Citat:
[COLOR=blue]Plus omul are nevoie acum de legaturi trupesti spre nasterea de prunci.
Si aceasta tot la hainele de piele se include.[/COLOR]
Păi nu zice Biblia că hainele de piele le-a făcut Dumnezeu? Dar, dacă tot în hainele de piele se include, cum zici, şi legăturile trupeşti, şi roadele lor, înseamnă că tot Dumnezu l-a învăţat pe om cum să le practice? Că nu ştia săracul, n-avea deloc experienţă sexuală.

Cât priveşte "căsătoria albă", pe situl creştinortodox.ro există un articol edificator semnat Adrian Cocosila. Cităm câteva idei mai semnificative din acest articol:



[...] Desi in cadrul slujbei cununiei preotul slujitor cere "sa li se dea lor viata cumpatata si nastere de prunci buni“, "dar de prunci, semintie cu viata îndelungata si sa-i invredniceasca a-si vedea pe fii fiilor lor“, sunt persoane care renunta voit la unirea trupeasca. Asa ajungem sa vorbim de [COLOR=#004276]casatoria[/COLOR] alba, de o casatorie in care nu exista intalnire trupeasca. Ma intreb de ce este nevoie sa aratam ca suntem in stare sa traim in feciorie, vietuind cu o sotie in acelasi pat? Daca iubesc [COLOR=#004276]fecioria[/COLOR], ma pot calugari. Acest mod de vietuire imi pare a ascunde in sine inselaciune. Nici sot nu ma pot numi, dar nici monah.

Daca sunt persoane care aleg "casatoria alba”, atunci ar trebui ca ele sa-i ceara preotului sa renunte la cererea "da-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni“. E adevarat ca au fost cazuri cand unele persoane au nascut ca urmare a rugaciunii. Dar acele persoane, precum Rebeca, sotia lui Isaac, a nascut astfel pentru ca "era stearpa”. Din Sfanta Scriptura aflam ca Isaac "s-a rugat Domnului pentru Rebeca, femeia sa, ca era stearpa; si Domnul l-a ascultat, iar femeia lui, Rebeca, a zamislit" (Fac. 25, 21).

Mi se pare un non sens ca Biserica sa ceara lui Dumnezeu sa le daruiasca copii sanatosi si buni celor ce se casatoresc, iar acestia sa traiasca precum "fratii“.

Daca intalnim in cadrul slujbei cununiei si cererea de a se "pazi nespurcat patul”, preotul cere prin aceste cuvinte ferirea celor doi de infidelitate, cere ca iubirea lor sa fie deplina.

Asadar crestinismul ramane realist. El nu exclude unirea trupeasca dintre barbat si femeie, dar marturiseste ca numai in casatorie ea devine un mijloc de unire sufleteasca deplina.

Se invoca adesea cuvintele Sfantului Apostol Pavel, dar intr-un mod nedeplin, caci acest sfant nu spune doar „e bine pentru om sa nu se atinga de femeie”. El marturiseste si ca „fiecare barbat sa-si aiba femeia lui si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei....Daca nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda” (1 Cor. 7, 1, 2, 9)

In concluzie, pentru mine nu exista decat doua atitudini corecte fata de pofta trupeasca: infranare totala de la ea in afara casatoriei sau folosirea ei ca mijloc de unire sufleteasca si de inaintare in ea. Deci, omul nu trebuie sa ramana la pofta trupeasca, el trebuie sa transfigureze unirea trupeasca. Daca va ramane doar la pofta trupeasca, el se va plictisi repede de celalalt si isi va cauta satisfactia in alta parte.


Cred că e destul de clar.

Mai soro si ce sa inteleg ca parintele Dumitru Staniloae a gresit?
Sau Sfantul Ioan de Kronstadt de a trait in feciorie cu sotia sa fiind casatorit?
Dar oare Maica Domnului a fost pustnica sau a fost logodita?
A fost logodita Maica Domnului.Dar a avut vietuire cu totul de taina si mai inalta ca a pustnicilor.
Iar Maica Domnului este dogma ca este pururea fecioara.
Normal aceasta se face numai cu binecuvantarea duhovnicului adica a trai in feciorie sotul cu sotia.

