Cunoasteti preoti de mir deosebiti?
 

"Cu emoţie şi bucurie am păşit pragul micuţei biserici Sfântul Nicolae. Era încă devreme, cam o jumătate de oră peste ceasul al şaselea, dar în biserică se afla multă lume. Am aflat mai târziu că de Paşti uşile bisericii nu se închid nici ziua, nici noaptea. Poporul rămâne în biserică toată noaptea, timp în care în biserică se citeşte Psaltirea. La miezul nopţii, părintele săvârşeşte miezonoptica şi apoi citeşte în genunchi acatistul. Vinerea citeşte Acatistul Patimilor Mântuitorului, sâmbăta Acatistul Maicii Domnului, iar Duminica Acatistul Preasfintei Treimi. Slujba ţine două ceasuri. Apoi părintele împarte mulţimii aflate în biserică bucăţele de pâine. Săracii se hrănesc numai cu această pâine binecuvântată, iar resturile le păstrează ca pe un lucru sfânt, scumpă binecuvântare de la părintele. Când am păşit pragul bisericii m-a acoperit ceva sfânt, ceva ceresc. M-am simţit ca şi cum aş fi fost în mijlocul creştinilor din vechime care se strângeau noaptea la rugăciune în catacombe şi în bisericile de sub pământ. Când părintele Iona a ieşit din altar, a început să se închine la icoane cu plecăciune adâncă. Pe piept purta o cruce mare, lată. După ce s-a închinat la sfintele icoane, în timp ce la strană se citeau rugăciunile dimineţii, părintele a început să săvârşească proscomidia. A fost o binecuvântare pentru mine să îl privesc. Nu puteam să îmi iau ochii de la faţa lui blândă, pe care se vedeau semnele oboselii. O pace şi o linişte cerească, o putere neobişnuită şi o forţă sufletească se puteau vedea în fiecare trăsătură a feţei lui.
După ce strana a sfârşit rugăciunile dimineţii, părintele Iona a ieşit la amvon şi a început să citească Acatistul Preasfintei Treimi, pe care îl citeşte în fiecare Duminică. În aceste rugăciuni mişcătoare simţeai înduioşare, nădejde, credinţă şi o adâncă binecuvântare. Părintele Iona citea rugăciunile ca şi cum s-ar fi sfătuit, ca şi cum ar fi vorbit cu Sfânta Treime şi cu Maica Domnului, ca şi cum le-ar fi avut în faţa ochilor, într-un loc de neajuns pentru noi din pricina înălţimii sale, deasupra pământului, în lumea de dincolo de nori. Cu o voce liniştită şi aproape în şoaptă părintele rostea adânca rugăciune dreptmăritoare. Se aduna cu mintea asupra celor citite. La strană, cântăreţii au cântat irmoasele canonului cu însufleţire. Nu voi uita niciodată starea de rugăciune care m-a cuprins. Cântăreţii au ieşit din strană, au venit în mijlocul bisericii şi au început să cânte: Cuvine-se cu adevărat să Te slăvim pe Tine, Dumnezeu Cuvântul...
În această slujbă minunată şi solemnă simţeai frică de Dumnezeu şi biruinţă asupra păcatului. Împreună cu strana a cântat şi părintele Iona, şi mulţi dintre cei care se aflau în biserică. Parcă toţi s-au contopit şi cu o singură gură Îl lăudau pe Dumnezeu. Eu vroiam să aud minunata slavoslovie la nesfârşit. Când cântarea s-a terminat, cântăreţii şi părintele au îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Domnului şi au cântat: O, Maică prealăudată…"

Ati asistat la o astfel de slujba, adica o slujba care sa va ofere astfel de sentimente de evlavie? La ce parinte?

Ce frumos!
Despre care biserica Sf. Nicolae este vorba, din ce oras?
Eu l-am cunoscut pe parintele Galeriu si mi-a placut mult si ca om si ca preot. Era atat de bun!

Bisericutza Maica Precista m-a impresionat mult ! si un om care m-a impresionat mult si a venit trimis de D-zeu intr-un moment in care durerea ma acaparase este : parintele Stefan Musat ! un preot deosebit care stie cum sa vorbeasca cu oamenii...

Părintele Bădiţă Mihai Bîrnea de la Biserica Sfântul Ioan Piaţă (Bucureşti) este părintele meu duhovnic. El este cel care mi-a schimbat viaţa în bine, m-a schimbat pe mine ca om.. m-a ajutat şi mă ajută foarte mult. Este numai suflet...

