Protos. Teofan Merla
 

[SIZE=4]Parintele Teofan Merla, de la Manastirea Cetatuia

[/SIZE]Originar din Vaslui, parintele Teofan Merla a intrat in obstea Manastirii Cetatuia dupa cel de-al doilea razboi mondial. In perioada 1959-1968 a fost nevoit sa paraseasca manastirea. In 1968 s-a intors la Manastirea Cetatuia din ordinul mitropolitului de atunci Iustin Moisescu. Amanunte despre viata parintelui protosinghel Teofan Merla ne-a oferit parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: 'Protosinghelul Teofan Merla, vietuitor in obstea Manastirii Cetatuia, a fost unul din duhovnicii cunoscuti, in special din tinutul Iasilor. El s-a nascut la 8 septembrie 1921, la Vaslui, in satul Tatarani si impreuna cu fratele sau, Crescent, in momentul de fata ieromonah la Manastirea Slatina, din tinutul Falticenilor, au ales drumul manastirii. Dupa razboiul al II-lea mondial, el s-a stabilit impreuna cu fratele sau la Manastirea Cetatuia. In anul 1959, in perioada grea, cand decretul comunist 410 a scos numerosi monahi din manastiri, el a fost nevoit sa paraseasca manastirea, lucrand in Iasi pana in anul 1968, cand episcopul Irineu Craciunas Suceveanul l-a rechemat din porunca IPS Mitropolit de atunci Iustin Moisescu, sa revina in obstea Manastirii Cetatuia, asadar, aproape 60 de ani de vietuire in obstea acestei manastiri. In vremea pastoririi la Iasi a PF Teoctist, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a fost hirotesit protosinghel'.
Marturii:
parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: 'Parintele Teofan Merla a stat de dimineata pana seara in biserica Manastirii Cetatuia. A ascultat sub epitrahil pacatele atator oameni, a indrumat pe multi, de aceea, la aceasta varsta venerabila, la 85 de ani, parintele Teofan era foarte cunoscut si foarte iubit de catre numerosi credinciosi si fiii sai duhovnicesti din Iasi si din alte locuri.

La Manastirea Cetatuia din municipiul Iasi s-a oficiat slujba inmormantarii protosinghelului Teofan Merla, vietuitor la acest sfant lacas, care a trecut la cele vesnice in ziua de sambata, 11 februarie. La aceasta slujba au participat peste 20 de preoti, precum si ucenici ai parintelui si numerosi credinciosi care l-au cunoscut. In cadrul slujbei de inmormantare, parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, a dat citire mesajului transmis de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, mesaj din care redam un scurt fragment: 'Asemenea lucrurilor de mare pret pe care le pastram cu grija, tot asa vorba plina de duh, intelepciunea si modul de viata al parintelui Teofan nu pot fi uitate de cei care l-au avut duhovnic. Cei carora l-a cunoscut le-a fost calauza si sfatuitor, simt astazi ca desi au pierdut un duhovnic, au castigat totusi un rugator in ceruri. In aceste momente de vremelnica despartire, il rugam pe Mantuitorul Hristos Cel Inviat din morti sa aseze sufletul parintelui Teofan intru Imparatia Sa cea cereasca, unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit. Vesnica lui pomenire din neam in neam'!
Cu parintesti binecuvantari si condoleante pentru obstea indoliata a Manastirii Cetatuia,
DANIEL,
Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovine

[SIZE=4][COLOR=Red]„Nu au pierdut un sprijin, ci au câştigat un rugător“ [/COLOR][/SIZE]

Părintele Teofan a răspuns celei de-a doua chemări din decursul vieţii sale
Mănăstirile ajung loc de pelerinaj şi de regăsire sufletească şi datorită preoţilor care slujesc în ele. Fiecare mănăstire are câte un duhovnic ce adună de prin toate locurile credincioşi care au mare nevoie de un sfătuitor. Mănăstirea Cetăţuia de la Iaşi l-a avut pe părintele Teofan Merlă. Protosinghelul Teofan Merlă, îndrumător spiritual a mii de credincioşi din întreaga ţară, a plecat în lumea de dincolo în dimineaţa zilei de 11 februarie 2006. A fost condus pe ultimul drum ieri, 14 februarie, de toţi cei care l-au iubit şi pe care i-a condus în drumul lor spre mântuire. Aproximativ 700 de persoane, preoţi de mir, călugări şi călugăriţe, credincioşi şi credincioase, tineri şi vârstnici, din toată ţara au înfruntat gerul crunt al dimineţii de ieri pentru a-l mai vedea încă o dată pe iubitorul de Dumnezeu şi de oameni, protosinghelul Teofan Merlă.

Începând cu ora 8.00 dimineaţa, când în biserica Mănăstirii Cetăţuia a început Sfânta Liturghie, zeci de maşini au început să urce şoseaua ce duce către lăcaşul sfânt de acolo de sus, denumit cândva de noi, „fortăreaţa spirituală“ de pe cea mai înaltă culme a Iaşului. Am văzut în parcare şi mai apoi înşirate pe marginea şoselei, pe o distanţă de aproximativ 400 de metri, maşini cu numere de Iaşi, Vaslui, Botoşani, Suceava, Bacău, Bucureşti, Ilfov, chiar şi o maşină cu număr de Basarabia. Mai mult, au venit la înmormântarea unuia dintre cei mai iubiţi duhovnici grupuri organizate de la Vaslui sau de la Botoşani. Taxiurile urcau continuu pe şoseaua de pe care zăpada se topise de mult din cauza traficului.
În biserică nu se putea intra, iar lumea ţinea în mâini lumănări aprinse pentru sufletul celui adormit.
„A fost un om deosebit! Îl cunosc de aproximativ cinci ani şi în tot acest timp am venit cu pioşenie să ascultăm un sfat bun dat de sfinţia sa. Pur şi simplu, sunt tulburat. Nici nu pot să cred că s-a dus dintre noi“, a mărturisit cu emoţie dl. Ioan Vicov din Iaşi, în vârstă de 51 de ani. Întrebat care sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie însemnătatea părintelui Teofan pentru dânsul, dar şi pentru credincioşii care l-au cunoscut, în general, dl. Vicov a răspuns: „Numai simplul fapt că în fiecare duminică la Sfânta Liturghie veneau foarte mulţi oameni şi numai privind la aceşti oameni care stau la rând ne putem da seama cât de nerăbdători erau ca să ajungă la el să primească un sfat pentru ceea ce se cuvine în viaţa pământească“.

„Nu au pierdut un sprijin, ci au câştigat un rugător“

Slujba de înmormântare a fost oficiată în curtea mănăstirii de arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, şi de arhim. Dosoftei, mare ecleziarh la Catedrala mitropolitană din Iaşi, împreună cu un sobor de 22 de preoţi şi diaconi. Părintele Timotei a citit cuvântul din partea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin care a trecut în revistă cele mai semnificative momente din biografia marelui duhovnic: „Asemeni lucrurilor de preţ pe care timpul şi viaţa nu ni le pot face uitate, nici vorba plină de duh, trăirea şi exemplul de viaţă al părintelui nu se pot înstrăina de la noi. Cei care l-au cunoscut, cărora le-a fost duhovnic şi sfătuitor, vor înţelege astăzi că nu au pierdut un sprijin, ci au câştigat un rugător. Vor înţelege că nu le va lipsi omul, pentru că au dobândit modelul de urmat. Suntem datori ca astăzi, în faţa catafalcului durerii şi al tristeţii omeneşti, să aducem mulţumire lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să-i fim în preajmă părintelui, să-i putem asculta sfaturile şi să-i urmăm îndemnurile. Părintele Protosinghel Teofan Merlă s-a născut la 8 septembrie 1921, în comuna Dăneşti, satul Tătărani, judeţul Vaslui. După o copilărie petrecută în ascultare de părinţi şi de şcoală, va pleca pe front în cel de-al doilea război mondial, unde se va evidenţia ca apărător al pământului străbun al ţării. După terminarea războiului, tânărul Toader (n.r. - numele de botez) se hotărăşte să intre în mănăstire, convins fiind că-i datorează acest lucru lui Dumnezeu, salvarea vieţii sale în grelele clipe petrecute. Astfel, în vara anului 1947, se va îndrepta spre Mănăstirea Cetăţuia. În scurt timp, datorită dăruirii şi râvnei de care dădea dovadă, a fost propus pentru hirotonia în ieromonah. Considerându-se tânăr şi fără experienţă, monahul Teofan nu a vrut să primească preoţia. Stareţul său l-a încurajat însă spunându-i: „Mergi cu încredere că acolo unde nu ştii sfinţia ta ce să spui îţi va şopti Dumnezeu răspunsul potrivit“. Astfel a acceptat preoţia. S-a aşezat cu smerenie în uşa altarului, ascultând şi sfătuind, mustrând şi binecuvântând. Cu timpul, părintele Teofan şi-a câştigat renumele de duhovnic bun printre credincioşii din Iaşi şi din alte locuri. Mulţimea de cazuri la care părintele a dat răspunsul potrivit a confirmat cuvintele spuse de stareţ la începutul preoţiei sale“.
Ca urmare a Decretului comunist nr. 410, în 1959 părintele Teofan a fost scos din mănăstire, dar a revenit în anul 1968 tot la Cetăţuia. „Va urma o perioadă de dăruire şi slujire neîncetată. În urma acestei activităţi neobosite, va primi în data de 17 februarie 1985, ca dovadă de apreciere din partea Centrului Mitropolitan Iaşi, rangul de protosinghel. S-a bucurat de aprecierea primită, dar marea lui bucurie o găsea în ochii credincioşilor care veneau recunoscători să-i mulţumească. Şi până în ultimele clipe ale vieţii sale a sfătuit şi povăţuit. În aceste momente de vremelnică despărţire, îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel Înviat din morţi să aşeze sufletul părintelui Teofan întru Împărăţia Sa cea cerească, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru obştea îndoliată a Mănăstirii Cetăţuia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei“.