Errare humanum est. Părintele Stăniloae, nefiind infailibil cum este Papa dela Roma, n-ar fi la prima lui greşeală. E suficient să amintim despre "O încercare despre teofanii" în care părinţelul "demonstrează" cu argumente scoase din burtă că lui Petrache Lupu i-a vorbit Dumnezeu. Dacă ar fi aşa, ar fi trebuit până acum ca BOR să-l recunoască pe Şfântul Petrache dela Maglavit şi să-l bage şi în Sinaxar, dar uite că ierarhii noştri mai şovăie. Ştiu ei de ce...

Nu ştiu povestea Sfântului Ioan de Kronstadt deci nu mă pot pronunţa. Opţiunea soţilor Kronstadt a fost anterioară slujbei cununiei, sau ulterioară? Dacă a fost anterioară, atunci se cade să-l cităm aici pe Cocoşilă:
[COLOR=blue]Daca sunt persoane care aleg "casatoria alba”, atunci ar trebui ca ele sa-i ceara preotului sa renunte la cererea "da-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni“. [...]Mi se pare un non sens ca Biserica sa ceara lui Dumnezeu sa le daruiasca copii sanatosi si buni celor ce se casatoresc, iar acestia sa traiasca precum "fratii“.[/COLOR]

Dacă a fost posterioară, nu se mai poate vorbi de o "căsătorie albă", ci de o înfrânare de bunăvoie, din motive personale care nici măcar nu ne privesc.

Maica Domnului n-a fost pustnică, dar nici căsătorită. Intenţionat laşi să se înţeleagă că între logodnă şi căsătorie este un prag infinitezimal, ceea ce este un demers neloial. Căsătoria permite ceea ce logodna nu permite, iar reciproca nu este adevărată.
În orice caz, Maica Domnului a avut o chemare specială care este nerepetabilă, deci nu poate fi dată de exemplu care trebuie urmat ad litteram decât persoanelor excesiv de îngâmfate sau un pic ţăcănite, care se cred "purtătoare de Hristos" şi vor să o plagieze întru totul. Tocmai de aceea ea este pururea Fecioară, deşi a cunoscut şi taina naşterii. Cred că nici o creştină normală la cap nu se consideră îndreptăţită să aspire la o poziţie echivalentă, de fecioară înainte, în timpul şi după naştere. Desigur că ea rămâne un exemplu sublim prin conduita întregii sale vieţi, asta da. Aici ea este un model exemplar.

Ultima aserţiune este un fals:
[COLOR=blue]Normal aceasta se face numai cu binecuvantarea duhovnicului adica a trai in feciorie sotul cu sotia.[/COLOR]
Nu stă în autoritatea duhovnicului să dispună asupra amănuntelor vieţii intime a creştinilor: când să fie împreună şi când să facă pauze, când trebuie să facă ei copii şi câţi şi ce sex să aibă copiii, ce măsuri de igienă intimă să ia soţii înainte şi după actul sexual, etc, etc, etc. De bunăvoie şi în consens creştinii căsătoriţi pot hotărî singuri pentru sine în cele ale căsătoriei, urmând ca rolul duhovnicului să fie orientativ şi consultativ. Asta cu atât mai mult dacă duhovnicul este cumva şi monah, deci ( se bănuie că) nu are nici cea mai mică experienţă de cuplu. Nu poate preotul duhovnic să "binecuvinteze" abţinerea de la procreere, prin orice mijloace subtile ar fi ea adoptată, îndată ce Hristos a zis: [COLOR=darkred]lăsaţi pruncii să vină la Mine[/COLOR], iar taina căsătoriei chiar asta face: binecuvintează naşterea de prunci, deci nu trăirea într-o [COLOR=blue]feciorie deghizată în căsătorie[/COLOR].

Dar se pare că pe unii creştini amarnic îi nelinişteşte venirea pruncilor pe lume. Se tem oare că o să li se ia locul? Sau că o să flămânzească, fiind la un moment dat prea multe guri de hrănit?