Pot spune ca un duhovnic deosebit, echilibrat, foarte cald, iubitor de oameni este Parintele Gheorghe Holbea. Poseda o cultura teologica vasta, fiind in acelasi timp un traitor al lui Hristos, un adevarat ucenic al Sau. Slujeste la Biserica Precupetii Noi din Bucuresti.

Parintele Tudor Peiu de la biserica Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti, B-dul Iancu de Hunedoara 30-32, sector 1.

Sunt preoti casatoriti cu viata sfanta.
Numai bunul Dumnezeu insa poate ajuta la aflarea acestora.

Am dat, intamplator, peste un articol folositor in aceasta privinta: Adanc pe adanc cheama !

M-a impresionat un pic mai mult ca alte biserici biserica Sf. Ioan. Am fost la o vecernie acolo și am mai intrat să mă închin când biserica era goală. Nu știu exact ce mă atrage acolo, dar mă atrage ceva. Totuși, în general, îndrăgesc bisericile la fel de mult, toate sunt casa lui Dumnezeu, iar la Liturghie important e să fiu într-o biserică. E o biserică care nu-mi place, Mavramol, pentru c-a vopsit-o kitschios, nici nu mai zici că-i monument istoric, ci vilă.

Parintele Musat Stefan
 

Parintele Musat Stefan de la biserica Maica Precista din Ploiesti m-a impresionat foarte mult. Este un om deosebit. Cuvantarile tinute de dansul dupa fiecare slijba mi-au mers la suflet, iar dupa ce m-am spovedit viata mea s-a schimbat in bine.

Si eu am avut onoarea de a asculta cuvintele parintelui Musat Stefan,intr-adevar un om deosebit,daca am timp voi atasa si o poza cu sfintia sa facuta de mine. Cu adevarat un om deosebit. Tin sa precizez ca il stiu si pe fiul acestuia,care este diacon in Bucuresti. Un om la fel de bun.

Doamne-ajuta!

Oare de ce ne atasam mai mult de anumite biserici? E meritul preotului sau e doar obisnuinta?
Sau ni se intampla doar unora dintre noi? Eu de ex. sunt curioasa sa intru in toate bisericile sa le vizitez, (dar sa fie usa deschisa, ca altfel mi-e rusine s-o deschid eu), dar nu cred ca as simti nevoia sa stau la o slujba decat acolo unde merg de obicei. Ma gandesc cu groaza cum o sa fie cand o sa ma mut din cartier. Sau daca se schimba preotul, o sa fie la fel?
Ne atasam de locuri sau de persoane? Am observat ca si cand ma supar pe preot, si cand ma supar pe Dumnezeu, "locul" parca tot imi starneste emotii, parca e "acasa".

Dupa parererea mea,omul sfinteste locul! Cel putin eu asa simt. In Bucuresti de exemplu nu vad cum as mai putea merge la aceeasi biserica daca nu ar mai fi acelasi duhovnic... efectiv ar parea "pustie". Sau nu as mai putea simti aceeasi caldura de la manastire (nu din Bucuresti) cand vor fi alti monahi,daca nu vor fi la fel de iscusiti ca acestia pe care-i cunosc. Nu zic,tot casa lui Dumnezeu va fi,tot voi merge,insa nu va mai fi acelasi lucru. Mi-e greu sa ma exprim in cuvinte,sau cel putin nu mi le gasesc momentan.
Sunt insa si biserici unde practic ne atrage locul. Chiar daca nu simti caldura preotilor si ti se cer bani ca sa intri,cel putin faptul ca tanjesti spre a te ruga unui sfant anume te atrage ca un magnet spre acele locuri.
Aceste fiind spuse cred ca putem concluziona ca fiecare loc are atractia lui aparte: fie biserica fie preotii din ea!
Subiectul e foarte interesant,mai astept pareri si poate voi mai adauga si eu cate ceva apoi. Doamne-ajuta!

Daca stau bine sa ma gandesc, am mai regasit acest sentiment de "acasa" si la Sf. Ioan Rusul (la maternitatea Polizu), desi n-am fost decat de doua ori, si cat de cat la Manastirea Caraiman si la biserica spitalului Sf. Luca, cu toate ca nu am interactionat cu preotii, chiar daca ii cunosteam din vedere/auzite. A fost interesant la hramul Sf. Ioan Rusul, ca slujeau trei preoti, si l-am recunoscut pe parintele Nicolae chiar daca nu-l vazusem niciodata, ii citisem doar cartea.