[SIZE=4][COLOR=Red]„Numele de Teofan - «arătătorul de Dumnezeu» a fost confirmat“
[/COLOR][/SIZE]A ţinut să-şi exprime durerea prilejuită de tristul eveniment şi părintele Vasile Nechita, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Judeţean Iaşi şi paroh al Bisericii „Sf. Andrei“ din Iaşi, care, în faţa celor aproximativ 700 de persoane care au ocupat aleile din curtea mănăstirii, a mărturisit, prin altele: „Am fost şi eu printre ucenicii părintelui Teofan. Mi-aduc aminte că acum 28 de ani, când am venit aici şi voiam să plec în părţile de unde sunt, undeva prin jud. Suceava, părintele mi-a spus să rămân aici pentru că şi aici trebuie dusă lupta cea bună. Astfel, am înţeles de la el că oriunde în această vremelnică viaţă trebuie să ardem şi noi ca lumânarea, să transformăm lutul existenţei noastre în lumină. Acest crez m-a însoţit, ca pe atâţia dintre ucenicii părintelui. Preoţi, călugări, credincioşi, de toate categoriile sociale, toţi au venit şi s-au împărtăşit din acest izvor de lumină care a fost părintele Teofan. Într-adevăr, numele pe care l-a primit la călugărie, Teofan - „arătătorul de Dumnezeu“, a fost confirmat de darul deosebit de duhovnic pe care l-a avut. Adeseori am alergat la rugăciunea lui şi acum am simţit nevoia în petrecerea lui spre cer, acolo unde nădăjduim că Dumnezeu îl va ferici între aleşii săi, să-l conducem tot în această rugăciune în care am fost învăţaţi, călăuziţi şi, mai ales, mângâiaţi atunci când am fost în dezolare sau deznădejde sufletească. Cel mai frumos sfat pe care l-a dat întodeauna a fost să nu uităm că şi noi suntem la fel pelerini spre cer şi să nu căutăm şi să ne împiedicăm de greutăţile şi de grijile acestei lumi“.
În final, părintele Nechita şi-a exprimat dorinţa publicării unei cărţi despre părintele Teofan, invitând pe toţi cei care l-au cunoscut şi care au ceva de spus despre el şi despre ceea ce au învăţat de la el să scrie şi să aducă acele texte pentru publicare, „pentru că până acum ne-a vorbit prin grai, iar de acum încolo vrem ca prin această carte şi prin altele care se vor mai scrie să ne vorbească nouă şi altor generaţii care vor mai veni despre credinţa şi despre rostul spiritual al luptei noastre de ostaşi ai lui Hristos“.

[COLOR=Red]„Datorez părintelui Teofan faptul că astăzi sunt preot“ [/COLOR]

Mulţi ar fi vrut poate să-i mai spună bunului duhovnic durerea sau bucuria, dar Dumnezeu a hotărât să-l ducă acolo, între sfinţi. Mulţi ar fi vrut şi ieri să-şi exprime părerea de rău cu privire la plecarea sa, însă mulţimea de credincioşi, sosiţi din toată Moldova, dar şi din afara ei, era ea însăşi dovada acestei suferinţe.
Femei din mulţime au dat de pomană colaci de sufletul monahului, iar lumânările ardeau în ciuda aerului rece de februarie. „A plecat din această lume un mare duhovnic. Mă număr printre ucenicii părintelui Teofan şi dacă astăzi sunt preot, aceasta o datorez, în primul rând, acestui părinte care m-a povăţuit şi care mi-a stat în preajmă în anii de formare, anii tinereţii. A rânduit Dumnezeu ca eu şi familia mea să-l cunoaştem pe părintele Teofan în momentul în care ne-am confruntat cu tot ceea ce poate fi mai greu din punct de vedere uman, pierderea mamei. Nu l-am perceput ca pe un călugăr. Pe părintele Teofan l-am descoperit ca pe un familiar al meu, ca pe un om care parcă era ca şi mine. Parcă era tânăr ca şi mine, în ciuda marii diferenţe de vârstă. De la el am învăţat primele cântări bisericeşti, el mi-a călăuzit paşii în primele citiri din cărţile de slujire liturgică şi tot el mi-a stat în preajmă la cele dintâi slujbe pe care le-am săvârşit ca preot, făcând practică la Mănăstirea Cetăţuia. În permanenţă, în ispitele pe care le întâlneam simţeam prezentă rugăciunea părintelui Teofan. Un mare maestru al duhovniciei, un frate apropiat, un frate mai mare, un om care a ştiut să cuprindă în cuvinte simple mari adevăruri ale vieţii“, a rostit cu vădită emoţie şi tristeţe părintele Mihai Mărgineanu, parohul Bisericii „Sf. Ap. Toma“ din cartierul Păcurari.

[COLOR=Red]„Am vrut doar să ating sicriul“ [/COLOR]

După toate cuvintele şi cântările specifice slujbei de înmormântare a călugărilor, cortegiul s-a îndreptat către cimitirul mănăstirii pentru slujba de înhumare.
La poarta mănăstirii lumea s-a lipit de ziduri, făcând loc soborului de preoţi şi trupului neînsufleţit ce pleca spre cimitir. [COLOR=Black]„Nu se poate trece în faţă. Am vrut doar să ating sicriul“, se necăjea în spatele nostru o femeie venită cine ştie de unde. O alta, cu ochii spre cer, îi mulţumea lui Dumnezeu că a trimis în această zi soare pe pământ: „Ce zi frumoasă de plecare are părintele!“. Şi cu toţii se îndreptau în linişte spre cimitir, ca într-un pelerinaj. Vestitul bun duhovnic Teofan de la Mănăstirea Cetăţuia s-a dus către Cer. ▲ [/COLOR]

[SIZE=4][COLOR=Red]Părintele Teofan a predat impecabil lecţia smereniei [/COLOR][/SIZE]

În toate cele trei zile, cât trupul părintelui Teofan s-a odihnit în mijlocul bisericii pe care a iubit-o atât de tare, sute de credincioşi au venit să-şi ia rămas bun de le el. I-au înconjurat sicriul cu flori, iar în pridvor au aşezat multe coroane de flori.
I-am întrebat, în ajunul înmormântării pe câţiva dintre aceştia cum a rămas părintele Teofan în inima lor.
„L-am cunoscut pe părintele Teofan în anul 1973, pe când eram preot casier la Protoieria Iaşi. Am adus salariile aici. El a rămas ultimul, smerit într-un colţ, şi mi-a spus că dacă e trecut pe listă, să-i dau şi lui ceva, dar dacă nu, nu-i nici o problemă. Şi am început să vin la el. De-a lungul timpului am învăţat multe de la sfinţia sa, pentru că a devenit duhovnicul meu. Am aplicat, pe cât am putut eu, din ceea ce am învăţat de la sfinţia sa, toate învăţăturile duhovniceşti şi smerenia. El era un exemplu viu al smereniei. Prin ceea ce am învăţat de la sfinţia sa, pot spune că am adus un plus de trăire duhovnicească în rândul credincioşilor cărora le-am fost îndrumător“, a mărturisit pr. Neculai Stoian.
„A rânduit Dumnezeu să cunoaştem un sfânt, lucru rar în vremurile noastre. A fost un om deosebit, un monument de iubire şi de adevărată smerenie. Îl cunosc nu de foarte mulţi ani, dar parcă îl cunosc de o viaţă“, ne-a spus cu glasul stins de durere Maria, în vârstă de 35 de ani, din Iaşi.
„Am venit de la Vaslui pentru a veghea la căpătâiul celui care ne-a ajutat în viaţa sa cu rugăciunile sale. De când l-am descoperit, de prin februarie '86, ne-a călăuzit, mie şi familiei mele, paşii pe calea cea bună. Un exemplu de smerenie. Am învăţat de la dânsul că toate greutăţile se vor transforma în lucruri bune. Eram aici şi tot ceea ce înfruntam mi se păreau nişte fleacuri. Priveam altfel viaţa şi problemele pe care le aveam. Poate că e prematur, dar pot să spun că am avut un sfânt printre noi“, ne-a mărturisit Georgeta Nica, de 56 de ani, din Vaslui.
„O, acest om a însemnat foarte mult pentru mine. Ne-a luminat paşii, mie şi familiei mele. Rugăciunile sale mi-au ajutat fiica să o ia pe drumul cel bun. Îl respect şi îl rog să se roage în continuare bunului Dumnezeu pentru mine păcătoasa şi nevrednica şi îi mulţumesc Domnului că mi l-a scos în cale. L-am cunoscut în anul 2003, când aveam mari probleme, iar în anul 2004 ne-a mers foarte bine. M-a învăţat să fiu smerită. Îmi era frică atunci când veneam să-l văd, pentru că ştiam că binecuvântează cu pumnul pentru a lua păcatele, dar pe mine nu m-a bătut. Oamenii ca el sunt vrednici de a trăi pe pământ. Mulţumesc lui Dumnzeu că am luat această cale şi că am învăţat să nu fac tragedie din nimic ce
mi-ar părea grav“, a mărturisit printre lacrimi Janeta Gulei, în vârstă de 53 de ani din Iaşi.

