Ce rol au faptele bune in procesul mantuirii omului, ne mantuim dupa meritele noastre? sau cu cate fapte bune avem santem mai mantuiti? in nici un caz, ortodoxia nu marturiseste asa ceva, Ierom Petru Pruteanu spunea,"Dumnezeu n-are nevoie de faptele noastre bune, noi avem nevoie de ele" sa incercam sa explicam rolul faptelor, mai ales cei care ati facut Teologia, ati avea un cuvant mai bun de spus aici, Domnul sa ne ajute!

Buna <danyel>
Problema pe care o ridici este numai in aparenta una simpla si eu nefiind din categoria celor pe care i-ai invitat la comentarii-teolog ortodox-ci numai simplu crestin ortodox am avut ca prima intentie aceea de a trece mai departe.Bunul simt imi spune ca ieromonahul Petru Pruteanu -despre care de altfel din ignoranta nu am citit nimic-are perfecta dreptate ca si crestin cu smerenie si frica de Dumnezeu-cand afirma ca "noi avemn nevoie de ele" adica de faptele noastre bune.Referitor la "Dumnezeu nu are nevoie de ele" as fi mai rezervat sa-i acord acestei afirmatii mai mult decat caracterul de antiteza ca figura de stil.Cand afirm acest lucru doresc sa subliniez ca daca mie ca si tata pamantesc nu-mi sunt indiferente faptele fiului meu cu cat mai mult Tatalui nostru ceresc faptele noastre adica ale fiilor Sai?Daca noi ca si parinti ne iubim fiii,oare cu cat mai mult Dumnezeu Tatal care este Iubire,ne iubeste pe noi?
In ceea ce priveste mantuirea omului, Sfanta Scriptura este foarte clara:este un dar al lui Dumnezeu -" ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu"-care prin "multimea indurarilor" sale "sterge faradelegea noastra" si ca masura a iubirii Sale de oameni pe Insusi Fiul Sau -Unul Nascut Il aduce ca Jertfa de rascumparare a pacatelor(faptelor rele-opuse celor bune)noastre.Deci meritul nostru este cu desavarsire exclus in opera de mantuire-dimpotriva chiar-parerea de sine devine un pericol iminent :"cei care cred ca stau sa fie atenti sa nu cada".S-ar putea deduce de aici,printr-o interpretare eronata chiar a insusi Fericitului Augustin ,ca omul este "predestinat" a fi sau a nu fi mantuit-ceea ce ar exclude manifestarea acestuia ca fiinta daruita de Dumnezeu cu libertate,vointa si sentiment.Prin acestea trei omul are posibilitatea sa raspunda chemarii lui Dumnezeu-in deplina libertate-astfel incat prin faptele sale sa fie surprins in plina "lupta duhovnicesaca"la sosirea Mirelui.Ce ne va spune Mirele? "-Ceea ce ati facut unora ca acestia mai mici-Mie Mi-ati facut!"
Asa sa ne ajute Dumnezeu sa auzim!
(Iertata sa-mi fie nestiinta de a cita intocmai din Sfanta Evanghelie)

Doua povestiri interesante din 'Proloagele'

Cuvânt despre milostenie, c&atilde;ci cel ce d&atilde; s&atilde;racului, d&atilde; lui Hristos

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, incat si pe ulitele cetatii umbland el, mergea dupa dansul multime de saraci. Iar el se facea ca si cand ii gonea si-i indeparta, insa punea in mainile lui milostenie. Si facea aceasta, voind sa se tainuiasca de oameni. Deci, unul din prietenii lui credinciosi l-a intrebat pe el cum s-a facut milostiv. Si i-a spus lui, graind: "Cand eram mic, ca de zece ani, si am intrat in biserica sa ma rog, am vazut pe un batran duhovnic, invatand poporul si spunandu-i despre milostenie: cel ce da saracului pune in insesi mainile lui Hristos. Iar eu am auzit si n-am crezut pe cel ce invata, ca gandeam: Eu am auzit ca Hristos sta in cer, de-a dreapta Tatalui, deci, cum se afla pe pamant, precum invata acesta, ca sa ia ceea ce se da saracilor? Iar acestea gandind eu, m-am dus la casa mea si am vazut pe un sarac in haine rupte mergand, iar deasupra capului sau sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea saracul acela pe calea sa, iata un om milostiv l-a intampinat pe el si i-a dat lui o paine. Si cum a intins mana cela ce da painea, iata si chipul Mantuitorului, care Si-a intins mainile Sale spre mainile lui si l-a binecuvantat pe acela. Deci aceasta vazand-o, am crezut ca acel ce da saracului, cu adevarat lui Hristos da. Dar eu inca si acum vad acelasi chip, stand deasupra capului saracilor si pentru aceea sunt cuprins de frica si fac milostenie dupa putere, pe cat pot."

