Sinuciderea tinerilor si adolescentilor-cauze posibile
 

Avand in vedere ca multi din copii si tinerii zilelor noastre datorita diferitelor dependente digitale au devenit depresivi si nu putini din ei sunt ispititi de ganduri de sinucidere si chiar tentative pe fondul unor dezamagiri, ce argumente capabile sa alunge aceste ganduri poate aduce un profesor de religie elevilor sai??? Argumentele pozitive ca viata e frumoasa si merita traita au un efect redus. Singurul argument suficient de puternic pentru a alunga gandul sinuciderii este de a le povesti elevilor experiente ale crestinilor care au vazut raiul si iadul, mai ales cu cei care s-a sinucis.

Mereu m-am intrebat cand am auzit de sinuciderea unui copil, adolescent sau tanar cum e posibil ca ei sa faca asa ceva in conditiile in care au invatat religie ortodoxa la scoala ani de zile? Citind raspunsul unui preot (Pr.Gabriel
,, Chiar si ‘frica” expusa de Sf.Ap.Pavel, noi o explicam copiilor ca o frica de a nu pierde ceva drag, pretios, iubirea si darurile dumnezeiesti;iar iadul ca o lipsa a celor dragi, lipsa a unei comuniuni de iubire.” de pe acest blog http://www.razbointrucuvant.ro/recom...nuale-religie/, am inteles de ce. Oare Hristos in pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar descrie chinurile iadului ca ,,lipsa celor dragi” cand dimpotriva, bogatul se roaga de Avraam sa-l trimita pe Lazar in lume sa le spuna si fratilor lui ce sa faca pentru a nu ajunge si ei in iad langa el?! Asa numeste Hristos iadul, ca lipsa a comuniunii?! Il numeste: ,,focul cel vesnic unde e scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit sau intunericul cel din afara”. Hristos a spus ca ,,in vremurile din urma oamenii nu vor mai urma invatatura cea dreapta ci isi vor face invataturi care sa le gadile auzul''. Cum sa auda omul de iad cand el iubeste aceasta lume? Oare nu-i lipsim pe acesti copii, viitori adulti de a avea frica cea buna de iad cand ei nu mai au respect fata de nici o autoritate si cand ajung in criza, apeleaza la solutia de avarie, sinuciderea?!
De acord ca noi le stim si in acesti termeni dar avand aproape in fiecare clasa un numar de copii care in anumite imprejurari le-a venit gandul sinuciderii, nu putem sa descriem iadul mai frumos decat este descris de Mantuitorul Hristos ca nu cumva copii sa ramana, chipurile, traumatizati cand ei de la 3 ani vad la greu desene animane si filme cu tot felul de monstri, demoni si varcolaci dupa urma carora nu au aproape nimic. Am sa va spun ca le-am povestit elevilor de liceu diferite intamplari din cartile ,,Viata dupa moarte” si la sfarsitul anului cand i-am intrebat daca le-a mai venit vre-un gand de sinucidere, mi-au raspuns ca dupa ce au aflat ce i-ar astepta in iad daca ar fi facut-o, nu le-a mai trecut nici o umbra de gand prin minte, s-au lecuit definitiv. Insusi Sfantul Ioan Gura de Aur in discutia cu filozoful Euvul spune ca cine vrea sa alunge gandul pacatului sa aive mereu in mintea lui gandul la moarte si la iad ca doua maluri intre care merge pe drumul vietii.
Iata asemenea marturii:

Viziunea chinurilor unui sinucigas

Un batran cucernic i-a spus parintelui sau duhovnic ca el a fost foarte intristat in copilarie de moartea prematura si necrestineasca a tatalui sau. Acesta s-a spanzurat si a fost ingropat in padure fara slujba de ingropaciune. ,,Am simtit o crunta durere la pierderea tatei – i-a spus batranul duhovnicului – si ma gandeam deseori la el. Cum am crescut, m-am si casatorit si am inceput sa lucrez, dar tata nu-mi iesea din minte. Si am inceput in timpul noptilor sa ma rog lui Dumnezeu ca sa aflu unde este acum tatal meu. Si iata ca odata, vad in vis un barbat care ma intreaba:
-Vrei sa afli unde este tatal tau?
-Da, zic, as dori sa-l vad.
-Vino cu mine!
Am mers mult. Nu stiu exact unde, intr-un fel de padure intunecata. Insa, pe masura ce mergeam, pamantul sub picioarele noastre se facea tot mai fierbinte, incat au inceput sa ne arda picioarele. In final, am ajuns la un loc de unde un foc puternic izbucnea din pamant. Era o vale mare si se auzea un duduit infernal.Necunoscutul m-a condus mai aproape, tot mai aproape, chiar impotriva vointei mele. Eram inspaimantat si-mi era rau de la dogoare. In palalaia aceea se vedeau mereu oameni. Erau aruncati din hauparca o data cu focul, apoi se prabuseau iar in prapastia de foc. Chipul si tot trupul acestora erau negre ca taciunele. Gemetele si urletele lor erau ingrozitoare.
-O, Doamne! Aici se chinuie pacatosii? Am intrebat.
-Aici este si tatal tau, mi-a spus insotitorul. Dar nu mi-am vazut tatal. Dupa acest vis de cosmar nu eram hotarat ce sa fac, cum sa-mi ajut tatal, dar voiam sa-l ajut. Odata am adormit cu aceasta indecizie si cu gandul la soarta amara a tatei si… l-am vazut in vis. Focul cel mare iesea din pamant, simtem un miros fetid, respingator si auzeam urletele si gemetele sfasietoare. M-am uitat cu atentie, m-am dat mai aproape, gandindu-ma sa-mi vad tatal. Deodata a aparut la suprafata: atat de negru, parca uns cu smoala. Abia l-am recunoscut.
- O! Vania, dragutule! Rascumpara-ma de aici…acolo o copeica face aici cat o rubla. Si iar nu l-am mai vazut. Speriat cum eram n-am reusit sa scot nici un cuvant. M-am gandit iarasi: de ce nu l-am intrebat cum pot sa-l ajut? Pesemne ca el stie. Stau si ma uit la focul cel infricosator: nu-l vad oare pe tata? Intre timp, mi s-a parut ca de undeva de sus o ploicica sau o roua cade pe foc si-i mai potoleste puterea. Ma gandesc ce inseamna asta. Si aud un glas:
- Acestea sunt milosteniile si rugaciunile sfintilor pentru cei ce se chinuie aici. Ele cad ca o roua peste focul gheenei.
De atunci am inceput sa dau si mai des de pomana pentru sufletul lui Teodor, tatal meu, si am inteles cuvintele sale: ,,Acolo o copeica face aici o rubla’’. Numai ca nu sunt un om bogat; as fi dat o avere, dar nu am’’.Astfel si-a incheiat batranul minunata sa poveste. (,,Strannik’’, 1866, nr. 9)


Care este parerea voastra? Oare noi, ca profesori de religie nu suntem responsabili si vom da raspuns la judecata daca elevii nostri ajung sa se sinucida pentru ca noi ne-am jenat sa le sadim frica cea buna fie si socandu-i cu asemenea marturii??!

