cale de mijloc
 

As dori sa stiu , poate din experienta dvs , poate din cele traite de cei apropiati , daca se poate (dpdv crestin-ortodox evident) trece prin viata aceasta incercand sa respectam cat mai mult invataturile sfinte, "perfectionandu-ne", fara a urma calea cununiei dar si fara a intra in monahism, ci a duce o viata simpla in celibat cat mai aproape de Domnul...

Fara indoiala, o viata crestina autentica poate fi traita si in celibat, nu doar in casatorie si monahism. Consider insa ca celibatul - tinand cont de structura mea sufleteasca - ar fi constituit pentru mine calea cea mai dificila. Si indraznesc sa spun ca in cazul multora.

In Biserica Ortodoxa, fie in casatorie, fie in monahism, cautam omul, nu fugim de el. Daca, insa viata in celibat se intemeiaza pe lipsa comuniunii din motive copilaresti sau din teama asumarii unor responsabilitati, atunci aceasta viata poate fi sortita esecului. Celibatul nu trebuie sa insemne in niciun caz insingurare sau instrainare de semeni.

din cate cunosc monahismul inseamna insingurare si instrainare de lume , de aceea intrebam daca exista calea de mijloc

Inseamna intr-adevar insingurare si instrainare de lume, dar nu intr-un sens egoist. Or, eu cunosc cateva persoane celibatare, trecute de prima tinerete, de un egoism "feroce". In aceasta cred ca ar consta diferenta.

Se poate, dacă asta îți dorești. Esențial este, cred, să râmâi în comuniune cu Dumnezeu.

Monahismul nu înseamnă însingurare, mănăstirile sunt comunități de călugări unde se trăiește exact ca în lume, diferențele ținând de castitate, sărăcie și ascultare. Rânduielile legate de post, rugăciune și celelalte ar trebui să le avem și noi creștinii ceilalți zi de zi.

Poți fi dacă vrei, un călugăr printre oameni. Dar vei rezista? Nu te vei sminti? Am cunoscut un diacon celibatar, un om extraordinar.
Este destul de dificil, dar nu imposibil, să fii "monah" în lume.

din cate am citit in manastire se traieste mai greu ca in lume , cu toate ca sunt in comunitati regulile sunt f dure iar calugarii sunt distanti tocmai pt a nu se pierde de la rugaciune.

multumesc pt raspunsuri

Sigur, Calea de mijloc este Calea Crucii, ca s-o duci până sus pe Golgota...

Adică monahismul e cel mai bine împlinit în mijlocul gLumii... să te desparți de gLume rămânând în mijlocul ei...

E cel mai greu, dar aici e defapt cel mai mare pustiu, cel mai mare deșert... însingurarea totală, și răbdând aici fără să aluneci vei primi cea mai mare plată, mai mare ca a sfinților ce făceau minuni, căci aici lupți direct cu satana, pe linia întâi, ca cel mai umil soldat.

Biruiți gLumea! este poruncă, dragostea de vrăjmași este poruncă, ura potrivitnicului e poruncă dar lasă răzbunarea ta în seama Lui Dumnezeu...

E simplu, fă-ți în viața ta, în casa ta, în curtea ta, o mănăstire, trăiește viață de călugăr, de monahie... căci trebuie să lepezi tot până la moarte:

1.întinarea, cârtirea și clevetire, ura față de frați, răzbunarea, pofta, lăcomia, goliciunea, plăcerile, răutățile, aristocrația, fărădelegile, zgârcenia, luxul, necredința, complicațiile...

...căutând fecioria, sărăcia, ascultarea de Dumnezeu, simplitatea în toate, iertarea, mila, și mai ales umilința de duh... deci nimic „bun” din gLume trebuie să nu-ți mai dorești ca să nu mai visezi la duhul minciunii măririi de sine, desfrânarea slavei de la oameni, să nu ajungi o frustată care și-a risipit toată vremea... în pofte și plăceri jegxy...

2.nepăsarea față de legătura și relația cu Dumnezeu, asta încearcă satana să te facă mulțumit că o ai, să fi sătulă... și apoi din nemulțumire pentru mulțumirea nepăsării să ajungi răzvrătit, că ceri mereu fără să fii conștientă, dulceața cerbiciei și a ceriadului libertății de a fi smintită... adică de a aștepta să moștenești ceva din gLume crezând că e de la Dumnezeu, dar Dumnezeu nu bate cu bâta sau cu pliciul peste minteresul ce poarte fesul... ci ești liberă să-ți strângi roade în Cer vrednice de pocăința ta... dacă vrei, adică trebuie să-ți fie mereu milă de Dumnezeu și numai de Dumnezeu... restul toți dracii mari prieteni de tâlhărie și destrăbălașașaj au minteresuri ascunse: pofta ochiulhului, trufia nepăsătoare a vieții și plăcerile jegxy ale răzbunării lenei și lăcomiei autovictimizate și ca atare vrednic autoîndreptățițite... un fur ce ia fără rușine cu obrăznicie ca să se înstăpânească el...

