![]() |
A implinit 130 de ani
A implinit 130 de ani
Autor Redactia Antisa Khvichava, o femeie din Georgia, a sărbătorit, joi, 8 iulie, cea de-a 130-a aniversare a sa, potrivit rudelor și documentelor oficiale. "Mă simt puțin slăbită, dar nu vreau să stau în pat", a declarat Antisa Khvichava, cu ochii strălucind, în timp ce vorbea cu vizitatorii modestei sale case situate într-un sat din munții Georgiei.Vecinii și oficialii locali s-au adunat la casa îngrijită în care aceasta locuiește cu fiul său, Mihail, și mai mulți nepoți. "Îi doresc toate cele bune mamei. Mama va rămâne mama, chiar și la 300 de ani", a spus Mihail.Numeroase documente, inclusiv pașaportul său din epoca sovietică, decizia de pensionare și note de arhivă arată că femeia este născută pe 8 iulie 1880.Soțul lui Khvichava a murit în 1949, iar un fiu al ei a decedat și el, însă femeia are 10 nepoți, 11 strănepoți și stră-strănepoți al căror număr exact nu îl mai cunoaște. Khvichava, care a urmat doar școala primară, și-a petrecut viața cultivând ceai, porumb, legume și având grijă de vite. "Am muncit întotdeauna, mi-am cultivat pământul. Soțul meu a murit și am încercat să-mi cresc copiii cât de bine am putut", a spus aceasta. Apoi, la a cincea încercare, a stins lumânările de pe uriașul tort alb de aniversare - trei lumânări în forma cifrelor "130". (mediafax) |
:1: Parca e prea mult... dar Dumnezeu stie de ce a ingaduit sa traiasca atat...
|
Totusi, avem ce invata : munca, cinste, cumpatare, vointa, curaj...si cate vor mai fi fiind!
|
Ce mi-as dori si eu sa traiesc macar jumate din cat a trait ea.Dumnezeu sa ne ajute!
|
Citat:
|
Stie eu ca adevaratii crestinii au batraneti frumoase si mor frumos, indiferent de varsta.
|
Citat:
|
Nu-i important cat traiesti, ci cum traiesti. Imi plac batranii, indeosebi cei care raspandesc zambet, desi teoretic se afla cel mai aproape de moarte. Asta denota ca stiu cum sa traiasca.
|
A fi impresionat de așa ceva dovedește lipsă de credință în eternitate, în viața veșnică.
Cât despre bătrâni, însăși faptul că sunt bătrâni, adică uzați fizic și psihic, dovedește că nu au știut cum să trăiască, că nu au căutat înțelepciunea lui Dumnezeu, cei mai mulți nu au trăit cum se cuvine, în înfrânare ci în odihnă și distracții. |
e ciudat sa ii spui cuiva care a implinit 130 de ani multi inainte, ca poate isi doreste sau nu. eu una mi-as dori sa traiesc atat sa imi vad copilasii mari si sa duca o viata cat mai placuta lui Dumnezeu. sa imi vad nepotii si stranepotii, sa imi lase Dumezeu timp sa imi plang pacatele si sa ne mantuim cu totii.
|
Citat:
Andrei, oricit de mult traiesti, tot putin este! Dumnezeu nu ne-a dat viata asta pentru a grabi si a ne gindi la cealalta ci de a ne bucura de ea si de frumusetea lumii asteia Altfel, Traditie-Andrei nu mai ajungeam sa ne manifestam ca organisme superioare si ramineam la nivelul de limbrici care scot capul din tarina pentru citeva minute si mor...ce rost mai aveau cantatele lui Bach si operele lui Lucas Cranach. Adam si Eva au ales bine acest loc al incercarilor! Viata este frumoasa prin insusi misterul ei, al creatiei, acest loc minunat unde Dumnezeu ne-a lasat sa venim pentru a ne creste UN SUFLET! SUPERB!..pacat ca nu putem trai cit a trait Noe! |
Eu mi-as dori ca daca fac fapte ce ma vor salva, sa traiesc mult. Dar daca fac fapte care ma vor condamna, sa traiesc putin.
Dar fiul ei, cati ani are? 110, 100? Cred ca are numai 11 nepoti, restul nu au apucat varsta de 80 de ani... Eu ma intreb daca mai tine minte cum era sa nu o doara nimic, sa aiba forta, agilitate. Si cata tristete trebuie sa se fii adunat in sufletul ei numai din cauza mortii celor dragi, caci a fost cu siguranta martora mortii multora. Plus, sa stai 60 de ani vaduva... |
Citat:
Acesta este de fapt scopul tineretii, care este ff scurta...pentru a ne pregati pentru INTELEPCIUNE, pentru o batrinete lunga, sanatoasa, si viguroasa! Sa ne dea Dumnezeu puterea de a ajunge acolo! ! Mortii din viata ei nu mai sunt mortii tai. Intelepciunea data de batrinete iti creaza o practicalitate, o imunitate in fata inevitabilului, a mortii. Banuiesc ca a suferit la primele doua-trei morti, dupa care le-a luat ca pe ceva normal. Plingi ce plingi dar te si opresti cind ti se usuca ochii si nu mai ai lacrimi. |
Vaaai... Daca as prinde eu o vecina, strabunica, stra-strabunica sau ce-o fi , la macar 100 - 110 ani!!
Pai la pasiunea mea pentru istorie as inregistra fiecare cuvant pe care l-ar spune, sau l-as scrie... Si i-as pune intrebari despre tot ce s-a intamplat, de la rascoala din 1907 pana la Revolutie! Din pacate n-am niciun bunic/bunica in viata, carora sa le iau vreun "interviu"... Bine macar ca mai cunosc cativa batrani sa-mi spuna despre ultimii ani ai monarhiei, sau, in cate-un caz fericit, despre al doilea Razboi Mondial... |
Ora este GMT +3. Ora este acum 16:24:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.