Avortul contravine moralei naturale
 

O recenta descoperire arheologica din Alaska: un mormant, datand din perioada glaciatiunii Wurm, in care s-au descoperit mai multe schelete de copii, ingropate cu tot ritualul ciudat al acelor timpuri.

Da, numai ca nu toti copiii sunt nascuti. Unul dintre ei este copil nenascut. Sau, cum se spune in Nouvorba: "un produs de conceptie".

Cititi aici (pe englezeste): http://thewestsidestory.net/2014/11/...500-years-ago/

Deci, pe vremea cand oamenii se luptau cu mamutii, "produsii de conceptie" erau socotiti oameni si inmormantati ca oameni si cu oameni.
Da, dar, intre timp am "evoluat": acum omoram "produsii de conceptie" la cerere. Si nu mai ajung in morminte, ci in galeata de infecte a cate unui avortuar care se cheama, ironic, "clinica ginecologica".

Ceva e putred in Danemarca.

Interesant... Interesant şi trist.

Cunosc femei care au acest păcat, sau care declară că l-ar face, pentru că li se pare greu că crească (prea mulţi) copii. Sau cine ştie din ce alte motive.
Dar nu ştiu de unde vine atitudinea aceasta.
Lipsa dragostei, împietrirea inimii şi a conştiinţei faţă de ce înseamnă un avort...?

Consider ca avortul este egal cu crima, deoarece din momentul in care copilul a fost conceput, vorbim de o noua viata si de un suflet.

Bineinteles ca inainte de a concepe un copil trebuie sa fii sigur ca il faci cu cineva cu care vrei sa fii toata viata si reciproc, si ca poti a-i asigura toate conditiile morale, spirituale si materiale pentru cresterea si educarea sa.

Daca totusi sunt cazuri in care o femeie ramane insarcinata, si constata ulterior ca nu-i poate asigura aceste conditii, atunci este solutia de a-l da in grija statului si a asistentilor maternali. Dar sub nici o forma nu trebuie sa faca avort.

@ forever

Cunoşti femei, dar ... nu cunoşti bărbaţi. Poate dacă ai cunoaşte şi bărbaţii acestor femei, te-ai mai lămuri în privinţa motivaţiei şi "tăriei" lor de a se lepăda de copil ca de un furuncul.
Dar ia vezi, ce zic mamele lor? Nu cumva majoritatea au avortat, la rândul lor, droaie de prunci pe vremea lui Ceauşescu? Şi dacă atunci era cu risc mare, acum ce le-ar mai putea reţine pe "mame" (aşa se autointitulează făpturile astea) - când femeia e "liberă", "stăpână" pe "corpul ei" şi pe "viaţa ei", pe "cariera ei" şi pe nesfârşitele "drepturi"?

Dar care e atmosfera în care convieţuim de fapt cu toţii - femei, copii, bărbaţi?
Ce atitudini, sentimente, convingeri sunt dominantele lumii noastre? Unde poate găsi omul răgazul să mediteze la viaţă, la bine şi la rău, la iubire şi la moarte, etc.? Când totul e grăbit, accelerat, petrecut pe negîndite - ca într-o şedinţă colectivă de hipnoză care a picat pe mâna unui nebun sângeros...

Îţi aminteşti, când ai intrat pe forum căutam la înfiriparea unui topic despre frumuseţea din biserici - ca să nu privim mereu în golul negru care creşte primprejur şi pe dinăuntru, pretutindeni...

Este adevărat ce scrii, ştiu şi văd foarte bine că e aşa.
Dar mai ştiu că Dumnezeu stă la uşa inimii fiecăruia dintre noi şi bate.
Poate nu avem timpul, sau educaţia, de a merge la biserică. Poate că suntem cuprinşi de vârtejul muncii, carierei, vânării succesului sau mai ştiu eu ce (filme, shopping, mall, ţări străine, alcool, ţigări, cluburi...?). Sau vrem numai doi copii, sau numai unul...
Dar eu cred că Dumnezeu îi vorbeşte fiecăruia dintre noi, există un timp, o clipă, când conştiinţa adormită este trezită de un gând, un cuvânt al unui apropiat sau al unui necunoscut... Poate o carte, sau un film, sau un cântec ne pune pe gânduri... că viaţa e mai mult decât ceea ce enumeram mai sus.
Sau pur şi simplu ne plictism de toate cele de mai sus, şi căutăm un sens. Atunci Domnul ne întâmpină în căutările noastre. Ne trebuie puţină sinceritate şi memorie. Memorie a ajutorului primit şi a promisiunilor făcute.
Ai dreptate, nu e de mirare că - în contextul descris - inima noastră nu vede un suflet în pruncul avortat, ci doar o soluţie pentru vreo încurcătură oarecare. Dar până când?

