Diavolul - Ajutatorul Mantuirii ?
 

Imi aduc aminte niste cuvinte ale Prea Fericitului Parinte Arsenie Papacioc :

" Ce ne-am face fara Diavol ! "

Sa nu se inteleaga gresit subiectul ! Ce ar trebuii sa intelegem noi din Sfintele cuvinte ale Prea Fericitului este ca :

Datorita incercarilor la care suntem supusi de Diavol, unii din noi reusim sa ne mantuim !
Dar, ideea este ca de multe ori nu ne putem lupta cu el ! Este mincinos si inteligent !
Daca nu poate sa te invinga singur ! Isi cheama armata ! Daca ne aducem aminte din Sfanta Evanghelie a Lui Marcu :

Marcu 5:9
"Care-ţi este numele?" l-a întrebat Isus. "Numele meu este ,Legiune', a răspuns el, "pentru că suntem mulţi."


"Sunt diavoli care intra in trupul omului si in toate madularele lui, si-l lasa fara puteri si fara vlaga. Si aceasta se intampla cu toate ca in trup nu este nicio boala"
Cuviosul Nil Ascetul

Ce stim despre Diavol ?

• - Lucifer ( Satana ) a fost cel mai luminos inger al Domnului !
  - El s-a dorit sa conduca Imparatia Cerurilor, asa ca Bunul Dumnezeu l-a pedepsit aruncandu-l in groapa iadului !

Acum ce stim exact despre iad ?
"Si a sadit Dumnezeu Rai in Eden catre rasarit, si a pus acolo pre omul pre care l-a plasmuit."

• - Unii preoti spun ca iadul este un loc plin de lava, unde este multa durere si suferinta.
  - Altii ca este un loc inghetat, unde dragostea nu exista.
  - Iar cea mai interesanta descriere mi se pare a unui alt preot care spune :
  " Iadul poate fi loc cu verdeata si frumos ochiului, dar unde nu il vedem pe Dumnezeu ! "

Cred ca e o pedeapsa deja prea mare sa nu il vedem pe Dumnezeu.
Sufletul e divin ! Nu poate arde ! Nu poate ingheta !

In principiu as vrea sa discutam pe temele Diavol ; Rai ; Iad !

Iadul reprezinta absenta lui Dumnezeu.

nimeni nu stie cu adevarat, toti facem presupuneri, parerea mea. stiu ca se vorbeste despre cele 24 vami dar oare cine s-a intors sa ne povesteasca?

Eu cred ca omul se poate mantui foarte bine si fara diavol,fara ispite etc.
Inainte de cadere se mantuia altfel,nu stim cum dar dupa caderea oamenilor numai cu ajutorul lui Dumnezeu Iisus Hristos ne putem mantui.
(asta e parerea mea).
Apoi eu nu aud pe undeva de Satana ca era "cel mai luminos" inger al lui Dumnezeu ci in Sfanta Scriptura zice ca era heruvim inainte de cadere.
Despre Iad se vorbeste metaforic si parintele Cleopa zice de focul iadului ca e foc duhovnicesc.
(a se vedea interviul cu poetul Ioan Alexandru).

Ispitele, necazurile si luptele din partea diavolului ne sunt de mare folos.
Oricat am fugi, tot nu vom putea scapa de ele mai inainte de moarte.
Daca nu ne'ar fi de un real folos inspre mantuire, Domnul nu ar ingadui ca acestea sa vina peste noi.

Problema apare insa atunci cand nu intelegem calea crestina, care este una "ingusta si anevoioasa".
Cine o face insa "ingusta si anevoioasa", oare nu diavolul, care ne ofera neincetat una "larga si usoara" ?!

Diavolul ne ajuta fara sa isi dea seama. Diavolul ne uraste, vazand ca noi (fapturi cu trup material) putem dobandi ce el a pierdut, adica odihna vesnica. Toate incercarile lui de a ne omora trupul si sufletul ni se fac neincetate pricini de a deveni mai buni, mai curati, mai ascultatori de Dumnezeu.

Toti sfintii au asemanat viata crestina cu o lupta, dusa nu impotriva trupului si a materiei, ci impotriva "duhurilor necurate".
Numai in vreme de lupta poti deveni mai bun (mai intarit), iar nu in vreme de pace, cand toata incordarea slabeste.

Suntem insa inca prea slabi ca sa ne dorim lupta, toti alergand dupa vremea de pace.
Din fericire insa, Domnul nu ingaduie prea des pacea (inca).

