intrebare
 

De ce exista doar anumite perioade dedicate postului?De ce credinciosii nu isi dedica intreaga viata lui Dumnezeu?

Te retine/obliga cineva sa nu postesti intreaga viata? Sunt si oameni (in special monahi) care au ales sa traiasca asa.

Ceea ce intreb este de ce nu toti credinciosii, constienti de existenta Judecatii de Apoi si de efemeritatea vietii, aleg sa traiasca asa.

Perioadele de timp din afara postului reprezinta exceptia si nu invers. Totusi, Biserica le-a randuit pentru slabiciunea noastra. Cu toate acestea, fie in post, fie in afara sa, suntem chemati la a avea inima "veghetoare". Reusim acest lucru fiecare intr-o masura mai mica sau mai mare.

Perioadele "de dulce" nu echivaleaza cu perioade de "dezlegare la pacat". Starea noastra de zi cu zi, o aflam in Psalmul 33: "Binecuvanta-voi pe Domnul in toata vremea, pururea, lauda Lui in gura mea".

dar eu tot nu inteleg dc trebuie sa postim, adica nu poti face bune, nu poti fi om bun , nu poti fi credincios daca nu postesti?

Esti inger pazitor sau ce esti? Daca esti, nu vad sensul intrebarii. Doar, ingerii sunt postitori desavarsiti.

Postul o sa reprezinte - ca si in cazul ingerilor - starea noastra fireasca in vesnicie. Prin urmare, trebuie sa ne obisnuim inca de acum cu infranarea, cu exercitiul stapanirii trupului de catre suflet si nu invers. Altfel, patimile si poftele salasluite in suflet, ne vor fi dincolo, "viermi neadormiti".

Nu toti pot! Iar pentru ca Dumnezeu nu este un tiran a lasat si celor mai slabi posibilitate de mantuire, dar nu fara un minim efort.

Modelul nostru este Cristos. El nu a postit în toate perioadele, ci numai în unele. La fel au postit mari sfinţi ai Vechiului Testament, a căror viaţă este şi ea un model pentru noi.
Pe de altă parte, aşa cum cu ascuţime observa un antevorbitor, nu este interzis să postiţi în perioadele care nu sunt expres menţionate ca fiind de post. Biserica stabileşte reguli minimale, ceea ce nu înseamnă că cei care cred că aceste nevoinţe sunt prea simple nu pot să îşi stabilească şi alte reguli, preferabil cu avizul duhovnicului lor.

Exact asta ar trebui să facă credincioşii. Pentru laici, slujirea lui Dumnezeu nu înseamnă numai post şi rugăciune, ci şi îndeplinirea misiunilor specifice demnităţii de laic al Bisericii. Crescându-şi copiii cum trebuie, mamele credincioase Îl cresc pe Dumnezeu. Aprovizionând familiile lor cu tot ceea ce este necesar material şi spiritual, taţii credincioşi Îl hrănesc pe Dumnezeu. Răspunzând în mod corect şi cu solicitudine contribuabililor, funcţionarii credincioşi Îl servesc pe Dumnezeu. Şi aşa mai departe, fiecare este chemat să răspundă într-un mod specific stării şi locului lui la întrebarea: "ce anume aşteaptă de la mine Dumnezeu, ce anume L-ar bucura dacă aş face ?"

Intrebarea cred ca a fost mai adanca.Daca am crede si am sti ca exista Dumnezeu,ne-am inchina fiecare clipa a vietii Lui,fara sa mai avem nevoie de mancare sau de altceva din lumea aceasta .Multi sfinti au si ajuns la aceasta stare. Dar noi,datorita indoielii ce ne macina in permanenta,postul nu e o inchinare de slava catre Dumnezeu,ci o sfortare de a ne mai aduce aminte de El.

Aceste perioade reprezinta un minim necesar, care sa nu impovareze prea mult pe cei care sunt pe drumul de inceput al credintei.

Cine simte mai tarziu nevoia de mai mult, poate tine si mai mult, in urma consultarii cu duhovnicul.

Multumesc tuturor pentru raspunsuri.Am inteles ca Dumnezeu nu cere tuturor sa fie sfinti dar as fi vrut sa stiu ce va impiedica pe fiecare dintre voi sa o faceti.Nu cred ca un om cu o motivatie ca iubirea pentru Dumnezeu si rasplata Raiului ar putea fi slab.

