Mi-a spus cineva care nu are net sa -i scriu un mesaj .
Am sa-l redau la persoana intii ca mi-e mai usor :
De multa vreme ingrijesc un om bolnav si asi vrea din suflet sa rezist in continuare . Nu e greu ca nu-i munca fizica ,e mai mult efort psihic . Amandoi sintem terminati .
Incerc sa-i fac toate poftele (nu e om rau ,e numai bolnav),dar nu stiu cum voi rezista . Daca sint vesel ma intreaba de ce ,daca sint trist ,de ce sint trist ,daca intreb ceva ii este pre mult ....daca deschid gura nu stiu cum sa fac sa-i fiu pe plac .
M-am gindit ca poate tacerea ar fi o solutie , dar nici ea nu da rezultate pentru ca ne iubim mult si fiecare -i citeste celuilalt pe fata ce gindeste .
Uneori l-am imbratisat ca sa aplanez unele neinteleri . Functioneaza ,dar numai pe moment . Nervii sint intisi la maxim ,de ambele parti .
Am citit cartea lui Danion Vasile si altele in acest sens , ma rog cit pot .
Mai stie cineva alte sfaturi ?
M-asi bucura numai de mesaje bine intentionate !
Doamne ajuta !

Poti sa-mi spui si mie de ce boala sufera persoana iubita
Stiu ca la ce-i ce au un diagnostic tipic pe sistem nervos trebuie sa fii de acord cu tot ce zic ei Daca el zice ca o culoare este rosie dar ea este verde trebuie sa zici ca el chiar daca acea culoare este verde...ca numai asa se vindeca aceste boli nu trebuie suparati deloc oamenii care sunt in situatii asemanatoare
Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va intareasca ca sa puteti trece peste tot greul si peste intreaga boala si iubirea sa se mentina intre voi caci nu mai asa veti birui boala impreuna.Dumnezeu si Maica Luminii cea grabnic ajutatoare sa va miluiasca .
Amin

Laurentiu scrie: "Daca el zice ca o culoare este rosie dar ea este verde trebuie sa zici ca el chiar daca acea culoare este verde..."

Eu as zice ca in cazul acesta este vorba de daltonism, nu de capriciile cuiva bolnav...

Sa fiu pe intelesul tuturor nu este vorba de daltonism si despre bolile pe sistem nervos Adica daca bolnavul zice ca un obiect este scaunsi este masa atunci trebuie sa zici ca el si exemplele pot continua

Am inteles, Laurentiu foarte bine ce vrei sa spui, numai ca exemplul ales de tine nu e prea potrivit.
Si-apoi, cand e vorba de un bolnav, de un om bolnav, trebuie sa-l suporti cu toate capriciile lui, fie pentru ca esti platit sa faci treaba asta, fie ca persoana ti-e draga cum se relateaza in situatia de mai sus. Eu stiu ca atunci cand iubesti pe cineva cu tot sufletul, nu te plangi ca-ti este greu, nu ceri ajutorul nimanui... Nu, cred ca dragostea/iubirea iti da puteri atat de mari ca nu vezi, nu simti greul. Cine se plange nu cred eu ca iubeste sincer, pana la sacrificiu...

Eu i-am spus asa :
roaga-te la Sf.Nicolae ca e chipul Blindetii ,roaga-te la Sf. Nectarie ca e doctorul sufletelor si al trupurilor ,roaga-te la Maica Domnului ca e mai presus de toti .
Si mi-a raspuns asa : "asi vrea sa ma rog si la cel mai mic Sfint ,poate acestia sint prea mari pentru mine ", si n-an stiut ce sa-i raspund .
Oare exista unul "mic" intre cei mari ?

Rugati-va Sfantului Nicolae!

