Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
 

Ieri am intrat în Săptămâna Albă, iar mâine, zi aliturgică, se va rosti pentru prima dată în perioada Triodului rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne și Stăpânul vieții mele”, continuând până miercurea din Săptămâna Mare. O pun mai jos de pe Doxologia:

Tâlcuirea Pr. Petroniu Tănase, propus pentru canonizare în 2025: https://doxologia.ro/rugaciunea-sfan...etroniu-tanase

Mulțumesc, Rappy, pentru excelenta tâlcuire a părintelui Petroniu. Este, practic, o chintesență a vieții duhovnicești. Știi de unde începi, către ce te îndrepți și, mai ales, cum să parcurgi intervalul.

De ce nu mai scrii, au trecut mulţi ani de când nu am mai văzut nimic semnat de tine pe forum.

Multumesc, foarte buna talcuirea. Mi-a mers la inima.

Un detaliu:
Nu stiam ca talantul este o masura de greutate in jur de 40Kg pentru diverse produse inclusiv metale pretioase. Eu credeam ca este vorba de monede si chair ma minunam cit de bun afacerist versat trebuie sa fii pentru a putea scoate profit dintr-o moneda.
Ca urmare talantul reprezinta o suma maricica, o adevarata investitie financiara, cu asta a fost asemuit darul lui DUmnezeu catre oameni.

https://doxologia.ro/rugaciunea-sfan...etroniu-tanase

Cu mare bucurie am observat revenirea ta și aș vrea să profit și să întreb niște amănunte referitoare la tâlcuirea părintelui Petroniu, din care selectez fragmentul următor și boldez câteva formulări la care mă refer:
Se pare că părintele Petroniu se referă doar la ortodocși, doar la cei botezați și ”îmbrăcați cu Hristos”, care primesc putere să se facă Fii ai lui Dumnezeu, nu și la restul oamenilor, adică nu se referă la firea cu care orice om se naște.

1- Dacă la Sfântul Botez omul se leapădă de satana rezultă că omul s-a născut cu satana în firea lui?
2- Dacă duhurile bune le primește la botez ca daruri ale Duhului Sfânt inseamnă că virtuțile nu sunt în firea omului? Deci fără botez e mai ușor a lucra răul decât binele?
3- Dacă după botez satana e lepădată și darurile primite și în plus copilul se împărtășește fără spovadă până la 7 ani, nu înseamnă oare că termenul de 7ani este necesar pentru învățarea și exersarea botezului pocăinței(al lui Ioan) deoarece efectiv nici lepădarea, respectiv nici darurile nu sunt lucrătoare fără dezvoltarea conștiinței?
4- Pentru oameni care nu s-au botezat, oare ar fi valabile aceleași întrebări, oarecum inversate?




P.S.Întrebarea de la punctul 3 este întărită de cuvintele boldate din ultima frază: virtutea vs patimi, care n-au cum să fie lucrătoare la vârsta fragedă a botezului.

Dinarul, numai de argint = 4,50 gr

Mina de argint = 727,00 gr
Mina de aur = 818,00 gr

Talantul de argint= 43,620 kg
Talantul de aur =49,077 kg
Edit: Talantul simplu(ca măsură pt greutate)= 34,5kh

La sfârșitul Bibliei (a lui Teoctist) am o pagină anexă pe care sunt trecute tabele cu unități de măsură de pe vremea scrierilor biblice(1230îdH-96dH):
de lungime(de la deget=0,02m până la milă=1480m),
de capacitate pt cereale și lichide(log=0,55l până la kor=388l),
de greutate(de la gheră=0,57gr până la talant 34,5kg),
monede (de la drahmă=3,65gr argint până la talantul de aur=49,077kg)

Referitor la monede scrie că erau din aramă, argint și aur și că în epoca Patriarhilor se practica schimbul în natura(trocul) prin cântărire. Trecerea la sistemul monetar s-a făcut treptat, încheindu-se abia în epoca profeților. La început,aurul și argintul, folosite ca mijloc de schimb circulau în forme și dimensiuni variate și, pentru a li se stabili valoarea, trebuiau cântărite de fiecare dată. De aceea denumirile măsurilor de cântarire s-au dat și celor dintâi monede propriu-zise.

