|
Nu ne iubim suficient
[COLOR=#000000]"Te-ai gândit vreodată că nu te iubești destul? Sau poate ești dintre aceia care consideră că nu este nevoie să se iubească deloc pe ei înșiși, că aceasta este chiar un act imoral sau ne-spiritual – singura datorie a căutătorului Adevărului fiind aceea de a-i iubi pe ceilalți și de a se neglija mereu pe el însuși.
Ei bine, dacă gândești astfel, s-ar putea să te înșeli. Există autori, precum Lise Bourbeau – fondatoarea celei mai renumite școli de dezvoltare personală din Quebec, a cărei filosofie de viață este difuzată azi în 22 de țări și în 9 limbi – care afirmă că bolile sunt semnalul de alarmă pe care corpul nostru îl trage pentru a ne avertiza că nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomerația din policlinici și spitale poate fi considerată un barometru al iubirii pe care oamenii din societatea actuală o au pentru ei înșiși!" ASTA NU VINE IN CONTRACTIE CU SMERENIA, SA TE LASI TU MAI PREJOS, SI ALTELE CARE TE AJUTA SA TE SUBESTIMEZI CONDUCANDU-TE ELEGANT SI RAPID CATRE DEPRESIE? EU NU MAI INTELEG NIMIC...MIE MI SE PARE NORMALA TEORIA DE MAI SUS [/COLOR] |
Boala este urmarea savarsirii pacatului, asadar, cu cat am avea mai multa grija sa nu pacatuim, cu atat iubirea fata de noi insine ar fi vizibila. Cred ca doar din acest punct de vedere putem vorbi de iubirea fata de sine, cand le-am implinit pe toate celelalte...
|
In ultimul timp suntem asaltati in mass-media si printre cunostinte cu filozofia asta de viata a ,,iubirii de sineŽŽ, a ,,gandirii pozitiveŽŽ. In principiu, sunt de acord cu asta , dar intrebarea mea este: unde apare Hristos in filozofia asta?
In aparenta , pare f ofertanta o astfel de filozofie, numai ca ce-i lipseste ei este Hristos. Ni se propune , cu alte cuvinte , sa ajungem la o imbunatatire spirituala si fizica, dar fara Hristos, doar prin fortele proprii. Reteta practicarii virtutilor in colaborare cu Hristos e inlocuita cu iubirea de sine si gandirea pozitiva. Scopul nu mai e unirea cu Hristos , ci o viata cat mai de calitate aici pe pamant si atat . Harul ( energia necreata divina) a fost inlocuit de ,,energii pozitive sau negativeŽŽ care nu se stie de unde , de la cine provin. Personal , sunt de acord cu iubirea de sine, dar in inteles crestin. Un om se iubeste pe sine atunci cand se straduieste din tot sufletul sa se uneasca cu Dumnezeu si sa ajunga la fericirea promisa de Hristos. |
Citat:
Omul se iubeste pe sine daca se leapada de sine ca sa lumineze in el chipul lui Hristos. Har, smerenie si jertfa de sine. |
Citat:
|
Citat:
Cum, nu se știe de unde provin ? Energiile pozitive provin de la Ființele de Lumină, iar energiile negative provin de la cei care încă nu rezonează cu Energia Eliberatoare a Universului. Dacă nu pricepeți un lucru atât de simplu, mă tem că nu ați intrat încă în Zodia Vărsătorului. Forța fie cu voi ! |
Da, propovaduitorii noii filozofii sustin ca religia este perimata si ca trebuie sa adoptam o alta forma de spiritualizare , superioara religiei . Dar ce observ eu e ca si-au creat o religie a lor , cu terminologie specifica.
