Cum va simtiti dupa Sfanta Liturghie?
 

Pun aceasta intrebare,pentru ca spre surprinderea mea ,am observat ca unii oameni se simt mai rau dupa Liturghie,decat in alte zile obisnuite.Devin mai moroconosi,mai critici,unii chiar mai deznadajduiti.

Eu personal,am tot timpul impresia ca ceva bun s-a petrecut cu mine,am o stare de bine,doar ca ajung acasa putin obosit,si in multe duminici,mai dorm o ora-doua dupaamiaza.

Am avut si momente cand ma gandeam ca ,uite de atatia ani merg la Biserica,si parca nu prea m-am schimbat,dar gandurile astea erau in cursul saptamanii,in rest dupa Liturghie ieseam cel putin cu o minima stare de bucurie.

Cand stai in lumina nu se poate sa nu te luminezi, cat de putin.

Oboseala dupa Liturghie e o oboseala buna si pe mine ma bucura cand imi zic, iata ca m-am obosit si eu pacatosul pentru altceva decat pentru cele lumesti.

Mă simt flămândă! Abia aştept să ajung acasă să stau la masă.:9:Uneori mă doare foarte tare capul.(aceasta e starea fizică)
Se întâmplă să mă simt adeseori excelent,nu am cuvinte să descriu ce trăire am iar când mă şi împărtăşesc dispare şi senzaţia de foame.
Nu ştiu de ce nu am această stare mereu.Oricum nu aş sta acasă duminica când se săvârşeşte Sfânta Liturghie decât dacă nu aş putea să mă deplasez

Împlinită mă simt abia seara,după ce particip la Paraclisul Maicii Domnului care se face în fiecare dupăamiază de duminică la biserica unde merg.

Normal ca apar si astfel de persoane si asta pentru ca nu traiesc cu adevarat Liturghia. Sunt persoanele care spun despre post: "daca nu mananc simt ca mor", iar in cazul mentionat de tine "daca stau mai mult de 10 minute, simt ca raman fara rasuflare".

Uneori se intampla sa te simti obosit, dar asa cum spunea si Lavrentiu, este o oboseala care nu tulbura firea, ci o cheama la mai multa liniste.

La fiecare intalnire cu Hristos prin Sfanta Impartasanie ni se iarta pacatele si ne inaltam inca un pic spre Imparatia Cerurilor. Macar si pentru un minut ne sunt date cateva momente de sfintenie. Tinta noastra ar fi sa pastram aceste momente de apropiere de Dumnezeu cat putem de mult, sa ramanem macar drepti inaintea Lui pana la urmatoarea Duminica in care iarasi suntem invitati sa ne apropiem cu frica, cu credinta si cu dragoste de Cel care ne aspteapta rabdator sa ne intalnim cu El.

Imi place sa cred ca dupa participarea la Sfanta Liturghie, fiecare dintre noi, intr-o masura mai mare sau mai mica, plecam mai indreptati la casele noastre.

Plecam purtand inlauntrul noastru, daca nu Trupul si Sangele Domnului, macar Chipul Sau dumnezeiesc din icoana si Cuvantul Sau cel Sfant din Evanghelie.

Mai purtam tainic in inimile noastre chipurile celor pe care i-am intalnit in biserica, de care nu ne-am apropiat numai la nivel fizic, situandu-ne in vecinatatea lor, ci ne-am apropiat duhovniceste in rugaciunea comuna. Am chemat astfel impreuna numele Tatalui Ceresc, "cu o gura si cu un duh".

Dupa Sfanta Liturghie? Pai cam depinde unde ma prinde timpul. In mod obisnuit merg la biserica de la cealalta periferie a orasului, iar parintele-duhovnic are un har cu totul deosebit. Dar nu este deloc de neglijat harul tanarului dascal, care are o voce ce-ti ajunge direct la inima. Uneori, la anumite momente, am nevoie de... servetele. Probabil sunt eu ceva mai sensibil, desi mi s-a parut ca am mai zarit pe ici - pe colo cate o lacrima la coada ochiului.
Mi-e drag sa merg la biserica si realizez ca am pierdut enorm de mult prin faptul ca nu m-am apropiat de ea atunci cand cineva foarte drag sufletului meu, incerca cu toata fiinta ei sa-mi deschida ochii. Eram orb si surd, eram tanar zburdalnic, eram cu totul aerian!

