Familia, Mama si copilul
 

Deschid acest topic , pt ca nu cred ca exista pe undeva pe acest site, mai la vedere, unul in care sa se dezbata problemele legate de familie, cum ar fi : mama si copil.
Aici putem pune intrebari in speranta ca cineva cu experienta, sau in cunostinta de cauza, ne va raspunde.
O sa redau cateva informatii aflate dintr-un alt topic, legat de aparitia unei noi sarcini in PERIOADA DE APALTARE.

Copiii intr-o familie sunt rodul dragostei.
Parintele Arsenie Boca, spune in cartea ,,Tinerii, familia si copiii nascuti in lanturi”, in editia a II-a revizuita si imbunatatita, Editura Credinta stramoseasca, 2004, la pag 12 : ,, Vointa lui Dumnezeu aceasta este : sfintirea si sa va feriti de desfranare. Numai atat este nunta binecuvantata de Dumnezeu, cat este spre nastere de prunci, restul este desfranare.”, iar la pag 13, citez :,, Parintele Arsenie a averizat de atatea ori ca cei ce vor incepe senzualismul inainte de casatorie, chiar cu partenerul sau cu partenera, greu vor plati acest pacat, cu atat mai mult cu cat nu s-au marturisit inainte de casatorie, ca sa isi ia iertare de la Dumnezeu. Traiul rau va fi urmarea pacatelor de dinainte de casnicie.”

Deci, e bine ca omul sa stie dinainte ce e bine si ce e rau, caci, dupa cum spune tot Parintele Arsenie Boca, la pag 34 din aceiasi carte, ,,Dumnezeu iarta, dar nepedepsit nimic nu lasa ! (iarta daca Ii cerem aceasta la spovedanie la preot)”
Iar o vorba laica spune : ,, Necunoasterea legii nu te absolva de vina”.

Atat in cartea de mai sus cat si in ,, Ridicarea casatoriei la rang de taina” (autor Parintele Arsenie Boca), nu am la indemana locurile exacte in care spune, dar ideea este aceasta : daca tinerii casatoriti traiesc impreuna trupeste in perioada in care sotia este insarcinata sau alapteaza se impregneaza in copilul din pantece, respectiv nascut (de data aceasta se transmite prin intermediul laptelui), hormonii care il vor face pe copil sa abia ulterior preocupari sexuale precoce, nu se va putea infrana in viata de adult de la placerile aceastea trupesti (sau o va face cu greutate), va avea semne de razvratire, de a nu asculta pe parinti, sau de a fi irascibil. Un cercetator contemporan, Dr. Bruce Lipton, spunea ca tot ce se petrece in cele 9 luni de sarcina se impregneaza in copil (e posibil si dupa aceea, nu am urmarit documentarul Biologia Parintitului constient, am aflat unele lucruri din alt documentar, dar va recomand sa il cautati pe internet).
Asa ca, daca vrem sa avem generatii de oameni crestini, care sa dea eventuali Preoti buni (spunea Parinte Arsenie Boca :,,Daca vreti Preoti buni, nasteti-i !) ar trebui sa luam in calcul toate aspectele de care am vorbit mai sus. Datoria parintilor biologici este sa creasca copii credinciosi, pe care sa-i daruiasca lui Dumnezeu. Asa se mantuiesc parintii, daca vor creste copii credinciosi si daca vor asculta si implinii poruncile lui Dumnzeu pana la finalul vietii acesteia.

Informatiile pe care le-am luat la cunostinta din alt topic (http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=11634&page=21) sunt acestea :

Dl Dr Mihnea Dragomir mi-a explicat, il citez : ,, după naştere, o perioadă de 6 săptămâni nu există rânduială lunară: în această perioadă vorbim de lăuzie. După încheierea acestei perioade de lăuzie există o perioadă variabilă de timp în care femeia, dacă alăptează, nu are perioadă lunară. La unele femei perioada revine repede, la altele revine abia după sfârşitul alăptării. În această perioadă a alăptării, dacă sunt respectate câteva principii foarte simple, nu apare în primele 6 luni nicio sarcină. Mai în detaliu despre aceste lucruri am scris aici: http://www.doctordragomir.ro/articol...e_alaptare.htm
” . Ii multumesc Dlui Dr pt lamuriri !

Iar Lore86 spune : ,,Nu se poate suprapune o sarcina cu perioada alaptarii. Adica femeia poate ramane insarcinata in timp ce alapteaza, desi daca alapteaza integral scade semnificativ sansa asta, dar odata ce ramane insarcinata gustul laptelui se schimba iar micutul nu il mai tolereaza, il vomita des. De cele mai multe ori se intarca singur.Multe femei au cunoscut ca sunt insarcinate dupa acest lucru.
Asadar, doar in cazuri exceptionale(pana acum nu am intalnit nici unul) femeia gravida mai alapteaza.”

Multumesc, de asemenea, si Dnei cu nikname-ul Lore86 !

Cred ca a mai fost discutia aceasta pe forum.
In perioada alaptarii poate aparea sarcina. Eu cunosc destule cazuri de copii nascuti la un an interval. Dimpotriva, nu am auzit femeie sa spuna ca uite, a alaptat si nu a ramas insarcinata in timpul alaptarii, desi nu s-a ferit.
Si stiu multe exemple de sarcina cu alaptare pt ca sotul meu a lucrat la un spital unde avea multi colegi latino-americani (fac multi copii, specific cultural), avea asistente de 19-20 ani care aveau deja 3 copii facuti unul dupa altul (cu alaptare, cu tot).

Cat despre alaptare si perioada menstruala, eu am alaptat exclusiv pana la 6 luni (am alaptat in continuare, dar pana la 6 luni a fost exclusiv, nici apa nu-i dadeam - si zi si noapte, de cate ori a vrut copilul.. ca cica asta ar fi alta regula) si am avut perioada intotdeauna.
Cel mai bine este sa stai departe de sot, decat sa risti sa intarci copilul precoce.

Si eu cred dupa cum spuneai, Anna21, ca e mai bine sa stai departe de sot decat sa intarci copilul precoce, caci nu sti cand poate aparea perioada ovulatiei, mai ales cand esti la primul copil si nu ai o experienta anterioara sa stii cat dureaza amenoreea (lipsa menstruatiei aparuta din cauza alaptarii).
Si mai am o banuiala, cum ca daca sotia care alapteaza isi reia viata sexuala, organismul ei va raspunde la aceasta prin grabirea momentului in care apare ovulatia. Poate cineva va afirma/infirma aceasta.
Nici eu nu cred ca e bine sa se intarce copilul mai devreme decat ar fi normal, caci nici un lapte nu e mai bun decat cel matern, cred eu. Cel de la farmacie si de la supermarket-uri e clar ca e cel mai putin dorit. N-as da niciodata asa ceva copilului meu, doar de forta majora. Daca va trebui sa ii dau un lapte extern, ii voi da de capra, ca are mai multe vitamine decat cel de vaca si e mai usor asimilabil decat cel de vaca, numai sa am asa ceva in acea perioada. Se mai spune ca laptele de magarita este si mai bun decat cel de capra pt ca ar fi mai apropiat de cel matern, si ca ar avea mai mult calciu decat cel de capra, dar nu sunt cercetari stiintifice care sa sustina cu tarie ca laptele de magarita e mai apropiat de cel matern (a facut cineva analize laptelui matern si celui de magarita ca sa le compare ?), asa ca nu stiu ce sa zic, poate stie cineva mai multe...Am citit pe internet un articol in care se spunea ca in N Italiei exista o ferma de magarite pt comercializarea laptelui lor si ca se analizeaza efectele acestui lapte asupra copiilor.

Multumesc, Anna21, pt lamuriri, sfaturi ! Doamne ajuta!

Nu stiu in ce fel se poate arata daca organismul femeii raspunde relatiilor intime prin aparitia ovulatiei. Sa stii ca m-am intrebat si eu uneori daca felul in care ne comportam duce la modificari hormonale.
Teoretic, eu as spune ca este posibil.
Dar daca astepti o confirmare babeasca de la mine, eu am avut menstruatie in abstinenta.. deci nu se poate ajunge la o concluzie.

Dar postarea ta mi-a amintit un studiu facut mai demult de un psiholog japonez: a facut un ring tone in care a mascat plansetul unui copil. El sustinea ca o femeie este capabila sa decodifice inconstient sunetul, iar in timp, raspunsul hormonal ii va modifica dimensiunea sanilor! Si chiar asa s-a intamplat. Exista mai demult un filmulet cu experimentul, cred ca facut chiar de cei de la discovery.
Deci parerea mea este ca se poate ca viata intima sa declanseze ovulatia.
Dar este doar o parere.

Despre lapte.. Eu am alaptat al doilea copil pana la 8-9 luni, apoi s-a intarcat spontan, de la o zi la alta. Au fost doua zile de cosmar in care nu vroia sa bea nici macar apa, plangea in permanenta, nu vroia nici un surogat de lapte.
(desi diversificasem putin, il alaptam cand era insetat).
Am cumparat aproape toate brandurile de formula de pe piata doar sa-l vad ca bea ceva si nu se mai chinuieste. Nu a vrut nimic. Dar le-am gustat eu, ca nu intelegeam cum alti copii le prefera, dar al meu refuza tot. Da, am gustat enfamil, similac, gerber etc.. au un gust cumplit! Unele au gust de metal, unul (nu-mi amintesc acum care) avea chiar un gust vag de peste! Nu ma mir ca le refuza copilul.

Multumesc mult, Anna21, pt informatiile date!

Ma bucur ca ai intarit convingerea mea si a altor persoane cum ca laptele de la farmacii sau supermarket-uri este garbage (gunoi) ! Din pacate pt cine a folosit sau sunt nevoite sa il foloseasca...Am auzit ca in laptele ambalat (poate nu chiar la toate firmele, dar oricum e foarte riscant) s-au gasit urme de plumb, sau si de alte metale grele, daunatoare sanatatii, caci duc mai ales la slabirea intelectului, sau la alte boli gen Alzheimer. S-a dat la stiri cu ceva timp in urma ca si jucariile pt copii erau facute cu plumb, sau/si aluminiu, si s-a tras un semnal de alarma. Copilasii baga in gurita tot ce prind. Ba mai auzisem ca inclusiv tamplaria de aluminiu de la termopane ar dauna sanatatii, d`apoi ce intra in gurita...