Care este specificul ritualului înmormântării la monahi

Ritualul înmormântării călugărilor diferă de cel al mirenilor. Arhim. Timotei Aioanei ne-a explicat în ce constă specificitatea acestui ritual: „În primul rând, monahii sunt îngropaţi întotdeauna în cimitirele mănăstirilor. Foarte puţine sunt excepţiile de la această regulă. Apoi, ierarhii, care fac parte şi ei din rândul călugărilor, sunt îngropaţi în scaun în preajma sau chiar în interiorul unei catedrale episcopale. Rânduiala înmormântării are câteva puncte specifice. Pentru monahi, în ziua înmormântării se face întotdeauna Sfânta Liturghie, apoi la slujba înmormântării se adună întreaga obşte şi uneori chiar monahi de la alte mănăstiri, în cazul unui duhovnic mai cunoscut, cu o anumită experienţă duhovnicească.
La înmormântarea călugărilor sunt câteva lucruri deosebite. În primul rând, sunt opt canoane, formate din patru tropare care se citesc întercalate cu cântarea celor opt antifoane. Grupări de cântări din antifoanele Învierii, care se cântă duminica, sunt încadrate cu citiri specifice înmormântării călugărilor. Apoi este o cântare care revine de mai multe ori în timpul slujbei de înmormântare, «Al tău sunt eu, mântuieşte-mă!», care este o rugăciune, de fapt, un strigăt plin de nădejde către Dumnezeu, acea dorinţă a monahilor de a fi mântuiţi, de a se bucura de veşnicile bunătăţi ale împărăţiei lui Dumnezeu, pregătite celor care i-au făcut voia. La fel, la groapă este o rânduială specifică, cu cântări specifice, printre care «Fraţii mei duhovniceşti, nu mă uitaţi pe mine când vă rugaţi către Domnul şi văzând groapa mea, aduceţi-vă aminte de dragostea mea şi rugaţi pe Hristos ca să aşeze sufletul meu cu drepţii». Apoi, întotdeauna, călugării sunt înmormântaţi în uniforma lor.
În rânduiala unor mănăstiri, cum ar fi mănăstirile cu tradiţie veche şi cu influenţă atonită, călugării sunt înmormântaţi fără sicrie, fiind aşezaţi doar pe o rogojină, simplu şi acoperiţi cu pământ. Şi aceasta, pentru că monahul trebuie să aibă şi în viaţa lui, dar şi în momentul în care trece dincolo de această viaţă, un ritual foarte simplu“.
Ritualul înmormântării călugărilor l-a inspirat pe poetul Mihai Eminescu când a scris poezia «Mai am un sigur dor». El a petrecut mai multe veri la mătuşile sale de la Mănăstirea Gafton, la călugăriţele Iuraşcu, unde a văzut că măicuţele erau îngropate nu în sicrie, ci pe rogojină. Şi de aici versurile «Nu voi sicriu bogat, nu-mi trebuie flamuri/ Ci-mi împletiţi un pat din tinere ramuri»“, a adăugat părintele Timotei.
_________________
Cea mai mare dorinţă a dragostei este să găsească o dragoste care să răspundă la dragoste.

Cetatuia
1. Biserica
-locul unde statea adesea parintele si asculta durerea oamenilor
2. Cimitirul

In curand va fi editata o carte despre viata si minunile Protos. Teofan. Cei ce doresc sa contribuie cu marturia proprie, pot lua legatura cu ucenicul sfintiei sale, Daniel ( il gasiti la manastire) sau cu parintele Tanase.
voi reveni cu fotografii si marturii din viata acestui bun si iubit parinte.:)

Zvon de Inviere,. la Cetatuia- Cea mai inalta manastire din capitala Moldovei asteapta miracolul Invierii. Aflata mai aproape de cer, fiorul sarbatorii crestine a coborat deja intre zidurile de piatra, vechi de 330 de ani -Manastirea cu cantece. Nu e nici o mirare ca la 30 septembrie 1911 Aurel Vlaic...

Zvon de Inviere,
la Cetatuia</b><b>- Cea mai inalta manastire din capitala Moldovei asteapta miracolul Invierii. Aflata mai aproape de cer, fiorul sarbatorii crestine a coborat deja intre zidurile de piatra, vechi de 330 de ani -</b><b>Manastirea cu cantece

Nu e nici o mirare ca la 30 septembrie 1911 Aurel Vlaicu a ales pentru primul sau zbor colina Manastirii Cetatuia din Iasi. Intr-adevar, de acolo, de pe marele val de pamant, simti ca ai putea cu mare usurinta sa te desprinzi incet si sa zbori. Urcat pe fereastra boltita a clopotnitei, cuprinzi cu privirea tot orizontul. Vestitele coline pe care e asezata capitala Moldovei isi arcuiesc spinarile sub lumina curata a primaverii. Sapte coline si sapte manastiri: Galata, Frumoasa, Trei Ierarhi, Golia, Bucium, Sfanta Teodora si mandra Catedrala Mitropolitana. Orasul iti sta intreg la picioare, incat ai senzatia ca te-ai putea apleca sa mangai acoperisurile cu mana. De peste trei veacuri, aici, catre miazazi, Cetatuia i-a fost orasului pavaza si suflet. L-a aparat. Iar azi, aproape ca nu poti fi numit iesean daca n-ai urcat macar o singura data, in noaptea sfanta a Invierii, acest deal binecuvantat de Dumnezeu.
Cu pletele cafenii dezmierdate de vantul diminetii de aprilie, fratele Catalin imi desluseste privelistea pe care o contemplam amandoi. Inapoia noastra, din biserica manastirii ajung ecourile unui obstesc imn de slava. Fratele tresare, chipul lui, foarte tanar, se incrunta putin, apoi se lumineaza de bucuria unei amintiri. Sunt convins ca se inchipuie acolo, inauntru, cantand laolalta cu fratii, vede parca si litera unde a poposit degetul preotului pe pagina Sfintei Scripturi. Vorbeste de un sentiment de inaltare, de zbor sufletesc, care nu l-a incercat nicaieri altundeva. E vorba, mai intai, de cantec. Se poate spune ca aici, la Cetatuia, oamenii Il canta pe Dumnezeu intr-un fel aparte. Intr-adevar, pasii m-au purtat pe la multe ctitorii monahale, dar nu am mai auzit nicaieri o biserica intreaga, cantand cu voce puternica, laolalta cu preotii. Sute de credinciosi infratiti prin cantec cu liturghia. "E, intr-adevar, ceva aparte", incuviinteaza fratele Catalin. "Cand incepe a treia parte a Sfintei Liturghii - Liturghia credinciosilor -, dupa binecuvantarea preotului, oamenii devin foarte atenti. Si deodata, cand spune parintele: <<...si Duhului Tau, cu mila pacii...>>, pornesc sa cante cu totii, femei si barbati, in acelasi glas. Venind de atata vreme aici, au invatat toate cantarile. Si va spun, cand incepe sa cante intreaga biserica, de acolo, din strana, simt ca parca asa, mi se inalta si mie sufletul spre cer. Imi vine sa zbor. Va dati seama, ca preot, ce bucurie ai sa slujesti intre asemenea credinciosi... Sa spui o ectenie si apoi sa vezi ca toti Il lauda pe Dumnezeu in urma ta e ceva cu adevarat inaltator, unic! De altfel, manastirea noastra a fost uneori si criticata fiindca e, probabil, singurul loc unde se canta omofor, toata lumea pe o singura voce. Unii zic ca nu-i bine, dar eu nu cred. Nu este oare acel stih al Scripturii care zice ca <<Toata suflarea sa laude pe Domnu>>? Nu e oare firesc ca fiecare sa participe la aceasta dumnezeiasca bucurie? Va dati seama ce este aici Invierea, atunci cand deodata cu soborul, canta ore in sir, mii de oameni..."
Rar o inflacarare atat de navalnica! Fratele Catalin are 20 de ani, e un tanar masiv, puternic, cu chip lat, roscovan, catatura hotarata, fara sovaieli. Omul acesta pare zidit, trup si suflet, dintr-un singur material. Nu are nuante, nici ascunzisuri, trucuri sau vorba mestesugita, ba uneori rabufneste intr-o sinceritate naiva, copilareasca. In mintea sa nu incap multe lucruri. De fapt, numai unul singur: gandul spre Dumnezeu. Intinde palma pe deasupra padurii tinere, ajutandu-ma sa-mi inchipui cum se vor vedea de aici toate vaile dimprejur, in noaptea sfanta a Invierii. "Rauri de faclii aprinse, coborand spre oras..." Incearca sa-si explice siesi cum de atatia credinciosi, chiar din afara Iasilor, aleg sa-si petreaca aici noaptea dinaintea Pastelui, si nu pe la parohiile lor. Mai intai, ar fi cantarile. Apoi locul, locul acesta inalt, ca si cum oamenii ar avea credinta ca iau lumina de undeva mai aproape de cer. "Este pelerinajul, drumul. Caci a urca pana aici inseamna totusi o jertfa. Drumul acesta spre manastire e de fapt Drumul Crucii, drumul pana la Golgota, pana ce ajungi sa fii eliberat, sa traiesti bucuria aceea nemaivazuta, ca o rasplata in urma nevointelor tale. Omul care a postit, care s-a sacrificat, care s-a rugat, ajungand aici si cantandu-i lui Dumnezeu, simte o bucurie enorma, se simte usurat, inaltat. Simte ca invie si el, odata cu Mantuitorul..."
Locul ar fi, asadar, o alta pricina a puhoaielor de multimi care urca in noaptea Invierii spre Cetatuia. Si, nu in ultimul rand, prezenta de patruzeci si sapte de ani intre zidurile manastirii a unuia dintre cei mai renumiti pastori de suflete din Moldova, astazi in varsta de 81 de ani, parintele protofinghel Teofan Mierla.

