inelul de logodna
 

De ceva vreme prietenul meu m-a cerut in casatorie si mi-a dat si inelul de logodna pe care mi l-a pus pe inelarul de la mana stanga. as vrea sa va intreb si sa imi raspundeti daca stiti pe ce mana este corect sa se puna inelul de logodna?

E bine ca acest inel sa fie pe mana stanga daca esti dreptace. In 24 de Vami ale vazduhului am citit totusi , crestinii nu trebuie sa poarte inel.

Da, nu trebuie sa poarte inel in afara de inelul de logodna si verigheta. Eu stiu ca inelul de logodna se poarta pe mana stanga(inelar) iar apoi verigheta ocupa locul inelului si inelul se poarta pe dreapta sau pe acelasi deget cu verigheta...

Dar ce asta de logodna are vreo valoare? Pai sunt unii care se casatoresc fara nici un inel?

Inelul e doar o atentie din partea viitorului sot...eu cam asa il vad, nu cu nu stiu ce alte conotatii, mai ales daca logodna nu e nici facuta la Biserica...( de altfel nici cu aia nu sunt de acord).

Da...nu are nicio conotatie si multi se casatoresc fara inel asa cum spui insa daca el exista totusi mi se pare firesc sa se poarte pentru ca are valoare sentimentala...

Exact, are o valoare sentimentala...e frumos, marcheaza un moment important...insa mai mult de atat nu cred altceva.:1:

Eu stiam ca inelul de logodna se poarta pe mana dreapta, iar cel de casatorie pe stanga. Asa si poti diferentia un om daca este logodit sau casatorit...
Are valoare sentimentala si ...depinde si din ce material este facut.
Daca este facuta logodna la biserica este si mai frumos. Dar azi nu prea se mai face logodna la biserica.

Inelul de logodna are valoare daca logodna s-a facut in Biserica si preotul este cel care l-a pus pe degete, in cadrul slujbei respective.

Logodna se face de obicei unita cu cununia religioasa.

Un inel primit in afara slujbei logodnei reprezinta doar o atentie. Logodna in Biserica inseamna mult mai mult, daca cineva se logodeste in Biserica, apoi rupe logodna si se casatoreste cu altcineva, i se face a doua casatorie!!!

Inelul de logodna se poarta pe mana dreapta si are valoare numai daca s-a facut logodna in Biserica. Atata timp cat nu este pus de un preot pe mana, cred ca poti sa-l porti pe ce mana vrei tu.
Dar, asa cum specifica si Sophia, azi nu mai sunt multi preoti care sa oficieze numai logodna. Si bineinteles sunt pareri impartite.

Dumnezeu sa va ajute.

Noi am facut logodna in biserica, eu si sotul meu, iar parintele ne-a pus verighetele pe mana stanga, se putea doar cu inelul de logodna. cu conditia ca intr-un an de zile sa facem cununia religioasa, si am facut-o.

Dar parintele meu duhovnic, m-a 'certat', tb sa facem direct cununia religioasa. e pacat ceea ce am facut noi, logodna si faptul ca am stat impreuna pana la cununia religioasa. Nu exista calea de mijloc.

Doamne ajuta

Si eu am ajuns la aceasta concluzie....

Doamne ajuta!

Astazi nu mai avem verighete, adica unire a celor doi, ci cel mult inele de logodna, adica vietuiri de proba. Dupa cum logodna nu tine loc de cununie, la fel si inelul de logodna nu tine loc de verigheta. Ce vreau sa spun prin asta, ca nu e important unde trebuie purtat inelul de logodna, daca este daruit sau nu, importanta este unirea cu Hristos. Daca ne rezumam doar la un inel de logodna, trebuie sa stim ca tot doi suntem si nu un trup, uniti prin Taina Nuntii.

Si eu sunt de aceeasi parere. Nu vad rostul atator taraganari. Pai daca stim ca vrem sa ne casatorim, de ce sa mai asteptam pana peste 5 ani, cand vom gasi o sala in care sa incapa cei 3000 de inviati pe care ii avem in minte? Sau de ce sa impartim slujba Cununiei in 2 parti oficiate la un an distanta?

Si cu inelele la fel. De ce-ti trebuie 2? Unu si bun.