Foarte interesat ce mi-ai spus cu experimentul psihologului japonez ! Pe asta n-o stiam... Auzisem alta chestie, nu mai stiu pe unde, ca daca o femeie gravida aude un joagar de taiat lemene, fierastrau, ceva asemanator ca sunet, e posibil sa i se declanseze un avort spontan intrucat subconstientul lor percepe acel sunet ca pe cel al unei feline, animal carnivor. Astfel se declanseaza starea de alarma, frica si de aici urmari nefaste asupra bebelusului. Acum nu stiu pe ce femei au facut ei experimentul asta, sau in ce zona a globului erau ei ca sa semene sunetul fierastraului cu cel al unei feline din zona lor. Ca daca citeste vreo viitoare mamica sa nu i se faca frica inutil, amintindu-si de ce a citit pe internet. La cate case de la tara nu se taie astfel lemnele si nu se mai intampla nimic cu nimeni (mama sau copil)... Dar in zona unde or fi constat ei lucrul asta, asa o fi fost...


Anna21, cand s-a intarcat singur copilul tau si 2 zile nu mai vroia nimic, dupa aceea ce i-a placut sa manance ? I-ai dat un lapte natural , probabil de vaca (e cel mai la indemana) si mai papa din cand in cand si lapte matern ? Sau a renuntat definitiv la cel matern ?

Sunt un pic curioasa de ce o fi renuntat la cel matern, nu cred ca se punea problema ca nu mai aveai, nu ? Poate oi fi fost racita si oi fi luat niste medicamente, sau ai mancat altceva decat de obicei, ori poate oi fost stresata, cine stie...o fi fost vre-un motiv, ca doar nu s-o fi intarcat degeaba copilul, ma gandesc...

Din ce stiu, unii copii se intarca la un moment dat pur si simplu...si chiar si la cateva luni e posibil sa se intample asta, daca deja s-a inceput diversificarea, si asta probabil pentru ca nu mai simt nevoia sa primeasca lapte matern...ma gandesc.

Aha...daca deja s-a inceput diversificarea...Merci, AndruscaCIM !

Ce am omis sa scriu in primul post , ca introducere pentru subiectul nostru, este legat de Taina Nuntii. Pentru tinerii care vor sa se casatoreasca, e bine de stiut, in caz ca nu stie toata lumea, ca pt a avea o temelie buna ,,casa lor de piatra” care se stie ca se pune pe Hristos, trebuie ca, in afara de soti, atat parintii cat si nasii lor sa se spovedeasca la Preotul Duhovnic pe care il au fiecare in parte.

Si cand se face totul ca la carte, vorba aceea, cred ca nu mai ramane decat sa ii dam slava lui Dumnezeu pt binecuvantarile pe care le revarsa .

Daca tinerii au o randuiala si totul se face asa cum ne invata sfintii parinti, atunci lucrurile merg bine. Toate incercarile se duc mai usor cand sotii sunt la unison.Cand se sustin reciproc.

Copiii sunt cea mai mare binecuvantare in viata de familie.Sunt florile din gradina familiei.
Dar cresterea lor se face cu jertfa. De acte ori nu se imbolnavesc, fac febra ,tusesc.Sau paote viseaza urat si se trezesc noaptea plangand.Iar tu trebuie sa veghezi la capul lor, sa le fii aproape, sa ii linistesti c cuvintele tale, mangaindu-i pe frunte. Pentru mama inseamna milte nopti nedormite, dar credeti-ma sunt grele doar pe moment.dar cand te uiti la fiinta din fata ta, care sufera ca il doare ceva , cand ii vezi ochii mici si tristi, iti dai seama ca faptul ca tu nu dormi nu valoreaza nimic pe langa suferinta micutului.Plus ca ai placutul sentiment ca poti fi de folos, ca prin jertfa ta le poti usura suferinta.
Si astfel de bucurii sunt rasplatite, inca de acum.Cand vezi manutele micute cum se inting spre tine, te iau in brate si iti spun:"mama, te iubec".Simti ca merita sa te jertfesti si pana la ultima picatura.

Intodeauna cand mi greu ma gandesc la povestea lumanarii.Lumanarea, este atat de iubita.Ea ofera si lumina si caldura.Ce ar fi lumanarea fara lumina?Dar fara caldura?Si totusi, in dragostea ei, lumanarea arde pana la ultima picatura.Nu-si cruta deloc viata.Ptr a oferi caldura si lumina oamenilor.Si arde pana se stinge, pentru ca nu mai este.Cred ca asa e viata unei mame: sa arda ca o lumanare, fiind de folos familiei sale

Ce frumooos spus ! Minunat! Lore86, sa fiti inconjurata de multa iubire, din partea familiei si nu numai !

Sfatul parintelui este cat se poate de clar:

Abstinenta trebuie avuta in calcul si in perioada sarcinii si alaptarii:

•“Precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu farădelegea desfrănării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare”.

•"Dar cu ocazia asta vă leg – cu bună tocmeală: sfătuiţi pe oameni ca să păzească nepătată sarcina, căci orice legatură trupească peste copilul din pântece, e rea, căci se întipăresc în copil toate poftele părinţilor şi la împlinirea vârstei toate răsar ca ciupercile după ploaie, toate faptele tatălui. Cand creşte copilul, cresc şi faptele moştenite. De îndată ce oferi sufletului venit de la Dumnezeu o temniţă întunecoasă, peste care ai semănat toate roadele, va covârşi omul cel din afară pe cel dinăuntru. Şi chiar dacă Dumneze l-a trimis cu destinaţia de a fi preot, el fiind încărcat cu păcate, temniţa de pe el îl va strivi şi el va fi neputincios, ca să nu zic necredincios. El nu va avea puterea să propovaduiască cu toată puterea cuvântului lui Dumnezeu. Mai mult va fi spre sminteală. Va predica apă şi el va bea vin".

•“Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi nu poate rodi copil nou, pentru ca nu-şi poate împărţi sângele în trei părţi şi toate să meargă bine: o parte cu laptele, alta pentru sine şi a treia pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai.
Dar de aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice fel de desfrânare e o putrezire înceată … ca gunoiul care arde … şi scurtează zilele omului”. - Tinerii, Familia si copiii crescuti in lanturi - Parintele Arsenie Boca

alptatul este foarte important pentru copii...nu exista aliment mai bun si mai sanatos decat laptelel mamei pentru copil...cu cat alaptatul tine pe o perioada cat mai mare, cu atat este mai bine pentru copil...acest copil va fi mai puternic si mai rezistent la boli...laptele mamei intareste pruncul...in laptele mamei se sintetizeaza ceea ce este mai bun din ceea cea ea consumat

parintele Paisie Aghioratul la fel sfatuieste ca in timpul sarcinii sotii sa nu se impreuneze...iar alptatul il recomanda minim 2 ani ...pana la 4 ani (stiu ca suna un pic exagerat 4 ani - eu am redat ceea ce a recomandat dansul... nu intamplator parintele Arsenie ne sfatuiste sa pastram si perioada alaptarii nepatata - pentru ca mama sa alapteze cat mai mult...oricum "Dacă sunt mai deşi decât îngăduie rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai."

ps: ce animale se impreuneaza in perioada alaptarii?

minunate sunt sfaturile parintelui si tare dragi mie.
Dar a le pune in practica e foarte greu. Mai ales pentru sot.Un barbat tanar, care s-a casatorit ptr ca a indeplini cuv:ferirea de desfranare, sa trebuiasca sa stea 3 ani fara relatii conjugale e un lucru foarte greu. Uneori risca sa se destrame familia.Asadar, in functie de neputinta omului, cred ca cel mai bine e sa hotarasca impreuna cu duhovnicul
Mi se pare deplasata comparatia cu animalele.adevarul e ca nu stim mai nimic despre animale.Daca ar fi vreun zoolog pe aici ar fi indreptatit sa vorbeasca, dar vorbitul din amintiri...e apa de ploaie.

Numai cineva casatorit stie ce probleme pot aparea in cadrul unei familii. Nu zic ca nu sunt si familii virtuoase.care pot tine usor randuiala asta.Dar nu e pe putinta tuturor.cum nici postul negru nu e pe putinta tuturor.

In privinta alaptatului, singurul mare avantaj pe care l-am vazut a fost crearea unei relatii deosebite intre mama si copil.
din trei copii, unul l-am alaptat pana tarziu(2 ani si o luna).acela a fost cel care s-a imbolnavit cel mai des .aceluia, la 2 ani si jumate erau facute praf 2 maselute(in conditiile in care nu a pus biberon niciodata in gura, nici suzeta, nu a baut ceai indulcit si nici lapte indulcit, iar dulciuri mananca la portie). Singura explicatie pe care mi-am putut-o da a fost un deficit de calciu, care a inceput inca din perioada intrauterina.
E adevarat ca atunci cand a fost bolnav, nu primea nici un aliment decat laptic de la mami toata ziua, spre deosebire de alti copilasi, nealaptati, care au ajuns pe perfuzii din cauza deshidratarii. Prefer sa cred ca firea lui e bolnavicioasa, iar daca nu ar fi fost alaptat starea sanatatii lui ar fi fost mult mai grava.

Personal recomand alaptarea.iti da o multumire sufleteasca nemaintalnita. Sunt printe cele mai frumoase momente din viata unei mame.Plus ca e o hrana intodeauna calda, sterilizata si...la purtator.plus ca e si foarte comod. e un dar minunat pe care ni l-a dat Domnul.E bine sa ne folosim de el, ca suntem de n ori avantajate.Pe langa partea socio-afectiva, mai prezinte avantajul ca ajuta uterul sa se refaca mai repede, determinand refacerea mai rapida a mamei.
E raiul pe pamant cand micutul bebelus cauta cu gurita micuta sanul, apoi cand il gaseste si il ia in gurita tot chipul i se lumineaza de bucurie, si incepe sa traga cu putere.Moment in care mamica e invadata de un sentiment de fericire, de iubire fata de micutul puisor. Iar cand acesta cu o manuta mangaie pielea mamei, sau se joaca cu cruciulita de la gat iar cu ochisorii curati priveste fix in ochii maicutei lui, iti dau lacrimile.Singurul lucru pe care poti sa il murmuri e:"Doamne, iti multumesc!"
Micutul meu avea obiceiul sa stranga in manuta crucea atunci cand il alaptam .Asa se simtea in siguranta.Iar cand dormeam impreuna baga mana in san, lua crucilita in mana si dormea cu ea in manuta. Era un alt element de indentificare a mamei, care ii conferea siguranta.