Vestea ca mama era bolnava era de necrezut. Nu s-a plans niciodata de nimic, a muncit cat zece barbati la un loc, niciodata nu spunea ca nu mai poate, ca e prea mult, ca e obosita, ca... si-acum e in spital.
Am gasit-o incovoiata de durere, nici nu putea sa vorbeasca, sa ne spuna ce are, ce-o doare. Dupa ce am „atentionat-o” pe doctorita de salon, pentru ca asa e obiceiul, a primit un calmant si a adormit. Apoi, ni s-a spus ca a doua zi urma sa fie operata de pietre la fiere dar, a continuat doctorita „se pare ca este vorba si de o pancreatita, asteptam rezultatele analizelor”. N-am reactionat in nici un fel, chiar daca auzisem despre pancreatita, nefiind direct implicata, nu am cautat sa ma interesez, sa ma informez.
Operatia a fost lunga si grea. Cat a durat, un fost coleg de liceu mi-a explicat ce trebuia sa stiu despre diagnosticul mamei.
Medicii erau rezervati, sansele de supravietuire erau aproape nule. A stat multe zile la terapie intensiva, dupa care a fost adusa intr-un salon, dar raul era foarte mare...
Nu puteam sa accept ca nu va mai fi, acum, de ce tocmai acum?
Seara cand ajungeam acasa, aprindeam candela si incepeam sa ma rog si sa vorbesc cu iconita Sfantului Nicolae de pe candela. Da, ii vorbeam Sfantului Nicolae si-i ceream imposibilul.
N-am dezarmat nici după a doua operatie, facuta la mai putin de o luna dupa prima. „Rugati-va pentru ea si ganditi pozitiv”, ne-au spus medicii. Deci nimic, nici o sansă... Insa mama respira, asta era important, ca respira...
Plangeam si-i spuneam Sfantului s-o mai lase in viata, ca sa se bucure de lucrurile pe care toată viata si le-a dorit si acum le are. Pentru tot ce-a facut mai merita un pic de viata...
Si miracolul s-a produs! Cam la trei saptamani de la a doua operatie, starea ei de sanatate s-a imbunatatit simtitor, spre bucuria noastra si surpriza medicilor.
A iesit din spital pe propriile-i picioare. A trait, a muncit ca si cum nu i s-ar fi intamplat nimic, ca si cum nu ar fi suferit vreodata de o boala atat de perversa.
S-a stins dupa 6 ani, de ziua Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, in 2004... Repede, in cateva minute... De data aceasta nu a mai fost timp pentru nici o ruga...

Adica "ala mai destept cedeaza intotdeauna" spune o vorba din popor, dar daca ala care nu cedeaza e mai deshtept? cum faci?

Ai dreptate, Laurentiu. Asa se procedeaza cu senil dementii. Indiferent ce spun ei, trebuie sa fii de acord si sa le intaresti spusele. Nu suporta sa fie contrazisi, caci pot face crize. Daca rad, razi cu ei, daca sunt tristi, fii trist cu ei. De cele mai multe ori sunt oameni in stare relativ buna din punct de vedere fizic, raportat la varsta lor, dar din punct de vedere psihic sunt terminati. Sotul sau ruda celui bolnav e atins de o mare durere, vazand transformarile psihice ale celui bolnav, in care cu timpul nu-l mai recunosti pe cel stiut. Doar infatisarea e aceeasi, dar in rest e cu totul alta persoana. Cu toate acestea, ceea ce se poate face e a-i ingriji si iubi.

In prima zi cand am intrat pe forum am citit aceasta poveste adevarata, postata de altcineva. M-a impresionat atunci si m-a impresionat si acum, ca o postezi tu, Silverstar. Povestea ilustreaza o mare iubire de Dumnezeu la care Dumnezeu raspunde prin indepinirea rugii catre El: vindecarea bolnavului si fericirea celui care s-a rugat. Si-a primit darul de la Dumnezeu prin indrazneala in rugaciune si ca raspuns, vindecarea celui drag printr-o minune de la Dumnezeu.

:)Doua cruci aparent diferite,dar aproape la fel de grele.Crucea bolii si crucea ingrijirii celui bolnav.E greu cand ingrijesti un bolnav rautacios.Daca-l ingrijesti pentru Dumnezeu rabzi pana la capat si te rogi la Maica Domnului sa te intareasca sa nu inebunesti de atata stres.Daca o faci pentru bani rabzi pana poti.Cand se termina "benzina" pleci.Doamne ajuta!

Este povestea mamei mele. Eu am scris-o, dar pentru ca nu era locul aici, nu am mai spus ca de acasa, in fiecare noapte, am simtit/am trait toate durerile si zbuciumul mamei. In aproape doua luni de zile cat a stat la spital, am dormit, m-am odihnit atat cat si ea. Si ma refer la nopti. Ziua eram la ea, la spital, ori la scoala. Ajunsesem un adevarat barometru al starii ei de sanatate. Asta dovedeste, cred, cat de legati sufleteste, trupeste suntem de mama. Inca nu-mi este clar ce a fost atunci. Povestea/intamplarea a fost publicata in "Viata ortodoxa" de la noi din oras si in nr. 36 al revistei "Zau"! Pentru Sf. Nicolae am o dragoste deosebita si stiu ca atunci cand imi este greu si simt ca nu mai pot, doar gandul ca ma vede imi da puteri nemarginite sa merg mai departe.

