Resfintirea Bisericilor
 

Anca mi-a adresat o intrebare pe un alt topic referitoare la resfintirea Bisericilor si la intervalul la care se face aceasta resfintire . Rog pe cei ce cunosc exact raspunsul sa raspunda aici , mai ales ca este un subiect interesant la care nu am gasit un raspuns exact asi bine documentat . Va multumesc !

Eu am participat la resfintirea unei biserici de 150 de ani... Nu era pictata dar erau innoite Sfanta Masa, stranile si usa Bisericii. Nu cred ca e o regula depinde si de lucrarile care se fac.

Nu demult am participat si eu la o resfintire de biserica - destul de tanara.

Bisericile se sfintesc dupa fiecare renovare,indiferent de vechimea constructiei.Maine se sfinteste biserica manastirii Golia din iasi,manastire veche si care a stat in reparatii multi ani.

Nu mă pricep de loc la drept canonic, dar eu aşa văd lucrurile: una dintre deosebirile dintre Sf Taine şi Sf Ierurgii este că ultimele aduc haruri lucrătoare, pe când primele aduc atât haruri lucrătoare cât şi Harul Sfinţitor. Harurile lucrătoare nu sunt permanente, ci durează atâta timp cât durează lucrarea pentru care Dumnezeu le-a dat.

Spre exemplu, când merg duminica spre biserică, dar pe drum mă întâlnesc cu nişte prieteni care mă invită la un şpriţ, dacă am puterea de a rezista tentaţiei se cheamă că am primit o inspiraţie de la Spiritul Sfânt. Acestei inspiraţii, acestui ajutor supranatural îi spun "har lucrător". Dacă nu merg la şpriţ, ci merg la Sf Liturghie, harul lucrător dispare. Nu mai e nevoie de el, ci va fi nevoie de altul în altă situaţie.

Sfinţirea unei biserici nu este Taină, ci este Ierurgie. Prin urmare, ea cheamă ajutor supranatural ca haruri lucrătoare. Nu se face o dată pentru totdeauna, ci de câte ori este nevoie. În ultimă instanţă şi dacă gândim etimologic, "a sfinţi" este sinonim cu "a curăţi". Prin urmare, o biserică trebuie resfinţită de câte ori se murdăreşte. Cum murdăria înseamnă absenţa curăţiei, chiar şi o perioadă în care nu s-a slujit în biserică poate fi motiv de resfinţire. Tot ceea ce este în contact într-un fel sau altul cu Preasfântul Trup şi Sânge trebuie să fie curat, adică sfinţit: mâinile celui care Îl ating, vasele în care El este aşezat, etc. Chiar şi spaţiul în care El este invocat şi vine trebuie să fie curat. Cu atât mai mult trebuie să fie resfinţită biserica dacă ceva anormal o întinează, adică o profanează (făcând-o să slujească altui scop decât cel destinat). De asemenea, trebuie resfinţită dacă au loc lucrări de extindere sau de restaurare, după cum, dacă ducem o icoană veche la restaurat, trebuie resfinţită după aceea.
În schimb, dacă într-o biserică se slujeşte periodic, nu trebuie resfinţită niciodată, fiind sfinţită de Dumnezeu prin fiecare liturghie. Că nu este târnosirea deasupra liturghiei şi nici ierurgiile deasupra sacramentelor, ci invers.

Tocmai de la această ştire dată de mine la un alt Topic, a apărut întrebarea, firească până la urmă, de ce se resfinţesc bisericile şi dacă există un interval anume .

Frumos răspuns ! Mulţumesc Mihnea !

Cladirea biserica este, in aceasta lume, un spatiu bine definit si cu o functionalitate clara. Aceasta insa, nu pentru ca asa vrem noi ci pentru ca asa vrea Dumnezeu! Cu toate acestea statutul special al bisericii in viata noastra nu este dat de vreo nevoie ce nu poate fi implinita decat acolo, ci mai degraba de dorinta noastra de a avea un loc unde Dumnezeu sa fie prezent in chip vazut, daca nu in "carne si oase", macar intr-un simbolism cat mai aproape de capacitatea noastra de a pricepe rational lucrurile. In acelasi timp, biserica are un rol definitoriu in castigarea identitatii unei comunitati de crestini si poate reprezenta chiar, in unele cazuri, o nevoie esentiala, dar legata de traseul lumesc al crestinului. Dar in biserica nu se lucreaza cu cele lumesti ci cu cele dumnezeiesti, asa ca acest spatiu trebuie inzestrat cu o dimensiune spirituala, la fel de reala ca cea lumeasca. Prin sfintire, exact aceasta se realizeaza. In concluzie, comunitatea de crestini are nevoie de biserica, dar nu de o biserica-adapost ci de biserica-poarta catre cer!

Este mare nevoie in viata crestinului de a nu cadea in capcana rationalizarii sacrului. Asa ca voi incerca sa ma feresc de aceasta si eu!

