Bunul samaritean
 

Ne intalnim din ce in ce mai rar cu bunul samaritean.Ce determina impietrirea inimii fata de suferinta aproapelui? Fie ca unde sunt spini, sa vedem trandafiri.

Ce s-a intamplat cu bunul samaritean? Pai s-a intamplat ca a revenit la casa cu pricina sa intrebe daca mai are ceva de achitat, iar cand a vazut nota de plata i s-au intunecat mintile si a omorat-o pe gazda in bataie!... :102:

Bine-ati venit in Romania, oricine ati fi si de oriunde v-ati afla!
Voi cei ce asteptati mila, lasati orice speranta! Am crescut cu lapte de lupoaica si ne mandrim pentru asta!

Intotdeauna l-am gasit pe bunul samaritean,cand am avut vreo nevoie
El se afla printre noi,gata intotdeauna sa intinda o mana de ajutor.
Intre atatea pareri pesimiiste si fataliste despre lume,estye incredibil sa constati cat de multa BUNATATE ESTE TOTUSI IN LUME,MAI ALES LA OAMENII SIMPLII.
Si chiar mai mult,daca te porti cumva rau intr-o comunitate,esti izolat,ca si cum ceilalti ar sti ce inseamna toleranta ,si tu ai fi cel care incalca porunca iubirii.
ASta e uimitor.Nu numai ca avem buntate in lume,dar chiar este majoritara,chiar este cea care formeaza atitudineA majoritara.Si vorbesc de oameni,care,cel putin aparent nu au treaba cu Biserica.De parca bunul samaritean avea vreo treaba...
Biserica lui Hristos s-a mutat pe strada fratilor,acolo suntem chemati sa dam masura daruirii noastre.
Si ce ne miram atat?Bunul samaritean nu s-a mantuit tot pe un drum,prntre oameni?

Un singur regret am.Ca eu,scolitul,nu reusesc sa fiu macar la fel de bun la suflet ca unul care habar nu are de Biserica,in multe situatii de viata.
Nu va amagiti:Hristos e viu ,si e printre noi.

Sa dea Dumnezeu sa fie asa! Raman la ideea ca la ora actuala, egoismul triumfa in lume.

Oare nu framantarea noastra e cea care ne intuneca ochiul?
Si daca ochiul ne e intunecat,atunci intreg universul e intunecat pentru noi.
Bineinteles ca e plin de rautate in lume ,daca o privim in ansamblu.Dar daca traim mai in detaliu intr-o anumita comunitate,o sa vedem ca Hristos e prezent direct sau indirect in toate micile gesturi care se fac acolo .
Bunatatea ca si rautatea,se caldesc acum,sub ochii nostri.Sub ochii nostrii unii castiga Imparatia ,deoarece reusesc sa iasa tocmai din aceasta ingustime a sufletului de care vorbeai

Ce s-a întâmplat mai departe cu bunul samaritean nu scrie la sfârşitul capitolului respectiv, ci la sfârşitul cărţii. Bunul Samaritean a ajuns la Ierusalim, unde l-au primit ca pe un erou. Dar nici nu a trecut bine o săptămână şi a fost vândut de unul dintre preoţi, acela care îl văzuse pe cel suferind zăcând şi trecuse mai departe. Scoşi din fire de bunătatea lui, ca şi de faptul că se adresa nu numai iudeilor, ci şi samaritenilor, l-au arestat, i-au făcut un proces la mişto, l-au judecat noaptea, l-au torturat, biciuit, scuipat, smuls hainele de pe răni, îmbrăcat iarăşi în purpură la mişto, încoronat cu spini la băşcălie, pălmuit, plimbat de la preot la levit şi târât pe munte cu crucea în spate. Adresându-se publicului larg, stăpânul locului i-a întrebat pe oameni dacă preferă să îl elibereze pe tâlharul care îl lăsase aproape mort pe acela pe care îl scăpase samariteanul, ori pe bunul samaritean însuşi. În mod democratic, oamenii l-au preferat pe tâlhar, iar despre bunul samaritean au strigat: "Răstigneşte-l ! Răstigneşte-l !". Şi totuşi, chinuit pe cruce, bunul samaritean a mai găsit resurse să îl ierte pe unul dintre tâlharii de la care începuse toată dandanaua.