”Codrantul, leptaua, asariul și obolul, mici subdiviziuni monetare din aramă, unele cântărind sub 1 gr, serveau la darea restului și la micile cumpărături zilnice.

Mina(-50 sicli-2.000 drahme) și talantul(-3.000 sicli-12.000 drahme) nu erau monede, ci denumiri de valori monetare mari; pentru investiții, așa cum spui.

Puterea de cumpărare a acestor monede/valori pe vremea Mântuitorului, rezultă din informația că dinarul(4,4gr argint) reprezenta salariul zilnic al unui muncitor agricol(Mt20,13) și asigura întreținerea unui om pe timp de 24 ore(Matei 20.2.9.10.13), (Luca10,35), (Marcu14,5)

Mulțumesc, fraților, pentru întâmpinare
 

Dragă Demetrius, să știi că, deși a trecut mult timp, teolog tot n-am devenit, însă întrebările pe care le ridici mă provoacă să meditez un pic asupra lor, cu atât mai mult cu cât tema este foarte potrivită pentru acest nou început de urcuș spre Tabor care este Postul Mare.

Fiind vorba despre cei botezați în Hristos, în accepțiunea sfinților părinți din vremea în care Biserica era nedespărțită, consider că se referă la creștini. Și cum nimeni nu poate să-L mărturisească pe Hristos ca mântuitor decât în Duhul Sfânt - după cum spune Apostolul -, consider că toți cei care Îl mărturisesc sunt creștini. Luați-o ca pe o opinie personală, bazată pe încrederea în dragostea fără limite a lui Dumnezeu, care vrea să ne cuprindă pe toți ca o cloșcă sub aripile Sale.

Dar, într-adevăr, nu se referă la cei lipsiți de botez, ale căror puteri rămân limitate la nivelul firii naturale, iar firea nu se poate depăși pe ea însăși, nu poate învia prin sine.

Aici cred că aș avea eu nevoie de lămuriri de la tine, dacă vrei să-mi dezvălui ceva din specificul credinței tale, respectiv dacă ești un adept al gnosticismului, care consideră firea ca fiind rea în sine. Speranța mea este că nu cauți să identifici citate care par a-ți confirma niște păreri formate de multă vreme, ci că dorești, la fel ca mine, o cercetare onestă, care să ne ducă la întrezărirea adevărului la capătul ei.

Cum firea, adică natura, este creată de Dumnezeu, satana nu poate face parte din ea, el însuși fiind creat ca o entitate aparte, dar care poate parazita natura (firea), preferând să facă aceasta îndeosebi cu omul, pe care-l invidiază pentru că Dumnezeu l-a pecetluit cu chipul Său încă de la Facere. Acest chip n-a dispărut niciodată din om, orice om de pe pământ se naște cu el, îi este constitutiv, însă Căderea întrerupând comunicarea harică a omului cu Dumnezeu (lumea materială ecranând-o și ea), a venit Hristos ca să-l restaureze, să-l înnoiască, să-l pecetluiască din nou cu chipul Său, lucru care se face de data asta în mod asumat de către fiecare om, în libertatea conștiinței, prin credință și mărturisire. Chiar și atunci când, pentru a-l scoate încă de la începutul vieții sale de sub puterea diavolului, nașii asumă credința în numele pruncului, el va trebui, când crește, să și-o asume liber și personal, altfel făcând botezul nelucrător.


Într-adevăr, virtuțile nu sunt naturale, nu țin de fire, ci sunt dumnezeiești și prin ele trecem efectiv... la nivelul următor. Fără botez și eu cred că este mai ușor a lucra răul decât binele, pentru că spre rău este suficient să aluneci, în timp ce pentru bine trebuie să faci un efort, acela de a lua talanții dăruiți la botez și a-i converti în virtuți.