Ar fi dragut sa avem legi care sa sprijine mame care vor sa faca avort voluntar cu nici un motiv intemeiat, adica sa le ajute cu bani, cu resurse, in asa fel incat sa nu se ajunga totusi la avort.

Am o intrebare, voi sunteti de acord cu avortul din motiv medical?

Avortul ramane o crima, indiferent de motiv - fie el si medical! In incercari de genul acesta ni se vadeste adevarata credinta.

Exista multe cazuri medicale in care ar muri si mama si copilul daca nu s-ar face avort. Deci e mai bine sa moara si mama si copilul decat sa se faca avort?

Mama devine martira.
Ia raspunsul de mai sus ca fiind singurul pe care ti-l pot da la toate intrebarile legate de avort. Desi scurt, e complet. Dar sa te mai lamureasca si alti colegi..

Domnul bate, bate, iar noi parcă nu suntem acasă... Urechi de auzit parcă nu mai avem, ochi de văzut iarăşi nu avem. Mereu ne reţine ceva, mereu un lucru atrăgător şi promiţător pare mai urgent, pare prioritatea absolută. Ce uşor ne e furată atenţia, mai întâi!
Iar atenţia, odată abătută, face ca tot mersul minţii şi al inimii să o ia razna, căpătînd, în cheie străină, vuietul mai dulceag sau mai amărui al unei simfonii mereu urlate şi grăbite, mereu contrafăcute - simfonia fărădelegii şi a morţii.
Şi de ce o ia razna atenţia omului? Sau de ce atenţia unora e uşor de deplasat şi condus iar a altora nu poate fi momită şi manevrată?

Cum de unele mame nu sunt atente la minunea reînfiripării vieţii în corpul lor, la tonul unei noi revărsări a iubirii în viaţa noastră omenească, la şansa întregirii familiei cu încă un suflet, la prilejul de a ne îndrepta, poate, unele din greşelile pe care le-am făcut în creşterea celorlalţi prunci sau faţă de soţ

în schimb devin foarte atente la lucruri precum: ce-o să zică alea când oi fi iar borţoasă? cum îl mai ţin pe "al meu" dacă iar sunt gravidă, apoi lăuză etc.? ce mă fac dacă îmi cade părul de la sarcină? dar dacă mi se strică tenul (apar pete), picioarele, fundu, dantura? dar cu banii ce vom face? - cum ne mai ajungem, cum o mai ducem binişor şi frumuşel? dar dacă copilul va fi bolnav şi vom avea cheltuieli? dar dacă îmi pierd serviciul, că aşteaptă atâtea să-mi ia locul?

Hrănind cu atenţia (combustibilul cel mai nobil din magazia Creaţiei) astfel de gânduri, mişcînd astfel coloane surde şi gigantice de forţe care vin din imperiul morţii, femeia şi uneori bărbatul iau hotărârea cumplită că, lasă, poate data viitoare, acuma nu-i momentu. Şi pleosc. Simplu. Lepezi copilaşul, ca pe un rest oarecare al vreunui lucru ordinar pe care îl azvârli la coş, să nu rămâie mizerie...

Până când?
Domnul e îndelung răbdător. Uluitoare îmi pare răbdarea Lui când văd câte ticăloşii îngăduie să se petreacă, în fiecare clipă, în lumea noastră, în noi înşine.

Până când? Pentru unii aşa va fi mereu, zeci de ani în şir, adunînd munţi de ticăloşie fără frică de semeni şi de Dumnezeu. Fără pic de compasiune înţelegătoare, fără pic de mişcare frumoasă a inimii, fără pic de Cer.

O intrebare: O femeie care experimenteaza un avort natural este considerata o criminala?

Din ce am citit.. daca o femeie pierde un copil fara sa-si fi provocat prin nu stiu ce mijloace avortul, tot trebuie sa se pocaiasca de acest pacat. Trebuie sa se spovedeasca, i se citesc niste rugaciuni, am impresia ca trebuie sa respecte zilele de lauzie ..
Se presupune ca intr-un fel sau altul, direct sau indirect, cu voie sau fara voie, acel copil nu a supravietuit din cauza mamei, chiar daca mama nu-si da seama unde si cu ce a gresit si-si dorea foarte mult acel copil. Femeia in cauza trebuie sa-si asume acest pacat si sa se pocaiasca.
Sa ma corecteze cineva, daca am inteles gresit.

