Catolicismul vazut de Dostoievski
 

In cartea Idiotul:

Pavlişcev era un spirit luminat şi un creştin, un adevărat creştin, declară brusc prinţul. Cum a putut el să treacă la o credinţă care nu e creştină?... Catolicismul nu este de fapt o religie creştină! adăugă el deodată, învăluind dintr-o privire scînteietoare întreaga societate.
— Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar" şi se uită cu mirare la Ivan Feodorovici.
— Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă creştină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
— Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea! Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare, reduce totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai de¬parte: predică un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a făcut să sufăr cumplit... Catolicismul roman crede că biserica nu poate să trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale politice şi strigă: Non possumus. După mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi totul în el, începînd cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpînire pe pămînt, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul merge aşa, numai că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de neputinţa lor spiritu¬ală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici. şi anume cele care şi-au pierdut rădăcinile; în schimb acolo, în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit - întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism!

Poate ca asa a vazut Dostoievski Catolicismul sau poate doar a transcris din "vederea" unor contemporani ai sai - nu-l putem identifica pe Dostoievski cu toate personajele sale!

Aceasta imagine despre Catolicism o au multi ortodocsi, ca o supersititie...

Nici o noutate. De altfel, sa stie ca era si foarte antisemit.

Probabil, unul dintre motivele pentru care a fost un model si o sursa de inspiratie pt. Nietzsche ?

Pe de alta parte, sa stiti ca argumentul la autoritate e o eroare de logica si un mod necinstit de argumentare...

Romano-catolicismul nu poate fi considerat Biserică..."
 

Tselenghidis:
„Romano-catolicismul
nu poate fi considerat Biserică..."

„Prăpastia e de netrecut, nu au nici un sens dialogurile teologice, dacă nu se rezolvă diferenţele dogmatice...", a menţionat profesorul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, vorbind în Larisa.

Profesorul Dimitrie Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic, vorbind în dimineaţa zilei de duminică (14.03.2010) la o manifestare ce a fost organizată în Larisa de Uniunea Locală a Teologilor şi Vatra Creştină „Apostolul Pavel", şi-a exprimat teza că romano-catolicismul şi protestantismul nu pot fi considerate biserici şi că ele constituie „erezii".

Dezvoltându-şi tema - „Importanţa dogmei în dialogurile cu eterodocşii pentru unitatea în Hristos", domnul Tselenghidis a accentuat că dogma, fiind indicele şi mărturia gândirii ortodoxe, ar trebui să constituie condiţia primă şi de bază în calea unui dialog care are ca scop readucerea celor rătăciţi în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. A subliniat că această Biserică nu este alta decât cea Ortodoxă, din care însă - cum a subliniat vorbitorul - romano-catolicii s-au desprins în 1054, din pricina deviaţiilor lor dogmatice, cea mai gravă fiind cea a filioque-lui, în baza căreia Sfântul Duh nu purcede doar din Tatăl (conform cu formularea ortodoxă din Simbolul Credinţei), ci şi de la Fiul.

Domnul Tselenghidis a exprimat teze diferite de cele ale Patriarhiei (Constantinopolului), Bisericii Eladei şi altor Biserici Ortodoxe Autocefale (care, pe de-o parte consideră eretice dogmele romano-catolicilor referitoare la filioque şi primatul papal, dar nu consideră eretică şi întreaga biserică romano-catolică, pentru că nu a existat în acest sens vreo hotărâre a unui Sinod Ecumenic), susţinând că romano-catolicismul, din clipa în care a falsificat dogma, a pierdut harul dumnezeiesc, a căzut din Biserică, prin urmare a încetat să fie Biserică, constituind o comunitate creştină eretică. Vorbitorul a apreciat că în realitate prăpastia cu caracter eclesial dintre cele două părţi - ortodoxă şi romano-catolică - este pentru moment de nedepăşit, fapt care, după părerea mea, se datorează metodei eronate a dialogului teologic, adică abordării dialogului „în aceiaşi termeni (de pe aceleaşi poziţii)" cu actualele diferenţe dogmatice. Dacă nu se înlătură abaterea romano-catolicilor de la dogmă, dialogurile nu au nicio noimă esenţială...", a concluzionat vorbitorul.

La manifestaţie au fost de faţă: Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ignatios de Larisa şi Târnovo, care a fost de acord cu poziţiile mărturisitoare - cum le-a caracterizat - ale profesorului vorbitor, preşedintele Vetrei Creştine din Larisa „Apostolul Pavel", profesorul curent de la Universitatea Ionios, domnul Atanasios Evstathios, preşedintele Uniunii Locale a Teologilor (filială al Uniunii Panelenice a Teologilor), domnul Vas. Sterghioulis, directorul Învăţământului Gimnazial-Liceal şi vicepreşedintele Uniunii Teologilor, domnul Ioannis Karamitros, secretarul general şi membrul Comisiei Directoare a Uniunii Teologilor, domnii Evag. Kouvaras şi Haris Andreopoulos, primarul de Ampelona şi doctorul în teologie, domnul Atanasios Hrisoverghis, preşedintele Asociaţiei Sarakatsaneon din Larisa, domnul Stelios Sourlas, fostul preşedinte al Asociaţiei Juridice, domnul Fer. Nanis, reprezentanţi ai altor instituţii locale şi multă lume.

(traducere: ML; sursa: http://religiousnet.blogspot.com/201...g-post_14.html)
sursa: sfanta manastire Pantocrator

Sa stiti ca extremisti, ultra-traditionalisti si "credinciosi" gata sa puna la indoiala pozitia Bisericii exista si intre catolici.

Acuzaţiile de pedofilie zdruncină catolicismul european
 

În Irlanda se cere demisia şefului Bisericii pentru că a pus sub tăcere acuzaţii de abuz. Cazuri de copii molestaţi sexual ies la suprafaţă şi în Germania, Austria şi Olanda.

Cardinalul Sean Brady, cel mai înalt cleric din ierarhia bisericească irlandeză a recunoscut că în 1975, pus presiune pe două dintre victimele unui preot notoriu pentru ale sale înclinări spre pedofilie. Cele două victime au ajuns să declare sub jurământ că nu vor vorbi în afara bisericii despre acuzaţiile pe care i le aveau de adus preotului Brendan Smyth. Acum, Brady este dat în judecată atât în nume personal, cât şi în calitatea sa de arhiepiscop, scrie The Guardian.

Condamnat la închisoare pentru 74 de acuzaţii de molestare sexuală a unor copii, Smyth a murit încarcerat cu 13 ani în urmă. De-abia după realizarea unui documentar în 1994 despre infamul preot, Biserica Catolică a recunoscut că ştia că Smyth e pedofil şi cu toate acestea l-a mutat în diverse parohii din Irlanda, Marea Britanie şi SUA, unde a continuat să abuzeze copii.

Ultima săptămână a fost una cruntă pentru Vatican şi pentru Papa Benedict al XVI-lea. În Germania, ţara natală a Papei, poveştile despre abuzurile sexuale ale preoţilor continuă să se adune. Vineri, arhidioceza de Munchen a mărturisit că la începutul anilor '80 i-a permis unui preot pedofil să păstreze haina preoţească. În acea perioadă, Joseph Ratzinger era arhiepiscop de Munchen, potrivit CNN. Practic, în fiecare zi din ianuarie încoace apar acuzaţii noi legate de abuzurile sexuale ale preoţilor catolici din Germania.

Tot săptămâna trecută, biserica catolică din Olanda a anunţat că demarează o anchetă prvind abuzurile din mai multe instituţii aflate sub tutela Bisericii. Un preot austriac ieşit din rândul clericilor recunoscând că a abuzat 20 de copii, iar fratele Papei, Georg Ratzinger, recunoaşte că a pălmuit mai mulţii copii din cor şi că trecut cu vederea alte abuzuri fizice care se petreceau la şcoala elementară la care lucra. În Elveţia, aceeaşi Biserică Catolică a anunţat că investighează 60 de cazuri de presupuse abuzuri sexuale comise de preoţii săi.

Unii teologi susţin că celibatul preoţilor ar fi una dintre cauzele determinante pentru comportamentul abuziv al preoţilor. Papa apără însă obligativitatea celibatului.

http://www.realitatea.net/acuzatiile...an_704638.html

Domnule, regulile de politete elementara impun ca, atunci cand folositi un spatiu public de discutii, precum acest forum, sa formulati si sa exprimati o parere personala, care sa poata fi dezbatuta.

.

