O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al douăzecilea veac
 

1903 Cuviosul Serafim din Sarov este proslăvit între sfinţi de către Biserica Rusă şi de Ţarul mucenic Nicolae al II-lea.

20 dec. 1908 Adoarme Sfântul Ioan din Kronstadt, prorocind viitoarele pătimiri ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale norodului ei.

1918 Odată cu revoluţia bolşevică din Rusia ortodoxă, începe prigoana de 70 de ani a Bisericii, ce a distrus 76.000 de biserici, 1.400 de mănăstiri, 60.000.000 de credincioşi ortodocşi, dintre care 70.000 de clerici şi 30.000 de monahi. Pe lângă acestea, au mai fost distruse 150 de şcoli eparhiale, 54 de seminarii şi 4 academii ecleziastice. A fost cea mai cumplită prigoană din istoria Ortodoxiei.

9 nov. 1920 Sfântul Nectarie din Eghina adoarme întru Domnul, cunoscându-şi dinainte plecarea.

24 ian. 1922 Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi fusese depus cu o lună înainte din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în bisericile acestora).

1922 Trupele turceşti îi măcelăresc pe grecii şi armenii din Asia Mică. Dintre ei, un milion şi jumătate erau creştini ortodocşi.

1922 Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.

Iunie 1923 Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-Ortodoxă” de la Constantinopol, de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea vestmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.

Iulie 1929 În Sinodul Bisericii Greceşti, Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopulos) insistă ca arhiereii prezenţi să iscălească o declaraţie de aprobare a schimbării calendarului şi de condamnare a tuturor celor ce susţin vechiul calendar. 44 de mitropoliţi au fost prezenţi la începerea şedinţei; 13 au părăsit sala, 27 au refuzat să semneze, 4 au iscălit.

Iulie 1935 Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”, la Zurich, în Elveţia, şi este îngropat la Cairo, în Egipt.

1936-1944 Peste 800.000 de sârbi ortodocşi sunt ucişi de către călugării franciscani (romano-catolici) şi de Ustaşii croaţi

1948 Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagoras declara: „Greşim şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice. Trei milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, şi încă câteva sute de milioane sunt protestanţi, catolici şi budişti. Ţelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.

6 ian. 1964 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întalnesc la Ierusalim şi se roagă împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga biserică.

7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la 1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.

19 iunie 1966 Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscop al Şanghaiului şi al San Francisco-ului, din sinodul Bisericii Ruse de peste graniţe, adoarme întru Domnul la Seattle, WA. Este unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai veacului nostru.

26 oct. 1967 Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma şi se aşază pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu Papa, şi se roagă împreună.

Nov. 1967 Majoritatea monahilor Muntelui Athos se opun cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”. (Sursa: Blogul Sfântul Munte Athos)

O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al douăzecilea veac
 

Pastorala de Crăciun 1968 Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).

Feb. 1971 Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

Iulie 1972 Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a predecesorului său.

Iulie 1972 Sfânta Chinotită a Sfântului Munte emite o enciclică de reluare a pomenirii liturgice a Patriarhului Ecumenic, deoarece „s’a stabilit un nou climat”. Totuşi, în septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale Muntelui Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe Patriarh: Esfigmenu, Karakalu, Simonospetra, Sf. Pavel, Xenofont, Grigoriu, Kostamonitu.

Mar. 1974 Patriarhul Ecumenic Dimitrie impune sancţiuni asupra a 13 monahi, pentru nepomenire liturgică, printre care: arhimandritul Athanasie (igumen la Esfigmenu), arhimandritul Evdochim (igumen la Xenofontos), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu şi arhimandritul Andrei de la Sf. Pavel.

1975 Mărturisirea de la Tiatheira, a mitropolitului grec Athenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, declară că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici. Se mai afirmă că „Ideea că masoneria e o religie este una greşită”.

Iunie 1980 Atlanta, Georgia, S.U.A: Arhiepiscopul Iacov (Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud) slujeşte o slujba ecumenică fără precedent, împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbiterieni, metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.

Iulie/aug. 1983 Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse de peste graniţe, la o adunare din Canada, declară: Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri”, deosebite după credinţă şi felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci se va alcătui în viitor, când toate „ramurile” sau „sectele” sau „denominaţiunile”, şi chiar religiile, se vor uni într’un singur trup; şi care nu deosebesc preoţia şi tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; aşadar, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau ţin erezia ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!

Nov. 1987 Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul său concelebrează la o misă romano-catolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu primeşte, totuşi, ostia romano-catolică.

Oct. 1989 Patriarhul Parthenie al Alexandriei declară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dumnezeu… un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc împotriva islamului sau a buddhismului, nu mă găsesc în înţelegere cu Dumnezeu”.

Sept. 1990 Acordul de la Chambessy, Elvetia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop, mitropolitul Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, iscăleşte împreună cu monofiziţii un acord, în care amândouă părţile cad de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă este de acord să „ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi. Acordul este urmat de ample proteste din partea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte.