"Multe"? Hai să fim serioşi! Poţi să dai o cifră, o statistică, o exemplificare? Concret, nu blabla!
Astea sunt cazuri rarisime, mai ales în timpurile noastre. Or fi fost în istorie...
Aşa că nu poţi argumenta o poziţie apelînd la o excepţie rarisimă. Nu e corect.

*
În ce priveşte posibilitatea reală ca mama şi copilul să moară împreună, asta-i treabă grea, din canonul medicilor. Mie inima nu-mi îngăduie să contemplu perspectiva de a muri unul sau altul ori amândoi. Iar mintea îmi spune că aici e treabă de doctori, numai ei ştiu cel mai bine cum se rezolvă astfel de situaţii, unde sunt în joc multe variabile simultan. E foarte complex câmpul decizional, dă-ţi seama te rog şi nu simplifica grosolan; nu merge aici cu schematismul cugetării.

Dar dacă vrei un răspuns la dilema nefericită pe care o ridici: în nici un caz nu lăsăm să moară mama ori copilul. Salvăm pe cine putem, pe cine este viabil, pe cine răspunde la tratament, pe cine avem semne clare că voieşte să trăiască. Luptăm să îi salvăm pe amândoi, cu credinţă tare că Dumnezeu ne ajută şi pe noi şi îi ajută şi pe ei. Iar dacă poate fi salvat numai unul, îl salvăm pe acela făcînd toate cele ale salvării - aşa cum ştiu medicii.

Punem accentul pe ceea ce putem face pentru viaţă, nu pe ceea ce nu putem face sau putem face pentru moarte.
De restul Se ocupă Dumnezeu, întrucât El nu e străin de ale noastre ci e mereu cu noi, aici, acum - până la sfârşitul veacurilor.

Etiologia multor avorturi aşazis naturale/spontane e destul de bine cunoscută azi.

Medicii au desţelenit deja ogorul cu misterii, psihologii şi psihanaliştii cunosc deja că simţămintele mamei de respingere faţă de copil (sau faţă de soţ, sau faţă de statutul de gravidă/lăuză/mamă) pot ucide inconştient, prin mesageria biochimică a organismului - ura deplasată asupra fătului, precum şi frica, neîncrederea, îndoiala pot ucide începătura vieţii, fătul. Dacă oul nu găseşte un cuibar primitor, el nu poate germina viaţa.

Duhovnicii ştiu că o inimă curată şi bineplăcută Domnului nu poate lepăda viaţa, de unde reiese limpede că, într-un fel sau altul, avortul spontan poartă şi el semnătura fărădelegii.
E trist, dar e cât se poate de veridic. O astfel de femeie precum şi bărbatul ei sunt de plâns şi de vindecat, iar nu de pedepsit. Păcatul se cere parat /contracarat prin măsurile cunoscute pentru orice tămăduire. Adică femeia care a avortat spontan, pentru folosul ei şi al familiei ei sigur că are nevoie de leac duhovnicesc, de lucrarea vindecătoare a pocăinţei, că doar nu e scroafă sau gorilă ci fiică a lui Dumnezeu.

http://en.wikipedia.org/wiki/Death_o...a_Halappanavar
Un exemplu care a provocat proteste imense in Irlanda si in India.

http://en.wikipedia.org/wiki/Miscarriage

Rata este de 20% din sarcini.

Mama mea a suferit un avort spontan la prima sarcina dintr-un motiv medical. A fost traumatizant pentru ea, isi dorea tare mult un copil, si se rugase la Maica Domnului un an intreg pentru asta. A fost extrem de fericita sa afle ca este insarcinata, ca la 6 sapmanani sa piarda sarcina.
Mama este o femeie credincioasa, se roaga, merge la biserica, da bunuri si alimente saptamanal saracilor.

Argumentul cum ca avortul spontan nu este un rezultat al proceselor anatomice, ci un rezultat al urii sau al pacatelor, este unul invalid, din fericire.

Da' tu ai impresia că mama ta, o femeie respectabilă, desigur, e o sfântă?

Nu, dar avand in vedere ca exista multe alte femei care au numerosi copii, dar care fumeaza, bea, si n-au legatura cu religia, atunci da, este invalid.

Le știi tu pe toate, zici?

Nu, n-am zis asta. Dar stiu cateva exemple.

Suficiente pentru a genera o teorie. Am pricepit.:43:

Nu este o teorie. Sunt suficiente pentru a demonstra ca ipoteza cu pacatele este gresita.

