Rugaciuni pe care nu le inteleg
 

Absolut este vorba de smerenie si de umilinta in fata lui Hristos, de recunoastere cu umilinta a starii tale de pacatos. Indiferent cat ai fi de spovedit, tot nepregatit esti ca sa iei Sf. Impartasanie...nu inseamna ca daca te-ai spovedit ai ajuns la curatenia suprema fara de pacat...

Nevrednicia este evidenta. Nu ne apropiem pentru nici un merit, ci pentru ca altfel nu se poate sa ne inaltam.

Insa eu nu am fost atazi la Liturghie sa ma impartasesc cu gandul ca mananc si beau osanda, ci spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur in Rugaciunea a XII-a.

Eu cred ca ar trebui sa tii cont de dreapta socoteala si sa nu cazi in ispita interpretarii exgerate.
Ce sens mai avea intruparea si rastignirea lui Hristos atunci? El stia ca suntem pacatosi inainte sa se intrupeze...daca prin jertfa Lui situatia ramane ca inainte atunci nu vad sensul.
Sf. Vasile face apel sa ne tinem permanent constiinta treaza si smerenia in fata acestei mari Sf. Taine...nu inseamna ca daca te-ai spovedit te-ai curatat total si daca te impartasesti devii pur...ba din contra ai grija permanent ce faci cu sufletul si inainte si dupa spovedanie.

Cred ca ceea ce intrebi tu aici, Florin-Ionut, are multe in comun cu o nedumerire de-a mea de mai demult. Nu intelegeam de ce unii spun / se roaga mereu sa puna bun inceput pe calea mantuirii, desi ei sunt crestini practicanti in toata regula (asadar un pic saltati din starea de pacatosenie crunta ca sa spun asa).
Mi s-a explicat aici pe site ca aceasta expresie reprezinta de fapt o dovada de smerenie; asa cum explica si Iubirea mai sus, nu ne putem considera niciodata 100% pe drumul cel bun sau 100% curatiti de pacate (nimic mai adevarat!). Asadar, ca sa nu lasam nici un fior de mandrie sa se strecoare in mintea noastra, ne plasam din start pe pozitia super-pacatosului care se considera a fi mai aproape de osanda decat de mantuire.

In acelasi registru oarecum contradictoriu in semnificatie, se plaseaza si binecunoscuta "Tine mintea in iad si nu deznadajdui!". O alta dovada de smerenie in exprimare o reprezinta si expresia "Dumnezeu stie mai bine!" pe care o regasim la multi forumisti.

Asadar, ca sa raspund succint intrebarii tale, pasajul subliniat de tine reprezinta marja de siguranta pe care si-o ia un crestin constient de vesnica-i pacatosenie.

Doamne ajuta!

Cred ca trebuie interpretat in felul urmator:

Trebuie sa avem intotdeauna sentimentul ca ne impartasim cu nevrednicie.Daca ne impartasim cu nevrednicie,atunci impartasania ne poate fi spre osanda si spunem atunci : osanda mie insumi mananc.

Dar speram ca prin pocainta noastra,cat am reusit sa o facem prin spovedanie,asteptam de la Domnul sa ne ierte si impartasania sa fie spre iertarea pacatelor si viata vesnica;deci sa ne transforme osanda in iertare si bucurie duhovniceasca.Insa sa fim constienti ca nu pentru meritele noastre se face acest lucru,ci din mila lui Dumnezeu.

Nu intamplator s-a randuit ca inainte de a primi Sfanta Euharistie (si in general cand participam la celelalte Sfinte Taine) sa nu ne rugam folosind cuvintele noastre, ci cuvintele unor sfinti precum Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si altii. Inaltimea vietii duhovnicesti este data tocmai de masura smereniei. Or, acesti Sfinti Parinti in rugaciuni, nu descriu in cuvinte nicidecum o stare de falsa smerenie.

Chiar daca nu suntem noi din fire prea smeriti, macar citind aceste sfinte rugaciuni, in ultimul ceas, putem dobandi o inima smerita. Mananc si beau osanda, asa cum spune rugaciunea, "neputandu-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sangele" lui Hristos.

Daca am constientiza si am trai deplin unirea cu Hristos, pacat nu am mai avea. Dovada faptului ca nu ne dam seama de aceasta unire este tocmai faptul, ca la scurt timp, incepem sa savarsim din nou pacate. De aici apar vinovatia si osanda. De aceea, primirea Euharistiei este "indraznire la indurararile si mila lui Dumnezeu".

Eu cred ca se refera la faptul ca atunci cand ne impartasim fara a acorda importanta cuvenita Sfintei Impartasanii, fara pregatirea sufleteasca si trupeasca necesara, adica atunci cand ne impartasim cu nebagare de seama Sfanta Impartasanie devine osanda! Ne indeamna Sfantul spre a nu fi nesimtitori!

Oare faptul ca gresesc in fiecare clipa cu gandul,si cu fiecare fapta care o fac,sa constituie un avantaj sau un dezavantaj?
Oare exista crestinci care nu isi simt in fiecare clipa gresala?
Din aceasta cauza si smerenia imi este continua si niciodata suficienta.Nu din vreo mare calitate a mea.Ci pur si simplu pentru ca gresesc clipa de clipa.
Atunci cum sa nu imi vina ca o manusa rugaciunile sfintilor ,care intreaga viata nu au facut decat sa isi caiasca pacatele,fara a se gandi vreo clipa ca sunt gata mantuiti ?

Eu am intels ca nu ma pot uni cu Hristos prin Taina Euharistiei datorita vredniciei mele, ci datorita milei Sale. Nu sunt curat sau vrednic prin mine insumi. In aceasta Taina trebuie sa am constiinta ca ma unesc nu datorita vredniciei mele ci datorita milei Sale.

