Rugaciuni pe care nu le inteleg
 

Absolut este vorba de smerenie si de umilinta in fata lui Hristos, de recunoastere cu umilinta a starii tale de pacatos. Indiferent cat ai fi de spovedit, tot nepregatit esti ca sa iei Sf. Impartasanie...nu inseamna ca daca te-ai spovedit ai ajuns la curatenia suprema fara de pacat...

Nevrednicia este evidenta. Nu ne apropiem pentru nici un merit, ci pentru ca altfel nu se poate sa ne inaltam.

Insa eu nu am fost atazi la Liturghie sa ma impartasesc cu gandul ca mananc si beau osanda, ci spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur in Rugaciunea a XII-a.

Eu cred ca ar trebui sa tii cont de dreapta socoteala si sa nu cazi in ispita interpretarii exgerate.
Ce sens mai avea intruparea si rastignirea lui Hristos atunci? El stia ca suntem pacatosi inainte sa se intrupeze...daca prin jertfa Lui situatia ramane ca inainte atunci nu vad sensul.
Sf. Vasile face apel sa ne tinem permanent constiinta treaza si smerenia in fata acestei mari Sf. Taine...nu inseamna ca daca te-ai spovedit te-ai curatat total si daca te impartasesti devii pur...ba din contra ai grija permanent ce faci cu sufletul si inainte si dupa spovedanie.

Cred ca ceea ce intrebi tu aici, Florin-Ionut, are multe in comun cu o nedumerire de-a mea de mai demult. Nu intelegeam de ce unii spun / se roaga mereu sa puna bun inceput pe calea mantuirii, desi ei sunt crestini practicanti in toata regula (asadar un pic saltati din starea de pacatosenie crunta ca sa spun asa).
Mi s-a explicat aici pe site ca aceasta expresie reprezinta de fapt o dovada de smerenie; asa cum explica si Iubirea mai sus, nu ne putem considera niciodata 100% pe drumul cel bun sau 100% curatiti de pacate (nimic mai adevarat!). Asadar, ca sa nu lasam nici un fior de mandrie sa se strecoare in mintea noastra, ne plasam din start pe pozitia super-pacatosului care se considera a fi mai aproape de osanda decat de mantuire.

In acelasi registru oarecum contradictoriu in semnificatie, se plaseaza si binecunoscuta "Tine mintea in iad si nu deznadajdui!". O alta dovada de smerenie in exprimare o reprezinta si expresia "Dumnezeu stie mai bine!" pe care o regasim la multi forumisti.

Asadar, ca sa raspund succint intrebarii tale, pasajul subliniat de tine reprezinta marja de siguranta pe care si-o ia un crestin constient de vesnica-i pacatosenie.

Doamne ajuta!

Cred ca trebuie interpretat in felul urmator:

Trebuie sa avem intotdeauna sentimentul ca ne impartasim cu nevrednicie.Daca ne impartasim cu nevrednicie,atunci impartasania ne poate fi spre osanda si spunem atunci : osanda mie insumi mananc.

Dar speram ca prin pocainta noastra,cat am reusit sa o facem prin spovedanie,asteptam de la Domnul sa ne ierte si impartasania sa fie spre iertarea pacatelor si viata vesnica;deci sa ne transforme osanda in iertare si bucurie duhovniceasca.Insa sa fim constienti ca nu pentru meritele noastre se face acest lucru,ci din mila lui Dumnezeu.

Nu intamplator s-a randuit ca inainte de a primi Sfanta Euharistie (si in general cand participam la celelalte Sfinte Taine) sa nu ne rugam folosind cuvintele noastre, ci cuvintele unor sfinti precum Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si altii. Inaltimea vietii duhovnicesti este data tocmai de masura smereniei. Or, acesti Sfinti Parinti in rugaciuni, nu descriu in cuvinte nicidecum o stare de falsa smerenie.

Chiar daca nu suntem noi din fire prea smeriti, macar citind aceste sfinte rugaciuni, in ultimul ceas, putem dobandi o inima smerita. Mananc si beau osanda, asa cum spune rugaciunea, "neputandu-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sangele" lui Hristos.

Daca am constientiza si am trai deplin unirea cu Hristos, pacat nu am mai avea. Dovada faptului ca nu ne dam seama de aceasta unire este tocmai faptul, ca la scurt timp, incepem sa savarsim din nou pacate. De aici apar vinovatia si osanda. De aceea, primirea Euharistiei este "indraznire la indurararile si mila lui Dumnezeu".

Eu cred ca se refera la faptul ca atunci cand ne impartasim fara a acorda importanta cuvenita Sfintei Impartasanii, fara pregatirea sufleteasca si trupeasca necesara, adica atunci cand ne impartasim cu nebagare de seama Sfanta Impartasanie devine osanda! Ne indeamna Sfantul spre a nu fi nesimtitori!

Oare faptul ca gresesc in fiecare clipa cu gandul,si cu fiecare fapta care o fac,sa constituie un avantaj sau un dezavantaj?
Oare exista crestinci care nu isi simt in fiecare clipa gresala?
Din aceasta cauza si smerenia imi este continua si niciodata suficienta.Nu din vreo mare calitate a mea.Ci pur si simplu pentru ca gresesc clipa de clipa.
Atunci cum sa nu imi vina ca o manusa rugaciunile sfintilor ,care intreaga viata nu au facut decat sa isi caiasca pacatele,fara a se gandi vreo clipa ca sunt gata mantuiti ?

Eu am intels ca nu ma pot uni cu Hristos prin Taina Euharistiei datorita vredniciei mele, ci datorita milei Sale. Nu sunt curat sau vrednic prin mine insumi. In aceasta Taina trebuie sa am constiinta ca ma unesc nu datorita vredniciei mele ci datorita milei Sale.