Cumpana
 

Sunt fata, am aproape 22 de ani. Nu vreau neaparat sa ma calugaresc, nu as merita asta deocamdata. Dar m-am gandit sa fac ascultare sau un fel de traire cat mai curata in lume pt un timp, apoi o sa mai vad...
Stiu ca suna ciudat dar simt o frica... ca si cum... ca si cum as fi asezata pe carbuni incinsi, dar simturile-mi sunt amortite si nu simt cum ma ard, dar daca mai stau mult pe ei dupa ce-o sa ma ridic o sa incep sa ma dezmortesc si sa simt durerea pt totdeauna.

Vreau sa ma spovedesc. Si mi-e teama. Pt ca:

-nu stiu carui duhovnic sa ma marturisesc. Imi este rusine sa ma marturisesc unuia de la biserica aproape de casa mea, m-as marturisi unuia de la o biserica din alt cartier, dar din cate stiu nu e bine, pt ca imi trebuie binecuvantare de la preotul din biserica de care apartin... nu stiu ce sa cred, nu stiu prea bine regulile astea.
-trebuie sa fac o marturisire foarte lunga, toate pacatele inca din copilarie. Stiu ca daca omit unul restul pacatelor nu se iarta (daca n-au iesit titi serpii, intra toti la loc, am citit despre asta nu mai stiu unde, intr-o predica)
-pacatele marturisite trebuie SA NU LE MAI REPET. Aici e partea cea mai dificila. Aici e... alegerea pe care trebuie sa o fac. Am de un an si ceva o relatie cu un baiat. O relatie serioasa,planuri de viitor... si stiu ca este o persoana buna. Dar el nu crede in Dumnezeu. Avem o relatie "moderna" -deci care include si relatiile intime. Aici e problema- daca ma spovedesc va trebui sa renunt la relatia cu el.
Am vorbit cu el despre asta, despre conceptul de viata si familie ortodoxa... pana la urma am ajuns la o mica pace in legatura cu zilele de post, dar... nimic mai mult.
La biserica vine daca il rog frumos, si sta toata slujba, chiar si de Inviere a stat... dar mi-a zis clar de fiecare data ca niciodata nu se gandeste la slujba, ci la alte probleme, ca nu crede in Dumnezeu si in Biserica, ci ca vine si sta doar pt ca stie ca e important pt mine. Am hotarat ca-i mai bine sa vina daca vrea si el, nu ca zic eu... Deci tot n-am ajuns nicaieri.

M-am gandit ca poate nu ma rog eu suficient de mult sau poate nu cred suficient de mult ca Dumnezeu sa produca o schimbare ... dar nici eu nu m-am schimbat, pt ca asa nespovedita si neimpartasita rugaciunea mea inseamna nimic. Dar nu ma pot spovedi si impartasi decat daca incetez relatia cu el...

Ce cale sa aleg... sa termin relatia cu el si sa incerc calea cealalta (ascultarea) sau sa mai sper la un miracol sa se schimbe?...
Tin mult la el, desi ma gandesc ca o astfel de iubire in pacat nu poate fi iubire adevarata. I-am explicat si lui ca ascultarea de simturile carnii inseamna inchinare la idoli, si ca asta facem traind asa, si odata cu asta multa alte pacate vin. Dar se supara, se simte ofensat, imi spune ca nu tin la el... mai ales daca-i spun si ca nu trebuie sa iubim pe nimeni mai mult ca pe Dumnezeu, si ca renuntarea la vointa noastra proprie in favoarea vointei Lui e ce trebuie facut... are niste reactii de parca i-as spune sa se omoare,se deprima, plange, si-mi spune ca el nu vrea o viata de-asta.

Spuneti si voi, ce-ar trebui sa fac?...

Poți să-ți alegi orice duhovnic, depinde doar de tine.

Câteva zile de post și rugăciune înainte de spovedanie și în acest răstimp, notarea tuturor păcatelor de care-ți amintești și pomenirea lor la spovedanie.

Păcatele săvârșite trebuie să dorești să nu le mai faci. Nici unul dintre noi nu avem niciodată garanția că nu vom săvârși păcatele care ne-au fost iertate o dată. Esențial e să nu dorești să se întâmple și să te abții cât depinde de tine de nu a le mai săvârși. Dacă se întâmplă să "recidivezi", fuga iute la duhovnic. Nu e ușor, dar calea mântuirii e o permanentă luptă cu noi înșine.


