Despre smerenie
 

Recunosc cu adanca mahnire ca nu intotdeauna sunt un om smerit. Voi ce faceti pentru a dobandi acest dar?

Foarte folositoare sunt vorbele cu care te ataca ceilalti. Ele nu vin intamplator; aproape de fiecare data au un sambure de adevar. Daca cineva ne spune vorbe grele, e bine sa nu ne grabim cu apararea; sa cugetam intai daca , nu cumva, o avea macar un sambure de dreptate si Dumnezeu vrea sa ne vorbeasca chiar si prin acel om rau. Si atunci e bine sa nu fim ca un zid semet de piatra, din care vorbele rele ricoseaza, lovind din nou in cel ce a lovit, ci sa ne aplecam, ca ele sa treaca pe deasupra noastra si sa se piarda in spatiu. Apoi sa ne ridicam in picioare mai intelepti si mai cuminti, deoarece am luat numai ce e bun din mustrare iar ce e rau nu s-a lipit de noi.

Aș vrea să-ți dau un sfat, dar mai degrabă, aș dori să-mi dau un sfat.

E mult să ai smerenie și prea puțin, oricât ai încerca s-o ai. Eu, când mă gândesc la smerenie, îmi aduc aminte că nu mi-am cerut suficient iertare față de cei cărora le-am greșit și mai ales, am cerut iertare fără să o dau. Și au murit ființe dragi pe lângă mine și nu am știut să spun "iartă-mă, te rog". E cam târziu, dar știu și văd un singur lucru: "aducerea-aminte de moarte" de pe lângă și dintru tine și întru nimicnicia noastră e un dat al smereniei. Vezi că ești nimic și vrei să fii totul, vezi că ești nimeni și demonstrezi contrariul... Rupe acest echilibru artificial între conștientizarea nimicniciei și acceptarea suficienței de sine și vei fi, în sfârșit, tu. Pentru mine, e greu... Dar, la rugăciune!

"Smerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7). Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui.

Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu."-Catehism Ortodox

Eu cred că smerenia începe cu conştientizarea dependenţei noastre de Dumnezeu. Am văzut copii mici şi ştim cât de mult depind ei de părinţii lor. Nici cele mai simple lucruri nu le pot face fără ajutorul lor. Ei bine, încă şi mai mult depindem noi de Părintele nostru. El ne-a dat şi sufletul, şi trupul şi tot ceea ce avem nevoie ca să creştem şi să fim fericiţi timp de o veşnicie întreagă.

Pe urmă, smerenia continuă cu smerenia faţă de aproapele. Dacă aproapele nostru e destul de bun ca să fie iubit de Dumnezeu, înseamnă că trebuie să fie destul de bun ca să îl iubim şi noi. Şi, dacă în ochii Lui el este mare, mare trebuie să fie şi în ochii noştri. El îl iartă pe fratele nostru. Noi l-am iertat, sau suntem asemenea fratelui fiului risipitor, care îi reproşează Tatălui că e prea bun cu fiul cel uşuratec ?

Nu trebuie cautat un maxim al smereniei,mai ales ca suntem incepatori in viata duhovniceasca.
Trebuie sa fim mai mult cu Dumnezeu,sa ne curatim inima si smerenia va veni,adica va fi din ce in ce mai profunda.

Bălmăşeală frate !
 

Nu există maxim sau minim, mai puţin profund sau mai profund , cum nu există mai mult păcătos sau mai puţin păcătos . . . ! Smerenia , este sau nu este , iar unul cu adevărat smerit ocoleşte a discuta pe un forum, fie el şi ortodox, ocoleşte discuţia , pălăvrăgeala , cleveteala, polemica şi alte cele . Deci jumătăţile de măsură sunt nule şi neavenite ! Repet :smerenia este ori nu este , una din două !

Eu ma straduiesc sa ma inchin dimineata, acasa, iar nu pe drum spre serviciu, iar seara, inmultesc pe cat pot.
De asemenea, ma straduiesc a citi cuvintele marilor Parinti, spre a'mi schimba mintea, prin mila lui Dumnezeu.
De asemenea, ma straduiesc sa tin post, dupa puteri, din cand in cand.

Cine face faptele parintilor, urmand lor, se poate invrednici de darul lui Dumnezeu.
Insa niciodata in mod automat, mecanic, ci din mila si bunavointa lui Dumnezeu.