Inca o marturie
 

Invierea sotiei soldatului
Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse.
Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face.
Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi.
Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut batoza (masina de treierat), trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu.
A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea.
Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga.
Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.
A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
-Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta.
Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut!
Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau incat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi:
-Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
-Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
-Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:
-Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.
-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:

urmarea
 

-Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:
-Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:
-Acestia, de ce se chinuie asa?
-Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci. Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat.
Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.
Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
-Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
-Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:
-Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi stiut gandul:
-Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
-Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:
-Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
-Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
-Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator.
Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ce este mantuirea? Ati spus elevilor vostri asta?
 

Am avut neplacuta surpriza ca la inceputul anului trecut sa pun intrebarea ,,ce este mantuirea” si sa nu primesc nici un raspuns corect de la elevii celor 19 clase de liceu la care am predat. E cel mai important lucru de care trebuie sa se preocupe omul pe pamant in toata viata lui. E chiar scopul vietii.
Cuvantul MANTUIRE inseamna SALVARE si se refera la salvarea sufletului din primejdia cea mare a iadului si dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu, a raiului prin faptele credintei si harul lui Dumnezeu. Cum putem noi sa dam la o parte invatatura despre iad, lipsindu-i pe copii ca viitori adulti de o puternica opreliste in fata ispitelor si necazurilor vietii.
E adevarat ca gandul sinuciderii il au numai o parte (mica) dintre adolescenti si anume cei care au avut diferite dezamagiri sau frustrari dar si ceilalti in lipsa fricii de iad cand vor avea in viitor o dezamagire sentimentala sau chiar mai putin (un adolescent de 14 ani s-a spanzurat doar pentru ca parintii nu au putut sa-i cumpere o pereche de blugi in urma cu un an si jumate), vor apela la sinucidere ca cel mai la indem

Nu aş afirma atât de peremptoriu o asemenea legătură cauză-efect. Mai degrabă decât "dependeţa digitală", eu văd drept cauză a depresiilor de acest fel necredinţa. Nu neapărat necredinţa "totală", cât necredinţa a ceea ce o sintagmă care face modă numeşte un "Dumnezeu personal". Dacă eu cred în Dumnezeu, dar într-un "dumnezeu al filosofilor", acest lucru e insuficient ca să mă apere de sinucidere. Credinţa într-un "dumnezeu al filosofilor" înseamnă credinţa în Ceva Enorm, Părinte Ceresc şi Creator, aşa cum citim în "Luceafărul" lui Eminescu (poezie filosofică studiată în liceu). Ce i-ar păsa unui asemenea Colos Ontologic dacă o gâză ca mine îşi ia zilele? Spre deosebire de aceasta, credinţa într-un Dumnezeu personal care este credinţa creştinului, înseamnă să crezi în Cineva, care, deşi este colosal, s-a făcut pe Sine mic, mic de tot, asumându-şi, definitiv, condiţia umană. De ce a făcut Colosul asta ? Tocmai fiindcă mă iubeşte pe mine atât de mult încât nu vrea să stau, o eternitate, în stare despărţită de El. Pentru asta S-a făcut om, pentru asta s-a lăsat batjocorit, târât într-un proces injust şi omorât pe cruce, în ciuda faptului că ispititorul îi oferise mult mai mult decât o pereche de blugi. Iar metoda cea mai sigură ca să îmi bat eu joc de acest sacrificiu şi să stau departe de Domnul meu şi Dumnezeul meu veac după veac este să îmi iau zilele, adică să îl plesnesc peste sfânta lui faţă cu darul pe care mi l-a dat: darul vieţii.

Ceea ce dv observaţi aici, în mod atât de just, este un aspect particular al derivei iubiriste a credinţei. La rândul ei, deriva iubiristă se subsumează derivei moderniste, calificată de Sfântul Pius al X-lea "panerezia timpului nostru". Merită citită, deşi relativ stufoasă, întreaga enciclică Pascendi Dominici Gregis (pe care o voi traduce, curând, în română) pentru a vedea cum Sfântul Părinte demontează, element cu element, această panerezie a timpului nostru.

Pe iubirişti, îi recunoaşteţi uşor. Potrivit lor, Dumnezeu nu pedepseşte. Deşi Biblia afirmă de vreo sută patruzeci de ori contrariul. Potrivit lor iadul nu există ca loc, ci se defineşte ca "stare a sufletului". Potrivit lor, un păcat de moarte nu ajunge ca să pierzi mântuirea, ci este nevoie de o "opţiune fundamentală". Dealtfel, nebazându-se pe nimic, ei se hazardează să profeseze drept o învăţătură de credinţă că iadul, dacă nu e complet gol, în orice caz cuprinde mult mai puţin oameni decât raiul. Numai oameni cu "opţiune fundamentală spre rău": or, asemenea oameni, se ştie, nu prea există.

Nu asta a predicat Domnul nostru, nici ucenicii Lui, nu asta ! Spre exemplificare, număraţi (eventual cu ajutorul combinaţiei ctrl F) de câte ori apare cuvântul "iad" în Biblie şi de câte ori cuvântul "rai". Oriunde deschid Cartea, eu nu văd de loc raiul descris ca "stare a sufletului", ci îl văd descris ca "foc al gheenei", "scrâşnirea dinţilor", "întunericul cel mai dinafară", "iazul cel de foc" etc, etc.

Unde sunt profesorii de religie sau preotii
 

care predau religia? Astept reactia lor pe acest subiect. Sfantul Apostol Pavel spune ca:,,Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu iar sfarsitul ei este iubirea de Dumnezeu caci acum nu ma mai tem de Dumnezeu caci Il iubesc pe Dumnezeu.'' Frica de Dumnezeu presupune frica de a nu-L supara pe Dumnezeu si de a nu fi pedepsit de Dumnezeu pe lumea aceasta si/sau pe lumea cealalta pentru pacatele savarsite. Majoritatea profesorilor au trecut direct la iubirea de Dumnezeu care de fapt s-a transformat in iubirea, mila si indelunga rabdare a lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii fara a mai constientiza si faptul ca Dumnezeu mai e si drept ceea ce a dus la un laxism si o nepasare de nedescris in randul elevilor si al parintilor acestora. La tara bisericile sunt aproape goale; doar batranii si cativa copii mai vin cu bunicii lor. Copii, adolescentii si tinerii aproape ca nu mai au respect fata de nici o autoritate. Ce se poate face?

Sunt poate momente cand credinta e pusa la incercare si depresia castiga (nu e o justificare).
Ceea ce mi se pare revoltator este reactia celor din jur pentru ca de obicei, pana sa reuseasca, sinucigasul incearca de cateva ori. De cele mai multe ori prietenii stiu...parinti nu intotdeauna dar prietenii sau partenerul stiu. Si nu prea fac mare lucru se pare...am auzit si de prieteni care au dat sinucigasului o carte cu tehnici cat mai bune de sinucidere.
E doar o forma de inconstienta/nepasare de aproapele.
Am citit undeva ca daca daruiesti ceva sau iti ajuti apropele 29 de zile (in fiecare zi) iti trece orice depresie...nu stiu daca este adevarat...