Pentru ancah,
nu e nimeni nici senil nici dement in povestea relatata . Daca nu ma puteai suferi , trebuia sa stai deoparte .

Maria draga,

Ma bucur ca te gandesti la prietenii tai sa-i ajuti. Eu una cred ca acest om are deja o frumusete interioara acumulata, si raspunsul la intrebare lui il va gasi in adancul inimii lui. Numai sa faca tacere ca sa auda ce ii spune Dumnezeu. Asa suntem toti, ne tot intrebam, Il tot rugam si intrebam pe Dumnezeu, dar nu-I dam ocazia sa ne vorbeasca, nu facem tacere sa-L ascultam, nu-I dam timp sa Se exprime.

Legat de ce spui tu (iertare ca vorbesc la pertu; desi cred ca esti cam ca mama mea, eu te consider ca o sora mai mare)...atentie ca dai niste atribute pentru Sf. Nectarie si pentru Maicuta Domnului care apartin numai lui Dumnezeu. Iar ce spune acest om arata o adanca smerenie daca el nu indrazneste sa se roage la un Sfant ca acesta e prea mare. Dar sa nu uite ca Imparatia lui Dumnezeu e pentru cei curajosi. Deci sa indraznim sa ne rugam in primul rand lui Dumnezeu, Fiului Sau, Maicutei Sfinte, si apoi tuturor Sfintilor!

Cu drag,
Elena

Draga Maria 55, este vorba de comentariul lui Laurentiu. El spune de cel bolnav, deci nu de tine, ca daca zice rosu si tu vezi verde, trebuie sa zici ca el, etc. La asta m-am referit. Nu e o aluzie la tine. Cum as fi putut-o face, doar postezi pentru altcineva. Eu am lucrat cu senili dementi si asa se manifesta.
In ceea ce priveste suferitul, daca te sufar sau nu, pot sa spun ca da; mi-ai dat raspuns foarte ziditor la o postare si-mi place cum scrii. Mai putin cand te grabesti si tragi concluzii pripite, ca acum, ceea ce sii bine mi s-a intamplat si mie. Dar de obicei ceea ce citim se trece prin filtru propriu si vedem critica acolo unde nici nu e. E omenesc sa gresim. Sa nu uitam insa sa si iertam.

Draga Elena ,
multumesc ca m-ai corectat. Cred ca ierarhia o stie toata lumea , m-am exprimat asa ca m-am grabit , dar ai dreptate , mai citeste cineva care nu stie si il pun in incurcatura . Maica Domnului e mai mare peste toti Sfintii am vrut sa zic , iar Sfintii au stralucit in virtuti prin Harul lui Dumnezeu , deci totul de la Domnul .
Am sa-i transmit cuvintele care le-am citit celui in cauza . O sa se bucure .
Iar cu "sora mai mare " ,nu cred ca e bine spus , eu sint mult mai "mica" decit tine caci la Dumnezeu nu conteaza virsta ,dar acel "55" induce numai in eroare .
Multumesc pentru mesaj ,si le multumesc la toti chiar si tie anca ,fiecare da ce poate .
Numai bine , Doamne ajuta!

Trebuie tinut cont de diagnostic eu cred ca asa se procedeaza cu nervii omului bolnav nu trebuie sacait trebuie nici contrazis Stiu un colonel {prieten de-al meu] care a avut ceva asemanator si cu timpul s-a vindecat dsr nevasta i-a facut toate voile chiar daca uneori se saturase Acum depinde si cat de avansata este boala

Laurentiu, eu cunosc si cazuri mai de ras, mai de plans, cand cel care a ingrijit, este vorba de persoana din familie, a murit si a ramas sa mai traiasca ani buni cel despre care se credea ca nu mai are mult. Sigur, e dificil sa-ti dai cu parerea. Eu cred ca dintr-o situatie ca cea prezentata in topic, cel mai mult are de patimit cel care ingrijeste si asta mai ales daca e din familie.
Dar, cred ca si cel bolnav, daca mai are ceva minte, ar trebui sa constientizeze ce eforturi se fac pentru el si sa-l menajeze pe cel care nu-l lasa sa moara. E greu sa-ti dai cu parerea, repet.