Daca nu ne putem spovedi cu inima impietrita ,nu ne facem oare singuri judecatorii nostri ,rapind acest atribut duhovnicului? Mie intotdeauna mi se va pare ca am inima impietrita , si asta m-ar opri mereu de la impartasanie. Daca duhovnicul imi da voie, oare sa intervin eu peste el?

Dacă duhovnicul permite, dacă viața e creștină, dacă Hristos este în Potir că doar de aceea se săvîrșește Liturghia, dacă preotul ne invită să ne apropiem, dacă noi chiar dorim să ne împărtășim... totuși nu o facem. Este o înșelare și îmi pare nespus de rău că știu, cunosc bine ortodocși autentici care ar putea să se cuminece și zilnic, dar nu o fac din varii motive care mai de care.

Primul este starea de păcat. Vorbesc de păcatele ”creștinești”, nu de acelea pe care creștinii nu le fac nici măcar accidental. Dar nu și de asta ne împărtășim, spre iertarea păcatelor? Nu asta spune preotul în rugăciunile de transformare a Sfintelor Daruri? Nu asta cerem folosind cuvintele lui Ioan Gură de Aur mai înainte de împărtășire? Dar păcatele astea oare nu ni se iartă în rugăciunile de peste zi și mai ales prin ecteniile speciale din timpul Liturghiei credincioșilor? Mă întreb cum este posibil ca în secolul nostru Ortodoxia a ajuns ca apoape în unanimitate să îmbrățișeze mitul păcatelor iertate numai și numai prin Taina Spovedaniei. Este o minciună absolut grosolană și genială pe de altă parte, o înșelare ca fruct al experienței de mii de ani a tatălui minciunii care astfel reduce pierderile încasate la sfîrșitul zilei. Căci da, creștinul ortodox își face pravila recitînd atîtea rugăciuni care cer iertarea greșelilor, păcatelor și chiar a fărădelegilor fără să creadă că Dumnezeu îl iartă atunci, pe loc. Mare, mare pierdere...

Și de ce se întîmplă asta? Dearece preoții nu catehizează, nici la predică nu spun niciodată așa ceva probabil dintr-o prudență cam prea exagerată, ca să nu refuze oamenii Spovedania. Dar pot explica totuși fără să se creeze confuzie, fără riscuri. Ei înșiși practică Împărtășirea de fiecare dată fără Spovedanie de fiecare dată și fără ca să existe măcar un singur glas autorizat care să facă derogare preoților de a se curăți și prin simpla rugăciune. Nu-mi place s-o zic, dar asta e realitatea.

Din diverse motive, duhovnicul nu poate sti ce ascunde mireanul in inima lui. El pretinde ca a iertat tot si ca nu este in cearta cu fratele lui, sau ca se caieste, dar in inima ramane sclavul judecarii, al regulelor mai mult lumesti decat crestinesti si astfel, chiar in timp ce se indreapta spre Sfanta Taina, in loc sa se apropie cu dragoste, frica si cutremur, inca mai supara un vecin (sau mai multi), inca mai priveste peste umar la altceva decat i-ar fi de folos, inca nu are constiinta smereniei pentru ce urmeaza sa i se intample. Nu duhovnicul poarta vina pentru asta, ci omul singur si din acest motiv, chiar impartasit fiind, el nu poate cunoaste Harul la care face referire Sf Serafim de Sarov.
Din pacate cunosc destule persoane (babute de obicei, dar si batrani) care sunt obisnuitii spovedaniilor si sfintelor taine, dar cand se pun pe barfit sau sosotit (uneori chiar in timpul iesirii cu sfintele daruri, sau mai ales atunci cand se canta la strana "grija cea lumeasca, acum sa o lepadam") dovedesc cu tristete ca viata a trecut pe langa ei si inca n-au inteles de ce merg duminica de duminica la biserica. Iar faptul ca barfesc si urmaresc indeaproape tot ce misca pentru a avea subiect de discutie dupa aceea despre dascal, paracliser, sau oameni obisnuiti, denota ca toata viata s-au ostenit degeaba, sau aproape degeaba, daca n-au ajuns sa constientizeze starea in care se afla. Acesta este doar un aspect, dar din pacate sunt cu mult mai multe, legate de cei ce se impartasesc regulat, dar continua in impietrirea sufletului, fara ca duhovnicul sa aiba habar, iar daca totusi il are, atat timp cat omul ascunde, duhovnicul in baza doar a celor spuse, nu poate sa opreasca din banuieli sau din alte surse decat recunoasterea personala.

Nu-mi place sa o spun dar... iata o inima impietrita! Iarta-ma te rog!

Institutia duhovnicului n-a existat cateva secole bune in Biserica Ortodoxa.

http://forum.teologie.net/viewtopic.php?p=28707

Bun ,eu am recunoscut ca imi simt inima impietrita .Si m-am recunoscut in postarea ta,de aceea am si intervenit, cand eu insumi nu ma cred vindecat,desi preotul mi-ar da dezlegare . Dar tu? Tu spui de babutele acelea , spui de Ionut. Dar tu ce faci ? Iti simti inima impietrita? Te poti impartasi ?
Nu o lua ca pe ceva personal,e o intrebare , daca simti acel sentiment,si daca da, ce atitudine iei . Caci daca spui altora sa se judece singuri,ar fi interesant sa arati cum te judeci tu si care e verdictul

Sau doua zile.
Pana la urma canoanele nu sunt dogme.

Au niste reguli de urmat inainte de slujire.
Restul curatirii se lucreaza prin slujirea propriuzisa in fata Sf. Altar.