Şi astăzi, bunul samaritean mai apare pe ici, pe colo. Este flămând, este însetat, este bolnav, este robit. Puţini sunt cei care, aşa cum a făcut el, îl hrănesc, îi dau apă, îl pansează şi îl vizitează la închisoare. Cei mai mulţi dintre noi nici nu vor să ştie de el, ori, întâlnindu-l, îl gonesc şi strigă: "Răstigniţi-l ! Răstingiţi-l".

Bunule Samaritean, iartă-mă pe mine, tâlharul, care pentru prea mare vina mea plătesc şi pomeneşte-mă în împărăţia Ta !

Nu stiu ce s-a intamplat cu bunul samaritean, dar stiu ca mi-a fost intotdeauna rusine ca fac parte dintr-un popor unde s-a incetatenit zicala "facerea de bine e ....... de mama".

Ca sa nu mai spun ca uneori, circumstantele si pacatele m-au impins sa spun si eu la fel.

Ce s-a intimplat cu bunul Samaritean ?
 

Bunul Samaritean asa cum ati mentionat il gasim din ce in ce mai rar. Sa dea bunul Dumnezeu sa dispara raul si oameni sa fie cit mai multi daca se poate toti ca si Samariteanul din Pilda Domnului nostru Isus Hristos .

Pe bunul samaritean nu o sa-l descoperiti umblind plini de voi, ingindurati de ce carte senzationala ati mai citit sau a face declaratii "de la tribune" ci prin a fi un bun observator a ceea ce are loc in jurul vostru pe strada!

Data viitoare cind mai umblati pe jos sau cu mijloacele in comun, priviti mai cu atentie in jurul vostru si in mijlocul unei avalanse de mitocanii cu siguranta o sa vedeti si minuni ...cu ochii vostri!

Inca se mai poate!
 

Tot ce am citit m-a emotionat.Da, inca mai putem sa-l intalnim pe bunul samaritean. Chiar voi mi-ati spus-o.

poate a devenit mai precaut, din cauza atator escroci intalniti aproape la tot pasul
 

La cate persoane lacome, profitoare si prefacute (si fara nici un fel de scrupule cand vine vba de a profita de bunatatea altora) exista in ziua de azi, e si normal ca 'bunul samarinean' sa fie ceva mai precaut si sa isi ia unele masuri 'preventive' etc... Pana si Sf. Parinti (de ex. Sf. Vasile Cel Mare) indeamna la precautie cand cineva intentioneaza sa faca milostenie si cu cine etc.

Aici e doar o parte a problemei, partea relativ simpla.

Isus ne-a spus sa-i hranim pe flamanzi; deci, trebuie sa vad si sa judec daca cel care-mi cere bani de paine chiar isi va cumpara de banii mei paine sau vodca. Asta e relativ simplu.

Partea cu adevarat dificila este atunci cand, desi el si-a cumparat paine, a doua zi, dupa ce a prins puteri mancand painea cu care l-am miluit, imi va da in cap la un colt de strada ca sa-mi ia si restul de bani (sau va da altcuiva).

Ei ? Daca am motive sa cred ca va da in cap, mai trebuie sa-l miluiesc ? Mai trebuie sa-l vad in el pe Cristos ? Am dreptul sa-l judec ?

Si daca nu l-am judecat si l-am miluit, si el mi-a dat in cap, ce trebuie sa spun ? Sa-mi para rau ca l-am miluit, sau sa-mi para bine ?

Dar daca a dat in cap altcuiva ? Sa ma simt vinovat fata de acel altcineva ?

Vedeti, e greu.