Numai 29 de zile? Nu 28? si cu scopul egoist de a scapa din depresie?

Am auzit si eu de chestia asta cu 29 de zile de la cineva sau am citit (nu mai stiu). Probabil m-am intrebat si eu de ce 29...dar atat incercase persoana respectiva si probabil nu s-a mai simtit a fi depresiva.
Pentru cei care nu au credinta si aceasta metoda poate merge...nu stiu ca nu am ajuns sa traiesc asa ceva...banuiesc ca sunt si alte remedii (eu nu sunt avizata)

Vorbele rănesc mai mult decât pietrele

http://www.doxologia.ro/viata-biseri...decat-pietrele

Prostii. Nu se poate vorbi despre toate cazurile la un loc, fiecare adolescent e unic, are problemele sale, iar cei care ajung la sinucidere au trecut demult de stadiul la care vorba ii poate determina sa renunte.

Ce educatie sa faci ca profesor, indiferent ce materie predai, cand tanarul are problema sau problemele sale specifice? Poate l-a lasat iubita sau iubitul, poate are grave probleme financiare in familie, sau un parinte bolnav de cancer; poate parintii divorteaza, poate alti tineri din jur il ostracizeaza. Toate astea sunt probleme adevarate, concrete, pe care oamenii le intalnesc in viata, iar atunci cand te lovesti de ele la adolescenta e si mai grav. Cand ai ajuns la ganduri negre, de sinucidere, e nevoie de ajutor urgent, specializat, de interventie prompta si hotarata, nu de vorbarie.

Iar preventia e o gluma trista. Cum previi cauzele sinuciderilor? Cum previi problemele oamenilor? Daca poti sa previi astea, poti sa rezolvi infometarea la nivel global, printre altele.

da, ai dreptate amice, dar partial. Numai ca din ecuatia asta a ta l-ai scos pe Dumnezeu! Atunci cand un tanar are probleme si nu-l cunoaste pe Dumnezeu, i se pare ca raspunsul l-a problemele luii este sinuciderea...din pacate

Sinuciderea
 

Mă faci să râd! Ce zici de femeile care aveau 10-12 copii... femei care sperau ca soții lor să se întoarcă nevătămați de pe front? O mamă văduvă cu atâția copii presupune multă muncă. Își mai luau viața când vedeau situația în care sunt? Problemele de astăzi se datorează proastei educații. Dacă nu învață de la părinți respectivul măcar de la profesori ceva.

Eu nu discut aici motivele pentru care oamenii se decid sa se sinucida. Unii o fac pentru ca n-au luat bacul sau pentru ca nu le cumpara mami iPhone, iar altii pentru ca n-au tratament paliativ pentru bolile incurabile de care sufera, sau pentru ca risca sa ramana pe strazi. Fiecare decide pentru el ce e important in viata si fiecare sinucigas are drama lui personala, pe care numai el o intelege si noi nu. Exemplele tale sunt scoase din context si ignora exact lucrul asta. Nu toti oamenii au aceeasi toleranta la stres si la presiune, intocmai cum nu toti oamenii au aceeasi toleranta la efort, de exemplu. E foarte usor sa clasifici motivele drept nesemnificative, "niste prostii", dar uiti ca in urma unei sinucideri exista mereu o consecinta foarte serioasa: un om moare, indiferent de motive.

Depresia...
 

Multa lume e depresiva. O simt chiar pe propria piele. Vad in jurul meu tristete, camuflata in diverse forme; unii sunt tristi cu zambetul pe buze, altii sunt tristi in plina reusita sociala. Lipsa credintei , viata ta si a celor din jur, sistemul de valori tot mai straine de legile lui Dumnezeu, te seaca de viata. Iti ramane doar frica de Dumnezeu si de Judecata Lui, glasul constiintei si a Adevarului. Mi se pare ca toata viata e o lupta continua cu depresia.

Lipsa credintei aduce dupa sine vanitatea si mandria, iar dupa astea vine sinuciderea morala. Ce poti tu sa spui unui om in plin colaps cand si tu la randul tau simti cadere? Poti doar sa te uiti la el si in gandul tau sa apelezi la mila lui Dumnezeu pentru amandoi.

A zis candva un preot ca Dumnezeu are nevoie de oameni barbatosi, puternici, nu de plangaciosi. Cu asta ma cert deseori cand ma simt trist: "Nu te mai plange atat!".

Nu stiu cum un profesor ar putea sa ajute un copil depresiv, daca acel copil si-a omorat vointa de a se ridica pe picioare. Sper ca Dumnezeu sa aiba grijia de inimile noastre firave si sa ramana cu noi, oricat de mult l-am alunga prin faptele si necredinta noastra.

Doamne ajuta!

Ai uitat ceva, dragul meu: iubirea. Fara iubire suntem doar chimvale sunatoare; suntem goi pe dinauntru, suntem seci, uscati, fara miez. Pierdem sensul vietii. Si daca mai vine si un necaz, insucces sau o pierdere, se ajunge foarte usor la depresie. Umple-ti sufletul cu iubire si depresia va disparea.
Iti doresc sa cresti in iubire si sa-ti gasesti pacea sufleteasca!
Bucurii!

Tristeţea e un simţământ derivat, unul de mâna a doua ca să zic aşa, adică un racket pentru durerea camuflată a unei pierderi neacceptate în starea de copil a eului.

Cuvinte-cheie: racket, pierdere, refuzul acceptării, stare de copil (a eului).
Am mai spus şi îmi cer scuze că repet: copilul nu poate trăi fără adult şi fără părinte, oricât de mult îl înfurie asta, generînd la mâna a doua tristeţea...
Vorbe de psiholog, deformare profesională, scuze!... :)

,,Nu se cuvine ca cei mai slăbuţi cu firea să deznădăjduiască şi să părăsească vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi să o dispreţuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înţeleasă de ei. Căci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuţii şi mântuirii, prin sârguinţă şi dorinţă, totuşi se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic.'' (Antonie cel Mare)9

ˇ Toţi dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primeşte să facă aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început această vieţuire, tăind şi uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e adevărat că oasele bărbatului trist se usucă. Dacă acest drac războieşte pe un monah cu măsură, îl face încercat, căci îl convinge să nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia şi să înlăture toată plăcerea. Dar dacă stăruie mai mult, naşte gânduri care sfătuiesc pe monah să-şi ia viaţa, sau îl silesc să fugă departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit şi l-a pătimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. “De aş putea, zice, să mă omor, sau pe altul să rog să-mi facă mie aceasta”. Simbol al acestui drac este sălbăticiunea numită năpârcă, a cărei fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârşeşte veninul celorlalte fiare, ba dacă e primit fără măsură, omoară şi animalul însuşi. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a făcut nelegiuire în Corint. De aceea şi scrie cu râvnă Corintenilor, zicând: “Arătaţi-i dragoste, ca nu cumva să fie înghiţit unul ca acesta de o întristare mai mare”. Dar duhul acesta, care întristează pe oameni, ştie să se facă şi pricinuitor de bună pocăinţă. De aceea şi Ioan Botezătorul îi numea pe cei ce erau străpunşi de duhul acesta şi alergau la Dumnezeu “pui de năpârci”, zicând: “Cine v-a arătat vouă să fugiţi de mânia ce va să vie? Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă; şi să nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem pe Avraam”. Căci oricine a urmat lui Avraam şi a ieşit din pământul şi din neamul său, s-a făcut mai tare decât dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9