Sunt sigur ca o astfel de viata L-ar bucura pe Dumnezeu dar cred ca nu mai mult decat o viata de sfant.

Dar ce intelegeti dumneavoastra prin "Sfant" ?

Sfintenia este o cale deschisa tuturor, inclusiv laicilor. Nu postirea zilnica de mancare ne sfinteste, ci postirea de pacate.

Un laic care traieste asa cum a sugerat mai sus domnul Dragomir este, potential, la fel de sfant ca orice monah care se nevoieste intr-o chilie.

Multumesc.Credeam ca cel ce a renuntat complet la lume este "mai sfant".

Ei, aici e o chestie de interpretare.

Eu personal cred ca sfintenia nu se defineste, fundamental, prin "renuntare", cu prin "imbratisare".

Important nu este ceea ce lasi in urma, ci acel ceva spre care te indrepti. Adica Dumnezeu.

Iar cand vine vorba despre renuntare, esential este sa renuntam la sine, nu la lume.

Poti sa fi "bogat" - in sensul de a avea multi bani, afaceri, putere, si totusi sa renunti la sine. Adica, sa nu doresti banii, puterea lumeasca, celebritatea. Ci sa traiesti modest, cu post, cu rugaciune, iar ceea ce ti-a incredintat Dumnezeu sa folosesti spre slava Lui.

Sa ai grija de afacerea ta pentru ca ea produce bunuri sau servicii de calitate, de care alti oameni au nevoie; si pentru ca asigura un loc de munca si mijloace de trai angajatilor tai.

Sa daruiesti, din ceea ce ti-a incredintat Dumnezeu, infiintand asociatii de caritate, sau burse, sa renovezi biserica parohiala etc.

O sa spuneti: Utopie !

Iar eu o sa spun: nu, ci societatea crestina spre care trebuie sa ne indreptam.

Bai Mihnea Dragomir nu te mai obosi sa postezi, ca nu avem noi ce invata de la sectari ca tine. In caz ca nu vezi bine site-ul se numeste Crestinortodox nu Sectant. Daca nu vrei sa te mantuiesti caci stii ca doar prin ADEVAR adica prin ORTODOXIE este posibil e treaba ta, dar pleaca omule si nu mai ii intuneca si pe altii cu sectarismele tale. Dumnezeu sa te lumineze si sa te aduca in dreapta credinta. Iertati-ma.

Îmi amintiţi perfect de vizitiul bunicului meu, Dumnezeu să-l ţină cu drepţii! Bunicul era preot profesor şi se deplasa cu şareta. Avea un vizitiu care suferea de patima înjurăturii. Aproape ori de câte ori o propoziţie se termina cu un substantiv, adăuga un "fir-ai al dracului de... (urma substantivul), apoi "iartă-mă părinte !". Era ceva cam aşa: "Puturoasă mârţoagă, fir-ai al dracului de mârţoagă, iartă-mă părinte, mişcă-te la drum, fir-ai al dracului de drum, iartă-mă părinte. Hăis la episcopie, fir-ar a dracului de episcopie, iartă-mă părinte, da ştii că sunt buruienos la gură".

Poruncile Postului in invataturile Sfintilor Parinti
 

Cu cite certitudine vorbesti Marius. O certitudine care poate apare numai daca ai stat tu personal cu ei la masa si ai vazut ce maninca.
Asa o fi si nu stim noi? Esti un om cu puteri supraomenesti?

Ba snt unii. Ce la care fanatismul religios si habotnicia a ajuns la paroxism.

Dar tu esti Judecator , clarvazator , de le sti exact pe toate ! De ce reduci vorba lui Marius la ridicol , o banalizezi , o terfelesti . . . Pe ce baza ?

Nu te obliga nimeni sa postesti toata viata, este alegerea fiecaruia si nu toata lumea poate, pentru ca a tine post nu inseamna numai sa nu mananci de "dulce" ce inseamna sa te abtii si de pacate.Iar posturile de peste an sunt foarte bune pentru a trai sanatos.Sunt foarte multi batrani care au 80 de ani si recunosc ca postul i-a tinut sanatosi.Pentru ca mananci sanatos este foarte indicat pentru corpul nostru si aceste abtineri de mancare ne dezintoxica corpul, dar ne abtinem si de la pacate si ne curatam si sufletul, cea ce este foarte important.

