De ce suntem singuri?
 

Unii oameni se implinesc si aici, pe pamant, avand o familie crestina reusita. Sotul si sotia devin un singur trup. Dar unii oameni, nu reusesc sa isi intemeieze o familie, sunt singuri. Binenteles ca sunt si oameni, care desi sunt inconjurati de prieteni rude, sotie, se simt singuri. Dar sunt si persoane care, desi se afla singure pe un varf de munte, de fapt nu se simt singure. Dar de fapt, omul, ca fiinta, este singur, insa sa nu uitam ca omul este dragoste dumnezeiasca. Omul este energia divina in forma materiala. Dar cum este omul astazi: este straian, este singur, si-a gasit sensul vietii, il cunoaste pe Bunul Dumnezeu? La ce porti bate omul zilelor noastre?

Cel mai bun lucru pe care ar putea sa-l faca omul zilelor noastre este acela de a bate la poarta Domnului nostru Isus hristos in permanenta . Si cu siguranta vom gasi mintuire .

Nu suntem niciodata singuri, cu noi este Dumnezeu, dar trebuie sa-i deschidem usa inimii noastre.

Dumnezeu a spus "nu este bine sa fie omul singur". Cu toate acestea, intalnim oameni care se simt singuri. Important este sa vedem in singuratate o unealta a lui Dumnezeu pusa in slujba mantuirii, si nu una de care sa beneficieze diavolul, folosita in a ne pierde. Altfel spus, suntem chemati sa depasim toate formele pe care le imbraca singuratatea, deschizandu-ne comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii.

Nu suntem singuri atunci cand ne simtim parasiti, cand nu primim nimic de la altcineva, suntem singuri, de fapt, adunci cand noi nu oferim.

Ai scris foarte frumos si adevarat, Marius22! Sanatate si mantuire!

Foarte frumos spus!

Omul este singur numai sub aspectul irepetabilitatii sale. In rest, omul nu este singur niciodata pentru ca interactioneaza cu alti oameni in mod inevitabil, pe cai vizibile sau tainice si, in primul rand cu Dumnezeu. Faptul ca interactiunea cu oamenii nu aduce uneori bucurie, fericire, echilibru, incredere etc., este cu totul altceva. Ideea de singuratate este falsa si poate produce depresii. Stiind ca "Omul este energia divina in forma materiala" nu ai cum sa gandesti la singuratate.
In alta ordine de idei, incearca sa pui un punct, ceva, intre lucia si manta.

raspuns
 

Am solicitat ajutor celor care administreaza site-ul pentru a putea schimba numele de logare. Stiu sa modific parola, dar numele de logare, nu. Mentionez ca numele meu este: Manta Mihaela Lucia. Este bine ca din cand in cand, sa impartasim unii altora, framantarile, intrebarile, gandurile... Eu cred ca omul ajunge singur, atunci cand se intraineaza de Dumnezeu, atuci cand rupe comuniunea cu Dumnezeu. Si ma gandesc uneori la cei de langa miner si la caderea lui Adam din Rai. Si mai vad in jurul meu, ca oamenii se instraineaza de ei insisi.

Batranii
 

Pe batrani nu bolile, lipsurile, suferintele de orice fel ii marcheaza, ci singuratatea, lipsa de comunicare. Daca aveti batrani, nu-i uitati, au nevoie de noi- copiii lor, prietenii, vecinii lor!

Exista foarte multi oameni care cauta "adevarul". Si totusi se simt singuri.
Exista, insa, si putini care aduna iubire; aceia nu se simt niciodata singuri.
De ce oare? Se poate oare ca adevarul sa dezbine iar iubirea sa uneasca?
Sau ne iluzionam noi ca detinem "adevarul"? Si unde sta Adevarul?
Har, smerenie si jertfa de sine.

Pacea este mai mare decat adevarul, spunea Parintele Arsenie Papacioc.Cred ca poate fi cuvantul cheie intre adevar si iubire.

