O problema la spovedanie
 

In principiu ,cand ma duc la spovedanie ,ma duc sa spun tot ceea am facut rau,impotriva poruncilor lui Dumnezeu.
M-am confruntat insa cu urmatoarea problema: preotul tinde sa creada ca faci numai rautati,si nu vede si lucrurile bune pe care le faci.
Tu te duci regulat si spui: parinte ,sunt rau,am facut asta si ailalta,si parintele te iarta,insa nu iti va cunoaste si partea buna a sufletului tau.Iar imaginea lui despre tine va fi eronata.
Voi cum va descurcati cu acest aspect?

doamne ajuta
 

de ce crezi tu ca preotul va gandi ceva despre cel ce se spovedeste.

Poate pentru ca judecata o ia inaintea intelegerii si a compatimirii.

Mai Daniel, medicul cand observa ca ai probleme la ficat nu-ti mai lauda rinichii, ci cauat sa-ti prescrie ceea ce aduce vindecare ficatului.

Nu mergem la duhovnic pentru lauda, ci pentru vindecare. Insa, daca vei observa ca parintele se schimba radical dupa cele marturisite de tine, adica incepe sa te trateze cu raceala, afla ca acela nu este duhovnic cu adevarat.

Stai fara griji, cei care vad cu adevarat rana in om, vad si bunatatea din el.

Aceasta este o problema, dar marturisirea se face in fata lui Hristos. Pana la urma nu conteaza cu ce impresie ramane preotul, ci marturisirea in sine. Gasisem undeva care trebuie sa fie atitudinea preotului la spovedanie.

Daniel, in general citesc cu placere mesajele tale.. dar aici ceva este in neregula. Cred ca nu te-ai gandit prea mult asupra acestei probleme.
(Mie mi se intampla invers.. las impresie favorabila si nu-mi place acest lucru.)
La spovedanie te duci ca pacatos, dupa ce ti-ai examinat viata si gandurile si vezi cu groaza ca esti departe de calea cea stramta, cand pacatele si neputinta te coplesesc. Te duci cu teama ca in fata lui Hristos si cu durere ca ai incalcat poruncile dumnezeiesti.. ca nu-L iubesti pe Dumnezeu, in fond (ca cine-L iubeste se straduieste sa pazeasca toate poruncile!)
Care fapte bune? Si chiar daca exista "fapte bune".. ce sunt acestea fara de har?
Impresiile pozitive nu-si au rostul.. iar imaginea öbiectiva"despre starea noastra duhovniceasca - nu ingaduie Dumnezeu sa o vedem din mila pt noi, cred eu, ca am cadea in neagra deznadejde.

Daca inca ti se pare ca ai fapte bune demne de luat in seama, iti recomand cu toata prietenia sa citesti plangerile Sfantului Efrem Sirul pt trezire la realitatea (duhovniceasca):
http://www.scribd.com/doc/8525110/Ce...ui-Efrem-Sirul

La spovedanie se spun doar pacatele! Restul stie Dumnezeu si nu avem pentru ce sa ne indreptatim ca nu ma facut decat ceea ce eram datori sa facem si poate nici acelea nu le-am implinit cum trebuie...

Ar fi ciudat sa incepem cu ceea ce noua ni se pare bun, ar suna ca rugaciunea fariseului si nu cred ca I-ar placea lui Dumnezeu. Ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi in timpul spovedaniei este pocainta sau parerea de rau pentru pacate si dorinta de indreptare.

Duhovnicul iti stie cu siguranta si partile bune, nu ai de ce sa te ingrijorezi.

Cred că ar fi în dezavantajul meu să fac o impresie bună la spovedanie. Important este ca Dumnezeu să-mi primească mărturisirea, să mă ierte şi să mă ajute în continuare. Mă străduiesc în primul rând lui Dumnezeu să-i fac o impresie cât mai bună, prin cât mai multă sinceritate şi dorinţă de îndreptare. Dacă aş lăsa cuiva o imagine bună despre mine, în primul rând m-aş mândri, şi apoi m-aş ataşa prea mult de persoana care mă apreciază.

