sotul vs familia de origine
 

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Irina, asculta-ma cu atentie!
Sub nici o forma sa nu renunti la familia ta si sa nu o neglijezi pentru el, mai ales in conditiile in care sunteti proaspat casatoriti.

DACA EL DE PE ACUM face aceste scene imagineaza-ti ce se va intimpla mai tirziu!!!

Daca nu-i place si nu poti sa-l dai pe "brazda" da-i URGENT papucii!! cit inca nu este prea tirziu!

NU EZITA! ...Fa-ti un mare serviciu..nu ai sa regreti ..iar barbatii nu au intrat in pamint, vei gasi altul, respectuos.
Pasiunea nebuna trece si ramine DOAR RESPECTUL RECIPROC...care la voi lipseste de pe-acum!

numai bine

"Sangele apa nu se face", spune o vorba din batrani. Sotul tau trebuie sa inteleaga ca este necesar sa nu te rupi de familie, ca trebuie sa existe respect reciproc.Insista! Daca te iubeste, iti va accepta si familia.

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

Astea Daniel, vin de pe vremea cind femeia avea o valoare de jumatate de om, si una doua era azvirlita cit colo daca nu se conforma.
Daca sotul/sotia nu este respectuos/oasa cu familia ei/lui, ESTE UN MARE SEMNAL DE ALARMA! si trebuie facut ceva rapid!

Din puctul meu de vedere ar fi doua cauze:fie sotul tau este o fire extrem de posesiva, cand te intorci de la ai tai banuiesc ca ii povestesti ce ai facut acolo si ce ai mai vorbit,iar el se simte teribil de neglijat;fie inca nu a putut trece peste faptul ca nu a fost acceptat la inceput.E o chestiune de orgoliu de care trebuie sa tii seama,si care ii va trece in timp,cu siguranta.

Multumiti-i lui Dumnezeu. Sunt o multime de familii in care lucrurile scartaie rau. Daca problema cea mai mare este cea pe care o relatati mai jos sunteti una din putinele femei cu maaari sanse la fericire in casnicie :)

Ii este frica.

Familia dumneavoastra s-a opus casatoriei voastre.
Rana lui nu s-a vindecat.
In mintea lui el este un ginere respins de socri.

Cheia vindecarii acestei relatii intre sotul si parintii dumneavoastra este chiar in mana dumneavoastra.

El trebuie sa simta ca il iubiti pe el mai mult decat va iubiti parintii. Pentru ca asa ar si trebui sa fie.
Inainte de a se casatori cei doi ar trebui sa stie ca exista niste conditii pe care trebuie sa le indeplineasca si abia apoi sa intemeieze o familie.

Una dintre conditii este aceasta: sa fie in stare „sa lase” familiile din care vin.
Sa fie gata sa le lase emotional, sa le lase financiar sa le lase din orice punct de vedere.

Isi intemeiaza o familie daca sunt in stare sa isi lase familiile din care vin, pentru a intemeia o noua familie.
Daca nu, sa nu se castoreasca. Sa stea langa mami si langa tati. Ma refer si la baieti si la fete.

Nu ma intelegeti gresit: nu spun ca trebuie „sa-i lase” de izbeliste, in mod special daca sunt in varsta sau bolnavi. Trebuie sa-i respecte si sa-i iubeasca in continuare dar prioritar este partenerul de viata.

Si aceasta nu este o lege moderna. Nici din Evul Mediu. Nici din antichitate. De la creeatie, Dumnezeu a hotarat asa:
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Geneza 2:24

In concluzie:
1. Daca il vei face pe sotul tau sa simta ca il iubesti pe el mai mult decat pe parintii tai vei putea sta cu zilele la ei in casa. Nu se va mai simti amenintat. In mod special daca parintii tai ii vor transmite in timp ca si ei si-au schimbat pozitia si il doresc cu adevarat.
2. Daca sotul tau nu va ajunge sa simta si sa creada ca il iubesti pe el mai mult decat pe mama ta, toata viata veti fi in conflict pe aceasta tema.

P.S. Dupa cum se poate vedea in ID-ul meu, eu nu sunt ortodox.
Ti-am spus ceea ce as fi sugerat oricarei credincioase (sau credincios) din biserica mea daca ar fi prezentat problema ta.

Fii binecuvantata...

Irinelu, voi sunteti casatoriti in fata lui Dumnezeu, la biserica? daca sunteti casatoriti, atunci e valabil pasajul din Geneza. Daca nu...

Cred ca este o persoana teribil de nesigura pe ea si posesiva,numai ca tu nu esti o posesie,ci un OM!
Este inuman sa ii ceri celui de langa tine sa taie legatura cu familia de origine si daca acum la inceputul casniciei nu vei reglementa situatia asta,mai tarziu iti va fi aproape imposibil sa mai ajungi la un acord cu el.
Viata de cuplu presupune sa il iubesti pe celalalt asa cum este el si sa ii dai libertate,nu sa ajungi sa ii interzici sa se vada cu familia,prietenii,sa mai socializeze,eventual sa nici nu mai iasa din casa prea mult daca se poate si sa il inchizi intr-o colivie.
Faptul ca are astfel de simtaminte fata de un copil e ceva patologic si te rog sa ai grija cu el:nu uita ca iubirea si casnicia au un cu totul alt scop,nicidecum sclavia si desfiintarea personalitatii noastre.
Incurajandu-i acest comportament prin acceptarea situatiei,nu vei reusi decat sa strangi latul si mai mult in jurul tau pana nu vei mai sti cum sa iesi din acest cerc vicios.
Da,asteapta-te cand vei refuza sa ii faci pe plac,sa se dezlantuie si sa provoace un adevarat iures,sa incerce sa te manipuleze in fel si chip,insa nu ceda daca vrei sa iti duci familia pe calea echilibrului.
Comunica cu el in acelasi timp si determina-l sa te faca sa intelegi ce temeri are si asigura-l ca sunt nefondate,eventual iti poti implica si parintii in acest demers.
Mai presus de barbatul tau trebuie sa conteze Dumnezeu,iar El nu vrea ca noi sa punem un om mai presus de toti si de El,iar cand ajungem sa uitam de noi insine,de oamenii dragi,de misiunea pe care o da Dumnezeu fiecaruia in aceasta lume exact asta facem.