Eu din moment ca imi gasesc o biserica nu mai obisnuiesc sa "bantui" si prin altele. Sunt putin mai "conservator" din punctul asta de vedere,asa ca nu stiu sa va zic. In toata viata mea,din toate Liturghiile la care am fost prezent,cred ca in >90% din cazuri am fost la aceleasi doua biserici (evident,din localitati diferite). Restul... doar ocazional,cand efectiv nu am alta varianta,posibilitate etc. Nu ma atrage dorinta asta de a cunoaste si a impartasi lucruri noi,fie ele cat de minunate. Nu sunt genul care daca aud ca in cutare loc plange o icoana sa dau imediat buzna acolo,nu lucrurile astea ne mantuiesc. De intrat putem intra in mii de biserici,important e cum iesim din ele (in ce stare duhovniceasca)!

Doamne-ajuta!

Ai mare dreptate, omul sfinteste locul!
Nu vreau sa supar pe nimeni, chiar am fost aseara la 2 biserici din care una frecventata de mai multi colegi ai nostri, si intr-adevar e f. frumoasa, si cred ca parintele e f iubit de enoriasi, dar tot la noi e mai pe placul sufletului meu.
Si nu vreau sa ma laud , dar multa lume spune ca "la noi aici (sau la voi aici) e mult har", "aveti un parinte f. bun", "parintele nostru are mult har", etc...
Chiar daca, spre disperarea mea, si mama imi spune, si viitorul sot, ca "nu trebuie sa te duci la biserica pentru popa", eu cred ca totusi e foarte important pentru oricine aspectul asta. Chiar si dlui a recunoscut ca a avut un mentor spiritual (pe care-l mai pomenesc si alti batrani din parohie), spre deosebire de alti cunoscuti care au avut tangente di plin cu biserica dar pesemne nu i-a motivat nimeni.

Eu merg mereu la Biserica Sf. Antonie Cel Mare (Bucuresti)...este si Sfantul meu de suflet.
Ii multumesc Sfantului pentru ca mi-a indeplinit dorintele, are mereu grija de mine.
Mai merg si la Biserica Sf. Gheorghe Nou (km0)....parintele Bogdan este un preot cu mare har.
La Biserica Rusa merg uneori pentru ca este multa liniste....
Preotul Adrian Lacatus de la Suceava este un om extraordinar,iubit de Dumnezeu si cu mult har. M-a ajutat atunci cand mi-a fost foarte greu... Doamne ajuta!
Toate Bisericile sunt deosebite....

Mă bucur pentru voi, mai ales pentru tine!! :103::67::53::53: Să ne anunți și pe când nunta!

Păr. Bogdan este cel mai tânăr, și blond? Mie îmi plăcea f. mult de părintele acela mai în vârsta, nu mai știu cum îl cheamă.

NU de acela blond vorbesc....
Preotul Bogdan cel invarsta....nu stiu numele mic dar numele de familie este BOGDAN...
Are un har foarte mare si e un preot deosebit.
Doamne ajuta!

Doamne ajuta! Asa este, printre putinii preoti din Romania, de care imi aduc aminte ca avea o predica deosebita, fara stereotipii si limba aceea de lemn care caracterizeaza multi teologi de duminica.
(cu siguranta or fi ei mai multi preoti buni in RO, dar nu i-am cunoscut eu)

Multumesc, dar asta nu stiu nici eu, nici cand, nici daca va avea loc, pana la urma....
Imi cer scuze ca m-am hazardat in exprimare si v-am indus in eroare.

of, imi pare rau draga fallen de situatia asta gen neverending story pe care ti-o serveste acest "viitor sot". eu zic sa-i dai un ultimatum (citeste: papucii), mai bine mai devreme decat mai tarziu. ca sa nu-ti para rau ca ai pierdut prea mult timp cu un asemenea exemplar.

Poate cineva sa raspunda la o intrebare ?
Casatoria e pentru trup sau pentru suflet?

Casatoria este pentru trup si suflet.

Atunci cand se pune problema lucrarii Sfintelor Taine ale Bisericii asupra persoanei umane, nu exista loc de trup "sau" suflet. Omul este trup si suflet. Mantuirea priveste omul in integralitatea sa.