În afară de avantajele sufleteşti, alăptarea dă şi mari foloase trupeşti. Spre exemplu, scăderea semnificativă a riscului de a face, mai târziu, cancer la sâni.

diferenta intre noi si animale este ca ele nu sunt in colimatorul diavolului si de aceea ele isi urmeaza cursul normal al instinctului de perpetuare...deci ar tb sa fie cel putin model pentru noi...masculul in timpul sarcinii si alaptarii îi dă pace femelei...

Oamenii nu sunt animale.Animalele se imperecheaza doar in vederea perpetuarii speciei.
La om, actul sexual, e mult mai profund. E o implinire a iubirii la nivel trupesc.E o comuniune desavarsita intre nematrial si material.Omul nu intretine relatii doar in vederea procrearii. Asta ar insemna sa nu existe relatii decat timp de o saptamana pe luna, perioada fertila a femeii.
Cred ca a reduce scopul unirii trupesti doar la nastere de prunci e o greseala.Cum de asemenea cred ca a exclude din scopurile unirii trupesti nasterea de prunci este o greseala de asemenea grava.

Lumea animalelor e o lume destul de necunoscuta noua.Multa lume zice ca animalele nu isi ucid puii. Sau ca nu si-i parasesc.Or ambele variante sunt neadevaruri.Sunt animale care isi ucid puii, cum sunt si animalele care dupa ce le ies puii ii parasesc, lasandu-i in grija altora.

Cred ca in calitatea noastra de fiinte rationale ar trebui sa nu ne mai comparam cu animalele. Ci sa ne raportam la Hristos.La legea morala lasata de El. Si sa trecem mai departe de legea morala.Sa ajungem la implinirea legii Dumnezeiesti.
Adica daca ma feresc de raporturi sexuale in timpul sarcinii, nu o fac ptr ca si animalele fac la fel, si cum sa fiu eu mai prejos decat animalele, ci o fac din dragoste ptr pruncul ce il port in pantece, si implicit din dragoste fata de Hristos.

"E cu neputinta sa ne uitam cu un ochi la pamant si cu altul la cer. Nu nadajdui sa capeti cerul gratis fara sa traiesti o viata vrednica de cer."

acum sa vedem ce este pacatul: “Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu, este calcarea legilor vieţii printr-un abuz de libertate”.

desfranarea: “Numai atât e nunta binecuvântată de Biserică, cât e spre naştere de prunci, cât e comuniunea de iubire dintre părinţi şi copiii care vor veni – restul e numai desfrânare”.

taina casatoriei: “Când familia nu va fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice, destrăbălate”.

acum tu ai propiile legi sau vrei sa desminti sfaturile Bisericii si a parintilor...este spre liberatatea ta..."Se plâng oamenii că tare e grea viaţa pe pământ, că tare-s multe boli, multe pagube, multe sudalme, beţii, bătăi şi toate păcatele. „Fiii mei aţi spus că tare e grea viaţa şi îcărcată de păcate. Atunci nu le mai faceţi!”

lumea animalelor este o lume atat de frumoasa incat nu ne putem imagina...nu intamplator Sfintii Parinti imblanzeau prin prezenta lor animale salbatice...noi oamenii prin rautatea noastra am schimbat animalele...ele ne fac rau doar cand gasesc ceva rau in noi, rautatea din noi le schimba...

daca am fi rationali ne-am ridica macar la nivelul sau de ce nu mai presus decat animalele...fiecare dintre noi ar putea fi un sfant...doar noi prin firea noastra denaturata si degradata le vedem pe cele drepte ca fiind strambe.

cum ne raportam la Hristos? ...prin propiile noastre legi?
care ar fi legea morala lasata de Hristos?

Cred ca vorbim de aceleasi lucruri.Poate nu m-am exprimat bine.Te intreb altfel: Daca scopul relatiei conjugale e doar nasterea de prunci, atunci familiei crestine ii sunt ingaduite relatiile conjugale doar de 2 ori pe luna: martea si joia din perioada fertila.Corect, nu?

Scopurile casatoriei, despre care invata Sfantul Apostol Pavel sunt:ferirea de desfranrea, intrajutorarea reciproca si nasterea de prunci.
Ce intelegi tu prin ferirea de desfranare? Cum intelegi atunci cuvintele Parintelui Arsenie"nici abuzul, nici refuzul"?
Imi pare rau sa vad ca dintre cele 3 scopuri ale casatoriei tu ai retinut doar unul.
De acord. Atate vreme cat se sta sub ascultarea Bisericii, inteleasa cu intelepciune si in ascultare de duhovnic lucrurile merg bine.orice extrema e periculoasa.
Nu sunt propriile mele legi, nu as indrazni asa ceva. Doar ca am pornit de la invatatura sfantului Apostol Pavel, care vorbeste de scopurile casatoriei. Si ti-am explicat ca oamenii nu sunt animale. Fiind coroana creatiei, omul este o fiinta speciala. A fost creat sa traiasca in comuniune, in familie.(desi binecuvantata e si viata acelora care o traiesc in isihie, de dragul lui Hristos). De aceea scopul unirii trupesti, deci implicit al Tainei casatoriei nu e numai al nasterii de prunci.
atentie! a nu se intelege prin asta ca familia crestina e indreptatita sa se fereasca de zamislire! e uraciune inaintea lui Dumnezeu ferirea nasterii de prunci! e ca un zid intre relatia om -Dumnezeu, ptr ca asta reprezinta pacatul, un zid despartitor intre om si Dumnezeu.
Si ca o concluzie: familiei crestine nu ii este ingaduit sa se fereasca de zamislire, dar ii este ingaduit sa aiba relatii trupesti in fiecare marti si joi, in afara posturile si a sarbatorilor!

Ovidiu, tu esti casatorit?


Sunt de acord cu tine. Dar ca odata cu caderea omului se produce primul dezechilbrul in natura: omul rupe frunze ptr a-si crea vesmant. Iar dupa alungarea din Rai se produce primul dezechilibru in lumea animala:omul ucide ptr a-si crea vesmant.
Starea de cadere a omului a atras dupa sine si dezechilibrul in natura. Daca pana atunci natura si animalele ii erau prietene , acum i se intorc impotriva. Omul trebuie sa invete sa lupte ptr a supravietui.
Dar daca se reface legatura omului cu Dumnezu, ca in cazul sfintilor natura si animalele redevin prieteni ai omului(ex.Sf Gherasim)

Legea morala lasata de Hristos e sadita in insasi firea omului. E acea predispozitie pe care omul o are inca de la nastere spre Dumnezeu. E sadita in fiinta omului. Si cel mai bun executor al acestei legi morale e constiinta. Doar ca starea de cadere altereaza glasul curat al constiintei.
Raportarea la Hristos prin propriile noastre legi a dat nastere unei noi religii NEW Age.Fereasca Dumnezeu!

Pentru o intelegere buna a celor scrise in scripturi, Domnul ne-a dat un mare : Cartile sfintilor Parinti. Care ofera talcuiri minunate la pasajele Scripturii. Un alt dar mare e un duhovnic bun. El e cel care are menirea de ne invata calea, si de a ne mustra cand deviem.
E cel pus pentru a ne face descoperita legea Dumnezeiasca.

uite din citatul tau de mai sus reiese foarte clar contrariul...nu am afirmat ca "trebuie sa existe relatii decat timp de o saptamana pe luna, perioada fertila a femeii"...e pur afirmatia ta...din sfaturile parintelui reiese cu totul altceva...si anume ca impreunarea intre soti sa nu uite de rostul firesc, adica de procreere, iar cand rostul s-a implinit sotii sa devina colegi de camera...totodata nu reiese de nicaieri ca impreunarea este admisa doar in perioada fertila...deci concluzia mea legata de propiile tale legi este destul de clara

hai sa vedem cine nu a inteles...eu cand am vorbit de desfranare am vorbit de: perioada inainte de procreere (cand nu exista nici abuz, nici refuz pentru ca sotilor le este ingaduita impreunarea, dar repet doar cu scopul procreerii), de perioada celor 9 luni (cand clar este interzisa impreunarea pentru nu exista un scop - adica cel al procreerii - pruncul existand deja) si perioada de alaptare (cand mama tb sa-si vada de noul nascut si sa alapteze cat mai mult timp...prin impreunarea sotilor prin starnirea hormoala a femeii sau chiar a cazului ca ar ramane insarcinata glandele mamare isi inceteaza activitatea si primul prunc ramane fara hrana de aur, adica cea a mamei)

ai cam injumatit concluzia buna...asa cum ai concluzionat tu poti sa te impreunezi in fiecare marti si joi (in afara de post si sarbatori) chiar daca mama este insarcinata?...eu iti recomand sa ma citesti o data cartea

draga mea uite o concluzie mai clara si completa: poti sa te impreunezi in fiecare marti si joi (afara de post si sarbatori, cat si zilele inainte de sarbatori - pentru a fi curat la Sf Liturghie) "cât e spre naştere de prunci, cât e comuniunea de iubire dintre părinţi şi copiii care vor veni"...iar cand rostul s-a implinit (adica semnele femeii spun ca e insarcinata) impreunarea dintre soti este desfranare...le fel si pe timpul alaptarii sotul trebuie sa-i dea pace femeii...

asta spune cartea si nu eu...deci din cele trei 3 scopuri ai retinut doar 2: abuzul si refuzul dar ai uitat de desfranare (de pacat).

ps: sa-mi fie cu iertarea...fac acest lucru doar pentru a nu lasa lucrurile spuse doar cu o jumatate de gura sau neclare
ps: am sa-ti scriu un paragraf frumos despre ganduri si obsesiile sexuale care stramba lucrurile in capul nostru

Imi pare rau, dar impreunarea dintre soti, intre anumite limite, nu este desfranare. Niciodata!
Mai intreaba si preotii, nu hotari tu.
Jignesti milioane de cupluri care nu pot avea copii si alte milioane care au trecut de varsta procreerii si nu vor sa divorteze.