Din ceea ce am observat, ceea ce vă îngrijorează şi vă duce în asemenea situaţie de conflict interior este de cele mai multe ori rezultatul unei diferenţe culturale. "Familiile extinse" sunt expresia unei culturi pe care Alvin Toffler o numea "de priml val", pe când "familiile nucleare", adică cei doi şi eventualii copii, sunt expresia "celui de al doilea val". Primele sunt mai des întâlnite în societăţi mai rurale, bazate mai mult pe agricultură, iar celelalte în cele bazate mai mult pe industrie şi servicii, citadine. Din cauza faptului că românii nu au avut o civilizaţie a urbei (până foarte recent în istorie am avut oraşe mici, puţine, cosmopolite şi având caracter de "sate mai mari"), mai mult sau mai puţin suntem cu toţii "ţărani veniţi la oraş" ca să zic aşa. Dar diferim prin a câta generaţie la oraş suntem. Cu cât citadinizarea unei familii s-a petrecut mai de mult, cu atât descendentul unei asemenea familii evoluează spre o mentalitate căreia îi e proprie familia nucleară. Şi invers, în cazul în care venirea la oraş s-a petrecut mai recent (pe vremea părinţilor sau bunicilor), încă este viu modelul unei familii extinse. Între conştiinţa socială şi realitatea socială e mereu un decalaj. Întâlnim des probleme ca cea semnalată de dv când există inegalitate a "numărului de generaţii la oraş".

Ceea ce am dat aici este o posibilă explicaţie, dar nu o justificare a unei pretenţii care sună un pic tiranic. Desigur că prima noastră îndatorire este faţă de soţ (şi de copii, când există), dar asta nu înseamnă să ne tăiem rădăcinile şi să nu ne mai vizităm părinţii, fraţii, rudele. Cu 2000 de ani în urmă, o femeie plină de har a rămas însărcinată în chip minunat. Avea multe griji şi situaţia ei materală şi socială nu era prea strălucită. Totuşi a găsit resurse să meargă să o ajute timp de trei luni pe verişoara sa, care locuia în cu totul alt sat, destul de departe pe vremea acea. Verişoara ei îmbătrânise tot rugându-se să aibă şi ea un copil, iar acum minunea se întâmplase. Din cauza vârstei era de aşteptat ca sarcina să meargă cu probleme. Totuşi, Iosif a acceptat ca Maria să meargă să o ajute până ce Elisabeta a născut, şi asta timp de 3 luni ! Dacă Iosif a acceptat asta, oare soţul dv de ce nu ar accepta să plecaţi nu timp de trei luni, ci timp de o jumătate de zi şi ca să vă vedeţi nu verişoara, ci părinţii ?
De aceea, trebuie să discutaţi cu soţul astfel de lucruri. La urma urmei, modelul de familie al creştinilor nu este nici Primul Val, nici al Doilea Val, ci Sfânta Familie. Rugaţi-vă împreună. Spuneţi-I lui Dumnezeu că dv aţi dori să fiţi asemenea Mariei, iar el asemenea lui Iosif, cereţi-i întărire şi haruri lucrătoare pentru aceasta. Nu uitaţi că nu există "familii în doi", ci că, glumind un pic, orice familie este un "menage a trois": el, ea şi, între ei, Dumnezeu care i-a unit.

Cu fraternitate în Cristos,
M.D.

Se vede că nu ești căsătorită sau dacă ești mă îndoiesc că ți-ar merge prea bine în căsnicie.
Nu am intervenit deloc cu răutate, e doar o constatare și dacă vrei să înțelegi, bine, dacă nu vrei, iarăși bine, e doar viața ta în joc. Cât despre credința noastră: Să-l punem mai presus pe Dumnezeu și să uităm de mofturile "traiului" cu prima familie ("va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa"), cel mai important este traiul cu persoana pe care ți-ai ales-o să-ți fie soț / soție pe viață.

Cred că bănuiesc de unde vine înverșunarea ateilor sau "căldiceilor" de a nu accepta ca unică (sau, mă rog, prioritară) familia ta și nu familia extinsă. Cred că este vorba de acceptarea tacită a faptului că soțul / soția nu e pe viață, dar părinții sunt unici, nu-i așa, stimabili atei sau "căldicei"? Ateul sau "căldicelul" își va lua tot timpul o "marjă de siguranță", el nu va avea încredere desăvârșită în partenerul de viață, fiindcă nu are încredere desăvârșită în însuși Creatorul său. Fiindcă dacă ar avea încredere în Dumnezeu și și-ar închina viața întru Hristos, ar IUBI și n-ar mai avea atâtea probleme despre ce, cât și cum are, va conta doar ceea ce este.

În concluzie, fiecare soț / soție să-și vadă de propria familie (e prima noastră obligație), ceea ce nu exclude respectul și atenția față de părinții noștri sau chiar ajutorul nostru când aceștia au nevoie. În nici un caz, nu înseamnă naveta zilnică (sau aproape zilnică) între domiciliul părinților și domiciliul conjugal. Nu contează dacă e vorba de băiețelul mămichii sau fetița mămichii, e și responsabilitatea unor părinți care nu pot pricepe că soții trebuie să-și vadă de viața lor, iar ceea ce se întâmplă între ei e numai problema lor. Acest tip de părinți, probabil că ar trebui să-și vadă de frustările și neîmplinirile lor pe parcursul vieții și să nu influențeze relația tinerilor soți cu tot soiul de prejudecăți și "sfaturi utile".

I Calin,initiatoarea topicului spune doua lucruri grave in opinia mea:
-isi viziteaza parintii o ora la 3-4 saptamani si atunci se alege cu un scandal monstru si cu tot felul de atacuri verbale la adresa familiei ei;
-sotul este inversunat inclusiv pe membrul cel mai mic al familiei de doar cativa anisori,ceea ce este deja ceva ce tine de patologic,nu de judecata unui om normal.