Din nefericire, nu toti oamenii sunt uniti cu Hristos, asa ca diavolul are parte de multe reusite in aceste cazuri. Este adevarat ca prin unirea cu Hristos, totul se schimba: trupul devine nestricacios, moartea devine viata, ... Dar sa retinem - prin Hristos avem parte de asemanarea cu El, nu prin lucrarea diavolului.

Toate acestea sunt lucruri tainice,indoiala si ispitirea vin de la diavol,caci este scris,,ferice de cei ce n-au vazut si au crezut''

Adevarat.
Omul ar fi putut fi ajunge desavarsit in bine si fara ajutorul diavolului.
Daca ar fi ascultat porunca de a nu manca din pom, omul nu ar mai fi avut treaba de nici un fel cu diavolul.
Omul ar fi vorbit si ar fi privit numai spre Dumnezeu si spre darurile Lui cele nemarginite.

Cand insa omul si'a intors privirea de la Dumnezeu si a luat aminte la sfatul diavolului, el a renuntat la binefacerile lui Dumnezeu.
Pentru "o vorba spusa in vant" de catre diavol, omul a calcat porunca Stapanului si a intrat "in legatura neincetata" cu cel rau, care nu ii va mai da pace niciodata, pana la moarte cautand a'l pierde desavarsit, iar nu numai a'l supara temporar.

Pai ideea este ca noi trebuie sa ne gandim la mantuirea, dupa caderea in pacat !
Acum in zilele noastre ! Ce ne-am face fara el !
Avem atata tehnologie si atatea ocupatii, incat fara sa vedem raul, am uita de bine.

Asta cred eu !

Pai Dumnezeu Iisus Hristos impartasindu-ne din harul Preasfintei Treimi ne vedem pacatele din noi,acela nu e raul din noi ?
Nu cam asta era vorba la Sfintii Parinti crestini ortodocsi?
Nu numai la Sfantul Antonie cel Mare ("Zis-a avva Pimen : a zis fericitul Antonie ca sila cea mare a omului este sa puna greseala sa inaintea Domnului si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma." si ceilalti Sfinti Parinti ai desertului dar si la Sfintii Parinti de la mai incolo (canonul de pocainta a Sfantului Andrei Criteanul de exemplu) dar si pana la Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama ("Doamne Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul" cu vederea pacatelor proprii,nu vi se pare ca seamana cu ce zicea Sfantul Antonie cel Mare?) si Sfantul Siluan Athonitul .
("tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui"- tine-ti mintea in iad adica la vederea pacatelor proprii si nu deznadajdui adica sa ai nadejde la mila lui Dumnezeu - s-a modificat invatatura crestin ortodoxa de la Sfantul Antonie cel Mare la Sfantul Simeon Noul Teolog si apoi la Sfantul Siluan Athonitul ?Mie nu mi se pare.).


BC zice de pacatul lui Adam la cantarea ratacita de se canta in noaptea de inviere "Exultet" ca greseala lui Adam e "fericita" si necesara.
http://en.wikipedia.org/wiki/Exultet
O certe necessárium Adæ peccátum,
quod Christi morte delétum est!
O felix culpa,
quæ talem ac tantum méruit habére Redemptórem!
Versurile sunt pe latina,primul zice ceva in genul "O greseala necesara a lui Adam" al doilea vers zice "O pacat fericit".
Vedeti aci pe engleza :
O happy fault,
O necessary sin of Adam,
which gained for us so great a Redeemer!
Vedeti ce zice BC:
http://en.wikipedia.org/wiki/Felix_culpa

Pai ce e asta atunci inseamna ca diavolul e necesar ca Dumnezeu Iisus Hristos sa se pogoare si sa se intrupeze.
Nu e aceasta idee insuflare draceasca,ratacire?
Mie asa imi pare.
Parintele Staniloae zice ca Dumnezeu Iisus Hristos oricum ar fi venit sa se intrupeze pentru oameni ,sa se imbrace cu firea umana din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu,chiar daca oamenii nu ar fi cazut in pacat.

In principiu as vrea sa discutam pe temele Diavol ; Rai ; Iad !
 