In rest, cu sarcina si lauzia, nu ma bag, ca nu stiu. Nu prea inteleg cum este posibil, dar inteleg ca unii pot sa aibe si atunci relatii.
Si mai exista zile in care nu e bine sa ai relatii cu partenerul. Si atunci raman in total f.putine zile pe an.
Asa ca sa nu vorbim de desfranare cand avem voie sa avem relatii conform regulilor doar de cateva ori pe an.
Atunci daca asta ar fi desfranare, adulterul si bordelul ce se cheama ca sunt?

ceea ce am scris nu eu am hotarat...a scris-o un preot calugar...nu jignesc pe nimeni si departe imi este gandul...sfaurile erau pentru un cuplu normal si care pot avea copii.

pentru cei care nu pot avea copii eu cred ca nu este desfranare impreunarea atata timp cand ei mai spera si se impreuneaza in acest scop (uite ce spune parintele: “Faceţi bine şi ţineţi posturile, osteniţi-vă trupurile să nu zburde şi… este Dumnezeu Care ajută pe tot cel ce zice: Doamne ajută! Întăriţi-vă cu Sfânta Împărtăşanie şi nu se poate să nu se poată”. – petru cei care nu pot avea copii).

pentru cei care au trecut de varsta procreerii sa ma ierti dar ei ar trebui sa traiasca ca fratii...ar trebui sa depuna juramantul de castitate...nu crezi ca le-a ajuns?...hmm oare parintele îi jigneste? oare nu jignim noi rostul firii noastre? sau de dragul de a nu mai divorta am gasit aceasta scuza - impreunarea nu este pacat...inca o soapta a diavolului...
de ce trebuie sa traim pentru trup si placare?...oare in asta consta Taina casatoriei? sa traim dupa trup?

"În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare “că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremurilor noastre n-au mai urmarit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adica din căsătoria creştină. Aşa se face ca, “lipsind preotului conoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de buna credinţă ca aceea (desfrânarea dintre soţi) nu-i păcat."- Tinerii, Familia si copiii nascuti in lanturi - Parintele Arsenie Boca

ps: fiecare vom plati pentru faptele noastre...cum ne pregatim noi acum locul asa il vom avea pentru o vesnicie...deci sa nu dormim linistiti somnul de primejdie.

iarta-ma ,frate.
Cu toate ca vorbim aceeasi limba se pare ca nu ne intelegem.
Nu l-am contrazis prin nimic pe parintele Arsenie, doar ca m-a suparat asemanarea pe care ai facut-o intre om si animal.
Concluzia mea e clara: daca nu il luam ca etalon pe Hristos, ci ne comparam cu animalele atunci cand tinem o lege, am pierdut din vedere esentialul.

Nu tin minte sa fi zis ca sunt ingaduite relatiile conjugale in timpul sarcinii. Am zis doar ca e greu ptr un barbat sa se infraneze 3 ani(in conditiile in care alaptatul tine 2 ani).
Sunt total impotriva relatiilor in timpul sarcinii:pagubesc si pe copil, dar si pe mama.
Iti voi da un exemplu ca sa vezi prin ce trec barbatii care nu sunt asa de ancorati in cele duhovnicesti.
O tânără sotie a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece sotul ei citise că nu e recomandat să facă dragoste cu ea în perioada de până la nastere, pentru a nu i se transmite copilului anumite stări pătimase, s-au dus să ceară binecuvântare de la duhovnic să trăiască în înfrânare până când femeia sa va reface după nastere.
Părintele le-a spus:
- E bine că vă gânditi întâi de toate la binele copilului. O să mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă dea putere să treceti cu bine prin această perioadă. Ar fi bine ca toti sotii să aibă râvna voastră când asteaptă un copil. Numai în situatiile limită, în care lipsa dragostea trupesti duce la desfacerea cuplului, numai atunci poate exista o oarecare îngăduintă. Oricum, nu o să vă fie usor. Să vă rugati mai mult lui Dumnezeu ca să nu vă biruie ispita.
Cele nouă luni au trecut destul de usor pentru amândoi sotii. Dar, după ce femeia a născut, sotul a fost ispitit de singurătate. I se părea că sotia are grijă numai de copil, că pe el nu îl mai iubeste. "La ce bun că ne-am înfrânat, dacă dragostea dintre noi a murit?"
Tocmai în momentul în care trecea prin această ispită, o colegă de serviciu a început să îi facă avansuri. La început părea că vrea doar să îi ofere sprijin sufletesc, dar în cele din urmă l-a invitat la ea acasă. În drum spre apartamentul ei, bărbatul s-a întâlnit cu duhovnicul său. L-a luat deoparte si l-a rugat să stea putin de vorbă:
- Părinte, nu mai pot, cedez. O să mă culc cu colega asta a mea, pentru că m-am săturat de atâta singurătate. Sotia mea nu mai are timp decât pentru copil. Eu parcă sunt un străin. M-am săturat, nu mai pot. Stiu că nu vă place ce vă spun, dar dacă tot ne-am întâlnit acum, ce rost mai avea să aflati în post, când veneam să ne spovedim.
- Nu stiu dacă mai veneai tu la spovedanie. Uite care e problema: ti-a impus sotia să vă înfrânati în perioada în care a fost însărcinată?
- Nu, amândoi am vrut asta, spre binele copilului.
- Acum, la o lună după ce a născut, nici măcar doctorul nu îi recomandă să se culce cu tine. Organismul ei nu s-a refăcut încă.
- Nici eu nu i-am cerut acum, am zis după patruzeci de zile de la nastere.
- Dar tu crezi că o femeie se reface fix în patruzeci de zile? Nu îti dai seama prin ce a trecut?
Colega de serviciu îi făcea semne bărbatului, că trece timpul. Bărbatul însă se prefăcea că nu întelege.
- Ba da, dar eu nu însemn nimic pentru ea. Are grijă numai de copil.
- Dar nu e copilul vostru? Nu e si copilul tău? De ce l-a făcut, nu pentru că te iubeste? Doar atâtea femei în ziua de astăzi se păzesc să facă copii. Or, dacă ea ti-a dăruit acest copil, tu asa o răsplătesti? Las-o să se refacă si o să vezi că îti va arăta din nou dragostea dinainte. Uite, eu o sfătuisem ca în perioada în care alăptează să încercati să vă înfrânati, spre binele pruncului, asta pentru că nu stiam prin ce ispite treci tu. Spune-i că, după ce îi voi citi rugăciunea de curătire de la patruzeci de zile după nastere, ar fi bine să fie aproape de tine. Dacă nu se simte prea slăbită trupeste. Si doar ca un pogorământ, pentru neputinta ta. Nu e bine ca înfrânarea să ducă la despărtire. Nu acesta îi e rostul.
Sotul, vorbind cu părintele, uitase de ce se afla acolo. Când termină discutia, o văzu pe colega sa deschizând poarta casei la care locuia. Dar nu se mai simti în stare să îi dea explicatii. O luă la fugă spre biserică. Simtea cum i s-a luat o ceată de pe minte. Înainte de a se duce acasă, intră putin să se roage. În timp ce se ruga, părintele intră si el în biserică.
- Părinte, se poate să mă spovediti? Eram gata să cad în păcat. Se poate să mă spovediti acum, chiar dacă nu e post?
- Sigur că da, spovedania trebuie făcută în orice moment în care omul a primit gândurile de păcat în inima sa. Pentru că, dacă nu se spovedeste, gândurile devin fapte. Sau, dacă a apucat să păcătuiască si nu se spovedeste, căderea îi va deveni obisnuintă si lanturile ei îl vor lega strâns.
După spovedanie, bărbatul plecă acasă schimbat. Îsi dădu seama că s-a purtat gresit cu sotia sa.

La asta m-am referit cand am scris cele de mai sus.

nu am de ce sa te iert, nu mi-ai gresit cu nimic...am discutat niste aspecte care sunt foare importante si care e bine sa ramana clare pentru cine vrea sa le ia de bune...doar ca tu ai concluzionat doar partial spunandu-mi mie ca am retinut 1 aspect din cele 3...e bine cand citim ceva si vrem dam mai departe celorlalti sa dam 100% ce este scris acolo si nu adaptat cerintelor societatii...

frumoasa povestea...sunt convins ca pentru barbat nu este usor...dar asta inseamna sa ne lepadam de noi insine, sa ne daruim si sa urmam lui Hristos...sa ne jertfim si fim eroi ai credintei si nu doar credinciosi cu numele

Doame ajuta!

Ce ar mai fi de adugat la discutiile purtate:

- Ziua de luni nu este obligatorie pt crestinul de rand, cand vorbim de post, ci miercurea si vinerea, atat. Doar cine are anumite necazuri/probleme si vrea cu disperare rezolvarea lor si are evlavie, poate sa tina post si lunea. Dar, in rest, sa nu ne incarcam cu prea mult caci, oricum, mai e vorba din Biblie : nu ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese, caci iese vin din inima, si acestea sunt : gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule, etc. Vedeti Matei, cap 15.

- Ar fi bine ca femeia si barbatul sa se ajute in cresterea copiilor, caci copiii au doi parinti, nu unul. Femeia nu e bine sa ajunga la epuizare ca sanatatea ei nu i-o mai da nimeni inapoi. Am auzit de cazuri in care ea, fiind epuizata si stresata ca are multe de facut intr-un timp scurt (avea si servici) a facut paralizie pe o parte (pe sistem nervos, deci). I-a trebuit 2 ani casa isi revina, sa poata merge normal. A facut psihoterapie, kinetoterapie, exercitii de relaxare. Daca barbatul o iubeste, ceea ce asa se presupune, ar trebui sa o ajute, activitatile gospodaresti sa fie impartite intr-un mod echitabil intre cei 2, cand femeia are si ea servici, iar nu sa se eschiveze in mod intentionat motivand diverse...(Mi-aduc aminte de zicala: ,,la placinte inainte , la razboi inapoi”). Dar nu zic, sunt si barbati care muncesc mult pt a aduce banul, iar cand se duc acasa au putin timp sa astea cu familia.