Sigur, teoretic pot fi unii care sa slujeasca avand pacate mari ascunse, asa cum si buni crestini, teoretic pot trece cu ele si de Sf. Spovedanie, dar de ce si cum e judecata lui Dumnezeu,

Lupta pe care o duce fiecare cu sine, o stie doar Dumnezeu. Daca tu sau altul, prin ceea ce vezi la mine, consideri ca as avea inima impietrita, inseamna ca asa este. Nu pot si nici nu vreau sa ma apar, atat timp cat dau altuia motiv de sminteala. Din cate ma cunosc, cel putin in ultimii ani, am evitat sa-mi mai impovarez sufletul cu ceea ce nu-mi foloseste. Despre babute am spus-o fiindca am vazut cum aceleasi de fiecare data deranjeaza prin ceea ce fac in timpul slujbei. Asta pe de o parte. Iar pe de alta, cand ajung deja sa nu se mai poata deplasa, si ma roaga pe mine sa-l trimit pe Parinte sa le spovedeasca acasa, chiar nu vad cum de isi mai face loc barfa si rautatea despre ce se intampla in biserica, cand ele n-au mai calcat pe-acolo de ani buni? De unde stiu ce-a facut cutare duminica, de unde stiu cate paini a luat dascalul, de unde stiu cum a venit X imbracata?... Asta-i grija pe care trebuie s-o avem? Bietul Parinte nu stie si nici n-o sa afle de la mine aceste lucruri, dar asta nu-i ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, atat timp cat vrem sa ne mantuim. Stiu ca am destule metehne. Incerc insa ca, macar pentru cele despre care vorbesc, sa nu ma fac eu insumi vinovat. Daca reusesc sau nu, Dumnezeu stie!

Nu am vazut ca intreba de impartasirea saptamanala, am vazut acum in primul mesaj. In privinta impartasirii saptamanale e simplu, in tara sunt probabil putini preoti care accepta asa ceva, de obicei iti spun de 40 de zile, daca vrei mai des.
Dar cei care au ajuns aproape de sfintenie, sunt ca si crestinii din primele veacuri, care isi vineau averea si traiau impreuna, desigur ca sunt si vrednici sa se impartaseasca mai des.
Canonul 9 spune de cine ce pleaca dupa ce se citeste Scriptura si nu raman nu numai la impartasanie, ci si la rugaciuni, adica la toata slujba de dupa. Adica, in zilele noastre, cei care pleaca dupa ce se citeste Evanghelia. Sa spunem ca de 1700 de ani, de cand s-a renuntat la spovedirea publica si al impartasirea la fiecare slujba, toti crestinii au fost afurisiti e doar comic.
Parintii au renuntat si la impartasirea dupa mancare, si la spovedania publica, si la impartasirea zilnica dintr-un motiv intemeiat, si nu pentru ca au uitat sau s-a stricat traditia, cum spun Par. Pruteanu si cei ce mai sustin aceste lucruri.
Asta cu reintoarcerea la primele trei secole e un motiv folosit des de protestanti, pentru ca ei n-au avut continuitate si vor sa ia doar ce le place, inclusiv ca n-ar fi nevoie de preoti.
Probabil sunt si credinciosi care se pot impartasi mai des, pe aici nu se practica.

Aceiasi chestie .Poti oare sa te judeci si sa te ierti singur?
Fiecare isi poate doar face examenul de constiinta ,isi poate cere iertare ,dar asta nu e sinonim cu acordarea iertarii. Pentru ca altfel s-ar crede ca omul si-o poate obtine singur
Trebuie un intermediar si de aceea e necesar preotul.
Chiar daca omul initiaza procesul de autojudecare si de marturisire,omul singur nu il poate finalize fara un intemediar. Asa cum nu a scapat singur de pacat ci prin intermediul jertfei lui Hristos ,asa nu poate ajunge la performanta sa obtina de unul singur iertare de la Dumenzeu,ci prin mijlocirea harului lui Hristos , revarsat in mod vazut de preot.
Hristos ne iarta direct si in chip nevazut, atunci cand apelam in mod direct si vazut la un preot. Aceasta ne e de ajutor caci spovedania catre un semen al nostru e mult mai profunda decat cea care am face-o singuri.
Nu numai prin spovedanie se iarta pacatele, dar fara spovedanie catre un intermediar ,niciodata nu vom cunoaste ce e cainta, parasirea de sine si durerea pacatului.
Un suflet impietrit ,in fata preotului se inmoaie ca ceara ,pentru ca iese din egoul sau ,si se lasa modelat si calauzit.
Pana si David cu toata smerenia lui a avut nevoie de cineva din afara ,ca sa isi dea seama ca a pacatuit .

Urmariti predica Parintelui Calistrat, de pe un topic vecin. Are toate raspunsurile acolo. Si pentru aici si pentru cele cu Adam de pe un alt topic!... Si multe alte raspunsuri pe care le tot cautam... Daca tot sunt atat d aproape, nu va refuzati sansa aceasta. Una este cand vorbim noi mirenii si alta cand vorbeste un preot cu har!

Argumentatia este vaga.

E adevarat ca omul are nevoie de un reper, de multe ori nu-si poate fi el insusi reper.
Insa practic, iertarea vine de la Dumnezeu si "neiertarea" si-o poate obtine foarte bine si prin spovedanie la preot.
Primul criteriu, este "acrivia" constiintei sale traduse in pocainta.

Teoretic, de la preot poate pleca cu pacatul imediat iertat, insa aici sunt conditii, daca pocainta este autentica, daca si-a marturisit integral pacatele - si nimeni inafara de Dumnezeu si omul in cauza nu poate spune asta cu certitudine si binenteles daca nu il repeta.

In ultima instanta, pana la urma este o idee relativ moderna, pocainta si iertarea pacatelor, timp de secole, era inteleasa altfel.

