intamplare adevarata
 

Cum pot deosebi o intamplare adevarata daca e de la Dumnezeu sau o inselare?

In acelasi timp in care s-a petrecut am fost inconjurata de diverse intamplari, actiuni ale oamenilor pe care le-am considerat ca venind de la rau (injuraturi, agresivitate etc)

Intamplarea: in 2007, vazand ca ceva s-a schimbat in rau in jurul meu..am hotarat, dupa o absenta de 6 ani, sa merg la spovedanie gandindu-ma ca totusi din vina mea se intampla ce se intampla.

Preotul spovedea la usa altarului...dupa putine intrebari am dat sa plec.Atunci am simtit o forta care ma tragea din spate, si cand m-am intors am realizat ca nu venea de la preot ci din icoana Mantuitorului. Cateva momente am ramas privind icoana simtind ca in fata mea, sub imaginea unei icoane, se afla o persoana vie..era o intalnire cu Iisus doar ca in loc sa apara sub forma unui om, il simteam in carne si oase in acea icoana.Dupa ce s-a "spus tot ce era de spus" si am simtit ca acea aparitie s-a consumat..m-am aplecat in semn de respect fata de persoana si am dat sa plec.Atunci am simtit ca ceva din exterior se lasa de sus asupra mea..si am resimtit o schimbare fizica, la nivel de inima si...cap,creier,minte, nush cum sa spun, care a ramas pana azi.

Pot considera ca am fost si sunt o persoana privilegiata careia i s-a aratat intr-adevar Iisus..? M-am gandit ca fata de toti ceilalti colegi ai mei, oameni pe care ii cunosteam, nu aveam niste pacate care sa ma faca pe mine cea aleasa pt "popularea" cu vreun duh necurat.Si totusi a fost o forta nevazuta, superioara, pt ca din exterior, a putut actiona si ramane in interiorul meu.

Am citit ulterior ca tot din icoana de la altar i s-a aratat tot Iisus, sf.Siluan Atonitul.. in cazul meu ( am fost singura din clasa mea, si eram printre primii 3 la invatatura, mergeam la olimpiada la romana, care a luat 7 la bac la oral la romana :) ) nu a urmat o integrare mai buna in societate, un sir de succese, dimpotriva.Iar sf.Siluan dupa aparitie, a continuat sa fie chinuit de demoni.

Din acea perioada am inceput sa ma intalnesc des cu preoti, calugari etc pe strada.

M-au urmarit de asemenea coincidente,semne, ganduri...care nu sunt de la Dumnezeu (ganduri si mici tentative de sinucidere depasite cu ajutor medical desi diagnosticul nu a fost de boala mintala in care nu mai ai discernamant etc..ci depresie).

2 coincidente f recente care te fac parca sa crezi ca Dumnezeu a actionat ca efect la actiunile mele...ceea ce e absurd, pt ca El nu se sfatuieste cu nimeni.

Am citit articolul din ziarul Adevarul cu Fericirea fetei din caruciorul cu rotile.Si m-a impresionat, mi-a trezit simpatie.Desi articolul era scris de ceva timp cand l-am citit, la scurt timp dupa aceea, am citit ca fata a murit.

Si a doua, mai ciudata, si mai recenta de atat...Nereusin sa-mi gasesc un sens sau implinire in viata prin ideea de familie sau cariera..m-am gandit la manastire,am renuntat la gand...recent m-am gandit din nou.Si m-am gandit sa caut poze cu maicute din Romania, pe internet..ca sa vad ce ganduri imi trezesc, de apartenenta,de respingere etc.Si am dat de un titlu cu maicile de la Carnu date cu forta afara din manastire.

Pe site-ul newsbuzau.ro...autorul (fost preot ?!) povestea cum parintele Epifanie a fost prins in trecut "calarind" (cuvant foarte dubios si urat) o calugarita (si acuzare calomnioasa, neadevarata).

Nu ma mai uitasem la Trinitas de ceva vreme...nu mai citisem despre ierarhi, in perioada asta singurul ierarh despre care am citit si care mi-a ramas in minte a fost parintele Epifanie pt ca asa ceva, adevarat sau nu, nu mai citisem despre niciun ierarh. La prima vedere, fara sa cercetez cine acuza, urmarile ( dezmintirile aparute in presa) m-am intrebat daca Parintele poate fi vinovat cu ceva.