Concepţia despre hirotonie la “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (IV)
 

[SIZE=4]Diaconii au apărut ca necesitate odată cu sporirea obştii, ei fiind desemnaţi ca ajutători ai apostolilor, pentru o slujire inferioară, potrivită cu situaţia creată. Faptul că hirotonia era o lucrare a Duhului Sfânt, şi nu o vrăjitorie omenească, este remarcat chiar de un practician al vrăjitoriei din cetatea Samariei, pe nume Simon vrăjitorul. Acesta l-a crezut pe apostolul Filip, care le propovăduia oamenilor despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, şi s-a botezat. Dar ispitit fiind de obiceiurile pe care le practicase din firea lui cea veche, a vrut să primească şi darul preoţiei, cumpărându-l cu bani, deşi nu avea chemare cerească pentru aceasta:[/SIZE]

[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Atunci [/COLOR][COLOR=#ff6600]îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi Simon văzând că [/COLOR][COLOR=#ff6600]prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt[/COLOR][COLOR=#993300], le-a adus bani,[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela [/COLOR][COLOR=#ff6600]pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Tu n-ai parte, nici moştenire, la [/COLOR][COLOR=#ff6600]chemarea aceasta[/COLOR][COLOR=#993300], pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]8: 13-21)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Din fragmentul biblic de mai sus deducem următoarele:[/SIZE]

[SIZE=4]1. Botezul nu aduce automat Duhul Sfânt peste un om, în sensul de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR], ci este o poartă obligatorie de intrare în Biserică. În Biserică nu se poate intra sărind peste porţile ei. În practica obişnuită, în loc de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR] se mai foloseşte şi termenul de [COLOR=blue]“sfinţire”[/COLOR], care însă nu este cel mai potrivit, deşi este acceptabil, având în vedere accepţiunea lui care s-a generalizat prin tradiţie. Un termen mai potrivit ar fi [COLOR=blue]“consfinţire”, [/COLOR]care condiţionează sfinţirea de păstrarea trainică, neştirbită, a legăturii tainice a preotului cu Duhul Sfânt. În acest mod se evidenţiază mai bine că persoana “chemată” la preoţie nu este obligatoriu ”sfântă”, dar nici măcar “sfinţită”, ci “consfinţită”. Botezul nu asigură în mod automat, ca un vaccin împotriva bolilor, o conduită ireproşabilă celui botezat, căci acesta trebuie să se lupte mai departe cu ispitele. Simon magul, spre exemplu, a fost învins de ispita lăcomiei şi de cea a mândriei.[/SIZE]
[SIZE=4]2. Pentru cei care ispitesc, trebuie specificat că nici Taina Mirungerii, consecutivă Botezului, nu aduce Duhul Sfânt peste om în sensul de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR], adică de angajament special şi devoţiune totală pentru lucrarea Bisericii. Ea este doar o [COLOR=blue]pecetluire[/COLOR] a darului Duhului Sfânt, primit şi săvârşit prin Botez, ce s-a adus trupului omului, care s-a botezat şi s-a spălat de păcate, devenind Templu al Duhului Sfânt, deci biserică-trup. Pecetluirea prin Mirungere a trupului celui nou respectă analogia pecetluirii unei noi biserici, zidită de oameni, care îşi începe activitatea ei misionară şi pastorală în lume chiar prin actul târnosirii. Tot aşa şi cel nou-botezat este pecetluit ca să reprezinte pe mai departe, prin trăirea sa ulterioară, un mădular autentic al Bisericii.[/SIZE]
[SIZE=4]3. [COLOR=#ff6600]Prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt[/COLOR], dar în sens de [COLOR=blue]consacrare[/COLOR], adică de [COLOR=#ff6600]chemare[/COLOR] [COLOR=#ff6600]de sus[/COLOR], pentru care se cere celui chemat două condiţii obligatorii:[/SIZE]
[SIZE=4]–să aibă [COLOR=#ff6600]parte[/COLOR] (să corespundă prin credinţă tare, prin pregătire solidă şi prin moralitate neîndoielnică) şi [/SIZE]
[SIZE=4]– sa aibă[COLOR=#ff6600] moştenire [/COLOR](primirea hirotoniei să se facă de la cei care ei înşişi o au, primită tot prin punerea mâinilor, de la înaintaşii lor). [/SIZE]
[SIZE=4]Prin aceste două condiţii se exclud de la hirotonie:[/SIZE]
[SIZE=4]– oricare candidat care se prezintă ca persoană cu referinţe îndoielnice;[/SIZE]
[SIZE=4]– orice practici care nu respectă principiul văzut al [COLOR=#ff6600]punerii mâinilor[/COLOR], sau care apelează la săvârşitori neconsacraţi pentru administrarea tainei. [/SIZE]