Sfinti ortodocsi despre catolicism
 

Sfântul Sfinţit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):
"Pe Papa sa-l blestemaţi, fiindcă el este cauza... Noi avem o porunca ce spune sa anatemizam pe oricine adaugă sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părinţii Bisericii noastre [Profeţii despre urgiile ce vor veni]"

Sfântul Paisie de la Neamţ (+1794):
"Nu a prăpădit oare Dumnezeu Sodoma şi Gomora pentru sodomism? Atunci cum pe râmleni ii va cruţa pentru erezie? Nu va fi aceasta! Si s-au dezlipit de la Sfânta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a răsăritului, întemeiată pe piatra de căpătai Hristos si pe mărturisirea ortodoxa a Sfinţilor Prooroci si Apostoli, si s-au zidit pe staulul cel râmlenesc, întemeiat pe nisipul înşelăciunii , a cărui prăbuşire va fi mare, chiar până în tartarul iadului [...] Drept aceea, dacă eşti încă în stare de a scăpa, ia-o la fugă, fugind de blestemata Unie ca si Lot de Sodoma, nu-ţi fie mila nici de avere, nici de neamuri, dacă vor dori încă să te asculte, ci izbăveşte-te scăpându-ţi sufletul de la pierzanie. Căci nimic nu-ţi este mai de trebuinţă decât sufletul tău, iar pentru el Hristos a murit. Şi fugind, nu căuta înapoi cu inima pentru grabnica pierdere a averilor, ca să nu fii cuprins de focul papistaşilor, mai cumplit decât al gheenei, căci mai bine-i pentru tine ca într-un cuptor să arzi decât să defăimezi Duhul Sfânt, precum hulesc râmlenii. Ieşi şi fugi de Unie cât poţi de repede, ca să nu ţi se întâmple ţie moartea în Unie şi vei fi numărat cu ereticii, iar nu cu creştinii". [Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, Chişinău, 1998]

Sfântul Ignatie Briancianinov (+1867):
"În chip hulitor, papismul atribuie unui om însuşiri dumnezeieşti şi îi da acestuia o închinare cuvenită şi potrivită numai lui Dumnezeu".

Sfântul Teofan Zăvorâtul (+1894):
"La prima vedere, noi avem cu romano-catolicii multe asemănări. La o cercetare amănunţită este evident oricui cât de departe sunt de adevăr. Propagandişti vicleni, încearcă să ne smintească cu imaginea de ansamblu, ascunzându-ne deosebirile."

Sfântul Ioan din Kronştandt (+1908):
"Ca urmare a abaterilor de la adevărul evanghelic, papii şi catolicismul au devenit obiectul unei încinse dispute cu privire la adevăr; şi catolicii apărându-şi nedreptatea, se mânie pe ortodocşi, îi urăsc, îi ocărăsc cu tot felul de cuvinte nedrepte şi hulitoare şi defaimă însăşi credinţa noastră, credinţa cea adevărată. Dar să se lepede papii de părerile lor mincinoase, vătămătoare şi pierzătoare şi să ajungă la conglăsuire cu ortodocşii pentru a se reface dreptatea şi pacea? De unde! Se socotesc în drept să apere minciuna, să trâmbiţeze sus şi tare minciuna, spre pierzarea lor si a catolicilor. Catolici, veniţi-vă în fire, treziţi-vă! V-au dus în rătăcire! Întoarceţi-vă la adevăr! Iar papii s-au închipuit pe sine capi ai Bisericii şi temelia ei, şi chiar locţiitori ai lui Hristos, lucru care este prostesc şi cu totul nepotrivit. Si de aici toata îngâmfarea după bunul plac a întregii Biserici universale. Ei bine, au şi comis papii, in „biserica" lor papistă felurite dogme mincinoase, care duc la falsuri atât în credinţa cât şi în viaţa. Aceasta este o biserica pe de-a-ntregul eretica. Iar învăţătura dogmatica a catolicilor - vai, câte erezii, inovaţii, abateri de la adevăr! O pierzător sistem papist!"

Extras din Comunicatul întâlnirii de dialog catolico-ortodox de la Paphos:

"În prima zi a întrunirii, aşa cum se obişnuieşte, membrii catolici şi cei ortodocşi s-au întâlnit separat pentru a-şi organiza activitatea. La întâlnirea membrilor ortodocşi s-a discutat, printre altele, despre reacţiile negative faţă de Dialog ale unor cercuri ortodoxe şi unanim au fost considerate ca total nefondate şi inacceptabile, furnizând informaţii false şi înşelătoare. Toţi membrii ortodocşi ai Comisiei au reafirmat că Dialogul continuă cu decizia tuturor Bisericilor Ortodoxe şi se desfăşoară cu fidelitate faţă de Adevărul şi Tradiţia Bisericii. Comisia catolică a considerat textul de lucru drept bază bună pentru munca viitoare şi a confirmat intenţia de a continua Dialogul cu convingere, cu încredere reciprocă şi în ascultare faţă de voia Domnului."

Diferenta dogmatica si liturgica intre Liturghia ortodoxa, catolica, protestanta si n
 

Diferenta intre Liturghia ortodoxa si cea catolica este ca in Liturghia ortodoxa Domnul se face prezent cu Trupul si Sangele Sau prin chemarea Sfantului Duh, pe cand in cea catolica prin cuvintele: "Luati, mancati..., Beti dintru acesta toti... ". In liturghia catolica nu se afirma decat o legatura prin amintire, nu prin Duhul Sfant, intre ceea ce s-a facut la cina cea de taina si ceea ce se face acum. Nu se afirma lucrarea prezenta a Duhului Sfant. Pe cand in Ortodoxie, credinta in lucrarea prezenta a Duhului Sfant, care prelungeste prezenta si lucrarea lui Hristos este foarte puternica. Este puternica credinta in Duhul Sfant ca Persoana distincta, si in lucrarea Lui mereu prezenta in orice timp. Se tine seama de faptul ca Hristos si-a inceput si-si continua lucrarea in oameni, dupa inaltare prin Duhul Sfant. Nu exista tendinta de a confunda pe Duhul Sfant ca Persoana prin care se prelungesc actele mantuitoare ale lui Hristos cu Hristos insusi care S-a inaltat de la noi.

In al doilea rand, catolicismul, desi pastreaza credinta in impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, a tinut sa explice cu ajutorul distinctiei filosofiei aristotelice intre substanta painii si accidentii ei misterul euharistic, afirmand ca substanta painii si vinul sunt transformate in Trupul si Sangele Domnului, dar accidentii raman (transsubstantiere). Ortodoxia mentine recunoasterea misterului inexplicabil al prefacerii painii si vinului in trupul si sangele Domnului, fara asemenea precizari.

In al treilea rand, catolicismul impartaseste pe credinciosi numai sub chipul azimei, lasand numai preotilor impartasirea si sub chipul vinului, ceea ce da impresia unui drept privilegiat al preotului. Dar, in timpul din urma catolicii incep sa se apropie in toate aceste trei puncte din urma de gandirea si practica ortodoxa.

Invatatura luterana, in parte ca o reactie, in parte ca o prelungire a celei catolice, afirma ca painea si vinul raman, in intregimea lor, Trupul Domnului, facanduse prezent in paine, sub paine, cu paine, dar numai pentru cei ce cred cu adevarat, ceilalti mancand numai painea.Calvin a vazut in paine si vin numai o putere a Trupului si Sangelui Domnului, nu Trupul si Sangele Domnului, iar neoprotestansii vad in mancarea painii si a vinului numai un prilej de amintire a Cinei celei de Taina.

Daca luteranii, calvinii si neoprotstantii despart painea si vinul de Trupul si Sangele lui Hristos, catolici despart numai accidentii de prezenta Lui. De aceea, la luterani, credinciosii se inpartasesc deTrupul si Sangele Domnului odata cu mancarea painii, iar cei necredinciosi nu. La calvini chiar cei credinciosi se inpartasesc numai de puterea lui Hristos, iar la neoprotestanti, nici de aceasta.

La catolici, accidentii painii si vinului nu fac parte din trupul lui Hristos, dar primirea lor ofera prilejul impartasirii de Trupul lui Hristos de dincolo de ele.

La ortodocsi cei nevrednici se impartasesc de Trupul lui Hristos, chiar primind ceea ce numesc catolicii accidentii painii si vinului (I Cor.11,27). Biserica Ortodoxa nu desparte nimic din paine si vin de Trupul lui Hristos. invatatura ortodoxa este rezumata de Sfantul Ioan Damaschin asfel: "painea si vinul se prefac in Trupul si Sangele Domnului. Iar de intrebi de modul cum se face aceasta, multumeste-te sa auzi ca prin Duhul Sfant, asa tot cum prin Duhul Sfant si-a format Domnul Sie-si si in sine trup din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Mai mult nu stim. Stim numai ca Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat si efectiv si atotputernic; cat despre mod, el este nepatruns. Mai putem spune ca, precum in natura fizica painea se transforma prin mancare, iar vinul si apa, prin bautura, in trupul si sangele celui ce mananca si bea si nu-i devine un al doilea trup pe langa cel ce-l avea inainte, tot asfel, painea punerii inainte si vinul si apa se prefac, prin chemarea si coborarea Duhului Sfant, in chip mai presus de fire; in Trupul si Sangele lui Hristos si nu mai sunt doua trupuri, ci unul si acelas".

Nu trebuie sa se uite Cuvantul ipostatic, care a dat fiinta prin puterea lui, la inceput trupului omenesc cu temelia in ratiunea divina, iar la nasterea din Fecioara, trupului ipostasului Sau. El a pus trupul omenesc in general si trupul Sau, in legatura cu painea, ca reprezentanta a hranei cosmice. Hristos duce prin vointa Sa aceasta legatura a trupului Sau cu painea la un grad suprem de intimitate. Trupul de lumina al Domnului, deci nevazut de ochii nostri de acum, de aceea, dar pastrand toata legatura Lui cu painea, uneste fundamentul ontologic al painii cat se poate de strans cu trupul Sau, sau ratiunile lor complementare, dar lasa totusi chipul nevazut al painii la functia de mediu prin care ni se comunica, ca nu cumva nevazand trupul Lui luminos cu ochii nostri de acum, Domnul sa trebuiasca sa ne convinga ca mancam trupul Lui, aratandu-ni-L in starea lui materiala vazuta.