Sa nu uitam si de modelul pocaintei al primul intrat in Rai, el nu a avut nevoie de intermediar.
Tradarea lui Petru, oare cand a fost iertata? Dupa ce s-a "spovedit" altui Apostol?

NU este regula.
Unii raman catari cu duhovnic cu tot, avem exemple si aici pe forum.

Poate pentru ca a fost inlocuita acrivia constiintei si pocainta cu meciul cu duhovnicul: cum sa-l conving ca am pacatuit cat mai putin si ca am cat mai multa nevointa/virtuti.

Stii cine spune Sf. Scriptura ca este acest "actor din "afara"?

Oricum, daca omul n-ar ajunge mai intai el insusi la niste concluzii viazavi de viata morala, nu ar ajunge nici la preot.

Care predica? Parintele Calistrat este foarte prolific cand vine vb de conferinte si predici,sunt foarte multe online.Spune lucruri atat de adanci duhovniceste ca uneori trebuie sa ascult aceeasi conferinta de 2-3 ori.
Fara doar si poate,la ora actuala este preferatul meu;mi-ar fi placut sa-l cunosc personal,fericice de cei care locuiesc in Romania!

Poate nu "parintii au renuntat" ci credinciosii au renuntat si asta e mai grav.

Nu-mi inchipui de ce, cineva care se nevoieste activ sa aiba o viata curata nu s-ar putea impartasi saptamanal.

Pe de alta parte, daca este mai pasiv poate mai vrea un "respiro" sa calce in strachini fara sa "pacatuiasca" fata de Sf. Impartasanie.

Aceasta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=17879

Daca am stii singuri cum sa avem relatia potrivita cu Dumnezeu atunci nu ar mai fi nevoie de har. Preotul aceasta face :revarsa harul iertarii peste noi,face aceasta sarcina mult mai simpla .
Daca ar trebui sa ajung singur la cine stie ce inaltimi de constiinta ca sa ma autoezxaminez astfel incat sa fiu placut lui Dumneezeu as ramanea blocat.
Caci ce ma caiesc astazi maine fac din nou ,deci sufletul meu insumi nu e masura potrivita
Dumnezeu simplifica enorm acest lucru ,prin harul preotesc al dezlegarii.
Reduce dialogul cu mine insumi la dialogul cu un altul ,si ce imi e greu sa imi spun mie insumi cu voce interioara, se reduce la dialogul cu cuvinte auzite ,catre un intemediar intre mine si Dumnezeu.
Asa cum Hristos a spus "Luati ,mancati ...spre iertarea pacatelor !" si a redus totul la a manca cu credinta acest Trup , asa si spovedania , dialogul interior cu noi insine ,se simplifica enorm prin mutarea dialogului eu-eu intr-un dialog exterior eu-preot-Dumnezeu .
Toate Tainele au acest rol, de a simplifica drumul oamenilor catre mantuire ,prin niste repere mici vazute cu puteri uriase nevazute.

Cat despre Petru ,el nu s-a cait nimanui pentru gresala sa,caci nu avea cui,caci harul nu fusese inca dat .Atata vreme cat Hristos a fost pe pamant , nu a fost nevoie de alt har . Daca ar fi gresit dupa primirea harului ,cu siguranta ca s-ar fi spovedit,pentru a beneficia de acest har al iertarii

Multumesc!

Ai incercat sa fii cat mai filosofic-sublim dar cred ca ai facut niste afirmatii teologice de a caror eroare ar trebui sa-ti dai seama si singur.

La fel.

Daca tu nu poti, nu vrei sa-ti spui tie insuti ce problema ai, crezi ca ai sa ajungi cu problema la duhovnic?

Chiar nu vad unde e "simplificarea", introducand in ecuatie un element in plus.
Poate ai vrut sa zici altceva..

Dacă păcatele ni s-ar ierta strict numai prin Sfintele Taine, atunci moartea ne-ar prinde în păcate pe absolut toți fără excepție. Păcatele mici rămîn păcate și ne despart de Dumnezeu. De aceea avem rugăciunea de iertare ca metodă de curățire de acele păcate care nu necesită intervenția preotului. De aceea rugăciunea trebuie să fie cît mai deasă, continuă dacă se poate... dar cine face asta mai ales în iureșul vieții cotidiene de mireni?...

Îmi pare rău, dar Canonul 9 apostolic nu se referă doar la simpla prezență pînă la otpusul de final. Apostolii, că de la ei a rămas porunca asta, insistă asupra faptului-de-a-ne-împărtăși! Are rost să mai caut explicații pentru importanța cuminecării?

Și exact, Cătălin, afurisenia e valabilă deoarece asta și înseamnă: o separare de Biserică prin neparticiparea la comuniunea cu ceilalți prin intermediul direct, fizic al Trupului Lui Hristos. Adică nu te faci părtaș, nu te îm-părtășești. Vii la slujbă, te rogi, cauți har, cauți să socializezi cu frații și surorile prezenți, dar nu prin Hristos ci așa, de suprafață. E simplu și aproape matematic, logic. Crede-mă că nu de la mine scriu toate astea. Deci citește cu atenție și pune-ți întrebări, meditează, cere sfaturi, revezi ce spun Sfinții Părinți:

CANONUL 9 apostolic (ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR)
Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)

Ia uite ce mare cunoscător sunt eu, nu doctore?
@Florin: părintele Cleopa zice că-s mai multe modalităţi de a ne împărtăşi.

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...iri-81189.html

Ionut, se stie f. bine ca nu sunt batute in cuie canoanele, ele sunt dupa oameni si dupa vremuri.