Pe Hristos L-au inlocuit cu ,,DivinitateaŽŽ( in sens abstract), participarea la cult( slujbele bisericii) cu participarea la sesiuni de ,,armonizariŽŽ si meditatii, practicarea virtutilor cu atitudinea pozitiva ( care e diferenta: virtutile sunt rezultatul conlucrarii omului cu Dumnezeu, pe cand ,,atitudinea pozitivaŽŽ este o actiune pusa exclusiv pe seama omului), postul l-au inlocuit printr-o preocupare excesiva pt. ,,hrana sanatoasaŽŽ ( unii au ajuns sa sustina ca se hranesc numai cu ...lumina). Cunosc cazuri personal de oamnei pe care aceasta filozofie i-a indepartat cu totul de trairea in Hristos: nu mai merg la Biserica , nu se mai spovedesc si impartasesc, nu isi mai fac cruce ( desi inainte faceau toate astea) spunand ca sunt lucruri inveschite care nu il ajuta pe om sa treaca intr-o dimensiune (?!) superioara. |
Cu cat te iubesti mai mult pe tine,cu atat de indepartezi mai mult de Mantuire si Paradis.Cu cat iti iubesti mai mult aproapele si cauti sa il ajuti atunci cand este in necaz,cu atat esti mai aproape de Hristos si Paradis.
Nu stiu ce zice o filozofie sau alta,dar aparitia bolii nu are nici o legatura cu neiubirea de sine ci mai degraba este un avertisment trimis de Dumnezeu omului pacatos,pentru a-l obliga (aproape) sa se intoarca de la caile pacatoase.Iubirea de sine in sens fizic,lumesc,gen ingrijiri corporale,masaje,sedinte de frumusete,creme,balsamuri,machiaje,etc,nu vor mai avea nici o relevanta atunci cand ne va sosi ceasul.....toti vom putrezi la fel. Ceea ce ramane insa pentru vesnicie sunt FAPTELE BUNE,milostenia,credinta,iubirea aproapelui,iar adevarata iubire de sine inseamna de fapt iubirea celui de langa tine,conform poruncii Mantuitorului. |
Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti !
Daca nu ma iubesc pe mine, in ce fel imi voi iubi aproapele ? Daca ma las prada viciilor, disperarii, nu inseamna ca nu ma iubesc pe mine insumi ? |
Pt voxdei
Iti raspund printr-o vorba din batrani- Parintii mananca agurida si copiilor li se strapezesc dintii. Vei gasi raspunsuri similare in NT.
|
Si de ce te agiti atat de mult sa jignesti?
|
Citat:
dar ca sa zicem ca un copil are o boala de orice fel ar fi, sau cineva sufera dintr-o pricina sau alta, astea din cauza ca parintii au pacatuit e o maaaaaareeeeee prostie !!!! adica cine isi poate imagina asta inseamna ca el considera ca Dumnezeu se razbuna pe o fiinta nevinovata....chiar credeti asta ????? tot ce ni se intampla noua rau este consecinta a faptelor noastre... si daca exista nedreptate in lume (copii nevinovati bolnavi, copii sau batrani nevinovati batuti, agresati, oameni nedreptatiti) este cu un scop... poate pentru ca sa ne schimbam noi, sa vedem mai mult in jurul nostru, sa ajutam.... era un sub pe tema nedreptatii in lume cu raspunsuri foarte bune. cat despre iubirea de noi insine.... eu cred chiar din contra ca snt mai multi oameni in lumea asta care se supra apreciaza, se iubesc preaa mult decat oameni care se subapreciaza....si asta pentru ca lumea este predominata de egoism, de oameni egoisti care se gandesc intai la ei si apoi la ci din jur..... iar cei care se subapreciaza ar trebui intotdeauna sa stie ca sunt frumosi, buni, utili in viata la ceva care stim, sau poate inca nu am aflat inca si ca Dumnezeu are o cale si un scop in viata si pentru noi pentru ca iubeste pe fiecare in parte.... cei care se iubesc prea mult poate sunt inganfati, aragoganti, increzuti, egoisti.... si asta duce la pacat.....pe cand cel care poate se subapreciaza e mai smerit, poate ajuta mai mult, poate este mai credincios.....poate este mai mult pe placul lui Dumnezeu.... poate....sunt oameni si oameni... in concluzie...ar trebui sa ne vedem fiecare de lungul nasului, sa analizam foarte atent in ce loc ne situam si sa o luam ca atare...... era o povestioara sau pilda...nu mai tin minte exact... la masa sa nu ne asezam prea in fata ca sa nu fim trimisi mai in spate, ci sa ne asezam mai in spate poate suntem chemati mai in fata...... |
PS
PS : daca ar fi ca fiecare copil sa plateasca pentru pacatele parintilor ar insemna ca toti ar trebui sa fim handicapati fizic sau psihic sau poate amandoua sau sa suferim in fiecare zi dintr-un mootiv sau altul, si toti copiii sa nostri sa pateasca la fel......
