De la cine vine raul ? Incercare de me-ontica !
 

Fiinte limitate si dependente de lumea materiala,din care suntem facuti ( o lume a contingentei,a coruperii si decaderii ),noi oamenii suntem foarte vulnerabili in credinta atunci cand raul adevarat ne copleseste sub diverse forme !

Dincolo de credinta insuflata inca din primii ani ai prunciei de catre parinti sau rude, ulterior,si in functie de educatia si cultura noastra,ajungem sa ne punem in anumite momente ale vietii intrebari capitale in legatura cu credinta,si cu existenta lui Dumnezeu !
Aceste intrebari, sau momente de indoiala,sunt inextricabil legate si de evenimentele negative care ne-au lovit, si coplesit la un moment dat !
Deci exista pana la urma un fel de relatie a credintei cu raul !

Desigur, ca e usor sa crezi, cand tot iti merge bine, totul e ok...traind un fel de paradis imperfect la scara vietii terestre,si desfasurandu-te mecanicist-formal in actul credintei ,in pura inertie a credintei !
Dar, greul incepe cand,de-a lungul vietii constati ca intamplarile rele nu te-au ocolit,si...ca dimportiva, au fost momente cand dumnezeu si-a luat concediu,parca !
La fel constati si daca dincolo de eul tau, privesti traiectul istoriei umanitatii in diverse perioade,deci destinul impersonal al umanitatii in timp ,si vezi cat de traumatic a fost,desigur pentru timpuri si destine pe care tu nu le-ai trait,dar le-au trait altii...

Intrebarea de capatai care se pune, e : de unde vine raul,de fapt ?
1). raul vine de la diavol ?
2).raul vine de la dumnezeu ?

Si o a treia intrebare; care e sensul sau rostul raului in creatie ? sau in univers ?

Raul nu vine nici de la diavol,nici de la Dumnezeu,vine de la oameni si de cele mai multe ori este urmarea directa a faptelor noastre,fapte care ne duc in situatii care ne fac sa suferim.

Nu cred că răul vine de la Dumnezeu, nici de la diavol. Şi nici de la oameni nu vine. Este adevărat, diavolul şi unii oameni pot "ajuta" răul cu sugestiile şi intervenţiile lor. Dar nu ei sunt principiul (izvorul) răului. Aceasta, pentru că răul nu are principiu, el fiind absenţa lui Dumnezeu (sau "ruperea faţă de Dumnezeu", dacă se poate spune aşa). Vedem că lumina are o sursă. Aceasta este Soarele (sau becul electric). Când se face întuneric însă, mai putem spune că întunericul are o sursă ? Când mă îndepărtez de soare, ori când îl ecranez cu ceva din natură ori făcut de mine, spun că se face întuneric. Nu înseamnă că soarele nu (mai) există, ci înseamnă că am reuşit (contra)performanţa ca lumina lui să nu mai ajungă la mine.

"Încercare de me-ontică" sună titlul topicului. "On" este "existenţă" pe greceşte. Prin urmare, "ontică" înseamnă "despre existenţă". Dar "me" este prefix de negaţie (cum e "a" sau "ne" pe româneşte. Deci, "me-ontică" înseamnă "despre non-existenţă". Cu adevărat, răul este "me-on", numai Binele este "on".

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

Cum putem explica atunci, ca oameni cu fapte odioase o duc bine-mersi,si altii cu fapte angelice is loviti cu bata in cap !

1) Dumnezeu S-a retras cu bunăştiinţă.
2) Iadul nu este nici inexistent, nici neant. E la fel de existent cum e raiul sau purgatoriul.

Când spunem, citând din Catehism: "Dumnezeu se află în Cer, pe pământ şi în tot locul", nu subînţelegem aici că se află şi în Iad.

Dumnezeu nu este absent pe vreundeva. Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu. Tot ce exista este facut de Dumnezeu. Intreaga existenta si ceea ce inca nu exista se afla in interiorul Dumnezeirii. Diavolul a fost un inger foarte mare pe care l-a facut Dumnezeu, dar care, vazandu-se atat de aproape de Dumnezeu, s-a considerat in masura sa preia din puterea lui Dumnezeu ignorand faptul ca puterea este numai la Dumnezeu, nicaieri in alta parte si ca ceea ce avea el putere, fiind la Dumnezeu, era putere de la Dumnezeu si nu era propria lui putere. Prin aceasta, singur s-a departat de la Dumnezeu si a pierdut harul stralucirii sale pentru ca a incalcat legile lui Dumnezeu. Dar el a ramas in interiorul Dumnezeirii pentru ca nu avea unde sa fie in alta parte, fiind ca nu exista o alta parte. Si, nu numai atat, dar el a pastrat darul de putere de la Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu isi respecta cuvantul, iar harul odata dat, nu il ia inapoi desi, cu siguranta, ar fi putut face acest lucru. In acest fel, diavolul a devenit asemnea unui preot caterisit. El ramane cu harul preotiei toata viata sa, dar nu mai are voie sa slujeasca. Ei bine, diavolul neavand cum sa nu respecte caterisirea, a continuat sa "slujeasca" in felul in care si-a imaginat el de asta data, nemaivand izvorul Duhului Sfant si invatand, pe cei care il asculta, falsele valori care duc la prabusirea multora in jurul lui. Rezultatul acestei "slujiri" este suma gandurilor viclene care se emit in univers. Iata raul si iata izvorul raului si iata unde este lupta noastra cea mai grea - lupta pe teritoriul gandurilor,find ca, daca ni se aud cuvintele, daca ni se vad faptele, gandurile nu se vad, sunt ascunse si nu sunt putini cei care cu ganduri ascunse murdare vorbesc totusi frumos si se comporta ireprosabil fiind laudati de lume. Acolo, in lumea gandurilor este, asadar lupata noastra cea mare. Acolo se decide victoria sau infrangerea noastra.

