Beletristica ortodoxă
 

De mai multă vreme mă gândesc la ceea ce cred că este o lipsă în peisajul publicaţiilor ortodoxe, anume literatura de ficţiune ( schiţe, nuvele, romane, etc.-la capitolul poezie stăm mai bine). Aveţi cunoştinţă de aşa ceva ? Am găsit câteva lucrări:"Fraţii Karamazov"(Dostoievski), "Un păstor model" ( o traducere a patriarhului Nicodim din rusă), "Lucrătorii viei" (D. Bejan) dar cam atât. Aveţi cunoştinţă de existenţa unor alte lucrări ? Ştiu că mai există ceva în literatura univesală "Fabiola","Cheile Împărăţiei","Coliba Unchiului Tom". Mă interesează acest gen de literatură ( care unora poate li se pare a fi prea uşoară sau nu destul de serioasă) deoarece fiecare dintre noi avem nevoie de frumos şi el se poate manifesta şi în forma aceasta; apoi fiecare avem nevoie de modele -este adevărat că "Vieţile Sfinţilor" oferă o gamă largă de modele dar, dacă este să fim sinceri ,câţi dintre noi putem aspira serios la o viaţă ca a lor ? Şi în plus noi trăim într-o lume atât de diferită...Şi totuşi creştinismul poate fi trăit şi de oameni mai obişnuiţi aşa cum suntem cei mai mulţi dintre noi. Poţi fi creştin şi conducând maşina, sau mergând în autobuz, sau lucrând în fabrică sau chiar şomer... Eu nu am scris niciodată dar mă gândesc că poate chiar dintre cititorii acestui forum ar putea cineva să lucreze pentru Domnul în felul acesta. De ce n-ar putea să apară şi un Rebreanu creştin ( fireşte mă refer la tematica abordată, nu vreau să insinuez că ilustrul romancier nu ar fi fost creştin )?

Nu cred că inventarea unei nișe artificiale în beletristică (beletristica ortodoxă?) ar aduce vreun folos creștinului realist și responsabil de condiția sa, într-o lume cu valorile date peste cap, în care cuvintele nu mai fac corp comun cu Cuvântul de viață dătător. Ortodoxul nu trăiește într-o rezervație aseptică unde toate lucrurile de care se folosește, de cele mai banale și strict funcționale și până la cele cu impact formativ (cărți, reviste, filme, muzică etc), trebuie musai să poarte eticheta ”ortodox”, precum aplică evreii ștampila ”kosher” pe produsele dezirabile în vederea consumului alimentar.

Există autori explicit ortodocși de literatură , cum ar fi ieromonahul Savatie Bastovoi sau preotul Virgil Gheorghiu, ambii foarte talentați și deschiși unei perspective a lumii care ține cont și de înfrângerile omului călător spre Împărăție și nu doar de izbânzi mitologizate, cum găsim în literatura confesională proastă. I-am pomenit doar pe cei doi deocamdată, ca pe niște repere de excelență, însă lista e deschisă recomandărilor altora.
Mai interesantă mi se pare identificarea ”foamei și setei de Dumnezeu” în spațiul neutru al culturii de bun simț, adică aceea adăpostită din capul locului de pericolul ideologizării, de unde căutătorul sincer poate afla câteva scurtături spre Adevăr, dar cu multe capcane și primejdii de a pieri pe drum.
Totuși, se pare că cea mai bătută cale de întoarcere acasă (în Biserică la Hristos) este cea care vine dinspre fermecătoarele paradisuri mincinoase ale ezoterismelor de tot felul , susținute de o industrie mediatică profitabilă și un marketing al seducției extrem de sofisticat. Asta e zonă nerecomandată creștinilor care încă nu și-au zidit sălașul pe stâncă și mai bâjbâie prin zone întunecoase ale credinței.
Întru toate, recomandarea făcută creștinilor din Tesalonic de către sfântului Pavel trebuie luată în serios: ”Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” 1 Tes 5: 21,22)

punctul pe "i"
 