peste Moise cine a pus mainile? peste Aaron cine? deci acum dupa ce atzi facut interpretari hazlii la capitolul Facere, facandu-L pe Dumnezeu un fel de criminal in serie shi angajat la ceva fabrica de pielarie, acum vrei sa afirmi fara menajamente ca Melchisedec nu era preot al Dumnezeului celui preainalt... ca nu mai shtiu cine pe cine a binecuvantat, Avraam pe Melchisedec sau a fost Invers... deci nu va bagatzi sa afirmatzi unde nu pricepetzi... intuim noi ceva, dar astea nu le putetzi socoti afirmatzii infailibile ca doar nu suntem papi ci mai degraba nishte papălapte asha ca mine crezand ca am iertat de 70 de ori cate shapte... poi acolo nu e scris sa iertam de 60 de ori cate 6 ci 70 de ori cate 7... deci iarashi te iert MM ca sa ma ierte shi pe mine Dumnezeu, shi iarashi te iubesc ca ai incercat sa dregi gogomaniile pe care le-ai prezentat ca pe nishte canoane de credintza ortodoxa in timp ce pe parintele Staniloaie l-ai facut de oaie shi pe Moshul Dumnezeu ca ar fi fost ateu dupa toate minunile pe care le-a facut sarmanul ciobanel, Petrache Lupu, Trambitza nr 2 de la El shi de la Dumnezeu... deci acolo cand a facut Dumnezeu haine de piele e vorba ca l-a imbracat Dumnezeu pe omul+ochi caci era gol, l+a imbracat cu piele de om, pentru om, nu de la altzi oameni ci l-a imbracat asha cum sunt shi animalele imbracate cu piele, ca sa nu se vada prin ele... pacatele tele; sau cum?

Concepţia despre hirotonie la “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (V)
 

[SIZE=4]Un exponent ilustrativ în acest sens este Saul din Tars, care avea credinţă tare, cultură teologică vastă şi solidă, moralitate ireproşabilă. Un lucru îi lipsea: credinţa sa era oarbă, neactualizată la prefacerile vremii, aduse de Hristos în lume. A fost nevoie ca orbirea sa să-i fie ilustrată pe viu, în trup, pentru ca apoi să-i fie vindecată de un slujitor al lui Hristos:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi [/COLOR][COLOR=#ff6600]punându-şi mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]peste el, ca să vadă iarăşi. (Faptele Ap.[/COLOR][COLOR=#993300]9:12)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, [/COLOR][COLOR=#ff6600]punându-şi mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]9:17)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Saul nu numai că s-a vindecat de orbirea lui trupească, dar şi de cea sufletească s-a vindecat şi, fiind integru, a primit darul Duhului Sfânt, de care s-a umplut: un om nou (născut din apă şi din Duh), un nume nou (Pavel), o slujire nouă (aceea de apostol). Iată că până şi apostolia se primea în biserica primară tot prin [COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR]![/SIZE]

