Colegele de munca
 

Simt ca nu mai pot sa indur colegele de munca.
Parca toata ziua nu au alta grija decat sa comenteze ce a facut cutare, ce a zis cutarica, cum se imbraca una sau alta, viata mondena etc..
Cu ceva timp in urma, una dintre ele intreba in gura mare ce este "harti" si cum nimeni nu raspundea, i-am spus eu ce este o zi de harti. Mi-am auzit apoi ca as fi habotnica.
Cu alta ocazie, una dintre ele vorbea de avort si i-am spus ce a zis Parintele Cleopa despre copii avortati. Nu spun ca asta a starnit niste valuri..... Doamne Doamne!!

Da, trebuie să-i atenţionăm pe cei din jurul nostru în caz că greşesc. Cu blîndeţe şi la timpul potrivit, nu oricum. Dacă ni se răspunde cu clasicul "cine eşti tu să mă judeci pe mine?!", să ştiţi că Domnul ne învaţă să nu condamnăm, să nu osîndim, dar ne porunceşte să le purtăm de grijă celorlalţi:

Iezechiel 3
8. De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta.
19. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.

Este adevărat că mai întîi trebuie să ne îngrijim de bîrna din ochii proprii, dar uneori trebuie să ne îngrijorăm şi de bîrna din ochii aproapelui.

Fiecare „celălalt” trebuie să ne devină un „eu”; aşa s-ar traduce „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Păcatele lui sunt şi păcatele noastre, iar dacă îl vedem păcătuind, trebuie să ne doară şi pe noi. Dacă va simţi preocuparea noastră sinceră pentru sufletul lui, poate se va îndrepta. Dacă nu se va îndrepta, întristându-ne, să ne rugăm pentru el.
Însă dacă nu-l putem iubi, e mai de folos să tăcem. Ne vom vedea de ale noastre, de credinţa şi de rugăciunea noastră şi, dacă cineva din cei din jur va observa că nu le împărtăşim felul de a fi şi de a se purta, poate va vrea să afle mai multe, şi atunci îi vom putea vorbi de cele ale lui Dumnezeu.

Te-ai gandit ca poate ce nu suporti la ele,s-ar putea sa fie o trasatura de a ta pe care o tii in umbra si nu vrei sa ti-o recunosti?
De exemplu,chiar si felul in care tu gandesti despre ele si il expui pe acest forum,nu este departe de a-i judeca pe ceilalti,chiar daca o faci in sinea ta sau intr-un grup restrans de crestin ortodocsi,nu este departe de a evalua,a pune etichete...pana la urma cam ceva de genul fac si colegele respective,nu-i asa?
Tindem sa credem ca este vorba despre noi si ceilalti,in realitate este vorba de noi cu...noi.Admiram la alte persoane,trasaturi care se regasesc in noi,chiar daca nu suntem constienti de ele si respingem in ele,ceea ce,in realitate respingem la propria noastra persoana.
Desigur,este firesc sa iti expui un punct de vedere intr-o anumite dezbatere,insa la fel de bine o putem face cu detasare,fara ca starea noastra de spirit sa fie modificata.Faptul ca tu esti atat de afectata de actiunile acelor colege,asta arata ca acele actiuni regasesc un ecou in tine.
Bineinteles ca si ceea ce ti-am scris eu aici poti respinge,poate fi socant,insa daca ai sa fii sincera cu tine s-ar putea sa incepi sa vezi situatia pe ansamblul ei,iar in momentul in care iti vei putea accepta anumite lucruri,ele vor inceta sa se mai manifeste si nu te vei mai simti afectata cand cei din jurul tau le vor exprima.

Daca te consoleaza,sa stii ca asa este cam peste tot,ba chiar mai rau prin strainatate unde se adauga si elemente de discriminare :)
Mai in gluma,mai in serios se spune ca cel mai mare dusman al unei femei este...o alta femeie;inca din copilarie mamele ne avertizeaza sa avem grija la cea mai buna prietena si rar vreo prietenie din bancile scolii dureaza caci intre timp intervin rautati,invidii si conditionari.La serviciu,este si mai greu cand esti inconjurata de femei,caci la toate aceste detalii mai intervin si probleme de concurenta profesionala.