Astfel, noi primind painea, primim Trupul lui Hristos cu madularele lui. E ceea ce spune Sfantul Simion Noul Teolog: "Noi ne facem madularele lui Hristos, si Hristos se face madularele noastre. Hristos se face mana mea, Hristos, piciorul ticalosului de mine. Mana lui Hristos, piciorul lui Hristos eu sunt pacatosul! Misc mana mea si mana mea este Hristos intreg. Misc piciorul meu si iata ca straluceste ca El ".

Cum a fost schimbat la fata trupul lui Hristos in intregime pe Tabor de catre dumnezeirea lui, asa este prefacuta in lumina painea intreaga de catre trupul lui Hristos, facut intreg lumina de dumnezeirea lui sau de Duhul lui cel Sfant, fara ca noi sa-l vedem cu ochii de acum. Sfanta impartasanie ne ridica fara sa vedem noi acum, si fara sa simtim, dar crezand in aceasta, in planul existentei induhovnicite. Trupul lui isi extinde prezenta lui induhovnicita in painea si vinul euharistic, devenite lumini prelungite ale luminii Lui, mediu in care se arata trupul sau de lumina, fara ca noi sa vedem aceasta acum. Aceasta este o anticipare a prezentei luminoase a Trupului lui Hristos in tot cosmosul, in viata viitoare, cand nici o opacitate nu va mai acoperii prezenta Lui luminoasa, cand nu va mai fi nici un intuneric, nimic din ceea ce e propriu serii.

Atunci ne vom impartasi mai vizibil de Hristos prin toate. De aceea ne rugam dupa sfanta impartasanie: "Da noua sa ne impartasim mai cu adevarat (mai adeverit), in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". Daca ne vom vedea noi insine mai clar prezenti unul in altul, cu atat ne vom vedea prezenti toti in Hristos si pe Hristos prezent in noi, ca centru izvorator de lumina. Taranul roman vede in bobul de grau, din care se face painea care ne hraneste, ca are in sine pe Hristos. Faptul acesta isi primeste implinirea deplina in Euharistie. Intr-un fel, trupul e painea si painea e trup, chiar prin creatie. mai ales e trupul Cuvantului care a creat trupul omenesc legat de paine.

Dar nu trebuie uitat ca Hristos ni se da prin chipul painii si al vinului in starea lui de jertfa si de inviere, ca sa ne ridice si pe noi in aceasta stare de noblete umana si de vesnicie luminoasa. in viata viitoare, in toata creatia se va vedea Hristos in stare de jertfa daruita Tatalui si in cea de inviere, sau toata creatia se va vedea ridicata in El la aceasta stare caci jertfa inseamna daruirea creatiei tatalui, ceea ce ii procura invierea intru lumina vesnica. Caci jertfa ca daruire totala Tatalui este deschidere pentru viata fara sfarsit si fara lipsuri care izvoraste din Tatal.

Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Primul pas in apropierea dintre cele doua Biserici, cu un bogat trecut istoric, s-a facut intre 4-6 ianuarie 1964, la Ierusalim, cand a avut loc intalnirea dintre Sanctitatea Sa Athenagoras (1949-1972), Patriarhul ecumenic al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea (1963-1978).
A urmat actul istoric deosebit de semnificativ care a schimbat reluarea relatiilor dintre cele doua Biserici : ridicarea in mod oficial a anatemelor aruncate in 1054, de catre cei doi Intaistatatori de Biserici, in 7 decembrie 1965. De atunci, cele doua Biserici nu s-au mai considerat schismatice (cu toate ca urmele schismei nu pot sa dispara de la sine) cu toate ca Bisericile au ramas separate.
Pe parcurs, reprezentantii celor doua Biserici, in diferite ocazii, au afirmat ca ortodocsii si catolicii nu mai au motive sa se dusmaneasca sau sa se respinga, ci trebuie sa-si concentreze eforturile in refacerea unitatii pierdute.
Asa s-a ajuns la concluzia ca doar dialogul este singura cale in pregatirea refacerii unitatii crestine, dar dialogul trebuie sa presupuna dragoste si adevar, pentru a duce la o unitate vizibila si viabila.

(de pe siteul Patriarhiei, cu sublinierile mele)

bune replici
continua!

Parintele Paisie de la Sfantul Munte Athos
 

Părintele Placide i-a mai pus o întrebare, de data asta dogmatică:
- Care este diferenţa între ortodocşi şi catolici?
Aşa cum stăteam cu toţii afară în curte, Stareţul l-a întrebat:
- Vezi aceasta casă?
- O văd.
- Dacă scoatem mortarul care există între pietre, cu ce se vor mai ţine ele? Aceasta au facut catolicii. Au scos întăritura şi au şubrezit clădirea bisericii.

(Parca Muntele Athos ,locul ales de Maica Domnului ,este ortodox...
Lumina la Paste se aprinde numai la ortodocsi,daca ne vom uni cu voi,nu se va mai aprinde nici la noi Lumina,asta doriti ?!)-nota mea

Mitropolitul Nifon de la Targoviste, despre Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul II:

“Puterea sa s-a manifestat printr-o adâncă smerenie, un om al rugăciunii, un om al pocăinţei, un om al reconcilierii şi un om al unităţii”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel:

"Personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea a fost un dar pentru întreaga creştinătate, a fost un Apostol al păcii, un Misionar al libertăţii”

Infailibilitatea: imposibilitatea de a gresi sau deceptiona.
 

# CONCILIUL I VATICAN


Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. insa daca un om se socoteste pe sine vicarul lui Hristos, pretinzand a fi infailibil, substituindu-se, deci, Bisericii, ce-ar fi de spus? Majoritatea ar zambi, totusi papa este tratat cu seriozitate.
Cu ocazia acestui Conciliu, privit de catolici ca ecumenic, s-a reintarit primatul papal si s-a decretat infailibilitatea papei, imposibilitatea acestuia de a gresi sau deceptiona. Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. in 1854, cu cativa ani inainte de convocarea Conciliului, papa Pius al IX-lea proclama, fara convocarea sinodului, prin enciclica "Ineffabilis Deus", dogma Imaculatei Conceptii. Tot in acest spirit, se inscrie si enciclica "Ad Orientalis, in Suprema Petri Sade" din 1848, prin care, accentuandu-se primatul papal, li se cere ortodocsilor sa reintre "in comuniune cu Sfantul Scaun al lui Petru, in care este temelia adevaratei Biserici a lui Hristos, cum adeveresc si traditia vechilor parinti si insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos cuprinse in Sfintele Evanghelii... Caci nu este si nu va fi niciodata posibil, insista papa, ca sa fie in comuniunea Bisericii una, sfanta, catolica si apostolica aceia care vor sa fie separati de taria pietrei, pe care Biserica a fost in chip divin zidita". Raspunsul patriarhilor rasariteni, dat pe 6 mai, socoteste pretentia papei un lucru "nelegiuit si pierzator de suflet". De asemenea, ei au respins Conciliul I Vatican ca fiind ecumenic. Desi nu a fost facut public acest lucru, din faptele premergatoare Conciliuliu, acestea amintite anterior, cat si din unele scrieri iezuite, era clar ce se va discuta la acest Conciliu.
incepand cu primul Conciliu Vatican, din 1870, prin votul a 535 din 700 de participanti, si nu fara proteste, unul din visele papalitatii prinde viata.
Facand o paranteza, ar fi bine de mentionat ca incepand cu secolul al V-lea, Imperiul Roman va pierde una din cele doua capitale, respectiv Roma, cand imparatul Romulus Augustus va fi luat prizonier de tribul german condus de Odoacru. in acest caz, Roma a ramas fara imparat, singura autoritate morala si apoi politica din Apus devenind Papa. Iar pentru ca imparatii romani ajunsesera sa se proclame zei inca in viata fiind, si cum zeii nu pot gresi, nici pacatui, Episcopul de Roma, devenit acum Papa, si-a insusit la randu-I aceasta calitate. De aceea, Sfantul Iustin Popovici afirma ca "dogma infailibilitatii papei nu este altceva decat renasterea paganismului si a politeimului, renasterea axiologiei si criteriologiei idolatre. Prin dogma infailibilitatii papei a fost ridicat la rangul de dogma umanismul inchinator la idoli, si intai de toate cel elin: poezia, filosofia, arta, politica. Paganatate rigicata la rangul de dogma. Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit ca cea mai mare zeitate; panteonul european si-a dobandit Zeus-ul".
Dar odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice. Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007. Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos. De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa.
Doctrina infailibilitatii a fost dezaprobata si de unii catolici, printre care si de prof. Dr. Schulte, profesor de drept canonic la Universitatea din Praga. Acesta a scris o carte in care arata ca dogma promulgata de Conciliul I Vatican, nu se regaseste in istorie, nici in Traditie, nici in Scriptura. Acestei opere I-a raspuns episcopul catolic Fessler, care, pe un ton dispretuitor, sofist si ironic rastalmaceste afirmatiile prof. Schulte. Iata o mostra: "Toti se iau dupa propria judecata; unul gandeste ceva, altul altceva; fiecare striga �Am gasit adevarul, vino la mine�. Asa au aparut toate invataturile gresite si este modul necatolic de gandire, pe care si l-a asumat, care sta la baza intunecarii mintii in aceasta problema dupa cum rezulta si din cuvintele sale cand zice �Nu prin rugaciunile sale episcopul sau preotul ma ridica la Rai, daca eu insumi nu cred in Hristos si nu duc un mod de viata crestinesc��". Asadar dr. Schulte indeamna la pastrarea credintei predanisite, la ferirea de inovatii in timp ce episcopul Fessler il acuza de parere de sine si neascultare, adica exact de ce sufera si papii moderni, in frunte cu papa Pius IX care a decretat infailibilitatea. De altfel, papa Pius IX isi arata multumirea fata de Fessler, prin adresa din 27 aprilie 1871, in care zice: "Consideram a fi un lucru oportun si binevenit reducerea audientei profesorului Schulte, care, ca de obicei, incita puterile seculare impotriva dogmei infailibilitatii, asa cum a fost ea promulgata de Conciliul Ecumenic de la Vatican. Deoarece este vorba de adevaratul sens despre care, nu toti oamenii, mai ales nu toti laicii, au o intelegere temeinica, iar adevarul, atunci cand este revelat cu intelepciune, are darul de a alunga din prejudecatile pe care unii le-au baut odata cu laptele matern, pentru a confirma cele spuse de cei intregi la minte si pentru a-I intari pe acestia impotriva atacurilor viclene. Pentru care lucru, daca vei continua sa respingi astfel de plasmuiri, vei bine-merita de la prea sfanta noastra religie si de la toti crestinii, recunostinta ca, precum un pastor bun, ii feresti de pasunea otravita. Facem cunoscuta, deci, marea satisfactie pe care ne-ai acordat-o, atat prin cele scrise in carte cat si pe cele amintite in scrisori; si ne rugam in primirea unei rasplatiri bogate pentru devotamentul fata de noi si pentru sustinerea acordata".
Profesorul Schulte a intuit bine si alta consecinta a infailibilitatii, punand punctul pe I atunci cand a spus ca: "Biserica n-a fost intemeiata ca ierarhia sa guverneze iar laicii sa se supuna, ci Domnul a intemeiat Biserica Sa ca fiecare sa gaseasca in ea instrumentele necesare in lucrarea de mantuire". Aceasta afirmatie va fi confirmata decenii mai tarziu la Conciliul II Vatican, cand toti invitatii au putut constata cum papa este deasupra sinodului.
Conciliul I Vatican a dus la ruperea Vechilor Catolici de Roma, iar prin capitolele referitoare la infailibilitate si primat - De apostolici primatus in beato Ptro institutione (Sfantul Apostol Petru a fost investit cu calitati primatiale de catre Mantuitorul Hristos); De perpetuitate primatus beati petri in Romanis pontificibus (primatul Sfantului Petru s-a transmis urmasilor lui pe scaunul apostolic din Roma); De vi et ratione primatus Romani pontificis (expunerea argumentelor primatului); De Romani pontificis infailibili magisterio (papa in materie de credinta si morala este infailibil prin sine, si nu prin consensul Bisericii, iar cei care ar contrazice aceasta definitie sa fie loviti cu anatema) - a compromis relatiile cu Biserica Ortodoxa, mai ales ca papa Leon al III-lea, prin enciclica "Satis cognitum" din 29 iunie 1896, prezenta aceste dogme noi ca adevar doctrinar existent dintotdeauna, care nu a adus nimic nou cipur si simplu a intarit credinte mai vechi. Biserica Ortodoxa Romana, prin Comunicatul Sfantului Sinod (publicat in Ortodoxia, nr. 4/1950) a respins hotararile Conciliului, precum si enciclica papei Leon al III-lea.