Foarte bun tot mesajul, mulţumim. :53:

Autor foarte talentat de "literatura ortodoxa" este si Gala Galaction.
Acum citesc o carte de povestiri, "Ogorul cu ingeri!" de pr. Constantin Valer Necula. :25:
Eu cred ca din toate cartile avem cate ceva de invatat, si de la Rebreanu. sa ne gandim doar la "Padurea spanzuratilor". In afara de "Ion", pe care l-am detestat, mie mi-au placut toate romanele lui, in special "Adam si Eva", chiar daca subiectul se structureaza pe o credinta nespecifica ortodoxiei, reincarnarea. Trebuie si noi sa fim ca albinele, sa culegem de peste tot ce e bun. Si avem destule lucruri bune, har Domnului, si in literatura romana, si in cea universala!

Un autor contemporan ortodox interesant este Vladimir Volkov. Merita citite romanele lui. Nu stiu cate sunt traduse pe romaneste, stiu numai de 'Strutocamila' = povestea unui kgbist care se face preot ca sa spioneze Biserica, dar i se intamplka altceva..

Alt autor absolut exceptional, catolic, este G. K. Chesterton. A scris foarte multe romane de tip fantastic sau politist, dar si realist.
Si altul anglican, este C. S. Lewis. De ex. seria Narnia si seria Perelandra (dintre cartile lui literare).
De ce ii recomad aici? Pentru ca dupa parerea mea cartile lor sunt foarte aproape de ortodoxie.

Umberto Eco -The Name of the Rose (Numele Trandafirului).
O carte asemenea unei fântâni. De fiecare dată când o recitești este mai profundă și mai plină de înțelepciune.

Danion Vasile - Patericul Mirenilor, Jurnalul convertirii

Umberto Eco = ortodox? Ortodox?
Numele trandafirului e carte ortodoxa atunci cand Erchiul Poaro o fi preot baptist iar Agata Cristi calugarita.
Ispirescu Petre e mai ortodox decat Eco Umberto, cu Tinerete fara batranete si cu Praslea cel voinic si merele de aur.
Luati si cititi si cartea ortodoxa Pendulul lui Foucault, tot de Petre Ispirescu.
Iertata sa imi fie malitia dar ... Eco ortodox? Si mie nu mi-a spus nimeni?

mie mi-a placut foarte mult Sfantul Nectarie, Sfantul secolului nostru - Sotos Hondropoulos .seamana f.mult cu un roman,dar e o carte adevarata.deasemenea,alte carti asemanatoare(dar de dimensiuni mult mai mici) sunt:Sfânta Teodora de la Sihla, floarea duhovnicească a Moldovei;Sfantul Episcop Ioan, Mare Sihastru in Muntii Carpati;Ieroschimonahul Ioanichie Moroi, Egumenul Sihastriei;Moşul Gheorghe Lazăr, un sfânt al zilelor noastre.toate sunt scrise de Arhimandritul Ioanichie Balan si nu costa mai mult de 5 lei(pana si copiii le pot citi).

O încercare, deloc dezamăgitoare, de roman fantastic cu conţinut explicit ortodox:

Alexandru Mihail Niţă - Paradiaziaca expediţie



http://www.librariasophia.ro/img/poz...ditie-7601.jpg

"Prin această carte suntem conduşi magistral de la "fantasticul" la modă în lumea noastră de azi la "fantasticul" real al Domnului, adică la minunile istoriei mântuirii şi la "fantastica" experienţă dumnezeiască a Luminii necreate. Cartea ne introduce atât în universul geografic şi istoric al Muntelui Athos, cât şi, mai ales, în sublimitatea universului său duhovnicesc. (Pr. Vasile Mihoc) "

http://www.librariasophia.ro/carti-P...l-so-7601.html

Autorul chiar a trăit un număr de ani la Athos, iar acestă carte, deşi per ansamblu este o ficţiune, conţine destule elemente autobiografice şi experienţe reale.