Dar cazul: sotia la bucatarie, sotul la TV/calculator este foarte des intalnit, cand ar fi putut sa faca lucrurile impreuna, sa termine mai repede, si sa le ramana timp pt ei, sa se plimbe, sa se joace cu copiii, etc. Plimbarea chiar e benefica pt toata lumea, inclusiv pt copii. Sedentarismul nu e bun deloc.

- Cat despre ce spunea Ovidiu B, legat de incetarea datoriei de a mai chema copii dupa ce femeia a ajuns la menopauza, am gasit si eu asta in cartea Parintelui Arsenie Boca, ,, Ridicarea casniciei la rang de taina”, ,, Editura Agaton”, 2002, pg 22-23 :

,,Iar viata curata a casniciei, dupa cinstea ei de Taina, este aceasta :
1.Binecuvantata este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i in afara de rostul acesta, in privinta trupeasca, este desfranare si pacat, si sa nu se mai faca;
2.Vremi ingaduite pt chemarea copiilor sunt numai zilele intre posturi, insa numai daca sotii amandoi sunt invoiti la rostul rodirii de copii;
3. Vremi oprite sunt acestea:
a) Cele 4 posturi mari;
b) Cele 3 zile de post pe saptamana (miercuri si vineri, iar luni numai daca este vointa);
c) Sarbatorile si zilele asupra sarbatorilor (inclusiv duminica- ziua Domnului si sambata);
d) Vremea necuratiei
e)Vremea de slabiciune sau de boala a unuia dintre soti;
f) Vremurile de tulburari si razboaie precum si oarecare vreme dupa aceasta, pt cei ce au luat parte la ele;
g) Vremea oprita cu mare asprime este toata vremea sarcinii, precum si vremea alaptarii.
4. Cei ce se dovedesc neroditori, sa se inteleaga la petrecerea frateasca, evitand pacatul;
5. De la incetarea semnelor femeii, inceteaza si datoria casatoriei, a chemarii de copii.
6. Urmand asa, nu se mai intampla :
a) Crime de avort;
b) Blestematia ferelii;
c) Faradelegea desfranarii;
d) si alte spurcaciuni. ”

Nu comentez cele gasite in cartea amintita, fiecare face oricum ce vrea.

Tin sa multumesc in mod special lui Lore86 pt generozitatea cu care ne-a impartasit din momentele ei intime de mama.
Multumesc, de asemenea, tuturor celor care au participat la acest topic, si de ce nu , celor care vor mai paricipa – sa o faceti fara retineri, e in folosul tuturor. Un viitor subiect de discutie ar putea fi cel legat de vaccinurile pe care trebuie sau NU sa le faca copilul.

Vaccinurile la copil-o necesitate sau nu ?
 

Rog, pe cine poate sa ne lamureasca, ce vaccinuri se fac copiilor cand sunt mici ? La ce varsta se fac? Este obligatoriu, sau optional ? Daca nu le fac nu sunt primiti la scoala ? Includ in discutie, pe langa vaccinuri, si eventualele medicamente cu scop de preventie...

De ce pun aceste intrebari...Se stie ca industria farmaceutica este o industrie de facut bani, si de alte interese ascunse. Se pune problema daca intr-adevar este nevoie de ce se vrea administrat, sau nu este nevoie, chiar daca unele produse sunt acordate gratis si parintele este tentat sa accepte fara nici o retinere.
Am vazut un reportaj la Tv, in care, s-a dat o secventa cu o fetita de vreo 3 sau 4 anisori, care, in urma unui vaccin a facut scleroza multipa in placi. Tatal care tinea fata in brate, plangea si spunea: ,, A facut un vaccin...O fi fost expirat, nu stiu...Stiti cum sunt medicii in ziua de azi...” Reportajul era despre unii Preoti ortodocsi care faceau Sf Maslu mai mult pt bani, si despre unele secte care ziceau ca fac vindecari, dupa ce oamenii faceau un sacrificiu in prealabil, sa dea o suma de bani. Si acest tata a fost surprins cu aceasta ocazie, iesea probabil de la Maslu, cel ortodox.

Acum sa va spun si eu din experienta mea proprie.
Incep cu lucruri mai ambigue, totusi, din copilarie.
Eram in clasa I sau a II-a, cand ni s-a dat de la scoala sa luam niste pastile care ne prevenea sa facem gusa. La un moment dat, eu am uitat sa iau cateva pastile, le-am luat cam dupa 2 zile de cand trebuia. Si dupa ce am terminat toate pastilutele, mi se parea ca am parca o mica gusita sub barbie, nu eram grasa ca sa o am, eram un pic slabuta. Inainte de pastile parca nu observasem asa ceva. Dar nu e ceva 100% sigur, fiind copil putea sa mi se para de frica pt ca am uitat sa iau acele cateva pastile, poate, sau poate nu.
Apoi, cand eram in adolescenta si pana acum, am observat ca la nivelul gatului, unde unii barbati au asa-zis-ul Mar al lui Adam, parca am tiroida marita, are un usor aspect ca de umflat. Am facut niste analize cu biorezonanta magnetica, si mi-a zis ca as avea hipertiroidie. Cam prezint simptomele pt asa ceva, port si ochelari. Dar nu am urmat nici un tratament medicamentos, o sa vad ce alternative am in sfera naturistelor.
Nu stiu daca are vreo legatura cu pastilele din copilarie, sau poate e de la sarea iodata din bucatarie, la care am renuntat de cativa ani (inlocuind-o cu sarea de mare si cu cea grunjoasa , naturala), ori cauza sa fie alta, cine stie.

Dar ce va pot spune mai sigur, e ca acum 2 ani, am facut un vaccin, Twinrix Adult, care se spune ca previne aparitia Hepatitei B. Eram la gastroenterologie, si asteptandu-mi randul, aud cum vreo 5 persoane de acolo erau pt reteta pt ca aveau Hepatita virala B, luata de la stomatolog. Si cum eu vroiam sa ma duc la un stomatolog, combinata cu ipohondria mea de atunci, am zis sa ma imunizez, ca sa nu iau asa ceva de la stomatolog, ca nu pot avea incredere 100% de modul in care a sterilizat ustenslile. La 3 luni de la vaccin mi-a aparut niste dungi orizontale, la baza danturii, si la gingii - la jumatatea lor si la radacina maselelor . Dungile de la dantura erau lipite una de alta, si aveau o culoare alb-galbuie si gri, iar cele de la gingii erau parca 2, albe si cu distanta intre ele. Gingia avea un aspect branzos, inflamat oarecum. (Scuze pt descriere, dar altfel cum sa exprim realitatea?) Dupa 6 luni de tratament cu tot felul de naturiste, dungile de la gingie mi-au mai disparut, dar cele de pe dantura au ramas. Mi se slabise si sistemul imunitar, am dezvoltat Candida in tot organismul, lucru la care a contribuit ce-i drept si anumite evenimente stresante din acea perioada. Am scapat de ea dupa 1 an jumate de tratament naturist (destul de scump), fara nici un fel de medicamente alopate. Inainte de episodul cu sistemul imunitar, la scurta vreme dupa vaccin : 4 luni - se stie ca vaccinurile actioneaza in timp, poate si ani, sau pe toata viata, dar totusi sper sa nu fie chiar asa – eram foarte slabita, mi se parea greu sa ridic o sticla de apa de 2 litri, parca ar fi avut 6 litri nu 2.

Acum... ce sa spun, incerc sa mananc sanatos, sa duc un stil de viata sanatos – dar uneori mai cad in sedentarism si nu e bine - incerc sa imi detoxific organismul, caci la Biorezonanta magnetica am aflat ca am multe toxine in corp, multe E-uri (desi eu am renuntat la tot ce inseamna E-uri de 4 ani, iar la Vegeta am renuntat de muuult, ca toate mancarurile aveau acelasi gust, si nici nu imi placea), ficatul e slabit, rinichii la fel, ca as avea Poloniu, ceea ce stiam ca numai fumatorii au asa ceva, eu fiind nefumatoare (si ma opresc la atatea). Am fost doar pasiva, acum 3 ani, dar pt scurt timp, mai rar, cand am stat in gazda si eram expusa fara sa vreau. Ca sfat mai mult, spun ca am observat ca usturoiul ma ajuta, ma face sa ma simt mai bine.

V-am impartasit din propria-mi experienta ca sa nu mai faca cineva aceiasi greseala. Cautati pe internet dupa cuvintele: Nu Vaccinurilor, sau asemanator, si veti afla multe. M-am uitat pe prospect, dupa ce am facut vaccinul, si are mercur in compozitie. Deci...

De aceea raman intrebarile de la inceput, printre care : e nevoie sa le facem vaccinuri copiilor ?

eu sunt de parere ca nu e nevoie de vaccinuri. Nu am cunostinte medicale, dar cred ca o doza asa mare de virus viu-atenuat in organismului copilului are efecutul unui uragan.iar daca imunitatea copilului e mai scazuta, risti sa il aranjezi defintitv.
Am vazut copiii care s-au inbolnavit de autism in urma vaccinului, copii care au ramas cu urmari grave, culiminand cu moarte copilului.

Avem suficiente metode de preventie a gripei, racelilor si de intarire a sistemului imunitar.Plus ca bolile copilarie e bine sa fie facute cand le spune numele.(efectele acestor boli la adulti sunt mult mai grave.)