deci hai sa nu mai dam vina pe Dumnezeu pentru nenorocirile noastre pentru ca poate El nici macar nu ne cunoaste sau ne-a intors fata de mult timp. fiecare avem ce meritam.... asta e parerea mea...fiecare cu parerea lui..... |
Citat:
"pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam, Și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. " (Exodul, 20: 5,6) |
da, asta stiu ca scrie...dar este in vechiul testament.... in noul testament scrie asa ceva? si in caz ca ar scrie, cine stie ce subinteles are, ce interpretare.... sunt foarte multe interpretari....
deci este cineva care chiar crede ca Dumnezeu se poate razbuna pe o fiinta complet nevinovata doar din cauza ca parintii pot fi criminali, hoti, cei mai mari pacaosi? eu refuz total sa cred acest lucru. cel mult, consecintele vietii nu il vor face pe acel copil sa fie prea fericit ...dar cu siguranta Dumnezeu nu il va pedepsi si nici atat nu il va parasi si il va ajuta sa isi gaseasca drumul, fericirea si mai ales mantuirea in viata.... |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Se pare că dificultatea pe care o aveți de a înțelege acest aspect al credinței se datorează confuziei dintre "pedeapsa temporală" și "pedeapsa veșnică", despre care am mai vorbit pe un topic legat de purgatoriu. Vedem mereu copii care suferă. Bolnavi de mici, mereu bolnăvicioași sau suferind de boli incurabile, nici nu ajung la viața adultă unii. Alții, se zbat în nevoi, nu au mijloace, nu îi ajută nici capul. În multe asemenea cazuri, s-a ajuns aici din cauza erorilor celor dinaintea lor. Asta nu înseamnă damnare, ci doar mijloace carente cu care îi înzestrează Dumnezeu. Unora, le dă cinci talanți, altora zece, altora unul singur. Să stăm bine, să stăm în credință, pe toate să le primim de la Domnul mulțumindu-I, cu speranța ca cei care vor urma după noi vor fi dintre aceia cu zece talanți. |
Citat:
Si in alta ordine de idei, da, din pacate, bolile si celelalte necazuri ale copiilor nostri sunt din pricina cardasiei noastre cu vrasmasul... Dumnezeu nu se razbuna. Ca Iubirea Lui este nemasurata ar trebui s-o stie orice om boezat. Cum sa se razbune?? Se intristeaza cand vede ca alegem raul, intunericul. Si cand bajbaim in intuneric si mai avem si copii de indrumat, ne impiedicam cu copilasi cu tot. Vai de noi! Si inca nu ne lasa Domnul chiar asa, de tot, in voia pacatelor noaste. Lucrurile bune pe care le avem sunt daruri nemeritate de la Dumnezeu. Suferintele noastre si ale urmasilor sunt "cadourile" pe care ni le facem singuri intorcand spatele lui Luminii. Oricum, tainice sunt lucrarile lui Dumnezeu! |
Parintele Cleopa spunea ca cel mai mare pacat este iubirea de sine.
Cu acest lucru sunt de acord si eu,din experienta pe care am acumulat-o. Si acum ,ce ne propune acest topic? Sa incepem sa ne mantuim,tinzand sa facem cel mai mare pacat?! Iubirea de sine este pacat,pentru ca ne indeparteaza de Dumnezeu,ne facem noi toate voile si placerile,si iubindu-ne pe noi,nu-i mai iubim pe ceilalti. Iubirea de celalalt insemna sa te jertfesti,iar jertfa presupune tocmai sa nu te iubesti pe tine,ci in dauna ta sa ajuti aproapele.Iar aceasta jertfa Dumnezeu o va rasplati,daca nu aici,in mod sigur in lumea cealalta. |
Draga Mirela, ai primit suficiente raspunsuri convingatoare. Cat despre prostie... pacatuim cu multa usurinta!