Nu, dar suntem oameni maturi Cristi, nu copii.
Tu de exemplu daca afirmi ca ai o sotie si doi copii, ai cu ce sa demonstrezi, nu? imi arati o poza cu ei si gata, m-ai convins...el insa,....:((

..si mai ales o afirmatie asa de SPECIFICA..daca zicea..ingerii sunt buni..eram ok cu asta...

Articolul este de mare insemnatate pentru viata unui crestin. Merita citit cu luare aminte! Multumiri,m-am folosit de el ca de un medicament pentru suflet.

Prima data m-a pus si pe mine afirmatia pe ganduri, dar apoi mi-am dat seama ca e foarte simplu: ingerii, fiind numai duh, deci neavand trup, fireste ca nu au nevoie si nici nu ar putea sa manance. De aceea sunt postitori desavarsiti, pentru ca nu mananca absolut nimic :).

Da, dar in cazul asta ei nu postesc adica nu se abtin de la nimic pentru ca nu au cu ce sa se abtina...ci sunt obligati sa se hraneasca doar cu ce le da Dumnezeu, El stie cu ce!

Asa ne imaginam noi, de fapt, raportandu-ne tot la noi ... Asta e ca in exemplul ala cu filosoful (parca Xenofan) care spunea ca daca boii si-ar putea imagina niste zei, si i-ar imagina ca fiind boi.
Dar poate te referi lahrana spirituala.

Deoarece suntem condusi dupa propria vointa. Unii au chemare spre viata monahala si spre post altii nu. Pana si Sfintii Parintii se deosebeau, nu toti erau mari postitori. Dar si un mirean poate tine post neincetat, cu dezlegarea parintelui duhovnic. Iar dupa cum bine se stie, se tine post dupa puterea fiecaruia, nu toti pot postii. Cu toate ca zic parintii din Sfantul Munte Athos ca, Rugaciunea inimii " Doamne Iisuse Hristoase...", nu se poate dobandii fara post permanent.

Inteleg ca poti si un bun crestin si fara a posti toata viata.Ma intreb cum poate un om care este convins de existenta lui Dumnezeu si care Il iubeste pe Dumnezeu sa pacatuiasca.Cum sa fie prea slab cand stie ca recompensa este raiul?Ce poate fi mai bun de atat?Cred ca explicatia este necredinta.

Noua ne place sa ne afirmam credinciosi. Suntem insa credinciosi numai la nivel verbal, retoric. In adancul nostru suntem "putin credinciosi" asemenea lui Petru, si plini de "indoieli" asemenea lui Toma. De aceea, pacatul ne bate la usa iar noi deschizandu-i, ii suntem gazda buna.

Paradoxul este ca Dumnezeu nu cere mult de la noi. Daca putina noastra credinta ar cantari macar cat grauntele de mustar, am putea muta din loc nu doar muntii din calea noastra, dar si povara multimii de pacate.

Insa, pana atunci nu ne ramane decat sa spunem cu inima smerita: "Cred Doamne, ajuta necredintei mele!"

Foarte corect , dar nimic nou sub soare , caci altfel inteleg ca esti far de pacat ! Tare m-as bucura sa dialoghez cu-n sfant in viata , dar sansele sunt minime aici pe forum . . . !

1. Daca omul nu este convins de existenta lui Dumnezeu atunci de ce se mai roaga?Pentru a acoperi toate posibilitatile?

2.Omul este liber sa aleaga si poate fi judecat pentru decizia sa atunci cand nu are toate informatiile?Ar fi o greseala daca ar stii cu siguranta ca Dumnezeu exista si ar pacatui.Omul nu refuza sa creada din rea vointa ci pentru ca este rational sa o faca. Libertatea omului nu ar trebui sa se refere la a alege ce este adevarat.

1. Nu am întâlnit în viaţa mea pe cineva care să se roage şi să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu. Nici nu am auzit de o asemenea anomalie.