Pe de o parte nu se mai impartasesc oamenii in fiecare saptamana dar pe de alta parte nu mai sunt canonisiti cu excomunicarea sau cu 20 ani oprire pentru pacate mult prea frecvente in randul crestinilor din ziua de azi.

In orice directie ai vrea sa impingi lucrurile, la modul general, nu poate fi decat gresit.

Tu te impartasesti saptamanal si ai observat ca asta te ajuta mai mult decat ai face-o la 40 zile? Foarte bine.
Sau o faci doar pentru ca "asa trebuie" ca e un canon si asa si pe dincolo?

Dar altii poate nu sunt vrednici nici la 40, poate nu vor sa mai fie vrednici de ata. Crezi ca de ar fi obligati sa o faca mai des le-ar fi spre folos sau poate spre paguba?

Nici impartasania deasa nu e lipsita de riscurile ei, se prea poate ca unii sa se considere in regula din cauza asta desi poate nu sunt.
Ca iertarea pacatelor care le vine prin ea, sa fie ceva "automat" care sa-i scuteasca de prea mult exercitiu al constiintei si pocaintei.

N-aș prea crede asta. De ce, doar au fost lăsate de Apostoli, nu de sinoade locale. Au aceeași valabilitate ca și Noul Testament.

Deși ar trebui ca ambele să fie practicate. Or astăzi e de ajuns ca un om oarecare (știu cazuri) ce vine la preot și se spovedește după o viață de ignoranță totală este dezlegat, a doua zi i se acordă Împărtășania și după aia iar nu mia dă pe la biserică pînă-n ziua de azi. Un astfel de necunoscut nu ar trebui dezlegat așa de ușor de anumite lucruri și nici împărtășit pînă nu demonstrează duhovnicului că a luat lucrurile în serios, nu?

De aia ne arată catolicii cu degetul, că nu avem niște reguli generale clare nici măcar pentru chestiunile de importanță vitală din viața Bisericii.

Uite că ieri nu m-am împărtășit că n-am ajuns la biserică. :) Da, de obicei o fac și nu mi-e ușor să cutez să mă apropii. Am păcatele mele, problemele mele nerezolvate, dar care nu-s de talia celor opritoare. Plus aprobarea duhovnicului, aici iar nu ține numai de noi să vrem sau să nu vrem.

Exact, așa trebuie. E la categoria lucrurilor obligatorii și logice pe care orice creștin ortodox ar trebui să le facă. Dacă socotești că e opțional, canonul 9 și toată Tradiția îți stă împotriva deciziei.

Nimeni nu e vrednic. Și cei mai Sfinți s-au clasificat ultrapăcătoși (vezi Pavel), totuși au îndrăznit. Dar nu e vorba dacă e bine la 40 de zile sau la 3 luni, ci trebuie să comparăm ”de fiecare dată” versus mai rar de atît fără motiv temeinic.

Așa e. Sînt probleme, sînt gînduri, trebuie luate decizii. Sînt păcătos, dar îndrăznesc pentru că duhovnicul a insistat ani de zile pînă mi-am schimbat optica (înainte nu puteam concepe asemenea fapt la oricine), pentru că de aia se săvîrșește Liturghia, [și] de aia mergem acolo, pentru că da, primesc iertare pentru relele de peste săptămînă. Că e sau nu ”automată” depinde de mai mulți factori: ce fel de credință am (cred sau nu că acolo e Hristos care mă invită să mă cuminec spre iertarea păcatelor și spre viața de veci - nu spre judecată sau spre osîndă cum de drept ar fi să fie), dacă la rîndu-mi pot ierta, dacă îmi direcționez iubirea și către ceilalți șamd.

Ar mai fi și altele de scris dar mă grăbesc...

Canoanele privitoare la disciplina sacramentelor, si, in general canoanele privitoare la disciplina si la liturgica au fost schimbate de Apostoli. Spre exemplu, canonul de a nu manca porc. Scrie in Noul Testament (Fapte, cap 10). Tot asa, oricare canon disciplinar sau liturgic (dar nu si hotarari dogmatice infailibile) poate fi modificat de Apostolii de azi, care sunt episcopii.

Mai exact, catolicii (sau, cel putin, eu) arata cu degetul nu faptul ca nu sunt reguli in BOR. Sunt destule si chiar prea multe, care se bat cap in cap. Ci faptul ca nu exista un cod canonic adus la zi si de referinta pentru toti ortodocsii.

Foarte rau. Nu exista o obligatie de a te impartasi saptamanal, in schimb exista o obligatie grava de a merge saptamanal la biserica.

E delicios: pacatele mele nu-s "de talia celor opritoare", in schimb pacatele altora, dupa cum aflam din paragraful de dinainte, sunt terrrribile: asa de mari, incat preotii indraznesc cam mult impartasindu-i dupa ce i-au spovedit pe acei pacatosi. Multumesc Domnului ca nu-s ca vamesii aceia!

Ideea pe care incerc sa v-o transmit, Ionut, este ca e bine ca fiecare sa-si vada in primul rand de mantuirea sa. Cei care se socotesc vrednici sa se impartaseasca saptamanal, bravo lor! Si cei care se socotesc nevrednici, dar se spovedesc si se impartasesc macar odata intr-un an, bravo lor! Si unii, si ceilalti sa ia aminte la pilda vamesului si fariseului. Si sa fie atenti cu ei insisi: primii, sa fie atenti mai ales sa nu cada in automatism si minimizarea sacramentului, de aici la a uita Cine este cel care se ofera in impartasanie si Cine este cel care impartaseste, iar de aici la pacatul teribil al sacrilegiului. Ultimii, sa fie atenti ca, din prea multe scrupule, sa nu pateasca precum fecioarele nebune, Mirele surprinzandu-i in prea lungile perioada cand nu au ulei.