Daca se intampla sa fiu in alta parte, (la o manastire sau la biserica in alta localitate) incerc sa gasesc sensuri noi, invataminte noi, dar in general simt pace in suflet si nu altceva.

Depinde.
In general ma simt bine sufleteste, dar sunt obosita si flamanda. La noi este mai departe biserica si daca mai este si pomenire sau altele dupa slujba, se face tarziu. Se aduna cam 4-5 ore slujba si inca drumul...
Daca este bine si pasnic, atunci ma simt bine.
Daca sunt probleme la strana (cam des) si/sau cu preotul, pot ajunge si terminata acasa.
De aia spun: conteaza si preotul, comunitatea, nu numai slujba ca atare.

Foarte frumos subiectul ales!
 

Cand ma duceam dupa perioade mai lungi la slujba duminicala,aveam stari de rau,de sfarseala,de abia ma puteam tine pe picioare,parca nu-mi ajungea aerul,in fine,era o stare foarte rea...
Dar cu toate acestea,am fost asiduua,am inceput sa ma duc in fiecare duminica(poate cu mici exceptii)si nu-mi venea sa cred cum ma simteam dupa un timp: pur si simplu in timpul slujbei ma simteam dematerializata,usoara-mai precis nu aveam constiinta propriei greutati trupesti-si daca stau sa ma gandesc la acel sentiment sau stare,nu o am alt undeva decat in biserica!
Credeti ca putem sa avem o experienta deosebita in biserica,de exemplu sa simti ca te atinge cineva pe umar,fara ca sa fie nimeni langa tine?E bine, e rau?

[... ] E ispita

Daca mi se intampla sa lipsesc de la Sfanta Liturghie, in timpul respectiv nimic nu-mi reuseste.

Prezenta si participarea la Sfanta Liturghie imi da sansa sa fiu mai aproape de Dumnezeu- stiu ca toti cei prezenti au ganduri frumoase, fetele lor sunt luminate,nimeni nu gandeste raul,ma intorc acasa cu o pace interioara care se revarsa peste intreaga saptamana, asteptand sa vina Duminica urmatoare.Este mai mult decat atat...inexprimabil...

Mi-am adus aminte de un amanunt.In timpul Sfintei Liturghii mi se par ca toate chipurile oamenilor sunt mai frumoase,au o anumita stralucire.

Noi ne simtim usori precum ingerii,bucurosi ca ne revedem si bucurosi ca luam Sfinta Impartasanie.Parintele nou care a venit la noi ,pentru ca ii tine locul parintelui nostru a ramas uimit cum de noi dupa Sf.Liturghie raminem mai mult timp in biserica.Daca sunt pomeniri ramnem in plus.Noi ne bucuram de fiecare clipa petrcuta in biserica.Unde ne simtim mai bine?Nu in biserica?Pacea si linistea de acolo o luam.Nu oboseala si dureri de cap,acelea sunt ispite de la diavol.Depinde de noi cit suntem de tari ca sa putem trece peste aceste incercari.
Post binecuvintat si cu folos sa aveti cu totii.Doamne Ajuta.

parintele Cleopa:
 

"Sfanta Liturghie este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul, numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta " care se impartasesc in chip nevazut " de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.“

Parintele meu duhovnic ne spunea ca de la Sf Liturghie trebuie sa plecam cu sufletul plin de recunostinta…..
Oricat de trista am fost in saptamana respectiva , odata ajunsa la Biserica , la Sf Liturghie, tot raul a disparut, linistea de care aveam atata nevoie a revenit in sufletul meu.