2. Probabil vă referiţi la situaţiile în care ignoranţa exonerează de vină. Da, există asemenea situaţii: sunt, pe de o parte, cei care nu au auzit cuvântul Evangheliei, pe de altă parte cei care nu au în întregime discernământ şi sunt incapabili de deliberare suficientă. În primul caz vorbim de ignoranţă invincibilă, în al doilea de inocenţa minţii. În ambele cazuri, deşi fapta este păcătoasă, neexistând intenţie (respectiv deliberare) vorbim de "păcat material", adică de o faptă păcătoasă de care făptaşul nu este vinovat şi nu va fi judecat ca vinovat de Dumnezeu.
În cele mai multe cazuri, în zilele noastre, întâlnim nu ignoranţă invincibilă, ci ignoranţă vinovată. Una este neauzirea Evangheliei, altceva este rejetul Evangheliei. În acest al doilea caz, există vinovăţie şi vorbim de păcat formal.

Cum este posibil ca cineva care crede în Dumnezeu, în tot ceea ce El şi Biserica Sa ne-a spus, să păcătuiască totuşi ? Cel mai des este vorba de un mecanism psihologic: prin comiterea păcatului, păcătosul vizează o recompensă apropiată, care precumpăneşte în faţa unei pedepse îndepărtate. Sau invers, ca să evite o suferinţă apropiată, păcătosul alege păcatul în ciuda promisiunii unei recompense mai îndepărtate.
Alte mecanisme care mai pot apărea sunt:
-păcatul împotriva Spiritului Sfânt de a comite păcatul cu gândul la penitenţa şi absolvirea viitoare (adică un raţionament de tipul: "Dumnezeu e atât de bun încât îmi va da oricum o a doua şansă, aşa că de asta pot să-mi bat joc").
-cedarea faţă de dezorientarea diabolică, cu mai multe subtipuri. Principalul mod de acţiune al diavolului este inducerea ideii că un păcat pe care alegem să îl comitem nu este chiar păcat, că Isus sau Biserica nu s-au referit la circumstanţele noastre exacte, ori că au greşit referindu-se la ele. Să ne amintim de felul cum induce Ispititorul primul păcat al protopărinţilor noştri: "Oare a spus Dumnezeu....?"

Deci daca, fiind constient de existenta unui cult ortodox, decid sa nu cred este un pacat?Este decizia mea rationala pe baza informatiilor disponibile.Sunt atatea religii si idei.De unde sa stiu care este adevarul?Cred ca pacat ar fi sa cred orbeste fara sa-mi pun intrebari pentru ca asta ar inseamna ca nu cred cu adevarat ci sunt prea slab sa caut adevarul.

Păcat este să nu credeţi ceea ce Dumnezeu a spus. Dumnezeu, prin persoana Fiului, i-a spus lui Petru şi celorlalţi apostoli că va întemeia o Biserică, pe care nici porţile iadului nu o vor birui. Prin urmare, este păcat să credeţi că Isus fie nu a spus acest lucru, fie l-a spus dar nu S-a ţinut de cuvânt.
Acuma, dacă credeţi acest lucru şi, în urma rugăciunilor şi cercetărilor, ajungeţi la concluzia că există identitate între Biserica întemeiată de Cristos şi Biserica Ortodoxă, TREBUIE să aderaţi la Biserica Ortodoxă, iar a nu face acest lucru vă primejduieşte sufletul, însemnând rejetul instrumentului pentru mântuire pe care Mântuitorul vi l-a pus la dispoziţie. Dacă, dimpotrivă, în urma rugăciunilor şi cercetării, Spiritul Sfânt vă arată că nu Biserica Ortodoxă este Biserica lui Cristos, atunci nu este un păcat să nu aderaţi şi acest lucru nu vă primejduieşte sufletul, fiind necesar în acest caz să cercetaţi mai departe care ar fi acea Biserică, din moment ce Isus a spus că urmează să întemeieze una.


Adevărul, sub forma credinţei, v-a fost deja infuzat în sufletul dv. Rămâne să îl descoperiţi acolo. Metodele sunt cele spirituale, de exemplu: rugăciunea pentru clarificare şi îndrumare, meditaţiile, postul.