Noi trebuie să fim în toate precum Regele nostru. El hrănea cu mană şi pe cei drepţi, şi pe cei nedrepţi. Şi a trimis ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi. La inima Sa, a crescut 12 ucenici. 11 L-au urmat, dar unul dintre ei L-a vândut pentru 30 de arginţi. Lucru pe care, în preştiinţa Sa dumnezeiască, îl cunoştea (şi pe care, de altfel, l-a anunţat).

Bunul samaritean nu era chiar un sărăntoc. Plăteşte hangiului fără să clipească. Oare i-o fi trecut prin cap ideea că cel căzut la pământ şi aproape mort ar putea fi un tâlhar el însuşi ? Că, atunci când se va întoarce să plătească la han eventuala dinferenţă de preţ s-ar putea să îl aştepte şi să-l jefuiască ? Poate că i-au trecut prin cap asemenea gânduri, dar cred că le-a alungat, că nu vin de la Dumnezeu. Aşa să facem şi noi.

Există o fabulă despre scorpionul şi broasca care vroiau să treacă un râu.

Scorpionul se roagă de ţestoasă să îl ia şi pe el în spate, să-l treacă râul.

Broasca refuză: "Eu te cunosc, o să mă înţepi cu acul tău otrăvit !"

Scorpionul se roagă şi se jură că nu o înţeapă.

Broasca acceptă să-l ajute.

Ajunşi la mijlocul şuvoiului, scorpionul scoate acul şi o înţeapă pe broască.

Aceasta, cu ultimele puteri, îi spune: "De ce ai făcut asta ? Acum o să ne scufundăm şi o să murim amândoi !"

La care scorpionul, pe cale să se înece, îi răspunde cu părere de rău: "Nu m-am putut abţine, e în natura mea".

Drăguţă fabulă.
Să observăm, însă, că atât scorpionul, cât şi broasca ţestoasă, aparţin regnului animal şi nu sunt înzestraţi cu suflet nemuritor. Viaţa lor în pădure este însăşi viaţa lor cea adevărată, şi nu o simplă perioadă de probă în pădurea lumii acesteia, în vederea angajării cu contract pe perioadă nedeterminată.
Dacă natura scorpionilor este, într-adevăr, să înţepe, în schimb natura mea pretind că este deasupra celei a necuvântătoarelor. De aceea, spre deosebire de broscuţă, nu mă tem de acul scorpionului şi nici de efectul otravei lui, ceea ce nu înseamnă că le caut neapărat. De un singur lucru mă tem: de cealaltă otravă, de acul nevăzut al celuilalt scorpion, de sugestiile lui, pe care, dacă le-aş urma şi m-aş retrage în carapacea mea zicând că precis toţi ceilalţi sunt scorpioni, aş cădea la test şi nu ar mai urma niciodată vreun contract cu perioadă nedetrminată, rămânându-mi o veşnicie ca să-mi spun: "ce cretin am fost!".

De aceea, domnule Erethorn, părerea mea este că nevăzutul scorpion este cel care acţionează asupra minţii noastre în multe feluri în care ne face sugestii, unul dintre aceste feluri fiind judecăţile prezumpţioase. Cerşetorul acela care îmi cere un leu precis este, de fapt, un beţiv care va intra în prima cârciumă să-şi ia o cinzeacă. Pentru ce să-i dau un leu ? Paraliticul acela este un bolnav închipuit, de ce l-aş ajuta ? De ce să dau bani la biserică, pentru a întreţine şleahta preoţească, de unde ne apar atâtea scandaluri ? Banii mei, munciţi de mine, să fie folosiţi ca să-şi ia acei popi maşini luxoase şi să îşi întreţină metresele ? Deci, nu trebuie să dau bani la biserică.

Virtutea mediană dintre cele trei virtuţi teologale este cea a speranţei. Speranţa creştinului este pe două niveluri: mai întâi, speranţa de ordin metafizic în bunătatea lui Dumnezeu. Dar mai există speranţa asupra lumii actuale, speranţa în ceea ce numim pronia dumnezeiască: este convingerea pe care o avem că El nu lasă lumea din putere, ci că este posibilă fericirea naturală pe acest pământ pentru cei care urmează legea lui Dumnezeu. Mulţi psalmi au ca temă această speranţă, să-i spunem "speranţa orizontală". Când vreun scorpion vă va dezamăgi, când vi se va părea că cei buni suferă în tribulaţie şi privaţiuni, iar răii se îngraşă şi râd fericiţi, citiţi acei psalmi.

Lăudat fie Isus !

Fiecare in parte e un bun samaritean la un moment dat. Cum citeam mai demult intr-o carte: "Oamenii, cat ar fi ei de rai, sunt adeseori mai naivi decat s-ar putea crede si au o candoare pe care nimeni nu le-ar banui-o. Ca oricare dintre noi e altfel."


... suntem inconjurati de buni samariteni. Pt ca de nimeni Dumnezeu nu se desparte definitiv, nici in cele mai abjecte momente. Mereu exista in sufletul oricarui om o farama de bunatate in care sa se oglindeasca Dumnezeu.
De multe ori faptul ca noi nu le acordam felul de atentie cuvenita celor "rai" ne face mai vinovati decat ei. Un dar de iubire trebuie dat celor care au cea mai multa nevoie de el. Un gest bun, o dovada de incredere,o vorba buna in schimbul unei jigniri...

Noi nu vedem toti bunii samariteni din jurul nostru pt ii blamam pe ei in loc sa ne vedem partea noastra de vina- pt ca din cauza putinei noastre rugaciuni, putinei noastre credinte, putinei noastre iubiri- si din cauza asta poate ei sunt mai reci.

Poate au avut parte de prea multe suflete reci, sau de suflete reci ce au doar vorbele calde. Si-au inteles totul gresit. Si au inceput sa greaseasca, apoi oamenii au inceput sa-i priveasca cu dispret. Si-au inceput sa adopte atitudini defensive.

E usor tare sa ierti doar din vorbe. Sa ne gandim insa la Iisus care a spalat picioarele apostolilor. Pe langa Fiul lui Dumnezeu, orice om e infinit de pacatos. Totusi El le-a spalat picioarele. A vazut binele din toti. A vazut peste orice rau, in sufletul lor asa cum e el, asa cum a fost facut. Curat si bun.
Noi ce putem sa vedem in semenii nostri? Cate "paie" le putem gasi in ochi la toti de nu-i vedem ca buni samariteni. Oare ne credem deasupra pacatelor lor? oare le credem pacatele asa de scarboase ca nici cu mintea nu putem cauta sa le intelegem?...

Cati dintre noi oare pot sa se roage sincer si cu durere pt o prostituata, sau pt un betziv care bea si alocatiile copiilor, sau pt un proxenet, sau alti oameni din categorii asemanatoare? ei nu pot fi buni samariteni oare?...
Eu nu pot. Nu reusesc nici macar cu un gand bun sa ma gandesc la asemenea persoane de multe ori.

Dar sa ne aducem aminte ca Apostolul Pavel, ce viata avea inainte, cand se numea Saul... hulea cuvantul Domnului si prigonea, baga in inchisoare si omora crestini. Daca am fi trait noi in vremea lui, si am fi aflat de viata unuia ca el, nu numai ca n-am fi crezut c-o sa devina vreodata Apostol al lui Iisus, dar sigur nu l-am fi crezut in stare sa fie un bun samariten pt nimeni, si l-am fi dispretuit.
Ca tot vd de exemple... de buni samariteni dispretuiti. Sfantul Ciprian - cati dintre voi credeti ca un vrajitor are in el potentialul sa devina nu doar un crestin bun- ci SFANT?...
Sa ne departam putin gandul de Sfantul Ciprian...
Ganditi-va la... Maria Campina, Mama Omida, sau cine mai vreti voi. Vedeti ceva bun in sufletul lor?... Dar poate ele, vrajitoare sau sarlatence, ce-or fi... poate credinta lor in Dumnezeu, si asa, servitoare are celui rau, cum sunt, e mai puternica decat a multora din cei ce sunt ortodocsi practicanti. Poate credinta lor nu se clatina pt cateva cuvinte... poate se vor mantui cu o ora inainte se moara. N-avem cum sa stim...
Si poate au aratat mai multa mila sincera fata de oameni in nevoi decat o sa aratam noi toti la un loc in toata viata. N-ai de unde sa stii ce-i in sufletul fiecaruia. De multe ori nici umul insusi nu stie exact ce-i in sufletul lui. Crede ca e rau si irecuperabil, dar nu e... Numai Dumnezeu stie...