Drama Religiozitatii
Un prieten al României, un ortodox scânteietor prin libertate,
Klaus Keneth, scria în cea mai recentă carte a sa, «Călător pe pământ[
]românesc. Convorbiri. File de Jurnal» (Agnos, 2010), o mărturie[/]
]care, personal, mi-a confirmat presupunerile din practica liturgică
şi pastorală, de zi cu zi: „Cunosc destul de bine lumea şi cred acum
că românii sunt cel mai evlavios popor de pe pământ, asemănător
]hinduşilor, care nu văd nici o diferenţă între bisericesc şi lumesc. Fie
]ca Dumnezeu să apere această credinţă şi să o întărească. Fie ca
]El să preschimbe superstiţiile în credinţă ortodoxă. Fie ca El să îi
]scoată, în timpul Liturghiei, pe oameni, din timp şi spaţiu, în aşa fel
]încât niciunul dintre ei să nu se uite la ceas atunci când slujba durează[
mai mult de trei ore. Romano-catolicii se uită la ceas după primele
30 de minute, întrebându-se: Da’ oare cât mai durează? Nu, aici, la
[]Liturghie, mă simt bine şi liber, mă simt acasă, iar inima mea tânjeşte
plină de bucurie spre momentul împărtăşirii. Fără aceasta, restul nu
ar fi decât «spectacol mort»! Dar nu, aşa ceva nu s-ar potrivi României,
]credinţa moartă nu e credinţă ortodoxă! Simt adânc în mine că aparţin
şi eu acestui loc, că, într-un anumit fel, sunt şi eu român, că sunt una
[]cu ei şi că fac parte din poporul lor. E un lucru pe care nu mi-l poate
[]lua nimeni. Aceasta este Ortodoxia! Un asemenea final minunat nu
]aş fi meritat, însă Dumnezeu e, pur şi simplu, DRAGOSTE, şi încununează
=totul prin prezenţa la împărtăşanie. Dumnezeu să binecuvânteze[
]România!” (Op. cit, p. 215).
La vremea de demisie din Neam şi la însingurarea de care
avem parte ca popor, la vremurile trecute de pace fost-am integraţi,
]la vremea de criză de-acum ne vom dezintegra, un astfel de
]mesaj nu doar ne onorează, ci ne şi obligă. Convertirea religiozităţii
noastre în credinţă, a reflexelor tradiţionaliste în gesturi legate
de Împărăţia Cerului, la disciplinarea pietismelor ieftine în emoţii
ziditoare de Liturghie – căci vai, cum se mai laudă câte un slujitor
cu lipsa de emoţie la Liturghie –, toate acestea şi multe, multe
altele ne obligă la reacţie pastorală. Este tot mai clar că trebuie
să reînnoim Duhul predicii, să dezvoltăm o cateheză coerentă,
]legată de cunoaşterea lui Dumnezeu, dar şi de deprinderea unui
[comportament mistic lipsit de misticisme absurde. Că nu mai
[]avem voie să cultivăm în popor atitudini ambigue, comportamentul
[]mărturiei noastre. Că nu putem restaura nădejdea şi credinţa
[]unui popor fără a ne revizui comportamentul liturgic, fără a-i dărui[]
[]o Liturghie autentică, adică Dumnezeiască. Că nu-i vom recupera[]
[]iubirea, atinsă ici-colo de reacţia credincioşilor la mediocrităţile
[]noastre, la jumătăţile noastre de trăiri, până nu ne vom pune cu
[]totul în slujba lui Dumnezeu.[/COLOR]
[]Religiozitatea fadă, legată doar de arivism şi manipularea
[]necazului oamenilor din jur, trebuie amendată. Neîncetat. Credinţa
]înseamnă conţinut mărturisitor, fidelitate şi dinamism patristic, refuzarea
[]speculării dramei din jur. Hristos Domnul cere fiecăruia dintre
[]noi să luăm cu asalt Împărăţia. Nu pentru că este greu de cucerit,
[]ci pentru că moleşeala dată de automulţumire şi religiozitate fadă
[]ucide Duhul acesteia, răneşte sensul adânc al prezenţei noastre în
[]Hristos şi în Biserică. Împovăraţi şi obosiţi, oamenii s-au plecat în
[]Spovedanii şi intimitatea slujbelor. Dacă n-au ieşit odihniţi din acest
]exerciţiu duhovnicesc este vina noastră, a celor care n-am explicat
]şi trăit odihna în Hristos ca una activă, dinamică, aducătoare de[
]pace de Sus. Dacă ne mai ţine Dumnezeu pentru ceva, îndrăznesc
să cred că nu pentru atitudinile noastre religioase, ci pentru cele de
]credinţă, nu pentru speranţele noastre materialiste, ci pentru
]nădejdea Învierii, nu pentru falsele noastre relaţii de dragoste socială,
]ci pentru iubirile pe care nu le trădăm, dintre care cea dintâi este
]către El, Hristos-Dumnezeu.
România este în criză de Românie. Biserica are obligaţia, poruncită
]de Însuşi Domnul, de a nu se depărta de popor, de a mângâia
]poporul, dar şi de a-l creşte pentru mântuire. Când lumea întreagă
]geme de durerea şomajului, Biserica ne dă de lucru tuturor. La
]sufletul nostru şi la cel al aproapelui, în taina Ortodoxiei. Iar plata
[]lucrării nu se vede doar dincolo de porţile Cerului, ci şi aici, pe
]pământ. Unde Liturghia ne dăruieşte Darul Învierii.