Întru aceast&atilde; zi, viata Sfântului Petru care a fost vames (sec. VI).

In partile Africii era un vames, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodata nu miluia pe saraci, nici cugeta la moarte, nici la bisericile lui Dumnezeu nu mergea, nici isi pleca urechile sale catre cei ce cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului, ci se ingrijeste de mantuirea tuturor si, cu judecatile pe care le stie, pe fiecare il mantuieste, Acela si cu Petru a facut aceasta, dupa bunatatea Sa, si l-a mantuit pe el, intr-un chip ca acesta: Intr-o vreme, sezand saracii si scapatatii in ulita, au inceput a lauda casele celor milostivi si a ruga pe Dumnezeu pentru dansii, iar pe cei nemilostivi ii ocarau. Deci a ajuns cuvantul si despre acest Petru, ca este cu totul nemilostiv. Si se intrebau unul pe altul: "Oare, luat-a cineva, candva, vreo milostenie din casa lui Petru?" Si toti zicand ca nimeni n-a luat de la dansul ceva, s-a ridicat un sarac si a zis: "Ce-mi veti da mie si eu voi merge acum si voi scoate de la dansul milostenie?" Si au facut intre dansii ramasag. Deci, mergand saracul, a stat la poarta casei lui Petru. Iar, iesind Petru din casa si ducand la masa dregatorului un catar incarcat cu paine, i s-a inchinat lui saracul, cel ce facuse ramasag cu tovarasii sai, si a inceput a cere milostenie, intr-adins plangandu-se. Iar el, neafland piatra, a apucat o paine si a aruncat-o in cel sarac si l-a lovit pe el in obraz si s-a dus. Iar saracul, apucand painea, a mers la tovarasii sai, zicand ca din insesi mainile lui a luat painea aceasta. Si a laudat pe Dumnezeu ca Petru este milostiv.
Iar, dupa doua zile, s-a imbolnavit vamesul, pana s-a apropiat de moarte, si s-a vazut intr-un vis, pe sine fiind cercetat la o oarecare judecata si faptele lui, punandu-se in cumpana: de o parte a cumpenelor stateau niste arapi intunecati si rai, iar de cealalta parte stateau niste barbati luminosi foarte si frumosi la chip. Deci, arapii, apucand toate faptele cele rele pe care Petru vamesul le facuse din tinerete si in toata viata sa, le puneau in cumpana, iar barbatii cei din lumina purtatori nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, ca sa puna de cealalta parte a cumpenii si stau infricosati si, nedumirindu-se, ziceau unul catre altul: "Asadar, noi n-avem nimic aici?" Atunci a raspuns unul dintre dansii: "Cu adevarat nu avem nimic, fara numai o paine pe care a dat-o lui Hristos, mai inainte cu doua zile, dar si aceea fara de voie". Deci, pusera painea aceea de cea parte a cumpenei si indata a tras cumpana mai mult decat cealalta. Atunci zisera catre vames barbatii cei frumosi la chip: "Mergi, sarace Petre, si mai adauga la painea aceasta, ca sa nu te ia pe tine arapii cei rai si sa te duca la munca cea vesnica".
Deci, venindu-si in sine, Petru cugeta la cele ce vazuse si a cunoscut ca, nu nalucire, ci adevar era visul, ca a vazut toate pacatele ce facuse din tinerete, pe care acum le si uitase, si pe care arapii, adunandu-le, le puneau in cumpana. Si zicea in sine Petru minunandu-se: "Daca o paine, pe care am aruncat-o in fata saracului, atat de mult m-a ajutat pe mine, ca nu m-au luat pe mine diavolii, cu cat mai mult milostenia cea multa, cu blandete si cu osardie facuta, va ajuta acelora care, fara de crutare, isi impart bogatia lor la saraci." Si de atunci s-a facut mult preamilostiv, cat nici pe sine n-a voit sa se crute.