E la moda, ii daruiesti inelul de logodna atunci cand o ceri in casatorie. Daca memorezi si niste vorbe intelepte si le spui si intr-o emisiune TV este minunat. Asa gandeste omul care nu pune mare pret pe ceea ce se petrece in Biserica. Dar ar pune, ar alerga de indata sa fie oficiata Taina Cununiei.

Pe de alta parte, pentru unii e important ca pe mana sa fie prezent cat mai mult aur. Asa ca altceva e cand ai doua degete "imbracate", decat unul singur. Iata de ce este nevoie de 2.

Si eu am doua, si-asa-i, cum ziceti :)
Mie mi-a pus inelul si m-a cerut in casatorie dupa cum cerea moda vremii, intr-o seara ploioasa, fix in locul in care am stat prima data de povesti, cand ne-am cunoscut. Si pe urma cand ne-am casatorit au fost 18 oameni, cu familie, nasi si cantareti cu tot, si nici n-am avut muzica, tot dupa moda;)

In ceea ce priveste muzica la nunta, chiar e vreo moda, sau fiecare isi organizeaza nunta cum crede...si cum ii place?:65:

Zau asa,...mie mi-a spus un parinte vazator cu duhul, atunci cand i-am dat un pomelnic si i-am spus ca am emotii cu nunta ( nunta cu multe persoane, muzica...muzica, dansul...dans, deci cum o voiam eu)...sa stau linistita, ca va fi de vis...deci, e vreo moda pe care artrebui sa o adoptam atunci cand vine vorba de nunta noastra, ca eu nu cred?:10:

Nu Andrusca, glumeam la faza cu moda :)

ce romantic..
mi-amintesc si eu de vremurile in care doar pluteam.
inelul meu de logodna l-am vazut venind pe drum cand el m-a intrebat "intamplator" ce piatra imi place... dar tot a fost surpriza. (Stiu ca nu este simbol crestin, ci un lucru pur lumesc. Dar nu este vorba de inel, de conventii sociale, ci de a darui ceva din tot sufletul.)
Mais où sont les neiges d'antan

Da, romantic..
Partea asta. Dar aia 7 ani traiti in pacate groaznice i-am trecut sub tacere, de dragul romantismului :) (o spun numai ca sa nu rezulte de pe undeva ca vai ce lapte si miere pe-aici pe la noi:))

Inteleg ce spui (macar un pic).. in cazul meu au fost mai multi ani.. dar si asa unele momente nu le pot vedea in alta lumina. Raman frumoase. Dar la modul "ireal". Parca am dormit cea mai mare parte a vietii. (Partea care ma ingrozeste in prezent este: de ce nu am stiut ca ceea ce fac este gresit? Adica sentimentele sublime si trairile inefabile, senzatia de plutire si toate dulcegariile .. erau doar un ambalaj pentru pacate. Pai sa te mai increzi in ce consideri "bun" si "frumos"?)
Ca daca te intrebi si analizezi lucrurile prin care ai trecut, cele pe care le-ai pretuit (si cele pe care le-ai dispretuit).. gasesti ca ce numesti iubire romantica (iubirea in sens cotidian, lumesc, desigur) este foarte putin, foarte nevolnic..
(Acum parte de mesaj care nu este pentru cei ce nu pot intelege: intr-un astfel de moment de analiza cruda eu si sotul meu am ajuns independent unul de altul si in baza unor ratiuni diferite la concluzia ca nu ne iubim.. doar ni se pare ca ne iubim.. Asa pare un apogeu al nebuniei, dar la un moment dat te trezesti facand numai acte de convenienta, spunand doar lucrurile care se astepta lumea sa le spui, traiesti romantismul promovat la televizor... traiesti din plin o viata lipsita de continut. Simti nevoia sa te scuturi si sa gasesti macar un lucru autentic...ei bine, iubirea romantica nu prea rezista cand este pusa la incercare.)