Întrebările tale, mai ales aceasta, sunt mai degrabă tehnice, țintind parcă spre 'cum' lucrează harul, Dumnezeu, prin mijloace concrete; or pentru asta trebuie să pătrunzi în tainele Lui, lucru de care nu sunt capabil. Pe mine mă interesează mai mult 'tehnicile duhovnicești' de desprindere de păcat și refacere a legăturii cu Dumnezeu, pe care părintele Petroniu le dezvăluie ca un adevărat maestru spiritual.

Totuși, având în vedere că botezul în Hristos șterge (iertând) păcatul strămoșesc, moștenit de la părinți de orice prunc, înseamnă că după botez avem doar păcatele personale de spovedit, iar un copil până la șapte ani, cu o conștiință în formare, este considerat fără păcat. În orice caz, fără păcate mari care l-ar opri de la Împărtășanie, aceasta din urmă fiind ea însăși primită 'spre iertarea păcatelor'.

Botezul pocăinței, al lui Ioan, a fost util doar în vremea aceea, ca o pregătire a conștiinței pentru a-L primi pe Cel desăvârșit.

Cred că am atins problema mai sus.

Bine că te-ai întors, la un moment dat ridicai întrebări de etică cu privire la unele neconformităţi în gestiunea unei firme şi de acolo n-am mai auzit de tine nimic.

Mulțumesc mult pentru răspuns și pentru solicitudinea arătată ca înainte cu mult timp.

Chiar dacă că n-ai absolvit nicio unitate de învățământ de specialitate, eu tot te creditez ca înțelept în subiecte de teologie și de aceea am profitat de ocazia rarisimă pe care ne-a oferit-o linkul părintelui Petroniu (postat de Rappy).

Spre deosebire de Scriptură, care se referă la firea naturală omului căruia îi este propovăduită Evanghelia.

Specificul credinței mele este Hristos (este El gnostic?), pe Care L-am găsit în Scriptură și astfel El mi-a format, nu de multă vreme, păreri pentru care eu caut tot în Scriptură, onest, nu confirmare, ci infirmare, pentru a mi le reconfigura, dacă este cazul.

22. Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!(Rom14,22)

Dacă satana nu face parte din firea omului și a naturii, cum de se face la botez, la 40 de zile de la naștere, lepădarea de satana? Sau sugerezi că lepădarea nu este altceva decât un fel de ”tămâiere” a inimii înainte de a primi pe Duhul Sfânt?

Natura pe care a creat-o Dumnezeu nu este desăvârșită pentru că o percepem aici/acum într-un moment de tranziție printr-un nivel limitat de conștiință, însă totuși este perfectă fiindcă tranziția naturii are ca ”finalitate” veșnicia.
Da, transcendența nu-i firească, se lucrează de Duhul Sfânt în toți.


Bănuiesc că spui că ești incapabil de a pătrunde tainele Lui doar pentru a te smeri mai mult și mă bucur pentru tine, însă oare această autolimitare nu e sinonimă cu îngroparea talantului?

Firea nu este rea în sine și n-a fost creată în scop rău, din contră, însă legată strâns de suflet, are o influență mereu contrară destinului sufletesc, după cum e scris:

17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.(Gal5,17)

Datorită influenței mereu contrare a trupului(a materiei, a lumii) către suflet, sufletul va ajunge cu ajutorul Duhului Sfânt să se întărească și să se opună, iar mai târziu, să supună trupul(materia, lumea) destinului său divin, aducându-i transcendența(învierea), după cum este scris:

33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.(In16,33)

Influențarea permanentă și contrară a sufletului de către trup, materie și lume se face prin toate(5) organele de simț trupești (auz, văz, gust, miros, simț tactil), care toate servesc instinctual trupul ca să trăiască mai bine, la acestea adăugându-se și rațiunea(dpmdv) până la intervenția Duhului Sfânt, în urma căreia este definită ca fiind satana, dar nu ca duh rău în sine, ci doar ca influență materială asupra sufletului omenesc exclusiv întrupat.

De aici se poate deduce că satana nu ar fi o creație aparte a naturii materiale, ci neapărat inclusă în ea.