Deci, oarecand, mergand el la a sa vama, ca vames ce era, l-a intampinat un corabier gol, care saracise la picioarele lui, cerea sa-i dea lui o haina, ca sa-si acopere goliciunea trupului sau, iar Petru, dezbracand de pe sine haina cea de deasupra, buna si de mult pret, i-a dat-o lui. Iar corabierul, rusinandu-se sa umble intr-o haina ca aceea, a dat-o pe ea la un negustor sa o vanda. Deci, s-a intamplat ca Petru, intorcandu-se de la vama sa, a vazut haina aceea spanzurata in targ la vanzare, drept care s-a mahnit foarte. Si, mergand in casa sa, n-a gustat hrana, de mahnire, ci a incuiat usa camarii sale si sedea suspinand si tanguindu-se; si gandind intru sine, zicea: "N-a primit Dumnezeu milostenia mea, n-am fost vrednic sa aiba saracul pomenirea mea". Si asa, mahnindu-se si suspinand, a adormit putin. Si iata a vazut pe un oarecare frumos la chip si stralucitor mai mult decat soarele, avand o cruce in jurul capului Sau, imbracat in acea haina, pe care el o daduse corabierului celui sarac. Si L-a auzit pe El, zicand catre dansul: "Ce plangi, intristandu-te, frate Petre?" Iar el a raspuns: "Cum sa nu plang, Stapanul meu, ca pe cele ce dau saracilor, din acelea ce mi-ai dat mie, pe acelea ei iarasi le vand in targ". Atunci i-a zis lui Cel ce i Se aratase: "Oare cunosti haina aceasta pe care Eu o port?" Iar vamesul i-a raspuns: "Asa, Stapane, o cunosc, ca este a mea, cu care am imbracat pe cel gol". Zis-a lui Cel ce Se aratase: "Nu te mahni, dar. Iata, de cand ai dat-o saracului, Eu am luat-o si o port, precum ma vezi, si-ti laud buna ta schimbare, ca M-ai imbracat pe Mine, cel ce pier de frig". Si, desteptandu-se din somn, vamesul a inteles si a inceput a ferici pe cei saraci si a zis intru sine: "Daca saracii sunt Hristos, viu este Domnul, nu voi muri pana ce voi fi si eu ca unul dintr-insii". Deci, indata si-a impartit toate averile sale la saraci si pe robi i-a slobozit si numai un rob lasandu-si, i-a zis lui: "Vreau sa-ti spun tie o taina, pe care sa o pazesti si sa ma asculti. Ca de nu ma vei asculta pe mine si de nu vei pazi asezamantul meu, sa stii ca la straini te voi vinde pe tine". Iar robul i-a zis lui: "Pe toate cele ce-mi vei porunci stapane, dator sunt sa le fac". Si Petru i-a zis lui: "Sa mergem in sfanta cetate, sa ne inchinam mormantului celui facator de viata, al lui Hristos si acolo sa ma vinzi pe mine la cineva din crestini si pretul meu sa-l dai saracilor si tu singur slobod vei fi". Iar sluga aceea, mirandu-se de straina socoteala a stapanului sau, n-a primit sa-l asculte pe el si i-a zis: "A merge cu tine in sfanta cetate, dator sunt, ca o sluga a ta, dar a te vinde pe tine, stapanul meu, asta sa nu fie si nu voi face aceasta nicidecum". Si i-a zis lui Petru lui, iarasi: "De nu ma vei vinde pe mine, apoi eu te voi vinde pe tine la straini, precum mai inainte ti-am zis tie". Si au mers la Ierusalim. Si, inchinandu-se la Sfintele Locuri, a zis iarasi catre sluga: "Vinde-ma pe mine, iar de nu ma vei vinde tu, apoi eu te voi vinde la barbari, in robie grea". Deci sluga, vazand gandul cel neschimbat al stapanului sau, l-a ascultat pe el, macar ca nu voia. Si, zfland pe un cunoscut al sau, om de Dumnezeu temator, faur de argint cu mestesugul, anume Zoli, i-a zis lui: "Asculta-ma, frate Zoil, cumpara de la mine un rob bun". Iar argintarul i-a zis lui: "Frate, sa ma crezi ca am saracit si nu am ce sa dau pentru dansul". Zis-a lui, iarasi, sluga vamesului: "Sa iei imprumut de la cineva, bani si sa-l cumperi pe el, ca este foarte bun si te va blagoslovi Dumnezeu pentru dansul". Deci, crezand cuvintele lui, Zoli a luat de la un prieten treizeci de galbeni si a cumparat cu ei pe Petru de la sluga lui, nestiind taina aceasta, ca Petru este stapanul slugii sale. Deci, sluga aceea, luand pretul pentru stapanul sau, s-a dus la Constantinopol, nespunand nimanui ceea ce facuse, si pretul acela l-a impartit la saraci. Iar Petru slujea lui Zoil lucrand ceea ce mai inainte nu se obisnuise, facand uneori slujba bucatariei, alteori curatind gunoiul din casa lui Zoil, ori sapand pamantul in gradina sau cu alte slujbe si patimiri muncindu-si trupul sau, smerindu-se fara de masura.