Evident ca atunci cand te casatoresti si iti intemeiezi o familie,aceea sa fie prioritara,insa in cazul de fata deja avem de a face cu o extrema.
Casatoria si familia nu inseamna sclavie,oameni buni,iar cand iubesti pe cineva nu ii pui lanturile de gat!
I Calin,nu stiu cui te adresezi cu "atei si caldiceli",insa si eu ti-as putea povesti despre persoane care isi ascund frustrarile in spatele unui crestinism prost inteles,sfarsind prin a deveni mai ceva decat fariseii din timpurile lui Iisus,insa nu despre asta discutam aici,nu-i asa?

salut,heaven
 

sa interzici jumatatii tale sa-si vizite parintii, inseamna cred io, dictatura.conform legilor laice, o astfel de atitudine inseamna incalcarea drepturilor omului si cetateanului,iar religios, inseamna incalcarea poruncii:cinsteste pe tatal tau si pe mama ta,pentruca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da domnul,dumnezeul tau.
doamna respectiva are mult de luptat cu sotul ei,dumnezeu sa o intareasca.

Doamna respectivă are mult de luptat, într-adevăr. Dar singura luptă de luptat este cu noi înșine. Să nu-mi spuneți că împotrivirea soțului doamnei nu vine dintr-un "teren fertil" că nu o cred. Am înțeles că părinții doamnei nu au fost de acord cu căsătoria. Și acum soțul ce să spună: "Du-te draga mea, în mod regulat, la mămică-ta și tăticu-tău, o să aibă ei grijă să te întoarcă împotriva mea?" Mie să nu-mi spuneți că niște părinți care nu sunt de acord cu o anumită căsnicie, vor fi vreodată? Extrem de rar... În preajma mea, nu s-au întâmplat minuni de genul ăsta. Ba mai degrabă altele de genul "vezi-ți, mamă, de treaba ta, e treaba mea cum mă înțeleg cu ea. Nu-ți convine, du-te cât de iute la casa ta". Părinții ăștia "protectori" care-și bagă nasul, "vezi Doamne, din iubire pentru copii", nu fac decât să distrugă vieți. Da, ați citit bine: astfel de părinți distrug viața copiilor lor.

Să lupte "doamna respectiva cu sotul ei"? Dar de ce să nu lupte cu ea însăși și cu părinții ei să demonstreze, totuși, acelui soț neacceptat că părinții ei îl iubesc cu adevărat și l-au acceptat ca și pe un copil al lor? Nu copii sunt vinovați. Singurii vinovați sunt părinții. De ei depinde până și dragostea copiilor față de ei. L-au invitat pe acel soț acasă la ei? Au încercat împăcarea amiabilă? Acel soț este ca și un copil "refuzat la export"! V-ați gândit la asta când îl tot condamnați? V-ați obișnuit să credeți că părinții după o anumită vârstă nu mai au responsabilități și numai copii sunt cei care le au fiindcă, vezi Doamne, ei sunt bătrâni. Haida de... Toți avem responsabilități până când moartea ne va lua. Și cu atât mai mult părinții față de copii și NU INVERS. (Am și eu copii și pot să spun că nu mi-s datori cu nimic, nici măcar cu iubire dacă vor considera că trebuie să fie așa; "să nu mă caute în veci" dacă consideră că așa e bine; datoria este NUMAI A MEA: ei nu au cerut să se nască, eu i-am adus pe lume, obligațiile sunt ale mele și drepturile ale lor).

Așadar, părinții acelei doamne să-și vadă de lungul nasului și în calitate de părinți să caute împăcarea și nu să i-o ceară unui copil pe care "l-au dușmănit" și l-au refuzat pe motiv că fata lor "ar fi meritat ceva mai bun". Dacă fata lor a considerat că asta i se cuvine și ăsta este binele care i se cuvine, stimabilii părinți să facă bine să accepte situația și "să nu știe ei mai bine, că au ei experiență". Revolta tânărului soț este justificată. Nejustificată este atitudinea părinților ei, care probabil, din prea multă știință și de "dragul" propriilor progenituri, urăsc știința altora și progeniturile altora. V-ați pus problema că și acel tânăr soț este copilul cuiva și probabil că are o mamă care suferă că propriul ei prunc este desconsiderat de niște părinți "ultraînțelepți"?
Hai, să vedem problema din toate perspectivele și să nu spunem "doamna respectiva are mult de luptat cu sotul ei,dumnezeu sa o intareasca" sau că respectivul are ceva patologic că-i refuză pe socrii săi "iubitori". Oare nu are soțul de luptat cu niște oameni care-și ascund frustrările proprii în spatele unor recomandări și sfaturi utile? Și-l văd pe dracu' în propriul ginere când ar trebui să-l vadă și în ei înșiși? Și oare doamna respectivă s-a măritat sau este încă fetița mămichii și a tăticului? E pregătită oare pentru o familie, are nevoie de mămica sau de soțul ei să schimbe scutecele pruncilor viitori?