De fapt trupul si sufletul sunt cam indivizibile.
Daca trupul sufera de foame, frig, singurate, nedreptati si persecutii din partea semenilor, automat si sufletul sufera de deznadejde si ajunge chiar sa huleasca impotriva lui Dumnezeu.
Insa daca ne e cald si bine, avem casa si ograda plina de roade si de copii, atunci ii multumim lui Dumnezeu, nu?

Nu stiu daca ai dreptate. Ideea este ca trupul ar trebui sa fie robul sufletului si nu invers.
Daca ne gandim la pustnici sau mucenici, vom vedea ca prima ta afirmatie este contrazisa (foamea, frigul, persecutiile... nu duc automat la deznadejde si hula). Iar daca ne gandim la cei bogati, care vor intra in imparatia cerurilor la fel de greu precum camila prin urechea acului, rezulta ca nici a doua afirmatie nu e chiar corecta. Cred ca sunt destui oameni care nu stiu sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru ceea ce au, fiind convisi ca este meritul lor personal.

Prima afirmatie se referea la oameni normali, nu la asceti si mucenici.
A doua se referea tot la oameni normali, dar cu frica de Dumnezeu, nu la cei care ajung sa creada ca e exclusiv meritul lor. Desi sunt multi tentati sa creada asta, mai ales cei care s-au ridicat de jos, si care zic "mie nu mi-a dat Dumnezeu nimic, numai eu stiu cat m-am luptat..."

O umilinta mare asupra trupului poate aduce dupa sine o umilinta si mai mare asupra sufletului.

Nu orice nevointa fizica, orice abuz asupra propriului trup si suflet, facut de cineva sau de tine insuti, este neaparat o izbavire pentru suflet. Eu cred ca o "cruce" adevarata este atunci cand faci un efort intr-un scop nobil, nu cand te nevoiesti ca sa ai ce manca si unde dormi, cu toate ca in ziua de azi si sa traiesti cinstit, fara sa pacatuiesti, a devenit o "cruce".

Referitor la subiectul initial, daca exista preoti de mir deoasebiti, nu stiu ce sa zic, sunt un pic dezamagita, pentru ca tocmai mi-a zis unul dintre acestia ca nu in oameni trebuie sa ne punem increderea, ci numai in Dumnezeu.
Chiar daca stiam cu totii lucrurile astea, totusi mai trageam speranta ca ne putem increde macar in ei (duhovnici), in noi insine, in sotii nostrii ( cu toate ca istoria citeaza cazuri nenumarate de soti care dezamagesc profund si iremediabil).

Eu personal n-am avut onoarea sa-l cunosc, dar am auzit de unul. La noi in parohie de curand s-a ridicat o troita in cinstea celui care a fost "parintele Ioan". Multi credinciosi, atat batrani cat si tineri, inclusiv actualul parinte, l-au avut duhovnic. Dupa moartea dlui cei mai multi au venit la actualul preot, desi marturisesc ca le-a fost putin greu la inceput stiindu-l cu mult mai tanar decat dansii. Si foarte multi vin din cartiere indepartate si nu numai la spovedanie cat la aproape toate slujbele tinute de succesorul parintelui lor, ca si cum acesta ar fi mostenit "harul" batranului. In plus, mai vin si o multime de aici din cartier (batranul n-a slujit aici, decat parca de cateva ori, ocazional) care il admira pe actualul parinte, mai ales copiii se pare ca-l iubesc mult, desi le e profesor si-i mai "urecheaza". Se poate sa fie si dansul un candidat la titulatura de "deosebit". Cel putin pentru noi deja este (Sa-i ajute bunul Dumnezeu si Maica Domnului).

Nu-l cunosc,dar am auzit ,si eu,de parintele Holbea.Prin natura activitatii mele,ma vad des cu studenti de la Teologie,si imi mai spun una-alta,despre greutatile vietii lor de zi cu zi,si din cele de student (poate de copil al unei familii mai necajite,care si-a trimis copilul la Facultate,iar ei,restul familiei,maminca te-miri-ce pe-acas'!!),si-mi povestesc adesea despre profesotii lor.Despre pr Holbea am auzit numai cuvinte frumoase...
...si ,personal,DA,am cunoscut,si preoti deosebiti,oameni(si PREOTI!) ai lui Dumnezeu,in CUVINT si in FAPTA! Cinste lor! Ei mai tin BISERICA lui Dumnezeu! Si pe noi,pe acolo...