ˇ Ceilalţi strecoară în minte gânduri, sau înţelesuri, sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul lucrează dimpotrivă: coborându-se în mintea însăşi, aşează în ea cunoştinţa celor ce le vrea, şi prin minte linişteşte neînfrânarea trupului. (Evagrie Ponticul)9


ˇ Păzeşte-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâmplă că, în vreme ce te rogi curat şi netulburat, să ţi se înfăţişeze deodată înainte vreun chip străin şi ciudat, ca să te ducă la părerea că Dumnezeu este acolo şi să te înduplece să crezi că dumnezeirea este câtimea ce ţi s-a descoperit ţie deodată. Dar dumnezeirea nu este câtime şi nu are chip. (Evagrie Ponticul)9


ˇ Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat. (Evagrie Ponticul)9
ˇ Este o zdrobire de inimă lină şi folositoare, spre înmuierea ei; şi este alta ascuţită şi vătămătoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9
ˇ Definiţia nădejdii: călătoria minţii spre cele nădăjduite. (Diadoh al Foticeii)9


ˇ Părăsirea povăţuitoare aduce sufletului întristare multă; de asemenea o anumită smerenie şi deznădejde măsurată. Aceasta pentru ca partea lui iubitoare de slavă şi fricoasă să ajungă, după cuviinţă, la smerenie. Ea produce în inimă îndată frica de Dumnezeu şi lacrimi de mărturisire, precum şi multă dorinţă de tăcere. Dar părăsirea în sens de lepădare lasă sufletul să se umple de deznădejde, de necredinţă, de fumul mândriei şi de mânie. Deci având noi experienţa ambelor părăsiri suntem datori să ne apropiem de Dumnezeu după cum o cere fiecare. În cazul celei dintâi suntem datori să-l aducem mulţumire însoţită de rugăciuni de iertare, ca unuia ce ne pedepseşte neînfrânarea voii noastre cu certarea acestei părăsiri, ca să ne înveţe, asemenea unui Tată bun, deosebirea dintre virtute şi păcat. În cazul celei din urmă, trebuie să-l aducem mărturisirea neîncetată a păcatelor şi lacrimi nelipsite şi retragere şi mai multă, că doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor, să ni-L facem pe Dumnezeu milostiv, ca să caute ca mai înainte la inimile noastre. Dar trebuie să ştim că atunci când se dă lupta între suflet şi Satana, ciocnindu-se ca două fiinţe, datorită părăsirii povăţuitoare, harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, ca să arate vrăjmaşilor sufletului, că biruinţa este numai a lui. (Diadoh al Foticeii)9

Sursa: http://www.filocalie.ro/deznadejdea/

Nu intamplator se spune ca deznadejdea este un pacat impotriva Sfantului Duh. Iar pacatele impotriva Sfantului Duh sunt foarte mari. Sa fugim de deznadejde indiferent cat de grele ar fi momentele prin care trecem. Razboiul se pierde pe plan psihic. Daca-i lasam vrajmasului cale libera, apoi sa nu ne miram de ce e in stare sa faca cu sufletele noastre. Cei care s-au sfintit in inchisori au stiut sa lupte in primul rand cu deznadejdea.

Si sunt de acord cu domnul Cezar Ion. Ar trebui ca, dupa atata timp de falsa democratie si religiozitate, sa se intoarca toti cei care sunt in institutia numita Biserica si sa vada ca toate problemele tineretului, a copiilor-ca sinuciderile apar tot mai mult la copii care nu au intrat in adolescenta, 11-12-14 ani si nu numai. Nu v-ati gandit ca, in afara de faptul ca copii o aiu pe cai gresite, fac prostii, se apuca de tot felul de lucruri negative...in spatele acestor rele se afla, de fapt lipsa iubirii dupa care, efectuv, tanjesc...Si psihologic e demonstrat, ce dovezi va mai trebuie, ca omul, in lipsa iubirii ajunge la tot felul de idoli sau gesturi criminale...iar in adanc, la baza instinctelor pe care nu le mai poate sau nu mai vrea sa le infraneze sau nu stie...se afla faptul ca, undeva, in copilarie nu a fost iubit de parinti...?? E trist ca, atatia invatati exista aici dar nici unul nu a atins problema asta...Stiu ca e vechi topicul dar nu pot sa nu imi exprim parerea direct....! De ce nu patrundeti pana in sulfetul elevilor ca sa vedeti daca sunt multumiti de profesorii de religie? Sa analizati..! Sa vedeti cum isi fac treba de mentori spirituali in scoli?? E fumata, cum se spune, deja, intrebarea: Ce se intampla? Ca exista profesori de religie, dar copii sunt asa si pe dincolo?! Iar daca motivatia de a te face profesor de religie, recte, te motiveaza doar titlul si banii..nu stiu daca mai merita sa devii..din ambele motive: stii cat de prost platiti sunt profesorii si ...atunci de ce te mai facu profesor? Inainte de a-ti afce o cariera, parerea mea umila, este sa analizezi putin si foarte simplu salariul care se ofera. Prin simple intrebari, dintr-o persoana in alta tot afli ce salarii sunt, nu? Daca in teorie profii de religie ar trebui sa fie un fel de mentor spiritual sau apropiat al elevilor asa cum afirmati, atunci in practica stiti ca nici pe departe nu e asa. Problema nu sta in profii de religie, in totalitate, ci in societatea care o apuca pe principii negative, transformate in cai corecte si bune. S-a ajuns cu susul in jos, unde sus-ul se confunda cu jos-ul! Se stie cata mizerie, incompetenta si nesimtire excista in multi oameni din sistemul de invatamant, insa cine ar putea nu face nimic pentru ca are interese de acoperit si castiguri de aparat. E cat se poate de vizibil si nu trebuie nu stiu cata inteligenta sau carte pentru asta, decat un minim spirit de observatie!!!! Va spune toate astea un fost elev, de putin timp student.

@lena Esti putin cam peste tot cu mesajul tau. Adica ai inceput de la parinti si ai ajuns sa dai vina pe profesorii de religie. Cu alte cuvinte, nu prea inteleg exact ce doresti sa spui.

Profesorii de "religie" (ortodoxia nu este religie, dar asta e alta discutie) nu ar trebui sa fie mentorii spirituali ai copiilor. Indrumatorii spirituali ai copiilor ar trebui sa fie duhovnicul familiei sau duhovnicul lor si parintii. Apoi, un profesor de religie nu poate sa faca intr-o ora pe saptamana ce ar trebui sa faca parintii acasa sau directorul scolii/dirigintele. Nu cred ca profesorii de religie au legatura cu sinuciderea copiilor si a adolescentilor, as spune ca porneste totul de la familie, apoi de la anturaj.