pentru a fi inteleasa problema cu adevarat initiatoarea topicului ar trebui sa mai dea cateva amanunte:- sotul isi viziteaza parintii? sau...ii mai are in viata?...si de aici pot aparea probleme-dc el nu mai are pe nimeni sau nu are o legatura stransa cu ei poate sa simta ca casatoria lui nu e completa si ca te imparte cu altii{rudele tale};
Eu dupa ce m-am casatorit am simtit nevoia sa stau izolata sa nu stie nimeni nimic despre planurile mele,despre ce fac, nimic. Eram bucuroasa de familia mea nou formata si nu voiam sfaturi de la nimeni-nici bune nici rele- voiam sa fiu lasata in pace...sa gresesc, sa imi fie greu ,sa simt ca am familia mea, doar a mea. In timp sentimentul de izolare s-a mai diminuat dar totusi nu imi place sa am o relatie prea stransa cu parintii:nici ai mei nici ai lui...ii sunam, vorbim dar fara prea multe dulcegarii. Poate sotul tau simte in acelasi fel cu mine iar daca Irina? cand aduce vorba de parinti mai scapa o vorba de genul "mamica"....nu ii avantajeaza deloc situatia.
Trebuie analizata situatia mai amanuntit si cu rabdare iar sfaturile primite prin care ti se zice sa renunti la sotul tau mi se par un pic prea aspre. Citisem intr-o carte despre un baiat care a mers la duhovnic ca avea probleme cu sotia si mama lui...a primit un sfat "barbatul sa-si iubeasca femeia mai mult decat pe mama sa si decat pe oricare alta ruda sau persoana iubita. dragostea lui fata de parintii sai sa se canalizeze prin intermediul femeii sale. Fireste ca, acelasi lucru trebuia sa-l fac si femeia"-cuviosul Paisie Aghioritul,vol4-viata de familie.

salut,i.calin
 

calin,sa completez:si sotul trebe sa lupte ptr.familia lui,si parintii lor trebe sa-i povatuiasca ptr.binele lor,deci toti trebe sa puna umarul la propasirea tinerei familii.

Am postat și mai sus opiniile mele (pe baza faptelor pe care le-ai enunțat aici) cu privire la aceast situație. Revin punctual:

Si eu...care sunt atat de legata de familie.

Asta-i bine, dar eu am impresia că tu confunzi famiile de care trebuie să fii legată sau, măcar, ordinea priorităților.

Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata.

Și nu crezi că soțul tot observă această admirație perplexă față de părinții tăi și probabil că el (s-ar putea considera astfel) este "desconsideratul satului"? Sau cel puțin nu mai ai vreme de el printre atâtea "admirații" față de părinți...

Părinții sunt datori să facă tot timpul TOTUL pentru tine fiindcă ți-au dat viață fără să o ceri. Tu nu trebuie să te simți îndatorată mai mult decât ți-o cere însuși Dumnezeu. Adică, "va lăsa pe tatăl și pe mama sa", devenind cu partenerul de viață un singur trup, dar cu cinstea cuvenită acordată părinților. Cinste, nu îndatorare veșnică. Lasă-i să se simtă ei datori, fiindcă le-a plăcut când te-au făcut!

Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.

Oare de ce mă îndoiesc de asta? Îți spun de ce: am și o vârstă și atâtea am văzut și în propria mea situație și pe la alții ca să cred că părinții care "se bagă în bucătărie" nu se bagă și în altă parte. Doamne ferește, nu cred că ai minți, dar percepția ta "cu băgatul părinților" este destul de diminuată, dat fiind faptul că sunt părinții tăi și tu ești tare atașată de ei. (poate mai mult decât ar trebui, măritată fiind). Cred că ar trebui să fii mai explicită!


Imi reproseaza totul la ei.


Te miră? După ce ei au fost o vreme împotriva lui? Mă îndoiesc că s-au schimbat peste noapte!


Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori.

Deja ți-ai exprimat o părere subiectivă gravă despre soțul tău. "Patologic", spui? Unde e iubirea, domniță? Sau "deși patologic, te iubesc, dragule"? Oare, în particular, nu-i spui și nebun? Sau alte apelative călduțe pe care le mai aud prin unele familii?

Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Ce-ar fi să-ți dorești și tu o familie cu el și cu copii voștri? Nu cu părinții tăi sau ai lui (cred că au loc, nu?), frații, verii și alții?

Cu cine vrei să trăiești alături? Cu soțul tău? Cu părinții tăi? Cu toții? Dar soțul tău este pe post de ursuleț de pluș și tu vrei să rămâi cu părinții ca și cum nu te-ai fi măritat? Sau ce vrei, de fapt, că nu înțeleg prea bine. Te-ai măritat? Foarte bine... Fă bine și ai grijă de familia ta.
Eu m-am însurat, am soție, am copii și nu mi-am văzut părinții de o jumătate de an (doar la telefon). Asta nu înseamnă că nu-i respect, dar AM FAMILIE. Părinții nu mai sunt familia mea! Și nici socrii! Când îi văd, e bine, îi cinstesc, îi ajut.
Referitor la asta: socrii mei nu îndrăznesc să-i spună soției mele ceva rău de mine, nici acum după ani de zile de căsnicie. Știi, de ce? Chiar la început soția mea le-a spus: "Nu m-am măritat cu voi, ci cu el. Dacă vreți să-l iubiți, bine, dacă nu, la revedere." Mi-e nu mi-a cerut niciodată să-i accept pe părinții ei, ci le-a cerut lor să mă accepte pe mine. La fel, mama mea nu a dorit-o pe soția mea, a urât-o enorm de mult... Evident că pentru mine a contat, dar nu atât de mult încât să-mi clintească hotărârea. Astăzi, datorită iubirii și a exemplelor ei personale, a vieții ei creștine, a luptei pe care a dus-o până și cu mine, mama mea o preferă pe ea și nu pe mine! Asta ca să nu mai vorbim de ce poate face iubirea. Pentru mine toate astea sunt minuni și eu nu am nici un merit deși mi-ar fi plăcut să mă laud cu asta.

mare belea cand unul din cei 2 nu se poate dezlipi de parinti, veti avea numai certuri pe tema aceasta. sotul vs. familia de origine? sotul este prioritatea

Daca nu ai fi citit printre randuri ai fi observat ca in acest caz nu este vorba ca nu se poate dezlipi de familie si parinti...din contra.
Heaven bine a precizat mai sus ca este vorba de un caz patologic si in aceasta situatie indicat este sa se ia o atitudine concreta din partea sotiei care sa fixeze viitorul din acest punct de vedere...daca nu, se intrevede o viata zbuciumata si terorizata....inca una in Romania.