Deschid ieri pagina basilica.ro si citesc exact cuvantul la care m-am tot gandit...parintele Epifanie..mi-a fost frica sa dau scroll mai jos sa citesc randul urmator..si totusi era adevarat..murise. (Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ma ierte pt orice gand rau am avut..)

Utilizatorul GGGGG a spus ceva f adevarat...daca vrei semne, diavolul iti arata numaidecat.

Poate nu ar trebui sa ma intreb daca acea intamplare din 2007 a fost de la Dumnezeu sau nu , poate ar trebui sa merg mai departe si sa incerc pe cat posibil sa traiesc asa cum ar trebui s-o faca orice om.Spunea un sfant ca mai fericit decat a vedea pe ingeri este sa-ti vezi pacatele tale.

Eu zic ca este si ajutor si ispita!
Eram si eu fascinata mai demult de tot felul de semne si intamplari si coincidente, nu ca nu asi fi si acum dar mare importanta o are discernamantul si smerenia. Nu intelege prin aceasta ca iti dau sfaturi sau ca vorbesc de mine. Fa abstractie de mine!
De ce zic smerenia?
Pentru ca nu suntem buricul pamantului.
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut si lucreaza cu fiecare si prin fiecare diferenta consta doar in atitudinea noastra fata de acest lucru. Usor de zis si greu de facut!
Parerea mea este sa nu mai dai asa de mare importanta acestor fapte oricat de interesante ti se par ci sa urmezi o viata ortodoxa sanatoasa!!!

Cred ca asa ar trebui sa faci, sa dai intamplarea uitarii. Am citit de oameni intelepti si traitori foarte care au ajuns la inselari cumplite din pricina unor asemenea evenimente, ori mai bine zis din pricina raportarii gresite la niste evenimente mai mult sau mai putin asemanatoare.

p.s.: parintii ne povestesc ca asemenea aratari, cand sunt de la Dumnezeu, sunt insotite de pace inefabila, de dragoste nesfarsita pt Dumnezeu si oameni, etc. Deci si daca ar fi sa pornim la o analiza, am avea multe sanse sa ajungem la concluzia ca povestea nu are in spate pe cine trebuie...dar eu cred ca cel mai intelept e sa nu se faca nicio analiza, sa se uite tot, si sa se mearga mai departe cu indeplinirea poruncilor lui Hristos in chip simplu si firesc.

Multumesc mult de tot pentru cuvinte." Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut" ..e foarte frumos spus, si incerc sa ma gandesc la asta atunci cand ma gandesc ca nu imi raspunde la rugaciuni ,ca nu ii mai pasa de mine pentru ca i-am gresit, s-a suparat pe mine.

Cred ca e cel mai bun sfat: "sa urmezi o viata ortodoxa sanatoasa!!!"
Viata e de la Dumnezeu, si indiferent ca mi se pare ca ma iubeste mai mult, mai putin, deloc decat pe ceilalti..datoria mea e, cum spuneti dvs, "sa urmez o viata ortodoxa sanatoasa"..facand abstractie de pareri, sentimente.

Multumesc mult pentru raspuns, o sa incerc sa il respect! Numai bine!