Deci, vazand Zoil ca s-a blagoslovit casa lui din pricina lui Petru, precum oarecand casa lui Putifar din pricina lui Iosif, si ca bogatia i se inmultise, l-a iubit pe Petru si se rusina vazandu-i nemasurata lui smerenie. Iar odata i-a zis lui: "Frate Petre, vreau sa te slobozesc pe tine si, apoi, aici, ca pe un frate sa te am". Iar el n-a voit sa fie slobod, ci ca un rob voia sa-i slujeasca lui.Si puteai sa-l vezi, de multe ori, batjocorit de celelalte slugi, iar uneori si batut, si in multe feluri ocarat, iar el pe toate acestea, le rabda, tacand. Iar intr-o noapte, Petru a vazut, in vis, pe Cel in chip de soare, Care i Se aratase lui in Africa, purtand haina lui. Acela tinea treizeci de galbeni in mainile Sale, si a zis catre dansul: "Sa nu fii mahnit, frate Petre, ca Eu ti-am primit pretul tau, dar sa rabzi pana la vremea, cand vei fi cunoscut".
Iar dupa cativa ani, au mers oarecare vanzatori de argint, din partile Africii, la Sfintele Locuri, ca sa inchine. Si i-a chemat pe dansii Zoil, stapanul lui Petru, in casa lui, la ospat. Si, cand ospatau ei, au inceput a cunoaste pe Petru si unul altuia ziceau: "Cat mai seamana omul acesta cu Petru vamesul". Iar Petru, intelegand aceasta, isi ascundea fata sa, ca nu cu totul sa fie cunoscut. Insa ei l-au cunoscut bine si au inceput a zice catre cel ce-i chemase pe ei: "Kir Zoil, avem sa-ti spunem tie un lucru. Sa stii ca mare om ai in casa ta, slujindu-ti tie, caci, intr-adevar, acesta este Petru, care avea mare putere in Africa si pe multi robi ai sai i-a slobozit. Ci, sculandu-ne, sa-l luam pe el, ca mult s-a intristat dregatorul pentru dansul, inca si acum se mahneste din pricina lui". Iar Petru, stand afara, a auzit aceste cuvinte ale lor si, punand in pamant blidul pe care il aducea, a alergat la poarta cetatii, vrand sa fuga, iar portarul curtii aceleia era mut si surd din nastere si numai prin semne inchidea si deschidea poarta. Deci, grabindu-se sa iasa robul lui Dumnezeu, a zis mutului: "Tie iti graiesc, in numele Domnului nostru Iisus Hristos, deschide poarta degraba". Iar mutul a grait: "Asa, stapane, degraba voi deschide". Si indata i-a deschis lui si a iesit. Deci, venind mutul la stapanul sau, a grait inaintea tuturor si toti cei ai casei s-au mirat, auzindu-l pe el graind. Si sculandu-se, cautara pe Petru si nu l-au aflat. Si le zicea mutul: "Vedeti ca poate a fugit, ca mare rob al lui Dumnezeu este. Ca atunci, cand a venit la poarta, mi-a zis mie asa: In numele Domnului Iisus Hristos iti zic tie: deschide-mi. Si indata am vazut iesind din gura lui ca o vapaie care s-a atins de gura mea si am grait".
Deci, sculandu-se, toti alergau in urma lui, dar nu l-au ajuns si, cautandu-l pretutindeni cu deamanuntul, nu l-au aflat. Atunci s-a facut jale mare pentru dansul, ca n-au stiut ca este un atat de mare rob al lui Dumnezeu si au proslavit pe Dumnezeu ca are multi asemenea robi si Sai ascunsi in lume. Iar Petru, fugind de omeneasca slava, se ascundea prin nestiutele locuri, pana la mutarea sa cea catre Domnul, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