Cam asa ceva. Eu stiu un lucru: prin gura duhovnicului graieste Dumnezeu (in principiu la spovedanie). Ar trebuir sa-i arate Iisus ce fel de om este ucenicul sau,indiferent de cate pacate face sau ce zice la spovedanie. Si eu merg sa ma marturisesc cu inima indurerata,am asa o teama ca poate duhovnicul ma va privi altfel,dar nici pe departe. Si nu ma refer cum ca as cadea in extrema cealalalta,cum spunea si @anna21. Preotul,dupa spovedanie,se poarta cu mine la fel,ma priveste la fel,poate chiar mai frumos,fiind si mai curat dupa marturisire. Pur si simplu imi gasesc linistea,stiu si simt ca in duhovnicul meu salasluieste cu adevarat Dumnezeu si ca ma cunoaste la fel de bine ca El,din toate punctele de vedere. Prin acesta Hristos imi vorbeste!
Adevarat este ca un duhovnic bun face mult!

Si eu m-am gandit la asta, dar nu in legatura cu preotul neaparat, ca el stie cum sunt si ce fac bine.
Problema mea este cu credinta in general. Am impresia ca binele si pozitivul nu este acceptat in credinta.
Pe de o parte trebuie smerenie, stiu (sta si in semnatura mea), dar pe de alta parte cum sa avem incurajare in ceea ce facem, daca ni se socotesc numai cele rele?
Te intrebi la o adica, la ce mai trebuie sa fi bun, daca nu e bine.
Parca numai raul s-ar cauta cu lumanarea...sa avem ce spune la spovedanie.

,,Care fapte bune? Si chiar daca exista "fapte bune".. ce sunt acestea fara de har?"

Anna, ce vrei sa spui cu asta mai exact?Adica trebuie sa fim cat de cat proaspat spovediti ca sa ne ia Dumnezeu in considerare faptele bune?Deci, daca nu avem har, fiind plini de pacate, nu ni se mai iau in considerare faptele bune?

Elena,ni se iau in considerare,probabil se referea ca starea aceea imediata de dupa spovedanie te face pe moment un alt om: mai bun,mai curat,mai pur...

off topic despre fapte bune

Sf. Serafim de Sarov:
In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: “Mergeti la cei ce vand si cumparati”” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: “Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.”
(http://serafimdesarov.trei.ro/)

“Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: “In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).
“Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie, sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: “Trimite la Iope şi cheamă pre Simon, cel ce se numeşte Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te vei mantui tu si cei ai casei tale”. Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1).Sta in puterea omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: “Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis: “Dumnezeu nu da Duhul cu masura” (Ioan 3:34-35).
(http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...mnului-ori-nu/)

Frumoase răspunsuri ! Eu am citit undeva că duhovnicul este fericit atunci când tu scoţi la spovedanie cele mai negre, cele mai spurcate şi mai grele păcate şi că se întrisitează atunci când "te citeşte" că nu vrei decât să te lauzi căutând să faci impresie bună !

Şi în altă parte am citit că nu trebuie să ne ruşinăm când spunem păcatul ci atunci când îl facem !

O noapte cu pace pentru voi dragi surioare şi frăţiori ! :1:

@Anna - incerc sa te urmaresc
Deci:
1. Tu spui ca nu trebuie sa facem fapte bune, ca nu ne ajuta la nimic.
2. Spui ca faptele bune nu inseamna neaparat iubire de Dumnezeu. Ca nu obtii Duh Sfant prin ele. Si atunci la ce folosesc?
"Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta"
Eu de aici inteleg ca Dumnezeu va aprecia niciodata faptele noastre bune.
Deci ca n-are sens sa le mai faci.

Pentru mine a face fapte bune inseamna dragoste de aproape si prin asta, de Dumnezeu ("ceea ce faceti aproapelui imi faceti mie").

3. Pilda cu fecioarele mie nu-mi place. Pentru mine fecioarele care nu vor sa dea din uleiul lor, care nu vor sa le ajute pe celelalte si sa fie impreuna la venirealui Iisus, mi se pare ne-crestin si egoist.
Indiferent ce metafora ar fi in acel ulei.
- de ce n-au fecioarele acelea ulei destul daca au facut fapte bune cum spui tu, daca au fost fecioare in primul rand?
- de ce au celelalte ulei mai mult, desi sunt rele si nu le ajuta pe celalalte?
Chiar sa fii in ultima clipa in fata usii raiului si tot (daca esti bun si crestin), nu poti lasa pe unul afara, il tragi cu tine. Nu stiu, eu n-as putea sa fac asa ceva. Eu ma duc in rai si restul nu ma priveste.
Si exact asta de invata pilda asta.
Exista pilde superbe, dar doua eu nu le inteleg, nu sunt de acord cu ele.
Asta cu fecioarele si aceea cu intoarcerea fiului ratacitor (sa faci nedreptate intre frati).
E f.adevarat ca noi nu putem intelege multe ale Domnului (oricat de greu le este unora de aici sa inteleaga). Intortocheate sunt caile Domnului - se spune.