"Dialogul ortodox-catolic se desfasoara intre cele doua Biserici cu traditie istorica bimilenara: Biserica Ortodoxa, care cuprinde toate Bisericile Ortodoxe locale, si Biserica romano-catolica. In felul acesta, o prima premisa este apostolicitatea celor doua Biserici crestine, ce-i drept, revendicata putin diferit: Biserica Ortodoxa marturiseste credinta pe temelia tuturor apostolilor, Biserica romano-catolica il are in centru pe Sfantul Apostol Petru.
De asemenea, ambele Biserici recunosc cele sapte Sfinte Taine in interiorul Bisericii, ca mijloace de sfintire. Depasind deosebirile dogmatice, cele sapte Sfinte Taine sunt administrate credinciosilor in vederea primirii harului Duhului Sfant, care-i indrepteaza spre mantuire".

De pe situl Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane.

Conciliul ii vatican
 

Conciliul II Vatican se caracterizeaza prin decizii luate pentru promovarea credintei catolice, reinnoirea morala a vietii crestine, adaptarea disciplinei bisericesti la necesitatile si timpul nostru si aproprierea inter-confesionala, ecumenism. Sinodul a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea si inchis de papa Paul al VI-lea. Din partea Bisericilor Ortodoxe, au participat ca observatori diferite delegatii. in cadrul Conciliului II, papa s-a situat "in afara sinodului si peste sinod", dupa cum remarca si Vitalie Borovoi, observator din partea Bisericii Ruse. in cadrul acestui conciliu s-a decis adaptarea Bisericii la moravurile societatii - fapt cunoscut sub numele de aggiornamentare - , lucru care a dus la o si mai mare secularizare, Biserica Catolica pierzand aproape orice urma de sacralitate.
Din punct de vedere ortodox, Conciliul II a reprezintat o "renastere a tuturor umanismelor europene, o renastere de starvuri, fiindca orice umanism este un starv. Toate umanismele il intorc pe om la paganism, la nihilism. Toate umanismele nu sunt altceva, in esenta lor, decat o razvratire necontenita impotriva Dumnezeu-Omului Hristos. �Vicarius Christi� il inlocuieste in chip desavarsit pe Dumnezeu-Omul", dupa cum marturiseste Sfantul Iustin Popvici.
Unul dintre capitolele care a starnit discutii aprigi a fost cel "Despre Biserica" care prevedea ca: papa se bucura prin drept divin de o jurisdictie suprema asupra intregii Biserici; tot prin drept divin, el nu are nevoie de consimtamantul episcopilor; papa poate sa conduca cu mijloacele care i se par oportune; colegiul episcopal are putere sa invete si sa guverneze impreuna cu papa si sub conducerea lui; nici o norma de drept divin nu-l impiedica pe papa sa se serveasca de corpul episcopal sau de un organism alcatuit din reprezentantii lui pentru a studia problemele fundamentale ale Bisericii, cu conditia ca parerea definitiva sa fie a papei.
in urma discutiilor referitoare la Maica Domnului, s-a votat eliminarea expresiei "Maica Bisericii", fiind numita doar mijlocitoare. insa, pe 21 noiembrie, papa sfideaza din nou conciliul si o renumeste "Maica a Bisericii", reimpunandu-si primatul. Tot referitor la Preasfanta Nascatoare, trebuie precizata proclamarea dogmei inatarii Sfintei Fecioare cu trupul la cer, de catre papa Pius al XII-lea, prima manifestare concreta a infailibilitatii.
Referitor la colegialitatea episcopala, aceasta era stipulata, dar inteleasa si aplicata in favoarea papei, adica papa era ca si Sfantul Petru superior celorlalti episcopi. O serie de articole, 15, 16 si 23, subliniaza clar primatul papei in fata celorlalti episcopi. in acest sens, cele mai clar sunt articolul 12 care spune: "Colegiul sau corpul episcopal, nu are autoritate decat cu pontiful roman, succesorul lui Petru, a carui putere de primat ramane intreaga atat asupra pastorilor, cat si asupra credinciosilor. De fapt, pontiful roman, in virtutea oficiului de vicar al lui Hristos si de Pastor al Bisericii Universale, are asupra Bisericii putere deplina, suprema si universala, pe car o exercita totdeauna in mod liber" si articolul 27, privitor la infailibilitate ca insumare, pazitoare si exponenta a intregii Revelatii: "Pontiful roman se bucura de prerogativa infailibilitatii in virtutea oficiului sau, cand, in calitate de pastor si invatator suprem al tuturor credinciosilor, proclama ca definitiva o doctrina asupra credintei si uzantelor ei. Astfel de definitii ale papei sunt numite, in mod just, informabile prin ele insele si nu prin consensul Bisericii, pentru ca sunt pronuntate sub asistenta Sfantului Duh; de aceea nu necesita vreo confirmare si nu pot fi apelate la vreun for de judecata".
Conciliul II Vatican nu face decat sa reintareasca umanismele si inovatiile anterioare si sa condamne dur pe ortodocsi, de vreme ce "acolo unde nu exista comuniune cu Roma, functia sacramentala nu poate fi exercitata", punandu-se sub semnul indoielii Tainele Bisericii Ortodoxe, intr-un duh ce aminteste de contrareforma tridentina.
Autoritatea papei este pretinsa si asupra Bisericilor Orientale Catolice, ele fiind "supuse in egala masura carmuirii pastorale a pontifului roman, care, prin hotararea divina, este urmasul Sfantului Petru in primatul asupra Bisericii Universale... Ele se bucura de o demnitate egala, de aceleasi drepturi si sunt supuse acelorasi obligatii, chiar referitor la vestirea Evangheliei in lumea intreaga, sub conducerea pontifului roman". Problemele delicate pot fi rezolvate de Roma, "care, in calitatea sa de arbitru suprem al relatiilor din Biserica, le va rezolva direct sau prin intermediul altor autoritati, dand norme, decrete sau rescripte corespunzatoare". Referitor la alte probleme, pontiful roman isi rezerva dreptul de a interveni cand crede de cuviinta...
Totusi, la doi ani dupa deschiderea Conciliului, in 1965, anatemele comune din 1054 au fost ridicate, desi romano-catolicii nu au renuntat la inovatiile despre primat si infailibilitate, doua puncte principale ce inabusa orice tentativa de apropiere dintre cele doua Biserici.