Iulie 1991 Sinodul Patriarhiei Antiohiei implementează o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii depline cu bisericile siriene monofizite. În „Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii. (Monofiziţii sunt corpuri creştine eretice, care s-au despărţit de Ortodoxie în secolul al 5-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Ei cred intr-o singura fire a lui Hristos.)

Mai 1992 O delegaţie a Patriarhului Ecumenic, cu ajutorul politiei, expulzează din Muntele Athos pe monahii ruso-americani ai Bisericii Ruse de peste graniţe, din Schitul Prorocului Ilie, ce nu-l pomeneau liturgic pe patriarhul Vartholomeu. Acţiunea stârneşte numeroase proteste în Grecia, cât şi din partea episcopului Calist al Marii Britanii, de sub Patriarhia Ecumenică.

17-24 iunie 1993 Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe locale cad de acord cu romano-catolicii că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei condamna oficial documentul, alături de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte şi de numeroşi teologi ortodocşi.

29 iunie 1995 Patriarhul Ecumenic Vartholomeu îl vizitează pe Papă în Roma, şi „concelebrează o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte domul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte ostia binecuvântată de Papă.

9 aprilie 1998 Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei hotărăşte retragerea din Mişcarea Ecumenică

8 octombrie 1998 Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei condamnă Acordurile de la Chambessy, Balamand, cel antiohian, folosirea de către Biserica Finlandei a Pascaliei pe stil nou, teoria ramurilor şi rugăciunile în comun cu eterodocşii, şi se retrage din Mişcarea Ecumenică.

Ianuarie 2002 Papa cheamă toate religiile la Asissi spre a se ruga pentru pacea lumii şi unire. Participă reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor ortodoxe, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au loc două liturghii ecumenice: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi include rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă înfăţişează unitatea creştină prin împărtăşirea dintr-un potir comun.

30 noiembrie 2006 Papa Benedict al XVI-lea vizitează Constantinopolul, şi participă la liturghia slujită de Patriarhul Vartholomeu stând pe un scaun arhieresc, rostind rugăciunea „Tatăl nostru” şi cântându-i-se „Întru mulţi ani”, ca unui episcop ortodox.

17 mai 2007 Mitropolitul Lavru al Bisericii Ruse din afara graniţelor iscăleşte la Moscova istoricul „Act de Comuniune Canonică”, care uneşte după aproape un veac de despărţire cele două părţi ale Bisericii istorice a Rusiei, împlinind o prorocie a Sfântului Serafim din Sarov.

6 ianuarie 2008 Episcopul Sofronie al Oradiei (Patriarhia Română) concelebrează slujba Aghiesmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului.

25 mai 2008 Într-un gest fără precedent şi care a şocat întreaga lume ortodoxă, Mitropolitul Nicolae (Corneanu) al Banatului (Patriarhia Română) se împărtăşeşte într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor ortodoxe, după o lună şi jumătate Sinodul Bisericii Române emite o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii Ortodoxe, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau aforisirii în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, îl iartă pe Mitropolitul Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul şi pocăinţa sa”. (Sursa: Blogul Sfântul Munte Athos)

Cea mai tare e asta:

Nu e tare, e chiar terifiant doar sa citesti ce s-a intamplat. Singura exagerare este ca doar unii au facut asta, din text s-ar intelege ca toti calugarii franciscani.
Am observat ca multi catolici nu stiu aceste lucruri " chiar si eu le-am aflat nu de mult, doar auzisem ceva pana atunci", probabil jumatate s-ar converti la ortodoxie.
Nu stiu daca erati pe forumul catolic cand s-a scris despre acest subiect (adminul necunoscand probabil prea bine situatia a facut un subiect despre cat de bine s-au purtat catolicii din Croatia, in special cardinalul Stepinac, comparativ cum s-au purtat ortodocsii in Romania).
Un calugar franciscan a ramas cunoscut pentru cruzimea sa, in special asupra copiilor. Au mai fost franciscani care s-au implicat direct sau doar au incitat la omoruri. Am scris in mesajul acesta despre Miroslav Filipovici, calugarul franciscan arestat chiar de nazistii germani pentru crimele sale (a fost eliberat apoi si a facut si mai multe): http://www.forum-catolic.cnet.ro/vie...tepinac#p69752
Despre alte implicari ale clerului catolic (indemnuri ale preotilor catolici la genocid): http://www.forum-catolic.cnet.ro/vie...tepinac#p69752
Sau artcolele de pe wikipedia, despre Miroslav Filipovici: http://en.wikipedia.org/wiki/Miroslav_Filipovi%C4%87
Despre implicarea clerului catolic: http://en.wikipedia.org/wiki/Involve...%C5%A1a_regime

Revenind la subiectul topicului, in general sunt corecte informatiile, e posibil sa fie doar unele mici exagerari.
Vedem cum patriarhia Ecumenica in ultima suta de ani a cam pornit-o pe alt drum.