Draga Eliza, stii cum e, noi, ortodocsii, trebuie sa fim ca albinele, sa luam ce e bun din toate florile... Trebuie a le incercam pe toate si sa ne folosim de ce bun din ele. Nu asa, ca daca Eco nu e ortodox, nu a scris nimic vrednic. Asa si Tolstoi a murit excomunicat si a refuzat sa se impace cu Biserica, asta nu inseamna ca din cauza asta nu ii mai citim romanele. Una e autorul, alta e opera.

Draga glykys, nu ma intitulez Eliza :)
Eu nu am spus ca nu a scris nimic vrednic dar pur si simplu Eco nu a scris lucruri ortodoxe. A scris istorie, a scris romane politiste, a scris lucruri dubioase care duc cu gandul la masonerie dar nu a fost scriitor ortodox.
Alexandre Dumas a scris adorabil dar, la fel, nu a fost deloc scriitor ortodox.
Cat despre Tolstoi, chiar si el a recunoscut ca unele din scrierile lui nu-s deloc cum ar fi vrut el sa iasa (ma refer la Anna Karenina, atat de in voga azi).
Zi mai bine de Dostoievski.

Draga Raluca, imi cer scuze pentru confuzia de nume.
Eu incerc sa spun ca altele sunt criteriile pentru care o carte e sau nu valoroasa, si nu apartenenta confesionala a autorului. Sunt si ortodocsi care au scris carti mediocre, sunt si non-ortodocsi care au scris carti care au intrat in canonul european. E aiurea sa spui ca nu il citesti pe Homer, ca nu citesti tragedie greaca, Petrarca, Dante, Dickens sau, iata, Eco, pentru ca nu sunt ortodocsi. Toti acestia si alti "monstri sacri" din literatura universala iti imbogatesc mintea si sufletul, iti slefuiesc personalitatea, iti cultiva discernamantul moral, iti imprima niste valori care nu sunt, in niciun caz, non-ortodoxe. Sunt carti care vorbesc, mai mult sau mai putin implicit despre valoarea umana, despre dragoste, prietenie, solidaritate, munca, harnicie, perseverenta, despre lupta si stradanii, despre suferinte si neimpliniri si moduri de abordare, despre dorinta de auto-depasire, despre tot ce e uman, bun si frumos in lumea aceasta.

Prea ne-am invatat cu lucruri simple si cu etichete, prea ne-am invatat sa luam de bun ce zice X, ca e ortodox, si sa respingem ce zice Y, daca nu e ortodox, in loc sa mergem la esente, la cauze. Eu nu zic sa nu citesti carti ortodoxe, Doamne fereste, dar sa nu elimini nicio carte din wish list-ul sau doar pentru ca autorul nu e ortodox. Nu se stie ce minuni poti gasi acolo.

Despre Dotoievski pot spune, in primul rand, ce am invatat in liceu, anume ca este un autor clasic, deci ca a intrat intr-un canon universal. Si nu a intrat pentru ca ar fi fost el personal un bun ortodox (a avut si el pacatele lui, cum avem cu totii - a fost cartofor, antisemit, in tinerete a fost condamnat la moarte pentru ca se revoltase impotriva tarului, dar pedeapsa i-a fost comutata chiar in momentul cand trebuia sa se traga in el, in urma acestei experiente, si-a revizuit atitudinea liberala si a intrat intr-o criza religioasa profunda, mi se pare ca a avut si niste probleme cu Biserica), ci pentru ca a abordat marile teme clasice, adica cele universal valabile in orice cultura si in orice timp: suferinta, sensul vietii, cautarea absolutului, valorile umane general valabile, familia, pierderea valorilor intr-un univers tot mai occidentalizat si lipsit de repere... Plus ca influenta lui in literatura a fost uriasa, si nu doar autorii ortodocsi l-au luat ca sursa de inspiratie, ci intregul curent existentialist. El priveste insa lucrurile din foarte multe unghiurile, nu doar din perspectiva ortodoxa. E drept ca personajele principale din operele sale sunt cladite pe ideea crestina, dar ele polemizeaza mereu, impartasesc expriente, idei, cu personaje care apartin altor spatii si mentalitati si se formeaza si se slefuiesc in urma acestor interactiuni, nu traiesc asa, intr-o capsula. Deci geniul lui Dostoievski nu sta in ortodoxia si slavofilia lui, ci in faptul ca a stiut sa isi structureze personajele si actiunea pe baza unor idei spirituale universal valabile, a reusit sa creeze niste opere dramatice de idei, in care se poate regasi orice om, din orice timp. Si asta e valabil pentru toti clasicii. Nici nu cred ca a intentionat sa scrie niste opere de propaganda ortodoxa sau de cateheza. A, ca si-a pus puternic amprenta ortodoxa si slavofila, e un efect al operei, dar nu un scop in sine.