[COLOR=Red]Audienta duhovniceasca

Coboram scara turnului spre curtea interioara a manastirii, inconjurata, ca o cetate, de metereze. Cineva imi spusese ca in gradina aceea "se respira alt aer". Avea dreptate. Zidurile de aparare ce ne inconjoara din toate partile adapostesc intre ele o lume a ordinii desavarsite, de o simplitate sfanta, ce-ti impune parca sa pasesti cu smerenie. Ai senzatia ca, daca ai grabi mersul sau doar daca ai ridica tonul vocii, ai putea sa narui o randuiala statornicita de secole. Gazonul fara pata, tuns scurt, labirintul de alei pavate cu dale uriase, marginite de brauri de tufe taiate la centimetru, silueta sobra a arborilor de tuia, intreg acest Paradis verde e aparat de o "cetatuie" medievala in toata firea, trainica si semeata, cu ziduri inalte si turnuri, metereze de tragere, capcane pentru dusmani si poduri mobile, tuneluri, pivnite etajate si ascunzatori tenebroase. Iar la mijloc, pe covorul de iarba scanteietoare, biserica mare, eleganta si simpla, aidoma ca arhitectura ca cea de la Trei Ierarhi.
Desi liturghia se terminase, biserica era inca plina de credinciosi. Intr-o strana din dreapta altarului, un calugar batran tine sub patrafir o femeie, ascultandu-i spovada cu ochii inchisi. Ai zice ca doarme, daca nu si-ar apleca din cand in cand urechea spre buzele ei, ca si cum n-ar intelege ce spune, iar in acele momente, chipul i se intuneca, cuprins de chinuri stranii. Sunt atat de aproape, incat, daca mi-as incorda nitel auzul, as putea chiar sa ascult marturisirea femeii. Fratele Catalin ma lamureste ca este parinteleTeofan Mierla. Din cauza unor cumplite boli, nu poate vorbi cu glas ridicat si nici nu vede sa citeasca Scriptura, de aceea n-are cum sa slujeasca in biserica, dar ceea ce face batranul monah e mult mai greu: dupa ce ia pomelnicele sau lumanarile credinciosilor, ii asculta pe fiecare, pe rand, cu o rabdare mai toleranta decat in timpul unei spovedanii. Oameni care au auzit de renumele sau de duhovnic si de "inaintevazator", altii pe care i-a ajutat cu sfatul, vin la dansul puhoi. Unele cereri sunt de-a dreptul ciudate. De pilda, o femeie intre doua varste vrea sa stie daca in satul ginerelui ei (preot paroh) se va infiinta o noua manastire si daca aceasta manastire ii va indeparta pe credinciosi de la biserica veche. De unde ar putea parintele sa stie ce se va intampla tocmai in satul Benea din Bucovina? Si totusi, femeia e ferm convinsa ca va sti. Se spune ca in fata acestui calugar trebuie sa fii mereu foarte atent la fiecare cuvant, caci fiecarecuvant ascunde in el o tulburatoare profetie despre viata ta viitoare. Ii zaresc si eu cateva secunde, printre usi, peste spinarile credinciosilor, doar o jumatate din chipul sau slabit, avand gatul infasurat intr-un fel de gluga neagra, buzele subtiri si arse ca de vant, insa o privire vesela, plina de lumina. Vorbeste cu oamenii ceasuri intregi, ba-i si imbratiseaza pe unii, iar cand acestia se intorc, au in ochi o bucurie nepamanteasca. In dreapta pragului usii, ascuns dupa postamentul unei icoane, se afla un baietel de vreo zece ani, pe nume Emanuil. Aproape la fiecare slujba se aseaza acolo, iar dupa aceea mai ramane cateva ore, cu ochii mereu atintiti asupra batranului monah, ca atins de o vraja. Fratele Catalin intareste faptul ca foarte multe dintre zisele parintelui Teofan catre mireni sau fratii de manastire s-au implinit. "Intr-adevar, multi spun c-ar avea puterea de a prezice unele evenimente. Datorita iluminarii, el vede altfel lucrurile. Unii chiar nu inteleg la inceput ce li se spune, caci parinteleParintele nu vrea, Doamne fereste, sa se mandreasca, sa arate cat de mare <<ghicitor>> e el, profetiile sunt folosite doar pentru a-i aduce pe oameni pe calea cea buna. Este si cazul meu: numai profetia parintelui m-a facut sa renunt la lume si sa intru in manastire..." Fratele se opreste o clipa, observand ca se schimba randul. Ingenuncheaza in fata batranului calugar, ii saruta mana, apoi ii spune la ureche cateva cuvinte. In cele din urma se intoarce la mine, ridicand neputincios din umeri: "Nu vrea sa vorbeasca pentru ziar. Se smereste...". [COLOR=Black]Voi reveni insa la parintele Teofan, ca simplu pelerin, la ceasurile vecerniei. Pana una alta, fratele Catalin se ofera sa-mi arate manastirea.[/COLOR][/COLOR] Gherontie, un renumit duhovnic al Cetatuii. Dar inghesuiala cea mare e dincolo, la usa diaconeasca din stanga altarului, o usa intredeschisa, pe care e pictat un inger tinand in palma un glob. Acolo sta in fiecare zi, in picioare, de la primele ceasuri ale diminetii si pana la ultimele ale serii, renumitul parinte vorbeste prin simbol sau pilda, si abia dupa un timp isi dau ei seama ca ceea ce li s-a intamplat erau intocmai vorbele lui.

Profetia implinita

In curtea Cetatuii se lasa seara. O seara curata si stralucitoare, de aprilie. Dincolo de zidurile de piatra, cerul incepe sa se incarce de stele. O luam pe aleile racoroase, ragaz de a-l intreba pe tanarul frate despre acea profetie a parintelui Teofan. Si astfel, vorbind din mers, aveam sa aud o tulburatoare poveste despre intrarea in monahism. "Eram la sfarsitul anului al doilea, intr-un liceu de informatica aici, in Iasi, cand intr-o seara nu stiu ce mi-a venit sa urc dealul Cetatuii. Nu stiam ce-nseamna viata calugareasca, nici indeletnicirile bisericesti, nimic. Eram pe vremea aceea cam... zburdalnic; deh, discoteci, fete, chefuri, ca de altfel toti colegii mei. La sfarsitul vecerniei, m-am dus si eu cu un pomelnic la usa altarului si atunci l-am vazut pentru prima oara pe parintele Teofan. M-a impresionat foarte mult infatisarea aceea a lui, cu plete, barba alba si vesmant negru - nu mai vazusem asa un om - si chiar mi-era putin frica de dansul. Si fara sa ma cunoasca, tam-nesam, mi-a spus niste vorbe pe care n-o sa le uit cat oi trai: <<Mai baiete, vezi ca pe tine te paste manastirea. Tu o sa vii aici...>>. Am coborat drumul cu aceste vorbe in minte, foarte tulburat. Cand am intrat in camera de camin, colegii m-au intrebat: <<Cataline, ce-i cu tine, ce-ai patit?>>. Nu stiu cum, parca se schimbase ceva in mine, mi se intorsese sufletul pe dos. A doua zi, colegii de camera m-au vazut cautand pe scala radioului postul religios Radio Trinitas. Eu, care n-ascultam decat muzica de discoteca, am inceput sa ma cert cu ei de la muzica, de la carti - tineam Ceaslovul sub saltea, din care citeam noaptea -, ce mai, credeau c-am innebunit. Si, deodata, mi-a venit un gand: fara sa stie mama, tata si nimeni altcineva, am vrut sa ma transfer la Seminar. Nu s-a putut, ca trebuia date niste diferente, aveai nevoie de relatii, bani, dar nu m-am lasat batut. Si-am zis ca dau admitere din nou, chiar daca pierd doi ani de liceu, orice mi-ar spune parintii. Mai aveam doua saptamani pana la examenul de Religie, in astea doua saptamani am invatat si am intrat cu zece. Sa stiti ca ceea ce va spun eu acum nu-i minciuna: intr-adevar, cuvintele parintelui Teofan pot sa schimbe o viata de om..."