Aveam un raspuns dar cred ca dl. Mihnea a raspuns mai bine decat as fi putut-o face eu:)

Nu vorbesc din punct de vedere teoretic ci personal .Singur ,nu sunt in stare sa am cainta . Dar in fata unui preot ,ma inunda o rusine o groaza de mine si o durere adanca.
De asemenea ,singur nu reusesc nici sa simt iertarea. dar mijlocita de un preot o simt ca pe o recunostinta nemeritata ,emotionanta pana la lacrimi. Parca si preotul s-ar bucura de linistirea care o dobandeste cel ce s-a marturisit
Dar pe de alta parte nu inteleg ce sustii tu.
Esti impotriva tainei preotiei , a puterii de a dezlgea data de Hristos preotilor?
Ce sustii de fapt ? Ca nu e deloc necesara spovedania la preot sau ca se mai poate si in alt fel?
Esti un maestru al contrazicerii si gasirii slabiciunilor celorlalti,okei,toti suntem inferiori ,dar ce sustii tu in mod pozitiv ,lumineaza-ne ?
Ca nu e neaparat necesara spovedania in fata preotului ? Dar atunci cum ? Singur? Ai vreun ghid pentru asta ? Simplele rugaciuni de pocainta le spunem toti,eu am inteles ca la acestea te referi . Dar ne garantezi tu iertarea ? Bagi mana in foc ca vom fi iertati? Mijlocesti tu pentru noi?

Nu exista o obsesie a logicii si a ordinii,asa cum banuiesc ca exista in catolicism din postarile tale . Lucrurile se subinteleg si fara un sistem cartezian de axiome si reguli . Nu trebuie un cod unic ca sa stim ca trebuie sa ne spovedim inainte de a ne impartasi . In intreaga Biserica se stie asta , pentru ca exista mult bun simt, si har , si nimeni nu s-ar impartasi fara a se curata, odata ce si curatarea insasi este primita tot prin har. Daca ar exista o relatie de obligativitate intre spovedanie si impartasire ,atunci ar lipsi harul si libertatea .Pur si simplu harul lucreaza in Biserica prin invatatura si prin inima celor credinciosi,care stiu ce trebuie sa faca ,si cum sa se apropie de Trupul cel sfant

Cantitatea impartasaniei ,este iarasi o chestiune de natura rationalista ,cantitativa, si nu are legatura cu spiritul ortodox . Conteaza taria pocaintei care nu se exprima in cantitati si timpi . Legatura dintre credinciosi si Hristos este una de iubire , in care intruparea lui Hristos se prelungeste in euharisitie si gustarea Trupului sau de credinciosi si desavarsirea comuniunii. Numai cine ajunge la iubire de Hristos ,si la curatenie ,are sens sa se impartaseasca , caci acesta e un act de cutremurare ,nu unul de repetitie a unui ritual



.qed

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, încă de la înfiinţarea sa, cheamă la fiecare Sfântă Liturghie, prin îndemnul liturghisitorului: €žCu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, pe toţi membrii ei pentru a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine. În acest moment, credinciosul este stăpânit de frică, dar şi de dorinţa arzătoare de a se împărtăşi. Şi aceasta, pentru că Sfântul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa din Pâine să mănânce şi din Pahar să bea€ (I Corinteni 11, 28).
Cu toate că scopul principal al Dumnezeieşti Liturghii este împărtăşirea credincioşilor cu Dumnezeieştile Taine, există diferite motive care îi împiedică pe credincioşi de a se împărtăşi.
Prima condiţie esenţială pentru a se împărtăşi cineva este să aibă frica lui Dumnezeu. Acest fapt a determinat pe mulţi credincioşi ca, odată cu trecerea timpului, să rărească împărtăşirea cu Sfintele Taine. Şi astfel s-a ajuns la obişnuinţa de a se împărtăşi de trei sau patru ori pe an. În cele din urmă, aceasta a ajuns să devină o tradiţie. Adică şi cei care posteau şi cei care nu posteau, şi cei mărturisiţi şi cei nemărturisiţi se împărtăşeau la cele trei sărbători mari, nu mai pentru că aceasta era tradiţia.
Această tradiţie a atras atenţia marelui dascăl al neamului nostru, Sfântul Nicodim Aghioritul. În valoroasa lui lucrare: €žDespre deasa împărtăşire€ le arată atât păstorilor, cât şi păstoriţilor care este învăţătura corectă a Bisericii cu privire la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi îi îndeamnă pe credincioşi, pe cât este cu putinţă, să se împărtăşească mai des.
În decursul veacului XX s-au scris foarte multe cărţi despre deasa împărtăşire. Unul dintre cei care au influenţat pozitiv conştiinţele credincioşilor a fost pururea pomenitul Dimitrie Panagopulos, un propovăduitor harismatic. În valoroasa lui lucrare, €žAntidotul morţii”, expune amănunţit, cu temeiuri scripturistice de la Sfinţii Părinţi, din Sfintele Canoane, precum şi cu argumente logice, necesitatea împărtăşirii cât mai dese cu Sfintele Taine.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Staret›ul Haralambie - Dascălul rugăciunii mint›ii, trad. si ed. de Ieroschimonah S˜tefan Nut›escu, Editura Evanghelismos, Bucures™ti, 2005, pp. 226-227)