Si: cum poate vreodata sa fie binele nefolositor? Pai nu-l faci ca sa ajuti.
Doamne si te trimete de fapt Dumnezeu insusi sa faci binele! Numai el te trimite si te si ajuta sa-l faci.
Eu nu pot sa gandesc asa. Imi pare rau.

Exact! Sa ne spunem: "Rusine sa-mi fi fost atunci cand am facut,acum e prea tarziu!"

Sunt uimit să citesc asemenea lucruri câte citesc în acest topic. Pentru asta se cuvine să mergem la spovadă, să spunem faptele bune şi să-i arătăm duhovnicului ce mari progrese spirituale am făcut ? Şi acela nu e normal să ne toarne o găleată cu apă rece şi să ne trimită să citim Catehismul de clasa a V-a pentru Şcolile Ajutătoare ?

Nu am spus asta.
Nu am spus asta, dar daca tot insisti.. faptele bune nu inseamna iubire de Dumnezeu, ci implinirea poruncilor:
"Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. "si
"Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis." (Evanghelia dupa Ioan cap 14)

Teoretic asa este ,cum spuneti voi,sa mergi la preot sa spui numai pacatele ,ceea ce ai facut tu mai rau.
Asa am facut si eu,insa la un moment dat ,am observat ca sunt judecat prea aspru.Si in general m-a deranjat aceasta judecata.
Klaus Kenneth spunea ca preotii au ajuns sa ridice o bariera in fata noastra,in sensul ca ei se considera o instanta morala de la inaltimea careia incep sa ne judece si sa dea verdicte.
Este mentionata si in carti ,greseala preotului fata de cel care vine la spovedanie si se marturiseste sincer,sa-l condamne pentru pacatul facut si sa-l aduca la deznadejde.
Daca voua nu vi s-a intamplat lucrul acesta,va felicit si va spun ca asa este normal.
Dar mie mi s-a intamplat contrariul,sa nu fiu inteles cum trebuie,sa fiu judecat.
Nu imi sta in fire sa atac preotii,petru ca prin ei dobandim mantuirea,insa aici am sesizat o problema.
Si,pentru ca nu eram inteles ,la o spovedanie am inceput sa spun si lucrurile bune,ma gandeam pentru a face un tablou complet asupra mea,ca sa ma cunoasca preotul in totalitatea faptelor mele.

Asta crezi tu...realitatea este cu totul alta.
Spovedania insa este o taina care se refera strict la marturisirea si iertarea pacatelor...nu are legatura cu marturisirea faptelor bune. Duhovnicul daca iti este duhovnic te va cunoaste nu doar din cele spuse la spovedanie, ci si din activitatea ta din biserica, de ex.
Mie mi se pare normal ca relatia ta cu duhovnicul sa nu se rezume strict doar la spovedanie...eu de ex. mergeam sa-i cer sfaturi, sa-l intreb cand ceva nu-mi era clar, sa-i cer binecuvantari cand voiam sa calatoresc, ii povesteam ce am facut, pe unde am mai fost de cand nu ne-am mai vazut...