Raiul este locul unde totul se conduce dupa vointa lui Dumnezeu.
Iadul este locul unde totul se conduce dupa vointa proprie.
Dumnezeu respecta libertatea dar desparte pe cei cu optiuni diferite.
Dumnezeu nu a creat pe om ca sa-l sileasca sa asculte de vointa
Sa, dar ii ofera aceasta sansa doar pentru fericirea lui.
Satana e modelul celui ce asculta doar de vointa proprie.
Dumnezeu, in bunatatea Sa, nu il distruge ci il lasa sa traiasca dupa
vointa sa, se foloseste de el la slefuirea sufletelor ce aleg sa urmeze
voii Sale si apoi ii ingradeste actiunea doar la locul numit Iad. In
Iad vointele se intuneca pentru ca aceia intorc spatele adevaratei
lumini, si se chinuiesc unii pe altii. In Rai vointele se subsumeaza
unicei vointe a lui Dumnezeu si astfel se potenteaza la maxim, asa
cum lumina se focalizeaza si concentreaza rezultand forta laserului,
iar iubirea si slujirea reciproca confera bucurie si fericire acelor suflete
care aleg sa mearga pe calea imparateasca.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Mi-a placut articolul "Cu Diavolul nu este de glumit". Iata un fragment: "Daca in trecut taranul se temea sa-i rosteasca numele, astazi am ajuns sa-i spunem celui de langa noi, atunci cand face lucruri iesite din comun, ca este "dat dracului' sau "al dracului". In vechime diavolul era privit ca fiind cel care dezbina, aduce confuzie, ridica partile una impotriva alteia. In prezent am ajuns sa vedem reusita doar in insotirea cu diavolul. Se invoca mai des ca niciodata spusa: "Fa-te frate cu dracul pana treci puntea"...
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cu-diavolul-este-glumit-119903.html

Mantuirea este de fapt izbavirea de cel rau, care ne indeamna sa ne impotrivim voii divine. Nu asta cerem mereu in Rugaciunea Domneasca?

Orice pacat sau patima este de fapt un inger cazut care ne-a corupt si care ne-a gasit drept gazda. La modul propriu, nu vorbesc in metafore. Deci, in momentul in care vom scapa de aceste duhuri necurate, atunci vom fi mantuiti [de ei] - chiar si din timpul vietii pamantesti. Abia atunci Dumnezeu va afla templul curat si va salaslui deplin in inima noastra, pana Il vom alunga noi iarasi cazand in plasa vicleanului. Asa ca, mantuirea in timpul vietii de aici nu este stabila, desi avem uneori perioade mai lungi sau mai scurte de curatie sufleteasca.

Sa ne spovedim si sa ne impartasim cu Hristos cat de des, pentru ca prezenta Lui nemijlocita sa arda legaturile vrajmasului si sa-l arunce afara, macar si temporar. Grea este lupta, insa totul e posibil cu ajutorul Lui Dumnezeu.

Am invatat de la Parintele Galeriu sa evit a-i zice pe nume. Alternative sunt destule: cel rau, cel viclean, tatal minciunii, vrajmasul, despartitorul, inselatorul, ingerul cazut sau corupt samd.

Nici eu nu indreaznesc sa ii spun altfel decat "diavol" sau "cel viclean".
Se stie ca numele aduce cu el o parte din puterea celui care il poarta.

,,Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer."(Luca 10:18)
 

Motto:,,De ce nu?Sunt pe acesta lume de cand totul a inceput bagandu-mi nasul in tot ce misca.Am generat fiecare senzatie pacatoasa care l-a inspirat pe om.Imi pasa de el si nu il judec niciodata.De ce?Pentru ca nu il resping niciodata.In ciuda tuturor imperfectiunilor sale sunt un fan al omului.Sunt un umanist.Poate ultimul umanist.Cine,dintre cei care sunt in toate mintile,ar putea nega ca secolul XX imi apartine in intregime? (Al Pacino in rolul ,,Diavolului”din filmul ,,Avocatul Diavolului)”