Sunteti supraexpus la literatura ortodoxa de fictiune istorica.
In realitate, Fer Stepinac a fost, ca orice primat catolic, a fost persecutat (adica bagat la inchisoare, nu ca i-au taiat din salariu) de catre comunisti. Lucru care nu s-a intamplat cu "intaistatatorul" sarbilor, asa cum nu s-a intamplat nici cu al romanilor. Povestile cu "cardinalul cel rau care ii mananca pe ortodocsii cei buni" sunt de la materialul de propaganda folosit si la acel proces. Nu e prima, nici ultima data in care comunistii si cu ortodocsii au actionat de coniventa.

Păi dacă a fost criminal ce voiai să-i facă?

Din mesajele iniţiale lipsesc câteva elemente. De exemplu:

1941 Românii ortodocşi măcelăresc, la Odessa, aproximativ 25.000 evrei şi deportează alţi 35.000. Biserica Ortodoxă Română nu are nicio reacţie oficială.

Păi, dacă wikipedia a redevenit o sursa de încredere, atunci haideţi să mai cităm de e wikipedia:

Assassinations and pogroms

Orthodox Christian priests and theology students were part of the legionnaire commanders in the Iron Guard death squads, as well as those inolved in assassinations and anti-Jewish pogroms.[4] Four of the ten Decemviri who assassinated political activist Mihai Stelescu were theology students.

Valerian Trifa, the head of the Christian Orthodox Students National Union was one of the instigators of the 1941 Legionnaires' rebellion and Bucharest pogrom.[4] During the Bucharest pogrom, theology students participated in the destruction of the Jewish Synagogues. Among those students, notable are Teoctist Arăpașu (who would become the Patriarch of the Orthodox Church) and Bartolomeu Anania (who later became the Bishop of Cluj).[4] After the pogrom, a number of 422 priests and 19 cantors were sent before Military Tribunals for their role in the rebellion and of them 262 were convicted.[5]

O poziţie mai de bun simţ a avut cu privire la măcelurile intraiugoslave răposatul Patriah al Serbiei:

Patriarch Pavle speaks with a similar monastic directness. When I first met him in 1994, I asked about the civil war that was then raging in Bosnia. Pavle responded that the blame must be shared among Serbs along with everyone else — the governments of the several republics of former Yugoslavia plus the rest of Europe and the United States: “Everyone is guilty. There are criminals on every side. God alone knows who has the greatest blame or who has committed the most sins.” (His answer reminded me of the figure of Father Zosima in Dostoevsky’s The Brothers Karamazov.) In such a situation, Pavle continued, “the Church must condemn all atrocities that are committed, no matter what the faith or origin of the person committing them may be. No sin committed by one person justifies a sin committed by another. We will all face the Last Judgment together where each of us must answer for his sins. No one can justify his sins by saying someone else is guilty of a crime.”

Şi eu am observat că mulţi ortodocşi nu ştiu diverse chestii, de exemplu nu ştiu despre faptul că memoriilor criminalului de război Milan Lukic li s-a făcut lansarea oficială la casa parohială a Catedralei Sfântul Sava din Belgrad (la ora actuală, cea mai mare biserică ortodoxă din lume), cu participarea mai multor preoţi ortodocşi:

Cine e Milan Lukic: http://en.wikipedia.org/wiki/Milan_Luki%C4%87

Pagina de facebook a lui Milan Lukic, cu fotografii de la promoţia cărţii: https://www.facebook.com/media/set/?...8806310&type=1

"Ucigaşi în numele lui Dumnezeu"
 

Ludmilla Perepiolkina, "Ucigaşi în numele lui Dumnezeu"

Herman Ivanov-Treenadszaty
http://www.catacombeleortodoxiei.ro

sursa şi mai multe la:

Joachim Wertz, On the Serbian Orthodox New Martyrs of the Second World War. A Brief Historical Background
http://orthodoxinfo.com/ecumenism/se...ewmartyrs.aspx

A convicted war criminal who burned alive scores of Bosniak civilians and systematically tortured and raped Bosniak women and under-age girls enjoys the uncritical endorsement of the Serbian Orthodox Church.

The Humanitarian Law Center in Belgrade reports that the Serbian Orthodox Church has hosted a book launch at the parish house of the Cathedral of St. Sava in Belgrade to promote a prison memoir, “Ispovest haškog sužnja” (“Testimony of a Hague prisoner”). The book’s author is the convicted war criminal Milan Lukić — a ruthless mass murderer and serial rapist. The Belgrade publisher responsible for promoting the launch is the Serbian Radical Party led by ultra–nationalist politician Vojislav Šešelj. Šešelj himself is currently on trial at the International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia (ICTY) in The Hague for crimes against humanity. The manuscript of Lukić’s book was smuggled out of the UN Detention Unit illegally.

This is not the first time Serbian Orthodox Church has aligned itself with war criminals. The recently-captured fugitives, former Bosnian Serb General Ratko Mladić and Croatian Serb leader Goran Hadžić, bragged that the Serbian Orthodox Church helped them evade justice. General Mladić is now on trial as the orchestrator of the Bosnian Genocide; Hadzic is on trial for crimes against humanity committed in Croatia. The Serbian Orthodox Church sees itself as the moral compass of the Serbian people. Its incomprehensible and repellent actions suggest that the Church is morally adrift.