Asadar, nu vaccinurilor!

sustin aceasta idee...de evitat consumul de carne si lactate (mai ales laptele)...branza de capra si iaurtul ar fi recomandabile pentru cine nu poate renunta la produsele lactate...consumul de cereale, fructe si lugume creste foarte mult sistemul imunitar...daca am renunta la produsele de origine animala aproape ca nu am mai cunoaste bolile simple gen gripa, viroze etc

ps: catina (contine vit C de 12 ori mai mult decat lamaia) - un bun medicament impotriva gripei
usturoiul, ceapa - antibiotice naturale - intaresc sistemul imunitar

Mi se pare ca se fac niste controale pt ,,puiut” la medicul de familie, la anumite perioade. Probabil chiar daca medicul de familie ar zice ceva de medicamente sau vaccinuri, cred ca ai dreptul sa le refuzi. Dar la scoala, cand vine pe nepusa-masa invatatoarea sau diriginta/dirigintele si le spune copiilor ca trebuie sa faca o injectiuta mica, copilul nu stie si s-ar putea sa se supuna. Tin minte ca fratele meu lipsea de la aceste injectiute de frica mai mult, iar eu ma duceam cu stoicism...mai bine nu ma duceam... Cred ca ar trebui o informare, de asta am pus aici pe net despre vaccinuri, macar mamele/tatii crestini care vor urma, sa vada si peste nu stiu cati ani, cand valva care a fost in presa despre vaccinul impotriva cancerului de col la fetite s-ar putea sa se uite. Oricum , daca profesorii si invatatorii ar fi informati nu prea ar mai aparea probleme (poate majoritatea stiu, dar nu toti).
Insa ii putem invata pe puiutii nostri sa fuga de vaccinuri mancand pamantul, poate sa zica cine ce-o vrea, daca ei tipa si fug nu le mai face nimeni nimic.

Sanatate si Numai bine!

copilasii sunt extrem de receptivi.Si de destepti.E suficient sa vorbesti cu ei, intr-un limbaj acacesbil si o sa fi surprins cat de multe lucruri inteleg.
Multe le vor face ptr ca ajung ei la constiinta ca e bine, fara sa fie impinsi de la spate(ex postul sau rugaciunea).
Daca le explici ca dulciurile sunt rele deoarece strica dintii, dar totusi le ingadui cate o bombonica sau o tableta de ciocolata, ei vor intelege.Si in fata unei ciocolate intregi vor sti ce sa faca.
Asadar, cred ca cheia e sa discutam cu copiii, sa fim primii care ii invatam anumite lucruri ptr ca sa le perceapa sanatos. Sa nu lasam altcuiva rolul nostru de parinti.

As concluziona:"Discutii lungi si dese, cheia marilor succese".

Copiii au nevoie de noi, nu doar de banii nostri. Banii se vor duce, dar timpul pretios din copilaria micutului nostru nu il vom putea recupera sau rasumpara vreodata.
Pe relatiile dintre parinti si copii se cladeste personalitatea tinerilor de maine.
Asadar, implicit ne hotaram viitorul:la batranete ne vom bucura de copii si nepoti, in pace si armonie sau vom fi aruncati la un azil de batrani, copiii nostri ingrijindu-se "sa nu ne lipseasca nimic".

Atentie la ce dam, caci vom primi!

Iată câteva sfaturi pentru viitoarele mame:

•“Viitoarea mamă trebuie să înveţe să se relaxeze şi să respire corect, ceea ce nu e deloc uşor. În timpul naşterii contracţiile îl strâng foarte tare pe prunc iar mama uită să se relaxeze. Acum e nevoie de mâna forte a tatălui”.
•“Primele 15, 20 de minute după naştere e esenţial ca pruncul să fie strâns la piept, să simtă bătaia inimii mamei sau a tatălui. În aceste clipe între ei se creează pentru totdeauna o deosebită intimitate pe care medicii o numesc: contact piele către piele. În continuare, când pruncul ajunge la pieptul mamei, cel mai important este ca pruncul să găsească singur sânul. Acum are loc un adevărat act eroic, cum se hotărîşte dacă omuleţul va fi harnic şi activ sau se va obişnui să primească totul de-a gata şi de la alţii”.
•“Dragi mame, ştiţi ce zestre trebuie să-i transmiteţi copilului ca să aibă viaţă fericită? Are nevoie de vocea voastră, de mângâirere, şi de cântecele voastre. Acestea îi vor da putere în cele mai grele clipe din viaţă”.
•“Dacă ne iubim copiii trebuie să le facem viaţa fericită. Aceasta cere desigur renunţări şi eforturi dar altă cale nu există. În lumea noastră crudă, familia este o insulă de iubire, poate, şi trebuie să fie o pavăză faţă de agresiunea lumii din jur”.

Utile sfaturile voastre! Multumesc si Doamne ajuta!

Sunt un pic curioasa, de unde ai citat Ovidiu B? Ca e interesant. Ar fi pacat sa nu stie lumea. Insa daca se stie autorul...

ascultati, intodeauna vocea inimi ,inainte de a spune nu.
 

Poate in inconstiinta mea de necunoscator in domeniul calculatorului am facut apelul meu umanitar la pagina PROFIL MARGARETA BOGMAN ,ACOLO AM DESCRIS SITUATIA MEA CU CARE MA CONFRUNT ,IMI CER IERTARE SI INTELEGERE vREAU SA VA MARTURISESC CU LACIMI IN OCHII CA SUNT FOARTE FERICITA CA AMPRIMIT DEJA DE LA VOI CITEVA MESAJE ,CARE SUNT EXTREM DE VALOROASE PTR. MINE .ACESTE LUCRURI ITI USUREAZA SUFERINTA ,ATUNCI CIND VEZI CA,CUIVA-I PASA DE TINE .STIU CA ;ISUS; MA IUBESTE DEACEEA MA PUNE LA INCERCARE ,SI NU MA LASA LA GREU .VA MULTUMESC CA EXISTATI SI CA MA CONSIDERATI PARTE DIN FAMILIA MARE A VOASTRA .acolo la pagina mea apare ;anonim ;ietati-ma ca am gresit astept cu nerabdare sa ma cautati de cite ori credeti ca vrti sa-mi comunicati ceva.cu respect d-na BOGMAN MARGATERA BAIA MARE .

Cuviosul Paisie despre rolul mamei in educatia copiilor
 

Cu toate ca nu am copii si sunt inca tanara, mi-au palcut f mult cateva articole legat de mama si copilul si m-am gandit ca s-ar potri acestui topic si ca v-ar face placere sa citit.

Dragostea mamei

- Părinte, ne-ati spus odată că omul creşte şi se maturizează prin dragoste.

- Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.

O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineaţa chiar şi până la ora zece şi poate dori ca şi ceaşca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, şi vrea ca toţi să poarte grijă de ea. Are pretenţii de la mama, pretenţii de la tata, iar ea îşi caută de huzurul ei. Deşi există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primeşte mereu ajutor şi binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei şi de la fraţii ei. Insă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngreţoşa atunci când atingea ceva murdar şi se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdăreşte copilul şi trebuie să-l cureţe, ai zice că ia în mână… marmeladă. Nu se îngretoşează. Mai înainte dacă o deşteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei.

Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfească. Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp “se încarcă” de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte conti*nuu, de aceea şi primeşte mereu. Tatăl nici nu se chinuieşte atât de mult cu copiii, dar nici nu se “încarcă”, de aceea şi dragostea lui nu este ca aceea a mamei.

Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: “Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu”. Ce agonie au, sărmanele! Insă puţini taţi îmi spun: “Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit”. Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii – opt avea – şi îi punea în şir, ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. In timp ce sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.

Punerea în valoare a nerodirii

Femeia, dacă nu pune în valoare în chip duhovnicesc problema nerodirii, se chinuieşte. Ce am tras odată cu o femeie care nu avea copii! Bărbatul ei avea o funcţie înaltă. Femeia aceasta avea mai multe case pe care le închiria, o casă mare în care locuiau şi avere multă. Dar îi venea greu să meargă la piaţă să cumpere, îi venea greu să facă mâncare, pe care, de fapt, nici nu ştia să o facă. Telefona şi îi aducea mân*care gata pregătită. Avea de toate şi totuşi se chinuia, pentru că nu o satisfăcea nimic. Toată ziua stătea în casă şi de aceea se plictisise de toate; nu o mai trăgea inima să facă nimic. Apoi o copleşeau gândurile, încât era nevoită să ia hapuri. Bărbatul ei îşi aducea de lucru acasă, iar ea îi stătea mereu pe cap, ca să-i treacă tim*pul. Sărmanul se plictisise de ea, şi ar fi vrut să plece, însă trebuia să-şi termine lucrul său. Atunci când am întâlnit-o, i-am spus: “De ce stai toată ziua în casă şi mucezeşti? Du-te la vreun spital să cercetezi pe cei bolnavi”. “Unde să mă duc, Părinte? m-a întrebat aceea. La spital? Mi se pare tare greu”. “Atunci să faci următorul lucru: să citeşti Ceasul întâi la vremea lui, Ceasul al treilea la vremea lui [1], etc. şi să faci şi câte o metanie”. “Nu pot” îmi spune. “Ei, atunci să citeşti Vieţile Sfinţilor”. I-am spus să citească vieţile tuturor femeilor care s-au sfinţit, cu gândul că astfel se va folosi. Mult m-am chinuit să o pun în rânduială, ca să nu ajungă la azilul de nebuni. Se netrebnicise cu desăvârşire. Motor rezistent, dar cu uleiurile îngheţate.

Prin toate acestea vreau să arăt că inima femeii se netrebniceşte, atunci când dragostea sădită în firea ei nu află ieşire. Şi uită-te la femeia cu cinci-şase sau opt copii, pe deasupra şi foarte săracă, dar care se bucură. Are şi nobleţe şi bărbăţie. Dar de ce oare? Pentru că şi-a aflat menirea. Mi-a făcut o deosebită impresie cazul unui cunoscut de al meu care avea două surori. Una s-a căsătorit de foarte tânără şi a dobândit şi mulţi copii. Se jertfea mereu. Mai cosea şi la maşină şi din ce câştiga dădea milostenie la săraci. Cu câteva zile mai înainte a venit aici şi mi-a spus: “Acum am şi nepoţei!”, şi îi tresaltă inima de bucurie. Cealaltă nu s-a căsătorit, nu şi-a pus în valoare în chip duhovnicesc nici lipsa de grijă pe care o avea şi a devenit… nu mă întreba! O făptură netrebnică. Se plictisise chiar şi de viaţă. Aştepta ca bătrâna ei mamă să o slujească şi tot nemulţumită era. Dar oare de ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că nu s-a produs schimbarea înlăuntrul ei, pentru că nu a devenit mamă şi nici nu a pus în valoare dragostea ce există în firea femeiască, ajutând pe cei care au nevoie.