mi-au placut f. mult povestirile tale, draga marian. dar ce sunt "Proloagele", mai exact?

mirela,inainte de a intra pe forum,cauta aici pe site crestin ortodox, la carti, acatiste, vietile sfintilor. etc acolo gaseti ffffffff multe lucruri interesante. acolo gasesti randuielile bisericesti de peste an, gasesti smenificatia posturilor a slujbelor din post, Totul!!!proloagele este fff frumoasa, nu iti spun ce cuprinde ca sa mai ai curiozitatea sa o cauti si sa o citesti..cu dragsote jenica

multumnesc, jeny, de trimiteri. dar cred ca o scurta explicatie despre ce sunt/este "proloagele" puteai sa dai si aici pe forum... :rolleyes:

Proloagele sunt niste colectii ce cuprind vietile sfintilor, pe fiecare luna in parte.

Multumesc frumos, Odin, pentru explicatia scurta si la obiect. Chiar stiam de "Vietile Sfintilor", un volum ptr fiecare luna a anului, dar nu stiam ca asta = Proloagele. Omul cat traieste invata! :)

Npc. Vreau doar sa mai spun ca ele sunt niste rezumate... Adica spre deosebire de Vietile sfintilor (asa cum sunt ele traduse din Vita Patrum de ex.), acestea expun doar cateva date biografice, si ceva intamplari remarcabile din viata sfantului respectiv. Ele erau folosite (sunt) de predicatori pt. a incepe o predica, ca un fel de introducere... de aici - proloage - pro - logos (gr.) = `inainte de cuvant`.

offfffffff mirela iarta te rog da as aeste puteam dar Nu am facut-o de aceea te rog iarta cu dragsote aceeasi jenica

Citind cele doua povestiri din "Proloagele", am inteles inca odata cat de importanta e milostenia. Impresionante povestiri; sa nu uitam de ele, atunci cand tot mai multi oameni apeleaza prin sectiunea "Umanitare" la mila noastra. Asa cum marea e formata din picaturi de apa, tot asa si putinul nostru se uneste cu putinul de la altul si impreuna ajuta pe cel, aflat la ananghie. Iar noi ne vom bucura de aceste fapte marunte, caci vor inclina talgerul spre ingerii cei buni. Facand cuiva un mic bine, ne facem noua insine un mare bine.
Doamne ajuta!

Sa-mi fie iertat Anca, dar m-am cam saturat de povesti si povestiri , de fictiune si de alte cele. Milostenia se traduce in fapte concrete, cele mai cu putinta fapte concrete. Vorbele si teoria nu tin loc de frig, foame, sanatate si altele asemenea. Avem de cateva zile la umanitare pe cineva ce ne cere ajutor intru disperare si din pacate si spre rusinea noastra extraordinar de putini au raspuns macar cu o vorba la acest topic. Este inadmisibil, nu stiu ce sa mai zic, ma cutremura atata si atata indiferenta si noi continuam cu povesti, teorii despre milostenie. Oare unde este adevarul ? Oare unde este sensibilitatea noastra ? Un om cere ajutor si noi povestim, teoretizam , dar in schimb de problemele reale nu ne pasa. Pe cuvant sunt inmarmurit, ingretosat, revoltat cat de meschini suntem. Iertare, dar asta simt, asta constat, asta spun. Hristos nu s-a pierdut in teorii si povesti, El , ne-a dat pilde vii si invataturi nefind rupt de cei din jur , ci find impreuna cu oamenii, ajutandu-i in mod direct, fiecare fapta a Sa find si pilda si invatatura pentru tot neamul omenesc. Un om cere ajutor de cateva zile pe topicul umanitare si din miile de membri daca au accesat 4 sau 5 acest topic, intru ajutorul unei surori de ale noastre in suferinta. Rusine sa ne fie, nu avem nici o justificare pentru indiferenta si raceala noastra. Unde este milostenia ? Unde este dragostea fata de aproapele nostru? In teorii si in povesti ? Iertare dar asta-i adevarul spre rusinea noastra ! ! !