Orice astfel de intamplare poate parea ciudata pentru majoritatea din jur. Cei "calduti" sunt sceptici spunandu-ti ca nu are cum sa-ti fie dat tie, un astfel de semn (ma refer la momentul din biserica), si ca ai fost clar in inselare. Din experienta spun ca Dumnezeu nu cauta la ranguri, ci la suflet. Nu cunosc varsta ta. Eu pana la 18 ani pot sa spun ca am fost un privilegiat fiindca "vedeam" lucruri nevazute, fara sa-mi doresc asta. Dar in loc sa iau ca pe un har de la Dumnezeu, si sa urmez unei vieti la fel de curate ca pana atunci, am inceput incet-incet sa ma infrupt din placerile vietii, si nici n-am simtit cum harul s-a indepartat pur si simplu.
Nu stiu daca tu ai alunecat constient in capcanele ispititorului. La o varsta frageda si fara un duhovnic intarit in har care sa ne indrume, suntem victime 100%. Dar a cadea nu inseamna neaparat a pierde. Daca ti s-a intamplat ce ti s-a intamplat, inseamna ca ai un suflet in care Dumnezeu stie ca poate investi. Un lucru e cert: Tu POTI. Nu ispititorul te-a tras de manecuta in biserica. El s-a inspaimantat dupa aceea cand a realizat ca te poate pierde si s-a pus serios pe treaba, urzind o intreaga strategie. Comparatia cu Sf Siluan mi se pare oarecum fortata din multe puncte de vedere. Intaia oara cand i s-a aratat Mantuitorul era tinerel, iar cand era chinuit de demoni, ehehei, era de multa vreme in manastire si... cauta semne, pe care diavolul i le-a si dat, "aratandu-i-l" pe imparatul David... Cand esti in inselare, nu te poti astepta la altceva decat la ispite grele. Cand te smeresti, chiar semnele de la Dumnezeu iti dau o stare de umilinta, fiindca in mod firesc nu poti sa faci abstractie de cine e Dumnezeu si ce suntem noi in fata Lui. Nu e meritul nostru daca apare un semn, un vis, o coincidenta, ci mila lui Dumnezeu. Daca aceasta mila coboara si asupra noastra, la 10 ani odata, (sau mai des), trebuie inteles ce vrea Dumnezeu de la noi, ca o datorie morala pe care s-o indeplinim cu smerenie, nu cu mandrie fata de altii care, din punctul nostru de vedere, nu-i vede Dumnezeu... la fel de bine... Astazi e randul nostru, maine e randul lor si asa mai departe!
Asocierea cu moartea, a celor de care "te-ai legat" mai mult sau mai putin sufleteste, ca si cum ar fi o "pedeapsa", este cu totul eronata, fiindca oricum tu NU ai contribuit cu nimic la destinul acelor persoane. Totusi, nici coincidente nu le poti numi fiindca... nu sunt. Tu ai un "dat". Nu stiu cum sa-i spun; poate telepatie, desi probabil ca nu asta e cuvantul, ci mai degraba un dialog discret cu ingerul tau pazitor. Stiu cum e fiindca nu esti singura careia i se intampla astfel de lucruri, doar ca ceilalti nu asociaza acestea cu ceva anume (in cazul tau, cu moartea), ci cu harul lui Dumnezeu, uneori, sau cu... ganduri din partea stanga, alteori. Depinde de noi, cum alegem sa "pregatim calea Domnului"...
Ochii si urechile, mari si Dumnezeu sa te intelepteasca si sa te intareasca in credinta lui cea tare!

Dap, asa e, m-as putea gandi cum e posibil asa ceva intr-o biserica dar imi aduc aminte ca unui ucenic al parintelui Cleopa, duhurile rele ii aprindeau lumanarile in altar.

mm..n-as vrea sa continuu dar..daca ar fi fost doar o actiune exterioara, cum ar fi aprinderea lumanarilor, un glas, o aparitie,un vis..as fi uitat de mult pana acum.Dar la mine s-a actionat si in interior..si atunci daca ma gandesc ca a fost de la Dzeu sunt in pericol sa ma cred aiurea vreo sfanta iar daca a fost de la cine nu trebuie, sa pic in deznadejde ca nu m-a parasit nici pana acum.Nu vreau sa cred ca impart casa sufletului meu cu un duh rau.
M-am impartasit de atunci, mi s-au citit molitfele sf Vasile si nu s-a schimbat nimic.De vreme ce nu am ajuns sa simt nici acea dragoste nesfarsita pt oameni si Dumnezeu, ma gandesc ca daca a fost de la Dumnezeu, nu a fost o incununare a meritelor mele ci ceva cu scop pedagogic.

Dar cred ca orice ar fi fost, a fost cu stirea si cu voia lui Dumnezeu. Si cum spuneti si dvs, si dna Simona, cea mai importanta e smerenia.Chiar daca nu o sa pot uita...cred ca aveti dreptate, e bine sa nu ma mai gandesc niciodata la asta, sa nu mai analizez..

Si sa merg mai departe, de vreme ce puterea de a alege nu mi-a fost afectata, cu indeplinirea poruncilor lui Hristos.

Am o intrebare pentru tine. Daca vrei imi raspunzi pe thread sau in privat. Ce sti despre deznadejde dpd al ortodoxiei??

In prezent am 24 de ani, luna viitoare fac 25. La vremea intamplarii aveam 19 ani.
Nu stiu daca a fost o alunecare constienta, dar nu a fost voita.Am fost la biserica tocmai pt a determina raul sa se indeparteze de mine.Iar acea prezenta din interiorul meu de dupa aceea, nu a fost consimtita de mine, m-am trezit in acea situatie, fara drept la replica.