Cei care fac rau in general o duc foarte bine,material vorbind,deoarece ei au o structrura speciala,pe care cei invatati sa faca bine nu o au.In primul rand ei nu au incredere in nimeni si se stie ca cel mai mult rau iti poate face cineva apropiat,pe cand oamenii buni in general sunt mai increzatori si mai deschisi,din pacate catre oricine.
Tendinta omului este sa ii creada pe cei din jur asemeni lui,rau fiind ii crede pe toti rai si necinstiti si actioneaza ca atare.

Cu ceva timp in urma am incercat cu disperare sa leg un dialog pe aceasta tema. Probabil titlul pe care l-am ales a fost neinspirat fiindca majoritatea a preferat sa stea deoparte. Iar cei care-au intrat, au dat raspunsuri prudente, sau... ma rog... atat au putut duce...
A trecut vremea si unele lucruri s-au schimbat... Sau poate asa am perceput eu Adevarul. Dar judecand dupa toate regulile cunoscute pana acum, cred ca pana nu vom trece in lumea de dincolo, Adevarul ramane in mare masura relativ.
Plecand de la premisa ca Dumnezeu stie totul dintru inceput, El permite sau nu, raului sa se infaptuiasca. Raul, oricare ar fi el, este condamnabil si se pedepseste. Forma raului are mii de nuante, iar ceea ce pentru unii raul pare bine, sau eventual nu inseamna nimic, pentru altcineva poate fi strigator la cer, dar si codul de acces catre desavarsirea in credinta. Este incandescenta smereniei si caintei, este revelatia autentica a conditiei umane in fata lui Dumnezeu.
Cine pe lume nu greseste? Toti gresim. Mai grav sau mai putin grav. Dar cati constientizeaza macar intr-un tarziu, cam cat la suta din viata lui se desfasoara in pacat si regreta amarnic pentru acele greseli. Iertam greu celor ce ne gresesc si le consideram greseli chiar si pe acelea care poate ca nici nu sunt cu adevarat. Dar cand e vorba de greselile noastre, ne pomenim in fata duhovnicului ca nici nu prea avem ce spune. De parca toate le-am face dupa voia lui Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere, am observat un lucru: daca persisti in gandul de a infaptui un pacat (dintr-o slabiciune oarecare) Dumnezeu iti faciliteaza pana la urma savarsirea pacatului, dar are grija sa te scuture imediat, iar tu nu ai cum sa nu vezi ce se petrece. Daca insa savarsirea pacatului a devenit o obisnuinta, poti sa spui ca sentinta ta e data deja...

De unde vine raul? Dar ploaia, seceta, cutremurul, razboiul, foametea, boala sau bucuria de a privi un copil razand, dragostea, casatoria, florile, marea, pasarile in concert... De unde vin? Totul pe lume este intr-un permanent echilibru. Nimic nu-i numai rau sau numai bun. Nimic nu-i doar alb sau doar negru... Din pacate inca mai orbecaim in privinta predestinarii... De ce sunt unii sortiti sa intalneasca pacatul si de ce nu se pot stapani daca tot il intalnesc? Iar daca in prostia lor, il savarsesc, de ce nu constientizeaza gravitatea si nu cad in genunchi pentru iertare?...

Parintele Galeriu a raspuns (rapid) unui bilet venit din sala, la sfarsitul unei conferinte, raspuns pe care l-am transcris aici.

Dumnezeu este prezent chiar si in Iad, pentru ca existenta nu este posibila fara pronia Lui: "De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti." - Psalmul 138, 8. Acolo iubirea Lui ramane la fel de mare pentru fiintele care populeaza imparatia intunericului, insa perceperea acestei iubiri este un chin pentru ei toti.

Crearea celor doua lumi despre care stim este un act de JERTFA din partea Lui Dumnezeu. O data ce o fiinta este creata dupa modelul divin (eterna, existenta, rationala, libera si capabila de iubire), Dumnezeu Se limiteaza pe Sine oferintu-i darul libertatii. Ii da posibilitatea de a fi oricum vrea sa fie. Altfel, lumea ar fi un paradox si noi niste roboti compecsi.