Sa luam aminte ! Vom dovedi din Scripturi și din mărturiile patristice că este necesar ca toți credincioșii și creștinii ortodocși, care nu sunt opriți de duhovnic, să se împărtășească des cu Trupul și Sângele Domnului nostru și că deasa împărtășire aduce mult folos sufletelor și trupurilor lor, iar amânarea, dimpotrivă, le aduce mare vătămare și chiar pieirea.
Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind canoanele 8 și 9 apostolice, insistă asupra poruncii pe care o dau acestea. Aceste canoane sunt foarte aspre și foarte dure, fiindcă ele îi despart de comuniunea bisericii și îi afurisesc pe cei care merg la Sfânta Liturghie și nu stau până la sfârșit, nici nu se împărtășesc. Și alte canoane, ale Sinoadelor, poruncesc același lucru să fie adică toți pregătiți și vrednici să se împărtășească.
Când se împărtășește creștinul, ce minte își poate închipui darurile și harismele pe care le primește de la Dumnezeiasca Împărtășire? Și cum ar putea limba noastră cea slabă să le înfățișeze rând pe rând?
Celor care nu se împărtășesc des li se întâmplă toate cele potrivnice, fiindcă nu sunt pecetluiți cu Cinstitul Sânge al Domnului nostru, cum spune dumnezeiscul Grigorie Teologul.
Așadar, frații mei, dacă vom face cum ne poruncesc Sfinții Părinți și ne vom împărtăși des nu numai că vom avea ajutor și împreună-lucrător cu noi harul dumnezeisc în această viață vremelnică, ci și pe îngerii lui Dumnezeu îi vom avea ajutători și pe Însuși Stăpânul Îngerilor.
Acest Sânge stăpânesc este mântuirea sufletelor noastre, de el se bucură sufletul, cu el se împodobește, cu el se încălzește. Acest Sânge face mintea mai strălucitoare și decât focul, acest Sânge face sufletul mai frumos și decât aurul. Cei ce se împărtășesc cu acest Trup stau împreună cu îngerii și arhanghelii și cu puterile cele de sus, ca să se îmbrace cu acest veșmânt împărătesc și să aibă cu ei armele cele duhovnicești. Cei care se împărtășesc cu el Îl poartă în ei pe Însuși Împăratul.
Vezi câte harisme primești dacă te împărtășești des? Vezi cum deasa împărtășanie mintea o strălucește, cugetul îl luminează, toate puterile sufletului le curăță? Dacă vrei să-ți omori patimile trupului, vino des la sfânta Împărtășanie și te vei bucura de toate acestea!
Fără deasa împărtășanie, nu putem să ne eliberăm din patimi și să urcăm la înălțimea nepătimirii.
Și dacă nu ne împărtășim continuu (dacă ar fi cu putință chiar și în fiecare zi) cu cinstitul Trup și Sânge al Domnului, nu vom putea să scăpăm din cursele diavolului.
Mulți află singuri multe virtuți și consideră că se vor mântui numai cu împlinirea acestora, fără deasa împărtășanie, lucru care este întru totul cu neputință, fiindcă aceștia nu vor să se supună voii lui Dumnezeu să se împărtășească des potrivit rânduielii bisericești la fiecare liturghie sărbătorească la care participă.
Este un lucru cu neputință să nu iubească cineva pe Hristos, când se împărtășește cu Sfântul Lui Trup și Sânge și să nu fie iubit de Hristos.
Ce alt bine ai dorit, creștine, și nu l-ai primit de la deasa împărtășire? Îți place să sărbătorești în fiecare zi? Îți place să faci Paștile oricând voiești și să te bucuri cu bucurie negrăită în această viață chinuită și întristată? Aleargă neîncetat la Sfintele Taine și te împărtășește după cuvenita pregătire și te vei desfăta deplin de toate.
Voia lui Dumnezeu ... este ca noi creștinii să ne împărtășim neîncetat cu Trupul și cu Sângele Lui, încât prin deasa împărtășire să fim păziți și în viața aceasta de cursele și meșteșugirile diavolului și când va ieși sufletul nostru în ceasul morții, să zboare ca un porumbel cu toată libertatea, fără să fie împiedicat deloc de duhurile cele din văzduhuri.
O, minune! O, slavă, pe care le vor primi creștinii de la deasa Împărtășanie și în viața de acum și în cea viitoare.
Chiar dacă mărturisirea și satisfacerea dumnezeieștii dreptăți pot să ierte păcatele, totuși este necesară și dumnezeiasca Împărtășire la iertarea păcatelor, fiindcă la o rană purulentă, mai întâi îndepărtează cineva viermii pe care îi are, apoi taie părțile putrede și apoi pune alifia, ca să se vindece, fiindcă, dacă o lasă astfel, ajunge iarăși la starea dintâi. Așa este și cu păcatul. Mărturisirea lui scoate viermii pe care îi are, iar satisfacerea dumnezeieștii dreptăți prin faptele bune taie părțile putrede și apoi Dumnezeiasca Împărtășire devine ca o alifie și îl vindecă. Fiindcă dacă nu i se dă dumnezeiasca Împărtășire, iarăși ajunge nenorocitul păcătos la starea dintâi și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Mt. 13, 45).
Eu stau și mă întreb dacă creștinii de astăzi mai pot să sărbătorească fie duminicile, fie alte sărbători ale anului duhovnicește, cu adevărată bucurie, dacă nu se împărtășesc des cu dumnezeiasca Împărtășanie, care este temeiul și pricina a toată sărbătoarea și prăznuirea. Așadar, în mod sigur, cei care nu se împărtășesc des sunt lipsiți (o, nenorocire!) de toate aceste bunătăți cerești și dumnezeiești, dar pe lângă aceasta, sunt și călcători ai poruncilor și ai hotărârilor stăpânești ale Domnului și ai canoanelor apostolice și ale sinoadelor și ale tuturor Sfinților Părinți. Sunt sub pedeapsa afurisaniei pe care au dat-o Sfinții Apostoli și Sinodul din Antiohia. Unii ca aceștia, prin amânarea Împărtășaniei, dau loc și îngăduință diavolului să îi arunce în felurite păcate și alte multe ispite.
Ah, frații mei, dacă am vedea măcar odată cu ochii cei înțelegători ai sufletului nostru de ce înalte și ce mari bunătăți ne lipsim dacă nu ne împărtășim des, atunci da, am vrea să facem toți tot ceea ce ne stă în putință să ne pregătim și să ne împărtășim, dacă ar fi chip și în fiecare zi. Dacă însă până acum am arătat mare nepăsare față de Sfânta Împărătșanie, de acum înainte, vă rog cu dragoste frățească, din inimă, să ne trezim din somnul greu al trândăviei, să ne punem toată râvna și grija pentru aceasta!