P.S. Vorbind despre Duhul Sfânt nu m-am referit la cei botezați ortodox, ci pur și simplu la Duhul Sfânt, Care poate acționa(dpmdv) și în afara botezului asupra celor educați.

Mă bucur că ai adus aceste precizări, pe care cred că le înțelegem într-un mod similar. Cred că nu atât simțurile în sine, cât rațiunea – căreia i-aș spune aici 'cugetare omenească' – este cea care face ca toată ființa omului (împreună cu simțurile) să încline într-o parte sau în alta, motiv pentru care are absolută nevoie de asistența Duhului Sfânt pentru a putea să recunoască Rațiunea dumnezeiască (Logosul) prezentă în toată Creația. Cine se situează în afara acestei asistențe este, într-adevăr, o victimă mult mai ușoară pentru Satana, chiar dacă nu este neapărat posedat întru totul, ci doar influențat, corupt.

Trebuie să ai grijă când pici de acord cu Demetrius fiindcă are concepte eretice pe care le maschează ca fiind ortodoxe. În textul pe care l-ai citat a concluzionat că „de aici se poate deduce că satana nu ar fi o creație aparte a naturii materiale, ci neapărat inclusă în ea” ceea ce nu este ortodox bineînțeles, satana fiind spirit (înger căzut) nu materie. Demetrius are o concepție materialistă a lumii, nu ortodoxă.

Sper să lămurească el însuși afirmația pe care ai semnalat-o, din care eu am înțeles, tocmai, că satana nu este o creatură materială (prin urmare, spirituală).

Cugetarea omenească, cum bine ai numit-o, se formează pe baza informațiilor organelor de simț trupești, care acționează instinctual creând obișnuințe și automatisme aservite trupului, pe de-oparte; pe de alta, prin rațiune trece încet-încet și învățătura duhovnicească, generată de Duhul Sfânt, iar aceasta se ”ciocnește” cu cugetarea omenească (a organelor de simț), dar totuși se sedimentează în inimă(suflet-precizez pentru Rappy!). Cu trecerea timpului, rațiunea ajuge să se maturizeze ca o interfață/portal între lume(cu tot ce ține de ea, văzute și nevăzute) și suflet, deoarece trupul este asistat ”automat” de actul reflex, de obișnuințele acumulate în mediul natural, ca la animale.

Lumea materiala influențează continuu rațiunea (needucată) care este predispusă la corupție din cauza organelor de simț, iar acestea (cum frumos ai spus adineaori) predispun natural ca omul să ”alunece”.

Tu ai citit și înțeles ce am scris, nu ce ți s-ar părea că aș fi scris. El a semnalat că ar fi bine să te ferești să fi de acord cu mine că eu n-aș vorbi ”ortodox” fără să spună ce nu e corect ortodox și de aceea el a citat doar secvența că ai fi de acord. El nu analizează situații fiindcă n-are argumente, el doar prezintă situații.

Einstein spunea că: ”Dumnezeu nu dă cu zarul!”, adică nimic din creația Lui nu poate ieși de sub controlul Lui. E ortodoxă această zicere a lui? Oare e ortodox a spune că îngerul pariază contra lui Dumnezeu talanții Lui și câștigă?

Repet ce am spus despre satana în postul #10 și continui să susțin(boldat spre simplificare):
"Influențarea permanentă și contrară a sufletului de către trup, materie și lume se face prin toate(5) organele de simț trupești (auz, văz, gust, miros, simț tactil), care toate servesc instinctual trupul ca să trăiască mai bine, la acestea adăugându-se și rațiunea(dpmdv) până la intervenția Duhului Sfânt, în urma căreia este definită ca fiind satana, dar nu ca duh rău în sine, ci doar ca influență materială asupra sufletului omenesc exclusiv întrupat.

Ce-mi repeți mie dragă, eu nu știu ce-ai scris? Că satana nu este un duh ci doar „influență materială” + alte neadevăruri. Nu vezi că scrii atât de îmbârligat încât confuzi lumea?