In arhitectura lumii noastre in particular, Ratiunea Lui Dumnezeu care este Hristos a stiut dinainte ca exista posibilitatea coruperii omului de catre ingerii cei rai, asa ca a fost de acord sa gandeasca lumea chiar si cu aceste risc, a carui solutie a fost jertfa, moartea si invierea - totul din iubire suprema.

Deci, pe scurt, filosofia Lui este: mai bine ceva decat nimic. Mai bine chiar si o imparatie a raului, daca unele fiinte vor sa se impotriveasca modului bun de existenta propus de El.

Este gresit sa intelegem raul ca o realitate abstracta, pentru ca raul in sine este un non-sens, nu exista de fapt. Problema noastra este cel rau, care s-a amestecat in treburile noastre. Deci ratiunea ingerilor cazuti se impotriveste voii bune divine, avand astfel consecintele nedorite vizibile si in lumea noastra. Demonii sunt sursa faptelor rele si a gandurilor rele care ne sunt induse.

Cand Dumnezeu a propus solutia de rezolvare a aceste probleme prin jertfa, moartea si invierea Lui si a noastra, a avut in vedere si LIBERTATEA noastra, dar si a DEMONILOR printre altele, altfel poate ca rezolvarea ar fi fost mai putin tragica.

Se pare ca raul este o urmare a liberului arbitru daruit de Dumnezeu ingerilor si oamenilor. Avand liberul arbitru oamenii pot face alegeri, pot alege sa nu se apropie de Dumnezeu si astfel sa faca raul.
Liberul arbitru este cel mai important dar facut de Dumnezeu, adica dupa chipul lui Dumnezeu, ne-a facut asemanatori cu El. Fara liberul arbitru am fi niste animale sau roboti, care nu au constiinta si liberul arbitru.

vorba parintelui A.BOCA-,,nu vei intra in imparatia in care n-ai trait pe pamant
 

Eu cred ca va veni un moment in viata fiecaruia dintre noi,cand vom cadea in genunchi,ca sa subscriu celor spuse de Culai,chiar daca pt. unii acest moment va fi in ultimele clipe de viata,tot vom cadea in genunchi,pt. ca iata risipim ani din viata inconstienti(traind in pacat si faradelege),iar cand se apropie moartea,cersim clipe(deoarece constiinta,Dumnezeul din noi e nepregatita pt. a se duce la Tatal)

Iertati-ma !!
 

Imi cer iertare dar cuvintele mele nu pot exprima si talcui asa bine ceea ce spune Parintele nostru duhovnicesc Sfantul Ioan Gura de Aur despre obarsia raului, asa ca am sa postez ceea ce am citit eu despre acest subiect :
"
Dar pentru ce a făcut Dumnezeu pe om aşa cum este (adică în stare de a fi rău)? Nu Dumnezeu l-a făcut aşa, departe de aceasta; căci altfel nu l-ar fi pedepsit. Ţinem oare de rău pe robii noştri când înşişi noi suntem în greşeală? Cu atât mai mult Dumnezeu, stăpânul lumii, nu ne-ar fi ţinut pe noi.
Cum a ajuns, aşadar, omul unde a ajuns? Prin propria lui greşeală, prin greşeala trândăviei lui. A creat Dumnezeu pe toţi oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci că nu toţi sunt asemenea, în ce priveşte virtutea şi stricăciunea?
De unde au ieşit cei răi, cei stricaţi? Dacă voia nu are aici nici un rost, dacă firea a făcut totul, atunci cum se face că unii să fie buni, şi alţii răi? Dacă toţi ar fi răi din fire, ar fi cu neputinţă cuiva să fie bun – dacă toţi ar fi buni din fire, cu neputinţă să fie cineva rău. Firea fiind aceeaşi pentru toţi oamenii, toţi ar trebui să fie, din partea aceasta, de un singur fel, buni sau răi.Vom zice că unii sunt buni din fire şi alţii răi (ceea ce ar fi neînţelept, după cum am arătat)? Atunci aceste feluri de a fi ar trebui să fie nestrămutate, căci ceea ce-i firesc este şi nestrămutat. De pildă, toţi suntem supuşi morţii şi suferinţei – şi orice ar face, nimeni nu poate fi nepăsător. Ci noi vedem mulţi ajungând din buni răi şi din răi buni. La cea dintâi întâmplare prin trândăvie, la cea de a doua prin băgare de seamă. Ceea ce ne arată cu prisosinţă că aceste două feluri de a fi nu sunt deloc fireşti, pentru că însuşirile fireşti nu se schimbă şi nu se câştigă prin băgare de seamă. După cum nu-i nevoie să facem nici un efort ca să vedem sau să auzim – cu atât mai mult n-ar trebui să ne trudim ca să practicăm virtutea, dacă firea ea însăşi ar fi aceea care ne-ar da-o în folosire. Şi de ce, oare. Dumnezeu ar face răi, când poate face buni pe toţi oamenii?Atunci, de unde izvorăşte răul? Întrebaţi-vă voi înşivă. Treaba mea este să arăt că nu vine nici din fire, nici de la Dumnezeu. Atunci e întâmplarea? Deloc. Atunci, vine din nimic?Tăceţi din gură; feriţi-vă de nebunia de a cinsti la fel şi încă în ce fel, răul şi pe Dumnezeu. Căci dacă răul vine din nimic, el ar fi atotputernic, şi n-ar putea fi nici scos, nici nimicit. Ceea ce, într-adevăr, se trage din nimic, n-are sfârşit, toată lumea îşi dă seama de aceasta.
Şi dacă răul ar avea atâta putere, cum se face că sunt şi atâţia oameni de bine? Cum fiinţele, care au un început, ar putea fi ele mai puternice decât răul, care nu are început? Dar Dumnezeu poate stârpi răul. Când? Şi cum ar putea El stârpi ceea ce se bucură de aceeaşi cinste ca El şi având aceeaşi putere? O, răutate diavolească, ce de rele ai scornit? Ce blasfemie a născocit împotriva lui Dumnezeu.
Cum a închipuit, sub cuvânt de pietate, o nouă impietate!… Voind a statornici că răul nu se trage de la Dumnezeu, a adus o altă învăţătură stricată, că adică el nu ar avea început.Dar, în cele din urmă, de unde se trage răul? Din aceea că vrem sau nu vrem. Şi că vrem sau nu vrem, la rândul lor, de unde vin?
Din noi înşine… Răul nu-i altceva decât neascultare faţă de Dumnezeu. Dar omul de unde a învăţat aceasta? Spuneţi-mi: era prea greu să înveţe aceasta? Nici eu nu zic că era prea greu, dar de unde i-a venit voia aceasta a neascultării. Din alegerea lui şi din ignoranţa lui. Stăpâni fiind de a alege, unii au ales răul.
Dacă după acest răspuns, vă aflaţi încă încurcaţi şi tulburaţi, eu am să vă pun o întrebare care nu-i nici atât de grea, nici amestecată, ci una simplă şi limpede. Aţi fost pe rând bun şi rău? Ceea ce înseamnă: Vi s-a întâmplat uneori să biruiţi patima, iar de alte ori să fiţi biruiţi de ea? De a fi biruiţi de beţie sau de a o birui voi pe ea? De a vă lăsa luaţi de mânie sau de a o goni? De a dispreţui un sărac sau a a-l lua în seamă? De a păcătui prin neruşinare sau de a fi caşti?
De unde vin, aşadar, toate aceste valuri? De unde? De nu-mi veţi spune, vă voi spune eu. De acolo că uneori aţi fost cu băgare de seamă şi v-aţi dat osteneală, iar alteori aţi fost nebăgători de seamă şi trândavi…"
Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit.