Adanca intrebare pui draga Florine. Cateodata vedem chiar preoti
care pacatuiesc, mai grav sau mai putin grav, si ei se impartasesc
deobicei la fiecare Sf.Liturghie. Oare de ce? Nu lucreaza Trupul si
Sangele Domnului in ei? Ar trebui sa fie in rand cu sfintii dupa
numarul de impartasanii, ba eu cred ca unii chiar ii depasesc la
numaratoare. Si atunci? Ce lipseste ca unirea cu sfant Trupul si
Sangele Mantuitorului sa produca efectul scontat? Sunt si multi
credinciosi care iau cu multa usurinta aceste Sfinte Taine si totusi
la unii nu se schimba mai nimic in viata lor. Oare nu se asteapta
ei ca Sfanta Impartasanie sa faca ceea ce ar trebui sa faca ei mai
intai?
Hai sa ne gandim oleaca. Sfanta impartasanie n-ar trebui sa duca
la unire cu Hristos? Ba da. Si unirea cu Hristos nu semnifica faptul
ca suntem pe calea asemanarii cu Hristos. Ba da. Dar Hristos cand
si-a luat trup omenesc ce a facut mai intai? CHENOZA. Si-a desertat
slava cea dumnezeiasca, S-a smerit chip de rob luand. Noi, oare,
inainte de a lua sfant Trupul Sau nu ar fi trebuit sa ne desertam de
slava cea lumeasca macar? Si de pacate, prin spovedanie sincera si
nu numai de forma?
Acest lucru cred eu ca-l face Sf.Vasile cel Mare, chenoza in rugaciune.
Desi sfantul nu avea nevoie sa mai faca pentru ca era vestita smerenia
sa. Chenoza e esentiala, ca altfel imbini JERTFA cu egoism si mandrie.
Nu se prinde, te arde si nu se prinde. Jertfa se prinde de jertfa. Asta,
cred eu, ca inseamna asemanare. Sa ne asemanam Lui Hristos!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Adevarat, asa zicea si Parintele Galeriu: trebuie sa fim intr-o stare de jertfa cand ne impartasim cu Hristos.

Nu e bine sa ramanem nici in extrema fricii de apropierea de Sfintele Taine, ci sa indraznim sa ne cuminecam la fiecare Liturghie, constienti fiind de gravitatea intalnirii cu Hristos. El ne va ajuta nemijlocit arzand raul care zace inradacinat in adancul sufletului de ani si ani de zile, curatindu-ne si pregatindu-ne continuu pentru viata vesnica.

Pacatosi vom fi pana la moarte; totusi trebuie sa incercam sa minimizam raul din noi si din jurul nostru, asemanandu-ne cat mai mult cu Modelul dupa care am fost construiti.

2.
 

"Îngerul a strigat către cea plină de dar: Curată Fecioară, bucură-te; şi iarăşi zic, bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt şi pe morţi i-a înviat; veseliţi-vă, popoare.
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că Slava Domnului peste tine a răsărit; saltă acum şi te bucură, Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al Tău."

Ce semnifica noul Ierusalim si Sionul?

Noul Ierusalim este Ierusalimul ceresc, simbolizat acum de Biserica. Acesta este si motivul pentru care la sfintirea unei biserici cantam: "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a stralucit". In viata de dincolo, Noul Ierusalim este locul unde umanitatea nu mai cunoaste moartea.

Si Sionul ce este? Are cumva legatura cu sfarsitul Psalmului 50?

18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Eu stiu ca interpretarea acestui text este ca Sionul este mintea si Ierusalimul este inima, iar in momentul rugaciunii cu mintea, prin harul lui Dumnezeu, uneori ajungem sa ne rugam cu adevarat, din inima, intalnindu-ne astfel cu Dumnezeu dupa cum ne promite la Apocalipsa 3, 20 zicand:

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Eu raman la interpretarea ca Sionul si Noul Ierusalim sunt chipuri ale Bisericii.

Fecioara Maria este identificata in scrierile unor Parinti cu Biserica, caci ea apare ca maica a credinciosilor care cauta scapare sub acoperamantul ei.

Maica Domnului ca mireasa a lui Dumnezeu a fost identificata cu Biserica, Ierusalimul cel ceresc (cf. Apocalipsa 21-22) si cu Sionul (care si el este un simbol al Bisericii dupa cum reiese din Ps 86, 4 "Mama va zice Sionului omul").

Prin Sion este denumit nu numai Ierusalimul pamantesc, ci si cel ceresc. sionul desemneaza, in sens spiritual, Biserica lui Hristos - ”Fiica Sionului”. aceasta este o alta denumire poetica a Ierusalimului si cu acest nume definesc Biserica lui Hristos sfintii Chiril al alexandriei si Efrem sirul, dar si alti sfinti Parinti.
In Noul testament, despre acest loc plin de sfintenie din Ierusalimul pamantesc ne amintesc sfintii Evanghelisti si apostoli Luca, Ioan (12, 15) si Matei (21, 5). „spuneti Fiicei Sionului: Iata, imparatul tau vine la tine, bland si sezand pe asina, adica pe manz, fiul celei de sub jug”, ne reamintesc cei trei evanghelisti profetiile lui Zaharia (9,9) si Isaia (62,11) care prevesteau Intrarea in Ierusalim a Fiului lui Dumnezeu. in primul veac crestin, cunoscand profetiile Vechiului testament, sfintii apostoli Pavel si Petru vorbesc despre „Piatra de poticnire din Sion”; piatra este Hristos, iar sionul este Biserica.