Măi, cum să-ţi spun, aşa cum oamenii cunosc astăzi legile fizicii, matematica etc., precum dealtfel îţi şi place să reaminteşti desori (şi ştii că îmi place şi mie, dealtfel, deoarece nu pun sub obroc lumina ştiinţei omeneşti binecuvântate de Dumnezeu),
aşa medicii şi psihologii au descoperit că între micul ou care prinde viaţă în uterul matern şi organismul gazdei au loc mulţime de schimburi care ajută viaţa sau o împiedică.
E foarte uşor de înţeles acest proces de schimb deschis la ambele capete dacă sesizezi ce urmare au pentru viaţa copilului o serie de acte necugetate ale mamei.
E mai greu de cunoscut şi de acceptat însă că viaţa intrauterină se tulbură atunci când mama conţine în suflet sentimente negative - ură, gânduri de rău, tensiune, conflict, frustrări etc. Totuşi, încă din vechime, oamenii au sesizat că de modul cum trăieşte mama atârnă, în grade diferite, şi viaţa şi sănătatea fătului.
Cel mai bine sunt sistematizate aceste informaţii în cărţile de specialitate - medicină şi psihologie a femeilor gravide.
Dacă vei răsfoi colecţia de reviste puse gratuit la dispoziţia publicului de către spitale sau vândute în librării, vei întâlni mulţime de articole care informează despre legătura dintre viaţa şi comportamentul mamei şi viaţa intrauterină a copilului.
Tu care te mândreşti cu ştiinţa şi, ca bun ateu, ridici mereu în slăvi puterea de cunoaştere şi de făptuire a omului, nu ştiu de ce tocmai aici unde problema e de viaţă şi de moarte o dai cotită şi te faci cârcotaş ca ultimul ignorant.
Răspunsul e cam unul singur: îţi place să te pui mereu câş, să te afirmi ca Gică-contra, să valorizezi rebeliunea de dragul rebeliunii fără a viza vreun folos sau vreo coerenţă. Te afirmi mereu ca unul care se împotriveşte, dar ce valoare are afirmarea în sine dacă nimic înţelegător, în fond, nu este?
Tu îmi pare că semeni cu puştiul acela care, cam pe când împlinise frumoasa vârstă de 3 anişori şi se prinsese în el primul licăr al conştiinţei de sine, al unui eu distinct de simbioza maternă pe care tocmai o părăsea, colinda pe la uşile vecinilor, bătea tare şi, când vecinul ieşea puştiul îşi punea mâinile în şold şi zicea cu toată convingerea: "NU!". Apoi pleca mândru-foc la următoarea uşă...
Dacă la acest copil comportamentul e de înţeles şi face parte din micile delicii ale dezvoltării personalităţii, în cazul tău însă ce rost mai are o asemenea conduită programatic rebelă?
Ai un munte de literatură pe tema relaţiei mamă-făt. De ce nu citeşti ca să te lămureşti pe-îndelete?

Eu nu zic ca este gresit faptul ca starea de spirit a mamei poate influenta dezvoltarea copilului. Ar fi asemanator cu efectul Placebo, in care starea de spirit a pacientului, siguranta de sine, poate avea efecte benefice asupra organismului.

Dar in cazul mamei, a avut probleme hormonale, provenite de la tiroida, fiind expusa norului de radiatii de la Cernobal. Acele dezechilibre hormonale i-au determinat numeroase probleme in viata, printe care si dificultatea de a ramane si a pastra o sarcina. Pe mine m-a avut dupa ce a facut in prealabil un tratament pe baza de hormoni ca sa-si echilibreze corpul.

La asta, pana si majoritatea pro-vitarilor zic da.
Eu personal zic da.

Admirabila femeie, mama ta.

Amesteci lucrurile.... Care e subiectul logic al aserţiunii: avortul sau păcatul? Nu putem schimba subiectul după plac, avînd aerul că facem logică.
Afirmaţia că în culisele unui avort spontan se află păcatul (fie şi neconştientizat, fie şi al altei persoane decât mama) nu implică şi nici nu neagă afirmaţia (falsă) că păcatele unei femei însărcinate duc obligatoriu la avort.
Cele două afirmaţii sunt independente, validitatea uneia nu se probează prin cealaltă şi nu atârnă în nici un fel de ea.

E sigur că moartea e plata păcatului,
dar nu cunoaştem în ce fel va lucra păcatul săvârşit, în ce fel se va manifesta şi asupra cui.

Dacă un fenomen se produce, e sigur că are o cauză. Şi o putem identifica.
Dar dacă un fenomen se produce, nu ştim mereu ce efect va urma. Pot apărea mereu alţi factori care duc, împreună, la efecte foarte diverse.