Va rog sa nu rideti dar as vrea sa pun o intrebare daca aprind o luminare unei vecine , care mai tot timpul e pusa pe cearta si scandal,nu cu gind rau ci din dorinta de a mai linisti-o ,de a ......cum sa-i spun.....a ruga divinitatea sa o linistesca , sa-i dea pace sufletesca....credeti ca gresesc?:D

Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe vrajmasii mei.Amin

Spune rugaciunea asta de 30 de ori pe zi timp de 40 de zile si vezi ce se va intimpla.

multumesc mult Hartford

Cristian, topicul acesta se numeste "Fapte bune", deci vorbim despre fapte bune.
La "umanitare" se cer fapte , nu vorbe. Acolo o mie de vorbe doi bani nu fac. Tocmai de aceea invitatia la actiune.
Da, ai dreptate: sa trecem la actiune si sa facem un gest omenesc pentru cei, care ne-au cerut ajutorul!
Doamne miluieste!

Asa este Anca, cu acest gand sa plecam din casa spre serviciu sau oriunde am merge, pe cale sau pe apa. Fapta buna sa ne obsedeze intra tat incat sa ne confundam cu ea insasi. Cum oare vom atrage intru credinta cea dreapta ORTODOXA , si pe altii, decat prin exemplul viu ,dat de noi. Sectantii raspandesc brosuri colorate ca ciupercile otravite ! Noi sa raspandim fapta buna, milostenia sa dam exemplu celor in necredinta si sunt sigur ca Turma Lui Hristos se va mari si in fond avem aceasta obligatie Sfanta de a propovadui Ortodoxia , oriunde am fi. Nu ne trebuie fonduri uriase, dar ne trebuie dragoste si intelegere pe masura . Un banut cat de mic, o hainuta nefolositoare noua, o paine, o vorba, un sfat, orice cu folos, celor in nevoi , sunt intru fapta buna.

Eu vin si va intreb :ce fapte bune a-ti facut pina acum ....sau mai bine spus rideti de oamenii pe care Dumnezeu nu ia inzestrat cu prea multa materie cenusie?Oameni care se chinuiesc si ei sa placa lui Dumnezeu, care vad intrun fel viata si isi doresc din suflet sa fie buni crestini.
Daca v-am suparat imi cer iertare anticipat.

Mina draga, drept sa-ti spun, nu-ti inteleg intrebarea. Fii te rog mai explicita si da-ne te rog si un exemplu de unde sa reiasa ca amras de cineva. Nu obisnuim sa facem asa ceva. Chiar imi pare rau, ca te simti luata in deradere. Nu pot crede decat ca e o neintelegere.
In ceea ce o priveste pe vecina ta, sfatul meu e sa spui de mai multe ori "Tatal nostru" pentru ea, de cate ori o vezi pornita pe cearta. Vei vedea cum se linisteste.
Dar cred ca si sfatul dat de Hartford este bun, caci cu siguranta l-a folosit ea insasi cu bune rezultate.
Iar in ceea ce priveste materia cenusie, doar Dumnezeu stie cata avem fiecare.

In general oamenii simpli, oameni ce trudesc din greu pentru o bucata de paine, sunt in multe cazuri cu mai mult bun simt, saritori in caz de nevoie. Materie cenusie cum spui tu, avem cu totii, numai ca unii o folosesc mai mult, altii mai putin. Dumnezeu ne-a inzestrat cu de toate . Creatia Lui a fost perfecta. Imperfectiunile au aparut pe parcursul istoriei omenirii, datorate pacatelor si nesabuintelor noastre, a faradelegilor continue ce s-au amplificat din ce in ce mai mult . Homoxesualitatea, incestele, violurile, desfranarea, au spurcat neamul omenesc intra tat incat ne-am situat cu mult sub dobitoace. Si acea materie cenusie la care faci referire, s-a alterat la unii, din neam in neam, dar nici pe departe nu trebuie sa batjocorim pe cei loviti si in nevoi , ci din potriva. Nesabuinta omului in libertatea data, este fara margini si continua la nivel planetar din pacate, toate intorcandu-se, pana la urma, impotriva noastra.

Ancah ma bucura mult raspunsul tau, ma-i lamurit si iti multumesc.Nu auzisem de rugaciuni spuse de un anumit nr intr-un anumit interval.Eu citesc rugaciunile si nu ma gindesc la nr lor....incerc sa le spun din suflet si atat.Asa ca ma simtisem luata peste picior si ma durut...sunt un om care isi doreste sa fie crestin si care a intrat cu bucurie pe acest forum din dorinta da a invata de la altii lucruri crestinesti.....iar in legatura cu faptele bune da imi doresc sa-mi dati exemple....fiecare asa cum gindeste.
Si acum o urare facuta de Parintele Cleopa:"mincava-r raiul"