Extrase din Sfântul Nicodim Aghioritul Despre dumnezeiasca împărtășire, ignorata comoară

Da acesta este mecanismul care ne impiedica
Nu e neaparat un mecanism rau,ci e un efect al lancezelii noastre
Incat nu stii ce sa zici mai degraba : nu te impartasi nesocotit , caci trupul Domnului te poate arde daca nu te apropii de el cu infiorare, sau sa zicem : sa ne impartasim caci prin aceasta ravna care o depunem vom creste in cele din urma.
Dilema a aparut ca urmare a faptului ca suntem caldicei , dar daca am fi fierbinti , sau chiar reci , am suspina de dor dupa trupul Domnului.

Intr-o lume a televizorului deschis 20 de ore pe zi, intr-o lume in care omul a obtinut foarte mult confort, dar a eliminat aproape complet rugaciunea sincera si prelungita din viata lui, intr-o lume in care tendinta noastra este aceea de a avea sau a obtine anumite privilegii (un anumit fel de casa, un anumit model de masina, o anumita stare materiala), intr-o lume in care filocalia si invataturile sfintilor parinti se afla la un clic distanta, si teoretic orice crestin poate deveni - daca vrea!!! - un bun cunoscator al ortodoxiei, dar trece nepasator peste toate crezand sincer ca stie destul, intr-o lume in care vorbim de har doar la modul teoretic, fiindca din pacate putini preoti mai simt cu adevarat in inima Duhul lui Dumnezeu, cred ca este foarte delicat sa incercam sa dovedim preotului cat suntem noi de vrednici sa primim Sfintele Taine la fiecare Sfanta Liturghie. Omul smerit, sta in coltul lui, cu povara pacatelor lui. In momentul cand se inalta pe sine, (daca astia-s vrednici, atunci eu de ce n-as fi?) nu face decat sa se asemene lor.
Scrierile sfintilor parinti aveau intotdeuna la baza ceva concret si se raportau unor vremuri pentru care noi acum suntem sub nivelul zero. In acelasi timp sunt aparent contradictorii, intrucat oricand putem da citate din alti sfinti parinti care par a sustine alte invataturi.
Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi nimanui, dar indraznesc sa amintesc acele multe exemple prin care, cei bine-placuti lui Dumnezeu au primit Sfintele Taine atunci cand li s-a oranduit sa primeasca, si au ajuns sfinti cu sfinte moaste, la care noi ne inchinam acum cu multa evlavie.
Nu sunt de acord cum ca primirea Sfintelor Taine cat mai des, il fac pe mirean mai plin de har; dimpotriva, ajunge sa trateze sfintele ca pe cafeaua de dimineata, ca despre "frica si cutremur" nici nu se pune problema sa mai fie, dupa trei-patru duminici la rand intre telenovele si sfinte euharistii... Revin pentru a "n"-a oara la esentialul vorbelor Sfantului Serafim de Sarov. Nu sunt eu vrednic sa ma exprim suficient de convingator astfel incat sa va fac sa intelegeti cat este de importanta obtinerea Harului. Impartasirea deasa pentru omul superficial si indaradnic este ca o frectie la un picior de lemn. In momentul in care omul simte ca primeste o farama de Har, nu mai poate sa primeasca Sfintele Taine, fara sa-i joace ochii in lacrimi, pentru ca acolo in Sfantul Potir este TOTUL: si mila si jertfa si dragoste si smerenie si bucurie si vindecare si pace si binecuvantare... Ori omul comod, stramb si clevetitor, ursuz si neiertator, indrazneste din exces de naivitate ca sa nu-i spun inselare, dar Har nu va primi.

Nu cred că vreun episcop are curajul să modifice un canon apostolic de o asemenea importanță, adică nu mă interesează mîncatul cărnii de porc. Există în istorie asemenea exemple? În special vizavi de acest canon 9?

Au mai zis-o și alții, prin alte țări. Starea asta e generală cred în BO.

Am patru motive pentru care nu am mers, vreți să vi le spun? Cu toate astea am ascultat cît mi s-a permis Liturghia în direct de la Patriarhie.

Exact.

Nu e aceeași situație, chiar dacă pare. Nu încape comparație între acel fariseu și observația mea (care știu despre ce vorbesc spre deosebire de dv.) sau între vameș și persoana respectivă. Și nici între ideea de părere de rău versus împărtășirea automată a unui om care nici înainte, nici după aceea nu a frecventat Liturghiile, mai pe scurt nu e creștin. Și totuși a fost împărtășit pentru că s-a spovedit cică. E absolut grav că astfel de lucruri se petrec în BO.

Nu chiar. Pentru că nu ne mîntuim singuri. Nepăsarea de ceea ce fac cei din jur e în sine un fapt inadmisibil, rău, care nu caracterizează un creștin care are ceva-ceva dragoste pentru semeni.

Sună a Rafail Noica, care încerca să împace cele două ”școli”. Drăguț, dar nu tocmai corect.