"Daca ti s-a intamplat ce ti s-a intamplat, inseamna ca ai un suflet in care Dumnezeu stie ca poate investi. Un lucru e cert: Tu POTI. "

Multumesc pt incurajare, inseamna mult.

"Ochii si urechile, mari si Dumnezeu sa te intelepteasca si sa te intareasca in credinta lui cea tare!"

Doamne ajuta!

Pai...stiu ca definitie ca e pierderea increderii in ajutorul lui Dumnezeu. E starea in care potrivnicul incearca sa te convinga ca nu mai e iertare, scapare, iesire, din pacatele tale, ca nu mai poti face nimic pentru binele tau.

Gresesc?..Sau stiu insuficient?

Pe cat posibil, imi imaginez ca nu e chiar asa usor de uitat/ignorat treaba respectiva, dat fiind faptul ca a fost si schimbarea interioara de care vorbesti. Una e sa dai un sfat de tipul „trebuie sa uiti/ignori” si alta e sa fi trecut prin asa ceva si sa trebuiasca sa pui astfel de sfaturi in practica :)...dar sincer altceva nu vad ce ai putea face, si, cum spuneai si tu, pe noi ne paste tot timpul pericolul de a ne inchipui imbunatatiti...chiar citeam aseara o scrisoare de-a lui Amvrosie de la Optina care le scria unor ucenici ca prin ravna lor la rugaciune au intaratat pe vrajmasul dar ca neavand, pe langa dragostea de rugaciune, smerenia necesara, au pornit o lupta pe care nu o pot duce si ca atare sunt chinuiti fara sa prea faca vre-un progres duhovnicesc. M-a cam izbit pasajul respectiv fiindca s-a potrivit perfect starii mele pt ca si eu incerc sa ma rog mult dar progrese in viata duhovniceasca nu prea fac...deci pana la urma e esential, tot cei de la Optina spuneau, sa avem la rugaciune trairea vamesului, traire fara de care lui Dumnezeu nu ii sunt placute rugaciunile noastre.
Oricum tu pari a cunoaste deja importanta acestora asa ca sunt sigur ca Dumnezeu le va impaca pe toate la momentul potrivit. Vorba parintelui: „Rabdare , rabdare, rabdare, rabdare...și cand om simti ca s-a gatat: rabdare, rabdare, rabdare” :)

Te-am intreabat pentru ca odata eram tare, tare deznadajduita. De fapt eram tot timpul dar nu stiam eu. credeam ca asa trebuie sa fie pana cand am dat despre tamaduirea deznadejdii de J C Larchet. Se spune ca si doar o simpla lecturare, te poate vindeca de aceasta. Dar si mai mult de atat (asta in cazul in care nu sti de aceste lucruri) iti vei gasi locul, dar te voi lasa pe tine sa descoperi asta!
http://ro.scribd.com/doc/56583784/Te...Cloude-Larchet
Doamne ajuta!

Hm....va scrisesem un raspuns lungut, dupa care am inchis din greseala fereastra...si nu s-a salvat.

O sa incerc sa imi amintesc macar ideile principale..ziceam ca dorinta de a va ruga mult e foarte buna, ("Rugati-va neincetat"); si eu mi-am propus acelasi lucru pt prezent desi abandonasem rugaciunea gandindu-ma ca il agasez pe Dumnezeu care oricum nu ma asculta, pt ca ma rog prost, dar rugaciunea e o datorie.

http://calauza-ortodoxa.trei.ro/?item=527
("Si toate cate veti cere cu credinta, veti primi").

Mai ziceam ca nu stiu prea bine ce e progresul duhovnicesc dar ca nu stiu daca se obtine doar prin rugaciune si nu si prin lucrarea poruncilor.Dadeam exemplu iubirea aproapelui in care cel incepator daca nu iubeste, ar trebui sa nu urasca; cel mai bun,ar trebui sa ajunga sa isi iubeasca vrajmasii.

Despre smerenie...http://ortodoxia.md/articole-si-publ...t-in-dumnezeu-

Cred ca acei ucenici de care ziceati au pornit cu multa ravna spre rugaciune, s-au gandit ca doar prin intermediul ei, si fara Dumnezeu, fara sa asculte de voia Lui si sa primeasca ajutorul Lui, si prin ei insisi ..or sa reuseasca.Ceea ce nu e cazul la dvs.(adica nu cred ca ati pornit cu convingerea lor gresita).