Poate scorpionul e scarbit de faptul ca trebuie sa se milogeasca de broasca. Foarte des se intampla asta, cand lasi un om sa se milogeasca de tine ca sa obtina ceva, i se naste ura in suflet. Ura pt ca broasca ARE posibilitatile necesare sa-l ajute, si el, scorpionul, nu are nimic. Ura pt ca are senzatia ca-i privit cu superioritate.



cat despre "e in natura mea"... de obicei si oamenii cei mai subjugati de vicii, atunci cand primesc incredere si ajutor pe care stiu ca nu l-ar merita, dezinteresat total si fara "interogatorii"--- se rusineaza a-si arata viciul de fata cu "samariteanul" lor!
Si chiar daca continua dupa intalnirea cu samariteanul tot in viciu, exista mari sanse sa se opreasca dupa un timp, sau cel putin (cel putin=SIGUR asta se intampla) au momente, chiar zile sau luni poate cand incearca din rasputeri sa se schimbe in bine. De multe ori nu reusesc pt ca sunt prea slabi sa reusesca singuri... pt ca semenii lor nu sunt langa ei cand are nevoie... e dificil... boala secolului e singuratatea sufletului... poti sa ai zeci de amici de distractie si vicii, si pt suflet nimic...

Fiecare are un motiv pt pacat. Si nu-i o figura de stil, chiar asa este... "inrairea" e doar incercarea cuiva sa se simta "confortabil" in pacat... incercarea de a avea un pic de liniste, macar in modul asta artificial... Poate s-or gasi pt fiecare suficiente rugaciuni sa-i salveze...

Am citit pe net mai demult o lista cu ultimele cuvinte ale celor condamnati la moarte. Ultimele cuvinte inainte de in injectie/scaun electric. Ce cuvinte... eu cred ca aprox 20% din ei s-au mantuit. E incredibil, vedeam in cuvintele multora atata iubire si smerenie si regret pt pacate, si rugaminti sa fie iertati cum doar in rugaciuni de Sfinti poate se regaseau... imi pare rau ca nu mai am link-ul... :(
Poate acum daca au ajuns in cer si se roaga pt cineva, si ei sunt buni samariteni. Sau daca-n timpul vietii au ajutat oameni de care noi ne-am scarbi, atunci, cu toate pacatele lor, tot sunt buni samariteni, mai buni decat multi...

Cred ca bunul samaritean e ascuns in fiecare dintre noi. Bine zici,
draga Rodica, de impietrirea inimii. Bunul samaritean din noi e
tinut captiv de egoismul nostru. Lepadati egoismul si veti deveni
un bun samaritean, lepadati mandria si slava desarta si veti fi buni
crestini, lepadati-le pe toate trei si veti fi aproape mantuiti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Dar, raspunsul lui Mihnea mi-a mers la inima.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ai punctat bine, MariS, egoismul mi se pare a fi pacatul veacului- cel putin asa am constatat- traim vremuri grele, foarte grele...Si din egoismul acesta marunt pornesc atatea... cand lucrezi cu omul, le vezi usor.

Uite un alt exemplu al bunului samaritean al acestui secol si care vrea sa ajute:
Arabul bogat care a depus un miliard de dolari in contul amenzilor pe care le vor plati femeile care vor sa-si pastreze RUSINEA SI TRADITIA nepatata in Franta continuind sa-si acopere partile care ispitesc.
Ma intreb ce o sa le ceara Sarkozi in continuare? sa se dezbrace de tot...dupa modelul curvelor - artiste de care este atras.