3.Fă numai și numai binele de la Dumnezeu oricearfi, nu și răul, fiind conștientă că omul nu are putere decât să mănânce, să roadă, să strice, și pentru mâncare e în stare de tot răul și toată ura la adresa Lui Dumnezeu.


Calea deci e deci simplă: simplitate în toate, mâine mai sărac decât astăzi, și să lași să crească Dumnezeu în tine ce vrea El și să nu jinduiești să-ți crești tu cunoștiința păcatelor prin cădere în ispite ca să știi și tu cum e... ca să nu cazi în judecată... în ingâmfare și semeție... în lăudăroșenie.

Oricine voiește poate să strige după Dumnezeu... și Dumnezeu, îl scoate din patimi, îl spală, îl păzește și îl mântuiește... Fără Dumnezeu nu putem face nimic.

Deci e simplu: Cât mai mare Simplitate în toate până la moarte... pe cruce, adică pe calea de mijloc a împăcării cu toți cei ce se ceartă cu tine, ce artă? ARTĂ MAȚIALĂ! pentru întietățuri... așa încât lăsând mereu de la tine ca să nu ieși în evidență că ai fi ceva, nejinduind averi deșarte, frumusețurile falsului suflet văzut „vrednic” la goglindă simțurilor pentru slavă de la oameni... (Domnul m-a învățat printr-un preot de-al Său care CREDEA și plinea asemenea după puterea Sa)

Doamne ajută să pun și eu început bun!

Adică să fiu monah în mijlocul gLumii, să-mi înduhovnicesc viața și să mă socotesc păcătos între monahi! (Monah cu iubită și familie și prieteni... dar nu de beție, căci Tatăl și Maica mea... când voi ajunge în cer o să mă întrebe de tot ceea ce mi-a fost dăruit, ce am făcut cu Duhul Sfânt de a ajuns un duh necurat..? Cum am „reușit” ca să nu mai cred?)

Adică să muncești de trei ori mai mult duhovnicește și abea o dată pentru trup... dar Domnul va nimici și mâncarea și pântecul căci pântecul e pentru mâncarea trupească și mâncarea trupească pentru pântece dar pe ambele le va nimici Domnul. Maran-a-tha!

bine ca l-ai editat! mersi

Credinta - misterul fiecarui om
 

Eu prin credinta in Dumnezeu, nu inteleg frica fata de El, ci iubire. Consider ca Dumnezeu nu ne doreste nici saraci, nici prosti, nici plini de boli, nici limitati in gandire, nici orbi sau sluti.
El ne doreste cu CREDINTA in El. Cine nu intelege ce este credinta, va fi toata viata un nefericit inchipuindu-si ca daca este sarac, are credinta. Saracia nu aduce bucurie si nici iubire. Aduce in primul rand tristete aducatoare de boli psihice, de neimpliniri si mai rau,de propagarea acestor neimpliniri generatiilor viitoare. Sigur ca e mai simplu sa crezi ca sarac fiind si plin de nevoi, esti credincios. Ar insemna ca Romania e o tara plina de credinciosi fericiti, ceea ce ma indoiesc profund.

Credinta in Dumnezeu ne ajuta in primul rand sa stim cine suntem cu adevarat si pornind de la acest lucru, El ne va ajuta sa ne gasim rostul, menirea in viata. Acesta este inceputul, aceasta este baza pe care se cladeste credinta. A-ti gasi rostul, inseamna ca ceea ce gandesti, cu ceea ce spui si cu ceea ce faci, sa fie unul si acelasi lucru. Altfel spus, menirea ta in viata (profesia, familia) sa ti-o exerciti cu multa bucurie, pasiune, sa fii un deschizator de drumuri pentru binele celor din jur si pentru tine, lasand la o parte orgoliile si fiind deschis intotdeauna comunicarii si invatarii. Facand cu multa bucurie, implinire si multumire catre Dumnezeu pentru toate cate ne sunt date, Dumnezeu va reusi prin noi sa-si transmita dragostea. Altfel, tot ce inseamna credinta in Dumnezeu, devine o poveste trista, neimplinita si plina de elucubratii si demagogii.

da si eu simt la fel, iubire fata de Dumnezeu dar si frica de a-L mai supara. Imi este un pic teama de saracie , tocmai pt ca doresc sa pot avea grija de ai mei la batranete , si sa le ofer cel putin atat cat mi-au oferit si ei mie.