foarte adevarat zici, insa sa nu confundam bunatatea omului cu naivitatea,adica nu totdeuna omul bun e si naiv(mai ales cand are o instructie intelectuala,si o experienta de viata variata !)
insa e corect ce ai zis, ca atunci cand ,de ex, omul este sincer, se asteapta si de la cei din jur sa fie la fel, si e inclinat in prima faza sa ia de bune tot ce zice celalalt !

iar ,un hot, de ex, se asteapta mereu sa fie furat de ceilalti si-i banuie mereu ca vor sa-l fure !

Si de ce a pus in scena Dumnezeu acest teatru,aceasta grandioasa scena( plina de actiune,suspans, tagedie,comedie si mai ales de hazard, de intamplare) care este Universul intreg ?!

Din cercetarile astro-fizicii cunoastem acum ,ca universul nu e un sediu al armoniei pure,si al miscarilor circulare perfecte, asa cum credeau filosofii antici si medievali,ci dimportiva e un loc al conflagratiei si ciocnirii fortuite,in care stele explodeaza, meteoriti se ciocnesc de planete, galaxii se ciocnesc unele in altele !

Iar scena de la nivelul macro se repeta motamot la nivelul micro,al existentei pamantene guvernata de intaplari variate, de la cele mai fericite, pana la neoorociri,diverse (boli surprinzatoare si mortale, cancere, accidente de masina, pierderea celor dragi...etc !)

Ce folos a avut Dumnezeu sau ce ratiune suficienta sa scoata din buzunar la un oment dat omul si liberul arbitru ?!
Nu era mai bine, sa fi stat Dumnezeu bine-mersi o sfera de perfectiune imuabila, si eterna fara acest spectacol ?!

De ce a mai creat dumnezeu pe ingeri,daca stia ca o sa cada ? Sau daca i-a creat,de ce i-a mai inzestrat cu liber-arbitru,daca stia ca acesta nu numai ca nu le va fi de folos dar ai si va pierde,in final ?!