un preot deosebit si loc de inchinare deosebit pentru mine este Paraclisul Sf. Stelian si parintele Calin. Locatia Cluj, starada Louis Pasteur.
nu ma pricep sa descriu in cuvinte dar o sa zic cateva lucruri.. lacasul este construit asemena bisericilor grecesti si din exterior are forma unei biserici bazilica. slujba se tine doar cu lumini de luminari, podeaua este din piatra sparta ce aduce aminte de vechile chilii si biserici rupestre. Slujbele se tin ca la muntele Athos in stil bizantin, la cor canta in fiecare duminica grupul Sf. Ioan Damaschin, iar la liturghii te simti ca in manastirile din muntele Athos. Iar despre pr. Calin....in sfarsit am gasit un duhovnic, dupa 4 ani de cautari prin Cluj si imprejurimi..

Foarte frumos și reconfortant să mai citești asemenea relatări pe forum. Mulțumim ! :53:

Fiind intre doi oameni, se intelege cum e...:)

E pentru "trupul duhovnicesc" - sufletul cam rămâne pe dinafară, că e prea sentimental ! :)


(a se citi mai departe pe topicul cu războiul duhovnicesc în căsnicie......................)

PS : fallen, don't take it to the heart !

Mirela, ca nu pricepi, te pricep...:) Nici eu nu ma pricep la multe, ohoho...
Ca te mai si lauzi cu nepriceperea, iar te inteleg, ca mai stiu eu un nepriceput pe aici pe forum...:)
Dar ca nu vrei sa faci un efort ca sa te lamuresti... Iaca asta nu mai pricep!

Trupul duhovnicesc este cel nou, al mirilor, nascut prin Taina Cununiei. E unitatea lor pecetluita si hranita prin harul primit in Sfanta Taina.
Inainte de Taina avem doi oameni, fiecare cu trupul si duhul lui.
Prin Taina, pe langa acestia, apare o noua realitate ontologica: fiecare este si parte a unui nou organism, sa spun asa, organismul nou numit familie (deocamdata fara copii).

Asadar, un om casatorit, unit prin Taina Cununiei, vietuieste in doua planuri distincte: unul al propriei fiinte (trupul si duhul personal) si unul al cununiei, al legaturii, al organismului (trup) nou conferit prin harul Tainei: impreuna cu sotul, parte dintr-un nou corp/trup/organism - cel al unitatii mirilor binecuvantati de Dumnezeu.

Similar si cu omul crestin. El are, intr-un sens, doua identitati (si doua pasapoarte):
a) un intreg care este persoana mea, trupul si sufletul meu numit cu numele meu;
b) iar acest intreg (trup si suflet) este totodata parte (madular, membru) din trupul mistic al Bisericii.
Cat priveste pasapoartele:
a) unul este pentru persoana mea prin lumea aceasta, ca sa trec dintr-un loc geografic in altul, pe aici prin Cosmos (deocamdata am acces doar pe Terra, dar in viitor poate fac plaja chiar pe Sirius, mai stii?)
b) unul este pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru identitatea mea de crestin care nadajduieste la hristificare, la mantuire. Pentru Biserica. L-am primit la Botez si il tin ascuns intr-un buzunar tainic al inimii mele, scotindu-l sau nu de acolo... alegerea mea...

Ca acestea sunt simultan convive in una si aceeasi persoana, fara schizoidia de care te tot temi (oare de ce?), e evident.
Dar nu stiu cum sa-ti spun mai bine... In fine...

Imi amintesc o dificultate asemanatoare la studentii de la psihologie: unii nu reusesc in ruptu capului sa inteleaga ca una e psihologia individuala, alta e psihologia de grup.
Nu fac distinctia intre paliere ale fiintarii omenesti cu mecanisme si legi diferite...
Ca urmare, intalnim in psihologia sociala sau in terapia de familie (ca sa dau doar doua exemple) tendinta de a reduce mecanismele si legile grupului la alaturari (atentie!), la insumari ale mai multor psihologii individuale. Nimic mai strain de realitate!
Si invers, intalnim la sociologi tendinta, uneori, de a omite ca fenomenele sociale sunt traite si purtate de persoane concrete, in carne si oase. Asadar ca exista SI o functionare psiho-comportamentala individuala, nu doar de massa.