Diavolul este suma tuturor fricilor noastre.Cu cat ne departam mai mult de Lumina cu atat intunericul care ne invalui ne exacerbeaza temerile.Pusi sa descriem acel sentiment de care ne este frica suntem mereu tentati sa-l zugravim in culori cat mai negre.Raspunsul sufletului nostru la exortatia nevazuta a raului.Fara sa ne dam seaman ne cuprinde un fel de greata si furie numai cand ne gandim la el,simtim nevoia sa ne delimitam de acel intunecat sentiment,sa-l izolam undeva departe de noi prin stigmatizarea lui perfect justificabila dar si usor inutila.Raul,ca un elastic,revine la pozitia initiala si se aseaza iarasi zimbind linga noi.Este precum tipul care,in timp ce faci jogging prin parc si te opresti pe o banca sa-ti tragic sufletul,iti ofera zimbind o sticla de apa.Faptul ca apa este otravita nici nu mai conteaza,gestul de ajutor va conta mai mult pentru perceptia de moment.Credem,de prea multe ori, ca putem scapa de el doar prin fortele noastre dar aroganta acestui sentiment il face probabil sa zimbeasca satisfacut.Este atat de placut sa castigi batalia pentru suflet inainte ca ea sa inceapa.

Diavolul nu sta niciodata pe loc.In Cartea lui Iov chiar el spune asta clar si raspicat: ,, Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".(Iov 1:7).In ordinea Celui de Sus diavolul este eternul inadaptat,cazut,aflat intr-o continua miscare mistuitoare izvorata din propria framintare a raului.Esenta sa sunt chinul si nelinistea,acele stari din care se nasc demonii nostrii interiori.Diavolul colinda,cauta,observa si loveste unde poate.Este o cursa contra timpului judecatii si impotriva propriului sfarsit.Raul nu cunoaste notiunea sau starea de pace,de liniste.Este lumina contrara naturii sale,il sufoca.

Raul nu cunoste limite in chinurile pe care le dezlantuie dincolo de limita suportabilitatii umane.In Marcu 5:2-9 il vedem deconspirat in toata ticalosia sa,in toata lipsa sa de mila.Un singur om chinuit de o armata a raului.Urcarea tensiunii din barometrul chinului dincolo de limita intelegerii umane ,, Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necuratCare îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească; Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.”

Faptul ca il chinuiau este previzibil dar natura plina de bestialitate a raului se arata in toata hidosenia ei:omul ajunsese sa locuiasca printre morminte,urla,se chinuia singur taindu-se cu pietre,fara liniste,fara alinare,colindand intr-o intunecata lume a chinului si agoniei.Atat de sadic este incat traieste din placerea de a vedea cum fiinta creeata de Cel de Sus se chinuie singura.Un ranjet sinistru la adresa Celui care ne-a creat. ,,Uite-ti pretioasa creatie.Este mea,ii fac ce vreau,il fac chiar sa se chinuie singur,sa batjocoreasca lumina care ai pus-o in el”.Simpla aparitie a lui Hristos are efectul aparitiei Luminii in fata intunericului.Atras de ea dar incapabil sa se integreze in ea,Raul ii cere sa fie alungat cat mai departe.Ca o plata la chinurile acelui om si raul este damnat sa se chinuie singur,sa ceara singur sa fie trimis in intunericul in care se zbate.Vrea doar sa plece,scena descrisa ne arata un rau ce nu a suportat prezenta Binelui,a reactionat imediat,sarada lui se terminase.Vroia sa plece pentru ca Lumina este oglinda in care raul nu doreste niciodata sa se uite.

Raul apare mereu in diferite forme sau momente.Am citit o opinie extrem de interesanta pe acesta tema. In ispitirea lui Hristos necuratul a aparut direct,dand cartile pe fata.Ispititorul.Esenta metodei sale.Nu s-a sfiit sa incerce nici macar cu Hristos acesta perversa strategema.A incercat tot.Mereu si mereu cu aceleasi cuvinte ,, Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”(Matei 4:6). Obsesia lui suprema,Fiul lui Dumnezeu,cel care venit printre noi traia fiecare etapa a vietii noastre invingand raul in fiecare secunda.Asta este de nesuportat pentru necurat.Intreaga sa amagire,intregul sau castel de carti de joc ale nenorocirii,se prabusea in acel moment.Acele cuvinte sunt expresia fricii raului,gandul care il chinuie neincetat.Am putea spune ,,Da dar acolo s-a aratat lui Hristos,eu de unde sa stiu cand ma ademeneste?”Ar fi o intrebare pe deplin justificata.Firea noastra slaba,schimonosita astfel de propriile noastre pacate, este mai inclinata spre uitare pentru ca daca am retine acele cuvinte si am intelege cat de perfid este necuratul atunci am vedea si dovada pe care o gasim in Sfanta Scriptura.Cuvantul Domnului ne reaminteste mereu dar noi preferam sa zimbim mai degraba uitarii atat de comode si dulci,precum era probabil si acel rod luat de Eva.