In 2009 the International Criminal Tribunal at the Hague found Milan Lukić guilty of burning alive more than 120 Bosniak women, children and elderly men in the eastern Bosnian town of Višegrad. He was sentenced to life imprisonment for his terrible crimes.

On 14 June 1992, a group of victims, most of them from the same village, were locked into one room of a house on Pionirska Street, Višegrad, which was then set on fire. Milan Lukić was found to have placed an explosive device in the room which set the house ablaze. He then shot at people as they tried to escape the burning house. At least 59 women, young children and elderly people were burned alive, among them a 2-day-old baby.

Lukić was also found guilty of burning alive at least 60 women, children and elderly men two weeks later, on 27 June 1992, in a house in the Višegrad settlement of Bikavac. He and other members of his paramilitary group, ‘White Eagles’, forced the civilians inside the house, blocked all the exits and threw in several explosive devices and petrol, setting the house on fire.

“The perpetration by Milan Lukić and [his cousin] Sredoje Lukić of crimes in this case is characterised by a callous and vicious disregard for human life,” presiding Judge Patrick Robinson noted.

He observed that, “In the all too long, sad and wretched history of man’s inhumanity to man, the Pionirska street and Bikavac fires must rank high. At the close of the twentieth century, a century marked by war and bloodshed on a colossal scale, these horrific events stand out for the viciousness of the incendiary attack, for the obvious premeditation and calculation that defined it, for the sheer callousness and brutality of herding, trapping and locking the victims in the two houses, thereby rendering them helpless in the ensuing inferno, and for the degree of pain and suffering inflicted on the victims as they were burnt alive.”

Milan Lukić also participated in systematic sexual assaults on Bosniak women and under-age girls in “rape camps” in and around Višegrad. Most notably the Vilina Vlas spa hotel on the outskirts of Višegrad was used as a rape camp while it was, on Lukić ‘s own admission, his military unit’s command post. Approximately 200 women and under-age girls were detained in Vilina Vlas. The Association of Women Victims of War — led by rape survivor Bakira Hasečić — believes that fewer than ten women prisoners survived their detention.

Rape and sexual slavery charges were added to the indictment against Lukić less than a month before the trial. The day before proceedings were due to begin, the Trial Chamber ruled that the accused did not have enough time to mount an adequate defence.

Userul catolic iar nu intelege despre ce vorbim, a luat-o pe aratura, ca de obicei. Discutam despre implicarea clerului catolic, nu despre ce crime ar fi facut Napoleon sau ustasii sau Hitler. In al doilea rand topicul are alt subiect. Rog adminul sa observe semnatura sa.

Eu credeam ca subiectul este o cronologie mai putin cunoscuta a ortodoxiei in cel de al XX-lea veac. Iata, desi eu stiam de implicarea clerului ortodox sarb in numeroase atrocitati, nu cunosteam acest aspect concret. Nu e asta subiectul topicului ? Nu vad sa se intituleze cumva legat de clerul catolic.

Si unde ati vazut implicarea clerului sarb? Eu am citit o singura data despre asta mai demult, un preot era acuzat ca il gazduise pe un militar sarb (sau paramilitar).

Presupunand ca nu ati citit cele reproduse de dl MihaiG (poate ca nu cunoasteti engleza ?) va fac un rezumat pe romaneste: e vorba de un cunoscut criminal si violator sarb, pe numele lui Milan Lucici (de altfel condamnat de un tribunal competent, pentru crime de razboi) care a scris o carte. Cartea a fost lansata la casa parohiala din cea mai mare catedrala ortodoxa din lume, care e in Serbia.

Daca tot suntem la sectiunea referitoare la istoria Bisericii m-am gandit sa reamintesc entuziastilor faptul ca multi credinciosi se intreaba ce s-a intimplat intre momentul terminarii epocii apostolice si inceputul epocii patristice.Este o perioada de care se vorbeste foarte putin dar,dupa cum arata regretatul preot D.Fecioru,exista un corp intreg de manuscrise,reunite sub titlul ,,Scrierile Parintilor Apostolici"(Invatatura celor 12 apostoli,cele doua epistole catre corinteni a lui Clement Romanul,Didahia,epistola lui Barnaba si cele ale lui Ignatie Teoforul,epistola catre filipeni a lui Policarp al Smirnei,Pastorul lui Herma,Epistola catre Diognet,samd).Dupa cum arata reputatul teolog mentionat ,,scrierile Parintilor Apostolici fac tranzitie intre scrierile revelate ale NT si literatura patristica."Ele nu sunt scrise intr-un singur loc,ci pe tot cuprinsul Imperiului Roman,din Siria,Asia Mica si Palestina pana in Alexandria si Roma si prin urmare va pot oferi o imagine de ansamblu a vietii Bisericii Crestine a acelor timpuri.Se mai arata faptul ca unele dintre ele s-au bucurat de o asemenea pretuire in comunitatile de credinciosi din acele timpuri incat s-a pus problema includerii lor in canonul NT(fara a se limita la cazul celor doua epistole ale lui Clement Romanul).O sa inchei tot cu citat din parintele Fecioru in speranta ca samanta dorintei de a-i cunoaste va rodi:

,,Cu toate ca scrierile Parintilor apostolici sunt creatii ale unor imprejurari speciale ale epocii in care au aparut,ele sunt de o importanta deosebita;sunt oglinda,transmisa peste veacuri,a vietuirii crestine din primele doua secole;sunt marturii ale dragostei pana la jertfa suprema pt Hristos(...)Nu gasim in ele o teologie inalta dar descoperim in fiecare cuvant din aceste scrieri un suflet arzator pentru credinta-n Hristos,descoperim o inima plina de inflacarare pentru adevarul pe care l-au acceptat si in care cred;pentru ei Hristos este totul".

Spor la lectura si discutii ziditoare cat mai dese,aceste scrieri chiar merita citite,aprofundate si intelese prin traire in viata de credinta.Numai bine!

In principiu, dl catalin are dreptate, doar gresind exemplul ales. A ajuns fiecare sa scrie nu numai ce vrea, dar si unde vrea. Iata ca pe un topic despre cronologia Bisericii Ortodoxe in secolul XX apare Pelerinul Rasaritului cu... Didahia!

Oameni buni, exista fire de discutie pentru ce vrem sa postam. Si, daca nu exista (presupunand ca mai intai am cercetat daca nu exista deja), atunci putem deschide unul nou.

Scoţianul a încercat, plin de tact, spun eu, să aplaneze conflictul şi avalanşa de acuzaţii din categoria a cui preoţi sunt mai mânjiţi, schimbând subiectul, lucru pentru care îi mulţumesc.

În concluzie la toată discuţia despre Iugoslavia vreau să postez încă o dată cuvântul răposatului întru Domnul Pavle, patriarh al Serbiei, în taducerea mea aproximativă din engleză:

"Toţi sunt vinovaţi. Sunt criminali în fiecare tabără. Doar Dumnezeu ştie cine are cea mai mare vină şi cine a săvârşit cele mai mari păcate. Biserica trebuie să condamne toate atrocităţile care au fost comise, indiferent de religia sau etnia celui care le-a comis. Păcatul unuia nu justifică păcatul altuia. Cu toţii ne vom înfăţişa, împreună, la Judecată şi va trebui să răspundem pentru propriile păcate. Numeni nu se va putea dezvinovăţi spunând că şi altul este vinovat."

Totuşi rămân mari semne de întrebare cu privire la cauzele pentru care astfel de evenimente au loc, iar după atâţia zeci de ani ortodocşii, români sau alţii, ştiu foarte puţine sau marea majoritate nimic despre cele întâmplate în Croaţia celui de-al doilea război mondial, foarte mulţi autori fiind de acord că catolicismul are partea lui de responsabilitate în ceea ce unii numesc chiar fenomen de genocid la adresa sârbilor ortodocşi, sute de mii (după unii, în special croaţi, doar zeci de mii) de sârbi ortodocşi ucişi pentru că erau sârbi şi ortodocşi, la care se adaugă distrugerile şi furturile de biserici şi darea lor în proprietatea papistaşilor, torturile, convertirile forţate la catolicism (în 1944 Stepinac îi comunica lui Pius XII un nivel de aprox. 240.000 de ortodocşi convertiţi cu forţa la papistăşie), deportările. În România se ştiu foarte puţine despre aceste evenimente la care catolicismul a dovedit încă o dată, dar de această dată în cel mai criminal, atroce şi cinic mod, care este adevărata lor poziţie faţă de Biserica Ortodoxă, "al doilea plămân al creştinătăţii europene", "biserica soră".

Cum este posibil, deci, ca la atâţia zeci de ani, şi în contextul în care există români şi ortodocşi şi din structurile clericale care ştiu aceste lucruri, populaţia română ortodoxă să nu cunoască aproape absolut nimic despre aceste fapte (eu însumi mărturisesc că am aflat absolut întâmplător navigând la întâmplare şi căutând altceva pe net, când am dat de aceste informaţii), doar puţini români cunoscând câte ceva despre evenimente?