M-am gandit bine ca e vorba de neintelegere.
In privinta faptelor bune, e usor a vorbi teoretic, dar aproape imposibil de a spune ceea ce facem practic. Deci care sunt faptele bune? Cele pe care le faci dezinteresat, spre folosul cuiva. Desi noi facem acele fapte, ele sunt inspirate de Dumnezeu, caci noi, oamenii, fara ajutor ceresc de nimic bun nu suntem in stare. Noua doar faptele rele ne apartin in totalitate. Si atunci cand faci o fapta buna, e bine sa nu te lauzi cu ea, caci laudandu-te ti-ai primit rasplata si te lipsesti de rasplata din cer.
Una din faptele bune e MILOSTENIA. In Vechiul Testament era zeciuiala, pe care fiecare om trebuia sa o dea, si care inca se mai practica la evrei si sectari. Dar ortodocsii dau milostenie dupa exemplul din Noul Testament, adica dai cat poti, dar "stanga sa nu stie ce face dreapta", deci discretie. Ocazii de milostenie sunt destule, chiar aici pe forum, intrucat oameni care au nevoie de ajutor se adreseaza la sectia "Umanitare".
Pe langa bani si alte obiecte, mai putem face ceva: sa ne rugam pentru cel care are nevoie de rugaciune. A existat mai demult o propunere, de a ne ruga unii pentru altii, si nu m-as mira ca multi sa aiba in cartea de rugaciuni o lista cu numele celor, care au vrut sa fie mentionati la rugaciune.
Faptele bune pot fi din cele mai diverse; sa ne straduim sa facem cat mai multe, caci ele constituie "moneda forte", cu care ne vom deschide drumul spre rai. De aceea sa ne intrebam zilnic "azi ce fapta buna am facut?", dar fara ca sa ne asumam meritul, in cazul ca intr-adevar am reusit sa bucuram sau sa ajutam pe cineva.
Si multumesc pentru urare, la care adaug urarea Pr. Paisie de la Sihla: sa ne vedem la usa raiului.

Intr-adevar, mantuirea tine doar de harul divin, nu de faptele noastre bune.
Dar, totodata, trebuie sa implimim poruncile lui Hristos, sa parcurgem anumite etape pentru a ajunge la unirea cu El.

Si nu vom reusi sa implim cuvantul lui Dumnezeu, de nu vom primi ajutorul dumnezeiesc. Savarsim faptele bune, intrucat Dumnezeu ne da putere. Singuri, prin fortele noastre, am fi capabili doar de pacate.
Deci, in savarsirea faptelor bune noi nu avem niciun merit, ci Ii datoram totul lui Dumnezeu.

Da, faptele bune, bun subiect de dezbatere. Dar sa vedem de unde provin faptele bune, care este sursa lor? Dupa parerea mea ele au doua surse, care de fapt se reduc la una: Parintele Bunatatii si al Luminii. Asadar, cele doua surse ar fi una constiinta omului si cealalta e chiar Domnul Hristos atunci cand locuieste in inima noastra. Dar prin constiinta noastra ne vorbeste si ne "cearta" chiar Dumnezeu pentru ca ea este ochiul si gura lui Dumnezeu in noi. De aceea pot si paganii sa faca fapte bune. Doar daca n-ai acoperit cu o crusta de egoism si tina aceasta gura, doar atunci ii mai poti auzi indemnul si indrumarea spre fapte bune. Tot din cauza ca sursa faptelor bune e Dumnezeu rezulta si faptul ca ele nu sunt prilej de mandrie si nici nu constituie merite din partea noastra. Cu ce poti sa te mandresti cand tot ce e bun ai primit de Sus? Sigur ca exista si parelnice fapte bune, alea insa sunt cele ce vin din mandria si egoismul nostru, sunt cele avide de fala si slava desarta. Ele sunt sclipiciul ce ia ochii necunoscatorilor. Si atunci cum le deosebim pe cele veritabile de cele false? E simplu, cele autentice sunt cele jertfelnice, cele ce vin din iubire dezinteresata, pentru ca vin de la Cel ce S-a facut Jertfa, Cel ce este Iubire, pe cand celelalte sunt egoiste, adica asteapta raspuns: ori fala, ori compensatii cu dobanda. Atentie ca pot fi fapte ale paganilor mai curate si dezinteresate decat cele ale multor nevoitori care lucreaza doar la propria lor mantuire.
Har, smerenie si jertfa de sine.