***

Ajungem, discutand, pe latura de miazanoapte a cetatii, in fata unei cladiri stravechi: locuinta personala a domnitorului Gheorghe Duca, cel care a ctitorit Cetatuia, la 1669. Intamplator, nimerisem la Cetatuia chiar in ziua mortii acestui voievod, despre care voi afla ca a fost un om hain, lipsit de prieteni, gros, burduhos, "pismatariu, indelungatu la manie, lacom la avutie" si pe care "toti il blastamau, de la mic pana la mare". Cu toate acestea, el a transformat Cetatuia intr-unul dintre cele mai mari centre de cultura ale Orientului ortodox. Tipografia pe care a infiintat-o aici a fost prima de pe teritoriul de azi al tarii si totodata prima in care au inceput sa se tipareasca carti grecesti pentru credinciosii ortodocsi din Imperiul Otoman. In vremea aceea, Cetatuia a avut un rol decisiv in contraofensiva ortodoxiei impotriva propagandei catolice si calvine.
Iata-ma, asadar, in casa de odihna a lui Duca Voda, zidita parca si ea pe masura sufletului sau despotic. E mai degraba o casa fortificata, din blocuri de roca alba, simpla, fara ornamente, folosita pesemne ca ascunzatoare din calea nenumaratilor rasculati care-i voiau moartea. O casa cladita cu frica. E surprinzator de frig inauntru, cred ca in jur de 15¡C in minus fata de afara. Cele patru odai de la etaj au fost preschimbate azi in muzeu manastiresc, dar ele continua sa respire misterele epocii. Intreaga cladire e plina de tainite, mascate de nise sau lespezi de piatra, incaperi foarte mici, in care incapi doar ingenuncheat, una dintre ele dand intr-un tunel subteran ce ajunge pana in cripta de sub masa altarului bisericii. Ba, unii spun ca tunelul ar fi si mai lung, trecand pe sub apa Bahluiului si ajungand pana spre Palatul Culturii, din centrul orasului. Dupa o firida de la etaj, coborand o scara infipta in peretele sudic, ajungem in "iatacul domnitei", o alta odaita secreta, in care Doamna Anastasia, sotia ctitorului, a brodat cu fir de aur, matase si argint celebrul orar diaconesc daruit manastirii si pastrat pana in ziua de azi, in camera muzeului. Astazi, tainita aceea e plina de carti vechi, prafuite, spre care fratele Catalin se mai furiseaza din cand in cand, sa citeasca. Trei ani de zile, de cand este aici, nu i-au fost de ajuns sa descopere toate aceste catacombe secrete ale manastirii. Desi a incercat: intr-o dupa-amiaza, cand in biserica nu era nimeni, a dat la o parte sfanta masa din altar, a vazut deschizatura neagra a tunelului, prin care abia incape un om, dar i-a fost teama sa-si dea drumul inauntru. "Cine stie daca mai ieseam viu", zice el.

Ruga fara sfarsit

Suntem acum aproape de staretie, ultima cladire a incintei. Fratele Catalin marturiseste ca-i e foarte greu sa faca ascultarea de ghid al manastirii, iar diminetile sa coboare in oras, imbracat mirean, spre a urma cursurile de la Seminar. Mai ales dupa Postul Mare, manastirea se umple de turisti - tineri straini, galagiosi si enervant de dezinvolti, fete "mai mult dezbracate decat imbracate" -, caci Cetatuia este, cum se zice, punctul de maxima atractie a imprejurimilor Iasilor. Dar pentru toate aceste ispite, fratele Catalin a gasit o arma secreta, numai a lui: rugaciunea. "Pentru mine personal conteaza mai mult pozitia gandului, nu a corpului in timpul rugaciunii. N-are importanta daca stai ingenuncheat ore-n sir in chilia ta si totusi gandul iti fuge aiurea. Pe Dumnezeu il intereseaza gandul omului, caci gandul e parte din intregul Lui. La facerea lumii, a suflat asupra omului si i-a dat o parte din El: i-a dat suflet. Cel mai greu de stapanit este gandul. La fel cum apa marii loveste mereu stancile, la fel si gandul loveste mereu sufletul omului. Iar rugaciunea asta a mintii - <<Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul>> - are o forta nemaipomenita de a-ti tine in frau gandul, sa nu fuga de la Dumnezeu. Ea trebuie avuta mereu in minte, orice ai face, in fiecare moment. Uitati-va cum fac eu: in fiecare dimineata, cand plec in oras la Seminar, de cum am iesit din chilie, cand merg pe strada, cand stau in autobuz, imi spun mereu in minte: <<Doamne, Iisuse Hristoase...>>. Permanent. Bine, gandul mai zboara, ma mai uit si eu pe fereastra, dar stiti ce mi se intampla? Parca rugaciunea imi revine singura inapoi in minte. Atunci cand gandul o ia razna, parca aud iarasi in cap: <<Doamne Iisuse Hristoase...>>, repetat, fara sa vreau sa-mi amintesc cuvintele astea. Rugaciunea vrea! Am observat, de pilda, la parintele nostru Gherontie, un obicei: aproape dupa fiecare fraza spune <<Sa ma ierte Dumnezeu>>, <<Sa ma ierte Dumnezeu>>... Intr-o zi, l-am intrebat: <<Parinte, dvs. cand mai aveti timp sa va rugati?>>. Si el mi-a zis: <<Eu ma rog chiar acum, in clipa asta, cand vorbesc cu tine...>>"

Fratele Catalin se sfieste sa vorbeasca mult despre lucruri atat de tainice. Ma indruma spre duhovnicul sau, parintele staret Partenie, impreuna cu care urcam deasupra cladirii staretiei, in foisorul numit "Cina Pelerinului", locul cel mai bogat in privelisti din intreaga manastire. Nici n-as fi crezut ca acel chip de calugar, parca mult prea vanjos, nepasator si ros in obraji, poate ascunde atata sensibilitate si suferinta. Pentru parintele staret totul e jertfa. "Pasul pe care l-am facut spre calugarie a fost pasul spre jertfa. Si unitatea intr-o familie este tot un pas spre jertfa. Indiferent ce pas facem noi in viata, il facem spre jertfa. Nimeni nu e despartit de aceasta jertfa, de aceasta responsabilitate, iar cel care o ignora isi ignora propriul suflet. Si asta inseamna ca trebuie in primul rand sa ne rugam unii pentru altii. Cel care nu se roaga e sterp, ajunge ca acel smochin neroditor care s-a uscat. A te ruga inseamna ca simti nevoia sa te rogi. Exista o icoana ce-L infatiseaza pe Mantuitor in fata unei usi fara clanta. Un copil isi intreaba tatal: <<Tata, pe unde va intra El?>>. Iar tatal ii raspunde: <<Ei, copile, aceasta usa are clanta pe dinauntru... Si se deschide numai daca cel dinauntru vrea sa deschida. Acela care bate, bate mereu, iar cine-l aude si vrea sa-i deschida il va primi>>. Aceasta e rugaciunea. Acum, in Postul Mare, invocam mereu rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, <<Doamne si Stapanul vietii mele...>>. Ea vorbeste despre smerenie si lepadarea patimilor, adica sa ne facem curatenie in casa sufletului atunci cand Hristos bate la usa inimii noastre. Si daca vrem sa-I deschidem, El ne va primi. Atunci primim darul Sau. Primim usurare..."
Se simte, se simte din fiecare vorba a parintelui ca intr-un fel ii pare rau c-a fost ales staret la o manastire mult prea renumita si vizitata. Are multe obligatii fata de institutiile mari, care doresc sincer sa ajute manastirea, directori de firme cu adevarat credinciosi, care atunci cand primesc oaspeti, primul loc din Iasi unde se gandesc sa-i duca si sa le ofere o masa este, desigur, Cetatuia. Si el se simte dator sa-i ajute, la randu-i. "Imi dau seama ca am trecut de 40 de ani si am risipit o groaza de timp, in care puteam sa ma rog mai mult. Dar nu trebuie sa dam vina pe staretie. Pentru ca in randuiala bisericii staretul e pomenit la toate rugaciunile. E pomenit in ectenie, fiindca este cel care se ocupa foarte mult de toti, dar poate cel mai putin se ocupa de propriul sau suflet."