|
Citat:
suntem atenti observam ca Domnul are doua formulari referitoare la iubirea aproapelui: prima, cea pe care ati dat-o dvs, si a doua spune "sa va iubiti unii pe altii cu iubirea Mea". De ce aceasta diferenta intre cele doua formulari? Pentru ca prima formulare se adreseaza unor oameni sau crestini mai putin avansati si care nu au dobandit iubirea lui Hristos, dar care inca se mai iubesc pe ei, si atunci Domnul spune ca si pe aproapele sa-l iubeasca macar cu acea iubire omeneasca. Iar a doua formulare se adreseaza ucenicilor Sai, deci unor oameni avansati in credinta, care nu se mai iubesc pe ei insisi, pentru ca au renuntat la tot de dragul Mantuitorului, si atunci le cere sa se iubeasca nu cu iubire omeneasca, ci cu iubirea pe care le-a daruit-o El, iubirea Sa. Har, smerenie si jertfa de sine. |
Citat:
Si vom auzi atatia oameni care spun ca Il iubesc pe Dumnezeu,semenii,pe oricine si orice altceva mai putin pe ei insisi...oare exista falsitate mai mare sau minciuna,mai ales fata de ei insisi? Acest subiect a mai fost discutat si mi-as dori ca lumea sa cerceteze mai mult si sa inteleaga faptul ca IUBIREA DE SINE este opusul EGOcentrismului.Realul visavi de falsul sine...sufletul,partea de lumina din noi versus intunericul. De ce sa ne temem sa ne iubim,pretuim si sa ne ascultam sufletul?El nu stie sa se manie,nici sa se teama,nici sa se trufeasca,sufletul este doar iubire si ne vorbeste mereu,prin acea voce interioara pe care o regasim cu totii in noi,doar ca putini dorim sa o ascultam,pentru ca,din pacate,de multe ori rationalul si ego-ul devin stapanii nostri. |
Citat:
numai intrebari grele! Raspunsul la aceasta dificila problema devine simplu daca facem distinctia necesara in forul nostru interior. Cine se bucura in vicii si cine se intristeaza? Cine e cel ce dispera si cine nu poate dispera? Raspunsul la prima parte a celor doua intrebari e EGOUL nostru, iar raspunsul la cea de-a doua parte a intrebarilor e CHIPUL lui Hristos in noi. Daca reusim sa facem aceasta distinctie intre chipul lui Hristos in noi si egocentrismul nostru totul se simplifica. Cand ne lasam prada viciilor sau disperarii la carma vointei noastre se afla egotismul nostru, iar el nu poate decat sa se iubeasca pe sine si sa astepte sa fie iubit de altii, nu sa daruiasca el iubire. Atunci cand nu primeste iubire si atentie de la cei din jurul lui, ajunge sa fie disperat pentru ca e obisnuit sa fie el in centrul atentiei. Deci omul vicios, ca si omul disperat, e sub controlul egotismului. Cel ce reuseste sa rejecteze egotismul din el, nu face altceva decat sa elibereze chipul lui Hristos din mazga cu care egotismul l-a inchistat ca intr-o carapace si sa pregateasca loc curat pentru ca Hristos sa se "intrupeze" prin har in inima sa. Si acum raspunsul la intrebarea cea grea: Daca ma las prada viciilor, disperarii, inseamna ca egotismul meu e la carma, iar el nu poate decat sa se iubeasca pe sine. Daca la carma ar fi Chipul atunci nu se poate ajunge la aceea situatie, deci intrebarea e superflua. In acest caz ar trebui sa intorc intrebarea asa: daca NU ma las prada viciilor si disperarii nu cumva inseamna ca ma iubesc pe mine? Raspunsul, desi pare ciudat, e tot negativ pentru ca in acest caz eu nu-mi mai apartin mie, desi Chipul e la carma, ci Hristos traieste in mine. Concluzia: nu trebuie sa ma iubesc pe mine in nici unul din cazuri. Har, smerenie si jertfa de sine. |
Cine in lumea asta este fara e pacat??? TOTI pacatuim, TOTI avem mai multe sau mai putine, mai grave sau mai putin grave pacate.... NU exista in lumea asta om fara de pacat .... deci ar insemna ca toti ar trebui sa avem copii bolnavi sau care sa sufere ???