Cum este posibil ca ortodocşii români, dar nu numai români, ci la nivelul chiar al Ortodoxiei, să nu se ocupe de aflarea şi răspândirea adevărului cu privire la aceste crime (pe care unii istorici le numesc genocid, ba mai mult în ceea ce îi priveşte pe sârbii ortodocşi, chiar unul motivat nu doar etnic, ci şi religios, şi faţă de care în esenţă şi la urma urmei catolicismul nu doar că nu s-a opus, dar a mai şi profitat şi înşfăcat prăzile de pe urma lui, şi pe care nu-l recunoaşte) şi cum este posibil să nu existe comemorare la nivelul întregii ortodoxii faţă de aceşti fraţi ortodocşi care au murit în esenţă nevinovaţi, mulţi dintre ei omorâţi fără nicio vină, cu o cruzime inimaginabilă, chiar şi de către clerici papistaşi, mulţi dintre ei făcând parte din ordinul franciscanilor? Cum este posibil ca ortodocşii români, şi nu numai, să nu caute după adevăr, în condiţiile în care vedem clar tăcerea absolut criminală a mass-mediei mainstream cu privire la acest subiect, singurele informaţii putând fi achiziţionate prin achiziţii de cărţi în limbi străine (nouă) şi de pe internet, şi cum este posibil să nu existe nimic făcut pentru memoria lor şi pentru a înţelege cu cine avem de fapt de a face atunci când avem de a face cu catolicismul?

Aici nu se mai pune problema de scuze, cred că să mai aştepţi scuze după aşa ceva este mult prea mult; că e vorba şi despre ecumenism aici, cred că în mod normal nu ar mai trebui să se mai pună problema vreunui ecumenism cu papistaşii după aşa ceva, însă având în vedere că astfel de probleme nici nu se iau în calcul în aşa zisul dialog ecumenic, mie îmi este extrem de straniu, de bizar cum ortodocşii continuă aşa zisul dialog ecumenic cu autorităţile catolicismului; s-ar mai putea discuta ecumenic cu catolici, de rând să le zic aşa. Chiar acum am remarcat ceva la Cătălin, anume că pune totul pe seama unor "greşeli omeneşti"; ei bine, în cazul catolicismului nu era vorba despre aşa ceva, era un întreg sistem, o întreagă mentalitate, nu întâmplător a "fuzionat" în mai multe locuri catolicismul cu fascismul; catolicismul însuşi are o mentalitate, în plan religios, de tip fascist, exclusivist, şi de-a lungul istoriei şi-a şi "justificat" doctrinar multe crime pe care fie le-a făcut, fie de pe urma cărora a profitat. Dacă ai citit la un alt thread poate ai văzut cum justifica Inocenţiu III toată agresiunea împotriva creştinilor răsăriteni, în special bizantini: era vorba despre o "hotărâre a divinităţii", iar ei o puneau în practică, arătând prin aceasta că mentalitatea de a se pune în locul lui Dumnezeu şi de a emite astfel de sentinţe în locul Lui este veche în catolicism, şi probabil nu întâmplător s-a tot vorbit de mentalitatea antihristică ce a caracterizat cel puţin în anumite momente papalitatea "catolică" romană. Papistaşii s-au obişnuit de mult să se joace de-a Dumnezeu, asta fiind consecinţa practică a ideologiei eretice a papalismului: papa este "vicarul" lui Dumnezeu, şi prin urmare are "puterea", "dreptul", "legitimitatea" şi "legalitatea" de a face judecăţi, dreptate, etc în numele Lui, ca şi cum ar fi însăşi judecata lui Dumnezeu. Mulţi "catolici" chiar aşa şi gândeau cu ocazia a ceea ce unii istorici numesc genocidul sârbilor ortodocşi din Croaţia celui de-al doilea război mondial. Este "dreptul jurisdicţiei universale" a papalităţii în cele spirituale şi temporale, fascismul clerical (care nu a fost specific doar Croaţiei fasciste) fiind o consecinţă a mentalităţii antihristice a catolicismului pentru care clericii nu sunt doar nişte trimişi ai lui Iisus Hristos, ci acţionează in persona Christi, în locul lui Hristos, ca şi cum ar fi Însuşi Hristos acolo. Altfel spus, spre deosebire de Cătălin, care vede nişte simple greşeli omeneşti (probabil din cauză că nu a experimentat el pe pielea lui ce s-a întâmplat sârbilor ortodocşi) în ceea ce s-a întâmplat, eu cred că este vorba de mult mai mult, de nişte legături mai mult sau mai puţin vizibile între catolicism şi fascism, spiritul exclusivist, revanşard, totalitar al catolicismului inducând anumite predispoziţii "duhovniceşti" la elemente de mentalitate totalitară fascistă exclusivistă. Chiar Stepinac scria la 28 martie 1941: "Schisma (Ortodoxia Răsăriteană) este cel mai mare blestem în Europa, aproape mai mare decât Protestantismul. Aici nu este morală, nici principii, nici adevăr, nici justiţie, nici onestitate"; avea şi el dreptatea lui, dar textul arată foarte clar mentalitatea ostilă ortodoxiei specifică multor clerici "catolici", de la care s-a răspândit la adepţii de rând.

Într-adevăr, fascismul clerical nu este specific doar Croaţiei fasciste.

Printre exemplele de organizaţii care se încadrează sub acest apelativ regăsim Garda de Fier (organizaţie a ortodocşilor români) sau OBRAZ (organizaţie a ortodocşilor sârbi).

este spusa unui patriarh român.
contesti asta?