Mi-a placut mult cartea Povestiri Ortodoxe, scrisa de marele scriitor rus Anton Cehov, este superba, o recomand tuturor.

http://cathisma.files.wordpress.com/2009/01/cehov.jpg

Draga Glykys, multumesc pentru raspunsul elaborat. Mi se pare ca ai pus punctul pe y. Dostoievski a influentat gandirea multor oameni pentru ca a scris cum a scris, adeca dpv crestin, si a influentat-o in bine (zic eu).
Am citit destul de multa literatura universala pana acum si nu m-am orientat dupa confesiunea autorului cand citeam Dickens (sau Frank Herbert :)). Sunt de acord cu faptul ca multi promoveaza frumoase valori morale si ca un om cultivat trebuie sa cunoasca mai mult decat abecedarul dar eu am spus doar ca Eco nu-i ortodox. Era un topic despre literatura ortodoxa, cautam si eu carti ortodoxe (pt ca am citit putina literatura ortodoxa pana acum si prea multa din cealalta :)) si dau de... Eco. Pai onorabile, tradare tradare, dar sa stim si noi!
Inca o data, iertare, dar nu m-am putut abtine sa pufnesc! Nimic personal cu nimeni.

Vă recomand "Maestrul şi Margareta", de Bulgakov. Acolo veţi da peste un capitol ce pare să nu aibă legătură cu firul romanului, anume cel despre întîlnirea dintre Pontius Pilat şi Yeshua Ha-Nozri (Iisus Hristos).

Felul în care scrie autorul este absolut delicios, merită să cumpăraţi cartea. Eu am citit-o la recomandarea lui Liiceanu, care a sugerat cîteva titluri ce nu trebuie omise de-a lungul vieţii, printre care şi "Război şi pace" de Tolstoi.

Sunt bifate de multa vreme amandoua, daca mie mi le recomandati :)

Raluca, daca tot iti place Tolstoi - http://www.ccel.org/ccel/tolstoy/23_tales.toc.html


Vezi si tot site-ul - http://www.ccel.org/index/author/A Nu toti din lista sunt ortodocsi, dar sper ca vei gasi si ceva de care ai nevoie.
Sper sa iti foloseasca :).
Ma bucur ca nu esti impotriva literaturii clasice, in general :).

Multumesc, am aruncat deja un ochi!
Multumesc si Ekaterinei pentru sugestia cu Cehov.

Panait Istrati, prin mesajul dragostei jertfelnice care razbate din opera lui si prin modul cum s-a lepadat de toata averea, cu o tenacitate iesita din comun, de-a lungul intregii vieti de scriitor, ajutind pe nevoiasii din lumea intreaga. Pentru demascarea minciunii sovietice.
(Cat despre raportul dintre duh si trup, povestirea "Mos Anghel" ramane pentru mine o capodopera a literaturii.)