Pt initiatoarea topicului: cat timp ati stat impreuna inainte sa va casatoriti? Ce comportament avea el fata de familie, ca presupun ca si atunci ii vizitati? el are parinti, frati...rude in general...ii viziteaza? Cam ce tip comportamental are el: melancolic, coleric...este mai inchis in el...are prieteni, cum se manifesta in prezenta lor?
Sa stii ca toate astea sunt importante de luat in seama si inca multe altele pentru a avea o familie reusita.

Din cele câteva rânduri postate de irinelu, nu cred că se poate desprinde concluzia că ar fi vorba de un caz patologic, chiar și pentru un psiholog cu experiență. Datele sunt insuficiente.
Se desprinde, eventual, o altă concluzie: cei doi nu erau pregătiți pentru căsătorie. Pentru ei contează foarte mult ceea ce spun ceilalți:
- pentru ea, mai ales, părinții, soțul, pe locul doi;
- pentru el, însă, contează atitudinea soției privind dorința acesteia de a se vedea cu părinții.

Ea ar trebui să-și rezolve cordonul ombilical, iar el, atitudinea refractară față de dorințele soției și să accepte că și ea gândește, are preferințe și opinii proprii, chiar dacă uneori sunt departe de a fi cele mai potrivite, dpsv.

"o viata zbuciumata si terorizata". Nu ar fi nici o astfel de viață dacă fetele nu ar fi atrase în tinerețe de toți zbuciumații și teroriștii. Nu ăștia sunt ăia cool prin școli? Nu ăștia fac impresie și toate sunt "pe spate" după ei? Care fete (băieți) agrează "tocilarii" (tocilarele)? (Cred că ați înțeles ce vreau să spun...)

Pentru inițiatoarea topicului: cât timp n-ați stat împreună înainte să vă căsătoriți? Ce comportament avea față de tine? Care era reacția lui la ce făceai și simțeai tu? Relațiile sale cu prietenii lui nu sunt problema ta, așa cum relațiile tale cu prietenele tale nu sunt problema lui. Comportamentul său cu ceilalți nu te privește pe tine dacă vrei să ai o familie reușită.

Acel sot, daca are probleme si temeri care il macina...are deci implicit probleme, si indiferent de ce spun socrii lui...el trebuie sa le dovedeasca faptul ca se inseala, de moment ce au resentimente fata de el.

Nu de putine ori parintii simt ca ceva nu e in ordine, iar faptul ca acest om nu e de acord cu vizitrea parintilor decat extrem de rar...si atunci iese scandal...demonstreaza ca parintii fetei pot avea si dreptate.

Cred deci ca sunt unele persoane care vazand ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor cuiva( desi stiu si care e cuiul avut impotriva lor), refuza sa se corecteze...ba mai mult adancesc animozitatile, si strica si familia...aia noua, care cica ar avea mai multa importanta!!!:30:

Sunt de-acord cu tine .

Oricum, lucrurile sunt exprimate superficial aici, nu avem de unde sa stim din ce motive intemeiate isi face probleme sotul, sau chiar, de partea cealalta, sotia. Totul este relatat mult prea simplu si fara consistenta, ori eu cred ca foarte multe lucruri din viata noastra sunt determinate de multi alti factori, directi sau indirecti.
Depinde foarte mult de motivele pentru care sotul simte nesiguranta in familie atunci cand sotia merge la parintii ei, fiindca, pana la urma aici este vorba de incertitudine si neincredere, care poate fi justificata sau nejustificata. Problema trebuie rezolvata din interiorul casniciei, cred ca altceva nu merge in aceasta, dincolo de pretextele si motivatiile exterioare, aproape intotdeauna acestea sunt mult mai profunde decat se arata.
Personal, nu as face caz de aceste lucruri, as comunica destul de mult cu sotul meu astfel incat sa gasim radacina adevaratelor divergente, sa gasim, de asemenea, si remediul acestora pentru ca cel mai important intr-o casnicie este linistea si echilibrul din interiorul acesteia .
Este posibil ca sotul sa exagereze, dar tot atat de posibil este ca sotia sa exagereze, ori sa dea motive sotului pentru nemultumire . Nu am de unde sa stiu, eu stiu doar ceea ce este in casa proprie.
Uneori parintii gresesc, de fapt, de foarte multe ori parintii gresesc si nu le convine mai nimeni din cei care le intra in familie, cei " straini " . Alti parintii raman cu idei preconcepute, cu resentimente si cu tot felul de invataturi neconforme cu realitatea sau cu rationamentul specific fiecarei casnicii in parte. Nu sunt toate casniciile la fel, asa cum nu sunt nici oamenii la fel.
Este foarte dureros cand vad ca aproape toate casniciile, daca ajung la destramare, partenerii devin straini, efectiv nu-si mai spun nimic, nu le mai ramane nici prietenia, nici omenia si nici respectul reciproc.
Cum poate fi posibil asa ceva ? Este o eroare mare a familiei si societatii umane !
Sfaturile sunt de prisos in acest sens, fiecare si le stie pe ale lui si le rezolva asa cum poate si cum gandeste si, de asemeni, suporta consecintele acestor decizii.
Personal, cred ca nici fratele, nici prietenul si nici parintii nu ajung sa te cunoasca asa de bine cum te cunoaste sotul/sotia !

O problema asemanatoare am avut si eu. Poate ca sotul meu nu se exprima prea zgomotos cu privire la vizitele mele acasa dar nici nu ii faceau placere. Nu mi-a interzis niciodata sa merg dar vedeam eu ca nu ii convine. Am incercat, si in mare masura am si reusit, sa privesc putin din afara toata situatia, si mi-am dat seama ca si eu greseam, adica veneam acasa cu idei in cap (nu neaparat rele) de la mama, frate, etc, pe sot de fapt deranjandu-l ca m-am consultat cu altii si nu cu el. Nu am incetat sa imi vizitez casa parinteasca dar am incercat sa ma desprind de acolo, sa realizez ca de fapt sunt o femeie maritata, si ca familia mea de acum incolo este sotul si copilul, ceilalti sunt colaboratori. Mi-a fost greu si mie sa inteleg si sa accept asta, dar acum cand privesc in urma imi dau seama ca asta este cursul care trebuie urmat ca de-aia m-am casatorit. Si e mai bine!
Ceea ce ne spui tu este destul de sumar, nu se poate desprinde decat concluzia ca el este rau ca nu te lasa sa mergi acasa. Incearca sa vezi si dincolo de asta, cum te comporti tu fata de el, ce ai face tu daca ai fi in locul lui. El probabil se simte exclus din clubul vostru, incearca sa il atragi si pe el. Cum te ai cu familia lui? Tine legatura si cu ceilalti, fi tu cea care are initiativa de a-i vizita familia lui.