Din toate aceste motive, care sunt abateri dogmatice, canonice, liturgice si traditionale, noi ii socotim pe catolici eretici si nu ne putem uni cu ei. Asadar nu din ura ci din motive obiective si intemeiate, cu spune si Sfantul Marcu al Efesului: "Biserica noastra a pastrat tacerea asupra acestui lucru, fiindca latinii sunt mai puternici si mai numerosi decat noi; dar noi de fapt am rupt toate legaturile cu ei tocmai fiindca sunt eretici" [Sinodul de la Ferrara-Florenta].

În toată această perioadă de declin a Bisericii Sfântului Sava în toate privinţele, singurul glas care se putea auzi era cel al părintelui Iustin din Celie, care a fost şi rămâne conştiinţa veghetoare şi statornică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Simţind cu adâncime şi trăind liturgic duhul Adevărului apostolic şi patristic, el a scris în ce priveşte „lucrarea” ecumenică a Patriarhului Athenagoras: „Şi Patriarhul Constantinopolului? Cu purtarea sa neo-papală, prin vorbele şi faptele sale, a smintit conştiinţele ortodoxe timp de decenii, părăsind Adevărul unic şi atot-mântuitor al Bisericii şi Credinţei Ortodoxe, recunoscându-l pe Pontifex Maximus de la Roma cu mândrie diavolească...”

Aceste cuvinte exprimă o poziţie matură, sinceră şi patristică despre un patriarh eretic şi un diagnostic precis al intenţiilor de căpătâi ale Constantinopolului, care sunt exprimate până în ziua de astăzi de urmaşii Patriarhului Athenagoras sub ochii şi cu consimţământul tacit al oficialilor celorlalte biserici ortodoxe.

Am inteles.

Catolicii sunt eretici (daca nu chiar mai rau).

Patriarhul Constantinopolului este eretic.

Patriarhul BOR este eretic.

Patriarhul BORuse (vezi threadul meu de pe cealalta arie) trebuie sa fie si el tot eretic.

"Oficialii" celorlalte biserici ortodoxe sunt eretici.

Singurul care nu este eretic (si, prin implicatie logica, singurul care este ortodox) este parintele Iustin din Celie si cei care sunt de acord cu dansul.

Ia mai da-i incolo de Patriarhi, de Capi ai Bisericilor, noi hotaram cine e eretic sau nu ! Noi, parintele Iustin din Celie si Daniel777, pe pe crestin ortodox.ro !

Biserica Ortodoxa a ridicat anatema asupra Bisericii Catolice, si nu o considera eretica; dar ce conteaza, nu Biserica Ortodoxa stabileste cine e eretic, ci noi, Iustin din Celie et. comp.

Atat timp cand nu schimbati inovatiile filioque, infailibilitatea papala,imaculata conceptie,ce unire poate fi cu voi?

Dialogul presupune caderea de acord asupra lucrurilor care ne despart.Ati schimbat ceva intre timp?

DIFERENTELE dintre Biserica Ortodoxã si cea Romano-Catolicã de Pãrintele Cleopa
 

- Exista purgatoriu precum zic catolicii?

- Purgatoriu nu este. Catolicii zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare, unde merge sufletul cateva sute de ani si se curata acolo, apoi trece in Rai. Nu exista asa ceva. Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua - Raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va impartii pe dansi, precum desparte pastorul oile de capre. {i va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa... {i vor merge pacatisii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica.

Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua: munca vesnica sau viata vesnica.
Cei mai mari dusmani ai catolicilor sunt protestantii si calvinii. Ei s-au rupt de Biserica Catolica la anul 1517, prin Martin Luther, fiind urmat de Zwingli, Calvin si Hus.

- Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?

- Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt:

1. Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin fiul. (Ioan)

2. Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant! Mai mare decat toti patriarhii! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru!

3. Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el ceea ce iarasi este o dogma noua respinsa de Biserica Oortodoxa.

4. Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in Rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.

5. Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.

6. Catolicii mai au o dogma noua: imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.

7. Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice: Luati mancati... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.

8. Celibatul preotilor. Preotii catolici nu se casatoresc. sunt celibatari, impotriva Sinoadelor ecumenice care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.

9. Ei au si indulgente papale. Alta ratacire. Papei, daca-i dai parale multe, poti sa faci oricate pacate te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.

10. Si mai este un punct important: mirungerea. Catolicii nu miruiesc copii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.

Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.

Iata acestea sunt punctele dogmatice si canonice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-Catolica.

Dialogul inseamna, in primul rand, caderea de acord asupra lucrurilor care ne unesc.

Din punctul dumneavoastra de vedere, unirea ar insemna ca Papa sa vina si sa spuna, "recunosc, am gresit, voi aveti dreptate".

Dar cui s-o spuna ?

Patriarhului Ecumenic sau Patriarhului Moscovei ? Ca si pe acestia ii despart destule... Parintelui Iustin din Celie ?

Poate sa i-o spuna si lui Iustin Popovici
 

SFANTUL IUSTIN POPOVICI

DESPRE DOGMA INFAILIBILITATII PAPALE

Fara indoiala ca, dupa Dumnezeu, omul este fiinta cea mai tainica si mai enigmatica din toate lumile cunoscute gindirii omenesti. in nemarginirile fara de fund ale fiintei umane traiesc si se inviforeaza antiteze ireconciliabile: viata si moartea, binele si raul, Dumnezeu si diavolul - si tot ce exista in ele si in jurul lor. Prin toate religiile, filozofiile, stiintele, culturile si civilizatiile lui, neamul omenesc s-a straduit, in esenta, sa dezlege o singura problema - suprema problema: cea a omului. Si din toate chinurile si muceniciile lui si-a faurit o divinitate suprema, pe care a slujit-o ca pe valoarea si criteriul sau suprem. Dar care e divinitatea aceasta? Iat-o: "masura tuturor este omul" [Protagoras], adica omul este masura tuturor fiintelor si lucrurilor. Dar, in felul acesta maiestatea sa omul, n-a rezolvat problema omului, pentru ca masurindu-se pe sine prin sine insusi, nu s-a inteles pe sine si nu a inteles nici lumea din jurul sau (vezi II Corint. 10, 12). De fapt, s-a straduit in zadar: a oglindit o oglinda in alta oglinda. Si totul s-a adunat in strigatul zguduitor si in marturisirea infioratoare: "Nimic nu stiu prin mine" - (I Cor. 4, 4). Nimic nu stiu prin mine insumi: nu stiu nici ce e omul, nici ce e Dumnezeu, nici ce e moartea, nici ce e viata. Pe linga asta, cu toata fiinta mea simt ca sunt robul mortii, robul rautatii si, prin pacat, robul diavolului. Prin toate felurile de activitate omeneasca, din intregul neam omenesc s-a urzit un singur trup: "trupul mortii" - si fiecare om a devenit de un trup cu acest trup al mortii. Iar in acest trup al mortii ce se ascunde? Putoare, putoare, putoare, putreziciune, putreziciune, putreziciune, viermi, viermi, viermi... "Ticalos om sunt eu! Cine ma va izbavi din trupul mortii acesteia" - (Rom. 7, 24).
Nimeni, nimeni afara de Dumnezeul-om, fiindca Dumnezeul-om Hristos biruind moartea prin inviere a desfiintat "trupul mortii" ca realitate ontologica (vezi Apoc. 20, 14; 10), a izbavit neamul omenesc din moarte si i-a daruit Viata vesnica, Adevarul vesnic, Dragostea vesnica, Dreptatea vesnica, Bucuria vesnica si toate celelalte vesnice bunatati Dumnezeiesti, pe care numai Dumnezeul Dragostei si al Iubirii de oameni le poate darui. Si in felul acesta a fost rezolvata toata problema omului, imensa problema a omului. Si cu adevarat, de cind Dumnezeu S-a facut om si S-a aratat ca Dumnezeul-om in lumea paminteasca, El a devenit cu adevarat si a ramas pentru totdeauna suprema valoare si criteriul ultim al neamului omenesc. El este Singurul Dumnezeu Adevarat si Singurul Om Adevarat, Singurul Dumnezeu Desavirsit si Singurul Om Desavirsit din toate lumile cunoscute. Ca atare, El este singura valoare si singurul criteriu suprem al omului insusi in realitatea lui psiho-somatica si in potentialitatea lui divino-umana, si a tot ce este omenesc si ce este al omului. Doar in Dumnezeul-om s-a vazut omul pentru prima data, desavirsit si vesnic, si s-a cunoscut pe sine in toate dimensiunile sale. De aici noul principiu axiologic si gnoseologic universal al neamului omenesc: "masura tuturor este Dumnezeul-om", insa principiul: "masura tuturor este omul" continua sa imparateasca si sa stapineasca, de cele mai multe ori "ferro ignique" [prin fier si prin foc], in lumea pagina, politeista si aflata in afara lui Hristos. Drept aceea, preainteleptitul de Dumnezeu cunoscator al omului si al Dumnezeului-om, Apostolul Pavel, rezuma toate filozofiile neamului omenesc la doua: filozofia cea dupa om si la filozofia cea dupa Dumnezeul-om (Col. 2, 8).

Continuarea aici :http://eresulcatolic.50webs.com/omulom.html

Biserica papistasa=Biserica papei
 

Biserica apuseană a fost prima care s-a rupt din comuniunea mărturisitorilor Sfintei Ortodoxii. Biserica apuseană mai este cunoscută şi sub numele de Biserica papistaşă, deoarece mărturiseşte că episcopul de la Roma – papa – este capul Bisericii, nu Hristos. Conform acestei învăţături rătăcite, papa se consideră „locţiitor” (vicar) al lui Hristos pe pământ si pretinde de la toţi creştinii aceeaşi ascultare pe care o dau lui Hristos. „Locţiitor” îşi lasă cineva doar atunci când pleacă din mijlocul apropiaţilor săi, şi aflându-se departe de ei, nu poate să-şi facă într-un alt fel simţită prezenţa. Dar Hristos fiind Om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, este omniprezent, deci nu poate să lipsească din vreun loc, toate umplându-le prezenţa Lui Dumnezeiască. El nu putea să-şi lase un „locţiitor”, deoarece nu ne-a părăsit defel atunci când S-a înălţat la ceruri cu Trupul, ci stă nevăzut la cârma Bisericii Sale: „Iată, Eu cu voi sânt, în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28,20). A-l considera pe episcopul de la Roma drept „locţiitor” al lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, înseamnă să tăgăduieşti că Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi că Sfânta Preacurata Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu! Pretenţiile papistaşilor –de a face din episcopul Romei capul Bisericii creştine – au fost alimentate de iezuiţi, care au încercat să justifice primatul papal prin aceea că Mântuitorul ar fi dat numai Sfântului Petru puterea de a dezlega păcatele oamenilor (iar pe Sf. Petru îl consideră drept primul episcop al Romei). Primatul papal este însă invenţia episcopilor Romei, născocită din pofta deşartă de a se aşeza fraudulos la conducerea Bisericii lui Hristos. „Ca să înalţe pe Papa, ei fac din toţi Apostolii nimica” (5,p.30).

Cea de a X a sesiune plenară a Comisiei internaţionale mixte pentru dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano Catolică şi a desfăşurat lucrările între 8–14 octombrie 2007 în Ravenna (Italia), oraş marcat de monumentele lui istorice şi de artă, multe din ele din epoca bizantină, beneficiind de generoasa ospitalitate a Arhidiecezei romano catolice de Ravenna Cervia.

Au fost prezenţi treizeci de membri catolici (cardinali, arhiepiscopi, preoţi şi teologi laici). Membrii ortodocşi (mitropoliţi, episcopi, preoţi, diaconi şi teologi laici) au reprezentat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Serbiei, Patriarhia României, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei, Biserica Cehiei şi Slovaciei, Biserica Finlandei şi Biserica Estoniei. Reprezentanţii Patriarhiei Bulgariei n-au putut participa.
[..........
..........]

Judecat din punct de vedere ortodox, Documentul de la Ravenna reprezintă într adevăr un important progres teologic pe calea dialogului între romano catolicism şi ortodoxie. Trei puncte ecleziologice extrem de importante sunt avansate aici cu o claritate neîntâlnită până acum şi ele pot fi considerate paşi înainte semnificativi în precizarea unei ecleziologii de comuniune care să integreze şi armonizeze cele două tradiţii ecleziologice, răsăriteană şi latină, cu accentele lor istorice diferite: prima pe sinodalitate şi local, iar cea de a doua pe primat şi universal; este vorba de

— recunoaşterea comună de către ortodocşi şi romano catolici a interdependenţei la toate nivelurile vieţii bisericeşti între primat şi sinodalitate, care se presupun şi implică reciproc, fără a putea fi izolate sau opuse: sinodalitatea nu poate exista şi funcţiona ca sinodalitate fără un protos şi o taxis precisă, iar protos ul şi taxis ul nu pot exista şi funcţiona ca protos fără un sinod;

— recunoaşterea comună de către ortodocşi şi romano catolici a existenţei unui al doilea nivel de comuniune în viaţa Bisericilor: cel regional (patriarhal) intermediar între cel local, al episcopiei, şi cel universal, al comuniunii între protoii (patriarhii) mai multor regiuni; şi

— recunoaşterea comună de către romano catolici şi ortodocşi a necesităţii unui protos al nivel universal, mereu în comuniunea protoi lor regionali."

Restul materialului aici: http://www.cbrom.de/Teme-Actuale/Important_acord.htm

Asta-i praf in ochi si limba de lemn.Nu se incurca ochii tai cand citesti asa ceva? Nu vezi acolo limbaj de politician,care spune ceva si gandeste altfel?
Eu iti dau citate din Sfintii Parinti,care il neaga pe papa,nu declaratii de presa.
Si cu preotii pedofilii de la voi cum rezolvati? Ca aceasta este o consecinta a modului elevat de a trai credinta la voi...

Atunci când pomeneşte de idea infailibilităţii papale, Petru Maior pune ca titlu: ”Nălucită e nesmăntnicia (infailibilitatea) Papei” (5,p.94). El consideră că infailibilă e numai Biserica lui Hristos, - aceasta deoarece se întemeiază pe Dumnezeu, nu pe om – şi ca istoric afirmă că teza primatului papal, care îşi află „încununarea” în teza infailibilităţii dogmatice a Papei, durează de pe vremea Sfântului Vasile cel Mare: „Dar Romei încă din vremurile cele de demult începuseră a-i răsări coarne, care după curgerea vremilor mai tare şi mai tare au crescut, cât în suta a patra aşa grăia Sfântul marele Vasile, dascălul a toată lumea, despre Roma: Scârbitu-m-am de mândria Bisericii aceleia”. (5,p.69)

Sa inteleg ca toate Patriarhiile Ortodoxe sunt alcatuite din politicieni, in viziunea dumneavoastra ?

Chiar nu aveti nici un respect pentru propria Biserica ?

Am respect pentru Biserica Ortodoxa,nu am respect pentru niste cuvinte,pentru alte biserici si nici pentru papa nu am respect.

Erezii si erori ale Papei loan Paul II
 

de Patrick Pollock

T: = �nvatatura traditionala catolica
Erezie: = �nvatatura eretica promovata de papa Ioan Paul II

T: Copiii au nevoie de botez pentru m�ntuire. (Sf. Zosima I, D. 102.)
Erezie: Copiii se pot m�ntui fara botez. (Ev. 99, 3/25/1995)

T: Numai catolicii I se pot �nchina lui Dumnezeu. (Gregory XVI, SJS)
Erezie: Musulmanii se �nchina la Dumnezeu Cel Unul Adevarat. (CH: 141, 1994)

T: Biserica Catolica este singura misiune apostolica. (Leo XIII, SCG: 35)
Erezie: Sectele eretice au o misiune apostolica. (LOR, 06/10/1980)

T: Duhul Sf�nt nu-i datator de viata pentru eretici. (Leo XIII, SCG: 18)
Erezie: Duhul Sf�nt foloseste sectele ca mijloc de m�ntuire. (CT:32, 10/16/1979)

T: Daca cineva se roaga cu ereticii el �nsusi este eretic. (St. Agatho I, SCN:XXI:635)
Erezie: Trebuie sa ne rugam cu ereticii pentru unitate. (UUS:21 05/25/1995)

T: Libertatea constiintei este boala. (Gregory XVI, D. 1613)
Erezie: Libertatea constiintei este un drept al omului. (LOR, 09/01/1980)

T: Numai catolicii sunt crestini. (Pius VI, D. 1500)
Erezie: Ereticii sunt crestini. (LOR, 12/23/1982)

T: Hristos nu se afla �n toti oamenii. (St. Pius X, D.2103)
Erezie: Fiecare om este unit cu Hristos. (RH: 13.3, 1979)

T: Credinta adevarata nu se afla �n afara Bisericii. (Pius IX, Sqi)
Erezie: Ereticii au credinta apostolica. (US:62, 05/25/1995)

T: Noua ordine mondiala este rea. (Pius XI, MA: l-2)
Erezie: Noua ordine mondiala este unitate sf�nta. (PA:39, 1987)

T: Fara credinta catolica este imposibil sa fii bine placut lui Dumnezeu. (Paul III, D.787)
Erezie: Dumnezeu �i iubeste pe eretici, pag�ni, etc. (PA:48, 1978)

T: Evreii neaga credinta �n Iisus Hristos. (Gregory I, ETC)
Erezie: Evreii sunt fratii nostri mai mari �n credinta. (CH:99, 1994)

T: Masonii sunt fiii Diavolului. (Pius IX, Sqa)
Erezie: Masonii sunt fiii lui Dumnezeu Tatal. (LOR, 05/22/1984)

T: Ereticii sunt fiii Diavolului. (Clement I, EIC:42, 46)
Erezie: Ereticii sunt fratii nostri �n Hristos. (LOR, 09/16/1980)

T: Sinoadele ecumenice trebuie sa apere adevarul. (Pius II, D.717)
Erezie: Sinoadele ecumenice nu trebuie sa apere adevarul. (CH:162, 1994)

T: Noua ordine mondiala este o conducere a terorii. (Benedict XV, TBR:35)
Erezie: Noua ordine mondiala este necesara pentru omenire. (PP:809, 09/02/1981)

T: Ereticii sunt dusmanii nostri. (St. Clement I, EIC:42, 46)
Erezie: Ereticii nu sunt dusmanii nostri, ci fratii nostri. (UUS:42, 05/25/1995)

T: Erezie este c�nd ne rugam cu ereticii. (Pius XI, D.2199)
Erezie: Este iubire c�nd ne rugam cu ereticii. (UUS:21, 05/251995)

T: Biserica catolica interzice �ntrunirile pentru �unitate". (Pius XI, MA: 15)
Erezie: �Dialogul" este necesar pentru a aduce unitate �n Biserica. (CCC:821, 10/11/1992)

T: Rugaciunea cu ereticii pentru �unitate" este erezie. (Pius IX, D, 1685-1687)
Erezie: �n 1991, Ioan Paul II s-a rugat cu luteranii pentru �unitate". (UUS:25 05/25/1995)

T: Nimeni nu se poate ruga cu ereticii si sa ram�na catolic. (St. Agato, SCN:XI:635)
Erezie: Catolicii pot primi �mpartasania de la eretici �n mod legal. (UUS:46, 05/25/1995)

T: Catolicii si ereticii nu au nici o unitate de credinta. (Leo XIII, SCG:18, 27-18)
Erezie: Exista o comuniune de credinta �ntre eretici si catolici. (UUS:75, 05/25/1995)

T: Biserica este forul suprem al pacii. (Pius XI, MA: 1-17)
Erezie: Natiunile Unite este forul suprem al pacii si dreptatii. (PP: 112, 10/02/1979)

T: Este erezie sa spui: toate religiile sunt adevarate. (St. Pius X, P: 14)
Erezie: Biserica Catolica respecta traditia spirituala islamica. (PP:2443, 08/19/1985)

T: Modernismul �ncearca sa distruga Biserica. (St. Pius X, P:23)
Erezie: Modernismul re�nnoieste si uneste Biserica lui Hristos. (CH:76, 1994)

T: Rugaciunea cu religiile false pentru pace este erezie. (Pius XI, MA: 1-17)
Erezie: Rugaciunea cu religiile false poate aduce pace. (CH:81, 1994)

T: Francmasoneria este: Libertate, egalitate si fraternitate. (St. Pius X, LFH)
Erezie: Demnitatea omului este libertate, egalitate si fraternitate. (ALL, 04/1980)

T: Ioan Paul II s-a �nchinat Diavolului. (Gregory XVI, SJS)
Erezie: Ioan Paul II s-a rugat cu vrajitorii numindu-i �duhuri". (LOR, 08/11/1985)

Dar stiti ca Biserica este cladita si pe Cuvant. Atunci cand Biserica vorbeste, o face prin clerul randuit prin succesiunea apostolica, episcopi, patriarhi.

Cum puteti avea respect pentru Biserica, cand nu aveti respect si respingeti cuvantul reprezentantilor ei ?! Ce anume va acorda autoritatea sa alegeti ce va convine si nu va convine din cuvantul lor ?!



Asta se vede, si este foarte trist. Nadajduiesc insa ca, daca nu aveti respect, poate aveti macar putina dragoste.

Voi luati doar cuvintele care va convin,am dat citate si poate voi mai da din Sfintii Parinti despre eresul catolic.
Cuvantul lor nu e cuvant pentru voi?

Cuvantul lor este lipsit de greseala pentru dumneavoastra ? Adica, cum sa spun... asa.... infailibil ?

Dumneavoastra nu sesizati o chestiune - ca nici unul dintre catolicii de pe forum nu s-a apucat sa va bombardeze cu citate din teologii sau Sfintii Parinti catolici, care sa arate ca bisericile ortodoxe sunt schismatice, eretice etc...

Vreti sa ne batem in citate, in sfinti si in miracole ?! Sau vreti sa dialogam ?

Doriti sa aflati ceva despre Biserica Catolica ? Caci altfel, sa stiti ca ceea ce faceti dumneavoastra, sa cautati citate anti-papistase pe google si sa dati copy paste, poate face si un script.

ia uite un CUVANT!
 