copiii pot fi de mici bolnaviciosi, normal, unii mai mult altii mai putin, din parinti perfect sanatosi se pot naste copiii cu probleme grave pe viata, sunt oameni nedreptatiti cu sutele de milioane....asta inseamna ca Dumnezeu ne da pedeapsa "temporara" sau "permanenta" ??? sau ca ne incearca ??? daca copilul raceste cand e mic nu e din cauza ca are parintele nspe mii de pacate si vezi "draga" il pedepseste Dumnezeu si ii da la copil boala... poate parintele ala nu are chiar asa de multe pacate, poate e chiar preot... copiii racesc din cauza consecintelor faptelor noastre...adica...fie ca il lasa dezbracat, fie il cocoloseste prea mult si sistemul imunitar nu se dezvolta, cine stie din ce cauza...dar nu imi suna mie ca "pedeapsa divina". poate e doar o incercare ca sa vada cum reactionam, cata incredere avem in dumnezeu ca copilul nostru se va face bine...cine stie care e voia lui Dumnezeu.... sau copiii care se nasc bolnavi rau de tot, cu boli incurabile... asta tot asa nu o consider pedeapsa...intr-adevar e groaznic pentru un parinte sa aiba un copil bolnav, sa fereasca Dumnezeu ...dar totul are un scop de la Dumnezeu....poate e un semnal de alarma pentru cei din jur.... am auzit odata de o familie sanatoasa si au avut un copil bolnav, grav tare si au mai avut curajul sa il mai faca si al doilea care a iesit perfect sanatos. si cand au fost intrebati da cum de au avut curaj au raspuns ca pentru ei acel copil este o binecuvantare.... si daca da suferinta ( ca orice parinte sufera cand copilul ii este bolnav sau sufera la suferinta lui) asta poate fi vazuta ca o binecuvantare. nu stiu cine zicea da-mi Doamne suferinta ca sa stiu ca nu m-ai uitat si ca esti alaturi de mine.... si da, Dumnezeu ne incearca foarte mult, si eu una sincer, de cele mai multe ori pic la incercari :( .... si ne da suferinte...dar asta nu ca ne pedepseste ci doar vrea sa ne vada credinta, rabdarea ( pe Iov cum l-a testat? i-a luat copiii si sotia, i-a dat boli si multe suferinte.... da nu din cauza ca parintii lui Iov au pacatuit, ci doar pentru ca Dumnezeu a vrut sa il testeze). deci ce vreau eu sa zic.... Dumnezeu are o infinita rabdare si putere de iertare...... si daca Dumnezeu da o suferinta copilului nostru, poate vrea sa ne atraga atentia, poate ne incearca si de abia apoi poate poate ne pedepseste...ca na orice parinte isi pedepseste copilul.... dar dupa multe avertizari. sa nu mai dam vina pe Dumnezeu pentru necazurile noastre ... vai mi s-a intamplat ceva rau din cauza ca m-a batut Doamne Doamne.... daca mi s-a intamplat ceva rau e din cauza mea, doar a mea ... sau daca i s-a intamplat ceva rau copilului meu stau sa reflectez ..poate schimb ceva la mine sa fiu mai buna.... si bineinteles ma rog sa se faca copilul meu bine.... si daca mi s-a intamplat o nedreptate de abia atunci fug la Doamne Doamne si ma plang Lui si El ma mangaie... nu stiu sunt diferite pareri si interpretari...unii pot vedea suferinta ca pe o pedeapsa, altii ca o bincuvantare, altii ca o incercare...si la urma urmei doar Dumnezeu stie ce este.... ca poate toti avem dreptate si niciunul..... in concluzie, trebuie sa fim mai buni, mai iubitori, mai intelegatori, mai pe placul lui Dumnezeu....ca sa nu riscam ...sa ne pedepseasca..... |
Indiferent ce primim de la Dumnezeu in viata, trebuie sa-i dam slava. Incercarile sunt pentru indreptarea noastra , iar dragostea neconditionata fata de Dumnezeu aduce roade dulci. Totusi, este bine ca parintii sa se straduiasca sa nu pacatuiasca, pentru fericirea copiilor lor. Stiu si eu, cand varsta se numara in ghioceii de pe tample, mai vezi in jurul tau diferite exemple. Nu o lua chiar asa, cred ca evitarea pacatelor -omeneste posibil, aduce mult bine, rugaciunea si fapta buna , de asemenea.Mai culegem si de la Sfinti sfaturi spre indreptare.
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 00:59:29. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.