Relațiile intime nu sunt OK îniante de căsătorie. E un păcat de care poți să te ferești. Dacă el nu acceptă o relație curată din acest punct de vedere, înseamnă că nu va accepta niciodată ceea ce-ți dorești și tu de la viață și nu doar ceea ce vrea el. Și atunci nu ai nimic de pierdut. Fiindcă relațiile intime nu sunt esența unei prietenii sau căsătorii de durată. E adevărat că relațiile conjugale presupun existența relațiilor intime, dar nu cele d e prietenie. Sunteți prieteni, totuși, nu amanți. Dacă nu te acceptă de pe acum cu felul tău de a fi și cu convingerile pe care le ai, crezi că o va face mai târziu? Puțin probabil. Și chiar de-ați fi amanți, am spus mai sus, nu e OK din punct de vedere creștinesc.



Niciodată nu este suficient cât ne rugăm, trebuie să o facem cât mai des cu putință, rugăciunea trebuie să fie calea de comunicare și comuniune cu Dumnezeu și dacă aceasta ar fi stabilă și permanentă, nu am avea atâtea probleme și nu ne-am pune atâtea întrebări.

Draga mea"crestinortodoxa",ma bucur foarte mult ptr.problema pe care o ridici pe acest forum si te apreciez ptr.asta.Sunt multe fete care trec prin aceste framantari,insa nu au curajul sa o spuna sau sa ceara ajutor.Eu te sfatuiesc sa cauti ,mai intai un duhovnic foarte bun(si stiu de ce spun asta),sa mergi sa-i spui toate framintarile tale.Ar fi ideal,daca si "iubitul" tau te-ar insoti la acel duhovnic, sa vorbeasca si cu el.Iar daca el se impotriveste ,netinand cont de dorinta sufletului tau,atunci sa stii ca ...."nu te merita"....iarta-ma ,nu vreau sa te supar.Recent am fost intr-o Sfanta Manastire,la un preot cu mult har si am stat la un rand, sa pot ajunge la el.In spatele meu erau doi tineri,o fata si un baiat si fara sa vreau am asistat la o discutie intre ei,cind el o certa intruna ca l-a adus in acea manastire.,ca a venit numai ptr.ea...si alte cuvinte destul de dure.Crede-ma ....m-am simtit atat de rau....parca imi venea sa ma intorc sa spun ceva.....dar in final am inceput in gandul meu sa ma rog ptr.linistea lor.Ai putea vorbi ca mama ta,sa se roage si ea ptr.tine.Rugaciunile mamelor ,ptr.copiii lor de cele mai multe ori fac mari minuni(o spun din experienta)Doamne Ajuta.

Cred ca oricine ar fi tentat sa fuga daca ar auzi o asemenea marturisire de credinta. E normal ca omul sa inceapa sa planga; ca un necunoscator al credintei crestine, mesajul pe care il percepe este ceva de genul: " Iubita mea nu ma mai vrea ca Il are pe Dumnezeu iar crestinismul inseamna robie".

Nu, in nici un caz crestinismul nu inseamna robie. Hristos a murit tocmai ca sa ne elibereze din robia pacatului, sa ne faca liberi si sa ne putem bucura de El, de viata si unii de altii. Viata cu Dumnezeu, desi nu e lipsita de necazuri, este una plina de mangaiere, binecuvantare si bucurii sufletesti. Crestinul Il alege pe Hristos tocmai pentru ca El ofera ceva infinit mai bun decat avem noi acum, anume prietenia cu Dumenzeu. In Scripturi scrie ca cei ce cred in El si Il urmeaza sunt numiti fii de Dumnezeu, iar fiu inseamna ca ai un Tata puternic care te va proteja, o familie mare formata din toti cei ce cred in El si o bogata mostenire in ceruri.
Cei ce devin creidinciosi nu renunta la liberul arbitru; in nici un caz; ar fi o monstruozitate si nici lui Dumnezeu nu i-ar place asa ceva, deoarece chiar El a creat omul cu liber arbitru. Crestinul isi foloseste liberul arbitru pentru a alege voia lui Dumnezeu, deoarece stie ca este cel mai bun lucru care i se poate intampla si ca orice ar alege nu poate alege mai bine decat sa urmeze sfatul bun al lui Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu spune sa faci ceva o face pentru ca stie ca asa ne mai bine pentru tine. El e un Tata bun si iubitor.

Parerea mea este sa-i prezinti iubitului tau pe Hristos asa cum este El, frumos, puternic, bland , iubitor, sacrificiul suprem pentru mantuirea ta. Asta in eventualitatea in care Il cunosti. Daca nu Il cunosti cauta sa Il afli. Citeste Evangheliile, care povestesc despre El si despre cate a facut El pentru tine, ca a murit moarte de cruce, biciuit, dispretuit si parasit de toti desi era Dumnezeu...Dar a suferit toate astea tocmai pentru ca tu si iubitul tau sa aveti mantuirea si sa puteti fi impreuna cu El pe pamant si in cer. Noi meritam moartea pentru multele noastre pacate, dar El a luat asupra Lui toate pacatele noastre si a suferit moartea in locul nostru, pentru ca noi sa nu mai murim ci sa avem viata vesnica impreuna cu El.

Daca nu poti sa traiesti in curatie relatia ta cu iubitul tau , propune-i sa va casatoriti ca sa nu mai traiti in pacat. Daca nu vrea, roaga-te sa Il convinga Dumnezeu. Dumnezeu primeste rugaciunile pe care le faci din dorinta de a nu mai pacatui. Si arata-i frumusetea lui Hristos, sa stie ca Dumnezeu este dragoste, iubeste oamenii dar uraste pacatul,mai ales ca pacatele noastre L-au costat atat de mult, anume moartea in chinuri groaznice a singurului Sau Fiu. De aceea Dumnezeu ne vrea pentru El, ne ajuta, ne sprijina, ne da o viata noua, cu conditia sa lasam pacatul si sa venim la El, in bratele Sale ocrotitoare.
Dumnezeu sa va ajute pe amandoi sa alegeti calea cea buna!

Cred că orice om care vrea sa se lepede de un pacate simte o frica gandindu-se ca viata lui va fi lipsita de o placere. Numai ca acesta placere este urmata de suferinta. Numai ca Dumnezeu nu ramane dator si compenseaza totul cu dragostea Sa, si cred ca stii despre ce e vorba.

Daca te-ai mai spovedit la preotul din cartierul tau ar fi bine sa te duci tot la el. Sau sa iei binecuvantare sa te duci la altul, asta in cazul in care vrei sa te duci la un alt preot despre care se stie ca e un duhovnic mai bun.

Rusine simtim cu totii cand mergem la spovedit, sa stii. Nu ne e rusine cand facem pacatele dar o simtim cand vrem sa ne spovedim, vezi ce viclean e vrajmasul... Dar cu ajutorul lui Dumnezeu trecem si peste asta.

Sa stii ca pentru un duhovnic faptul ca cineva vine cu pacate mari pe care vrea sa le stearga e o bucurie ca mai ajuta inca un suflet sa se indrepte catre Dumnezeu.

Nu vreau sa spun prea multe legat de relatia cu prietenul tau decat ca, daca el vrea sa continue viata fara sa vrea sa se intoarca la Hristos i-ai face un bine (mai ales ca tii la el si il iubesti) daca nu ai mai continua sa faci pacate impreuna cu el. Chiar daca va fi revoltat si aceasta situatie sau/si v-ar duce la despartire tu si Dumnezeu stiti ca e mai bine asa...

Noi, cei de pe forum incercam sa iti dam cele mai bune sfaturi, dar mai mult decat atat doar Dumnezeu te poate ajuta sa iei cele mai bune decizii pentru tine si prietenul tau.
Dumnezeu sa te aiba in paza.

Renunti la relatiile intime si ii dai sa citeasca despre Arsenie Boca..O sa-l trezeasca !

of... i-am dus cartea "Tinerii,familia si copiii nascuti in lanturi" de Arsenie Boca

Mai demult i-am citit despre post din cartea asta. Acum i-am zis ce cuprinde, adica temele principale. Din start mi-a zis ca n-o citeste si punct.El e si pe principiul ca citeste numai carti tehnice ca doar alea sunt utile, si acum vin eu cu o carte, care mai e si despre religie... L-am rugat sa ma lase sa i-o citesc eu. M-am gandit ca ia ceva timp dar daca intelege ceva e bine. Dupa vreo 2-3 pagini m-a oprit.

Am incercat sa-i explic ca judecata omului de capul lui e facuta cu simturile, si simturile vin din carne. E ca si cum te-ai uita la o bucata de carne si ai intreba-o ce si cum sa faci, ca trupul e un hoit stricacios, ca suntem pamant, si-n pamant ne intoarcem, si ca viata e asa de scurta ca trebuie sa facem ce e bine, in clipa mortii o sa ni se para viata asa de scurta, (cum pomenea parintele Cleopa... nu mai tin minte despre cine), c-o sa ni se para ca din pantecele mamei am cazut in mormant.

Nu cred ca "auzit" cu adevarat nimic din ce i-am zis. I-am explicat si ca il iubesc, si daca vreau viata asta ortodoxa nu inseamna ca el nu conteaza, dimpotriva (si i-am citit din cartea aceea despre casatorie si iubirea dintre sotzi, de ce nu trebuie sa inlocuim comuniunea cu senzualitatea,etc)...

S-a pun in pat si a inceput sa planga... cred ca se abtine sa vorbeasca prea mult ca sa nu ma jigneasca sau sa spuna ceva urat despre religie. Spune ca nu crede, si ca nu vrea ca viata sa-i fie afectata de religie, ca i se pare o prostie ce spun, etc.
I-am zis ca nu vreau sa ne despartim. Si nu vreau, mi-ar fi greu, e ca si cum as ramane fara o mana, sau mai rau. Un an si ceva poate nu e mult, dar nici putin... a avut timp sa inceapa sa faca parte din viata mea ca un fel de ruda apropiata, nu stiu cum sa explic bine. Am vorbit despre familie, copii, despre cum vrea mansarda si alte chestii de-astea. Si serios, nu vorbe-n vant, pt ca se tine de cuvant. Familia mea il place, totul e bine, efectiv totul e bine, singurul defect care ma deranjeaza e ca nu crede in Dumnezeu. Si daca ne-am cununa religios, cel mai probabil tot in desfranare am trai, daca nu-si schimba felul de a gandi sa vada lucurile clar, nu cu simturile...
E si vina mea ca am ingaduit ca relatia sa ia o turnura gresita din start, recunosc, trebuia sa fac totul bine de la inceput. Dar vreau sa indrept lucurile...

Dupa toata discutia asta despre ortodoxie si desfranare si familie... am adormit amandoi plangand stand imbratisati. Nu stiu ce sa cred, nu stiu cat timp va trece pana va lua o decizie. Eu nu vad nici o problema sa fin in continuare impreuna, sa petrecem timp, etc... dar fara sa mai traim in pacat ca inainte. Daca nu intelege motivele o sa se sature la un moment dat si-o sa puna singur punct. Nu vrea sa ne despartim. Si nici eu nu vreau. Dar daca el nu vrea sa facem lucrurile cum trebuie... nu stiu ce o sa se intample in continuare. Maine seara ne vedem iar... poate ii da Dumnezeu un gand bun si rasfoieste macar cartea pe care i-am lasat-o.

Dupa Sf.Maslu, maine, o sa vorbesc cu un preot sa vad cand ma poate spovedi.

Atitudinea de refuz a cartii s-ar putea rezuma in "Dragoste cu sila nu se poate." si "Dumnezeu nu Se baga pe gat". Referitor la asta cred ca e mai bine sa nu il constrangi in vreoun fel pentru ca nici Dumnezeu nu ne constrange, ne-a lasat libertate....
Ar fi bine sa nu pierzi nadejdea in Dumnezeu si sa te rogi ca prin duhovnic Dumnezeu sa te indrume. O avem pe Maica Domnului mijlocitoare. Ea ne poate ajuta daca ii cerem ajutorul.

Dumnezeu sa va ajute!

Pentru linistea imediata trebuie sa te spovedesti, pentru linistea de toate zilele trebuie sa alegi - ori ma casatoresc, ori rup relatia cu persoana respectiva. Nu te intrista ca este necredincioasa. Pavel spune ca se poate sfinti printr-o femeie credincioasa. Asa ca spor in lucrarea duhovniceasca.

Buna draga crestina
 

Am trecut prin asta si eu............
DAR
M-am rugat la Bunul Dumnezeu sa ma ajute ...ori casatorie cinstita ..ori sa plece din viata mea ....precizez ruga a fost cu lacrimi ,nopti la rand dar in special o noapte in care m-am rugat si Sf Mina era singurul acatist din casa pe vremea aceea ...rezultatul : intr-o saptamana a plecat de la mine ''fostul'' pe care eu il vedeam ca pe viitorul sot crede-ma ..dar am ales calea in care sa nu ma mai simt asa vinovata cand intru in Biserica ,sa atarne pacatele asa ..in fine( suferinta nu o pot explica cum a fost ,dar tot Dumnezeu te ajuta si acolo ,eu asta am simtit)
Ai grija ce ceri pentru ca rugaciunea este ascultata ,desi eu nevrednica poate nici nu merit asta ..Dumnezeu are mila de noi ...
Iti doresc hotararea ! care sa te aproprie de Dumnezeu ....cere si ti se v-a da dar nu dupa cum vrem noi atentie ci dupa cum doreste Bunul Dumnezeu ,El face lumina in viata ,sufletul si inima ta .
Ps Iti doresc mantuire
Ps 2 : Referitor la calugarie sfatul care l-am primit eu a fost : Calugaria o doresti numai din dragoste pentru Dumnezeu ,atunci dupa Voia Lui poti deveni Inger de Lumina ..sper sa iti fie si tie de folos precum si altora .
Ps 3 : Iubeste-l pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima cu tot cugetul si simtirile tale ,vei afla raspunsul.

Cu mai bine de 30 de ani in urma, am trait aproximativ cam aceeasi poveste, doar ca intre noi era o dragoste pe cat de sincera pe atat de nevinovata. Eu nu pot sa spun ca nu credeam in Dumnezeu, dar nu intelegeam mare lucru. O iubeam cu toata fiinta mea si nu ma deranja sa astept pana dupa ce ne vom casatori, dar, ipotetic, nu puteam sa accept postul, cel putin in relatia intima. Ma tara prin biserici si ma plictiseam grozav fiindca eu mergeam de dragul ei. Nu intelegeam nimic din sfanta Liturghie si abia asteptam sa se termine... 8-9 ani a durat relatia noastra, pana cand mama-sa (o femeie extrem de credincioasa) a facut cercetari si i-a gasit pe cineva care s-o merite cu adevarat. Acum este o preoteasa admirabila si foarte apreciata in oras. Anii au trecut, dar relatia noastra a ramas la fel de sincera si nevinovata. Ei ii datorez foarte mult din ceea ce-am ajuns astazi, si stiu ca s-a rugat mult pentru mine. Toata familia mea o iubeste ca pe cineva foarte drag. Copii ei au crescut sub ochii mei, iar cand ii vedeam prin oras, intram in prima cofetarie si le luam "ceva bun". Acum ne vedem din cand in cand la biserica si ma privesc ca pe unchiul lor cel mai apropiat... Nu regret nimic din tot ce s-a intamplat in relatia noastra. Nici macar decizia mamei ei de a o marita cu cineva pe care practic nu-l cunostea, nu am comentat-o. I-am spus doar: "Te iubesc atat de mult incat renunt la tine, daca asta iti este tie de folos in viata!" Mai tarziu mi-a dat si mie Dumnezeu mai mult decat meritam...

Sfatul meu: Nimic pe lumea asta nu poate fi mai presus de relatia ta cu Dumnezeu, indiferent cate incurajari vor veni din partea celor dragi. Eu sunt de principiu ca daca toata lumea e de acord cu ceva anume, atunci inseamna ca nu e deloc in ordine. Pentru ca de obicei, diavolul intervine sa zdruncine un plan placut lui Dumnezeu, iar daca nu-l zdruncina, inseamna ca-i de fapt planul lui. Poate ca totusi nu-i pierduta relatia voastra, dar cu siguranta este sortita esecului mai devreme sau mai tarziu (cunosc un asemenea caz cand in urma unui astfel de compromis, dupa nici 10 ani, ea a ramas o tanara vaduva cu doi copii, care nu va accepta niciodata sa-si refaca viata). Relatia de cuplu este aceea de a va salva unul pe celalalt. Ori el... dupa un timp, te va epuiza total, iar tu vei pierde si ce-ai avut dintotdeauna: credinta.
Ai mare grija de tine, draga mea. Macar un lucru trebuie sa intelegi: "Cine se-aseamana, se aduna!" Poate ca voi va asemanati in ceva anume, dar in cel mai important, nu, iar asta va va distruge intr-o zi!

Daca tu il iubesti sincer si daca si el te iubeste sincer atunci aveti o sansa. Sansa este sa il faci sa creada in Dumnezeu. Daca te iubeste cu adevarat va accepta ca tu sa il descoperi pe Dumnezeu lui.
Aici trebuie sa fi tu cu bagare de seama. Cum sa faci asta? Pana nu va trai el revelatia descoperiri nu va crede. Nu ai inceput bine, obligandu-l sa citeasca o carte sau alta.
Eu zic ca trebuie sa mergeti la o manastire, sa discutati cu staretul de acolo, sa ii explici problema si cu siguranta ca el ii va arata calea descoperirii. Tu nu poti singura, chiar daca esti sfatuita de duhovnic. Aceasta lucrare a descoperirii lui Dumnezeu este o lucrare mare si trebuie sa fi bun cunoscator al credintei ca sa o poti infaptui singura.
Daca nu vrea sa mearga cu tine, atunci renunta, si asculta sfatul de mai sus a lui OMUBUN.
Domnul sa fie cu voi.

Am vorbit si cu mama.

Mi-a zis ca-s nebuna si ca trebuie sa ma duc la psiholog, ca-mi distrug viatza (serios)

Nu vorbesti cu mama. Il iei pe el de mana si mergeti la manastire la un calugar. Nu vrea sa vina atunci va trebui sa renunti la el indiferent de ce va zice mama.

Sa stii ca sunt destui care patesc asa din partea parintilor. Copii vor sa se apropie de Dumnezeu dar tocmai parintii pun piedici. Exista expresia "nebun pentru Hristos" care se refera la cei ce se lepada de guraa lumii si de cele pacatoase ale lumii. Incep sa fie numiti "nebuni", "indoctrimati" de catre ceilalti oameni, probabil ca vor fi numiti si "fundamentalisti ortodocsi".
Nu este usor sa trecem prin asta, mai ales cand stim ca niciodata nu ne va parasi Dumnezeu si ca incercarile pe care le primim sunt o ocazie sa avansam duhovniceste.
Este adevarat ca sunt dure astfel de lovituri pe care le primim, dar daca nu eram capabili sa le trecem nu ni le ingaduia Dumnezeu.

"Intr-o noapte Fericitul Augustin a visat ca se plimba impreuna cu Dumnezeu pe malul marii, vazand unele momente trecute ale vietii sale. De fiecare data descoperea urme de pasi in nisip, cateodata erau doua, cateodata doar una singura. Lucrul acesta il deruta, pentru ca in momentele fericite ale vietii vedea doua urme, iar in momentele grele doar una singura. Atunci l-a intrebat pe Dumnezeu: "Mi-ai promis Doamne ca daca te voi urma, vei fi cu mine mereu. Eu insa am constatat ca atunci cand mi-a fost foarte greu in viata, tu m-ai parasit". Atunci Dumnezeu i-a raspuns: "In acele momente cand ai vazut doar o singura urma de pasi, atunci te-am purtat in brate". Când ne este cel mai greu, Dumnezeu ne ia in brate. Cineva spunea: „Dumnezeu nu ne fereste de orice suferinta, ci ne sustine in orice suferinta.” Fiecare dintre noi avem o cruce de purtat. S-o purtam cu incredere caci Domnul ne va fi alaturi.

Legat de mama ta, probabil vei avea de indurat de la ea pentru inceput, pana se va obisnui cu tine.
P.S. Avantajul tau e ca deja esti mare si nu cred ca mai pot avea parintii tai o influenta asa de mare asupra deciziilor tale, cum ar avea, de exemplu, asupra unui copil de 16 ani.

Dumnezeu sa iti fie sprijin!

Ai primit multe sfaturi intelepte aici,pe forum...dar vreau sa-ti scriu totusi si cuvintele mele:

Cateodata adultii sunt piatra de poticnire in calea catre Hristos,in loc sa fie o buna povata...in asemenea cazuri nu trebuie sa ii ascultam.

dar de Dumnezeu sa ascultam...asa ca nu mai trebuie sa repeti pacatul de a avea relatii intime cu el in afara casatoriei...si deocamdata nu poate fi vorba de casatorie,pentru ca exista o neintelegere fundamentala intre voi,in legatura cu credinta. Spune-i asta clar si raspicat, chiar daca se supara si chiar daca plange si probabil plangi si tu vazandu-l( stiu cum e,traiesc o situatie de acest fel destul de difcila). Fii ,,eroul lui Hristos'',cum spune parintele Papacioc...
,,Daca ochiul tau te face sa cazi in pacat,scoate-l de la tine'', ,,Daca mana ta te face sa cazi in pacat''...

El va decide daca va ramane cu tine respectand credinta ta...daca va pleca de langa tine, inseamna ca Domnul a vrut sa fie asa...daca va ramane, tot Voia Domnului este,ca el sa se intoarca prin tine la credinta...Deci, draga mea, faca-se Voia Domnului!

Tu roaga-te pentru el, pentru voi, dar roaga-te foarte intens, ca si cum ar fi o chestiune de viata si de moarte...asa cum a facut Petru cand se scufunda..nu a zis decat ,,Doamne, scapa-ma!''...si a fost de ajuns ca sa vada Mana lui Hristos intinzandu-se spre el...

Este bine ca ai constientizat ca Domnul este ,,Calea ,Adevarul si Viata'', mergi pe calea aceasta, apropiindu-te de El prin Biserica,prin Sfintele Taine...este foarte bine sa iti marturisesti pacatele si apoi sa te impartasesti cu Hristos...
Cum iti mai spunea cineva,nimeni nu poate spune in ce pacate va mai cadea..important la Spovedanie cred ca este hotararea ta...un parinte spunea ca trebuie sa fie o hotararea foarte mare:,,mai bine sa mor decat sa mai fac pacatul acesta''...cam asa ar trebui sa spunem..bineinteles ca este greu, vrajmasul sta la panda, ,,urla racnind ca un leu'', dar tu nu esti singura, ci il ai pe Hristos de partea ta in drumul indreptarii...si pe El il auzi spunand ,,Indrazneste, fiica!''

Doamne ajuta!

ps: asteptam vestile bune dupa un timp in legatura cu tine:)
ps2:gandeste-te si ca este o incercare si multumeste-I Domnului pentru ea

Problemele mele cu mama nu-s de ieri-de azi. Pe mine m-au crescut bunicii (ca pe multi alti copii dealtfel,ce-i drept), mama venea odata la 2 saptamani, imi aducea cateva dulciuri, apoi pleca. Nici macar nu m-a alaptat cat timp trebuia, si din cauza asta am o boala de ficat care si acum ma supara. Atunci, cand eram mica, am fost la un pas de moarte din cauza asta, si singurii care m-au ingrijit au fost bunicii mei. Mereu am judecat-o pt asta si mereu am tinut minte cat de rar venea si cum ma duceam cu ea si plangeam pana la capatul ulitzei sa ma ia cu ea.
Si pt faptul ca n-am avut tata am judecat-o, s-au despartit doar din cauza ca (mama) n-a vrut sa se mute in alt oras. Mi se pare un motiv asa de stupid ca mereu am invinovatit-o in mintea mea ca nu am un tata. Tin minte ca... eram mica, si mama isi facuse un... prieten. Mi-aduc aminte cum bunica o certa si-i zicea ca-i o catzea, ca ar trebui sa-si creasca copilul... Mai incolo, m-a luat cu ea ca sa ma dea la scoala la oras. Cand am inceput scoala nu stia si nici n-o interesa daca stiu sa citesc sau nu, daca stiu sa numar sau din ce cauza greseam cand greseam... Si nu era niciodata acasa. Dimineatza pleca inainte sa ma trezesc eu, seara venea tarziu, apoi mai si iesea in oras.

Cea mai rea parte a venit dupa ceva timp cand am mai crescut. Nu exagerez cu nimic cand spun ca nu a fost zi data de la Dumnezeu sa nu ma injure (vulgar ca un tirist in trafic), sa nu ma dracuie, si sa nu ma blesteme. Se enerveaza din orice lucru cat de marunt si incepe sa injure. Ma lasa nervii, n-o mai suport.
Despre religie... ce sa mai zic... tin minte cand am rugat-o sa ma ajute sa invatz Crezul in clasa a doua, nu s-a putut abtine sa nu faca misto, la "astept invierea mortilor si viata vecului ce va sa vina" a pufnit-o rasu' si mi-a zis ca popa' ala de la scoala e nebun ca ne pune sa invatam ditamai rugaciunea, si mi-a zis sa-i zic dupa ce zic "astept invierea mortilor si viata veeacului ce va sa vina" - <asteapta parinte!"> si din nou a pufnit-o rasul.
Am incercat odata s-o fac sa vina si la biserica. Mai multe pacate mi-am facut, n-are rabdare sa stea locului nici doua minute, o enerveaza ca nu intelege nimic din slujba si ca e aglomeratie si o ia cu toate ametelile si lesinurile posibile de la fumul de lumanare. Se uita de mine permanent, tot timpul imi face semne disperate sau vorbeste cu mine... si batic nu mai zic, bineinteles i se pare ridicol sa poarte.
Fumeaza tot timpul, am incercat s-o conving prin toate metodele sa se lase. Cand eram in liceu imi dadea tigari sa fumez si-mi zicea ca-i normal, cam toti copii se apuca de fumat in liceu, daca vreau tigari, sa iau de la ea.
Alta chestie de care incerc s-o conving e sa renunte la o relatie cu un barbat insurat care niciodata n-o sa divorteze oricum. Si aici imi zice ca-s absurda si nebuna.

Daca stam mai mult de-un sfert de ora in acelasi loc e imposibil sa nu ma injure/dracuie/blesteme. M-am saturat pana peste cap.

MAMA e principalul motiv pt care nu vreau sa renunt la relatia cu prietenul meu. S-a lasat de fumat la vreo 2 luni dupa ce ne-am cunoscut, desi fuma mult, nu m-a injurat niciodata si nu tipa la mine nici cand mai avem mici conflicte. Si conflictele nu se transforma niciodata in certuri, si e foarte calm. Acum situatia cu el e cam asa: nu crede in Dumnezeu, dar imi tolereaza, desi cu greu alegerea. Per total nu pot sa spun ca s-a schimbat cu nimic in rau atitudinea lui fatza de mine. Totul e la fel,vorbim, ne ajutam... luna viitoare o sa ma duc la doctor pt o mica interventie chirurgicala la un picior, n-o sa am nevoie de internare, dar mi-ar fi de ajutor cineva sa stea cu mine p-acolo, mai ales ca e-n alt oras,si o sa cam schopatez putin, o sa fie dureros dupa ce trece anestezia... si mi-a zis ca vine cu mine. Mama n-a mai venit cu mine la spital de cand mi-am facut prima analiza, zice ca-s mare si ma descurc si singura si oricum ... n-are niciodata timp.
Nu vreau sa-l parasesc.Pe langa timpul cu mama, timpul petrecit cu el e ca o oaza de liniste si relaxare. Daca el o sa vrea sa plece din cauza alegerii mele religioase,e altceva.... va fi optiunea lui, n-o sa pot sa-l opresc...
Despre cuninie... pai el VREA sa ne casatorim/cununam,vrea copii- dar nu asa acum. El vrea CASA si daca ne-am casatori acum ar cam trebui sa stam in chirie la bloc o vreme, ceea ce ar cam incetini cu mult proiectul cu "casa adevarata pe pamant"...

Indiferent de ceea ce se intampla, sa Ii dam slava lui Dumnezeu si sa-I multumim pentru toate.
Sa te rogi Maicii Domnului si sa nu pierzi nadejdea in Dumnezeu.
Sa citesti ce scrie aici: http://candela-aprinsa.blogspot.com/...t-arsenie.html

Dumnezeu sa te ocroteasca pe tine si pe prietenul tau.

Imi pare , sincer foarte rau ca nu poti avea nici un sprijin din partea mamei tale.Nu am stiut adevarata poveste.Atunci ,inseamna ca esti cam singura pe "calea "asta destul de anevoioasa catre mantuire.Dumnezeu sa te intareasca si sa-ti de-a gandul cel bun,pentru a reusi in ceea ce ti-ai propus.As fi vrut sa te pomenesc in rugaciunile mele zilnice,dar nu-ti stiu prenumele.Doamne Ajuta.

Rugăciunile făcute din inimă sunt grabnic ascultate ! Acum depinde şi ceea ce cerem pentru că, sigur ştii asta, dacă Dumnezeu ştie că acel lucru pe care-l cerem nu ne ajută la mântuirea sufletului ci mai rău ne-ar dăuna sigur nu ni-l va da. Tu roagă-te pentru mântuire sufletului şi ca să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a ta !

Spune: " Doamne eu vreau să mă mântuiesc şi vreau şi ca X prietenul meu să se mântuiască, fă Doamne cum ştii tu numai mântuieşte-ne fie împreună fie separat !"

Chiar dacă vă despărţiţi dar prin rugăciunile tale el se va întoarce la Dumnezeu , vei fi mult mai fericită decât vei putea fi dacă aţi ţine-o aşa, căsătoriţi sau nu. Departe de Dumnezeu nu vă veţi găsi pacea !

Dacă vă veţi despărţi poate cu timpul tot pentru rugăciunile tale şi de dragul tău va vedea cât de importantă este credinţa pentru tine şi lupta pe care o duci (căci vei avea multe ispite din familie, de la lume, de la diavol şi chiar de la trupul tău) şi poate va dori să cunoască şi el credinţa...

Rugăciune, multă rugăciune şi nu te lăsa de drumul tău, ţi-am spus o să ai multe ispite dar să nu te temi Domnul este cu tine şi are cununa pregătită pentru tine ! Să lupţi să o câştigi ! Dumnezeu să te întărească !

PS: Să ştii că Dumnezeu nu se supără dacă nu ascultăm de părinţii care ne învaţă la rău, la păcate, ci se bucură, căci spune că acela care va iubi mai mult pe mamă, sau pe frate, etc decât pe Mine .. acela nu este vrednic de Mine! (Am citat din memorie să mă corecteze fraţii dacă am scris greşit, oricum esnţa cred că a reieşit :4:)

Draga crestinortodoxa
 

Urmeaza-ti calea ta cea dreapta, daca mama ta te impiedica nu e un pacat daca nu o asculti.
Avva Antonie , atunci cand a primit vizita parintilor lui odata, a cazut in genunchi cu capul in tarana si le-a spus: daca nu plecati de aici nu ma ridic. Pana nu plecati eu nu ma ridic si nu a vrut nici sa-i priveasca pentru ca stia ca il vor tulbura in lucrarea lui de mantuire.
Te inteleg ca ai gasit acum in prietenul tau oaza de liniste, dar cerceteaza cu atentie ca daca te intrerupe din drumul tau sufletesc atunci este doar o oaza inchipuita. Du-te cu el la manastire, propune-i o excursie pana acolo, iar acolo vorbiti cu un calugar si cu siguranta ca il va ajuta si pe el sa vada adevarul despre credinta. Propune-i usor, ca un joc, spune-i duios, fara cuvant aspru si obligatoriu, ca mergeti la manastire, ca simti nevoia sa te rogi acolo si ca simti nevoia sa il ai pe el alaturi ca cel mai scump om pentru tine. Atat. Multi mireni au mers si au gasit acolo adevaratele oaze sufletesti. Daca te iubeste, te intelege si vine cu tine. De acolo mai departe ai sa vezi lucrarea lui Dumnezeu. Domnul sa fie cu tine.