Par prof Constantin Necula

mai tot timpul trist..

Pace, liniste, bucurie, lumina...

Ma intorc in timp, in copilarie - nu mai am griji, mi-e foame, mi-e somn (dar nu ma refer la oboseala fizica din cursul saptamanii), senzatia lucrului implinit il retraiesc de fiecare data cand particip lasand grijile deoparte. Altfel, daca nu-mi pot muta gandul de la ele (se mai intampla si asa), traiesc o grija si o oboseala perpetua.

Insa pentru noi, pentru mine si sotul meu, ziua se termina abia dupa ruga de seara - Paraclisul Maicii Domnului.

După Sfânta Liturghie putem zice ca "Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată"

Starea omului, in care Duhul Sfant se salasluieste in el nu prea se poate descrie...
Asta depinde si de cat efort facem sa ne concentram la slujba si nu numai de asta...

Eu cred ca depinde de gandul pentru care mergi la Sf. Liturghie si apoi depinde la ce gandesti mai departe in timpul Sf. Liturghii...
Oricat ar fi slujba de inaltatoare si oficiata de un mare traitor....daca noi nu mergem pentru a fi prezenti in comunicare si pentru a trai comuniunea...sigur ca la sfarsit suntem mai rau decat atunci cand am venit.
La inceput eram odihniti....dar dupa 2-4 ore de stat si gandit la te miri ce, de vazut doar ce face X si Y in jurul tau...normal ca incepi sa obosesti si odata cu oboseala sa se schimbe mimica fetei iar privirea incepe sa se incetoseze. :))))

Sfanta Liturghie este "cununa" cultului crestin fiindca in aceasta se produce minunea intalnirii cu Hristos. Aceasta intalnire este reala doar pentru crestinul care se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos. Pentru unul ca acesta este sfintenie, iar la iesire se va simti asemenea lui Hristos. Pentru ceilalti, chiar daca au stat la randuiala asa cum se cuvine, dar nu s-au Impartasit, din diferite motive, chiar binecuvantate, Sfanta Liturghie se face, in cel mai bun caz, prilej de plingere, iar la iesire acestia trebuie sa fie cuprinsi de o stare de parere de rau imensa si pocainta reala in acelasi timp, pentru ca nu s-au unit cu Hristos Domnul. Pocainta va impinge spre marturisire si in scaunul spovedaniei fiecare caz in parte, dupa a lui greutate, isi va gasi usurarea si libertatea spre normalitatea vietii de crestin: Impartasirea cu Domnul.

Aceasta este prezentarea ideala si corecta. Aceasta asezare in corectitudine, ca orice ideal, il va solicita pe crestin in fiecare clipa a vietii lui, nu doar de patru ori pe an sau poate o data pe an, sau poate mai rar! Iata de ce, in realitatea de azi, cand crestinii incearca sa se eschivezeze tot mai mult de la eforturile spirituale, se poate ajunge a se vorbi despre Sfanta Liturghie ca despre o suljba de lauda doar, sau de cateheza doar, sau de reintalnire cu vecinul doar, sau cine stie ce alt fel de slujba, dupa necesitatea nostra josnica si nu dupa Evanghelia lui Hristos!

Dar nu trebuie sa fie asa! Nu a spus El oare: "Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. " (Ioan 6,33), si acestea: "Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea." (Luca 22,19), si acestea: "Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi." (Ioan 6,53)? Cand se implinesc acestea in biserica si pentru cine sunt acestea adevarate? Sa luam aminte!