Isaac Bashevis Singer, laureat al premiului Nobel pentru literatura, a carei nuvela "Ghimpl netotul" am citit-o cu uimire, ca pe cel mai tare SF al vremii...
Tema nuvelei este ascultarea.
Netotul Ghimpl dovedeste de-a lungul casniciei o umilinta atat de mare in raport cu comportamentul si simtamintele femeii sale fata de el, incat se inalta cu mult peste conditia unui muritor obisnuit. Eroul nuvelei suporta batjocuri de neinchipuit pentru un sot, continuind insa, toata viata, sa isi iubeasca sotia, sa o slujeasca in orice moment.
Rar am citit asemenea text, scris in mod laconic, pe claviatura limbii idish.


Pentru a sugera cam ce scrie autorul evreu in nuvela lui, voi culege acum un fragment din cartea "Viata launtrica" - autor Sfantul Teofan Zavoratul:

"Renuntarea la voia proprie este mantuitoare chiar pentru cel care, neavind un parinte duhovnicesc, se incredinteaza altuia, chiar unui neintelept, cu singurul tel de a trai desprins de judecata si de voia sa. Rezultatul este rapid si la inaltime.
........
Ioan Savaitul il sfatuieste pe unul dintre cei care venisera la el: Alege-ti indrumatorul cel mai sever si mai aspru cu putinta in neamul omenesc.
.... ...
Cel ascultator in toate ajunge grabnic la masura copilariei sau a simplitatii desavarsite, asa cum ne zugraveste Sfantul Scarar. Printr-o ascultare hotarata unii si-au omorit pe vecie toata lupta launtrica cu patimile; altii au dobandit o totala nepasare si nepatimire fata de suparari; altii au atins cea mai inalta treapta a nerautatii si a firestii simplitati a inimii, s-au facut prunci, neavind nici un viclesug nici in cuvinte nici in fapte. Un astfel de exemplu este Pavel cel Prost.
Vasile cel Mare considera ascultarea ca prima dintre virtuti."

http://en.wikipedia.org/wiki/Isaac_Bashevis_Singer

Dacă tot ne-am apucat de recomandat cărţi, n-aş putea ocoli minunatul roman scris de Virgil Gheorghiu despre viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur:

Virgil Gheorghiu - Gură de Aur, atletul lui Hristos

http://www.librariasophia.ro/img/poz...ui_hristos.jpg

În primele secole ale creştinismului, bărbaţii şi femeile care luptau pentru a dobândi gloria sfinţilor erau numiţi atleţii lui Hristos. Un sfânt realizează în cursul vieţii sale performanţe pe care ceilalţi oameni nu reuşesc să le înfăptuiască. Uneori performanţele sale sunt recunoscute oficial de Biserică. În acest caz el figurează în calendar. Recunoaşterea oficială a unui sfânt are loc însă doar ca o excepţie şi numai pentru un foarte mic număr de persoane. Majoritatea sfinţilor sunt ignoraţi de calendar. Puţinii sfinţi pe care Biserica îi recomandă venerării publice primesc această consacrare cu titlu postum. Niciodată în timpul vieţii lor. Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără niciun răgaz. Ioan Gură de Aur a luat hotărârea să se facă sfânt încă din adolescenţă, când era încă pe băncile şcolii. O hotărâre luată în deplină cunoştinţă de cauză şi după o matură chibzuinţă. Alţi tineri hotărăsc în adolescenţa lor să se facă generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gură de Aur a hotărât să se facă sfânt. Toată viaţa sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobândi sfinţenia el i-a înfruntat pe toţi adversarii pe toate terenurile şi a câştigat toate luptele. Palmaresul său este o imensă listă de victorii. Victoriile lui Ioan Gură de Aur au fost atât de categorice, încât el este unul din puţinii sfinţi citaţi în calendar atât de Biserica occidentală, cât şi de Biserica răsăriteană. (Autorul)

http://www.librariasophia.ro/carti-G...il-so-116.html

carti nescrise
 

In puscariile comuniste, martirul Oprisan planuia sa scrie o epopee:

În 1946 Oprișan a venit în România şi a activat puţin pe linie legionară. Apoi s-a întrerupt activitatea lui în urma convenţiei legionarilor cu comuniştii, ca legionarii să nu activeze, iar comuniştii să-i lase în pace. Dar, după ruperea convenţiei de către comunişti, Oprișan a fost arestat şi condamnat. Dus la Piteşti, furia lui Țurcanu s-a îndreptat asupra lui în gradul cel mai înalt. Voinic şi bine făcut, rezistenţa lui fizică s-a frânt în urma repetatelor bătăi.
Tuberculoza l-a sleit şi l-a ucis lent sub îngrijirea plină de atenţie a lui Calciu. Fireşte, i s-au refuzat medicamentele.
Oprișan intenţiona să scrie o epopee a spiritului în 12.000 de versuri, cu titlul chiar acesta: Epopeea spiritului în trei cânturi. Ea ar fi necesitat aproximativ 10 ani de lucru. În imaginaţia poetului tot planul era conceput. Spiritul apare în lume ca un copilaş nevinovat, senin şi însetat de cunoaştere, dornic de lumină, dar el are nevoie de o călăuză. Și-l ia pe Don Quijote să străbată spațiul şi epocile istoriei în evoluţia spiritului.
Don Quijote reprezintă personajul dezinteresat şi pur,neatras de interese materiale.
Autorul trebuia să înceapă epopeea cu mitul androgin în care omul era bărbat şi femeie deplin realizat, sexele nefiind încă detaşate. Dar asta însemna a intra într-o adâncă antichitate.
Se trecea apoi pe la Democrit, Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel şi marii filosofi antici greci şi romani. Se străbătea pas cu pas toată evoluţia spiritului, în toate epocile istoriei, până acum. Evident intra aici şi spiritualitatea creștină.
Raţionalismul filosofic, rece şi uscat, trebuia să poarte numele: Muntele de piatră.
Marile producţii literare trebuiau să intre în capitolul sau capitolele: Taverna literară.
Spiritul, ajuns matur, trebuia să se despartă de buna sa călăuză ce îl condusese când era minor. De acum trebuia să străbată singur lumea. Totuşi nu l-a lăsat să plece singur fără a-i da nişte talismane pe care să le scoată când va ajunge la mari greutăţi.
Și în viziunea autorului marea greutate s-a ivit într-o zi: spiritul a ajuns la un munte înalt pe care nu-l putea trece. Atunci el a scos cele două talismane: Sfânta Cruce și rugăciunea. S-a aşezat în genunchi, a pus în față Sfânta Cruce şi a început să se roage fierbinte. Lacrimi curgeau din ochii lui, dar nu ale disperării, ci ale speranței şi bucuriei. Un înger s-a coborât din cer, l-a sărutat şi l-a luat pe aripile sale şi a zburat cu el deasupra muntelui.
Autorul făcuse deja din epopee vreo 200 de strofe, ce erau ca nişte jaloane din cele trei cânturi, pe care Calciu le ştia pe dinafară şi mi le-a recitat."


http://www.fericiticeiprigoniti.net/...tele-comuniste


Acest pasaj m-a facut sa doresc sa il recitesc pe Don Quijote de la Mancha, batranelul care toata viata lui nu facuse altceva decat sa citeasca romane cavaleresti si sa incerce apoi, calare pe o martoaga, sa transpuna in existenta sa monotona, in ciuda tuturor evidentelor, principiile cavaleresti, de mult apuse in societatea sa. Desi don Quijote a fost interpretat in fel si chip, totusi, ma bucur ca un om de talia lui Oprisan l-a pus in legatura cu magistrul unui crestin.



Cititi-l cu un ochi binevoitor pe batranul senil care vedea in niste amarate mori de vant uriasi si intr-o taranca proasta pe nobila domnita Dulcineea. Daca nu veti descoperi peripetiile crestinului in mijlocul acestei lumi, macar va veti amuza copios.

Marturisesc eu ca notiunea este cam neclara si ar trebui sa definiti ce numiti voi beletristica ortodoxa:
- lucrari cu subiect religios, scrise de autori laici in spirit literar
- lucrari literare care sunt scrise in spirit ortodox (cuminti)

Ca sa exemplificam:
Tocmai citesc Creanga de Aur a lui Sadoveanu. O consider beletristica ortodoxa pentru ca are continut religios ortodox, fara insa a fi scriere bisericeasca.
Mai exista scrierile despre Bizant ale lui Charles Diehl (Teodora, imparateasa Bizantului, Figuri bizantine).
Sadoveanu mai are lucrari cu elemente religioase. Imi scapa acum.
Agarbiceanu a scris povestiri cu caracter religios ortodox.

Agarbiceanu a scris o nuvela fabuloasa. Din cate am frunzarit pe langa persoana sa, am auzit ca ar fi cochetat cu exercitiul vietii monahale.
Nuvela despre care spun se numeste Pustnicul si ucenicul lui. Este hipnotizanta, dar daca nu sunteti casatoriti, va sfatuiesc sa nu o cititi. Altminteri are sa va bata gandul ca vietuirea de tip pateric, descrisa acolo, chiar exista in schiturile din zilele noastre.

Sunt tare curios sa aflu parerile celor ce au citit nuvela despre "canonul cel mare" al pustnicului.

...
 

"Audienta la un demon mut" - Savatie Bastovoi. O carte interesanta.

Multumesc Sophia, Leonte si Andrei pentru recomandari, dar si celorlalti de la care m-am mai inspirat in cautarile mele. La sugestiile voastre, tocmai mi-am salvat in fisier pdf, "Pustnicul si ucenicul sau" si "Audienta la un demon mut", urmand sa ma ocup de ele cat de curand posibil. Acum (iata, este trecut de 02.00) abia am incheiat lecturarea vietii Sfantului Antonie cel Mare, care m-a uimit cu totul. Auzisem multe despre acest mare sfant facator de minuni, dar n-am stiut ca a avut o minte atat de sclipitoare. Poate nici acum n-as fi citit, daca prezenta lui in calendar nu mi-ar fi starnit dintr-o dat un mare interes. Astazi se cuvine a-l cauta mai cu sarguinta, fiindca este unul dintre cei mai mari ostenitori ai cetei Mantuitorului Hristos, care a facut multe minuni in timpul vietii (de fapt el niciodata nu-si insusea faptele ca fiind ale lui, ci ii punea pe rugatori sa plece de la el si sa se roage ei singuri, iar daca au credinta, li se va implini orice! Ceea ce se intampla de fiecare data, fara exceptie...), ca sa nu mai vorbim de minunile savarsite de-atatea sute de ani incoace, si carora stau matrurie poate mii de confesiuni ale celor care s-au bucurat de ele! Cei ce vor sa citeasca viata lui, mai in detaliu, asa cum am facut-o si eu, o puteti afla aici si va asigur ca mare castig veti avea in sufletele voastre!
Doamne-ajuta si lectura placuta!

Frumoasa nuvela!
 

In aceasta minunata poveste (despre care scriu din amintiri, intrucat am citit-o acum 2-3 ani, cu mare bucurie si uimire intrucat nu banuiam ca Agarbiceanu a fost daruit cu asemenea har), am gasit argumentele pentru viata in familie si in societate: tanarul care ravneste la viata pustniceasca este indrumat pas cu pas catre reintoarcerea acasa si, dupa cum reiese din povestire, asa se si intampla, spre Slava lui Dumnezeu. Apoi el devine un indrumator crestin la curtea lui Voda, dind pilda propriei conduite in lume ("asa sa straluceasca lumina voastra..."), si abia in ultimii ani ai vietii, dupa savarsirea lucrarii lui in lume, iata-l in fine si batran monah...
Ce viata sfanta duce in lume crestinul nostru! Si ce inseamna pentru vremuri de mare ispita/incercari sa aiba omul un povatuitor incercat, un om al lui Dumnezeu!...
Povestea imi pare cu totul extraordinara (de fapt, cum altfel sunt oare marturiile duhovnicesti veritabile?), fiind descrise acolo cu maiestrie scriitoriceasca o multime din itele luptelor sufletesti si duhovnicesti ale omului incercat de ispite, precum si dialogul autentic dintre duhovnicul priceput si fiul sau...
Iar portretele traitorilor crestini (pustnicul, parintele duhovnic al pustnicului) sunt cu adevarat minunate! Precum si relatiile duhovnicesti dintre acei oameni sfinti.


P.S. Canonul cel Mare al pustnicului mi se pare actul reluarii, mai intai, a dependentei totale a pustnicului fata de Dumnezeu. Pe stancile acelea (unde de fapt chiar tanarul e pe punctul de a-si pierde viata si intalneste pentru prima data glasul inconfundabil al constiintei) pustnicul se leapada de sine, de orice nadejde si parere de sine si se abandoneaza cu toata fiinta Proniei lui Dumnezeu. El se re-intregeste astfel, de fiece data cand simte ca puterile duhovnicesti i se cam vlaguiesc... Asa mi s-a parut mie...:)

Jutabel ben Eber - roman scris de Olga Greceanu; inchipuie viata si procesele interioare ale unui fariseu care a semnat condamnarea la moarte a Mantuitorului. Fara sa pretinda un stil literar pretentios, are darul de a te transpune in acele vremuri. Se citeste pe nerasuflate.

Oho!!!
Multumesc. Chiar aveam nevoie pentru un proiect al meu sa citesc ceva monografie despre acele vremuri. Daca mai stie cineva si altele, care sa surprinda obiceiurile si folclorul laic al acelor vremuri, v-as fi recunoscator...

Cred ca poti incerca si "Eu, Claudius, Zeul", de R. Graves, in traducerea lui N. Steinhardt, pe la sfarsitul anjilor 70. e jurnalul imparatului Claudius, reabilitat, care descrie, cu multa luciditate si autoironie cum a ajuns la domnie, evenimentele din perioada aceasta, printre care si Irod Antippa, multe reflectii despre conditia umana... Din ce imi aduc eu aminte, are multe pagini despre Irod Antippa, situatia politica si mentalitatile din Palestina.

Atentie insa la astfel de romane istorice de popularizare, pentru ca, la un moment dat, risti foarte tare sa nu mai stii unde este granita dintre fictiune si real! Nu sunt nicidecum surse stiintifice de informare. Dar daca ai un proiect despre reprezantari literare / artistice ale vremurilor acelora, e OK.

Uite, o carte stiintifica e cea a lui Oisteanu, "Imaginea evreului in cultura romana". Poate te ajuta si te trimite pe niste piste.

Când am scris "beletristică ortodoxă"( cred că nu am ales un nume foarte inspirat pt. scopul ce mi l-am propus) nu am intenţionat să afirm o nouă specie literară sau ceva de genul acesta, ci doar am vrut să o delimitez de foarte bogata ( numeric ) literatură neoprotestantă. Ceea ce m-a determinat să iniţiez acest topic este de fapt, o neputinţă : trăim într-o societate atât de îndepărtată de valorile creştine, încât este greu şi să îţi imaginezi ce este un creştin, sau cum ar trebui să fie un creştin în epoca noastră . De multe ori mi-am pus întrebarea : Cum este un şofer, un bucătar, un medic creştin ( sau cum ar trebui să fie ) în sec. XXI ? Pentru că din nefericire, în general, un creştin este înţeles astăzi ca fiind un om ca oricare altul, care "practică" duminica un ritual. În situaţiile concrete ale vieţii însă, el reacţionează ca oricare alt om, fiind cel mult un personaj moral. Şi dacă ar fi să mă exprim în categoriile literare mă interesa beletristica de tip realist, nu romantic ( personaje excepţionale în împrejurări excepţionale ), adică omul "obişnuit" aşa cum este el, cu neputinţe, slăbiciuni, egoisme... dar şi cu biruinţe ... În sensul acesta mi s-a părut că există un gol în literatura noastră.