CristianR a înțeles că tu crezi că satana este o creatură pur spirituală. În concepția ta, satana este o creatură pur spirituală? Da sau nu? De ce ocolești răspunsurile clare la fel ca ocultiștii?

Din păcate te repezi cu puls ridicat și de aceea nu înțelegi ce am scris.
Eu am spus ”nu ca duh rău în sine”, iar tu ai citit doar ”nu ca duh” și ai dedus că nefiind duh eu aș fi zis că e material, dar n-am zis așa, ci am zis influență materială.

Cu alte cuvinte, aproape toți oamenii se confundă pe ei înșiși ca fiind doar trupuri fiindcă primesc informații din viața lumească prin organele de simț care deservesc trupul și de aceea chiar botezați fiind ei se identifică pe ei cu nevoile și dorințele trupurilor lor; aceasta este corupția naturală și poate fi combătută doar printr-o educație duhovnicească elevată.

În activitatea lumească oamenii se servesc de lucrurile materiale mai mult sau mai puțin în funcție de folosința lor, însă pe cele mai folositoare le prețuiesc mai mult pentru că le aduc folos(câștig) mai mare și o viață trupească mai comodă care-i coruptă natural de la bun început. Folosința acestor obiecte materiale generează/influențează în inima proprietarului o prețuire sporită și un comportament alterat al vieții spirituale/familiale/sociale cu care e dator; acest comportament este satana.

17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.(Lc14,17-19)

Nu e înger căzut, nu e materie deși aparține de materie, nu e rău în sine fiindcă nu are nicio putere. Omul are puterea și neatenția lui(ignorarea Duhului Sfânt) face să apară în inima lui satana. Satana nu există în sine, omul o/îl crează în inima lui. Dacă n-ar fi om n-ar fi nici satana.



P.S. Mă aștept să spui că-i eretic, nu ortodox și să aduci citate din cărți, nu din Scriptură.

Dragă Demetrius, aici m-ai pierdut. Sunt suficiente locuri în Scriptură care îl identifică pe diavol ca ființă spirituală creată de Dumnezeu, pe care n-am vreme să le caut. Însă aduc ca argument însăși căderea protopărinților din Rai, care a fost provocată de o ispită venită nu din ei înșiși, ci din afara lor. Acolo spune clar că șarpele i-a ispitit - iar la Apocalipsa 12 acesta este identificat cu diavolul:
De altfel, în acel capitol observ că se spun foarte multe despre îngerii căzuți răzvrătirea lor față de Dumnezeu, respectiv biruirea lor de către Hristos.

Poate că tu interpretezi simbolic și metaforic cele de acolo - însă ideea cu care trebuie să rămânem este că răul a fost inițiat în Creație nu de către om, ci de o ființă spirituală care i-a inspirat gândul potrivnic lui Dumnezeu. De altfel, dacă răul este inerent naturii, atunci în ce a constat Căderea în păcat - și ulterior în moarte - a lui Adam și a Evei?

În Teologia Dogmatică, după ce scrie despre îngerii buni și cei răi - aceștia din urmă fiind sursa răului în creație, Stăniloae arată, bazându-se pe Sf. Vasile cel Mare, că atât omul, cât și diavolul (care are nume propriu în Biblie, deci personalitate) au înclinat spre rău din propria libertate (alegere):

Dacă e influență materială atunci e duh sau nu? Tu nu vezi cât ocolești simple întrebări? Insiunezi că nu e duh dar nu vrei s-o spui explicit să înțeleagă toată lumea, vrei s-o scoți ca o simplă neînțelegere.

Atunci ce e? Îl scoți a fi un simplu simțământ al unui trup neîndohvnicit, care este material, fiind practic impulsuri neurale, adică materie.

Nu dragă, aici e vorba de a înțelege ce spui, nu de a judeca ce spui. Problema e că tu te folosești de acest thread pentru a păcăli un alt ortodox să fie de acord cu ce spui fără ca omul măcar să înțeleagă ce zici. Practic îl faci să susțină lucruri neadăvarate fără cunoștința sa.