Asta nu inseamna ca daca nu ma pot impartasi nu trebuie sa stau la Sfanta Liturghie, ci inseamna ca trebuie sa ma simt vinovat, cu adevarat si profund si sa repar neintarziat greseala mea, mai inainte de a trece trei Sfinte Liturghii in aceasta stare gresita. De ce trei si despre cum se repara in practica aceasta greseala azi, voi posta in postul urmator o scrisoare pe care am trimis-o acum ceva timp unui frate aflat in neintelegere dupa ce primise sfat de la episcopul sau sa tina cont sa nu lase trei Sfinte Liturghii fara sa se Impartaseasca, scrisoare ce mi se pare a fi exact in explicarea a ceea ce am afirmat pana acum.

Domnul sa ne ajute sa mergem spre Rai si nu... in alta parte!

Mila Domnului sa fie cu noi, cu toti!

Dupa fiecare Sfanta Liturghie, ma cuprinde tristetea faptului ca nu am trait'o cu toata inima si cu toata puterea.
Ma mahnesc de multele ganduri care m'au luat in primire, neputandu'le sta impotriva.

Oricum am fi si oricum ne'am simti insa, mai bine la Sfanta Liturghie, decat oriunde altundeva.
Cum mai zic eu uneori, "Doamne, sunt prost si netrebnic, dar sunt prostul Tau, la Tine stau si astept indreptarea."

A durat 6 saptamani de cand m-am impartasit ultima oara,si vreau sa va spun ca de-abia am asteptat aceasta Sfanta Liturghie de duminica ca sa ma impartasesc din nou.
Am simtit acut lipsa ei,mai ales ca eram dupa o perioada cand am reusit sa ma impartasesc aproape in fiecare saptamana.
Si am tras o concluzie,citind si ce a spus Pr.Gheorghe: Fratilor,sa nu treaca trei Liturghii fara sa va impartasiti,sau dupa cum spunea parintele Cleopa ,40 zile.
Poate saptamanal sa fie prea des,insa sa nu fie nici prea rar...
Sufletul are nevoie de aceasta hrana duhovniceasca..

Frumos spus, Windorin!

As adauga- nu degeaba i se spune-Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie! Atunci ma simt acasa si cat de frumosi sunt oamenii, cat de luminoase le sunt chipurile, sunt buni si minunati! Sa ne pastram aceasta stare permanent!

Eu am momente in care ii vad urati pe oameni, chiar la Liturghie fiind.
Ma intristez de cum apar imbracati sau cum se comporta unii oameni in biserica, in loc sa ma bucur de prezenta lor in Biserica.

Cu toate acestea, este numai o ispita si o lipsa de dragoste.
Se cuvine a spune: "Bine este noua a fi aici." (Marcu 9, 5)

Ma bucur pe cat pot de faptul ca Domnul ma tine in Biserica, in pofida comportamentului si a gandurilor mele.

Nu am ajuns din nefericire sa am sentimentul intalnirii si unirii cu Dumnezeu la fiecare Liturghie. Sunt zile cand indraznesc sa spun ca ma intorc acasa mai mult Dumnezeu decat om, gata sa iert orice, sa ajut si pe cei ce nu au cerut ajutorul, sa ma rog pentru toti, sa impartasesc bucurie celorlalti prin toate, dar sunt si zile cand desi particip, nu simt ca ma intalesc cu El. Imi e departe si asta pentru ca mi-au devenit mai aproape patimile. Deci, simt bucurie dupa Liturghie daca am reusit sa indepartez patimile si tristete, daca le-am hranit si adapostit in mine.

Eu cred ca in momentele cand simtim cele spuse de tine,cand ne simtim plini de iubire, suntem sub acoperamantul Duhului Sfant. Din pacate, la primul gand rau (gand, nu vorba sau altceva...) acesta ne paraseste. Si eu mi-as dori din suflet sa am aceasta stare in permanenta, dar...of, ce greu e! Si cand te gandesti cateodata, ce usor e sa traiesti cu Hristos!

Aceasta este marea taina a unei iubiri UNICE si NECONDITIONATE ! ! !

Da asa ma intristez si eu cind ii vad intrind pe usa imbracati in blugi si femeile cu pantaloni chiar si mai in virsta am vazut duminica trecuta o doamna cam la 60 de ani cu pantaloni pescaresti............dar eu ii iubesc pe toti asa cum vin si imi creste inima cind vad intrind pe usa.