De aceea spun că jertfirea de sine este absolut necesară pentru femeie. Bărbatul, chiar şi atunci când nu şi-ar cultiva dragostea, nu suferă mare pagubă. Femeia însă, cu dragostea pe care o are, dacă cumva nu o canalizează corect, este o maşină care funcţionează, dar nu are materia primă pe care să o prelucreze şi astfel merge în gol zguduindu-se pe sine şi zguduind şi pe alţii.

continuare
 

Puterea mamei de a rezista

- Părinte, Sfântul Nectarie, într-o epistolă către monahii, le scrie să nu uite că sunt femei şi de aceea să încerce să imite pe Cuvioase, iar nu pe Cuvioşi [2]. De ce spune aceasta? Oare pentru că femeile nu au rezis*tenţă?

- Cine? Femeile să nu aibă rezistenţă? Eu m-am minunat de multa lor rezistenţă. Femeia poate fi mai slabă cu trupul, poate avea mai puţine puteri trupeşti decât bărbatul, dar cu inima ce o are, dacă o pune în lucrare, are o astfel de rezistenţă, încât întrece şi pute*rea bărbătească. Bărbatul are putere trupească, dar nu are inima pe care o are femeia. Iată, odată a venit la Colibă o pisică cu pisoii ei. Era atât de slabă, încât pân*tecele i se lipise de spate. Intr-o zi a trecut pe acolo un câine mare de vânătoare. Motanul pe care îl aveam la Colibă a luat-o la fugă. Insă pisica s-a ridicat în picioare, s-a încordat, s-a înfuriat, fiind gata să se repeadă asupra câinelui. M-am mirat, cum de avea atâta curaj. Vezi, trebuia să-şi apere puii ei.

Pe mamă o doare pentru copiii ei, se osteneşte, dar nu simte oboseala. Se sileşte pe ea însăşi, dar fiindcă îşi iubeşte copiii şi casa, pe toate le face cu bucurie. Mai mult se oboseşte unul care stă întins toată ziua, decât ea. Mi-aduc aminte că, atunci când eram mic, mama trebuia să care apă, care era foarte departe de casă; trebuia să facă mâncare, să facă pâine, să spele rufele, să meargă şi la ogor. Adică făcea toate tre*burile, ne avea şi pe noi care o zăpăceam şi pe lângă toate acestea trebuia să facă şi “judecată” atunci când ne certam. Însă spunea: “Aceasta este datoria mea. Sunt obligată să le fac pe toate, fără murmur”. Iar aceasta o spunea din toată inima, deoarece îşi iubea casa şi copiii ei şi nu se descuraja din pricina tre*burilor, ci pe toate le făcea cu bucurie.

Şi cu cât trec anii, cu atât mai mult mama îşi iubeşte casa. Cu toate că înaintează în vârstă, ea se jertfeşte tot mai mult, ca să-şi crească şi nepoţeii ei. Şi deşi puterile ei trupeşti se împuţinează, dar fiindcă ceea ce face, face cu toată inima, ea are mai mult curaj decât în tinereţile ei, mai mult curaj chiar şi decât bărbatul ei.

- Părinte, dar şi în boli femeia are mai multă tărie sufletească decât bărbatul.

- Ştii ce se întâmplă? Mama înfruntă de multe ori boala prin bolile copilului ei, dobândind astfel multă experienţă. Işi aduce aminte de câte ori s-a ridicat şi a coborât temperatura. A văzut pe copil cum se îneacă sau leşină, dar care îşi revine cu una-două lovituri, etc. Bărbatul nu le vede pe acestea şi nu are astfel de expe*rienţe. De aceea dacă l-ar vedea vreodată pe copil că are temperatură, sau puţin palid la faţă, intră în panică şi strigă: “Moare copilul! Ce să facem acum? Alergaţi şi chemaţi medicul!”.


Purtarea sarcinii şi alăptarea

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare.

Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului. Mai demult o mamă putea alăpta şi copilul vecinei, dacă aceea nu avea lapte. Acum însă multe mame se îngreuiază să-şi alăpteze chiar şi propriii lor copii. Mama care se leneveşte şi nu-şi alăptează copilul transmite această lenevire şi copilului ei. Mai demult cutiile cu lapte concentrat aveau pe ele o etichetă cu o mamă care ţinea la sânul ei un copil. Acum însă au o mamă care tine în braţe nişte flori. Mamele nu-şi mai alăptează copiii, şi astfel aceştia cresc fără mângâierea mamei. Şi atunci cine le va da afecţiune şi dragoste? Cutia cu laptele de vacă? Copiii sug din sticla “îngheţată” şi astfel îngheaţă şi inima lor. Apoi, după ce cresc mari, caută mângâiere în sticla de la tavernă. Beau ca să-şi uite stresul, şi astfel devin alcoolici. Dacă copiii nu vor primi afecţiune, nu vor avea de unde să dăruiască afecţiune, şi astfel se transmit mai departe patimile părinţilor. Apoi vin mamele la mine şi-mi spun: “Părinte, fă rugăciune, căci îmi pierd copilul!”.

Mame cu serviciu

- Părinte, este bine ca femeia să lucreze?

- Ce spune bărbatul ei?

- El o lasă să facă ceea ce o odihneşte sufleteşte.

- O tânără care a studiat şi a început să lucreze înainte de a se căsători, cu greu îşi va lăsa serviciul atunci când va deveni mamă, pentru a se dărui copiilor ei. În timp ce alta care nu a studiat şi are serviciu simplu, mult mai uşor îl poate lăsa.

- Părinte, dacă femeia nu are copii, cred că servi*ciul o ajută.

- Adică, dacă nu are copii, trebuie neapărat să aibă un servici? Nu există oare atâtea lucruri pe care să le poată face? Desigur, dacă are copii, cel mai bine este să stea acasă. Căci altfel cum vor fi ajutaţi copiii?

- Părinte, multe femei spun că nu o pot scoate la capăt şi de aceea sunt nevoite să lucreze.

- Nu o scot la capăt pentru că vor să aibă televizor, video, maşină personală, etc, şi de aceea trebuie să lucreze, neglijându-şi şi chiar pierzându-şi în felul aces*ta copiii. Dacă va lucra numai tatăl şi se vor limita numai la strictul necesar, atunci nu va exista nici o problemă. Când însă vor lucra amândoi, pentru că, chipurile, nu le ajung banii, atunci familia se va risipi şi-şi va pierde sensul ei adevărat. Şi atunci copiii ce să mai facă? Dacă ar trăi mai simplu, ar fi şi mamele mai odihnite şi s-ar bucura şi copiii. Cineva ştia şapte limbi, iar femeia lui se silea să înveţe patru, dădea şi lecţii şi lua şi medicamente, ca s-o scoată la capăt. Copiii lor s-au născut sănătoşi, dar crescând, s-au vătămat. Apoi au urmat psihanalize, etc… De aceea le spun mamelor să-şi simplifice viata lor, pentru a se putea ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele. Altceva este să aibă şi o altă preocupare în casă şi să se îndeletnicească cu ea atunci când se oboseşte cu copiii. Atunci când mama este în casă, îi poate suprave*ghea pe copii, rânduieşte cum trebuie lucrurile şi ast*fel se evită multe necazuri.

Astăzi copiii nu se satură de dragostea mamei şi nici nu învaţă limba maternă, pentru că mama lipseşte, fiind toată ziua la serviciu şi-şi lasă copiii cu femei străine. De o mie de ori o duc mai bine copiii de la creşă, unde se află şi vreo educatoare cu dăruire, care să le arate puţină afecţiune, decât copiii pe care îi părăsesc părinţii şi sunt îngrijiţi de o femeie plătită. Şi după aceea ce se întâmplă? Cel care nu are o mamă, are o grămadă de doici.

Grija pentru casă şi viaţa duhovnicească a mamei

- Părinte, cum îşi poate rândui o femeie treburile ei, astfel încât să aibă timp şi pentru rugăciune? Adică ce raport trebuie să existe între lucru şi rugăciune?

- De obicei femeile nu au măsură la treburi. Vor mereu să înceapă treburi noi. Şi deşi au o inimă mare şi ar fi putut să facă o gospodărie foarte bună în sufle*tul lor, îşi cheltuiesc inima cu lucruri neînsemnate. Să presupunem că avem un pahar cu modele frumoase, cu linii, etc. Şi dacă nu ar avea linii, paharul tot şi-ar face treaba lui. Insă femeile merg la magazin şi încep: “Nu, vreau ca liniile să fie până sus”, “Nu aşa, ci aşa”. Şi dacă paharul mai are şi vreo floare pe el, ei atunci să vezi ce le saltă inima. În felul acesta femeia îşi distruge dinamismul ei. Rar vei găsi vreun bărbat să dea atenţie la astfel de lucruri. Şi dacă, de pildă, o lampă de birou este cafenie sau neagră, nici o atenţie nu dau bărbaţii la aceasta. Dar femeia vrea ceva frumos, se bucură, îşi dăruieşte o bucată de inimă acestui lucru, altă bucată altui lucru. Iar pentru Hristos ce va mai rămâne? Căscaturile în vremea rugăciunii din pricina oboselii. Cu cât se depărtează inima femeii de lucrurile cele frumoase, cu atât se apropie mai mult de Hristos. Iar când inima este dăruită lui Hristos, atunci ea are mare putere.

Zilele acestea am văzut un suflet care se dăruise cu desăvârşire lui Dumnezeu. Puteai vedea cum ardea înlăuntrul ei o flacără dulce. Le ia pe toate în serios. Deşi era cu totul lumească, dar având intenţie bună, într-o bună zi i s-a aprins înlăuntrul ei scânteia credinţei. Podoabele de aur, obiectele de lux, toate le-a arun*cat. Acum trăieşte într-o mare simplitate. Se nevoieşte, face lucrare duhovnicească. Dacă aţi şti ce jertfire de sine are! I-a invidiat pe Sfinţi în sensul cel bun. Să vedeţi cât de mult se roagă cu rugăciunea lui Iisus, ce posturi ţine, câţi psalmi citeşte!… Uimitor! Ea se hrăneşte acum din nevoinţă.

- Părinte, o mamă mi-a spus: “Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede, nici treburile nu apuc să le ter*min şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne”.

- Să-şi simplifice viaţa, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte. Dacă o mamă şi-a simplificat viaţa ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună “sunt obosită”. Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pen*tru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui?

Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, îşi constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să mişte un scaun sau o pernă. Le impun disciplină militară şi astfel copiii, deşi se nasc sănătoşi, din păcate cresc vătămaţi. Un om inteligent, dacă va vedea într-o casă cu mulţi copii toate lucrurile puse la locul lor, va trage concluzia că, sau copiii sunt vătămaţi la minte, sau mama este barbară şi le impune disciplină militară. Le-a băgat frica în suflet şi de aceea copiii se tem să se joace. Odată am mers la o casă cu mulţi copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilăreşti, care stricau ordinea lumească - adică fiecare lucru să fie pus la locul lui. Dar tocmai aceasta este cea mai mare neorânduială, care îl oboseşte mult pe omul contemporan.

Mai demult nu existau cărţi duhovniceşti, pentru a se folosi mamele din cititul lor. Astăzi, însă, există o grămadă de cărţi patristice, o mulţime de traduceri, dar, din păcate, cele mai multe mame se ocupă sau cu lucruri de nimic, sau lucrează pentru a face faţă cheltuielilor.

Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vor*bească despre Hristos, să le citească vieţile sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletu*lui ei, pentru a străluci duhovniceşte. Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei. Astfel şi copiii ei vor trăi bucuroşi şi ea va fi fericită, deoarece îl are pe Hristos înlăuntrul ei. Dacă mama nu are timp să rostească nici măcar un “Sfinte Dumnezeule…“, atunci cum se vor sfinţi copiii?

- Părinte, dar atunci când mama are mulţi copii şi multe treburi de făcut?

- Atunci când mama face treburi în casă, nu se poate ruga în acelaşi timp? Pe mine mama mea m-a învăţat să rostesc rugăciunea lui Iisus. Atunci când noi, ca nişte copii ce eram, făceam vreo neorânduială şi era gata să se mânie, o auzeam spunând: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Când băga pâinea în cuptor, spunea: “In numele lui Hristos şi al Maicii Dom*nului”. Iar când frământa şi gătea, rostea mereu rugăciunea. In felul acesta se sfinţea şi ea, se sfinţeau şi pâinea şi mâncarea, se sfinţeau şi cei care le mân*cau.

Câte mame care au avut viaţă sfântă, nu au avut şi copii sfinţiţi! Iată, aşa a fost şi mama Stareţului Hagi-Gheorghe. Chiar şi laptele acestei mame binecuvân*tate, pe care îl sugea Gavriil – numele de botez al Stareţului Hagi-Gheorghe – era ascetic. Ea a dobândit doi copii, după care a trăit cu soţul ei în curăţie şi dragoste frăţească. Incă de mică avea duh ascetic, pentru că avea o soră călugăriţă, pustnică, pe care o cerceta adeseori, mergând la ea chiar şi cu copiii ei. Tatăl lui Gavriil a fost şi el un om evlavios şi se ocupa cu negoţul şi de aceea cea mai multă vreme o petre*cea în călătorii. Iar acesta a fost un prilej pentru mama Stareţului să trăiască simplu, să nu “se îngrijească şi să se silească la multe” [3], să-l ia şi pe copil la privegherile pe care le făcea împreună cu alte femei, fie în peşteri, fie în bisericuţele din afara satului. De aceea a ajuns el la o măsură atât de mare de sfinţenie [4]. Evlavia mamei are mare însemnătate. Dacă mama are smerenie, frică de Dumnezeu, toate lucrurile din casă merg bine. Cunosc mame tinere ale căror feţe strălucesc, deşi nu au fost ajutate de nicăieri. După copii îmi dau seama în ce stare duhovnicească se află mamele lor.

[Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003]

PUTEREA RUGACIUNII MAMEI

A venit, nu demult, la mine o femeie de patruzeci si ceva de ani, care are un mare necaz: fiul ei se drogheaza. Situatia este, in cazul ei, una tipica: fiul nu considera necesar sa mearga la medic, nu este apropiat de Dumnezeu si de Biserica, comunica foarte putin cu mama si dispar diverse obiecte din casa. Femeia era toata plansa, obositia, chinuita. La prima vedere, situatia pare fara iesire.

Cum sa incep discutia in acest caz? Un mare rugator rus, Sfantul Serafim de Sarov, spunea: „Dobandeste duhul pacii si mii de oameni se vor mantui in jurul tau”. Noi nu tintim spre mii, bineinteles. In aceasta situatie concre*ta cel mai important era ca fiul si cei ai casei sa dobandeasca pacea launtrica si mantuirea. Am spus ca este foarte important ca ea sa se roage pentru fiul ei, sa-si reanalizeze viata, sa se pregateasca de o spovedanie generala. Trebuie realizata o insanatosire spirituala a mediului copilului bolnav. Cum se face aceasta? Se sfinteste casa, se face cununia cu sotul, daca aceasta nu s-a facut pana acum si daca sotul este pregatit pentru Taina. Fiul trebuie pomenit la slujbe. Toate aceste medicamente spirituale dau un rezultat simtitor.

I-am povestit femeii cazul unui medic, cunostinta de-a mea, care bea foarte mult si avea un mod de viata dezlanat. Ce-i drept, cu toate acestea, el iubea bolnavii si se purta frumos cu ei. Probabil ca din acest motiv s-a si milostivit Dumnezeu de el. Mama acestuia este o femeie profund credincioasa si numai ea stie cate lacrimi a varsat, in rugaciuni la Dum*nezeu, pentru fiul ei. Nu exista insa nici o speranta de indreptare, familia medicului fiind pe punctul de destramare. Asadar acesta era intr-o stare grava si, de aceea, s-a asezat pe canapeaua de la trieri, atunci cand a vazut icoana Maicii Domnului din calendar. Nu-mi pot explica in ce fel a putut el sa se roage, avand in vedere starea sa, el, de fapt, nici nu stia rugaciuni, dar a simtit clar cum „mizeria” i-a zburat din cap. Mi-a povestit ca dupa aceea nu s-a mai putut aseza pe acea canapea. Acest om s-a schimbat intr-o clipa. A inceput sa creada si si-a dus si copiii la biserica. Sigur ca a si incetat sa mai bea.

In Scriptura este scris: Daca vei spu*ne acestui munte sa se mute, se va muta… atunci cand citim aceasta avem indoieli, intrebandu-ne cum ar fi cu putinta una ca aceasta. Tocmai de aceea muntele nu se poate misca, fiindca nu credem aceasta. Si Apostolul Petru, avand credinta, a mers pe apa. Indrazneste!, i-a spus Domnul. Petru a intrat, dar, atunci cand s-a indoit, a inceput sa se afunde. La fel e si acest caz al colegului meu, care ne invata ca nu trebuie sa disperam, ci sa credem. I-am spus femeii care venise la mine ca nu exista vreun moment cand ea nu ar fi in Dumnezeu sau fara El. I-am aratat distanta dintre noi si am spus: aici este Hristos, fiindca ma rugasem de dimineata, iar Hristos a spus: Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, sunt si Eu cu ei. Si El vede si aude toate necazurile noastre. Daca nu schimba imediat lucrurile din rau in bine, inseamna ca nu atunci este, pentru aceasta, Voia Sa cea sfanta. Dar e posibil ca a doua zi, daca noi vom fi mai neprihaniti, pocaiti, daca ne vom mai ruga, lucrurile sa se schimbe. Vreau sa vorbesc aici despre puterea rugaciunii de mama. Dupa cum se spune in popor: „Rugaciunea mamei te scoate si de la fundul marii”.

Despre importanta rugaciunii materne si despre binecuvantarea acesteia am citit in amintirile Preasfintitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosi*birsk si Berd, raposat acum. El descria rugaciunile pe care le facea alaturi de mama sa. Atunci cand se incheiau rugaciunile, mama sa lua binecuvantare de la fiul ei, arhiereul. El o binecuvanta, dupa care isi pleca capul, pentru ca mama sa-l insemneze cu semnul crucii pe fiul ei, episcopul. Iata cat de impor*tanta este binecuvantarea materna!

Luandu-mi ramas bun, i-am amintit femeii cuvintele Sfantului Apostol Pavel, din Epistola catre Corinteni: Credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti.

Si aceasta se stie foarte bine din experienta. Vin cateodata oameni la mine la consultatie si situatia lor este atat de grava, incat pare fara iesire. Dar, du*pa o jumatate de an, intalnesti un astfel de om, care iti povesteste cum s-a rezolvat situatia lui. Si toate acestea li se intampla intr-o maniera la care nici eu si nici el nu ne-am gandit. Mila lui Dumnezeu este fara masura, iar daca El este implorat cu credinta, rugaciunea materna va fi auzita neaparat.

(din: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010)

Rugaciune catre Sfantul Cuvios Stelian, ocrotitorul copiilor si al mamelor
 

“Cuvioase Parinte Stelian, sprijinitorul si calauzitorul in rugaciunile noastre, patimile trupesti biruind si impreuna cu ingerii locuind, privesti neincetat marirea cea gatita sfintilor, de lumina cereasca umplandu-te. Acum, in slava cereasca vietuind si inaintea imparatului Hristos stand, nu uita pe credinciosii care cu indrazneala inalta rugaciuni si cer sprijinul tau.

Cel ce de la sanul maicii tale ai fost sfintit, si vas ales al Duhului Sfant te-ai aratat, luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine.

Cel ce din pustiul Paflagoniei ai facut loc de preamarire a Sfintei Treimi, fa si din pustiul inimilor noastre tarina bineplacuta a harului dumnezeiesc, in care sa infloreasca crinii cei mantuitori ai credintei si sa se inmulteasca roadele sfintitoare ale faptelor bune; ocroteste cu rugaciunile tale familiile si pe copiii nostri, cerand de la Milostivul Dumnezeu iertare de pacate, sanatate si mantuire, ca prin tine si impreuna cu tine sa laudam numele cel sfant al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”.

Din viata Sfantului Stelian:

“Acesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia la săraci şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci prin nevoinţa obositoare şi vieţuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, şi a intrat într-o peşteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger.

Şi s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acelui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi prunci bolnavi izbăvea de boală.

Deci aşa vieţuind pururea pomenitul şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul“.