Ca niște babe ce și-au pus nădejdea în pensie și învață și pe alții să-și pună și ei nădejdea în chiparosul cel mare al gLumii... să stea liniștiți la umbra lui...

...că cică sărăcia e de vină că e urâtă și frustrantă... păi înseamnă că nu visați la altceva decât la altfel de bani de babani sau la tot feluri de mofturi de snobi, capricii alese ca să vă dați cu părerea competentă despre care sortiment culinar e mai bun, mai deschizător de drumuri... sevrotictactice... spre „fericirile” cele jegxy... și gata.

E de la criza de la Romania de sunteți așa morcoviți... grasul de la stat și slabul de la privat... că o scăzut PIB-ul.

O intrat în toți o boală...

În tăț o intrat.

n-ai inteles

Jamaica, uite, tu stii cel mai bine ce cale ti se potriveste. Fiecare are specificul ei si greutatile ei,numai sa ai grija sa nu te minti pe tine insati, adica sa nu fugi de responsabilitati! Daca vrei sa ramai necasatorita, pentru ca te gandesti ca nu ai bani sa iti intretii familia, ca e greu cu sot, ca ai responsabilitati si nu faci fata, nu e bine!
Daca vrei sa nu mergi la manastire, pentru ca e de munca si nu e contact cu lumea, iara nu e bine!

Trebuie sa alegi tu, in deplina cunostiinta de cauza, nu sa fugi de greutatile care sunt peste tot si sa nu iti ingropi talantul, pentru ca iti e frica. Parerea mea strict personala este ca nu exista cale de mijloc. Una e sa traiesti in curatie, pentru ca esti vaduv, divortat, deci ai urmat pe calea casatoriei, dar, dintr-un motiv sau altul, nu te-ai mai putut tine de ea, si alta e sa stai cu fundul in doua luntri, pentru ca nu iti convine nici casatoria, nici calugaria.

cum o vrea Dumnezeu! toate la timpul lor
doream numai sa stiu si parerea unor persoane mai experimentate.
multumesc mult

N-am...

Păi Căsătoria e mai mare ca călugăria dar nu aia gLumească... că dacă chiar ai impresia că și căsătoria gLumească e o cale spre fericire te înșeli complet... și rămâi așa. Și te uiți așa.

poate are careva ...
nu caut calea fericirii, ci cea a implinirii sufletesti. dragute filmuletele

Păi atunci uite cam așa e calea aia de mijloc pe care o cauți dumneata cu lumânarea.

Și nu mai fi supărat... pentru dragostea bunicilor.

Am intalnit pe undeva termenul de calugar alb. Calugaria in sine din cate stiu nu sta neaparat in voturile pe care le depui, ci prin viata pe care o duci. In filmul Ostrov facut de rusi, personajul principal la care venea pana si staretul sa-i ceara sfatul desi traia la manastire refuza sa fie tuns in monahism tocmai fiindca avea o crima pe constiinta si se considera nevrednic de a fi calugarit si abia la finalul filmului afla ca defapt cel pe care credea ca l-ar fi ucis mai era inca in viata. Insa a trai astfel in mijlocul societatii banuiesc ca este foarte greu fiindca satana nu sta degeaba iar aici in mijlocul ispitelor si a unei societati guvernate de vicii si minciuna cam esti la cheremul lui.

Asa este, casatoria este o SF. Taina pe cand calugaria nu-i desi Parintele Paisie Aghioritul daca nu ma-nsel spunea ca daca ar fi si o a opta Sf. Taina cu siguranta aceea ar fi calugaria. Poti sa traiesti in curatie, daca te crezi indeajuns de puternic si fara a depune voturile monahale, dar baga de seama Jamaica ca unul din avantajele majore de a te duce la o manastire daca te-ai hotarat sa ramai burlac sau vadan este ca acolo beneficiezi de sprijinul acordat de frati si parinti, ori sa apuci pe un astfel de drum singur si de capul tau nu este un lucru prea intelept.

Jamaica

Rar dau sfaturi, insa pe tine te sfatuiesc sa nu gasesti asemenea raspunsuri pe un forum.
Din pacate ca orice forum, si acesta urmeaza cam aceeasi cale a forumurilor de pe net.
Gasaste-ti un sfatuitor, un duhovnic deschis la minte, care sa te sfatuiasca si sa te indrume iar apoi cu dredinta in Dumnezeu, vei gasi calea cea mai potrivita pentru tine.