Nu, nu au fost ani de pacate groaznice, ci au fost ani de tinerete, daca chiar doresti sa te pocaiesti nu incepe prin a detesta intr-atat clipele romantice, chiar daca au stat sub semnul necununiei, incepe prin a le intelege si a le respecta partea frumoasa care, de altfel, a existat , a facut parte din noi insine.
Numai asa vei reusi sa-ti constientizezi pe mai departe lucrurile bune la care vrei sa tinzi in virtutea credintei, lucruri cantarite cu rationament, nu intre o ura dezolanta si aproape nejustificata si o piosenie incerta si , probabil, pe termen limitat. Am observat ca omul are nevoie, mai degraba, de o doza consistenta de ura, ura fata de ceva, de cineva, de sine, de atatea lucruri din jur, decat de iubire, pentru a se aventura in pocainta...si nu am sa inteleg niciodata de ce.
Nu mai exagerati, fiindca oricat am incerca noi sa ne autoimbrobodim si sa ne invinuim, intreaga viata ne formeaza personalitatea si ne caleste pentru spiritualitate, din experiente izvoraste mai cu precadere intelepciunea, decat din iluzia ca o cunoastem dintr-o cercetare teoretica.
Nu numesc pacate groaznice o viata de cuplu aflata sub mireasma unui romantism absolut tineresc, fie ea si intr-o relatie fara cununie. Numesc pacate groaznice o relatie nefireasca si nesanatoasa, sodomie, zoofilie, numesc pacate groaznice violenta intre oameni, mai ales cea fata de copii, numesc pacate groaznice ipocrizia si nepasarea sub care-si infatiseaza semenii superficialitatea...nicidecum un romantism plin de poezie in care trupul se implica in mod firesc si atat de imatur, tocmai datorita faptului ca debordeaza de energie si speranta tinereasca.
Uite-asa, natanga cum este o relatie, investim in ea atatea simtaminte, suntem capabili sa construim o casa, sa facem un copil si toate sunt trasaturi binecuvantate de Dumnezeu, le protejam si ne croim drum prin ele.
Ce ar insemna sa incepem prin a le ura pe toate, nu am mai construi nimic, ba mai mult decat atat, asazisa pocainta a noastra ar fi atat de goala si lipsita de sens, sensul atataor lucruri care ne intrupeaza existenta si principiile.
Prea se abuzeaza de cuvinte, prea se dispretuieste fiinta umana in asa masura incat ajungem inconstient sa-L denigram pe insasi Creatorul acestei fiinte, prea se schimonoseste naturaletea acestei fiinte facuta cu atata maiestrie.
Pe mine ma fascineaza omul sub toate formele lui, iar tineretea acestuia reprezinta debutul cel mai complex intr-o viata pe care, cu discernamant sau nu, ne-o asumam si-i suportam trasaturile pentru perspectiva.
Nu este nevoie sa terfelim o relatie romantica, s-o improscam cu noroi pentru faptul ca s-a dezvoltat si a crescut fara cununie. Este o tampenie si o imaturitate, este o prostie , pana la urma, pentru ca daca nu invatam sa vedem si sa respectam si partea frumoasa, omul frumos si capabil de atatea gesturi si tandrete, de atata daruire, atunci nu vom invata niciodata sa traim o pocainta " frumoasa ".

Si eu m-am gandit sa scriu ceva asemanator, ory. Ma gandeam insa ca iar o sa fiu taxata de liberala.. Dar nu este vorba de liberalism aici. Este vorba de faptul ca Dumnezeu ne poate curata de pacat si ne poate lasa din trecut cu partea buna, frumoasa, autentica. Oricum, pacat la modul absolut nu exista, probabil. Sau, sa spunem, exista in cazul sadismului, al cruzimii gratuite, al violului etc. Dar cand un om isi incepe viata in mod necrestin din nestiinta, din naivitate, Dumnezeu are grija sa fie alaturi de el si sa ii dea lucruri frumoase si bune care sa il puna pe cale, si ele.
Jane si Anna, daca nu ati fi iubit, asa, omeneste, incomplet, oare l-ati fi cunoscut mai tarziu pe Dumnezeu?

Asta mi-a placut... si eu am iubit pe cineva, asa cum numai la 16-17 ani se poate,:105: si ma gandeam la ce imi foloseste mie sa-l iubesc atat de tare, daca nu ne vom putea casatori niciodata... la ce bun atata ardere, care lui nu i-ar folosi la nimic? In ochii omului astuia L-am vazut eu pe Dumnezeu. El a fost pentru mine dovada clara a existentei lui Dumnezeu. Si iata ca ma rog si acum pentru el sa creada si inca il mai iubesc dupa atata timp, desi vraja s-a terminat de mult... e buna si dragostea asta adolescentina la ceva, iti consolideaza fiinta.