În orice caz, cred că e destul de clar pentru oricine că răspunsul la cele de jos:

Este că satana nu este o creatură spirituală în concepția lui Demetrius.

Într-adevăr, însă nici materială, pentru că nu consideră că este o ființă, ci ar fi doar un comportament, o înclinare a omului spre cele materiale.

Din câte văd eu, acel lucru este tot material, de vreme ce Demetrius consideră trupul omului material, iar cele enumerate de tine sunt astfel simple consecințe ale impulsurilor neurale. De ce crezi altfel?

Pentru că, în timp ce impulsurile neurale sunt materiale, mintea, ideea, comportamentul - nu pot fi considerate materiale, ci doar având și un substrat material. Dacă reducem procesele mentale la chimismul lor fiziologic, înseamnă că avem noi o înțelegere materialistă și reducționistă asupra lumii.

Pentru Demetrius: Iată o listă cuprinzătoare cu trimiteri la locuri din Biblie care fac referire la diavol sub diferitele sale denumiri. Dacă ai răgaz să le parcurgi, spune-mi apoi dacă îți confirmă sau infirmă părerea că satana este o ființă cu personalitate proprie, ori doar un comportament uman: https://www.dervent.ro/s/b/index-C.p...AN-CONC-DIAVOL

Dragă, eu vorbesc despre concepția lui Demetrius nu a mea.

Înainte de a citi lista răspund boldat cu cuvintele tale, iar după ce consult lista voi reveni.

Fantastic, in lunga lista prezentata exact denumirea de mamona care mi se pare cea mai semnificativa vietii noastre, a sistemului socio-economic planetar este omisa.

Pe vremea aceea aproape nimeni nu înțelegea (poate nici astăzi) că subconștientul acționează în afara gândirii conștiente și că cele două se pot exprima în aceeași persoană în același timp în mod diferit; de aceea ei credau că răul nu este în ei pentru că ei toți sunt vrednici și prin urmare, chiar dacă ajung să greșească, o fac din cauze exterioare lor. Acest raționamet al meu este conștient, al lor nu deoarece este generat din orgoliul lor nemăsurat de vrednici credincioși, nu fățarnici sadea.
Din acest punct de vedere este foarte normal să arunce vina oriunde altundeva, numai la ei nu. De aceea a fost "inventat" diavolul.

Eva a fost creată din coasta lui Adam, astfel că (simbolic) Eva este trupul lui Adam, iar Adam este ispitit de o atracție (instinctuală) pe care o simte în trupul său (ca unduirea unui șarpe-comentez eu); cu toate astea nu el e de vină și aruncă vina pe Eva, pe trupul său.(continuare)


Hristos biruiește patimile trupești(lumești, materiale), astfel că acei îngeri trebuie să fi fost în strânsă legatură cu materie/lume/trup.

Absolut că este vorba de simboluri și metafore (percepute astfel de profeți) și nu numai acolo, ci și când vorbim despre robie, despre vindecarea leproșilor, infertilitate, vindecarea cu cuvântul...

Răul este inerent naturii umane corupte, pentru că niciun alt fel de rău nu există în lume, decât răul produs de om. Aici includ bineînțeles orice ființă rațională conștientă de sine(de pildă extraterestră).

Adam și Eva au fost primii oameni care au primit de la Dumnezeu chemare/poruncă(cum vrei să-i spui). Dacă-i zicem chemare, atunci Dumnezeu i-a chemat nominal să postească, iar dacă-i zicem poruncă, atunci porunca era să nu mai mănânce/guste (tot post) din pomul cel din mijloc, însă pomul cel din mijloc, care are ”rădăcini” și poate da rod în fiecare lună, este uterul femeii:

2. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.(Apoc22,2)

Înainte de a primi porunca ei trăiau fericiți fără restricții, însă porunca a transformat viața/fericirea lor în chin și păcat.

7. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!
8. Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.
9. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;(Rom7,7-9)

Omul și diavolul sunt unul și același, spre deosebire de libertate și alegere, care sunt foarte diferite.
Înclinarea spre rău omul a făcut-o la alegere, dar nu în deplină libertate, vezi aici cum: https://www.crestinortodox.ro/forum/...iberul+arbitru

Sursa răului în creație este prioritatea interesului material, iar la interes material se înscrie tot ce aduce atingere Duhului Sfânt.
Dacă vorbim despre mândrie, este un interes lumesc, deci tot material.

[quote=Demetrius;665491]
Ca sa exemplific din Scriptura, aduc in discutie hotararea luata de Iisus de a Se rastigni pentru a-Si implini misiunea, decat de a-Si salva trupul(EGO-ul):

Am spus că nu e duh rău în sine, deci e duh(spirit), dar nu e rău în sine pentru că nu produce el răul, ci omul produce răul în inima lui.


Da, un simplu simțământ al unui om neînduhovnicit; omul are simțăminte, cadavrul nu.
Și slujbele, catehezele, rugăciunile se desfășoară cu impulsuri neuronale, cu limba, cu buzele, deci cu materia și nu-s materiale, sunt spirituale.
Mă tem că te-ai transformat în Gică-Contra.


Aici vorbești despre CristianR, sau despre tine?

@cozia

Te rog să transferi la topicul original ce vrei să întrebi, iar aici să reformulezi.

Acum zici că-i duh, mai devreme spuneai că e un comportament uman și că nu are existență în sine. Văd că habar n-ai în ce crezi, la fel ca toți ocultiștii.

Post dublu să sar peste postul #666. Doamne ajută!

Post triplu că mi s-a șters un post în altă parte și s-a readus numărul posturilor la 666.

Se vede că ăsta-i thread blestemat, în Postul Mare în thread de rugăciune se face apologia satanei spunându-se ba că nu există, ba că e de fapt omul, ba că e spirit dar nu e rău! Lucrare satanică.

N-am încheiat să spun, deși s-a subînțeles, că viața lor a devenit păcătoasă doar ca urmare a poruncii, a faptului că au devenit conștienți de Dumnezeu și prin călcarea poruncii ei au greșit de 2 ori: o dată pentru neascultare și încă o dată pentru că devenind conștienți de viața duhovnicească ei nu s-au putut înfrâna de la cea trupească din cauza ”rutinei”. Moartea trupească nu poate fi evitată nicicum, insă prin neînfrânare ei au acontat-o și pe cea duhovnicească.

9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,(1Cor6,9)

Altfel de meditații pe maginea rugăciunii lui Efrem Sirul (asta fiindcă ştiu că, printre participanții la această discuţie cam dezlânată, există cel puțin o persoană care înţelege şi se bucură )

https://www.youtube.com/watch?v=m40oZDwJT9Q

Foarte binevenită postarea ta, Mihai – mă bucur tare mult să te reîntâlnesc, iată, după atâta vreme.

Chiar doream un prilej de a ieși din divagațiile pe care le-am întreținut cu Demetrius - nu lipsite de importanță, dar neavându-și neapărat locul aici – pentru a aprofunda rugăciunea aceasta atât de cuprinzătoare și transformatoare pentru oricine și-o asumă.

Iar tâlcuirea lui Olivier Clément este atât de binevenită, mai ales pentru noi, mirenii, care putem găsi cu ajutorul ei modalități de a o aplica – înțelegând – chiar și în lumea alienată în care ne ducem zilele. Dar care poate fi totuși trezită din alienarea ei în măsura în care noi înșine ne trezim.

iar pentru a finaliza, dragă Demetrius, discuțiile adiacente privitoare la sursa răului și a păcatului în omenire, cred că o bună modalitate ar fi să citim cu atenție amândoi comentariul la Romani al Sf. Ioan Gură de Aur – pe care cu această ocazie l-am descoperit și eu și pe care îl găsesc pe deplin edificator: Omilia XIII

Deși nu pentru asta a fost deschis topicul(recunosc), temele ”nu lipsite de importanță” le-am extras totuși din chiar linkul topicului.