Numai bine

SF???? Ai grija cum te exprimi ca devii "eretic"

Pai spune-mi unde-i erezia ca sa stiu sa ma indrept si da sunt de acord ca cel mai bine este ca fiecare sa-si gaseasca un duhovnic. Ce am spus sunt din cunostinte pe care le-am capatat si eu citind carti de sub custodia BOR se poate totusi sa fi interpretat gresit lucrurile. Am incercat sa dau un sfat rezumandu-ma la acele cunostinte pe care le-am capatat citind probabil avand prea mult timp liber.

Ai spus asa: Casatoria e SF. Nu te-ai referit la science fiction? Iertare, dar eu asa am inteles Biserica ortodoxa este impotriva SF-urilor, nu recunoaste OZN, extraterestri si alte asemenea. Nu m-am legat de cealalta parte a raspunsului tau deoarece nu la ea faceam referire. Oricum, sincer iti spun, cred ca ma retrag de pe acest forum pentru ca deja ma oboseste diferenta dintre teorie, intelegere si aplicarea credintei ortodoxe. De fapt, recunosc, eu am gresit cand am crezut ca voi gasi intelegere.
Asa ca, iertare dragilor, daca stiti ierta.

a spus ca e o SF(anta) Taina casatoria , nu ai fost atent.
nu mi-am intrebat duhovnicul (inca) legat de acest aspect, cu toate ca simt de ceva vreme o atractie in acesta directie. repet , doream parerile dvs - ceea ce am si primit - multumesc

Scuze a fost o greseala de tipar trebuia sa scriu Sf. Acuma pe un forum este destul de greu sa gasesti intelegere tocami datorita distantei dintre utilizatorii unui forum. Chiar daca iti spui problemele aici este greu ca cineva sa-ti cunoasca cu adevarat framantarile de cele mai multe ori nici cei apropiati noua sau chiar noi insine nu ne cunoastem.

Mie personal anumite filme SF. ca daca tot ai adus vorba imi plac si le gasesc interesante si nu datorita faptului ca fac referire la extraterestri OZN-uri samd ci fiindca in foarte multe astfel de filme este prezentata adesea o realitate sumbra a viitorului in care oamenii au de suferit tocmai datorita ignorantei lor pe teme de genul mutatii genetice, poluare, inclinatia spre tehnologizare excesiva din dorinta de lux si comoditate si alte lucruri de care ar trebui sa fim cu totii constienti ca nu vor duce la nimica bun. Mie de asta imi plac anumite SF-uri mai ales acelea care prin astfel de prognoze trag totusi un semnal de alarma asupra felului in care ne traim viata acuma in prezent. In fond exista o vorba dormi asa cum iti asterni

Dar oricum chestia cu SF cand faceam referire la ceva sfant a fost o greseala de tipar datorata unei folosiri defectuase a Shift-ului

Oare a ajuns si a-ti dori, a visa, a-ti planifica viata intr-un anume fel, a fi atras de ceea ce iti place la un moment dat, sa fie un pacat? Sunt sigura ca multi vor spune ca "DA" din ceea ce mi-am dat eu seama ca se discuta pe aici. Eu stiu asa: daca ai CREDINTA, Dumnezeu te ajuta in tot ceea ce faci si iti indruma pasii, chiar daca ai pornit de pe o cale gresita, sa urmezi apoi calea cea dreapta.

Eu ma retrag.
O zi buna tuturor

haitchi nu mai fi asa sensibilos, forumul e unul dintre cele mai bune , mai gandeste-te

In primul rand ma numesc Ioana si apoi m-am plictisit sa-mi pierd vremea. Azi mi-am propus sa mai fac si altceva decat sa tot "ma dau pe net" ca de', cine stie, "duhul computerului" ma cam atrage si nu stiu daca o fi de bine sau de rau.

Sanatate

Ispitele sunt mari,si e greu sa rezisti singura.Si nu ma refer neaparat la ispite trupesti,ci de exemplu,dorinta de a avea copii.Si apoi trebuie sa ai si un serviciu,care iti va ocupa mare parte din viata.Si iti va atenua mult ,dorinta de sfintenie.
Asa ca,daca tot esti plecata cu sufletul in directia asta,poate ar fi bine sa iei in calcul si optiunea calugariei.Sau,hai sa nu fim asa drastici,macar alipirea de o comunitate monahiceasca,ca frate/sora. E foarte greu sa facem singuri fata furtunii...