Cred ca are parintele Arsenie vroia sa spuna ca la Adevar nu poti ajunge
decat prin Iubire, iar Iubirea si Adevarul aduc pacea cea adevarata, pacea
in Hristos, care este odihna, bucurie si fericire. Avand aceasta pace nu esti
niciodata singur pentru ca ea inseamna si comuniune in Duhul cu Hristos
si intreaga Sa Biserica.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Foarte frumos spus! Multumiri!

Moartea ne elibereaza pe toti de toate necazurile si greutatile,in plus ii si aduce pe toti la acelasi nivel, si,din fericire,se face dreptate intr-e uriasele diferente care exista in lumea asta....

Draga Rodica,
eu iti multumesc pentru ca aduni ca o albina si cuvinte de folos si
poezii pe care le sorb cu nesat, atat de minunate sunt, incat ma
intreb daca Adevarul nu locuieste mai mult in ele decat in frazele
noastre sarace si prea mici pentru adevaruri atat de mari.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ai dreptate, sunt oameni care s-au nascut spre a-i invata pe altii, care spun patrunzator de frumos adevaruri care ne inalta sufletele- te numeri printre ei. In ceea ce ma priveste, invat- asa cum ai spus, culeg invataturi care sa ma faca azi mai bogata decat ieri- cu incuviintarea lui Dumnezeu.

Radu Gyr

Întrebare

Adanca-i noaptea, orele profunde...
Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant.

A existat o perioada in viata mea in care eram ingrozita de ideea de a fi singura, si nu ma refer la a ramane singura acasa. Trebuia sa fiu inconjurata mereu de prieteni, sa am un iubit, sa fiu "in lume" cum se spune. Atat de mult regret acum perioada aceea, ca nu am stiut sa pretuiesc acel timp, ca de fapt eu nu eram singura, puteam face atatea lucruri pentru sufletul meu in timpul pe care l-am irosit.
Acum, desi suna paradoxal, sunt cateodata momente in care vreau singuratate, putina liniste doar pt mine, sa pot sa stau si sa cuget putin. Simt ca timpul asta trece atat de repede si nu apuc sa fac mai nimic din ce imi propun, de exp mi-as dori sa citesc Biblia, n-am citit-o niciodata integral, dar nu reusesc.Sau sa merg la biserica, sau sa stau undeva in natura sa contemplez viata. Neee, am putut sa fac astea si nu le-am facut,,,,de-acum, s-a dus baba cu colacii....

Rectificare
 

Pr Arsenie Papacioc-"Pacea este mai mare decat dreptatea."

Pentru "O copila": Niciodata nu e prea tarziu!(talharul pe cruce s-a mantuit)

Strigi dupa ajutor si nu ti se raspunde. Esti chemat pe nume ca sa se profite de tine. Nu iti scrie nimeni, nu te mai intreaba cineva "ce faci?", nu te mai viziteaza nimeni, sunt doar cateva motive care duc catre singuratate. Ea nu este atat de dureroasa cand ramai singur pe un munte, fata de cea pe care o traiesti printre oameni. Bine s-a spus, cea mai cumplita singuratate este aceea de a fi singur printre altii. De ne vom ruga, nu vom ramane niciodata singuri.

E mult adevar in tot ce spui- am trait sentimentul - si nu in familie. Din fericire, totul s-a schimbat- poate o transformare a mea, poate o transformare a celor din jur...dar eu cred ca totul ii datorez lui Dumnezeu!Slava lui Dumnezeu pentru toate!Toate au fost spre folosul si indreptarea mea.

Si eu ma simt singur atunci cand nu ma mai rog si ma las purtat de vicii.Daca insa te rogi nu ai cum sa te simti singur, mereu simti ca cineva vegheaza asupra ta, ca multe lucruri in viata ta se implinesc de la sine numai vointa sa ai. Prin sintagma singuri in fata libertatii, asa cum precizez in semnatura mea, se intelege faptul ca numai noi putem decide daca vrem sa fim prizonieri a viciilor si a celor lumesti sau daca vrem sa fim cu adevarat liberi din punctul asta al deciziilor pe care le facem in viata suntem intr-adevar singuri dar in rest nu exista singuratate.