Aceeasi problema si cu instantele psihicului: unii cred ca functionam doar constient, altii doar subconstient iar altii cred ca traim doar inconstient... Greu pricep unii ca orice om functioneaza in orice moment al vietii (ma refer la starea de veghe, in somnul profund constiinta fiind abolita) SIMULTAN IN TREI MODURI: CONSTIENT, SUBCONSTIENT SI INCONSTIENT. Viata fiecarui om este o simfonie permanenta intre cele trei modalitati de procesare si vibratie: C, S, I...

Revenind la Taina Cununiei, procesul seamana teribil cu cel descris in psihologia dezvoltarii: prin relatia cu semenii si in virtutea predispozitiilor inscrise in gene ale fiintei umane, puiul de om care se dezvolta normal, devine la un moment dat capabil SI de o viata constienta. Similar, prin Taina, intrind IN COMUNIUNEA MIJLOCITA PRIN HARUL CONFERIT IN SFANTA TAINA, fiecare dintre miri devine capabil sa traiasca SI ... cununat.

Cununia nu este o alaturare a doua singuratati, fiecare trup si suflet.
Ci este un dar pentru impletirea prin har a mirilor la un nou nivel de fiintare omeneasca: cel al organismului unit, unde liantul e harul.

Nu mai stiu cum sa zic... ma opresc aici... Poate imi dai un feedback, ca m-am consumat nitel si totusi nu pot sa fiu multumit de exprimarea mea... Ma tem ca e musai sa scot creionul poeziei ca sa iti cant ceva pe tema asta... Altfel nu ma pot exprima, bag de seama...:)

P.S. Nu stiu de ce am mai deschis gura... Spusesera deja Delia, Npriceputu si alti crestini, lucruri de toata isprava pe tema asta.

De Priceput, am perceput foRte bine ce vrei sa zici. Desi poate las o impresie tampa, haha :)).
Insa cu feedback-ul stau mai prost pentru ca nu ma motiveaza discutia in sine - prea fada pentru gustul meu - si nici nu face subiectul topicului.

Mai bine-mi scrii o poezie! :)

....:) Daca ma viziteaza muza, de ce nu?... Cu toata dragostea, surioara mea buna, ti-oi scrie...
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze cu harul Lui! AMIN+

??? "Sa mor daca mai stiu" in ce context am intrebat eu chestia asta! Pun intre ghilimele sintagma respectiva fiindca inca nu a reusit nimeni sa ma lamureasca daca o astfel de exprimare este permisa sau ... mai putin. Sau daca o putem utiliza doar cel mult in gluma si nu atunci cand facem referiri la lucruri serioase, de exemplu cand ne intreaba seful sau sotul despre lucruri extrem de importante... (pe care le-am uitat, desigur...)

Cat despre dilema initiala .. cel putin un motiv i-am gasit, atat pentru suflet cat si pentru trup. Daca nu foloseste la altceva, macar e o solutie impotriva desfraului. Dar cu siguranta mai sunt si altele pe care nu le stiu eu, din pacate, sau n-am avut privilegiul, "darul" sa le aflu...

Dar hai sa nu mai spurcam acest subiect cu adevarat deosebit care a fost deschis aici, sa nu ii facem de rusine pe pastorii nostri spirituali care poate chiar sunt deosebiti. Uneori ma intreb daca o pacatoasa indaratnica ca mine nu constituie o "incercare prea grea" pentru un profesionist care poate e la inceput de drum si pana acum a avut numai "succesuri". Sa ne rugam sa le dea Dumnezeu sanatate, intelepciune si muuuulta rabdare cu catari dinastia ca mine...

De fapt doar eu l-am spurcat pana acum, cu temerile mele legate de casatorie si mai ales de ceea ce dl. Cezar numeste "schizoidie". Cred ca ceea ce ma tem eu, de fapt este sa nu mi se ceara sa ma transform, sa pretind ca sunt altceva, sa renunt la acea parte care este spiritul, nu stiu exact...dar ceea ce stiu e ca toata lumea de cand eram copil, incearca sa ma schimbe fiindca nu le convine cum sunt de fapt iar mie nu-miplace in ruptul capului sa joc teatru, sa mint si sa ma prefac, poate pt ca mi-e frica sa nu ma schimb de tot si sa pierd acea parte a sufletului care e numai a mea.

Rămâi aşa cum eşti! Oamenii imperfecţi sunt adorabili. Cred că Dumnezeu se uită la sufletul omului şi nu stă să despice firul în zece aşa cum facem unii dintre noi.