Cred ca inteleg ce vor sa spuna Jane si Anna, este vorba despre amintirile dulci. Are o schita autobiografica Gala Galaction, care, dupa cum se stie, a fost monah la Cernica. Se numeste "Trandafirii". La un examen de latina, el se intalneste cu o fata frumoasa care avea in brate niste trandafiri, flori pe care el nu le mai vazuse niciodata. Este atat de tulburat de mireasma florilor si de frumusetea purtatoarei, care ii si daruieste niste flori, incat simte ca a facut un pacat groaznic si depune trandafirii, asa cum ii sopteste un glas, in fata unei troite cu chipul Mantuitorului sau la icoana Fecioarei, nu mai stiu. Dupa muulti ani, cand devine monah la Cernica si are in grija sa gradini intregi de trandafiri, pe care le daruieste icoanelor sfintilor, marturiseste ca a ramas si atunci cu amintirea dulce a primilor sai trandafiri si cu imaginea idealizata a fetei aceleia. De altfel, am inteles ca Gala Galaction a si fost criticat, la vremea respectiva, de teologi, ca din povestioarele sale nu reiese respingerea totala a pacatului din tinerete, ci o asumare, sublimarea lui intr-o amintire aducatoare de placere, peste ani...

Nu stiu, glykys, ce sa spun despre povestirea lui Galaction. Mie mi se pare foarte frumoasa ideea povestirii lui.
Dar poate depinde de cum iti amintesti de un pacat sau de o ispita. Daca iti amintesti cu nostalgie de ce a simtit atunci, sau incerci sa sublimezi.
Cred ca este valabil pentru orice experienta umana. Daca nu invatam sa trecem peste partea dureroasa, de tristete, suferinta neagra, disperare, depresie care ne trage in jos (deci, tot de pacat tine, chiar daca nu este asa de usor de definit), sa scoatem din ea ce a fost bun pentru consolidarea fiintei noastre, pentru transformarea nosatra, atunci ramanem cu mireasma pur umana care nu face decat sa ne tina pe loc. Atunci da, nu foloseste la nimic, dimpotriva, sa ne amintim de aceme miresme.
Eu ma gandesc acum, de exemplu, ca o anumita experienta de dragoste dureroasa pe care am avut-o mai demult, despre care stiu acum ca a fost in buna parte o autoinselare si o idealizare a unei persoane, m-a ajutat mult sa evoluez. Si poate fara acea experienta ar fi trebuit sa trec prin acele experiente si sa aduc in viata mea de om casatorit acele greseli, adica ele erau inscrise in mine si le-as fi facut intr-un fel sau altul - daca nu as fi idealizat atunci acel om, daca nu as fi facut atunci anumite greseli de judecata, le-as fi facut mai tarziu cu cel care avea sa-mi fie sot.

La urma urmelor, ceea ce traim acum ca fiind o cale spre Dumnezeu, atunci cand o sa fim in Imparatie o sa ni se para tot ca o ratacire partiala, in care Dumnezeu ne-a purtat si ne-a ajutat sa evoluam chiar si prin partea plina de pacate.

Nu stiu daca exista moda la nunta si/sau logodna.
Exista niste traditii si niste gusturi personale.
De ex. voi stiti ca inainte fetele se maritau numai daca aveau zestre?
Iar baietii trebuiau sa aduca niste daruri fetei, familie ei.
Asa era.
De aici probabil ideea cu inelul de logodna.
Si nu inteleg de ce va deranjeaza. Este un cadou de logodna.
Logodna la biserica (separat), cu verighete...aici nu vad necesitatea si logica.
Iar nunta.
Fiecare cum vrea. Unii in cadru restrans si fara muzica, altii cu putina lume, dar cu muzica si dans, etc.
Eu una am doua placeri:
1. cununia la biserica, asa cum trebuie, dar in cadru normal (este si asa un mare stres pentru miri, mai ales pentru mireasa).
2. nunta ca petrecere
Eu consider normala, necesara si frumoasa o nunta de bun gust, cu ceva invitati (cateva rude si prieteni), cu muzica frumoasa (linistita) si dans, fara betie si nebunie, cu ceva vin si preparate. Si in Caana s-a petrecut si s-a baut vin si mancat si dansat.
Este ceva unic, este bucuria cununiei si iubirii.
Si asa, dupa aceea suntem prigoniti (in credinta) ca fiind desfranati, pacatosi si normali si s-a dus si taina cununiei, de se uita toti Sfintii (Parinti mai ales) in dormitorul nostru.

Eu port inele şi nu cred că asta mă împiedică pe calea mântuirii. Lenea, pe de altă parte,... :)