[SIZE=4]Trebuie subliniat cu tărie caracterul intenţional dat de către Însuşi Duhul Sfânt acestei lucrări care este hirotonia. Până şi hirotesiile (consacrări pentru lucrări pastorale aparte, specializate) au fost instituite tot prin voinţa Duhului Sfânt, deşi Duhul Sfânt ar fi putut să facă aceste hirotesii direct, fără intermedierea omului. Să ne amintim cât de simplu şi firesc a venit Duhul Sfânt în chip văzut la Cincizecime! Avem însă un exemplu în consacrarea specială, dată prin hirotesie de către apostoli lui Barnaba şi lui Saul, pentru o misiune aparte ce li se pregătea:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=#993300][SIZE=4]Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat.[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Atunci, postind şi rugându-se, [/COLOR][COLOR=#ff6600]şi-au pus mâinile peste ei [/COLOR][COLOR=#993300]şi i-au lăsat să plece. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]13:1-3)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]De acum, însuşi Pavel făcea semne şi minuni nemaiîntâlnite, prin punerea mâinilor:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală întru Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi[/COLOR][COLOR=#993300]minuni [/COLOR][COLOR=#ff6600]prin mâinile lor[/COLOR][COLOR=#993300]. (Faptele Ap.14:3)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi Dumnezeu făcea,[/COLOR][COLOR=#ff6600] prin mâinile lui Pavel[/COLOR][COLOR=#993300], minuni nemaiîntâlnite. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]19:11)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, [/COLOR][COLOR=#ff6600]şi-a pus mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]peste el şi l-a vindecat. (Faptele Ap.28:8)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Până şi harismele Duhului Sfânt, specifice Bisericii primare, se primeau atunci tot prin punerea mâinilor apostolilor:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Şi [/COLOR][COLOR=#ff6600]punându-şi Pavel mâinile [/COLOR][COLOR=#993300]peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau. (Faptele Ap., [/COLOR][COLOR=#993300]19:6)[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#ff6600]Punerea mâinilor[/COLOR] devenise o componentă indispensabilă în pastoraţie şi în păstrarea credinţei sănătoase. Odată cu înmulţirea eresurilor, ea se constituia într-o garanţie că persoanele consacrate prin hirotonie sunt legitimate în chip autentic de către Biserică şi sunt pe deplin responsabile în tot ceea ce întreprind în acţiunile lor. Apostolul Pavel atrage atenţia ucenicilor săi asupra importanţei şi temeiniciei acestei responsabilităţi ce revine Bisericii. El laudă credinţa lui Timotei, dar îi atrage atenţia că învăţătura sănătoasă şi credinţa trebuie păzite cu sârg:[/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#993300]Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, [/COLOR][COLOR=#ff6600]prin punerea mâinilor mele[/COLOR][COLOR=#993300]. (II Tim.[/COLOR][COLOR=#993300]1:6)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu [/COLOR][COLOR=#ff6600]punerea mâinilor mai-marilor preoţilor[/COLOR][COLOR=#993300]. (I Tim.[/COLOR][COLOR=#993300]4:14)[/COLOR][/SIZE]

Pai bine si daca sotii nu vor sa se mai impreuneze?
Eu am zis daca sotii vor sa faca numai un copil sau doi si mai apoi sa traiasca in feciorie.
Asa a vazut Sfantul Macarie cel Mare pe doua surori despre care Dumnezeu i-a aratat ca erau mai sporite duhovniceste ca Sfantul si care aveau cate un copil si traiau in feciorie cu sotii lor.

Foarte bine fac, dar asta e treaba lor strict personală. În nici un
chip nu trebuie făcută public, şi nu trebuie să ceară voie de la duhovnic pentru asta. Nimeni nu trebuie să bănuiască nimic. Singura problemă care se pune este ca nu cumva unul să-l oblige prin "convingere" pe celălalt, ci să fie o deplină şi senină acceptare a acestei alegeri.
Iar în caz că nu reuşesc să fie consecvenţi, să nu facă din asta o tragedie. Pot să mai încerce şi altădată.
Însăşi faptul că s-a auzit despre cutare şi cutare că au făcut şi au dres, nu e un lucru bun. Înseamnă că, fie şi involuntar, s-au lăudat cu performanţa lor.