Smerenia se cere, iar odata primita se pastreaza cu mare greutate, din pricina mandriei, careia ii slujim atat de mult.

Parintele Galeriu talcuind din Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca smerenia este prezenta in cel care se masoara cu Dumnezeu si isi vede micimea. Sfintii care se impartseau de lumina dumnezeiasca pe treptele rugaciunii curate aveau smerenia prezenta- spuneau ca vederea luminii ii ajuta sa-si vada petele pacatelor, deci nu erau coplesiti de mandrie ca au ajuns pe treptele desavarsirii.

Avem nevoie de Dumnezeu, pentru a invata ce este smerenia.

paqrintele Arsenie Papacioc spune atat de frumos ca:
 

,,Totdeauna trebuie sa ne gandim ce parere are Dumnezeu despre noi,nu lumea.''

Adevarat, frumos spus, frumos gandit! Sa tinem cont de acest sfat si va venisi smerenia.

Minunat spus, Cristian!

Astazi, in prima parte a zilei a trebuit sa iau contact cu anumite persoane de "rang inalt". S-au schimbat impresii, s-au dezbatut idei, s-a ajuns la o intelegere si s-a batut palma. "Pe teren", insa m-am lovit de "sublocotenenti" mai catolici decat papa, care au preluat sarcina dupa cum ii taia capul, avand aere de mari sefi de trib, fara a tine cont de cuvant si intelegere. Am renuntat cu calm sa mai raman o clipa in preajma unor astfel de oameni, dar in suflet eram destul de contrariat de modul cum reactioneaza calicul cand se vede sef. Ajuns acasa, dupa vreo jumatate de ora de liniste, am ajuns la concluzia ca sa-i pun pe toti acei indivizi intr-un pomelnic lung, alaturi de toti cei dragi, pentru care ma rog in fiecare seara. Ceea ce am si facut!

Dupa-amiaza a fost plina de multe intamplari prin care nu mai incetam sa ma minunez de ce mi se intampla mie atatea lucruri si cum de se aseaza intr-o ordine desavarsita, cand pana mai ieri mi se parea ca acele lucruri erau "croite" gresit, din intamplare sau din neatentie.

Cred ca daca invatam sa induram umilinta, dar mai ales sa ne rugam pentru cei care ne trateaza intr-un anume fel, la nivel subtil se petrec lucruri care nu pot fi explicate decat prin dragostea lui Dumnezeu. Nu cred ca acele persoane se schimba in vreun fel, dar tu, cel umilit primesti bucurie inmiita, ca si cum Dumnezeu ar saruta obrazul scuipat!...

Bine ai revenit , Omule Bun! Conteaza starea de bine care ne incearca atunci cand avem ingaduinta fata de cei ce ne gresesc!A gresi e omeneste si multe de stim, multe ni se vor cere!