Oare toate femeile noastre care nu folosesc valul sunt usoare? Eu cred ca este un chin pentru bietele femei.Si exemplul gasit parca nu tine de bunul samaritean.

Bunul samaritean este de fapt mana ce ne-o intinde Dumenzeu.
Este ultima sansa acordata celor pacatosi.
Esti de alta religie,nu M-ai cunoscut toata viata,ai talharit si ai jefuit toata viata,ai fost un impotrivitor si un ateu convins ,un desfranat sau un indiferent.
Iata ,pun inainte pe fratele tau,zace jos ,batut in drum ,fara de nici o vina, e in agonie ,nu poate nici macar cere ajutorul cuiva .
De fapt acela cazut jos in drum,esti chiar tu cu toate pacatele tale care te-au doborat pana in clipa de fata.
Ce vei face? Vei merge mai departe? Iti vei continua viata ? Sau vei avea un sambure de mila,pentru acela care nici nu il cunosti ,si vei ingriji corpul lui ca si cum ar fi al tau...

Bunul samaritean nici nu are nevoie de religie.El este religia....

Viata ne ofera, de mult mai multe ori, posiblitatea de fi in situatia bunului samaritean, decat in cea a "celui cazut intre talhari". Dar si numai o singura data de ne-am fi asemanat celor din urma, ar fi de ajuns pentru a constientiza valoarea cuvintelor Mantuitorului "Ce vreti sa va faca voua oamenii faceti si voi lor asemenea". Insa acest lucru nu se intampla din cauza impietririi inimilor noastre. Sau poate pentru ca si peste astfel de experiente - cand ne-a sprijint o mana salvatoare intinsa - se poate asterne uitarea.

Partea cu adevarat neplacuta atunci cand cautam sa-l identificam pe bunul samaritean, nu este faptul de a nu-l gasi in jurul nostru, ci in noi insine. Aceasta cautare a sa poate ar trebui sa incepa plecand de la propria persoana.

Oare trebuie sa asociem ideea de B samaritean numai cu ajutorul acordat cuiva insingerat pe marginea strazii sau de preot beat crita in sant( ex dat de P Cleopa parca)?

Filantropii si cei care dau org de caritate tot astfel se numesc.

Nu este vorba de cele fara val ci de cele cu pieptul aproape dezgolit impotriva carora play-boi-ul de Sarkozi nu are nici o obiectie. El trebuie sa se ia de fetele pure si care vor sa-si pastreze cinstea si castitatea.

Mandria si iubirea egoista (de poate fi numita "iubire").
Sa ne fie noua bine si atat. Iubim 2-3 persoane si atat. Ne este de ajuns.
Cat despre ceilalti... "nu avem nimic cu ei, nu ii uram", de parca aceasta ar fi de ajuns sa spunem ca suntem crestini.

Suntem rai si necompatimitori pentru ca nu vrem sa urmam sfintilor si cuvintelor din Evanghelie.
Ne multumim cu starea in care ne aflam.
Daca ne e rau, mai incercam sa ne imbunatatim putin, insa daca ne e bine, chiar ca nu mai facem... decat prea putin.

Traim vremuri foarte grele si din pacate facem foarte putin pentru cei din jur.Si este si multa neputinta - pentru ca de multe ori vrem sa ajutam dar nu putem- lucrul acesta se vede din mijloacele de transport, de pe strada, de la locul de munca...e o supravietuire sfasietoare pe care doar oamenii caliti o pot observa si intelege, cei care au bunatatea inascuta si lepadarea de sine.

Pentru Andrei- inteleg foarte bine ce inseamna actul caritabil- uneori un cuvant bun spus la timpul potrivit inseamna mai mult decat toate averile din lume- exemplele pot continua.