Eu vin de la biserica ragusita :49: dar in timpul saptamanii imi revin si Duminica urmatoare o iau de la capat. Multumesc Domnului ca mi-a dat aceasta misiune sa fiu acolo prima in fiecare Duminica sa deschid usa, stau in picioare dar ma simt bine, de foame nu ma pling nu sint o mancacioasa si apoi la noi se aduce mancare in fiecare duminca nu e problema. Noi avem scaune si eu cred ca e bine sa stea omul si jos, unii lesina cind stau mult in picioare si de mirosul de la lumanari, predica lunga si poate de aia unii vin obositi dupa slujba. Eu dupa fiecare Litughie simt ca zbor si abia astept sa vina Duminca.

Dupa Sfanta Liturghie? Cam asa:

Cred ca nu e treaba noastra sa ne preocupam sau sa remarcam cum vin altii imbracati ca nu cumva sa judecam. Cine stie ce il opreste pe cel care vine in blugi la Biserica, sa poarte costum.

"inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi."

Iertare!

Florinel nu i-am judecat ma uit la ei asa si stiu ca au haine ca ii vad la petreceri foarte aranjati dar asa e romanul ....las ca la biserica merge oricum. Si unde mai pui ca sintem intr-o biserica greceasca unde credinciosii de acolo intra in biserica imbracati decenti asa cum ii sta bine la un credincios..
Stai linistit ca nu ii judec.

Sfanta Taina a Impartasanie
 

Parintele Constantin Galeriu:
" Zice atat de frumos Sfantul Isaac Sirul:
“Cel ce a aflat dragostea mananca pe Hristos (se hraneste cu Hristos) in fiecare zi si ceas. Si se face prin aceasta nemuritor. Ca «cel ce manaca din painea pe care i-o voi da Eu lui nu va vedea moartea in veac»”. Deci cine mananca din Cuvantul lui Dumnezeu, din lumina si iubirea Lui, din dumnezeiasca Impartasanie, nu va vedea moartea in veac. Fericit este cel ce mananca din Painea dragostei, care este Iisus. Caci cel ce se hraneste din dragoste se hraneste din Hristos, Dumnezeul Cel peste toate; El o marturiseste si Ioan intareste: “Dumnezeu este Iubire”. Prin urmare cel ce vietuieste in dragoste rodeste viata din Dumnezeu si gusta invierea inca din viata de aici.

O, Doamne, fa-ne partasi sa gustam din taina invierii de aici; adica din taina iubirii. Tu, pururea fiind si acelasi fiind, fa-ne si pe noi sa fim aceiasi; fiecare suflet sa ramana acelasi in iubire, in ofranda sfanta…

Fii ai luminii si ai iubirii, fii ai invierii sa fim! Amin."

M-au impresionat foarte mult aceste cuvinte si le simt in suflet si le simt vii si le simt ale mele.
Cum as putea exprima bucuria si recunostinta pentru marea mila si dragoste a Domnului pentru mine ,pacatoasa si eretica, de a-mi descoperii aceasta mare Sfanta Taina, cea mai mare posibila, a prefacerii, in timpul Sfantei Liturghii.
"_Luati, mancati, Acesta este Trupul Meu..!"

-O, Doamne ! E trupul Tau ce Sfant, lovit si biciuit, rastignit pe cruce , strapun de piroane si sulita in locul meu, pentru pacatele mele cele odioase.
-Iarta-ma, Doamne Iisuse Hristoase,iarta-ma, eu trebuia sa fiu acolo pentru multa mea vina!

"-Acesta este sangele Meu..."

-Doamne, fie-ti mila si spala vina mea cea mare in sfant sangele Tau !
Eu sunt cea care te-a rastignit si eu sunt cea vinovata de toate suferintele Tale sfinte.Eu sunt cea care te rastignesc mereu si mereu prin toate pacatele mele.
Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si toate le implinesti, Cel ce ai puterea sa transformi aceasta paine si acest vin in Trupul si Sangele Domnului,Datatorule de viata, vino si te salasluieste si in inima mea ticaloasa si preacurvara, care te tradeaza in fiece clipa si transforma si nenorocita mea fiinta pentru a putea fi un templu sfant in care sa te poti odihni si care sa te poata primi in toata maretia de necuprins.

Este cea mai mare minune si cu neputinta de exprimat !