Puteti consulta un duhovnic priceput sau puteti citi scrierile sfintilor sau ale duhovnicilor care au scris, despre treptele desavarsirii sau asa ceva. Spunea parintele Arsenie Papacioc..ca ceea ce cere Dumnezeu de la noi este umilinta,si ca de restul se ocupa El.

Cititi articolul acesta: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou33.htm

Renuntarea la pacat ( chiar si la cele mici, mergand pana la ferirea de gandurile rele, necuvioase), curatia, faptele cele bune.. deci faptele sunt cele care fac pe un om duhovnicesc.Parca scria pe undeva prin Biblile ca Dumnezeu devine cunoscut prin implinirea poruncilor.

Doar rugaciunea...e ca si cum am cere lui Dumnezeu sa faca el in locul nostru, sa ne faca sfinti fara meritul si participarea noastra.Nu exista asa ceva.

De multe ori nu inteleg sensul rugaciunii ceea ce e dubios, daca ma consider crestina si ortodoxa...pt ca Iisus se ruga noaptea,i-a spus lui Petru, ca El, Iisus (Dumnezeu) s-a rugat sa nu piara credinta lui..S-a rugat si in gradina Ghetsimani.etc Si mai ales, pt noi cei de rand, care nu suntem nici sfinti, nici ingeri, nici mantuiti: "Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita". Stiu ca atunci cand eram mica, si stateam la bunicii dni partea tatalui...amandoi, niciodata nu se culcau inainte sa se roage.Si faceau asta cu respect, crezand in ce fac si ca Dumnezeu ii aude. Cat eram mica am facut si eu ca ei, acum stau cu ai mei care nu se roaga inainte de culcare desi mama mai citeste din cand in cand din cartea de rugaciuni :) Indoiala mea vine: daca oricum ma gandesc mai mereu la Dumnezeu cand fac ceva iar El stie ce e in inima mea si fara sa ii spun eu...atunci de ce sa ma mai rog? Deocamdata nu am raspunsul decat ca : Iisus asa a cerut, sfintii de asemenea, Biserica asa cere...deci rugaciunea trebuie sa fie o datorie. Cat eram mica eram asa bucuroasa ca ma rog, pt ca eram convinsa ca Dzeu ma vede si ma apreciaza sisimteam interior ca ma aude.Si nu ma gandeam ca e suficient sa ma gandesc la el sau ca e ok doar ca stie ce gandesc eu.

Iar postul si rugaciunea sunt cele care feresc de prezenta duhurilor rele.

Deci staruiti in rugaciune, ajutati-o cu renuntarea la omul vechi si cu o viata sfanta...si Dumnezeu care vrea sa fim desavarsiti sigur o sa va ajute. El nu implineste cererile care nu ne sunt de folos..si cand considera ca nu ne sunt de folos, are ratiunile Lui.Dumnezeu ii cunoaste pe cei care Il iubesc pe El.

Eu cred ca prin implinirea poruncilor, prin rabdare, rugaciune, post, dorirea si alegerea binelui in loc de rau...trebuie sa simtiti un progres. Daca nu ajunge rugaciunea, cereti sfatul unui duhvnic cu experienta si care se pricepe...I don't know what to say more.:)

Multumesc mult, cand o sa am mai mult timp liber o sa incerc sa citesc cartea, nu am citit-o pana acum. Din pacate, :) la mine devenise mai grav...prin 2011 ma chinuiau teribil gandurile la sinucidere, nimic nu ma ajuta,nici maslul, nici duhovnicul..nimic.. am avut doua mici tentative cu medicamente..dupa care ai mei m-au dus la psihiatru...ce m-a ajutat a fost o internare intr-o statiune montana,o luna; oamenii de acolo, intalnirea cu alti oameni care au avut si ei probleme...si nu ma refer la boli grave mentale.. mersul in grup la biserica, iesirile in aer liber..sedintele de terapie psihologica..m-au ajutat sa imi revin. In prezent, slava Domnului, sunt pe pozitie, nu mai am acele ganduri..desi nu sunt 100% dupa opinia medicului, vindecata de depresie...dar am trecut de punctul critic..si sper, il rog pe Dumnezeu, sa nu se mai intoarca.

Doamne ajuta!