Stiu ca sunt intrebari simple, si copilaresti,insa, copii pun cele mai grele intrebari(asa se zice in filosofie!).
Va multumesc tuturor acelora care ati indraznit sa raspundeti, unor asemnea intrebari grele de tot,si sa dati fiecare cate un raspuns interesant in felul lui !!!

ok!
 

zic si eu ca omul prost si nepriceput in niciunele :

daca am accepta varianta existentei ontologice a raului,de sine statatoare,deci raul fara inceput si fara sfarsit, nascut in el isusi, iar pe Dumenzeu sa-l vedem ca pe o forta a binelui,a luminii care lupta cu forta raului pe viata si pe moarte, atunci, nu ar fi oare mai usor pentru firava si limitata logica umana sa inteleaga si sa accepta ca justificata existenta raului pe pamant, si a nedreptatilor de tot felul carora le cad victime si oamenii buni ?!

nu ar fi si o incurajare pentru oamenii buni, care s-ar vedea combatanti voluntari pe frontul de lupta al celor doua forte potrivinice,ca sa faca mai mult si sa stanga din dinti mai bine, pentru victoria fortei binelui ?!

Draga Radu, ceea ce am vrut eu sa scriu e exact ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur, din fericire nu am spus altceva fata de sfantul.
Bunul Dumnezeu, din iubire, a creat pe ingeri si pe oameni. Adica a creat pe cineva dupa chipul si asemanarea Sa. Chiar daca noi nu ne dam seama, e ceva extraordinar sa fii om.
Chiar daca stia ca o sa cada, l-a creat pe om pentru ca unii sa ajunga asemenea Sa, in Rai.
Cum ti-am scris, fara liberul arbitru nu aveam cum sa ajungem asemenea Sa, am fi fost ca si animalele.
Dupa cum vedem, din iubire a facut Dumnezeu pe oameni, ca unii sa poata avea fericirea sa fie alaturi de Dumnezeu.

Daca te referi la necazurile lumesti, omul se apropie de Dumnezeu doar cand e la necaz. Cum spun si sfintii, doar prin suferinta crestem spiritual, nu se poate altfel. Nu stii povestea cu un calugar care se plangea ca l-a uitat Dumnezeu, pentru ca nu-i mai da nicio incercare sau necaz?
Doar cei ce uita de faptul ca vom muri spun ca de ce a murit cutare. Pai nu murim toti, unii mai repede, altii mai tarziu, nimeni n-a semnat un contract cand s-a nascut ca va trai pana la 90 de ani.
Dumnezeu nu face raul, dar ingaduie ca ingerii si oamenii sa-si manifeste liberul arbitru. In schimb nimic nu se intampla la intamplare, moare cine trebuia sa moara.

"Nucleul iubirii este sacrificiul şi suferinţa. Adevărul poartă o cunună de spini." - Sf. Faustina Kowalska

Când iubim, suntem însetaţi de un egal al nostru. Când suntem fericiţi şi iubim, vrem ca cel pe care îl iubim să se bucure împreună cu noi de fericirea noastră. Aşa şi cu Dumnezeu. El are nevoie de fiinţe cu asemănarea Lui, în care să se oglindească şi cu care să împartă fericirea Sa. Dar, ca să fie asemănătoare Lui, aceste fiinţe trebuie să aleagă Binele în mod liber. Prin natură, Atotputernicul are un singur Egal. Cel Unul Născut. Din iubirea şi contemplarea Lor, este purces Al Treilea.

Îngerii şi oamenii care Îl aleg pe Dumnezeu devin fiii Lui. Ei devin astfel prin adopţie, nu prin natură, că prin natură are Unul Singur. Ca fii adoptivi, devenim fraţi ai Aceluia şi împreună vom moşteni cerul şi pământul la ospăţul cel veşnic. Aceasta este onoarea la care Dumnezeu îi cheamă pe toţi, îngeri şi oameni.

De la cine vine raul ? Incercare de me-ontica !
 

Raul nu vine de la Dumnezeu. Raul este abaterea de la rost, in cazul
lucrului, si de la calea cea dreapta, in cazul omului, si el devine act
prin vointa sau prin ignoranta. Deci exista rau intentionat si rau prin
necunoastere. Treimea Cea Sfanta a creat lumea printr-o unica lucrare
dar participand in trei moduri diferite: Tatal a dat temeiul existentei,
Fiul a dat sensul (ratiunea de-a fi sau rostul) existentei, iar Duhul a
dat posibilitatea implinirii acelui sens si desavarsirii lui. Orice faptura
creata are temeiul existentei din vointa Tatalui, sensul existentei prin
logosul Fiului si desavarsirea in Duhul prin harul sau cel necreat.
Temeiul existentei unei fapturi sau creaturi nu poate fi atins de rau,
dar sensul sau poate fi denaturat, iar implinirea si ea poate fi oprita.
Sensul existentei omului este mantuirea iar implinirea si desavarsirea
ei este indumnezeirea. Raul poate denatura mantuirea si impiedica
indumnezeirea, dar nu are efect la temeiul existentei. Puterea lui este
limitata. Forta raului vine din pervertirea fortei binelui. Parerea mea
este ca raul nu este doar lipsa binelui ci chiar mai mult decat atat, e
pervertirea binelui, e o intoarcere a binelui pe dos. Daca lipsa binelui
o putem aprecia cu valoarea zero, pervertirea binelui trece in domeniul
negativ, si anume cu atat mai mult cu cat binele a fost mai mare.
De ce e permis ca binele sa poata fi intors pe dos si corupt? Pentru ca
libertatea sa fie DEPLINA. O libertate ciuntita nu e desavarsita. Or la
Dumnezeu nu poate fi vorba de valori ciuntite, ci doar de valori cu
adevarat desavarsite.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Raulvine de la
 

In primul rand raul vine dela diavol
nu uita ca vine si din partea oamenilor maimult sau mai putin
tu daca ai gandi l;ogic
dumnezeu iti da viata siapoi iti face rau?
Ca ne da incercari este partea a doua
raulmai vine din cauza patimilor noastre
una este invidia

Am dat un prim raspuns in postarea cu numarul 10.