Sunt si copii care au parinti buni, dar sunt hartuitit mereu la scoala, iar in Romania(si nu numai) este aceasta mentalitate ca tanrul ar trebui sa isi rezolve singur problemele, desi este gresit. Nu stiu cazuri din Romania, dar stiu ca in Vest multi copii si tineri s-au sinucis dupa ce au fost hartuiti ani de zile. Sunt si copii de 9 ani care si-au luat viata din cauza asta. In engleza se numeste bulling. Sunt mai multe probleme si cazurile sunt diferite.

hartuirea e ca la ea acasa in scoli. Si pentru un copil e o trauma majora sa fie zilnic hartuiti de copii mai mari, ma puternici sau mai bogati. Dar interesant este faptul ca, copiii, sunt hartuiti si de unii dintre profesori uneori. Un preot si un psiholog in fiecare scoala ar fi mana cereasca.

nu inteleg
 

Aici ar trebui sa se faca vorbire despre sinuciderea tinerilor daca am inteles eu bine! Acu sa nu afirmati ca s-ar sinucide pt ar fi hartuiti...Sa fim seriosi! Cei care se sinucid o fac in opinia mea, fie pt. au pb la nivel psihic, fie fiind exagerat de introvertiti nu gasesc o cale de comunicare cu apropiatii lor.Sunt suficiente cazuri insa , in care copii de intelectuali traind cu tot ce vor in jur, se sinucid pt nu i-a lasat "papa" si "mama" la mare, cu pletosul din vecini...Dar de aceea am si convingerea ca la judecata, se va tine cont de imprejurarile in care si-au pus capat zilelor fiecare. Oricum, eu cred ca multi foarte slabi din fire hotarasc fara sa realizeze, sa se sinucida de cand de ex/. experimenteaza "iarba", pt apoi cam toti trec la altele mai..."grave". Cat despre necesitatea ca fiecare scoala sa aiba cel putin un preot si un psiholog, subscriu!

Ca profesori de religie suntem datori sa facem tot ce putem
 

Am avut in jur de 15 elevi din clasele VIII-XII care au avut ganduri si tentative de sinucidere carora le-am povestit istorioarele de la inceputul topicului iar la sfarsitul anului scolar i-am intrebat daca au mai avut asemenea ganduri si toti mi-au raspuns ca de cand le-am povestit cum arata iadul sinucigasilor, le-a fugit orice umbra de gand de sinucidere. Am simtit o mare bucurie si am socotit ca Dumnezeu mi-a dat gandul cel bun sa le povestesc despre iad in cel mai groaznic mod cu putinta, intuind ca nu poate fi ceva mai puternic decat frica de iad care sa alunge gandul sinuciderii care pentru ei in acele momente era mai puternic decat frica de moarte. Din pacate, majoritatea profesorilor de religie, multi din ei si preoti, cu care am discutat despre acest subiect au discutat doar in treacat cu elevii lor, evitand sa le povesteasca ceva despre iad si rai din multitudinea cartilor cu marturii ale crestinilor ortodocsi despre viata de dupa moarte aparute in ultimii 20 de ani.

Educatia cu frica, tema religiei de 10000 de ani pana, aparent, in prezent.

Era de inteles in antichitate, poate si in evul mediu. Dar acum? Nu se poate face educatie decat prin amenintari?

abaaa, ca in comunism...educatia cu frica; aia a fost, este si va fi in floare oricand cred, desi tot mai multi incercam sa nu facem asta. Vor mai fi destui cu mentalitatea "eu te-am facut, eu te omor", "daca minti, mergi in iad" (si urmeaza o poveste espre cum arata iadul etc etc), "cat timp esti lamine in casa, faci ce zic eu, ca daca nu..." etc.
E mult mai simplu sa educi cu frica decat sa-ti dai silinta sa educi frumos...
Si ne miram de ce sinucideri si de ce plecari de acasa, si de ce nu comunica copiii cu parintii si profesorii. Penreu ca frica, au fost educati sa le fie frica, au fost educati cu amenintari, cu batai. Si inca sunt atat parinti, cat si profesori care fac asta (din pacate).

editare: pt beatrix: ooo, sunt copii care se sinucid din cauza hartuirii si sunt copii care ajung la tot felul de probleme din cauza hartuirii, dar nah...de unde sa stiti, daca n-ati fost hartuita si daca nu vedeti copii hartuiti in jurul dvs?!

Aha, deci dupa mintea ta, se sinucid ca nu mai pot de bine..

Traim vremuri obisnuite, dar e important sa ne raportam duhovniceste la acestea. Prin credinta, ne putem reduce pretentiile fata de altii si le putem majora pe cele fata de noi insine.

Pustnicii, desi au conditii minime de trai, sunt impacati cu viata pe care o duc, cu Dumnezeu si cu ei insisi. Omul bogat sau sarac, daca nu e impacat cu Dumnezeu, poate cadea in deznadejde, arma cea mai perfida a necuratului care poate conduce sufletul spre sinucidere. Viata fara Dumnezeu este o viata lipsita de sens.

Nu sunt profesoara de religie, dar, daca as fi, as conduce discutiile in asa fel incat sa ajung si la droguri si la sinuciderisi la alte pacate care fac ravagii in randul tinerilor. Daca nu luptam contra pacatului de orice fel cu inima de mama, nu de judecator, riscam sa-i abandonam pe tineri in ghearele necuratului.

Ei trebuie sa stie ca exista iad, nu sa-l vada mai intai pentru a se convinge. Daca Hristos a spus ca exista iad, trebuie sa spuna si profesorul de religie. Daca n-ar exista iad, atunci jerfta Mantuitorului n-ar fi avut sens. Lasam iubirismul gratuit la o parte si-i spunem tanarului ca nu amandoi talharii de pe crucile intre care a fost rastignit Iisus s-au mantuit, desi Hristos S-a rastignit pentru noi toti. Una e sa-ti asumi greselile si sa te pocaiesti si alta e sa astepti sa fii iubit in timp ce arunci cu pietre in binefacatorul tau!

Talharul care a fost capabil de pocainta a simtit iubirea lui Dumnezeu, iar despre cel mandru si dispretuitor nu ni se spune nimic. Iuda, tradatorul, n-a fost capabil de pocainta si a calcat in picioare poruncile evanghelice pe care Mantuitorul le rostise si in prezenta lui. A facut, de fapt, voia necuratului care a intrat in el!

Deprinderea tinerilor cu supravegherea gandurilor le-ar aduce trezvie. Iuda a fost convins ca gandul de sinucidere este al sau. S-a inselat, insa.

Fara rugaciune si fara trezvie, in orice moment putem gresi in diferite feluri si noi. Moartea sufletului este tot o moarte. Uneori ni se pare mai putin grava. Exista marturii despre multi oameni care nu s-au sinucis si care se afla, totusi, in iad. Este adevarat ca acestia au sanse de mantuire prin rugaciunile altora pentru ei. Insa sinucigasii nu au nicio sansa, caci au ales chinurile vesnice in locul fericirii vesnice.