Viaţa nu decurge după şabloane. Chiar dacă ştim mereu cauza morţii.

Atunci nu mai deplangeti soarta copiilor avortati. Ei isi platesc pacatele. Si-o merita!
Cine suntem noi, bieti pacatosi, sa intervenim in planul lui Dumnezeu?

Intrebari:
1) Toti copiii avortati pana acum au platit pentru pacate?
2) Daca intervenim impotriva avortului le spalam noi pacatele copiilor, care, in caz contrar, ar fi fost avortati ca urmare a pacatuirii?

Gasesc ca asta este un mod de gandire profund defectuos. Ideea ca lucrurile urate se intampla doar pacatosilor si, eventual, sunt direct proportionale cu pacatul este de o mizerie inimaginabila.

Te-ar incanta gandul, ca la priveghiul mamei tale, invitatii sa se gandeasca ca poate a fost o femeie de moravuri usoare?
Da, se ducea la biserica in fiecare zi, ajuta sarmanii cu haine si mancare si parea o familista convinsa. Da' a facut ea ceva urat acolo, de l-a suparat de Domnu'.

Nu e suficient ca omul si cei apropiati sufera. ...Lipsea stigmatizarea.

Toti care au murit la Revolutia din '89 nu erau, cel mai probabil, niste sfinti in acceptiunea crestina. Da' sa crezi ca i-a pus Dumnezeu in fata gloantelor, ca parte dintr-un maret plan, pt. ca erau pacatosi... e scarbos de-a dreptul. Putin respect!

Iti raspund eu la intrebari. Cred ca 85 de mesaje sunt mai mult decat suficiente. Te-ai distrat, dar de unul singur, ar fi mai placut pentru tine sa o faci cu ateii din cartier, care poate ar gusta si glumitele. Aici esti in plus, pentru ca nu stii despre ce vorbesti si nu te obosesti sa cauti informatii.

Dintr-un masochism inexplicabil, intotdeauna am gasit atacurile virtule la propria-mi persoana usor de tolerat :).
Am citit informatii pe aceste teme. ...Poate nu suficient de multe. Ofera-mi, te tog, trei carti de apologetica, pe care le consideri cele mai bune si iti jur ca le citesc. Iti dovedesc discutand pe marginea lor.

Ce are apologetica cu crima numită avort?

Nu am cerut pe tema avort. Orice carte de apologetica care apara crestinismul-ortodox.

LE: las de la mine azi. Orice carte de apologetica care apara religia in general.

Lasă şi lasă-ne.
Nu trebuie să te convingem noi de nimic.
Ai bunul simţ şi fă şi tu la fel.

Nu era nevoie de o carte, ci de cateva fraza despre ce crede crestinismul. Sau problema mortii, in cazul de fata. Noi consideram ca toti murim, ateii au o gandire ciudata, cred ca toti mor in afara de ei. De aceea transfera gandirea lor la crestinism, spunand ca daca un om moare inseamna ca nu exista Dumnezeu, pentru ca n-ar fi trebuit sa moara.
Daca vrei poti citi catehismul, e invatatrua condensata. Exista si catehisme mai scurte.

Nu o consider o criminala, a fost un accident. Nu stim din ce cauza acea fiinta nu a mai venit pe lume si de ce Dumnezeu a voit asa.
Acelei femei i se citesc niste rugaciuni, dar nu este pusa in randul femeilor care au provocat voit un avort. Unele nu-s bucuroase ca sunt prea roditoare, altele doresc si nu pot avea.
Ce mai citeam prin alte carti si aici pe forum ca privind per ansamblu ca neam: pacate din neam, personale etc. De fapt nimeni nu stie rostul acestor evenimente nefericite din viata.

Nu-i frumos sa o jignim. Nu e nimeni sfanta dar nici chiar asa.
Dar cele care nu au dupa ce bea apa dar fac copii la greu sunt mai sfinte? au vreo virtute in plus?

N-am jignit pe nimeni, stai cuminte.

La noi este tendinta ca persoanele care au multe greutati in viata sau se chinuie mult cu boala pe patul de moarte, sa se spuna ca din cauza ca au multe pacate. Dar nu este asa.

Inutil sa spun ca sunt de acord cu dumneavostra. Dar eu am o pozitie care ma degreveaza de explicatii suplimentare.
Din pacate, dumneavostra, daca sunteti credincioasa, va trebui sa gasiti pasaje/texte/interpretari care sa va justifice pozitia.