Concepţia despre hirotonie la “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (VI)
 

[SIZE=4]Mai observăm din acest verset că [COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR] este un har al Duhului Sfânt, dat prin proorocie nepieritoare, şi o învăţătură care trebuie păzită neştirbită, căci Domnul a zis: [COLOR=#993300]“Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Mat.,[/COLOR][COLOR=#993300]28:20)”[/COLOR]. Cei care pretind că Domnul a părăsit Biserica Sa, dezamăgit fiind de unele neîmpliniri ale ei, iar lanţul celor unşi prin hirotonie s-a rupt în mai multe locuri, sunt nişte calomniatori ai lui Hristos şi nişte mincinoşi, căci ei Îl fac mincinos chiar pe Hristos, Cel care a rostit această proorocie. Tot aici se mai arată că hirotonia nu este lăsată în păstrare şi în lucrare oricui, ci este rezervată în mod particular [COLOR=#ff6600]mai-marilor preoţilor[/COLOR], care sunt episcopii. Se cristalizează aşadar, pe îndelete, temeiurile canonice care stau la baza învăţăturii despre hirotonie. Ea devine parte integrantă a catehismului ortodox şi o componentă fundamentală a pastoraţiei:[/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]…A învăţăturii despre botezuri, despre [/COLOR][COLOR=#ff6600]punerea mâinilor[/COLOR][COLOR=#993300], despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. (Evr., [/COLOR][COLOR=#993300]6:2)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]Hirotonia este atât de importantă, încât Sf. Apostol Pavel face o menţiune specială asupra grijii ca aceasta să fie administrată cu cea mai mare reponsabilitate, pentru a feri biserica de întinarea păcatelor, şi în mod special, de simonie: [/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=#993300]Nu-ţi [/COLOR][COLOR=#ff6600]pune mâinile[/COLOR][COLOR=#993300] degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat. (I Tim.5:22)[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]După toate acestea, câteva lucruri tot mai rămân neclare: [/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]1. Dacă “preoţia” pucioşilor este superioară, fiind “[COLOR=blue]după rânduiala lui Melchisedec[/COLOR]”, de ce se mai acoperă ei cu arhieria lui Irineu Bistriţeanul, căci acesta este rămas mult în urmă, săracul, el fiind preoţit doar “[COLOR=#ff6600]după rânduiala lui Aaron[/COLOR]”? De ce nu-l lasă pe bietul om în pace, ba încă l-au mai făcut (fără voie) şi “patriarh” al “bisericii” lor, punându-i în spinare o responsabilitate pe care n-o poate duce?(dar nici nu vrea).[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]2. De ce nu se fac ei patriarhi unul pe altul, aşa cum “[COLOR=blue]cei trei fii unşi[/COLOR]” s-au făcut “episcopi”, dar au rămas şi “preoţi” în acelaşi timp?? Ar fi interesant, să existe şi o biserică cu trei patriarhi odată.( care sunt şi “episcopi” şi “preoţi” în acelaşi timp!) Ce nevoie mai au ei de Irineu ca de un alt patriarh, care e un încăpăţânat şi un neîmplinit în “rânduiala lui Melchisedec” şi nu le este deloc supus, pentru că:[/SIZE]
[SIZE=4]– respectă ad litteram legiuirile bisericeşti ale B.O.R., [/SIZE]
[SIZE=4]– s-a dezis în mod public de ei, [/SIZE]
[SIZE=4]– nu mai are şi nu mai vrea să aibă nici o tangenţă cu ei, de nici un fel, de mai bine de 17 ani?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]3. La urma urmei, de ce sunt “cei trei” de la Pucioasa şi “preoţi” (căci se îmbracă la fel ca preoţii), dar şi “episcopi” în acelaşi timp (denumindu-se unii pe alţii “arhierei” şi binecuvântând gloatele cu două mâini, ca şi arhiereii)? Ce urmăresc ei prin acest “cumul de funcţii”?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]4. În consecinţă, (teoretic vorbind) cum pot fi compatibile simultan, la aceeaşi persoană, două funcţii ierarhice care se exclud (prin completare şi totodată prin substituţie) una pe alta (preoţia şi arhieria)?