Crearea noastra si a ingerilor este dupa chipul, dupa modelul divin. Orice fiinta fara libertate nu poate avea o existenta logica. Pana si animalele au libertate si sentimente, insa le lipseste doar ratiunea. Cum iti imaginezi tu orice lume in care indivizii sa execute niste rutini automate? Ar fi ceva stupid.

A stiut de caderea ingerilor si a noastra. Caderea este indepartarea voii creaturilor de voia cea buna a Creatorului. Nimeni nu este obligat sa imbratiseze ideea de iubire si smerenie, daca asa considera, insa mai incolo va realiza ca acesta este sensul corect al existentei, oricum ar fi lumea respectiva. In sfatul mai inainte de veci (de timp), Tatal a voit sa creeze lumi care sa participe de bunavoie la comuniunea cu Dumnezeu. Fiul, Ratiunea tuturor lucrurilor, a gandit proiectul creatiei si a vazut intr-adevar ca multi vor prefera sa se indeparteze spre adanc, in sens contrar Binelui spre care suntem chemati. Asadar s-a produs o Jertfa inca de pe atunci, cand Fiul a raspuns cu DA Tatalui, proiectand lumile dupa modelul propriu. Dar nu putem vorbi de timp la Dumnezeu, deci Jertfa care s-a produs atunci, Creatorul acceptand ideea ca multe fiinte Ii vor intoarce spatele, se produce si acum. Duhul Sfant ne mentine existenta acum si in vecii vecilor, aproape sau departe de comuniunea cu Dumnezeu. Cred ca avem un Dumnezeu dezamagit, care il iubeste totusi chiar si pe cel din urma pacatos, chiar si pe Lucifer insusi, dar nu primeste aceeasi dragoste inapoi. Iata jertfa Lui continua, iata mahnirea Lui. Si totusi ne-a adus la existenta, cu orice risc, cu o oarecare autolimitare, ca sa ma exprim asa. Eu parca Il inteleg cand meditez la aceste lucruri.

Ceea ce este cel mai interesant vine dupa ce va trece veacul prezent si va incepe veacul urmator - ma refer la eonul ce vine dupa Judecata de Apoi. Nimeni nu stie in ce fel va fi, nici macar sfintii ingeri sau cei cazuti. Insa un lucru stiu: ca vor fi nenumarati "veci" care vor urma, in care Dumnezeu va lucra direct cu fiecare ratiune, indiferent de starea pe care o va prefera aceasta. Pentru unii va fi o bucurie, pentru altii un chin...

De acord cu restul mesajului despre iubirea lui Dumnezeu, doar aici e o invatatura gresita chiar si din punct de vedere catolic. Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt Egali, Duhul Sfant nu e mia prejos decat Tatal sau Fiul. De aceea spunem ca exista un singur Dumnezeu.
Probabil de aici si confuzia despre eroarea Filioque. Tocmai de aceea s-a completat invatatura de la Niceea, de la primul sinod ecumenic, pentru a se raspunde ereziei macedoniene (pneumatomahie), care il desconsidera pe Duhul Sfant. Iar iubirea este un atribut comun tuturor celor Trei Persoane divine, nu doar Tatalui si Fiului. De asemenea, nu a existat un moment in care Tatal si Fiul sa fi fost singuri, Duhul este Purces in acelasi moment cu Nasterea Fiului.
Despre eroarea Filioque am putut afla tot adevarul la conferinta respectiva. Daca cineva alege sa fie in dezacord cu adevarul si ceea ce au invatat toti sfintii parinti e doar alegerea lui, dar nu o poate afirma ca si cum ar fi adevarata si pentru ortodocsi.

Sa intelegem atunci ca dumnezeu are si "sentimente " ?! iar daca "are nevoie de fiinte asemanatoare lui ",atunci, cum se impaca o nevoie stingenta de ceva, cu fiinta absoluta si autosuficienta,deci perfecta, a lui Dumnezeu ?!
oare nu avem noi oamenii o viziune antropomorfista auspra lui Dumnezeu ?!
desigur, ca logica umana, nu ne poate fi un instrument ultim si sigur in descifrarea tainelor divine, insa prin generalitatea distributiei ei la nivelul ratiunii umane, ne ramane istrumentul cel mai facil,si cel mai comod,totodata !

nu am mai vrut sa dezvolt teoriile lui nietzsche si freud,desigur desfasurate in paradigma logica, si care pentru cunoscatori, pur si simplu au un efect de aneantizare a divinitatii !