</b><b>Parintele Teofan

Bat clopotele. Biserica e goala, pregatita de vecernie, asemeni unei case calde ce-si asteapta, la ceasurile serii, copiii. Ma indrept spre altar si nu stiu de ce, pentru cateva clipe, am senzatia ca nu-mi mai aud pasii. Si mi se pare ca drumul e prea lung, ca nu se mai termina... Acolo, la usa cu inger, este o singura fata. E blonda, are parul foarte lung si o haina rosie. Astept in spatele ei, ferind in palme o lumanare aprinsa. Nu mai sunt reporter, nu mai caut informatii senzationale. Vreau numai sa-l vad, sa-l ating pe duhovnicul despre care auzisem atatea si sa ma marturisesc lui. Dupa aproape o ora, spovedania se termina, fata se intoarce cu incetineala si observ ca e foarte frumoasa si ca ochii ei albastri sunt plini de lacrimi.
Nu va spun cu ce emotii am batut la usa aceea. Parintele Teofan ma priveste din cap pana in picioare, apoi - fara nici un cuvant - ma imbratiseaza. Simt o atingere rece pe ceafa si, in cele din urma, inteleg ca este betisorul de mir. Ma insemneaza apoi pe frunte, pe barbie, pe obraji, pe gat, pe maini. Ii zic totul. Viata mea de pana acum, despre copiii mei si felul in care ii cresc, faptul ca astazi am din ce in ce mai putini prieteni, ca nu pot tine posturile cum se cuvine si toate, multele mele pacate. Ma asteptam la mustrare. La obisnuitele cuvinte ale preotilor care-ti spun mereu "ce e bine", cum ai putea sa ajungi desavarsit, fara a lua in calcul ca este imposibil, ca nimeni nu-si poate schimba viata peste noapte. [COLOR=Red]Parintele Teofan insa rade. "Nu poti tine tot postul? Foarte bine. Cine te pune sa te chinuiesti daca nu vrei? Tine cat poti..." Parintele seamana mai degraba cu un bunicut hatru si intelept, mereu pus pe saga, care insa devine foarte grav, de indata ce simte ca discutia zburda in fleacuri. "Unii o iau ca pe o constrangere, spun ca ce, sa ma infometez singur, sa-mi pierd vlaga? Incearca numai si-ai sa vezi ce limpede o sa gandesti, ce energie o sa ai, caci burta plina ingreuiaza mintea si-o leneveste... Dar daca zici ca nu poti, nu-l tine. Tine-l macar cu gandul. Si roaga-te. Macar cinci minute seara. Roaga-te cum stii tu, cum crezi tu, deschide o carte de rugaciune si citeste cu sufletul." Nici despre prieteni nu-mi raspunde cu acel ingaduitor "iubeste-l si iarta-l pe aproapele tau". "Sa nu pleci niciodata urechea la ce spun altii, oricat ai crede ca-ti sunt de prieteni. Uite, eu am 81 de ani si in ziua de azi nu am incredere nici macar in fratele meu de sange. Vezi-ti de treaba, ce nevoie ai de prieteni? Fata asta blonda pe care ai vazut-o aici stii ce-avea? Prea multi prieteni. S-a incurcat cu barbati, cu gasti, si acum nu mai poate scapa. Ai vazut-o ce plangea, saracuta..."[/COLOR]
Toate aceste sfaturi le insoteste cu intamplari din viata sa. O viata petrecuta numai si numai alaturi de Dumnezeu. Cu Dumnezeu in inima a supravietuit frontului, in linia intai, rostind mereu chiar acolo, in transee, cu gloantele suierand pe deasupra capului, Paraclisul Maicii Domnului, neluptand cu inamicul, ca ceilalti soldati, ci cu ispitele sale, cu Inamicul cel mare... Alaturi de Dumnezeu a fost nevoit sa paraseasca manastirea o data cu decretul din 47 si tot alaturi de El a vazut mai tarziu cum manastirea reinfloreste. Si de nimic nu ii pare rau...
[SIZE=4][COLOR=Red]In spatele meu, incepe slujba vecerniei. Rusinat, dau sa ma intorc, dar parintele imi spune ca pot sa mai stau. "Nu va e greu, parinte, sa stati aici, in picioare, de dimineata pana seara?" "Pai de ce sunt calugar? Sa stau in biserica. Au venit aici niste preoti catolici de la Vatican, fiindca auzisera de mine. Si-i spun ei parintelui staret: <<Vrem sa-l vedem pe parintele sfant. Unde este?>>. Staretul i-a spus ca stau toata ziua aici, in biserica, si ei m-au intrebat la fel: <<Cum puteti?>>. La ei, preotii stau in biserica <<nemteste>>, cat e slujba si gata. Iar eu le-am spus ca biserica asta mare este casa mea. N-am alta. Si chiar m-as bucura daca m-ar prinde moartea aici, in coltisorul asta. In coltisorul meu de altar..." Deodata, calugarii pornesc sa cante cu glasuri puternice, viguroase, ma intorc si vad intreaga biserica, adineauri pustie, plina de oameni cu capetele in pamant. Cum de nu ii auzisem intrand? Parintele nu ma binecuvanteaza, ma ia in brate din nou. "Du-te cu Dumnezeu si nu uita rugaciunea!"[/COLOR][/SIZE]Bogdan Lupescu

Manastirea Cetatuia

Mormantul parintelui Teofan, dupa cum vedeti mereu plin de flori si tamaie..

Multumim Jenica, ne-ai bucurat vederea prin pozele atasate si nevederea prin cuvintele postate. Iata cum devenim pelerini prin pelerini.

Costel parintele Teofan este ce care m-a ridicat din patul mortii. De aceea este (si )o datorie morala sa fac cunoscuta viata sfintiei sale. Pentru mine a fost, este si va fi o bucurie imensa bucurie...va daruiesc din ea cum pot si voua.:)

Eduard acum mai mergi pe la Cetatuia?De Pr.Gherontie ce mai stiii?...imi este dor de sfintia sa....

Pe Parintele Teofan nu l-am prins.La Cetatuia este intr-adevar tare frumos , merg joia seara uneori la Moliftele Sf Vasile.Ma impresioneaza foarte tare P Arsenie,care din cate stiu este staretul , si care toata slujba de joi seara(care nu este o slujba obisnuita ci o insiruire destul de lunga de rugaciuni) o spune pe nerasuflate , fara a citi din carte , cu privirea fixata undeva departe , si cu multa daruire..

Nicoleta, am fost sus la Cetatuia sambata (11oct.). Parintele Gherontie este la fel de bolnav. Nu mai merge la biserica, cand si cand merg parintii il impartasesc in chilie. Sa ne rugam pentru sfintia sa asa cum si el a facut-o si inca o face de acolo de pe patul de suferinta.
Tot.eu: Ma bucur ca mergi la Cetatuia.:) Intra-devar parintele Staret Partenie este un om de o calitate deosebita. Imi amintesc cu durere cum arata la inmormantarea parintelui. Era pur si simplu doborat..aplecat de spate, cu privirea plina de o suferinta muta. Am avut bucuria sa vorbesc cu sfintia sa de cateva ori, este atat de deschis si smerit.. Parintele Arsenie (daca totusi vb despre el) este economul. Un parinte inca tanar dar cu studii remarcabile in domeniul teologiei. Un parinte bun, cu aspect de schivnic:), Uscativ, mereu incercanat..
Ai spus ca nu l-ai cunoscut pe Pr.Teofan in viata, daca imi permiti iti voi da un sfat. Mergi fratele meu sus in deal la mormant, mergi si vorbeste cu el ca si cum ar fi viu ci CREDE ca te aude si va mijloci pentru tine. Cand l-am vazut ultima oara ( cu f.putin timp inainte de mutarea lui in cealalta lume) mi-a spus asa: jenica, eu plec. Am fost cu tine timp de 10 ani, dar nu te intrista! Vino la mormantul meu cum faceai odinioara si spune-mi tot ce ai pe suflet. Crede-ma o fac si mare managiare primesc.:)

Multumesc de indrumari.Asa am sa fac.Bine ai revenit J.
Ca sa nu fie incurcaturi ..fostul meu nume era quasar pe care l-am schimbat pt ca nu ma mai lasa sa ma loghez.
Numai bine!

multumesc din suflet:):):)

Cu ceva ani in urma am avut un necaz. Cu inima plina de durere am urcat dealul Cetatuii..am intrat in biserica dar nu aveam puterea sa merg la altar la parintele meu. Am ingenucheat langa coloana din mijlocul bisericii si am inceput sa plang cu capul in pamant. Era traziu..aporpae pranz, slujba se terminase, parintele trebuia sa mearga sa faca perfuzia. Stiam! dar tot nu avem putere sa ma ridic..deodata simt pasii parintelui si mirosul specific pe care sfintia sa il imprastia (cei ce au fost stiu ca parintele miroasea a MIR). Am inceput sa plang si il rugam IN GAND sa NU plece...sa ingenucheze langa mine si sa ceara ajutor ca eu nu mai pot...atata durere aveam... Si ce credeti? Ii aud pasii cum se intorc..ridic capul si il privesc..era in genunchi langa celalta coloana..amandoi singuri in biserica goala ingenucheati..acestea era parintele Teofan..un sfant in viata...un sfant ce a stat ascuns intre colinele Iasiului..