Multumesc frumos pentru gandul tau bun. (nu e nevoie sa folosesti pluralul de politete, avem varste apropiate)

Intr-adevar ceea ce mi-ai zis tu acuma, am citit mai demult la parintele Porfirie, dar stii cum e: uneori avem nevoie sa ni se spuna de mai multe ori pana intelegem :)...
...spunea deci parintele ca pentru ca Dumnezeu sa ne daruiasca autentica rugaciune (vorbirea cu el, contemplarea lui...), e nevoie sa gaseasca in noi anumite temeiuri: smerenie si dragoste...
...iar smerenia si dragostea (diferite masuri ale lor) le primim pazind poruncile si lepadandu-ne de patimi...
...in ceea ce priveste pazirea poruncilor, faza e, ca tot prin rugaciune le pazesti din cate am citit eu: adica vine unul si te injura din senin si tie vine sa ii spargi capul dar spui in gand „Doamne vindeca-ma de lipsa mea de iubire” sau altceva si Dumnezeu te ajuta; despre lepadarea de patimi zice cuviosul ca nu trebuie sa le bagam in seama ci sa le dispretuim si sa ne daruim cu bucurie(am ingrosat fiindca el insista enorm pe treaba asta) citirii imnelor, scrierilor parintilor, Scripturii...desigur cand vine vorba de dobandirea smereniei toti parintii, inclusiv el, accentueaza cel mai mult pe a intra in taina ascultarii...

apropos de rugaciune, in caz ca nu o stii deja, cred ca iti va placea asta: http://www.youtube.com/watch?v=meDQRx4LHas

Tocmai pentru a preintampina o recadere trebuie sa te vindeci cu adevarat! Ocupandu-ne doar de tratamentul simptomelor si netratand boala in fond nu faci decat sa reiei un ciclu vicios. Nu vreau sa te speri dar daca chiar vrei sa te insanatosesti, remediul tau este aici:

http://ro.scribd.com/doc/56583784/Te...Cloude-Larchet

Mai exact Tristeta: pg 158-167 si Tamaduirea tristetii: pg.501-521

29 de pagini versus recidiva!!!

Cat de tare gresesti! Tocmai ca ai ajuns la un tratament de specialitate in prima faza.
Iar revenire ta la viata a fost posibila doar datorita slujbelor si a rugaciunilor duhovnicului tau!

Odata trecuta cu bine, drumul tau te-a adus aici pentru vindecare complecta!
Doamne ajuta!

Hm..sunt de parere ca fiecare om isi are rostul lui, altfel nu ar mai exista doctori de niciun fel ci Dumnezeu ne-ar trimite la biserica, pentru ca noi sa ne vindecam miraculos dintr-odata sau treptat, participand regulat la Sf.Maslu.

Daca e sa vorbesc neaparat despre recunoasterea meritelor slujbelor si ale unui duhovnic..nu ma dau inapoi.

Tot prin 2007, inca dinainte de "viziunea mea"...incepusem sa am niste zvacnituri pe care nu le puteam controla, nu mai dau detalii de singura zona in care apareau..si se manifestau atunci cand ma simteam amenintata de vreo ispita de la rau venita printr-o privire malitioasa de la cineva pe strada, apropierea cu viclesug, adica cu ganduri amestecate si cu adorarea raului..a cuiva de mine,ma refer in special la cei de pe strada..etc.Bineinteles, ca de nu as fi primit la un moment dat, zic eu naiva, pt ca niciodata nu m-am gandit ca se va intoarce impotriva mea astfel..nicio invoire cu niciun pacat, la nivel de privire, de gand etc..nu as fi patit asa ceva.

A fost o perioada foarte urata..sa zic drept, pt ca eu nu obisnuiam sa merg la bisericile din Bucuresti si desi mi-am luat inima in dinti atunci, cu vedenia,si am facut si eu ca si colegii mei si am incercat sa merg la un preot din Bucuresti...n-aveam niciuo persoana pe care sa o cunosc de mult,de care sa ma fi apropiat..care sa ma cunoasca, etc...de cand eram mica, fiind la bunici, am inceput sa ma spovedesc la un preot din Ploiesti si doar de el stiam si nici nu ma gandeam sa ma duc la altcineva. Cand am reusit sa evadez din Bucuresti si am ajuns la Ploiesti, am auzit ca bunica ii dusese un maieu de-al meu parintelui sa slujeasca si sa se roage pt mine..si a stat la el vreo 2 saptamani..m-am bucurat enorm ca se roaga pt mine. Dupa aceea, pentru ca n-am vrut sa il port..bunica mi-a adus o batista care patise acelasi lucru..si pe ea am acceptat-o, m-a rugat si ea, am pus-o la capatai pe spatarul de lemn al patului, cat timp am stat la Ploiesti. Din acea perioada m-au lasat definitiv acele zvacnituri, n-am mai avut conflicte cu cei de pe strada ( se porneau unii sa vorbeasca obscen sau sa injure sau sa foloseasca multa rautate in glas).
Si am considerat ca meritul e numai al preotului, evident, pt asa ceva. Cred ca rugaciunea lui, credinta bunicii si grija ei pt mine..m-au ajutat cand eu nu puteam face nimic pt mine.