Sa ne uitam in Matei 27:39-40.

Scena Rastignirii.Dramatica,cutremuratoare,cu multe elemente ce o compun,cu diferite lumini si umbre.In acest decor, desprins parca dintr-o pictura, cel care ne descrie scena poate vrea sa ne transmita ceva.Hristos este elemental central,in jurul caruia se roteste intreaga actiune dar undeva in multimea anonima,fara fata,fara nume,fara identitate,unde oricine poate sa ia orice identitate, se aude o voce, de undeva din fundalul scenei,din tumultul uman care inconjoara Crucea la picioarele Lui : ,, Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele, Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! “

Aceleasi cuvinte.Aceiasi obsesie dar de data asta lasitatea de a se ascunde printre noi,de a pune in dreptul nostru ura lui fara de sfarsit.Diavolul era probabil prezent si acolo,camunflat in multime,agitand spiritele dar aruncand prin vocea anonima solicitarea lui obsesiva ,, Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu..”

Exista in filmul ,,The Passion of the Christ”(ma numar printre criticii acestui film)o scena in timpul drumului spre Golgota. Necuratul,hidos si rece in infatisare, il urmareste pe Hristos din multime,avid sa-I soarba fiecare secunda de chin,transfigurat de ura,cu o privire in care era incarcata toata bestialitatea iadului.Durerea este energia care il hraneste dar il si mistuie.Se consuma pe sine insusi in propriul sau chin,este precum un hau al nebuniei in care apele involburate ale raului se agita mereu,o genune fara fund.Vine pina si in apropiere de Cruce,nu tine cont de nimic,isi urmareste scopul chiar si in momentele de maxima suferita umana,el este acolo.

Raul,prin esenta si manifestarea sa, doreste sa distruga.Spre chinul sau etern insa,din mila Celui de Sus,raul sau este intors spre propria lui nimicire si a noastra mantuire,asa cum a scris foarte frumos Windorin(subscriu si eu la acesta opinie) > ,, Diavolul ne ajuta fara sa isi dea seama. Diavolul ne uraste, vazand ca noi (fapturi cu trup material) putem dobandi ce el a pierdut, adica odihna vesnica. Toate incercarile lui de a ne omora trupul si sufletul ni se fac neincetate pricini de a deveni mai buni, mai curati, mai ascultatori de Dumnezeu.”Este marele sau chin,sa-si vada dezlantuirea intunecata transformata in lumina,sa-si simta fiecare traire a raului transformata in iubire si bunatate.Asta il poate ucide.Propria lui rautate il ucide pt ca raul neputand invinge binele fiecare actiune a sa nereusita se intoarce impotriva lui.Fiecare lovitura pe care o da se intoarce contra lui sub forma de dragoste si lumina.Chinul sa etern,certitudinea ca va fi anulat de aceea stare de fapt de care a fugit si in antiteaza cu care isi desfasoara propria lui fire intunecata,caderea suprema,raul fara limite.

Regretatul Parinte Galeriu a expus atat de frumos,in ,,Jertfa si rascumparare”, esenta victoriei lui Hristos.Este cred cel mai potrivit mod,in antiteza cu cele scrise in motto-ul acestui post, in care pot incheia,cu o analiza autorizata a unui om cu adevarat al Domnului:


,,In orice ispasire lumina constiintei nu este stinsa complet.Dar Hristos se afla inauntrul intregii sale sfintenii si stralucirea Sa nu se stinge nicicand,pentru ca se intemeiaza pe legile firii Sale si pentru ca de-a pururi ramine si este acelasi, neschimbat.Umanitatea Lui este umanitatea lui Dumnezeu-Cuvantul.Domnul traieste in Sine iar trupul sau cu noi si pentru noi,suferind si moartea noastra,dar neavand in EL „nimic mort”moartea Lui se inscrie intr-o alta ordine de existenta.Firea Lui umana e dezlegata de osanda si pedeapsa mortii,umplandu-se dinauntru de sfintenie si nestricaciune in insasi acesta acceptare de bunavoie a suferintei si stricaciunii mortii.Astfel firea sfintita si fara de prihana o aduce drept ceea mai curate jertfa spre indumnezeire”

Nici macar asa, asta am vrut sa subliniez, fara sa repet cuvantul.

Nu cred ca este potrivit sa folosim nici alternative, caci si prin ele suntem cu gandul tot la el.