mai degraba, as reitera dictonul "ferice cei saraci cu duhul " adica, e mai bine de cel ce nu stie prea multe !

bun, dar daca vine de la diavol, inseamna ca asta are o putere mare in cadrul creatiei divine !
nu?!
de unde-i vine astuia aceasta putere cutremuratoare ?!

oare ?
 

oare dumnezeu scapandu-i din frau pe ingerii stravechi, nu duce el o lupta pe viata si pe moarte cu aceste forte ratacite, ale raului etern, finalul luptei fiind indecis pana in momentul de fata ???
acest final,depinzand de implicarea fiecaruia in lupta, pentru a pune umarul la Sfanta Cruce a lui Cristos, camaradul nostru iubit,care ne-a deschis calea,si ne invita sa-l urmam ?!!!!

Desigur. Nu numai oamenii au sentimente. Sentimente au şi îngerii şi are Dumnezeu. Sunt persoane, şi sunt vii. Dumnezeul nostru este dumnezeul adevărat, al lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob. Este cel care grăieşte cu noi şi ne spune: "Ascultă, Israele!" Se bucură şi se mâniază.

Pentru ce credeţi că Dumnezeu nu ar avea dorinţe ? Nu credeţi că El Îşi doreşte, ba chiar foarte mult, mântuirea dv, astfel încât să vă aibă alături o veşnicie ? Dar "dorinţă" nu înseamnă "nevoie", pesemne că m-am exprimat eu neglijent. Acesta e sensul în care spunem că El este "fiinţă absolută", adică noi avem nevoie de El, nu El de noi. Citiţi noua mea semnătură: noi, fără Dumnezeu, suntem viermi. Dumnezeu, fără noi, e Dumnezeu.

Noi nu credem într-un dumnezeu impersonal, într-o entitate rece şi implacabilă. Am fost plămădiţi după chipul şi asemănarea Lui.

Dumnezeu sunt Trei Persoane, nu este o energie impersonala cum cred unii (si Corut printre altii). Si are si sentimente, dar la superlativ, Se spune ca Dumnezeu este iubire, e unul din atributele lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu nu are nevoie de noi, de fiinte asemanatoare Lui. Asa cum explica si dl. Dragomir, din dragoste a creat si alte fiinte asemanatoare, din dragoste fata de acele fiinte, ca sa mai existe si alte persoane sa se bucure. De exemplu unele persoane isi dau chiar si viata pentru copii sau persoana iubita. Nu inseamna ca persoana respectiva tine neaparat, are nevoie sa-si dea viata, ci o face din dragoste fata de acele persoane. Pe Pamant Iisus Si-a dat viata pentru noi, tot din dragoste, asta e inca o dovada a ceea ce spuneam, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.

Diavolul nu are putere decat cea ingaduita de Dumnezeu. Dumnezeu controleaza tot, dar lasa liberul arbitru al oamenilor si al davolului sa se manifeste intre anumite limite, pentru ca altfel acestia ar fi niste roboti.
Se spune ca fara diavol nu ne-am putea mantui, acesta trebuie sa-l incerce pe om, sa-l ispiteasca, pentru ca omul sa poata fi vrednic sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu.

Intr-adevar are, insa numai la nivelul influentei gandirii celorlalti. Insa cu ajutorul Lui Hristos omul poate fi si mai tare ca cel rau.

Aceasta putere vine din ratiunea lor pervertita si din libertatea cu care au fost inzestrati. O data ce Dumnezeu ne contruieste dupa modelul Sau propriu, ramane consecvent in hotararea Sa ca noi toti sa ramanem liberi pentru totdeauna. Intelegerea atributelor chipului divin in noi, respectiv in orice fel de fiiinte create dupa acest model, ramane un fapt fundamental in credinta ortodoxa. Intelegrea gresita a lor duce de multe ori la erezii sau la ateism.

toate !
 

toate ar fi bune si frumoase,daca nu ne-am intalni si cu "situatia-limita " adica: moarte-boala-accident-lipsa de iubire !
dincolo de idealismul frumos al explicatiilor teoretice si teologiste, viata uneori ne arata ca dreptate pe pamant e o trista utopie !

as vrea,iubitilor si respecatabililor mei conlocutori sa va imaginati ca sunteti pusi sa-i explicati teologia mareui filosof Friedrich Nietzsche,si asta dupa ce i-ati citit o parte din opera !!!
v-as ura succes, nu de alta, da simt ca aveti nevoie din plin !

todeauna !
 

totdeauna, omul,fiinta patimasa, a incercat, din pura inclinatie sau din plictisala de-a exista sa se puna in slujba unei idei sau a unei lupte !
ce mare provocare ar fi o lupta suprema si decisiva intre principiul binelui si cel al raului suprem !
da,si inca o lupta indecisa, de implicare fiecaruia depinde dezanodamantul final !
indecizia luptei in desfasurare,si incarncenarea partilor aflate in conflict suprem, ar da un elan suprem si omului (biet muritor,plin insa cu un strop de bine in el !) sa puna si el umarul pentru a-l ajuta pe fratele nostru suprem :Cristos, sa duca crucea pe varful dealului !
Peste cate neajunsuri,privatiuni, rani, si lispuri, nu ar trece acesti soldati ai lui
Cristos, daca ar sti ca batalia e inca indecisa, si victria binelui suprem, depinde de contributia lor !