Pentru ca biserica sa fie potrivita implinirii rolului de "casa a lui Dumnezeu" nu doar din cand in cand ci continuu si definitiv, cladirea trebuie dedicata, inchinata lui Dumnezeu, Cel care va "locui" acolo. Actul prin care se face aceasta inchinare se numeste târnosire. Recomand sa fie citit si acest material.
Prin tarnosire se poate intelege actul fizic, ritualul de pregatire a lacasului pentru a fi potrivit inchinarii catre Dumnezeu, dar care include si inchinarea; sfintirea este ritualul propriuzis de inchinare. La inaugurarea unei biserici cei doi termeni sunt sinonimi deoarece nu pot fi despartiti unul de altul. Ulterior, in urma unor situatii deosebite, se poate reface sfintirea bisericii, dar nu si tarnosirea ei, in sensul de inaugurare spre slujire. Uneori se foloseste cu oarecare confuzie termenul de tarnosire ca sinonim total cu sfintire; astfel am intalnit expresia "troita a fost tarnosita" sau chiar "tarnosirea icoanelor". In majoritatea cazurilor insa, tarnosirea se refera doar la ritualul de inaugurare a unei biserici noi. Este considerata biserica noua si aceea, deja tarnosita, dar al carui Sfant Altar a fost distrus in totalitate si cea despre care se stie sau se afla ca nu a fost implinit ritualul la o data anterioara.

Sfintirea este actul de cult prin care o un obiect sau o persoana este inchinata lui Dumnezeu.

Va multumesc tuturor pentru explicatiile date.

Am gasit vorbindu-se de necesitatea resfintirii unor biserici dupa ce au fost folosite de francmasoni la Timisoara:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2007...din-timisoara/
In asemenea caz se resfinteste sau nu biserica?

Ca de obicei, iar aţi dat-o în bară. Este vorba de cavalerii de Malta, şi nu de francmasoni. Dar probabil că pentru dv, orice uniformă care nu este nici rasa călugărilor aghioriţi, nici cea a armatei ţariste este o uniformă de farmazon. Din comentariile la "ştirea" respectivă vedem şi cât de mulţi sunt cei care pun botul la asemenea dezinformări, asociindu-se celor care pe acest forum îi învaţă pe mitropoliţi cum e cu credinţa strămoşească...

Intr-adevar! Intre timp m-am informat:

Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor. În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă. Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri", din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim". Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată, de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere (astazi mai sunt doar 38 membrii, care indeplinesc aceste conditii). Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.
Acest ordin a participat la toate cruciadele, iar in anul 1291, dupa cucerirea de catre turci a ultimului bastion cruciat, Acra, acestia se refugiaza in Cipru.
Sunt izgoniti si de acolo si isi gasesc adapost e insula Rhodos
In 1522, Soleiman Magnificul decide sa atace insula, iar in anul 1530 Imparatul Carol Quintul, cu aprobarea papei Clement al 7-lea, le ofera insula Malta. Cu aceasta ocazie, se stabileste ca Ordinul sa ramana neutru in caz de razboi intre natiunile crestine.
In anul 1798, Napoleon Bonaparte ocupa insula si ii constrange sa abandoneze insula si sa se imprastie in toate tarile Europei.
Abia in anul 1834, Ordinul se stabileste la Roma unde detin si astazi Villa Malta si Palatul Malta, ambele teritorii malteze in statul italian.
Toate conspiraţiile duc la... Malta
Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.
Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală. Toţi „Cavalerii de Malta" deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.
Strânse legături cu francmasoneria
Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.
În cartea „Cavalerii întunericului", François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare."
Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor" (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale." (Text prescurtat)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalerii_Ioani%C8%9Bi

Un francmason în uniformă:

daca sunt numai 38 in lume, cum de au atatea pozitii- cheie?

Sunt doar 38 care respecta juramantul de sărăcie, castitate şi supunere, caci se spune mai departe: "Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă".

Nu am primit inca raspuns la intrebarea mea, care in fapt este una de principiu.

Până primeşti un răspuns bine documentat, părerea mea sinceră că este necesară resfinţirea în acest caz !

Am si eu doua intrebari:

1. Se resfinteste o biserica dupa lucrari de renovare?
Este o slujba speciala, separata?

2. Cum se spala/curata textilele diverse din biserica?
Ma refer benzile acelea care se pun pe suporturile unde stau icoanele, sau pe suportul de la strana etc.
Nu stiu din ce material sunt. Cele care sunt cu fir, ca si vesmintele preotesti cred ca se dau la curatat, dar sunt unele mai simple din ceva sintetic si brodate cu cruce.
Se pot spala de mana?

Chiar la pagina 1 al acestui thread ai raspuns dat de Părintele Gheorghe la problema care te frământă.
La întrebarea doi , da poți spăla de mână.
Doamne ajută!

Am participat azi la resfintirea bisericii si am o intrebare.
Exista undeva scrisa aceasta slujba speciala? In vreo carte de liturgica?
As fi vrut sa ma lamuresc.

Slujba nu a fost ceea ce credeam, sau poate am pierdut o parte importanta...
Cineva care a fost la o alta sfintire de biserica de curand a povestit ca (asa cum auzisem/citisem si eu), au trecut toti prin altar.
Eu ma asteptam ca slujba sa se tina cu noi acolo, aproape de altar, sa vedem bine.
N-am trecut prin altar. Nu s-a facut asa.
Nu se face peste tot la fel?
Ma asteptam sa fie ceva maret, deosebit, o slujba speciala, dar...poate am pierdut partea aceea...
Poate depinde de episcop, de tara...