Dumnezeu Se destainuieste din norii cerului si Insusi da invatatura.
1. Atunci Dumnezeu i-a raspuns lui Iov, din sanul vijeliei, si i-a zis:
2. “Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fara intelepciune?
3. Incinge-ti deci coapsele ca un viteaz si Eu te voi intreba si tu Imi vei da lamuriri!
4. Unde erai tu, cand am intemeiat pamantul? Spune-Mi, daca stii sa spui.
5. Stii tu cine a hotarat masurile pamantului sau cine a intins deasupra lui lantul de masurat?
6. In ce au fost intarite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,
7. Atunci cand stelele diminetii cantau laolalta si toti ingerii lui Dumnezeu Ma sarbatoreau?
8. Cine a inchis marea cu porti, cand ea iesea navalnica, din sanul firii,
9. Si cand i-am dat ca vesmant negura si norii drept scutece,
10. Apoi i-am hotarnicit hotarul Meu si i-am pus porti si zavoare
11. Si am zis: Pana aici vei veni si mai departe nu te vei intinde, aici se va sfarama trufia valurilor tale?
12. Ai poruncit tu diminetii, vreodata in viata ta, si i-ai aratat aurorei care este locul ei,
13. Ca sa apuce pamantul de colturi si sa scuture pe nelegiuiti de pe pamant?
14. In revarsatul zorilor, pamantul se face rosu ca rosiile peceti si ia culori ca de vesmant.
15. Cei rai raman fara noaptea (prielnica lor) si bratul ridicat este frant.
16. Ai fost tu pana la izvoarele marii sau te-ai plimbat pe fundul prapastiei?
17. Ti s-au aratat oare portile mortii si portile umbrei le-ai vazut?
18. Ai cugetat oare la intinderea pamantului? Spune, stii toate acestea?
19. Care drum duce la palatul luminii si care este locul intunericului,
20. Ca sa stii sa-l calauzesti in cuprinsul lui si sa poti sa nimeresti potecile care duc la el acasa?
21. Tu stii bine, caci atunci erai nascut si numarul zilelor tale e foarte mare.
22. Ai ajuns tu la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei,
23. Pe care le tin deoparte pentru vremuri de stramtorare, pentru zilele de batalie si de razboi?
24. Unde se risipesc aburii si se raspandeste pe pamant vantul de la rasarit?
25. Cine a sapat albie puhoaielor cerului si cine a croit drum bubuitului tunetului,
26. Ca sa ploua pe un pamant nelocuit si pe o pustietate unde nu se afla fiinta omeneasca
27. Si sa adape tinuturile sterpe si uscate si sa scoata pajiste de iarba din intinderea plesuva?
28. Are ploaia un tata? Cine a zamislit stropii de roua?
29. Din sanul cui a iesit gheata? Si cine este cel ce naste promoroaca din cer?
30. Apele se incheaga si se intaresc ca piatra si fala marii se face sloi!
31. Poti tu sa legi cataramele Pleiadelor sau sa deznozi lanturile Orionului?
32. Poti tu sa scoti la vreme cununa Zodiacului si vei fi tu carmaci Carului Mare si stelelor lui?
33. Cunosti tu legile cerului si poti tu sa faci sa fie pe pamant ceea ce este scris in ele?
34. Poti tu sa ridici pana la nori glasul tau ca sa se sloboada peste tine potopul ploilor?
35. Esti tu in stare sa azvarli fulgerele si ele sa plece si sa-ti spuna: Iata-ne?
36. Cine a pus atata intelepciune in pasarea ibis sau cine i-a dat pricepere cocosului?
37. Cine poate sa tina cu destoinicie socoteala norilor si sa verse pe pamant burdufurile cerului,
38. Ca sa se adune pulberea si sa se intareasca, iar bulgarii de pamant sa se lipeasca laolalta?
39. Tu esti cel ce aduci prada leoaicei si potolesti foamea puilor de leu,
40. Cand s-au ascuns in vizuini sau stau si pandesc ascunsi in hatisuri?
41. Cine are grija de mancarea corbului, cand puii lui croncanesc la Dumnezeu, de foame, si zboara incoace si incolo dupa hrana? ( Cartea lui Iov, cap.38 )


Cand citim asemenea cuvinte, nu ne simtim noi oare precum niste furnicute ?

Dupa cum fara sa ne propunem sa fim mandri dam dovada totusi de mandrie, nu cred ca trebuie ca noi sa ne propunem sa fim smeriti. Atunci cand facem acest lucru este deja un pas spre a da gres. La nimic nu ne foloseste o smerenie autoimpusa, care poate sfarsi regretabil in una fariseica, de fatada. Aceasta smerenie poate fi usor incercata. Prin ea ne lasam batjocoriti de cele mai multe ori de diavol.

Trebuie sa nazuim spre acea smerenia dobandita prin rugaciune ca dar de la Dumnezeu. Numai prin rugaciune, prin partasie la Dumnezeu, gandul smerit si atitudinea smerita ne pot deveni firesti.

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?
 

"- De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: Ce este smerenia, părinte?" A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.
"Fiti întelepti ca serpii", spune Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face nimic!"
Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat."Parintele Arsenie Papacioc.

Adevarat. Precum suntem mandri fara sa ne propunem, asa va trebui sa vietuim smerit, fara a ne propune si fara a gandi asta.
Cand ceva vine direct din inima, nimic nu ne este greu, nimic gandit si calculat.

Imi vine in minte cuvantul de la Sfantul Antonie, cand el intreaba: "Cine poate trece atata noian de ispite si greutati?"
Raspunsul primit a fost si este: "Smerenia."

Smerenia vine din fapte si dintr'o viata cat mai practica, iar nu din teorie si cuvinte.
Cat mai multa rugaciune, dimineata, seara si noaptea.
Post cat mai des si Spovedanie, iar in cele din urma Impartasanie.
In cele din urma, Hristos va lua chip in noi.

Cat de greu este cuvantul.
Cati dintre noi nu ne punem, macar din cand in cand, nadejdea numai in noi, uitand de Hristos ?!