Raul nu vine de nicaieri, el exista deopotriva cu binele. Acu, omu' se bucura de liberu' arbitru', s'alege, ori ii laie ori ii balaie...Hm, unia s-ar intreba : Bre da de ce Dumnezeu ingaduie rau' ? Pai, ii simplu : Acelasi Dumnezeu ingaduie si binele in egala masura, noi doar tre' sa alegem de care parte sadem...si ar mai fi ceva, ii treaba cu impartialitatea, adicatelea daca il las pe Mitica s'aleaga binele, tot asa, in egala masura, il las si pe Costica s'aleaga rau', nu pot sa intervin, liberu' arbitru' in stipulat in constitutie. Da, acu' fie vorba'ntre noi, Dumnezeu a "trisat" si a lasat Scriptura, ca tot natangu' sa'nteleaga , ca si sugestie, ca ii mai bine in lumina, stiti voi, vezi tocu' lu' usa, nu dai cu capu'n geam, nu cazi cu nasu'n beton...cat despre aia de sad in intuneric, ei bine, nota de plata trebe achitata'ntr-un tarziu, si parase ca nu'i prea subtire, ba din contra.

I-am citit o carte mai demult, dar nu mai stiu care... :))

Eu ma abtin sa judec sinucigasii care au fost torturati in inchisori, pe cei care sufla-n punga cu aurolac, pe cei care cersesc si fumeaza in paralel, pe cei bolnavi care nu rezista se leapada samd. Da, e cu totul altfel sa fii tu ala pus in situatia de a rezista unei ispite indelungi, intr-adevar. Cand ne rugam spunand "Doamne Iisuse Hristoase, Fiului Lui Dumnezeu Celui viu, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!", ar fi bine sa ne gandim la mantuirea de orice rau, inclusiv de boli, de necazuri, de saracie, de orice nevoie si problema am avea...

Infruntare !
 

raul- aceasta provocare,se prezinta uneori in viata omului pentru a-i verifica credinta,sau taria in credinta ?

cat merge oare suportabilitatea omului in privinta raului absolut ???

tin minte undeva citita si memorialistica sentinta la adresa divinitatii,scrisa cu reta pe scandurile unei baraci de la gagar nazist...suna rece,trist,si ingrozitor de obiectiv:

"daca Dumnezeu exista...sr trebui sa-si ceara ...iertare !!!"

inrebare ?
 

daca nu cumva, exista mai degraba nimicul,decat fiinta ???

Lucian blaga
 

Societatea care se plange de parazitii ei,se osandeste intrucatva pe sine insasi:parazitii se incuiba numai unde e murdarie-fizica si morala.

salut,radu32
 

lucifer,ingerul cazut in pacatul mandriei(dupa stiinta mea)a fost la randul sau creat de dumnezeu, si ca dregatorie(in organigrama omeneasca)era dirijorul tuturor corurilor ceresti,deci un inger cu puteri f.mari.ulterior caderii sale in pacat,el a convins o parte din ingeri sa i se alature.intrebarea este:de ce, dumnezeu nu l-a distrus pe lucifer?ceea ce cred eu:dumnezeu, fiind dragoste,adevar, cum putea sa distruga pe cineva din cauza pacatului sau, daca ingerii nu costientizau ce este pacatul si ce urmari are?nu era oare considerat de ingeri ca fiind un tiran,despot, iar dragostea lui dumnezeu o simpla vorba?

Un post al unui om de pe alt forum, probabil de alta religie :

Originally Posted by Beholy http://forums.carm.org/vbb/images/bu...post-right.png The Scriptures DO say that God creates darkness. Since it is nonsense for God to create NOTHING, even for Him, if you think about it, God is actually admitting here that space itself is a thing and was created by God (see the end of Romans 8, where God states, through Paul, that He has created height and depth). Einstein himself admitted that space can be warped (the existence of black holes makes this clear) and time can be dilated. Shucks, even the great (atheist) Doctor Stephen Hawking agreed that space could be warped. We seem to think that just because nothing seems to be there, that nothing is, even the space around us has something in it, air! Space has something in it, space. God is hard to comprehend because He does not need time, He created it for US. He states, in one of Peters letters (which escapes me, now) that a thousand years is as one day and one day is as a thousand years. That is God's way of saying that WE need time. His creation needs time. He does not. Evil (in the sense of sinful evil) is a perversion of what is good and thus can be said to have been created by God in the sense that the wood that one build one's house with came from God and so, the things from which evil is "constructed" came from God. You can say God created all things, but mankind "built" houses, cars, ships to the moon, and sin/evil. I think you (and many people, also) have a problem with definitions. Man does not create anything, indeed he cannot, but he, like God, can construct or build things out of the raw materials that God properly creates.