& abaaaabbbb63 Asta ati inteles voi din ce am postat??!!
 

Am impresia ca voi nu ati citit poate nici macar o evanghelie, ce sa mai vorbesc de epistole. Sfanta Scriptura spune despre FRICA DE DUMNEZEU: ,,Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; cei fara minte dispretuiesc intelepciunea si stapanirea de sine. (Sol.1:7) Exista doua forme ale fricii de Dumnezeu, corespunzatoare celor doua trepte ale acestei virtuti.

a) Pe treapta de jos sta frica de judecata lui Dumnezeu, in aceasta viata sau in veacul ce va sa vina, si de amenintarea chinurilor, pe care Parintii le numesc "pedeapsa". Acest termen nu trebuie inteles in sensul ca un Dumnezeu razbunator si crud i-ar pedepsi pe cea care incalca poruncile Sale, ci ca suferinta a sufletului instrainat de Dumnezeu si lipsit de bunatatile duhovnicesti care-i fusesera menite si pe care singur omul si- o aduce prin pacat, judecata lui Dumnezeu nefacand altceva decat sa-I descopere dreapta masura.

Aceasta frica este frica "incepatoare", caci scris este: "inceputul intelepciunii este frica de Domnul" (Ps.110, 10; cf. Pilde l, 7; 9, 10).Atunci cand Parintii spun ca prima forma a fricii este a celor incepatori, inteleg prin aceasta pe cei care n-au atins desavarsirea, pe cei care nu sunt inca sfinti. Deci, aceasta frica o au si se si cuvine s-o aiba chiar cei sporiti duhovniceste. Avva Dorotei nu se fereste sa spuna monahilor: "Frica incepatoare tine de alcatuirea noastra".

Totusi omul este chemat sa-si stinga aceasta frica si sa treaca dincolo de ea, ajungand la iubirea desavarsita, asa cum invata Apostolul Ioan: In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire" (I Ioan 4, 18). Urmand acest cuvant, Sfantul Maxim Marturisitorul scrie: "Prima temere este scoasa afara de dragostea desavarsita a sufletului (I In 4, 18), pe care a dobandit-o si care nu se mai teme de chinuri". De aceea, Sfantul Antonie cel Mare poate spune: "Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica".Sfantul Diadoh al Foticeei spune limpede: "Frica este starea proprie dreptilor care inca se curatesc, fiind impreunata pe jumatate cu dragoste. Iar dragostea desavarsita este proprie dreptilor curatiti deplin, in care nu mai este frica. "Caci dragostea desavarsita, zice, scoate afara frica" (I In 4, 18). (...) De aceea zice Scriptura intr-un loc: "Temeti-va de Dumnezeu toti sfintii Lui" (Ps. 33, 9); iar in alt loc: "Iubiti pe Domnul toti cuviosii Lui" (Ps. 30, 25). Prin acesta invatam limpede ca frica de Dumnezeu este proprie dreptilor care se curatesc inca, fiind impreunata, cum s-a zis, pe jumatate cu dragoste; iar dragostea desavarsita e proprie dreptilor curatiti, in care nu mai este gandul vreunei temeri, ci o ardere neincetata si o alipire a sufletului de Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfant".
b) A doua forma de frica tine de iubirea desavarsita. Ea se naste din iubirea lui Dumnezeu, care o izgoneste pe cea dintai. Este frica de a nu fi despartit sau instrainat de Dumnezeu, frica de a fi lipsit de "indrazneala dragostei". Dupa cum spune cu multa dreptate Clement Alexandrinul, "nu te temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu".

Cred ca e bine sa-i invatam pe copii cu frica de Dumnezeu
 

.... si respectul fata de parinti, altfel ajung sa creada ca pot face orice, indiferent cat rau si durere ar produce in jurul lor, multi din ei spunand cu usurinta: ,,e viata mea si fac ce vreau cu ea'', de parca ei s-au programat pe ei insisi sa se nasca si sa le creasca urechile simetric, nu parintii lor care s-au sacrificat pentru ca ei sa aibe de toate. Am cunoscut destui copii si adolescenti cu aceasta mentalitate. Faptul ca au tentative de sinucidere care uneori duc la moarte arata cat egoism si iubire de sine au in ei caci uita ca au niste parinti care vor suferi enorm pentru fapta lor.
antoniap ai mare dreptate in ce spui; mereu am incercat sa abordez d.p.d.v. ortodox subiectele cele mai importante si practice cu exemple din viata reala, atat cat m-a luminat Dumnezeu si au fost si rezultate pozitive prin mila lui Dumnezeu.

Corinusha & abaaaabbbb63 Daca aveti solutii mai bune pentru a-i determina pe sinucigasi sa renunte si sa se intelepteasca, spuneti-le, va ascult!!!...... O data ce gandul sinuciderii e mai puternic decat frica obisnuita de moarte, ati gasit voi altceva mai puternic decat frica de iadul vesnic, capabil sa alunge gandul si hotararea cuiva de a se sinucide???

Solutii nu exista; in schimb se poate face sanu se ajunga la gandul sinuciderii.
Cati parinti cred ca a iubi copilul inseamna confort sau lux materual si atat? Cati dintre parinti isi abandoneaza copilul cu bona/vecina ca sa lucreze ei 14-15 ore din 24? Care-s parintii aia care mai au rabdarea sa mai vorbeasca cu copiii? Ei bine, de obicei, rata suiciderilor si a dependentei e droguri sau alte asemenea este datorata celor demai sus. Se poate vedea foarte clar la o privire mai atenta in jur, ventual vorbit cu copiii care au avut/au ganduri de suicid/care se drogheaza, care fac alte pacate de genul. Intreaba-i ce i-a deterinat sa se gandeasca la suicid/ce i-a facut sa se apuce de droguri etc?

Si daca copilul nu-i credincios, ce-o sa faci, ca amenintarea cu chinurile iadului nu merge?
Ce te faci cand il ameninti cu chinuril iadului pe un copil care abia prinde credinta si cu asta i-o spulberi de tot, pentru ca prefera sa nu creada ca Dumnezeu e crud, cand el a auzit doar ca dumnzeu e iubire.
Nu toti citesc/ au citit sute/mii de carti pe domeniu sa isi dea seama de fapt care e treaba; si daca citesti mai mult iar nu e bine, ca incepi sa vezi cate-o contradictie pe ici, pe colo, si ramai mai nedumerit decat ai fost...

Asa, ca o concluzie, daca s-ar ocupa parintii de copii asa cum trebuie si nu kasa tv-ul sau vecina sau bona sa ii educe si daca le ofera iubire si sprijin NECONDITIONAT si iubire NECONDITIONATA, atunci ar mai scadea rata suicidurilor in randul tinerilor si probabil si in randul adultilor.