Omul cazut pe marginea santului nu stie cine l-a ajutat, nu l-a vazut niciodata pe samaritean. Acela si-a facut datoria si a plecat mai departe, pe drumul sau. Pe mine asta m-a impresionat, ca omul acela nu a stiut niciodata cine l-a ajutat.
Si noi intalnim in viata, ba chiar in fiecare zi, as zice, buni samariteni, oameni care inteleg sa isi faca datoria fata de celalalt, insa noi nu ii privim ca atare, considerand ca meritam sa primim ceea ce ne daruiesc ei, ori nici nu ne dam seama de binele pe care ni l-au facut.
Eu una am intalnit mereu, dar mereu, oameni buni in cale, care m-au ajutat, in toate problemele vietii mele. Acestia au disparut, rand pe rand, din viata mea (in sensul ca nu i-am mai revazut), dupa ce si-au indepinit misiunea.

Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi este un bun samaritean. Problema mea personala (probabil si a multora dintre noi) este ca sunt oricand gata sa sar in ajutorul cuiva strain pe care nu l-am vazut in viata mea, dar cu cei dragi ma surprind atat de exigent incat ma sperii. Ma rog mereu sa-mi dea Dumnezeu rabdare sa pot accepta, sa pot intelege, dar de multe ori izbucnesc pur si simplu pentru un fleac ce mi se pare nedrept, sau nu a avut o tonalitate rezonabila!...

Foarte bine ai punctat .Am întâlnit şi eu oameni care după ce au făcut un bine au dispărut. Îi port în gândul meu ca pe nişte lucruri de mare preţ.

Si eu am aceasta problema.... :22:
Cand o vei fi rezolvat putin, te rog sa imi spui si mie cum ai facut.

Cu rabdare. Imbina blandetea cu severitatea, dar cu atentie, grija si multa dragoste. Adica trebuie sa ai motive intemeiate sa fii sever, dar trebuie sa intorci totul in dragoste, pace, armonie.Oamenii inteleg mult si din blandete.

Ce s-a intamplat cu bunul smaritean?
 

Bunul samaritean a disparut in materialismul si mandria care ne caracterizeaza mai ales in ziua de azi.
Am mai scris intr-un loc ce postez mai jos.
Dupa revolutia din '89 am crezut ca va fi mai bine, dar nu e asa din pacate. Materialismul si impresia ca noi suntem cei mai grozavi, cei mai buni, cei mai... cei mai...ne orbeste si ne surzeste pe zi ce trece tot mai mult unul fata de celalalt, facandu-ne insensibili la problemele celorlalti, ne indeparteaza tot mai mult de la telul la care tindem (daca tindem), mantuirea. Uitam (sau nici nu stim) ca suntem doar niste trecatori in viata asta imbracati intr-o" salopeta" (corpul) si nu stim sa multumim lui Dumnezeu ptr. orice secunda, sa ne bucuram de lucruri simple si marunte care defapt sunt foarte mari si importante.

salut,claudiad
 

bine spus,iar eul nostru este plin de mandrie,mandrie ce marge inaintea pierzaniei.

Ce s-a intamplat cu bunul samaritean? A amutit, dar traieste printre noi.
A trebui sa ne intrebam pe noi insine daca suntem buni samariteni. Raspunsul sa si-l dea fiecare siesi.

Multa dreptate ai Anca asa e fiecare ai trebuie sa vedem cit de buni samariteni sintem.

Tema se dorea inradevar a fi o reflectie la atitudinea noastra in viata de zi cu zi- daca in urma tuturor lucrurilor nedrepte din lume, a mai supravietuit bunul samaritean in fiecare dintre noi.

Nu poti fi cu adevarat samaritean decat atunci cand iubesti pana la jertfa. Suntem prea plini de noi ca sa mai avem ochi pentru altii. Durerile noastre sunt mai mari ca ale celor din jur, nevoile de asemeni si uite asa nu cunoastem niciodata starea de bun samaritean.

Si este mai usor pentru omul din ziua de astazi sa posteze in "cel cazut intre talhari", decat sa fie samaritean. Dar daca exista unul si cu siguranta exista, e semn ca iubirea dumnezeiasca poate deveni proprie omului.