O femeie se straduia de multi ani sa ramana insarcinata. Cu rugaciunea si Mila Domnului a ramas gravida chiar cand parintele a plecat la cer. Dar..medicii i-au spus sa avorteze, este batrana si viata ii este pusa in pericol. Ce credeti ca a facut? Cand a venit vremea sa nasca a mers la parintele la mormant si i-a spus: parinte eu am dus copilul asa cum mi-ai porucncit dar acum tu ajuta-ma sa-l nasc! Femeia este o prietena de a mea si are acum un baiat sanatos..il cheama Teofan.:9:

La inmormantarea parintelui am vazut (printre alti mii de pelerini) un barbat cam la 1.90 ce se tanguia langa sicriu. Am intrebat un calugar cine este de plange atat de tare? Imi spune monahul D. pai acestea acum vreo 7 ani a avut un accident si a venit la parintele in carut dar din mila Domnului si cu rugaciunile parintelui iata-l! Cand s-a insanatosit a urcat in GENUNCHI TOT DEALUL CETATUII PENTRU A MULTUMI MAICII DOMNULUI SI PARINTELUI Teofan...

Odata am fost cu o prietena (catolica) la parintele. Avea tatal paralizat in spital si cancer de prostata. Medicii erau rezervati..i-au dat doar o luna maxim. Prietena mea G. stiind de parintele Teofan ma roaga sa o duc la el. Am ajuns, Gabi statea cu capul in pamant si plangea, nici nu stia cum sa i se adreseze..parintele o priveste.. nu spune nimic..apoi deodata zice: Tu nu esti de-a mea (fiind botezata catolica) dar te ajut, sa nu ramana Hristos mincinos [COLOR=Red]"[/COLOR][COLOR=Red] Pe cel ce va veni la Mine nu-l voi scoate afara"[/COLOR] DAR! Trebuie sa faci si tu o jertfa! Lasa TIGARA!! Nu are rost sa mai spun ca fata nu spusese niciun cuvant.. Zis si facut! A promis Gabi a lasat tigara tatal s-a insanatosit. Dar ...dupa 4 ani a revenit la vechiul obicei..tigara...intr-o noapte tatal a parazilzat (din nou) insa numai pe jumatate..traieste si astazi cu "roada tigarii" fiicei sale...

Parintele Teofan niciodata nu spune va fi asa sau asa, isi ascundea cu maiestrie Darul. Mereu dadea sfatul ca si cum ar vorbi de o alta persoana. Spunea , odata a venit la mine una si uite avea pacatul X saraca..daca ar face asa..tare bine ar mai fi... si poate ca s-ar rezolva si probelama ei. Trebuia mereu sa fii cu mintea si inima decshisa la orice cuvant. La ultima mea vizita (cu cateva zile inainte de adormire) mi-a descris cu lux de amanunte inmormantarea sa. Ba chiar si locul unde voi sta eu toate cele 3 zile.. In biseirca langa icoana Maicii Domnului. Bineinteles ca nu intelegeam nimic ba chiar ma mahneam de ce vorbeste despre moarte..Insa, dupa ce au trecut toate si mi-am venit in fire am inteles.... cuviosul..prin acelea isi lua ramas bun de la mine..

Unei femei ce urma sa i se casatoreasca fata i-a spus doar atat. Mama, sa mai astepta o luna atat! Apoi sa vada ce va fi cu nunta. Mama fiind ucenica veche a parintelui a ascultat. In acea luna viitorul sot a facut o criza de schizofrenie (boala de care suferea din copilarie). Asa au descoperit prin ce pericol ar fi trecut fata daca se casatorea cu el.

Parintele era un sugubat. Cine mergea la sfintia sa nu ramanea fara "plata" pumnului dupa cap. Era numit in Iasi "calugarul din deal care bate". Insa cei ce ii simtisera rostul "loviturii" nu plecau pana nu primeau binecuvantarea..
Povestea o crestina care a venit la parintele cu o durere cumplita de cap. Parintele a lovit chiar acolo si durerea a incetat..

Binecuvantati parinte Teofan si nu ne uitati pe noi pacatosii.

A spus odata parintele;
Daca nu poti posti nu te mahni, insa sa NU lipseasca paraclisele Maicii Domnului in fiecare zi!

Daca a trecut ziua si nu ai facut pravila adormi cu Iisuse miluieste-ma..si astfel odihneste-te.

Postul tinut din iubire face mai mult decat postul din obisuinta.

Faceti postul prilej de bucurie nu de intristare pentru infranarile voastre.
Protos. Teofan Merla

Fara iubire, nimic nu-i cu putinta, iar neputinta nu poate sta nicicand in fata iubirii. Suntem plamaditi din iubire si starea normalitatii noastre este in iubire.
:6:

Odata l-am suparat tare pe parintele. Am urcat dealul dar parintele nu m-a primit. Deznadajduita am mers la Mitropolie, am ingenucheat la Sfanta Cuvioasa Parascheva si am rugat-o sa nu il lase pe parintele meu iubit sa se mahneasca din pricina mea, atat! Si m-am ridicat. A doua zi cand am urcat parintele ma astepta..mi-a spus zambind Aceasta e iubirea fata de aproapele.

Povesteau parintii ca, atunci cand sosise ceasul..parintele (desi era in coma de 2 saptamani aproape) a deschis ochii larg, a ridicat mainile spre cer a ruga apoi a apucat lumanarea ce o tine ucenicul la cap, a rasuflat usurat si plecat.
Cand sa il imbrace nu puteau sa ii deschida manuta care tine strans rasa. Atunci Gheorghe uncenicul a spus incetisor, hai parinte deschide mana sa te imbracam. A deschis parintele mana l-au imbracat apoi a inchis-o din nou.

Odata am fost la parintele cu o familie de prieteni carora le cazuse copilul de pe scara (et 1) trecuse printr-o primejdie fff mare. Speriati au spus mergem si noi la el! Cand am ajuns le-a spus atat! Era ziua sfintilor apostoli de ce nu ati avut rabdare? Cand am plecat imi spune Alina prietena ca in dimineata aceea..avusesera relatii intime. Insa, Sfinti Apostoli Petru si Pavel l-a salvat.

Parintele era bolnav, am mers la chilie sa il vad. Crestina care avea grija de el nu ne ingaduia sa intram. Deodata aud vocea parintelui.. lasa-o mai aceea e j. e de-a mea lasa-o. Am intrat..era infasurat in cearsafuri tot, racise la plamani si ardea. Il priveam..simteam ca nu mai am putere..atunci parintele incepe a ma intreba de cei de acasa, imi spune ca lui ii e bine sa nu ma mahnesc..vrobea de parca nu el era cel care statea mai mult mort decat viu in acel pat. Ne-a dat atat de multe lectii de smerenie..
Altadata imi era foarte rau imi iesisera analizele f. proaste. Ma deznadajduisem. Parintele insa ma intampina cu zambetul pe buze si spune..eii abia acum esti de-a mea..te bucuri? am inceput sa plang..

Acestea toate se vor regasi in cartea ce va fi scrisa in memoria parintelui. Sunt marturii vii ale unor oamnei ce au avut bucuria sa traiasca in preajma unui sfant.

Intr-un an am cazut si mi-am fisurat colana in cateva locuri. Neurochirurgul meu m-a pus inntr-un corset de ghips si mi-a spus; revii dupa 2 saptamani facem RMN daca nu e bine scoatem ghipsul si prindem toata coloana cu tije de metal. Cu greu am urcat la Cetatuia, parintele era in altar ma astepta.. vino, stai colea fata! E greu ghipsul asa-i?.. apoi la plecare mi-a spus incepe postul...apoi vine pastele..sa vii sa te impartasesc dar pana atunci sa NU scoti ghipsul.. Am revenit la medic, am facut RMN si mi-a spus trebuie operat numaidecat! Am refuzat cu nadejdea la parintele meu. Nadejdea nu mi-a fost in zadar..a trecut postul, a venit Pastele si din mila Domnului fara ghips pe picioarele mele am urcat dealul pentru a primi Sfanta Taina din manutele parintelui meu iubit.