Totusi, internarea m-a ajutat enorm. Am citit depsre tristete din ce mi-ati aratat..normal ca 20 de pagini sunt mai bune ca recidiva ;) din ce am citit probabil ca ma bantuie tristetea de forma:
"Tristetea insa nu se naste numai din neimplinirea dorintei dupa un lucru anume; vine si dintr-o nemultumire mai cuprinzatoare, din sentimentul de viata neimplinita, care arata ca tainicele dorinte ale sufletului – al caror talc adevarat nu intotdeauna il pricepe omul – n-au fost pe deplin ostoite. Tristetea de acest soi da nastere, pe plan psihologic, la ceea ce se numeste indeobste depresie."

Posibilitate de vindecare : "„trăirea în societate nu este vătămatoare, ba,din contra, de eel mai mare Iblos pentru cei ce doresc într-adevăr să se lipseascăde ele, fiindca prin legâturile cu oamenii ele se pot descoperi şi, fiind date pe faţăşi mai des puse la încercare, se pot vindeca mai repede"(patimile,dintre care tristetea)


Cu Dumnezeu inainte..!

Multumesc pt informatii...am citit paginile atasate..imi place ce scrie in ele; din ce carte sunt? ceva de parintii de la Optina?

Nu am vazut video-ul pana acum, o sa incerc sa-l urmaresc acasa; multz. pt recomandare.

Cu placere. (cartea e asta:http://ro.scribd.com/doc/46508142/Ne...ntele-Porfirie)

Nu stiu ce sa spun. Omul mai vede si ce isi doreste sau isi imagineaza. Bineinteles ca este frumos sa o luam ca pe ceva divin si nu ca pe lucrarea celui rau. Insa sa nu uitam ca cel rau poate fi prezent chiar si in biserica.

1- Întâmplările rele din jurul tău(înjurături, agresivitate) nu pot veni de la cel rău pentru că necuratul nu vrea să te respingă, ci, din contră, să te atragă, să te momească; aceste întâmplări vin, ca o încercare, cu aprobare de Sus, ca să te dovedești vrednică de binecuvântarea Lui.
Totdeauna o greutate apare în viața cuiva după ce lui i-a fost dată deja, (repet) după ce lui i-a fost dată deja puterea de a trece de greutatea aceea făcând Voia Lui; i se pune la încercare vrednicia(strădania).
Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)

2- Împlinirea în viața lumească este deșertăciune fiindcă ne întârzie apropierea de Dumnezeu.
Dacă lumea materială e deșertăciune, ce împlinire ne poate aduce realizarea lumească în care nici n-am adus nimic, nici nu putem scoate ceva; această lume este un ”decor” în care noi avem de împlinit Voia Lui.
7. Ca noi n'am adus nimic in lume, dupa cum e vadit ca nici nu putem sa ducem ceva; (1Tim6,7)

3. Viața monahală este de o mare vrednicie, dar nu ca o consecință a rateului lumesc, în care condiții presupune multă frustrare și o bază șubredă pentru vrednicia vieții din mănăstire.

4.Frământările tale referitoare la sursa sentimentelor tale lucrătoare va trebui să le ”căptușești” cu smerenia cea mai umilă pentru a nu le permite să se transforme în închipuirea nefolositoare a unei vrednicii de fațadă, iluzorii.
Smerenia e cea mai bună protecție și cel mai sigur tovarăș pe Cale.

5. Vocabularul tău exersat la olimpiade pe care l-ai folosit cu pricepere în mesajele tale este ”periculos” pentru că, așa cum spune Mos-Neagu aici( http://www.crestinortodox.ro/forum/s...458#post499458 ), ortodoxia(vocabularul) nu oferă facilități, ci sarcini grele ce trebuiesc înfăptuite.
Pune-ți vocabularul să ”lucreze”, scrie.