Nu stiu daca ai avut vreodata ganduri e genul "mai bine nu eram; mai bine mor"; iar daca ai avut, gandeste-te in ce momente iti veneau aceste ganduri, care era de fapt cauza gandurilor...


pt Alin:
O sa sune ciudat, dar...pot fi recunoscator pentru existenta codului penal, pentru ca oameni la inchisoare au fost si au iesit si au vorbit, pedepsele cu moartea se desfasurau sub privirea intreg orasului/satului, insa din iad sau Rai nu s-a intors nimeni sa povesteasca, nu le-a vazut nimeni cu ochii lui astfel incat sa fie 100% credibil, asa ca partea cu religia si chinurile vesnice tin de amenintare mai mult si prea putin recunostinta.

Ah, ca sa nu ma vorbesc e vesnica "ortodocsii semantuiesc, restul merg clar in Iad"; asta e fraza care pe mine ma scoate din sarite. Si problema e ca ortodocsii sunt atat de convinsi de ce zic, de parca au fost in vizita in iad si Rai sa vda daca s-au mainuit doar ortodocsii sau nu. Asa ca da, religia incearca sa manipuleze prin amenintari care merg la cei mai mult oameni.

Mantuirea e subiectiva si cu siguranta n-o sa stim noi, niciunul, cine se va mantui si cine nu, cine s-a mantuit pana acum si cine nu.

Haha, ce prostie, asta e o cretinatate inspirata pe linie atee.
Chiar si un copil intuieste ca exista si dreptate, nu doar iubire iar in baza dreptatii exista atat rasplata cat si pedeapsa.

Pe de alta parte, la un ateu inrait binenteles ca n-are sens sa-i spui ca ajunge in Iad daca face ceva gresit sau se sinucide, dar uite ca nu sunt atat de multi pana la urma se pare.

Si da, nu e suficient un de-motivator ca frica de pedepasa, daca nu pui si ceva pozitiv, treaba nu merge cum ar trebui.

La ce cursuri de psihologie aiuristica ai invatat chestiile astea?

Ce e abureala asta cu "NECONDITIONATA"?
Cand viata iti ofera ceva "neconditionat"?
Adica fiule, du-te si da in cap vecinului, sparge un magazin, fumeaza iarba sau fa orice altceva ce iti trece prin cap ca eu te sprijin NECONDITIONAT.

Daca vrei un ratat, sprijina-l neconditionat.

Nu, dar in cazul acesta, profesorul de religie a zis ceva de genul "Nu omori o persoana pentru ca intri 25 de ani la inchisoare." Abordarea ar fi mult mai buna daca s-ar zice "Nu omori pe cineva pentru ca nu este bine dpdv etic, moral, emotional, social, etc." cu explicatiile de rigoare.

Ii explici cuiva sa nu faca ceva pentru ca nu e bine sa-l faca, nu pentru ca o sa fie torturat dupa.

alin, chiar daca copilul ajunge sa fca ce ai scris tu, inseamna ca gta, vrei sa il pedepsesti si nu-l mai iubesti?
Miram-as sa te vad ca il iei tu si-l duci la sectie, sau ca il omori tu cu mana ta ca a facut ce a facut. Daca ai putea face asta, inseamna ca nu-ti iubesti copilul.

Si oare de ce incep copiii sa fure/sparga etc.?!


O fi e am scris filizofeala atee sau cum vrei sa-i zici, dar am auzit de mai mlte ori invocat acest motiv pentru lipsa de credinta in Dumnezeu; ca au reusit ateii sa ii atraga oameni e problema lor; problema e ca crestinii pierd credinciosi sau potentiali credinciosi pentru ca nu stiu sa explice astfel inacat putin credinciosul sa inteleaga si altceva decat sa nu faca x ca merge in iad, sa nu faca y ca merge in iad etc.

Si nu toti au noroul sa intre aici pe forum sa mai invte cate ceva (eu recunosc, 3/4 din ce am invatat despre ortodoxie si a fi un bun crestin de aici am invatat, si forumul asta m-a ajutat sa m a[ropiu e Dumnezeu mai mult decat eram inainte sa activez aici); si cu siguranta nu multi stiu sa caute sa nu gasesc informatii care sa ii ajute.

Alin, inca ceva: ce intelegi tu prin sprijin...neconditionat?

Tu trolezi. Categoric.
Ca imi vine greu sa cred ca doar atat te duce capul.

Pai daca e sa ma iau dupa tine, aia care au scris C.P erau prosti gramada.
In loc sa scrie ditamai cartzoaia, si coduri de procedura, sa bage atatia bani in sistemul de justitie, politie, penitenciare, trebuuau sa puna in scoala 1-2 ore pe saptamana in care profesorul sa explice la copii ca "nu e bine dpdv etic" si "moral" si "emotional" si "social" sa faca prostii.

Categoric, din cauza asta sunt puscariile pline, ca n-au primit educatia cu "eticul" si "moralul" si "emotionalul".

Dar nici acum nu e prea tarziu, ar trebui sa ii inscrie la un curs de cateva ore pe linia educationala inspirata de tine dupa care sa le de-a drumul in societate ca in mod sigur vor sti cum sa se comporte de acum inainte.

Pana atunci nu stiau cum si de ce mai ales.

Uite exact asa:

ce faci daca gasesti un portofel cu bani

https://www.youtube.com/watch?v=7AuP186vvwo

Nu draga, cum asa, ii spui: "fiule, te iubesc ca tocmai ai omorat pe vecinul, noi o sa-ti oferim suport neconditionat, vom fi in fiecare duminica la vorbitor cu cartusul de tigari si banii de buzunar".

Daca tu atata stii, atata poti..

Lipsa educatiei, in adevaratul sens al cuvantului care inseamna o relatie in adevaratul sens al cuvantului cu copilul, nu doar o lista de interdictii.

Pai prost nu e ala care inventeaza o scuza stupida cu care sa submineze invatatura crestina, ci ala care o crede.

Daca ai cui explica. :)
Iti garantez ca majoritatea celor cu probleme nu de explicatii duc ei lipsa sau cer, cel putin pana nu li se infunda serios tare.
Si char si atunci nu se omoara dupa ele.

Pai nu stiu, nu eu am inventant conceptul asta educational, sa-ti explice aia care il sustin :)

prin faptul ca sprijini pe cineva, fie si neconditionat, nu inseamna ca esti acolo oricand ca sa-i faci mofturile si toata placerile. Sprijin nconditionat e atunci cand esti acolo pentru omul acela si il ajuti sa se indrepte/sa renunte la ideile si faptele care nu ii fac bine etc, cand sti acolo langa el si il ajuti sa aleaga/revina la calea cea buna.


Ba da, au nevoie SI de explicatii, mai ales can e vorba de copii, care ulterior ajung adolscenti, apoi adulti; pentru ca oricine are nevoie de axplicatii, mai ales daca are probleme; ca efectul de turma e in floare si au fost altii inaintea ta cu altfel de explicatii, asta e alta problema... Ca parinte, ar fi vina ta, daca ar fi juns un strain/o straina/niste straini sa-i vina cu explicatii copilului inaintea ta.