Mulțumesc pentru linkul Sf. Ioan Gură de Aur.

Mai aduc un răspuns referitor la ”diavolul” din noi:

13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
15. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.(Iac1,13-15)

Hristos a înviat!

Deși rugăciunea lui Efrem Sirul este specifică postului mare, am văzut abia acum acest link și am ascultat prima parte, din care am extras mai jos un fragment.

„Duhul trândăviei, al deznădejdii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie! Există o cale, Tu ești Calea. Dar pe această cale sunt obstacole care definesc condiția noastră fundamentală de ființe păcătoase, cea de care Iisus le-a amintit celor care voiam s-o ucidă pe femeia adulteră. Trândăvie nu este clinofilia lui Oblomov, nici lenevirea din diminețile noastre de vacanță, trândăvie înseamnă uitarea despre care asceții spun că este păcatul de căpetenie. Uitarea - adică neputința de a se uimi de a se minuna sau, pur și simplu, de a vedea. Lipsa treziei - un soi de somnambulism al agitației sau al inerției, niciun alt criteriu în afara utilității, rentabilității, raportului calitate – preț. În agitația interioară și exterioară, pentru unii agenda prea plină, în care orice moment amenință să vină peste celălalt, pentru alții agenda prea goală, violența și drogurile, slabe sau puternic. Faptul de a nu mai ști că celelalte există într-o interioritate la fel de profunde ca și a mea, de a nu mă mai opri cuprins de emoție la auzul unei melodii, sau la vederea unui trandafir. de a nu mai da slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru ele, pentru că totul mi se cuvine... Când nu îmi pasă când totul este înrădăcinat în taină și că taina locuiește în mine, când uit de Dumnezeu și de creația Lui, când nu mai știu să mă accept ca o creatură cu destin veșnic, când uit de moarte și de ceea ce i-ar putea urma.”

M-a „uimit” și m-a bucurat interpretarea conform căreia trândăviea este de fapt uitarea de Dumnezeu, lipsa uimirii... Despre uimire am găsit referințe și într-o carte, prea grea pentru mine („Isaac Sirianul — asceză singuratică și milă fără sfârșit”, Sabino Chialà), din care am reținut acest unic lucru - uimirea ca treaptă a cunoașterii.

De asemenea, nu vedeam „grija de multe” ca „deznădejde”, ci mai degrabă ca agendă prea încărcată, că tot e menționat mai sus și acest sindrom.

Altfel spus, mulțumesc pentru link și mă întreb ce putem „savura” în această perioadă, a Penticostarului? Cum stați cu bucuria?

Hristos a înviat!

Și acest link este de studiat.

Fiindcă vorbim despre păcat, mă gândesc că este trist când încercăm să îl „vopsim”, reformulând faptele cu termeni eufemistici sau nevrând să îl recunoaștem ca atare, dar este la fel de trist și greu să nu ne putem ridica din cădere... Sau să ne simțim vinovați, deși, tehnic, ne-am spovedit și am primit iertarea.

Scuze pentru divagație!

Adevărat a înviat!
Nu mi se pare divagație.

Nu suntem vrednici de iertare dacă ne-am spovedit formal, tehnic, iar dacă folosim tehnica vopsirii și a omiterii cu atât mai puțin, ci e nevoie în plus de hotărârea de a nu mai repeta păcatul, care face parte din spovada vrednică de iertare.

Apelarea la vopsirea și reformularea faptelor... seamănă mai mult cu o ”camuflare” a păcatului, nu cu o spovadă, cu un ”strigăt mut” al conștiinței care este amuțită de subconștientul EGO-ului, care nu vrea să se pocăiască și de aceea folosește bidineaua pentru că iubirea de sine e mai mare decât durerea greșelii.

După părerea mea e mai ușor să nu mă ridic din cădere și mai comod, pentru că ridicarea seamănă cu voința porcului de a se dezlipi de noroiul drag naturii lui, ceea ce nu este natural deloc; este la fel de greu pentru ființele raționale doar ocazional(orgolioase).