În zilele acestea, când aud cuvintele ,,singur'' şi singuratate'', mă regăsesc, din păcate.Deşi în jurul meu am oameni care mă iubesc, în felul lor, deşi sunt sigură numai când ajung în camera mea...eu care altădată spuneam că mă simt bine aşa, acum mă apasă foarte mult. Abia acum la 30 de ani, mă simt mai singură ca niciodată şi mă doare că aş putea face atâtea lucruri, dar fac prea puţin.Singura mângâiere e prezenţa lui Dumnezeu, El mă ajută si-mi arată de multe ori că singura dragoste care contează este ,,dragostea care niciodată nu cade'', dragostea lui Dumnezeu.Ştiu că mă simt singură pt. că nu mă pot resemna în faţa singurătăţii, dacă aş accepta viaţa aşa cum e n-aş mai suferi, dar nu sunt decât un om plin de slăbiciuni.Mă rog doar să nu mă lase Dumnezeu niciodată să-l părăsesc, pt. că ştiu că mă iubeşte.

Cel mai bun mod de a scapa de singuratate este a te dedica cuiva care are nevoie: sa asculti pe cineva cand e suparat, sa dai un sfat bun celui aflat in cumpana, sa ajuti pe cei aflati in nevoie, sa vorbesti despre Dumnezeu, sa zici rugaciunea Lui Iisus si singuratatea dispare inainte sa iti dai seama.

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a ne inmulti deci fiecare om trebuie ca in viata sa-si intemeieze o familie si am inteles ca este pacat sa treci prin viata fara de a-ti lasa mostenitor fara sa ai copii sotie si a duce semintia omului mai departe ...Si intrebarea e:Acei ,care sunt totusi credinciosi si buni la suflet,si nu reusesc a-si gasi consoarta de a-si intemeia o familie ,fie ca ei isi doresc asta,fac un pacat?

E pacat atunci cand fugi de cruce (la reclamele de la Trinitas, mai apare par. Papacioc cu aceasta "sintagma", spunand ca raul cel mai mare din zilele noastre este fuga de cruce). E si asta o cruce, sa ai sot / sotie, copii, si sa iti faci datoria crestineasca fata de ei. Trebuie avut nadejde in Dumnezeu, care le randuieste el pe toate! Deocamdata, esti tanar, sunt sigura ca iti va scoate in cale persoana potrivita pentru tine la timpul potrivit!

Daca un om e "credincios si bun la suflet" (sa trecem peste pleonasm, cum ar putea sa fie rau la suflet daca e credincios in Hristos?...) atunci e simplu: traieste deja intr-o mare familie! Daca vrea o familie mica (mama, tata, copilul sau copiii) tocmai credinta si bunatatea lui aduc inevitabil perechea, familia.
Uneori Dumnezeu plaseaza oamenii credinciosi in manastiri. Nu au familie in sens laic. Alteori oamenii buni si credinciosi duc o viata solitara, cel putin o vreme, din varii motive. Totul e sa nu fugim de oameni, sa nu ne insinguram cu buna stiinta.
Toate la vremea lor, cum sugera Ana Maria.
Are Domnul grija de toate, deci, Domnului sa cerem!

Raspunsul meu e da. Da, e pacat sa nu lasi mostenitori. Numai ca exista si mostenitori duhovnicesti, nu numai trupesti. Si acestia sunt mai importanti decat cei trupesti. Avem datoria de a ne inmulti si trupeste dar si duhovniceste. Un parinte duhovnicesc lucreaza la mantuirea sa si prin fiii sai duhovnicesti. Si nu trebuie sa fii duhovnic pentru a avea fii duhovnicesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?
De ma voi sui in cer, Tu acolo esti.
De ma voi cobori in iad, de fata esti.
De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta (Ps.138, 7-10).