Cea mai inalta invatatura a teologiei crestine este cea a Tri-Unitatii divine: Dumnezeu Se releveaza ca Unul in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Avand aceeasi fiinta, cele Trei Persoane sau Ipostasuri sunt un singur Dumnezeu, insa Ele difera prin proprietatile personale si alcatuiesc astfel o Treime. Tatal este fara inceput, Fiul se naste din Tatal, Duhul Sfant purcede din Tatal. "Proprietatea specifica Tatalui este nenasterea, cea a Fiului nasterea si cea a Duhului Sfant purcederea". [24] "Numai prin aceste proprietati personale cele trei Ipostasuri difera intre ele". [25]
Cu constiinta binecuvantata a acestei teologii, deopotriva unitiva si distinctiva, Parintii Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol (381) au fixat credinta in Duhul Sfant astfel: "si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul. Care de la Tatal purcede. Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci". Enuntand atributul propriu Persoanei Sfantului Duh, ei nu au adaugat nimic Evangheliei in care Iisus Hristos Domnul declara cu propria Sa gura: "Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine" (In. 15,26).
Biserica Ortodoxa n-a adaugat nimic, n-a omis nimic in legatura cu acest punct: fidela "Crezului" Niceo-Constantinopolitan normativ pentru intreaga Biserica, ea a invatat intotdeauna ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal, dupa cum a invatat intotdeauna ca Fiul se naste numai din Tatal, deoarece despre acesta din urma Crezul spune: "Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii". Spunand ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul (in latina Filioque) si incorporand aceasta doctrina in "Crez", Biserica Romano-Catolica a introdus o inovatie contrara invataturii unanime a Apostolilor, a Parintilor si a Sinoadelor. Biserica Ortodoxa, deci, ii reproseaza doua lucruri:
a) insertia lui Filioque in Crezul Niceo-Constantinopolitan, in vreme ce, asa cum vom vedea, Parintii au pecetluit "Crezul";
b) dogma insasi, adica ideea ca Sfantul Duh purcede de la Tatal si de la Fiul, idee care nu numai ca nu se afla in Traditie dar pe care scrierile Parintilor o resping in mod explicit.
Papii Inocentiu III, la Conciliul IV Lateran in 1215, Grigorie X la Conciliul II de la Lyon in 1274 si Eugeniu IV la Conciliul de la Florenta in 1439 au proclamat Filioque ca adevar de credinta. Ei credeau ca fara acesta nu putea fi mantuire. [26] Pentru faptul ca ii acuza pe ortodocsi de a fi scos pe Filioque din "Crez", legatul Papei, cardinalul Humbert, a depus in 1054 pe altarul catedralei Sfintei Sofii la Constantinopol o scrisoare care excomunica pe patriarhul ortodox al Constantinopolului, Mihail Kerularios, act care a fost la originea schismei definitive intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.
Fiind vorba de o dogma atat de fundamentala, vizand Persoana Duhului Sfant, era de asteptat ca si Catehismul s-o reia explicand-o mai clar si justificand-o cu mai multa siguranta decat au facut-o alti autori catolici din trecut, caci de-a lungul secolelor Biserica catolica a incercat sa-si legitimeze pozitia prin tot felul de argumente pe care din partea lor teologii ortodocsi le-au respins .
Asadar, ce invata Catehismul cu privire la prima greseala pe care o reprezinta Filioque, adica cea a falsificarii Crezului?
1. "Crezul" relativizat
Expunerea istorica a paragrafelor 186 si 196 ale Catehismului omite referinta fundamentala la Sinodul III Ecumenic (Efes, 431) care a interzis sa se prezinte oricui ar voi sa intre in Biserica un alt "Crez" decat cel Niceo-Constantinopolitan. Iar Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) spune in cea de-a cincea sa sesiune: "Sfantul Sinod Ecumenic a hotarat sa nu fie ingaduit nimanui sa faca public, adica sa scrie, sa alcatuiasca sa invete sau sa prezinte o alta credinta. Iar cei ce ar indrazni sa scrie, sa compuna sau sa prezinte o alta credinta, daca sunt episcopi sau clerici sa fie depusi primii din episcopat, cei de-al doilea din rangul lor din cler; iar daca sunt laici, sa fie anatematizati". Motivul pentru care Sinodul a interzis alcatuirea unei alte credinte, adica a unui alt text al Crezului decat cel Niceo-Constantinopolitan, este acela ca prezenta mai multor versiuni ii favoriza pe eretici care puteau astfel sa-si introduca pe furis propriile lor crezuri false. Existenta unei singure formule de credinta pentru intreaga Biserica facea imposibila aceasta manevra.
Sfantui Chiril al Alexandriei, participant la cel de-al III- lea Sinod Ecumenic, a dat toate explicatiile asupra acestei interdictii in Scrisoarea sa catre Ioan al Antiohiei: "Nu acceptam sub nici un chip sa vedem schimbata credinta, adica Simbolul credintei pe care l-au expus Parintii nostri si nu ingaduim ca noi sau altcineva sa schimbe vreun cuvant din ceea ce se afla aici, nici chiar sa lase sa cada vreo silaba, amintindu-ne de Cel ce a spus: "Nu muta hotarele vesnice pe care le-au asezat parintii tai" (Deut.19,14). Caci nu ei au vorbit, ci Duhul lui Dumnezeu Tatal, Care de la El purcede si Care nu este strain de Fiul dupa fiinta". [27]
Este adevarat, deci, ca la origini, in Biserica au existat mai multe simboluri de credinta venerabile si ca explicarea Simbolului Niceo-Constantinopolitan ramane ingaduita; dar este interzisa referirea la un alt Crez decat acesta atunci cand se intentioneaza a se vorbi in numele Bisericii.
Cine le-a dat autorilor Catehismului dreptul de a da intaietate Simbolului Apostolilor (§ 196) care este venerabil, dar care nu este totusi "Crezul"? De ce se lasa astfel deoparte lucrarea Sinoadelor, a Parintilor si a papilor anteriori?
2. "Crezul" desigilat
Catehismul citeaza apoi in mod fals la pagina 51 "Crezul" Niceo-Constantinopolitan. Un text de ambitia teologica a Catehismului Bisericii Catolice ar fi trebuit sa practice cel putin regulile strictei obiectivitati si sa prezinte textele cu rigoare si exactitate. Ori citarea care se face in cazul "Crezului" Niceo-Constantinopolitan (provenit de la Sinoadele Ecumenice I si II tinute in 325 si 381) introduce in text, impotriva oricarui adevar istoric, dubla purcedere a Duhului Slant de la Tatal si de la Fiul sau Filioque (§ 184, p.51). Cum poate oare Catehismul sa afirme pe de o parte ca Simbolul Niceo-Constantinopolitan "este comun si astazi tuturor marilor Biserici din Orient si Occident" (§195) si sa-l citeze intr-o versiune inexacta, pentru ca Filioque nu figura in Simbolul Niceo-Constantinopolitan; el a aparut numai injurul secolului VI-lea, a fost combatut de Papii Romei Leon III si Ioan VIII, adaugarea sa la Crez e socotita de Biserica Ortodoxa drept o erezie si ea a fost in secolul al XI-lea cauza rupturii comuniunii cu Roma a tuturor celorlalte Patriarhate ale Bisericii vechi. Cum pot fi trecute sub tacere fapte al caror adevar este stiut de toti cei ce au cat de cat stiinta de istoria Bisericii?
De altfel Catehismul se tradeaza el insusi, caci la cateva pagini dupa ce a citat Simbolul Niceo-Constantinopolitan, recunoaste ca Filioque este o "traditie latina" (§ 246), ca "nu figura in simbolul marturisit in 381" si ca "a fost admis treptat in liturghia latina (intre secolele VIII si IX)" (§ 247). Daca, asa cum recunosc teologii romani, "introducerea lui Filioque in Simbolul Niceo-Constantinopolitan de catre liturghia latina constitute, totusi, pana astazi un diferend cu Bisericile ortodoxe" (§ 247), cum pot aceeasi autori scrie cateva pagini mai sus ca acesta mai "este comun si astazi tuturor Bisericilor Orientului si Occidentului?" Caci: sau e vorba de un articol secundar si atunci nu se intelege de ce a fost si a ramas cauza principala a separatiei Bisericii din Rasarit de cea din Apus timp de aproape o mie de ani; sau e vorba de o problema dogmatica, cum si este de fapt si, vizand esentialul, atunci nu se poate pretinde ca marturisim acelasi Crez. Contradictia este pe cat de totala pe atat de subtil disimulata.
Paragraful 247 declara ca "urmand o veche traditie latina si alexandrina, Sfantul Papa Leon il marturisise (afirmarea lui Filioque) deja in mod dogmatic inca din 447", fara a adauga, cum ar fi fost cinstit, ca istoricii catolici cei mai eminent au recunoscut ei insisi ca aceasta traditie este eronata. [28] Istoricul lui Filioque, Kyriakos Lamprillos trimite in legatura cu acest punct la Pagi si Ffulkes. [29] Fara a desfasura toate argumentele, vom cita un text incontestabil aflat in toate colectiile Actelor Conciliilor, si apartinand Conciliului de la Aachen din 809. Karol cel Mare trimisese pe Smaragdus si pe alti teologi la Papa Leon III. Or primul lucru pe care ei il spun Papei este ca problema lui Filioque este recent ivita (nuper exorta). Dupa toate cronicile france (Adon de Vienne, etc.) ea a fost agitata pentru prima data intr-un conciliu in 767. Daca Papa marturisise aceasta doctrina din 447, cum mai putea fi ea recenta in 809?
Papa Leon III s-a opus adaugirii lui Filioque si a pus sa se scrie pe doua table de argint, in latina si in greaca, Crezul Niceo-Constantinopolitan neschimbat impreuna cu aceste cuvinte: "Eu Leon, am pus sa se graveze aceasta din iubirea si spre apararea credintei ortodoxe". [30] Ortodocsii se tin de invatatura care a fost si cea a Papilor ortodocsi ai Romei, cei pe care ii enumera Sfantul Patriarh Fotie cel Mare in Mystagogia sa: Damasus, Celestin, Leon cel Mare, Vigil, Agaton, Grigorie, Zaharia, Benedict, Ioan VIII, Adrian si toti ceilaiti pana in secolul al IX-lea cel putin.
si pentru a incheia acest punct, sa citam in fine cuvintele Sinodului VII Ecumenic: "Pazim legile Bisericii, pastram definitiile Parintilor si ii anatematizam pe cei care adauga sau scot ceva in Biserica".

Dupa cum spuneam, copy paste la citate poate face si un script.

Dumneavoastra aveti o parere, pe care sa o argumentati, cu eclesiologie, cu Scriptura, cu ce vreti (dar nu cu argumentul la autoritate) ?!


Haideti sa vedem.

In cadrul controversei legata de purcederea Sf. Duh, cei care se fac vinovati de adaugare la Crez sunt Ortodocsii.

Pentru ca, pe de o parte, filioque nu adauga, ci lamureste, expliciteaza ceea ce era cuprins in mod implicit in dogma, iar pe de alta parte, respingerea lui filioque, ortodocsii adauga cu adevarat ceva, chiar daca nu explicit, ci implicit:

"si in Sfantul Duh, care doar de la Tatal purcede" Acel "doar" este adevarata adaugare si modificare a Crezului.

Toţi sfinţii şi toţi marii duhovnici contemporani care s-au remarcat printr-o viaţă sporită şi bineplăcută lui Dumnezeu, mărturisesc că Biserica Ortodoxă este singura Biserica şi că nu există biserici “surori”. Ei numesc catolicismul erezie şi ne-au lăsat nenumărate mărturii din care putem învăţa cum să ne raportam şi noi la mişcarea ecumenistă.

Iată doar câţiva dintre sfinţii şi părinţii mărturisitori ai ortodoxiei care numesc catolicismul erezie şi îndeamna la păstrarea credinţei ortodoxe:

* Sf. Ierarh Fotie cel Mare (+895)
* Sf. Teodosie de la Pecerska (+1073)
* Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului (+1240)
* Sf. Grigorie Palama (+1340)
* Sf. Ier. Simeon al Tesalonicului (+1429)
* Sf. Marcu Mitropolitul Efesului (+1444)
* Sf. Maxim Grecul (+1555)
* Sf. Sfintit Mucenic Cosma Etolianul (+1779):
o “Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza… Noi avem o poruca ce spune sa anatemizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre [Prefetii despre urgiile ce vor veni]“
* Sf. Paisie de la Neamt (+1794)
o afurisirea catolicilor
* Sf. Nicodim Aghioratul (+1809)
* Sf. Ignatie Brianceaninov (+1867)
* Sf. Ambrozie de la Optina (+1891)
* Sf. Teofan Zavoratul (+1894)
* Sf. Ioan de Kronstadt (+1908):
o Despre unirea cu catolicii
* Sf. Ier. Nicolae Velimirovic (+1956)
* Sf. Ioan Iacob Hozevitul (+1960)
o despre respectarea canoanelor
* Sf. Averchie Tausev (+1976)
* Sf. Iustin Popovici (+1979)
o Biserica Ortodoxa si ecumenismul
o despre dogma infailibilitatii papale
* Cuv. Filotei Zervakos (+1980)
* Cuv. Seraphim Rose (+1982)
* Cuv. Paisie Aghioratul (+1994)
* Pr. Ilie Cleopa:
o despre credinta catolica
* Pr. Dumitru Staniloae:
o despre despartirea lui Dumnezeu de lume in catolicism
o despre ecumenism
o despre diferentele dintre ortodoxie si catolicism
* Pr. Arsenie Papacioc:
o “Nu este o intamplare ca suntem ortodocsi”
* Pr. Gheorghe Calciu:
o despre ecumenism
* Pr. Rafail Noica
o despre erezia catolica

Asa, ca Nicolae Steinhard ?!

Ce spune parintele Cleopa:
 

Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.

Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!

Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.

chiar asa?
adica de dinainte de intemeierea crestinismului?!?
Rusaliile (cand s-a nascut Biserica) au fost cam pe la anul 30
deci, ar mai fi cam vreo 20 de ani pana la 2000 de ani de Crestinism...

cam care a fost credinta voievozilor nostri?
multi aveau la curte invatati si prelati italieni...

Orice ortodox de pe forum,poate sa confirma ca aceste comentarii ale tale nu corespund adevarului,si da dovada de duhul pe care-l aveti.