AlinB e corect ce spui
 

Dumnezeu e bunatatea si iubirea absoluta dar e si dreptatea absoluta. La ora de religie ar trebui sa se vorbeasca despre ambele aspecte bine si rau / rasplata si pedeapsa aici / rai sau iad dincolo. Binenteles ca vorbim si de mila si rabdarea lui Dumnezeu care asteapta pocainta si indreptarea noastra. Problema este ca o parte din parinti se revolta daca copiilor li se vorbeste si de iad, nu numai de rai si iubirea lui Dumnezeu. De aceea majoritatea profesorilor de religie evita sa atinga acest subiect si daca o fac, de frica parintilor si a problemelor ce le-ar putea avea o scalda cu idei de genul:,, iadul e lipsa comuniunii cu cei dragi'', uitand ca Hristos a descris iadul asa cum e: ,,focul cel vesnic, intunericul cel dinafara, viermele neadormit, etc.'' Rezultatul e ca elevii nu capata FRICA CEA BUNA, FRICA DE DUMNEZEU CARE E INCEPUTUL INTELEPCIUNII care aduce dragostea de Dumnezeu ce exclude frica de orice rau din aceasta lume. De aceea multi elevi cred ca li se cuvine totul, ca totul le este permis. Ideologia acestei lumi in care traieste se poate rezuma in urmatoarele cuvinte:
,,Nu exista bine si rau. Fa ce vrei! Daca ceea ce faci, te satisface, e bine. Nu conteaza ca altii sufera din pricina ta. Tu sa fii satisfacut!'' Dar satisfacut este total diferit de a fi fericit.

O definitie interesanta dar poate nu e tocmai ceea ce se intelege din simpla afisare a termenilor.

Cei care au apucat-o deja aiurea, nu de explicatii duc ei dorul.

Explicatiile merg la inceput, inainte sa incepi sa faci anumite alegeri pe urma alegerile iti dicteaza ratiunile lor, oricine vine din exterior cu explicatii pica din start.

Uite tu de ex. degeaba ti s-au explicat niste chestii, tu tot o tii pe a ata, ca aia nu ti se pare ok, ca aia e asa si pe dincolo, ca tu preferi sa crezi ca nu e asa, si etc.

Frica aceasta este "frica desavarsita", "a celor sfinti si desavarsiti, a celor care au ajuns la masura iubirii". Sfintii, spune Avva Dorotei, "nu mai fac voia lui Dumnezeu de frica chinurilor (...), ci, pentru ca il iubesc (...), se tem sa faca ceva contrar voii Celui iubit (...). Caci sfintii nu mai fac voia Lui din frica, ci se tem pentru ca-L iubesc". Sfantul Ioan Casian arata si el ca "la aceasta teama, asadar, sunt poftiti nu pacatosii, ci sfintii, precum spune in cuvinte profetice Psalmistul: "Temeti-va de Dumnezeu toti sfintii Lui, fiindca nimic nu le lipseste celor ce se tem de El" (Ps. 33, 9). Este sigur ca nimic nu-i lipseste celui ce se teme de Dumnezeu cu aceasta teama. (...) Despre aceasta teama vorbeste profetul, cand spune ca Duhul Sfant s-a coborat in sapte forme asupra Omului-Dumnezeu, la nasterea Sa in trup. "Se va odihni, spune el, asupra Sa Duhul Domnului: duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul chibzuintei si al puterii, duhul stiintei si al evlaviei" (Is. 11, 2), adaugand ca pe ceva de capetenie: "Si-L va umple duhul temerii de Domnul" (Is. 11, 3). In aceste cuvinte din urma trebuie sa observam cu mare atentie ca n-a zis: "Si se va odihni asupra Lui duhul temerii de Domnul", cum spusese despre celelalte, ci "il va umple duhul temerii de Domnul". Atat de mare este puterea virtutii sale, incat celui pe care l-a stapanit odata pentru virtutea sa ii ocupa nu numai o parte, ci toata mintea sa. Si pe buna dreptate, fiindca pe cel care nu se desparte niciodata de dragostea Lui aceasta dragoste nu numai ca-l umple, dar chiar il stapaneste fara intrerupere si pentru totdeauna (...). Aceasta este asadar teama desavarsirii, de care se spune ca a fost umplut Omul-Dumnezeu, care a venit nu numai pentru a rascumpara neamul omenesc, dar chiar pentru a-i darui o forma de desavarsire si pilda de virtuti".

Insa nimeni nu poate ajunge la aceasta frica daca n-a cunoscut-o inainte pe prima: "Nu e cu putinta sa ajunga cineva la aceasta daca nu o are mai intai pe cea incepatoare", spune Avva Dorotei, "caci zice: "Frica de Domnul e inceputul intelepciunii" (Ps. 110, 10), si iarasi: "Frica de Dumnezeu e inceputul si sfarsitul" (Pilde l, 7; 9, 10; 22, 4)".

De aceea, celui care nu s-a tamaduit pe deplin si n-a ajuns la nepatimire, nici n-a atins deplinatatea iubirii, i se cuvine sa caute a dobandi frica cea incepatoare. Caci, spre deosebire de frica patimasa, teama de Dumnezeu nu se iveste de la sine, ci este o virtute pe care omul trebuie sa se straduiasca s-o castige cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea ea si este o porunca pentru om: "Teme-te de Dumnezeu (...). Acesta este lucru cuvenit fiecarui om" (Eccl. 12, 13); "cu frica si cu cutremur lucrati mantuirea voastra" (Filip. 2, 12); "petreceti in frica zilele vremelniciei voastre" (1 Pt. l, 17). Omul nu poate inainta pe calea faptuirii (praxis) fara aceasta stare launtrica, dupa cum arata in chip figurat Sfantul Varsanufie: "Cand voieste cineva sa calatoreasca, isi ia in picioare incaltaminte (...).Cand deci se stie cineva pe sine ca are sa faca un lucru, trebuie sa inteleaga prin pregatirea trupeasca pe cea duhovniceasca si sa-si ia incaltamintele duhovnicesti, adica pregatirea prin frica de Dumnezeu si sa cugete ca toate trebuie sa le faca cu frica lui Dumnezeu si sa-si pregateasca inima sa cheme pe Dumnezeu, ca sa-i daruiasca frica Lui".

Dar cum se poate dobandi frica de Dumnezeu ?

Ea "este rodul credintei". Pe de alta parte, ea este nemijlocit legata de lucrarea poruncilor, dupa cum spune Psalmistul: "Fericit barbatul care se teme de Domnul; intru poruncile Lui va voi foarte" (Ps. 111, 1), "Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui" (Ps. 127, 1) si Ecclesiastul: "Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui!" (Eccl. 12, 13). Legatura dintre ele este atat de puternica, incat adesea Parintii inteleg prin frica de Dumnezeu insasi implinirea poruncilor. Caci nu poate omul sa arate ca are cu adevarat aceasta virtute decat daca se supune voii lui Dumnezeu, cuprinsa in poruncile Sale. Pentru ca, altfel, si diavolii se tem de Dumnezeu, dar nu cu o frica virtuoasa, caci recunoasterea atotputerniciei si maretiei Sale nu o insotesc de implinirea voii Lui.