Iti doresc sa gasesti formula de succes!

Cand te-ai casatorit, de fapt, voiai sa extinzi familia parintilor tai cu un nou membru, sau voiai sa-ti faci familia ta?
Sotul sau sotia trebuie sa ia apararea sotului/sotiei in fata proprilor parinti. Sa nu le "permita" sa spuna ceva rau de celalalt. Un mare duhovnic, plecat acum la Domnul, odata cand am intampinat la inceputul cazniciei mele o problema "comuna" cu socrii, ne-a spus mie si sotiei mele un cuvant dur: Copii... daca voi va iubiti, trageti apa dupa ei, dupa toti... si vedeti-va de viata. Ca de acum voi sunteti cei mai importanti. Asta nu inseamna sa uiti de ei, ca oricum nu ai cum sa-i uiti, fiind parintii tai. Dar trebuie pus piciorul in prag, in noul prag.

Bucura-te de noua ta familie si sa fiti fericiti. Sa nu te gandesti ca te indepartezi mult de parinti in timp ce te daruiesti noii tale familii. Oricum o sa aiba nevoie cu adevarat de tine intr-o zi (da Doamne sa fie cat mai tarziu asta) si o sa ai ocazia sa le arati dragostea ta. O sa ramai surprinsa in momentul respectiv de cat de mult sprijin o sa ai de la sotul tau.

Oooo, Doamne! No, cam asa ceva mi-a spus si mie parintele ce urma sa ne cunune.

@irinelu: Nu privi lucrurile la modul negativ, incearca sa vezi si cealalta parte, pune-te in situatia lui, sa te gandesti cum ar fi fost ca tu nu fi fost acceptata de la inceput de parintii lui. Odata ce te-ai maritat, ai familia ta, ai casa ta, deci nu mai fi asa legata de familia ta, acu ai un sot pe care tb sa-l urmezi. Incearca sa ai mai multa rabdare, ingaduinta.Cand o sa ai ceva incercari mai mari decat asta, ce-ai sa faci? Ai sa fugi la mama si la tata?

Doamne ajuta.

Acest detaliu arata cat de bolnav sufleteste este.
A fi in comuniune (periodic) cu oamenii nu impiedica o familie de a fi compusa din doi oameni.
Potrivit principiului lui, ar trebui sa nu aveti nici prieteni.

Daca ai avut o copilarie frumoasa si parinti iubitori, buba este la el... anume mandrie si egoism.
Daca ai avut o copilarie grea, ce face el este din dragoste.

De acord cu aceste randuri, nu si cu interpretarea. Femeia nu-i sclavul barbatului si nu este obligata sa se execute in rau.. Pai daca smintitul ii spune sa se sinucida, ea trebuie sa se sinucida ?
Sa nu renunti la familia ta..., mama, tata, ..Nici nu poti sa divortezi din acest motiv, insa nu-i oferi atributii in plus.


Ce spune Arsenie Papcioc despre rolul femeii in viata barbatului !

„Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!”

Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poţi să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.

Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mânăstire nu eram, dar mă gândeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine până la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia - adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.

Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?

În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Nu există „jumătatea mea”

Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?

Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.

„Să preţuiţi femeia”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

Pe acest thread se observa cu usurinta cine este casatorit si cine nu.

Subscriu mesajelor lui Calin.

Oricat de bine intentionati ar fi parintii, prezenta lor (si sfaturile lor) in tanara familie cauzeaza discutii aprinse intre soti.

Daca este nevoie de sfaturi, cred ca cel mai bine este sa se ceara sfatul duhovnicului, atunci nu mai exista discutii.

Daca parintii simt ca ceva nu este in ordine, ar trebui sa se pronunte eventual inainte de casatorie si sa taca dupa ce copiii au propria familie.

Dar eu cunosc cazuri in care parintii au subminat sistematic relatiil copiilor astfel incat copiii ajung la 40 ani si tot nu sunt casatoriti!

Chiar propriul meu cumnat a avut relatii cu fete foarte frumoase, bine educate etc.. dar am fost socata sa aud dupa ce a incheiat o relatie cu o fata extraordinar de frumoasa, inteligenta, cu doua facultati, din familie buna etc.. ca mama lui declara: "mai bine ca s-a terminat pt ca A. era o fata care trebuia "distrata"..." Asta in conditiile in care potentiala nora tinea o legatura stransa cu mama logodnicului, o suna, ii facea vizite si cadouri etc.. (lucruri pe care eu nu le-am facut - oau! ce-or crede despre mine, cate lucruri nu mi-a spus sotul!).
Acum baiatul mamei are aproape 40 ani si este neinsurat datoria petioaselor sfaturi de viata primite de la parinti care i-au implementat mentalitatea ca femeile sunt c....