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]5. Dacă hirotonia nu mai e bună de nimic, de ce mai binecuvintează ei cu mâinile, şi cu patrafirul pe capul penitenţilor, deşi prin “[COLOR=blue]Cuvânt[/COLOR]” au primit poruncă de la “[COLOR=blue]Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa[/COLOR]” să nu se mai folosească de gesturi şi de atingeri cu credincioşii (mai ales cu femei!)?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]6. Dacă vor pune în practică ultimile “indicăţii” din “[COLOR=blue]Cuvânt[/COLOR]”, care le cere să plaseze “preoţi” şi “diaconi” prin “cetăţi” ( mai precis, prin localităţile unde s-au întemeiat “obşti” ale [COLOR=blue]Noului Ierusalim[/COLOR]), cum vor face consacrarea lor? Vor apela la bunăvoinţa “[COLOR=blue]patriarhului Irineu[/COLOR]”, ploconindu-se astfel B.O.R.-ului (pe care nu pot să-l sufere), sau se vor folosi de cei trei preoţi-episcopi care pretind că “[COLOR=blue]sunt puşi şi unşi după rânduiala lui Melchisedec[/COLOR]”?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]7. De unde au ei [COLOR=blue]antimise[/COLOR] pentru “sfintele liturghii”, acolo unde intenţionează să instaleze “preoţi” pucioşi, dacă n-au episcop consacrat canonic, care să le sfinţească antimisele? Sau au de gând să slujească fără antimis?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]8. Cum îl respectă ei pe episcopul locului (pe arhiereul de Târgovişte, Nifon Mihăiţă), aşa cum pretind de faţadă, dacă refuză orice relaţie canonică de ascultare faţă de acesta?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]9. Pentru târnosirea bisericii de la Pucioasa, în 1991 au apelat la episcopul Irineu. La cine vor mai apela acum, pentru sfinţirea bisericilor în care vor să aşeze noi “preoţi” pucioşi?[/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]10. Pentru sfinţirea bisericilor este nevoie de Sfântul şi marele Mir, care se pregăteşte numai în bisericile autocefale. Dacă vor folosi un asemenea Mir, preparat deja de către B.O.R., înseamnă că implicit vor recunoaşte ca autentică acea Biserică pe care tot ei o reneagă în acelaşi timp (ceea ce este un nonsens). Dacă îşi vor “prepara” singuri Marele Mir, fiindcă tot se consideră ei “[COLOR=blue]singura biserică adevărată[/COLOR]”, ar trebui să se supună rânduielilor canonice legate de această “preparare”, în primul rând în ceea ce priveşte ascultarea faţă de episcopul locului. O dilemă din care va fi greu, dacă nu imposibil de ieşit.[/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]* * *[/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4]Pentru noi, ortodocşii, Biserica este Una, Sobornicească şi Apostolească. Ea este purtătoarea Sfântului Duh, primit de Sfinţii Apostoli la Cincizecime, şi transmis urmaşilor lor episcopi, preoţi şi diaconi, prin Sfânta Taină a Hirotoniei. Biserica este deci infailibilă şi nedespărţită de Hristos, aşa cum El a făgăduit (v. [COLOR=#993300]Mat., [/COLOR][COLOR=#993300]28:20[/COLOR]), căci dincolo de orice considerente istorice, patristice şi scripturistice, ea este menită a fi Mireasa lui Hristos. Este de neconceput ca după 2000 de ani, Hristos să Se despartă de Mireasa Sa, sau s-o părăsească, lăsând-o să se împotmolească singură în greşeli![/SIZE]
[SIZE=4]A culpabiliza Biserica, încercând apoi “a o corecta” cu paleative pseudo-teologice, prin care se “justifică” înfiinţarea de noi biserici cu denumiri pompoase şi rezonante, aşa cum a fost cazul şi cu secta neoprotestantă autointitulată “[COLOR=blue]Biserica Noul Ierusalim[/COLOR]”, care imaginează şi propune soluţii alternative pentru mântuire, în care doi indivizi instabili psihic, dar îndrăzneţi, şi care se pretind providenţiali, Îl fac neputincios pe Hristos, racordându-L sistematic la neputinţele, la scâncelile şi la mofturile lor, înseamnă o insolentă blasfemiere chiar a Domnului nostru Iisus Hristos, Întemeietorul şi Mirele Bisericii celei adevărate. [/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=purple][SIZE=4]Anca Estera [/SIZE][/COLOR]
[COLOR=purple][SIZE=4]15 februarie 2008[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]
[SIZE=4] [/SIZE]