Vad ca si tu stii, si esti destul de sigur. Desi de fapt nu stii, doar ca asa ai citit la altii. Acum cauta si vezi daca e asa si daca gasesti sa imi scrii si mie, ca eu nu am gasit nimic.
Dupa ce ai cautat sa citesti ce am scris eu acum cateva zile in legatura cu asta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=170
Citatul este dintr-o carte a unui scriitor polonez, aparuta in 1953. E scris si pe wikipedia, e mai lung citatul, contine parerile acelui scriitor polonez in prima parte. Ca sa fie adevarat trebuie sa scrie sursa de unde este luat, o carte a Patriarhului sau poate o cuvantare. E probabil doar o opinie a acelui scriitor, nu sunt spusele Patriarhului.
In al doilea rand, una e sa scrii intr-un mesaj despre asta si alta e sa iti pui o semnatura cu asta pe un forum ortodox, tu ai face asa ceva? Singurul motiv ar fi ca vrei sa-ti bati joc de ortodocsii de pe forum, nu-i asa?

Istoria se repeta. Nu ca ar fi un fenomen ciclic, ci pentru ca oamenii sunt prosti.
 

Hai sa va povestesc ceva.
In 1990, eram la tara, cu ai mei. Ei bine, era pe vremea "Pietei Universitatii". O vajnica taranoaie de vreo cinzeci si ceva de ani baiguia incoerent, ceva de genul "ar trebui sa ii bata pina n-or mai fi oameni". V-ati prins, nu, ca se referea la tinerii manifestanti din Piata.
Ei bine, anii au trecut, si here I am, facind o pararalela intre cele doua biete animele umane prostite si pline de ura si aderenta fanatica: acea taranca, si alta baba, cea care a pus inca un vreasc la rugul lui Jan Hus.
Oridecite ori o institutie sau niste indivizi omoara cu motivatie ideologica sau religioasa, in adincul pornirii lor nu este altceva decit mamiferul speriat de "membrul alpha", gata sa "follow orders and fulfill the tasks". Vina lor este fiind oameni, nu se ridica desupra conditiei de babuin obedient si agresiv. Ca este Papa care a ordonat executarea lui Hus (sau oricare Papa care a ordonat executia de "eretici"), ca este o baba catolica jubilind la executia husitului sau una protestanta care pune un vreasc la un rug din Geneva, anume rugul lui Michel Servlet, ca este persoana care a chemat minerii in 1990, sau unul din haidamacii lui Hmelnitki violind si ucigind calugarite carmelite, sau un ustas omorind un preot ortodox, sau un membru al OBRAZ omorind preoti catolici: toti sunt animale turbate, manipulate, proaste si speriate, lacome si pulsind de o ura care deseori nici macar nu isi are izvorul in ei insisi, intr-un cuvint: victime si unelte ale Diavolului.
Nici o deosebire intre o grupa de romani pagini, eventual beti manga, jubilind la vederea unor crestini ucisi de lei, felictindu-se reciproc pentru exterminarea inchipuitilor autori ai incendiului Romei, ridicnd in slavi pe sociopatul Neron si urmindu-i ordinele ca de, e divinul lu' peste, si niste crestini excitati la maximum de isterie eclesiolatra care darima un templu pagin, izgonind si ucigind cu salbaticie preoti si filosofi ai cultului respectiv; eventual zidind o biserica peste acel templu, in urma aiurelii mistico-dictatorial-paranoice numite pentru conformitate "Edictul de la Tesalonic", produsul mintii inguste de obsedat de putere autocrata a lui Teodosiu, zis cel Mare.
Daca suntem chiar hotariti sa ne mentinem umanitatea, vom avea taria sa iertam pe toti, sa ii intelegem, caci putem fi, oricind, depotriva victime si calai. Orice moneda are avers si revers. Stim ce alegeri vom face maine? Sau in clipa urmatoare? Si caror optiuni le vom rezista si de care ne vom lasa stapiniti? Hein?

Subscriu din toata inima la cele spuse de marele patriarh plecat la Ceruri, Pavle al Serbei:
"Toţi sunt vinovaţi. Sunt criminali în fiecare tabără. Doar Dumnezeu ştie cine are cea mai mare vină şi cine a săvârşit cele mai mari păcate. Biserica trebuie să condamne toate atrocităţile care au fost comise, indiferent de religia sau etnia celui care le-a comis. Păcatul unuia nu justifică păcatul altuia. Cu toţii ne vom înfăţişa, împreună, la Judecată şi va trebui să răspundem pentru propriile păcate. Nimeni nu se va putea dezvinovăţi spunând că şi altul este vinovat."
Daca as fi crestin ortodox, as initia canonizarea sa: a fost un ierarh dupa cuvintul Domnului sau.

Engleza stiu si eu macar atat cat sa imi dau seama ca nu seamana cu romana, pentru ca mesajul era in romana.
Asadar dvs spuneti ca e acelasi lucru participarea unor preoti la lansarea unei carti (care nici macar nu stim ce contine), cu crimele facute de unii preoti catolici si indemnul la genocid.
Pe de alta parte razboiul din Bosnia a fost un razboi, in timp ce in timpul ustasilor era doar o epurare fara sa fi avut nici macar un antecedent al sarbilor care sa reclame o razbunare.