Cu ani in urma l-am avut duhovnic pe pr. Ct. Coman din Bucuresti (prof. de NT la Fac. de Teologie)...el si datorita meseriei era ff deschis cu tinerii, studentii si vorbeam mult cu el dupa slujbe. Ideea este ca la inceput si eu aveam aceeasi impresie ca ma trata foarte distant si am repezea...iar eu ziceam ca el face asa ca tine cont doar de ce-i zic eu la spovedanie...dar am zis ca asta este voia lui Dumnezeu, el imi este duhovnic si eu trebuie sa rabd...cautam sa gandesc cat mai pozitiv...iar in timp mi s-a adeverit ca am avut dreptate in gandirea mea...parintele ma inceraca mult, tocmai ca imi stia caracterul non-conformist, rebel.
Am avut multe incercari in care ma rusina in fata celorlalti tineri care stateau si ei sa vorbeasca cu el...ma ofticam, dar plecam capul...in fine....dupa mult timp am inteles tactica lui cu mine...in realitate el nu se rezuma doar la ce-i spuneam eu la spovedit....el voia sa imi formeze caracterul, sa ma indrepte pe un drum corect, iar iubirea lui fata de mine era foarte mare...am simtit-o mult mai tarziu, cand eram deja veche in obstea lui duhovniceasca....desi la inceput "dadea cu mine de toti peretii" :))))))

Asa ca rabdare si intelepciune dragule....drumul mantuirii nu este presarat cu laude, stie Dumnezeu sincer de ce ti se intampla asta...important este ca tu sa ai o gandire pozitiva raportata permanent la Hristos.

Daca numai eu intampin problema aceasta la spovedit,foarte bine.Am sa incerc singur sa imi rezolv situatia.
Eu insa chiar aveam impresia ca tendinta de judecata si condamnare exista la foarte multi preoti.

Daca iar ajungi sa te iei dupa Klaus...

Uite ce se zice: "De vei vedea preot beat, căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mâna! Îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu!"

Totusi,daca nu esti multumit de duhovnicul tau si ai motive clare pentru asta,atunci de ce nu-ti cauti altul?

Stiu asta cu respectul fata de preoti,si sunt de acord ca au Harul lui Dumnezeu,insa duhovnicia,relatia duhovnic -credincios este una foarte complexa.
Sunt la al patrulea duhovnic,si la toti am observat aceasta tendinta de a ma judeca aspru.Nu spun ca nu meritam,nu este vorba de asta,insa nu am simtit si acea compatimire,nu am aflat sfaturi care sa ma readuca pe linia de plutire.Tot timpul,ca si multi altii cred,m-am aflat in situatia de a-mi gasi singur echilibrul.
Stiu ca ,chiar daca nu esti inteles,spovedania are rolul de a te spala de pacate,insa ,la un moment dat ai nevoie si de un sprijin,pe cineva care sa iti fie aproape si sa te inteleaga.

Ai dreptate , din ce in ce mai greu poti gasi un DUHOVNIC adevarat , dar cu nadejdea in Bunul Dumnezeu se pate rezolva si aceasta problema . Esti dintr-o zona superba din toate punctele de vedere , si nu duci lipsa de Manastiri , si de aceea poti gasi si iti poti face prieteni buni si apropiati printre calugarii mai in varsta si nu numai . Pe unde am fost am incercat acest lucru , uneori nu am reusit , alteori am gasit ce cautam . Un gand bun , un cuvant de intarire , limpezesc mintea , rascolesc sufletul si ne alimenteaza cu combustibilul necesar urcusului nostru duhovnicesc . Sa nu uitam niciodata , draga Daniel , ca Dumnezeu lucreaza prin oameni pentru oameni , chiar si atunci cand totul ni se pare potrivnic noua ! Post binecuvantat !

Daniel, dar duhovnicul nu te judeca pe tine, ci pacatele tale. Ar fi gresit sa te judece pe tine si nici nu cred ca o face.
Am gasit urmatorul link, care da unele lamuriri:
http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=1&cap=23

:24: tare asta dar bun sfat ptr noi toti:60:

daca e cazut in sant de beat in mod sigur e plin de har ....probabil a baut tot vinul de la impartasanie:24:
in nici un caz nu as face asa ceva sa pup mana unui preot beat care trebuie sa fie un model

Tu chiar crezi ca harul lui Dumnezeu se poate amesteca cu pacatele??

Parintele Dumitru Staniloae precizeaza ca "preotul nu va rade vreodata de slabiciunile lui (ale credinciosului n.n.), nu le va divulga si nici nu-si va manifesta surprinderea ascultand cele mai grele abateri ale lui"

Eu am intalnit cativa duhovnici ,care-si manifesta "surprinderea" pentru pacatele facute.
Si atunci iti vine sa spui: dar pentru asta am venit,ca sa mi le marturisesc,sa incerc sa nu le mai fac,nu sa fiu condamnat si certat pentru ce am facut!!!