Să ia aminte, da.

E o ispită într-adevăr acest automatism. Una nouă și periculoasă. Cît despre minimizare, de ce? Nici prin gînd nu mi-a trecut, fiindcă Împărtășirea ar trebui să devină pentru orice creștin ortodox scopul vieții lui, motivul pentru care merge la Liturghie, motivul pentru care caută să aibă o viață bine plăcută Domnului. Cît reușește și cît nu, depinde de fiecare - dar contează să încerce și să insiste mereu. Întru Hristos.

Cel care împărtășește este și el un om ca noi, cu păcate și probleme, cu gînduri și ispite de același gen (vizavi de primirea Sfîntului Trup și Cinstitului Sînge), dar un om care are Har și o misiune ce depășește imaginația mea sau puterea mea de înțelegere cel puțin. Tot respectul pentru preoți, dar să nu exagerăm cu majusculele.

Ar mai fi fecioarele care au un ulei ce nu e de calitate, ele crezînd în sinea lor că e bine plăcut Domnului.

Mda! E greu de facut un comentariu constructiv dupa o astfel de "pozitie". Dar un amendament nu ma pot abtine sa nu-l fac: cand vorbesti de Parintele Rafail Noica, fa-o cu piosenie, sau TACI. Nu e nevoie sa te convingem in ceva anume. Dumnezeu sa aiba mila de noi toti, fiindca suntem slabi, dar macar cand vorbim de cineva aflat pe o treapta la care noi, mai ales prin bazaconiile pe care le scoatem pe gurita in vazul tuturor, n-o sa ajungem in veacum veacului, macar sa avem puterea sa... ne abtinem. Nu-mi cer iertare fiindca nu e cazul. Intre tine si Parintele Rafail sunt mii de ani lumina!

La fel de bine, putem toata saptamana sa ne contabilizam permanent faptele,gandurile,atitudinile luand in considerare importanta intalnirii Domnului ,in fata potirului.
Adica straja gurii,straja mintii.

Sa fie clar,vrednic nu este nimeni de a se impartasi...si totusi,nu o facem ca suntem vrednici 100% ci pt ca nu suntem si tindem sa fim.
Daca nu avem pacate grave,care ne opresc si canon,nu vad care este impedimentul?! Adica sa implinesc conditiile de ma putea impartasi dar sa n-o fac dintr-o falsa smerenie,ca este prea"des" ?
Nu inteleg...

Daca indeplinesti conditiile, cine te retine? Ai tinut post, ai primit dezlegare, unde-i problema? Eu ma refer la cei care sambata fac de toate (chef, dragoste, griji lumesti dintre cele mai... diverse), iar duminica... "sunt vrednici"!

Inteleg,dar cum sa tii post acum cand pana si miercurile si vinerile sunt dezlegate? Poate dupa Inaltare sa se tina 3 zile de post(care daca tii si miercuri se vor face 4 zile-miercuri,joi,vineri,sambata).


Vad ca s-au scris pagini intregi de la intrebarea pe care am lansat-o eu,aia cu putem sa socializam cu prietenii vinerea seara sau sambata,sa iesim la masa unde pe langa mancare se consuma si un pahar de vin si apoi ne impartasim Duminica?Se considera asta chef sau nu?

Pana si calugarii se mai intalnesc cu fratii la o agapa si ciocnesc un pahar cu vin.

Yasmina: nu e deloc rau sa luati cat mai in serios disciplina sacramentelor. Dar ce-ar fi sa fiti cel putin la fel de preocupata pentru ce faceti DUPA ce va impartasiti? Nu ati avea inca si mai mult de castigat, urcand de doua ori mai mult decat ati urcati pana atunci ?

Pentru fiecare Sfanta Impartasanie sunt niste reguli: orice mirean le cunoaste. Citind cele oranduite inainte de a primi Sfintele Taine, intelegem fara pic de efort, in ce conditii avem ingaduinta morala sa ne impartasim. Preotul nu cunoaste subiectivitatea omului si il lasa sa hotarasca singur, dar astfel, mireanul ajunge sa nu mai inteleaga nimic, fiindca in loc de pace, are ispite din ce in ce mai mari, si daca tot nu se intelepteste, este lovit de anumite necazuri aparent inexplicabile. Totul are sens. In principiu, logica e simpla: in trei ore ajungi din Bucuresti la Londra, dar timpul de rugaciune curata s-a imputinat si s-a bagatelizat. Odata deschis televizorul, suntem acaparati de orice in defavoarea a ceea ce vrea Dumnezeu de la noi - discutii in familie, educatie, imbarbatare, incurajare, blandete, cuvinte de folos aduse de Ingerul Pazitor, direct de la Dumnezeu. Noi nu ne mai apartinem noua, ci telefonului, televizorului, internetlui si afacerilor... Ori in goana dupa nimic, e putin probabil ca suntem vrednici sa ne impartasim fara post si multa rugaciune...

Sunt preocupata si ce fac dupa,insa prin natura lucrurilor fiind Duminica,nu fac nimic iesit din comun,este o zi linistita,ma duc dimineata la Biserica,iar dupa-amiaza la serviciu.
Nu este o zi de socializat(decat in limitele timpului,dupa slujba cu cei de la biserica,unde ramanem sa luam pranzul impreuna si sa ne mai cunoastem).

Multumesc.

In Duminici n-ai voie sa muncesti.Cum nu faci nimic iesit din comun ?:106:

Cei care o fac impotriva voii lor ca sunt obligati,sunt scutiti de vina asta!
Nu sunt doctori,asistente,farmaciste,lucratori in azile sau ospicii,fochisti,pompieri care trebuie sa fie la datorie,in slujba altora?