Ar trebui sa te inarmezi cu rabdare,blandete si bunavointa si daca nu se ofusca pt senitatea pe care o afisezi,atunci chiar ai avea sanse sa devina inofensive :)

Si eu am aceleasi probleme. le las in apele lor... Am incercat de cateva ori sa le spun una alta... dar cine-i "chitit" pe cele lumesti greu il schimbi. Atunci cand le invatam despre vietuirea crestina nu numai ca ma luau in ras dar bascalia pe care o faceau la cele sfinte, icoane, biserica, Dumnezeu, preoti, Sf. Liturghie, post si Sf. Impartasanie, m-a durut pana in strafundul sufletului. De atunci le las in pace. Dar sa vezi ce bancuri nerusinate se spun... ti se face parul maciuca. Imi zic in gand: "Doamne iarta-le, Doamne da-le minte"! si atat. Daca pot, plec de acolo. Cand a fost ziua mea, am dus ceva dulce la serviciu si i-am indemnat pe toti sa serveasca si sti ce au zis inainte de "La multi ani"?... A zis unul: " E ziua ta? Ce?? azi e Sfanta Marilena?" ( ca asa ma cheama) ... Ce sa raspund? M-am intristat de ironia facuta si i-am iertat...

Uf, asa-s femeile... Nu mai bagati si voi in seama, fiti vesele si zambitoare, fetelor, nu stati posomorate in coltul vostru, spuneti colegelor un buna dimineata cu voiosie, intrebati-le pe fiecare ce mai face, din toata inima, daca puteti sa le ajutati cu ceva, ajutati-le... Trebuie si tact si diplomatie in relatiile cu oamenii, nu mers pe principiul. ia uite ce bun sunt eu si ce rai sunt altii!

Există oameni răi. Cu adevărat răi, ticăloşiţi. Oameni care au ajuns într-un aşa hal de pervertire încît consideră purtarea lor ca normală, pentru că nu mai au conştiinţă. În ziua de astăzi întîlnim din ce în ce mai multe specimene cu suflete betege sau mai bine zis moarte. Şi atunci înţeleg şi accept că de asta există Iadul, deoarece acestor fiinţe nu le trebuie Raiul. Nu îi condamnă nimeni în afară de Hristos, să ne fie clar.

Cînd eşti în situaţia de a coabita cu ei nouă ore pe zi, cinci zile pe săptămînă, problema devine una gravă. Trebuie să fii foarte tare să rezişti ispitelor venite din partea lor încontinuu. Pe de o parte te încearcă sentimentul de milă faţă de ei, îţi doreşti să faci ceva pentru a-i determina să se schimbe, să se mîntuiască măcar cît de cît, dar vezi că eşti neputincios în faţa legiunii de demoni care îţi stă în faţă. Pe de altă parte îţi vine să-i laşi în plata Domnului, dar asta nu e o opţiune creştinească. Deci, ce e de făcut cînd minimul de bun-simţ lipseşte cu desăvîrşire şi tu nu ai de ales, că îţi trebuie salariul să-ţi hrăneşti familia?

O soluţie ar fi rugăciunea. Răbdarea, iertarea şi iar răbdarea... Nu ştiu ce să mai zic, mai bine tac deşi sînt multe de spus.

Sigur ca da! Asa trebuie sa procedam.

Pentru heaven: Nu am zis ca as fi mai buna decat ele.... nici gand!
Am zis doar ca nu mai pot sa indur..
'Trasatura ascunsa pe care nu vreau sa o recunosc'?
Ma faci sa rad cu amar... Tu nu ma cunosti deloc... de ce vorbesti despre trasaturile mele?

Stii cum e sa simti ca sunt toti impotriva ta?

Stii cum e sa fii nevoit sa asculti lucruri care sunt murdare?

Simt ca nu intelegi deci nu cred ca are rost sa continui.

Silentio :(