Încearcă să fii tu cel care se judecă în faţa lui Hristos la scaunul Spovedaniei .Prin gura preotului te mustră Iisus!
Din cărţile părintelui Cleopa pe care ţi le recomand cu toată căldura(ele sunt abecedarul credinciosului care vrea să pună început de pocăinţă)am luat un obicei şi anume acela de a "mă bârfi" pe mine când sunt la spovedanie. Dacă tu te vezi cel mai păcătos atunci nu are cum preotul care nu este decât un mijlocitor între tine şi Hristos să te vadă mai ticălos decât te vezi tu.

Păi cum să spui faptele bune când Sfinţii Părinţi ne recomandă "lăudaţi-vă mai ales cu neputinţele voastre".
Căci cu adevărat nimic nu putem face dacă Dumnezeu nu ar fi cu noi.
Încearcă să faci aşa şi vei vedea cum vei primi mângâiere şi har de la orice preot la care te vei spovedi.

Si totusi acest Klaus a zis un lucru interesant: " ziua de ieri este istorie, ziua de azi este darul lui Dumnezeu iar ziua de maine este o taina a lui Dumnezeu"!
Nu sunt innebunita dupa acest Klaus dar are si idei bune...

Mie mi se pare ca majoritatea preotilor sunt f ingaduitori.
Chiar daca exista tendinta de condamnare, asculta cu atentie ceea ce ti se spune. Este firesc sa nu te revolti, ci sa te smeresti, sa te pocaiesti sa-ti plangi pacatele.. daca tu te condamni singur (ca sa nu ajungi sa te judece direct Dumnezeu!), critica preotului nu ar avea de ce sa te supere.
Poate ai prea mult orgoliu.

Ma gandesc ca daca intr-adevar este o problema pt tine, avand in vedere ca esti la al patrulea duhovnic.. cred ca ar trebui sa marturisesti aceste ganduri pe care le ai la urmatoarea spovedanie. (Daca sunt ganduri de ispita venite de la vrasmas ca sa schimbi duhovnicul, poate este bine sa le spui la spovedanie.)

O idee excelenta Anna, e cel mai bun sfat de pana acum. Daniel, daca vei marturisi duhovnicului la spovedanie ce ne-ai spus noua, ii vei da lovitura de gratie diavolului. Mandria se invinge cu smerenia.

Cuvinte bune a spus si Ceausescu,Hitler,Lenin sau Marx.

Subscriu!

tu trebuie sa te marturisesti curat si el sa te dezlege si sa incerci sa te smeresti mai mult. Nu te intereseaza ce crede el , si daca te deranjeaza , schimba-ti duhovnicul.

@ sophia , binele il vede Dumnezeu , nu ne intereseaza daca il vede unul si altul , cu atat mai bine daca lumea nu ne vede binele pentru ca in acest fel evitam sa fim mandri adica sa nu ne zicem "Cutare si cutare a zis ca sunt credincios , sunt mai credincios sau mai bun ca el " asta e ideea, fiecare fapta buna Dumnezeu o sa neo rasplateasca. Lumea aceasta e trecatoare. Sa stiti ca in aceasta lume noi am fost trimisi doar pentru a da unele examene. Trebuie sa avem grija sa nu le cadem.
Doamne ajuta!

lauda
 

Duhovnicul nu este pus in fruntea Bisericii ca sa iti cante imnuri de lauda si sa te astepte cu flori si cu premii in pragul chiliei,tocmai pentru ca insusi Mantuitorul a spus:"Eu n-am venit pentru cei drepti,ci sa aduc pe cei pacatosi la pocainta...".Deci Mantuitorul nu a a venit pe pamant ca sa laude pe om,ci tocmai sa indrepte pe cai pacatosi.Ai tu o impresie falsa ca duhovnicul nu iti vede si partea buna a vietii,el stie pe fiecare om care ii calca pragul,cu bune si cu rele...Daca duhovnicul ti-ar spune ca esti bun,cinstit,pocait si mantuit,inseamna tu te-ai duce acasa multumit ca esti un om bun din toate punctele de vedere,ceea ce necesita forte multa ravna,jertfa mantuitoare si o credinta deosebit de puternica...smereste-te cat poti tu de mult si o sa vezi ca nu o sa mai ai impresia asta...Doamne-ajuta!