Sotul meu urma sa faca o operatie pe creier. Avea tumora! O femeie internata la spitalul Neurochirurgir Iasi, mi-a iesit in cale de nicaieri..si mi-a spus atat! vezi pe geam biserica aceea? acolo sa urci! cauta-l pe parintele Teofan si te va ajuta. Am urcat, parintele in usa altarului spune ..mai da mult a durat pana ai ajuns la mine, noroc cu fata aceia..

Sfantul Nicolae...

O familie mergea adesea la parintele. Intr-un post ii spune sotului. tu sa poesteti DOAR 3 zile apoi sa vii sa te impartasesc. Sotiei ii spune, tu sa postesti aspru TOT postul. Aceasta fa-o pentru tine si pentru sotul tau.. Pentru ca Hristos a spus "purtati-va sarcinile unul altuia" insa acesta sa o faci cu Bucurie!

[COLOR=Red]Nu poti sa te rogi din carte? Nu-i nimic! Aseaza-te acolo in genunchi si zii pe limba ta numai spune-i..!![/COLOR]

A intrebat odata un copil parintele; ce vezi in Altar? baiatul a spus scaune.. Atunci incepe batranul a spune, nu vezi? uite, acolo sta Maica Domnului, acolo sunt ingerii, acolo serafimii, uite si pe Sfantul Nicolae cum te priveste.. Copilul plange.. el nu poate vedea.. Atunci parintele il binecuvinteaza si ii spune mergi acasa si la noapte va veni in vis la tine. Dimineata fericit copilul spune; [COLOR=Red]mama azi noapte m-a binecuvantat sfantul Nicolae. Si acum imi miroase parul a mir.. uite miroase...!!![/COLOR]

Cuvioase parinte Teofan roaga-te pentru noi pacatosii.

[COLOR=Black]Parintele Teofan insa rade. [COLOR=Red]"Nu poti tine tot postul? Foarte bine. Cine te pune sa te chinuiesti daca nu vrei? Tine cat poti..."[/COLOR] Parintele seamana mai degraba cu un bunicut hatru si intelept, mereu pus pe saga, care insa devine foarte grav, de indata ce simte ca discutia zburda in fleacuri. "Unii o iau ca pe o constrangere, spun ca ce, sa ma infometez singur, sa-mi pierd vlaga? Incearca numai si-ai sa vezi ce limpede o sa gandesti, ce energie o sa ai, caci burta plina ingreuiaza mintea si-o leneveste... [COLOR=Red]Dar daca zici ca nu poti, nu-l tine. Tine-l macar cu gandul. [/COLOR]Si roaga-te. Macar cinci minute seara. Roaga-te cum stii tu, cum crezi tu, deschide o carte de rugaciune si [COLOR=Red]citeste cu sufletul[/COLOR]."
[COLOR=Red]Acum mergi cu Dumnezeu si nu uita rugaciunea
Protos. Teofan Merla
[/COLOR]
[/COLOR]

Un ultim sfat..
 

[COLOR=Red] [COLOR=Black]Nici despre prieteni nu-mi raspunde cu acel ingaduitor "iubeste-l si iarta-l pe aproapele tau". [COLOR=Red]"Sa nu pleci niciodata urechea la ce spun altii, oricat ai crede ca-ti sunt de prieteni[/COLOR]. Uite, eu am 81 de ani si in ziua de azi nu am incredere nici macar in fratele meu de sange. [SIZE=3][COLOR=Red]Vezi-ti de treaba, ce nevoie ai de prieteni?....
[COLOR=Black]Protos. Teofan Merla[/COLOR]
[/COLOR][/SIZE][/COLOR][/COLOR]

Multumim:1:.....

Cu placere Nicoleta, mi-e foarte dor de parintele..foarte dor... Uneori durerea ce o simti cand pierzi pe cineva drag, te face sa il scoti din inima sa il imbratisezi apoi sa il pui la loc..stiu e o "formula" cunoscuta..dar mi-e asa de dor de el..asa de dor..

O fotografie inedita a cuviosului.:63:

Ieri, am spus La multi ani Parintelui Iustin...apoi am spus Dumnezeu sa-l ierte parintelui Ioanichie...astazi...spun din nou parintelui Teofan..batranelului meu iubit...
Binecuvantati si ne iertati parinte Teofan si nu ne uitati pe noi pacatosii!:63::77:

Pe 11 februarie de implinesc 4 ani de cand s-a mutat la Stapana cel mai iubit duhovnic al Iasiului. Protos. Teofan Merla.
Imi spunea Daniel, unul din ucenicii de chilie a batranului parinte, ca anii acestia..au transformat cimitirul Cetatuii in loc de pelerinaj..

Bani nu au fost pentru a pietrui aleea spre cimitir..mereu a fost noroi, gunoaie..acum picioarele celor ce l-au iubit si inca il iubesc pe parintele au batatorit drumul spre mormant. Locul este de nerecunoscut..iar mormantul??...e plin mereu de flori proaspete..candela arde zi si noapte (prin grija Stapanei si a celor ce vin zilnic la mormant) nu se stinge niciodata..

Cei ce ajungeti in Iasi, mergeti fratilor la cimitir si luati binecuvantare de la parintele...si credeti ca o si primiti..

Rugaminte
 

http://img535.imageshack.us/img53
Dorim sa facem cunoscuta viata Batranului Teofan Merla publicand o carte. De aceea de 2 ani se strang marturii de la ucenicii parintelui, de la mireni, de la monahi si monahii.
Venim cu rugamintea de a ajuta si voi (cei care l-ati cunoscut) cu marturiile fratiilor voastre. Numai impreuna putem forma "intregul" care a fost.. Protos. Teofan Merla.

Cine doreste ma poate contacta la email jenicagavrila@yahoo.com sau pentru cei din Iasi direct la ucenicul de chilie a parintelui Fratele Daniel.(care locuieste chiar in chilia pr Teofan).
http://img535.imageshack.us/img53
ps- si un mic "dar" pentru cei de departe:http://img535.imageshack.us/img53

Multa bucurie mi-au adus aceste fotografii si mi-au rascolit amintiri.

Eu l-am cunoscut pe pr. Teofan Merla...dar nu am avut o experienta anume...n-am avut ocazia sa-l vizitez mai des si sa-i cer sfat duhovnicesc.
Tin minte ca eram prin anul 1995, in vizita prin Iasi cu cativa prieteni. Atunci am vizitat Copoul, bojdeuca...am mers la Mitropolie, la manastirile Trei Ierarhi, Galata, Golia, Barnova si nu in ultimul rand Cetatuia.

Mi s-a parut inaltatoare ca asezare si apoi starea de spirit din interior. Odata ajunsi aici, am poposit vreo ora, ne-am inchinat, ne-am plimbat pe alei si am facut poze. Prietenul nostru din Iasi care sa zicem ca ne era si ghid ne-a vorbit de pr. Teofan...ne-a starnit curiozitatea si cu indrazneala incepatorului pe drumul credintei am mers si am batut la usa parintelui.
Ne-a deschis si de dupa usa a aparut un capusor mic cu caciulita...un calugar batran, cu barba alba nu foarte lunga si cu ochisori vioi, aplecat de spate se uita la noi asteptand sa spunem ce dorim...noi am ramas blocati de aceasta aparitie si n-am putut sa spunem decat ca dorim o binecuvantare si atat...desigur ca asta si atat am obtinut si am plecat fericiti mai departe.
In ciuda acestei intalniri scurte, totusi nu pot uita expresia fetei, caldura emanata si blandetea ochilor...in fine...o scurta si placuta amintire a ceea ce a fost pentru mine pr. duhovnic Teofan de la Cetatuia.

S-au implinit 5 ani de la mutarea la cele vesnice a Protos Teofan Merla
 

S-a mai scurs un an..... Un an plin de dureri, incercari, tristeti adanci si obositoare. Dar deasupra acestora, vegheaza parintele meu iubit.

Dumnezeu sa-l ierte! Iar Stapana sa ma aseze si pe mine langa el.

A aparut primul volum de marturii despre Pr. Teofan
 

Pentru comenzi scrieti la arcultro@yahoo.com.
la sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie vom lansa cartea in Iasi, Bacau si Focsani

nu gasesc cartea
 

am cautat la multe magazine de carte. se uita lumea ca la urs cand intrebi. unde pot gasi, poate a cumparat cineva!

Parastas de 7 ani - protos. Teofan Merla
 

Duminica 10.02.2013 la Manastirea Cetatuia din Iasi, ucenicii si ceilalti cunoscuti ai parintelui Teofan se pot intalni la Sf. Liturghi, pentru pomenirea lui. Acolo se poate procura si cartea cu viata parintelui. Luni pe 11.02.2013 vor veni si alti stareti si preoti care au fost vietuitori in Man. Cetatuia.