiar si pustia asta s-a umplut de monahi. Deci ei pe sine pazeasca-se si sa nu ma mai blesteme pe mine in zadar."

(As putea sa ma opresc aici, mai ales ca s-a facut valva mare de curind cu Moliftele...
Dar cu o vitamina nu trece toata raceala, asa incat mai propun o doza!)

Atunci minunindu-ma eu de darul Domnului, am zis catre dansul: "De-a pururea fiind mincinos si niciodata spunind adevarul, acum chiar nevrind, ai spus adevarul; caci Hristos dupa ce a venit, te-a facut neputincios si surpindu-te, te-a gonit". Iar acela, auzind numele Mantuitorului si nesuferind aceasta, s-a facut nevazut. Deci daca diavolul insusi marturiseste ca nimic nu poate, noi suntem datori a-l defaima si pe dansul si pe slugile lui.
Iata cum vrajmasul, impreuna cu cainii sai, are atatea viclenii, iar noi invatindu-ne neputinta lor putem a-i defaima cu chipul acesta.
Sa nu cadem cu cugetul, nici sa gandim la temere, nici sa inchipuim intru noi frica. Nicium sa nu gandim unele ca acestea, nici sa ne intristam, ca si cum am pieri; ci mai vartos sa indraznim si sa ne bucuram de-a pururea ca niste mantuiti si sa socotim cu sufletul ca Domnul este cu noi si ca El i-a biruit si i-a rusinat pe dansii. Sa gandim de-a pururea ca fiind cu noi Domnul, vrajmasii nimic nu ne vor face. Caci venind ei, cum ne vor afla, in acelasi fel se fac si ei catre noi si dupa cugetele ce se afla intru noi, asa si ei aduc nalucirile.

Ce nu imi place in Biserica? Daca ma refer la acea parte a Bisericii care suntem noi forumistii, imi place mai putin cand nu luam aminte la cuvinte ca acestea, spuse in continuare de Sfantul Antonie cel Mare:

Deci, daca ne vor afla temindu-ne si tulburindu-ne, indata si ei ca niste talhari aflind loc nestrajuit, intra la noi si ne infricoseaza. Daca ne vad infricosindu-ne, mai mare fac temerea intru naluciri si intru ingroziri; atunci printr-acestease munceste ticalosul suflet. Iar daca ne vor afla bucurindu-ne si gandind ale Domnului, si socotind ca toate sunt in mana Lui, si ca nu poate nimic diavolul asupra crestinilor, stiind ca nicidecum n-are stapanire asupra cuiva, atunci, vazind ei sufletul intemeiat cu niste ganduri ca acestea, se intorc rusinati. Astfel vrajmasul, vazindu-l pe Iov ingradit, s-a dus de la dansul; iar pe Iuda vanzatorul, aflindu-l lipsit de acestea, l-a robit.
Drept aceea, daca voim a defaima pe vrajmasul de-a pururea, sa gandim la cele ale Domnului, ca sa se bucure de-a pururea sufletul cu nadejdea; atunci vom vedea ca niste fum jucariile diavolilor si mai degraba ii vom vedea pe ei fugind, decat gonind pe altii. Caci ei sunt, dupa cum am zis mai inainte, foarte fricosi, asteptind de-a pururea focul cel pregatit lor. Inca si acest semn sa aveti de la sine spre neinfricosare impotriva lor, adica, cand vreo nalucire vi s-ar face, sa nu cadeti mai inainte in frica, ci indraznind, intrebati-o intai in ce fel este: "Cine esti tu si de unde?"
Si daca va fi aratare a sfintilor, deplin te va adeveri pe tine, iar frica ta intru bucurie se va preface; iar daca va fi diavoleasca, indata se va slabi, vazind cugetul intarit. Caci este semn al netulburarii a intreba asa: "Cine esti si de unde?" Asa intrebind Isus al lui Navi, s-a invatat; iar vrajmasul nu s-a tainuit de Daniil cel ce l-a intrebat.
Acestea vorbin Antonie, toti se bucurau. Si intr-unii crestea darul faptei bune, iar dintr-altii iesea imputinarea la suflet si parerea inceta.Deci toti se plecau a defaima bantuirea cea diavoleasca, minunindu-se de darul cel dat lui Antonie de la Domnul, spre deslusirea duhurilor.

Iata, sa luam aminte si sa ne vedem de rosturile noastre, cu nadejde tare, aducind lauda lui Dumnezeu pentru toate si nevoindu-ne fiecare dupa puteri.
Sa ne rugam unii pentru altii. AMIN+

Tu vezi cam prea multa paranoia in jur...

Eu in acel acel articol vad o problema foarte serioasa si anume necesitatea realizarii picturii Catedralei Mantuirii Neamului (si nu numai) conform canoanelor ortodoxe. Abaterile de la canoanele ortodoxe trebuie aduse in discutie de catre ortodocsi. Am mai spus.

Mie nu-mi place, da` absolut de loc nu-mi place si e defapt chiar cea mai teribila neascultare de canoane si de Dumnezeu: botezul copilului gol.

Copilul trebuie botezat cu scutecele lui cu tot dacă este afundat complet în cristelniţă, în apa botezului, aşa cum scrie la manual, sau nu se vede în toate Icoanele cum era Iisus când s-a dus la Ioan? De ce nu respectaţi Tradiţia? De ce nu vreţi să ascultaţi de Cuvântul lui Dumnezeu? Pentru ce nu vă pocăiţi?

Dacă voi înşivă nu aveţi botezul lacrimilor cum atunci să fiţi voi în stare să botezaţi pe copiii ce vor să devină fiii Tatălui Ceresc şi robii Domnului Hristos?

Să vă fie ruşine!

Intradevar altfel intelegeau vechii evrei vremurile Judecatii din Scripturi si altfel le percepem noi acum marea majoritate.

oamenii iau in calcul doar NT si Daniel insa in realitate "uita" ca exista si EZ 38 si alte carti din VT referitoare la vremurile Judecatii chiar daca unele sint adresate evreilor cu precadere .

Isaia contine f. mulre referiri , incluisv Isaia 66 pentru ca plecarea in lume nu a fost dupa razboioul din 70 ca sa se poata vb de cei ramasi in viata ci a fost imediata.
In 70 chiar si cei care mai ramasesera au fost vestiti de un Inger sa paraseasca cetatea pina trece necazul.

apoi versete sint si in Ieremia , Ioil , Zaharia aproape integral si chiar si in Maleahi ar putea fi in cap3 caci "Domnul dreptatii"- in legaturacu care aceia nu ar trebui sa intrebe suparind pe Dumnezeu - este de fapt Iisus revenit
iar dreptatea avind legatura cu Judecata.

Deci sint cam 9 carti cu tot cu Psalmi insa cele 8 ofera destule amanunte incit puse cap la cap intro succesiune logica sa intregeasca si sa corecteze panorama in mod corect.

Insa chiar si aceasta necunoastere are rolul ei in economia evenimentelor

La urma urmei trebue realizata o sortare