Da,stiu despre ce vorbesti si ai perfecta dreptate...mai ales mamele de baieti tind sa faca astfel de greseli din ce am observat.
Totusi,vorbim de cazuri extreme,de ce sa nu discutam de o familie echilibrata,armonioasa,in care parintilor sa li se dea iubirea si cinstea cuvenite,iar tanara familie sa aiba cu ei o relatie de prietenie,sa se ajute unii pe altii,in acelasi timp,insa,tinerii sa isi croiasca propriul drum asa cum considera ei doi,fara a se lasa influentati negativ de factorii externi?
Familia mi se pare un dar de nepretuit,atat ca vorbim despre cea de origine,cat si despre cea nou formata si ar trebui sa dam Cezarului ce este al Cezarului pentru ca nici una din extreme nu este fireasca:ganditi-va cum v-ati simti sa va fi neglijat sau chiar respins parintii datorita sotului/sotiei si apoi sa va treziti in situatia in care Dumnezeu ii cheama la El,oare ce remuscari trebuie sa fie in suflet in acele momente?Sau,invers,sa ne purtam urat cu consoarta datorita influentelor familiei ca intr-un final sa ajungem sa o pierdem si toata cainta sa nu o mai aduca inapoi?
Daca mergem pe calea iubirii,a respectului si echilibrului nu avem cum gresi,iar dupa cum spunea cu atata intelepciune si parintele Arsenie Papacioc in exemplul dat mai sus,atata timp cat sotul nu demonstreaza ca ne iubeste (posesia,atasamentul si dependenta nu au nici o legatura cu IUBIREA!) nu avem de ce il urma orbeste,pentru ca Dumnezeu iubeste si pretuieste libertatea omului,desi este Creatorul nostru,pentru ca El este IUBIREA insasi,iar iubirea nu se teme,nu se trufeste,nu incearca sa controleze,ea este sau...nu este!

Parerea mea este ca mereu e nevoie de parinti, care au si ei locul si rolul lor intr-o familie. Sunt multe momente in viata in care avem nevoie de un sfat, de o alinare, de o vorba buna de la ei, ei sunt cei la care trebuie sa apelam in momentele grele, ca sa nu mai spun de sprijinul pe care-l primim de la ei cand apar copiii.
Eu am apreciat intotdeauna faptul ca sotul meu are o relatie buna cu ai lui, si mi-e ciuda uneori ca eu nu pot sa am o astfel de bucurie (bunica ce m-a crescut a decedat, iar cu tatal am avut dintotdeauna o relatie mai distanta, pt ca el a avut o alta familie, asa ca nu mai am decat o matusa care a avut o buna contributie in cresterea si educatia mea).

O parte din familia mea (matusa) nu l-a vrut deloc pe sotul meu, dar el niciodata nu mi-a interzis sa-i vizitez, pur si simplu ii respecta in limitele normalui si evita sa-i viziteze, dar eu sunt libera sa fac ce vreau, pot sa-i vizitez pe ai mei, pot sa ma intalnesc cu prietenele pt ca are deplina incredere in mine .
LIBERTATEA nu imi este ingradita cu nimic, si regret draga Irinelu, ca tocmai acest drept iti este lezat. Spun asta pt ca observ ca esti o persoana normala, care traieste pe picioarele ei si nu esti dependenta de parinti. Faptul ca vrei sa-i vezi la cateva saptamani, nu inseamna dependeta de parinti, ci VIZITA.
Pacat ca nu revii cu detalii, pt a ne forma o parere mai la obiect, ar fi f important sa stim care e relatia lui cu parintii lui.

Oricum, rugaciunea si duhovnicul trebuie sa-ti fie un aliat de nadejde in aceste momente, incearca sa citesti un Paraclis al Maicii Domnului in fiecare seara (sau in alt moment al zilei, daca nu poti seara).
Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute!

sfat !
 

si unul si altul au inceput cu stangul :

1). barbatul., trebuia sa aiba orgoliul,de la inceput sa-si vada de drum,daca s-a vazut nedorit de parintii ei !!!
2). femeia daca l-a ales, trebuie sa-i fie credincioasa si devotata !

Si am o intrebare pt credinciosii care sustin ca femeia trebuie sa uite de parinti si sa-si urmeze barbatul.
Cum ati reactiona daca al vostru copil nu v-ar vizita cu lunile/ anii pt ca sotul/ sotia ii interzice.
V-ar fi bine daca ati ajunge la batranete si neputinta, iar copilul nu va deschide usa, pt ca si-a urmat sotul/ sotia si a uitat de parinti.
Voi dupa ce v-ati casatorit ati uitat de parinti, nu i-ati mai vizitat???

Oamnei buni, nu va inteleg. Fiti obiectivi!!!

Nici eu nu sunt de acord cu vizita la parinti prea deasa sau convietuirea cu ei, dar in acest caz s-a spus clar ca n-are voie sa-i viziteze nici macar la 3-4 saptamani. Nu va este clar???

O familie crestina nu-si uita parinti!!!

Eu nu zic cumva ca nu ar exista tot felul de parinti, dar cred de asemenea ca unii parinti simt intr-adevar si de ce au nevoie copiii lor...si chiar temerile li se adeveresc dupa ceva timp.

In rest ce sa zic...indiferent de situatie...nu e ceva normal ca un sot sa faca scandal pentru asa ceva, chiar indiferent de situatie, deci le dau dreptate socrilor, intrucat or fi simtit ei ceva.

Legat de baietii burlaci la 40 de ani, daca ar vrea sa se casatoreasca...ar face-o, chiar daca ar sta parintii si in cap...deci nu au vrut pur si simplu.

Nu pot decat sa ma bucur pt tine ca ai avut de a face cu oameni frumosi :1:

Dar eu am cunoscut parinti de baieti fara repere morale. Am cunoscut parinti carora li se parea "normal" ca fiii lor sa priveasca filme porno in liceu sau parinti care facilitau curvasaria baietilor lor, disparand discret de acasa pt ca fiii sa aiba unde sa-si aduca prietena.. :2: nu stiu daca ma fac inteleasa.

Exemplul si influenta familiei sunt covarsitoare pt viata copiilor.