Sentimentul singuratatii devine cu atat mai presant cu cat ne indepartam mai mult de Dumnezeu. Cumva, ne adancim in singuratate pe masura ce ne afundam in tot felul de pacate, intorcandu-I spatele Celui ce ne iubeste.
Ciudat e faptul ca noi alegem sa fugim de Dumnezeu si tot noi ne plangem de singuratate.

Cand esti in mijlocul multimii, ,,te poti socoti singur.''- spunea un personaj sadovenian (Vitoria Lipan). Am simtit acest sentiment in momentul in care m-am mutat din sat in oras. Eram obisnuita sa vorbesc mult, sa intreb de sanatate si sa fiu intrebata. Si deodata, m-am trezit ca sunt...neimportanta!!!

Orgoliul meu suferea din plin. As fi vorbit si cu pietrele. Daca incercam sa ma apropii de cineva, musai primeam o lectie, ca si cum Cineva imi interzicea sa-mi iubesc aproapele!

Citind Vietile Sfintilor, am vazut ca exista si o singuratate oranduita de Dumnezeu pentru a ne deprinde sa-L iubim in primul rand pe El, conform poruncilor evanghelice.

Daca Dumnezeu are un plan cu noi si ezitam sa-l infaptuim, ne cheama prin ispite pana ajungem sa facem voia Sa. Astfel, in aceste cazuri, Dumnezeu ingaduie ca inimile apropiatilor nostri sa se impietreasca pur si simplu. Multi si-au sfintit viata indurand cu multa rabdare necazurile si ispitele si chiar cautandu-le!

De asemenea se poate ca Dumnezeu ar fi vrut ca unul dintre copiii unei familii sa devina preot ori maica de manastire. Dar a fost avortat. In acest caz, Dumnezeu cere pocainta. Cere sa ne plangem pacatele si sa ne apropiem de El cu umilinta. Si ne lasa sa ne simtim asa cum se simte si pruncul fara nume ucis in numele comoditatii!

Cand simtim acut sentimentul singuratatii, e bine sa cercetam un duhovnic bun.

Parintele Paisie Aghioritul (vol. 5, Patimi si virtuti) spune ca in aceasta situatie intram sub actiunea legilor duhovnicesti, care exact asa functioneaza: fugim apoi resimtim consecinta si (ne) plangem.
Sentimentul apasator de singuratate imi pare un semn, catre constiinta noastra neglijenta, al indepartarii noastre de Dumnezeu, asa cum dealtfel ai spus.
Un indicator cert al indepartarii de Dumnezeu este si anxietatea care insoteste mai mereu sentimentul de singuratate (nelinistea, frica resimtita ca fiind fara motiv, o apasare aproape permanenta care poate fi presarata si cu pusee de panica).
Apropierea de Dumnezeu prin tot ce ne ofera Biserica (de la slujbe si Sfintele Taine pana la indemnul permanent la rugaciune - pe care o practicam in comuniune in Biserica sau/si singuri in "camara" noastra) amelioreaza apoi vindeca si sentimentul de singuratate si anxietatea.
Evlavia, frica de Dumnezeu taie celelalte frici, prin harul Domnului.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Amin.

Eu cred ca fac un pacat doar ca nu accepta realitatea momentului prezent.Si se revolta si se plang.Cred ca ar trebui ca fiecare sa profite de perioadele de singuratate( o stare negativa care inseamna LIPSA cuiva), sa le transforme in perioade de solitudine( o stare pozitiva care inseamna PREZENTA cuiva - prezenta ta) sa incerce sa se cunoasca mai bine,sa-si depaseasca limitele,sa se dezvolte in domenii care le trezesc interes,sa evolueze spiritual,sa creeze ceva,sa traiasca frumos in conditiile pe care le au si cu coordonatele pe care le au.Sa caute bucurii in lucrurile simple.Spun mereu asta desi pare poate ceva banal,dar adevarul si raspunsurile, mereu se afla in lucrurile simple..Si nu in ultimul rand, sa stea de mana cu Dumnezeu!