Deci daca e razboi, mai unul sfint cica, pentru Papa, respectiv pentru ortodoxie, putem viola si ucide fara grija: "holy wars..the punishment due", vorba unui titlu de LP al Megadeth. Cata, credincios ortodox, iubitul Domnului (vorba fratelui tau de credinta si temperament, Daniel Ortodox), sesizi implicatiile a ce scrii? Vrei sa ajungi in Rai, nu? Ochei, nu conteaza ce zicem eu si altii; dar e Cineva acolo Sus. Nu conteaza pentru tine ce zice un mutant ca mine sau "eretici papistasi" ca ceilalti (ereticii fiind, desigur, conform liniei fanatice a oricarei tabere religioase, devoid of humanity), ci ce zice Altul: "Daca iti cere cineva haina, da-i si camasa". Sau: "Nu zic sa ii ierti de sapte ori, ci de saptezci de ori cite sapte". Sau, ma rog, sper sa conteze pentru tine ce zice Acela. Caruia te inchini in Duh si Adevar, nu?
Ca sa fie clara pozitia mea: condamn crimele oricui, fie el ustas catolic sau sirb ortodox.

Cum scrie si la inceput, se referea la razboiul din Iugoslavia, Bosnia in special. E si firesc sa spuna asta, si sarbii au comis acte reprobabile.

Pentru ca ortodoxia nu pe asta se bazeaza, ci pe aratarea invataturii gresite a catolicismului. Are un precedent in cruciade, cand si preotii si calugarii luptau in armata, de aceea bizantinii erau uimiti sa vada preoti soldati.

Dar unde am zis eu ca sunt de acord cu acele fapte? Repet, discutia a dus-o in alta parte userul catolic, nu vorbim de ce au facut francezii, sarbii, croati, nemtii, etc. Noi vorbeam doar de implicarea clerului, nu de ce au facut ustasii sau sarbii.
P.S. In legatura cu razboiul din Bosnia, am gasit un interviu cu un politician si consilier american, care spune ca SUA (CIA) a sprijinit mujahedinii veniti in Bosnia.

Nici un catolic nu a ucis ortodocși, nici un ortodox nu a omorît pe nimeni. Creștinii nu sînt capabili de crimă.

Sună la fel cu a spune că românii sînt 80% ortodocși.

Chiar asa? Spune-le asta Papilor, Tzarilor, hetmanilor Ucrainei, cruciatilor, etc. Si, mai ales, victimelor lor.

Chiar așa. Acei călăi, ierarhi sau nu, nu au fost nici catolici, nici ortodocși, chiar dacă alții i-au supranumit astfel.

Dar nu era vorba neapărat despre a arăta una dintre adevăratele feţe ale "catolic"-ismului, ci despre solidaritatea cu fraţii ortodocşi sârbi. Cel puţin asta este ceva foarte normal pentru Biserica Sobornicească, pentru Sobornost, poate nu şi pentru tine şi pentru alţii ca tine care nu înţelegeţi ceea ce implică sobornicitatea sau, în cazul unora, ascunderea acestei istorii criminale este doar o jertfă pe altarul făcăturii ecumeniste. După cum am mai spus, după cele ce s-au întâmplat nu mai poate fi, cel puţin din punctul meu de vedere, loc de vreun dialog real ecumenic, ci doar de o făţărnicie ecumenistă în care adevărul, atât teologic cât şi istoric, nu mai are în fapt nicio valoare.

ai pus un "probabil" esenţial.

Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică
 

<< Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică

La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un Sinod al tuturor ruşilor. Dar sinodul s-a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, Tihon (†1927).

Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii (una dintre mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii episcopi şi clerici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în teritoriile ocupate de acestea, guvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a moaştelor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, Petru Poliansky, pe data de 10 decembrie 1925 - după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.

Când, în anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

Ameninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la opoziţia faţă de guvernul bolşevic, recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

Biserica ortodoxă rusă sub stalinism şi după Stalin
 

<< Biserica sub stalinism

Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorităţii regimului bolşevic. Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, dar şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.

În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei antireligioase" (subl. noastră).

Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de război.

În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume locum tenens patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

După Stalin

După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

După cele două postări de pe ortodoxwiki referitoare la istoria BORu din perioada comunistă, trebuie să menţionez că informaţiile din aceste două postări nu le veţi găsi pe wikipedia românească. Pur şi simplu această perioadă cumplită pentru istoria Bisericii Pravoslavnice Ruse (nu Roşii, cum mai debitau nişte papistaşi pe aici) nu există pe wikipedia în varianta românească. Până aici au mers cu cenzura papistaşii maghiaro-"români" care cenzurează mai ceva ca staliniştii varianta românească a enciclopediei "libere" wikipedia. Până aici au putut să meargă liftele papiste în batjocorirea Ortodoxiei şi a adevărului istoric.