In cazul meu eu nu am fost acceptata de parintii sotului deoarece parintii mei sunt oameni de la tara (nu traiesc la tara, dar bunicii mei erau tarani, fapt de care eu sunt mandra pt. ca erau oameni extraordinari), iar parintii sotului provin din ceva cu sange albastru.
Ti se pare o motivatie reala? Cum ar fi fost sa le dea sotul ascultare si sa-si caute nevasta cu "pedigree"? (desi poate ar fi trebuit sa le spun ca pe linie paterna familia mea este atestata istoric cu peste 500 ani in urma - poate si-ar fi schimbat atitudinea)
Nu mi-au zis niciodata verde in fata ca nu ma plac, dar am trecut prin situatii jenante/ umilitoare.. de ex. la un moment dat inaintea unui eveniment mama lui mi-a dat o trusa de farduri sa ma "aranjez" (eu nu ma fardez decat foarte rar.. poate o data pe an sau mai rar) sau alte lucruri si mai penibile.:2:

Poate ca si in cazul de fata parintii fetei nu-l plac ca nu e tuns bine sau s-a balbait cand a zis buna ziua sau mai stiu eu ce aiureala.

Nu cred ca parintii stiu intotdeauna de ce au nevoie copiii. Uneori sunt clueless. Mai ales daca vezi ca parintii au ajuns la varste inaintate carand dupa ei tot felul de frustrari si neimpliniri... te intrebi "chiar au invatat ceva in viata?" Poate ca nu! Asta este realitatea.

Eu am deschis ochii abia cand am avut eu copii si mi-am pus problema ce este bine pt ei. Vad cum se raporteaza bunicii la copii mei si inteleg cum si-au crescut ei copii (=eu si sotul), ce valori ii ghideaza in viata etc.. Si am avut surprize fantastice.
De ex. mama mea il invata pe baiatul meu cel mare sa se roage la Dumnezeu pentru prietena lui de joaca (desi eu am crescut in ateism, dar iata ca Dumnezeu face minuni). Iar tatal sotului meu il intreba pe baiatul meu de gradinita cand o sa dea o petrecere cu lumina stinsa! E clar ca juecatile de valoare venite din partea lui nu vor cantari prea mult, nu?

@ Nicole Alma
Daca copiii mei nu ma vor suna iar eu voi suferi din cauza asta, inseamna ca eu am o problema, nu ei. Asa cred eu. Nu ma astept sa ma sune pe mine, am alte asteptari mult mai importante de la ei!
Zilele asta am fost ocupata si nu mi-am sunat mama de doua saptamani. Dar ma uimeste diplomatia ei.. Imi lasa mesaje "informative" pe mess.. gen "catelul s-a insanatosit, a inflorit iar trandafirul galben, fetita vecinului a intrebat de voi etc.." Cumva porneste ea singura subiecte de discutii carora eu le dau curs pana la urma, chiar daca am putin timp (NU am auzit niciodata sa fie revendicativa: suna-ma, de ce nu ma suni.. sau sa victimizeze: pentru mine nu-si face nimeni timp, nimanui nu-i pasa de sanatatea mea.. cum am vazut ca fac alti parinti)

Se vede ca n-ai avut de-a face cu un parinte batran si bolnav.
Mama (bunica mea care m-a crescut) a fost o femeie puternica si credincioasa toata viata, ajutand pe toata lumea (nu numai familia) si neasteptand nimic in schimb. Cand s-a imbolnavit de cancer si a devenit atat de plangacioasa si neputincioasa nu-mi venea sa cred ca ea si femeia de odinioara sunt una si aceeasi persoana.
Desi Dumnezeu ii era alaturi pt ca a fost toata viata o femeie credinciosa, avea momente cand plangea ca un copil din te miri ce motiv, avea pofte de te miri ce chestii, ea care a postit toata viata si a trait in infranare.

I-am fost alaturi in lunile in care a zacut la pat (cat am putut, pt ca si munceam) si era cel mai fericit om din lume, ii curgeau lacrimile de bucurie si ii multumea lui Dumnezeu ca ne are alaturi pe mine si pe matusile mele.
Pt un om bolnav, mai ales pt un batran, fiecare secunda petrecuta in compania cuiva drag este f pretioasa.

Da-ne Doamne sanatate si batranete linistite!

:1:...din pacate, sau din fericire...am cunoscut tot felul de parinti/mame de baieti, si cred ca nu prea ar putea exista mame de baieti/fete care sa fie multumite de faptul ca ai lor copii pe la varsta de 40 ( si peste) de ani au o experienta bogata degeaba, ei fiind la aceasta varsta necasatoriti...

Cunosc mame care chiar daca au fost sau nu de acord cu alegerile baietilor lor, si traind cu totii in aceeasi casa...totusi la un moment dat parca ar fi vrut ca baiatul sa se casatoreasca...indiferent cu cine, dar sa arate ca e interesat de aceasta directie.

In plus, ai spus ca tu cunosteai familia baiatului, si pe baiat...insa stii ce simteau fetele respective, sau daca nu chiar ele au ales sa se desparta la un moment dat in urma unor concluzii, neintelegeri...zic si eu?! Ce ar putea zice o mama de baiat dupa o despartire???...pai cam toate mamele de baieti fac bravada, si afirma chipurile ca fata respectiva era de fapt neserioasa, si chiar nepotrivita pt baiatul ei....desi poate nu simt chiar asta.

Ceea ce am priceput eu din ultimele postări este că există două feluri de mame: mamele de băieţi şi mamele de fete. Mamele de băieţi sunt rele, iar mamele de fete sunt bune.
Rămâne de stabilit care e cauza şi care efectul: oare răutatea de mai dinainte a mamelor le face să nască băieţi, sau naşterea de băieţi este ceea ce înrăieşte ? Următoarea problemă fiind: ce facem cu mamele care au şi băieţi şi fete ? Probabil că ele sunt mame aşa şi-aşa.

Eu cred ca nu s-a inteles prea bine...:3:

Atat mamele de fete, cat si de baieti pot fi posesive, pretentioase, sau dificile...dar e lucru stiut ca mamele de baieti creeaza de cand haul si paraul probleme nitel mai accentuate. Nu cred ca sunt rele de dinainte, ci e un sentiment inexplicabil probabil...care se dezvolta in timp...dar asta doar in cazul unora, deci nu al tuturor.

Dupa cum am mai spus, am cunoscut ceva mame de baieti...de exceptie, asa ca nu cred ca are nicio legatura cu rautatea, sau cu bunatatea...faptul ca se aduc baieti pe lume.