Iar atunci cand Dumnezeu considera ca a sosit momentul, va aparea si jumatatea lor..Sau poate nu va aparea niciodata..asta nu depinde de noi, de aceea nu poate fi un pacat.( raspunsul exact la intrebarea ta).Dar poate fi un pacat,cred eu, atitudinea de revolta si frustrare, ca nu se intampla ce ne dorim..Uitand desigur, ca Dumnezeu stie mai bine ce e bine si ce nu e bine pentru noi..Eu cred ca fiecare are datoria sa-si astepte frumos jumatatea..chiar de ar fi s-o faca o viata intreaga!

Asta imi pare mai ales pentru fete... :)
Pentru barbati, poate, zic si eu, s-ar cuveni sa isi CAUTE frumos (dupa cuviinta, cu rabdare, cu nadejde) jumatatea...

Nici un om nu se poate simti singur intr-un anume fel, decat daca refuza sa vada evidentul , anume ca face parte dintr-o imensa familie....cea umana....

...pentru ca sufletul ne este orbit, probabil de egoism... nu ca a constientiza faptul acesta face vreo diferenta notabila.

Dadadadaaaa...barbatii cauta...din floare-n floare, jumatatea..o onorabila scuza si un scop de-a dreptu`elevat !!:21::36:

Lasand gluma (!?) la o parte :71:,spuneam in mesaj ca fiecare e dator sa isi astepte frumos jumatatea, avand in vedere credinta mea, ca aceasta apare doar cand si daca vrea Dumnezeu! Aceasta intalnire/aparitie, fiind independenta de vointa noastra.

Da, desigur, eu insa ma refeream la modul in care asteptam darul lui Dumnezeu: baietii cauta, fetele asteapta: nu-i asa ca sansa intalnirii creste? :) Daca unul nu sta locului ci amandoi se misca, e posibil sa nu se mai intalneasca niciodata (am patit-o recent cu un prieten, ne-am tot cautat pana ne-am trezit fiecare in partea cealalta a Mall-ului, noroc cu telefonu' mobil...)
In fine, sunt cu totul de acord cu tine, da, ai dreptate, eu incercam sa speculez ceva dar nu, nu tine, cred ca tu ai nimerit chiar la tinta! :)

Da,doar ca de fiecare data cand ne indragostim credem,firesc,ca este "the one"...:)
Eu chiar in perioada aceasta pun punct relatiei cu cel care credeam ca e jumatatea mea,care vroia sa fiu sotia lui,sa avem familie etc Chiar si verighetele erau luate...:)
Nu este simplu deloc,mai ales cand iubesti omul,insa decat sa tragem de un ideal,sa continuam sa ne mintim si eventual sa ajungem la o casnicie finalizata cu divort sau mai rau,copii ramasi fara ambii parinti,cred ca mai bine ne luam valul de pe ochi cand inca nu e prea tarziu!
Iar referitor la singuratate,o simt destul de intens,pentru ca din cauza felului sau de a fi cam toti prietenii mei s-au indepartat,insa probabil asa trebuie sa fie,sunt experiente de viata care ne invata mai multe despre noi,chiar daca aduc si suferinta,deziluzii...important este sa nu ne pierdem speranta si sa credem ca,cu ajutorul lui Dumnezeu,ne vom gasi cu totii locul in aceasta lume asa cum trebuie sa fie pentru fiecare!

Sincer,Ioan,povestea cu printesa care sta in castel asteptand sa ii vina printul pe cal alb nu prea se mai potriveste sau aplica in zilele noastre si riscam sa fim babutzele cu par dalb care asteapta si tot asteapta...pana la adanci batraneti! :)

sa glumim !
 

Poate Cezar tocmai si-a cumparat un cal alb si porneste cu el in lume. Vrea sa stea fetele locului ca sa nu oboseasca armasarul. :35: