Va e frica de moarte?

Fiecare probabil ca vrea sa traiasca cat mai mult ... De fapt nu cred ca e frica de moarte ci mai degraba frica de a trai prea putin... Cred ca e bine sa traiesti totul la maxim astfel incat moartea sa nu ramana decat un prag peste care mai devreme sau mai tarziu trecem toti.

Daca esti un bun crestin,nu are de ce sa-ti fie frica de moarte; moartea,este ca un prag intre doua camere; acum, depinde de ce fel de fapte ai facut in viata; daca ai multe pacate si nu ai si un duhovnic bun,musai trebuie sa-ti fie frica de moarte; pragul acesta te v-a duce in iad;daca ai un duhovnic bun,te spovedesti,faci canonul si te tii ,cit poti de tare,de cararea aceea ingusta,care duce la Iisus,nu are de ce sa-ti fie frica de moarte,nici de prag; trebuie sa ne rugam la Maica Domnului,sa ne ajute la trecerea vamilor;aici este tare greu;cine vrea sa stie mai mult, sa citeasca"Vamile vazduhului"sau cele 12 vami; aveti multe de invatat di aceasta carte; Doamne ajuta

Este o mentiune care mie mi-a placut referitoare la moarte, in cartea lui Tolkien- Silmarilion. cartea este o fictiune, insa viziunea lui despre subiect este interesanta. spune ca oamenii acelor timpuri urmau indeaproape indemnurile lui Dumnezeu in toata viata lor, isi duceau traiul in comuniune cu Atotputernicul si la sfarsitul vietii se asezau in paturile lor si mureau (sau cum spune el, "incepeau calatoria catre <Tarmurile Albe>"- acolo unde era numai bucurie si Iubire. In multe generatii, oamenii au inceput sa fie orgoliosi, sa se faleasca cu realizarile lor, desi toata invatatura era de la Bunul Dumnezeu, au inceput sa-si atribuie realizarile acestea lor si inaintasilor lor. pentru aceasta, au uitat de frumusetea Tarmurilor Albe si au inceput sa creada ca lumea pe care o vedeau in fiece zi era tot ceea ce putea fi mai frumos. nu mai vroiau sa piarda ceea ce vedeau. asa a aparut frica de moarte, din cauza orgoliului oamenilor.

Frumoasa poveste...Cred insa ca trebuie sa fim pururea cu gandul la moarte ptr ca sa ne ferim sa mai pacatuim.De fapt cred ca nu trebuie sa ne fie frica de moarte in sine ci de Infricosata Judecata a Lui Hristos, care urmeaza dupa moarte.Sa dea Dumnezeu sa avem parte toti de "raspuns bun" la aceasta.
Doamne ajuta!

Parca am mai spus undeva ca nu imi este frica de moarte ci de Dumnezeu! :)

Nu imi e frica de moarte, imi e frica sa nu ma prinda nepregatita ... .

Bine spus....am exact acelasi sentiment!

Eu am trait o experienta inedita .Sfinti parinti ne invata sa nu dam crezare viselor , si ne-au mai invatat ca, daca ceea ce se intampla cu noi este ceva bun suntem linistiti si sentimentul de teama care apare la inceput ne paraseste.Tot ce mi-a ramas in minte si suflet din acea experienta este o dragoste desavarsita pe care am simtit-o ,o dragoste care aici ,in aceasta lume nu suntem capabil s-o simtim ,s-o traim .Nu am vazut locuri deosebite ,chipuri sau voci am simtit doar o dragoste care te coplesea fiindca aici nu o intalnim si nu poate fi descrisa.Am vrut sa raman acolo in acea dragoste care cuprindea totul in care simteai ca te descompui devenind una cu acel sentiment care era totul dar probabil ca nu era momentul.

De aceea pot spune ca nu-mi este teama de moarte ,imi este doar rusine de momentul in care ma voi intalni cu Domnul nostru Iisus Hristos si va trebui sa raspund pt. faptele ,gandurile si pacatele mele.Ma rog, sa gasesc mila si indurare de la Bunul Dumnezeu pt. toate greselile mele, si in vita pe care o mai am de trait ,sa reusesc cu ajutorul Lui ,sa implinesc poruncile sale .

NU IMI ESTE FRICA DE MOARETE CAT IMI E DE CE URMEAZA DUPA ACEEA. CAND MA GANDESC CA O SA AJUNG IN IAD , MAI BINE RUGATI-VA PT. MINE

Cred ca ceea ce sperie cel mai tare nu este moartea ci vesnicia ei (cum spunea cineva).
La gandul ca i putea fi despartit vesnic de prietenii familia si lucrurile dragi, aceasta infioara intotdeauna. Moartea este o despartire iar din punct de vedere spiritual tot asa stau lucrurile Moartea e despartire vesnica de Hristos, iadul ... Sttind ca suntem trecatori pe pamant trebuie sa meditam la viata noastra si la vesnicia noastra. Atunci cand te apropii de Hristos si ai certitudinea iertarii Lui, nu prin meritele tale ci prin ranile Lui, atunci nu te temi de moarte. Daca vesnicia este incerta atunci nu poate sa nu-ti fie frica de moarte.

Am acelasi sentiment.Nu de moarte imi este frica ci de faptul ca poate ma va prinde nepregatita. Nu moartea ma inspaimanta ci faptul ca va trebui sa dau socoteala pentru faptele mele,nu cumva ea sa ma gasesca intr-un moment de cadere sau poate mult prea departe de mantuire. Mie frica de momentul in care va trebui sa stau in fata Domnului stiind ca El m-a trimis cu haina alba si curata si eu vin cu ea rupta si peticita de prea multe ori.Ma gandesc uneori la vorba parintelui Arsenie Boca "moartea mi-e ca o sora" cat de departe suntem de acest sentiment ,poate ca daca am privi-o asa lucrurile ar sta altfel.

Nu imi este frica de moarte, ea este doar o trecere. Spre ce, tine de noi. Daca am urmat, dupa puterea noastra Domnului, atunci trecem spre rai, daca am urmat diavolului, trecem spre iad. Eu cred ca moartea se afla in noi ca o samanta, care odata cu trecerea anilor creste. Cand vine sfarsitul vietii, doar Domnul o stie. Noi trebuie sa fim pregatiti in fiecare clipa sa ne intalnim cu Domnul Iisus Hristos. Alina, scriai ca:,,eu vin cu ea rupta si peticita de prea multe ori". E bine sa fim smeriti, dar eu cred ca la spovedanie ne albim haina botezului si daca nu mai gresim, ne putem prezenta in fata Domnului cu ea alba. Ma rog ca bunul Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa ajungem in rai.

Ma rog pt. tine Alexandra. Nu stiu de ce spui ca vei ajunge in iad, dar cred ca poti lucra pt. mantuirea ta pana in ceasul al 11-lea. Increde-te in milostivirea Domnului, roaga-te si urmeaza poruncile Sale dupa putere si nu cred ca vei ajunge in iad. oricum si din iad poti fi scos de Dumnezeu.

Nu imi este frica de moarte.
Imi este frica de ce este dupa..
Imi este frica sa nu devin dependenta de cineva inainte de moarte.
Dar am un sentiment de oboseala...ca traiesc.
Dar credinta ma tine in viata...inca.D.C.

Pai nu e prea bine mai... Cu ajutorul Bunului Dumnezeu si daca-l vei urma in toate, dupa putere, n-ai de ce sa te temi. Pt. ca vei ajunge in Rai. Nu vreau sa dau impresia de lipsa de smerenie, citandu-l pe parintele Macarie, unul dintre Sfintii Parinti, nu poti fi sigur ca ai scapat de diavoli, decat cand intri pe portile raiului. Si cred ca poti gasi pe cineva cu care sa interactionezi,fara a fi dependent de el.:p

De vesnicia mortii mi-e frica.Sa fim totusi realisti ca este un moment infricosator, daca sunteti in preajma unui om care moare atuci va ve-ti da seama.Da, la Domnul toate sunt posibile si a venit chiar in chip de om ca sa ne scoata din moarte, dar ce fel de moarte ca oamenii inca mai mor, dar cum punea Pr. Rafel "din necunoasterea de Dumnuzeu" greu cuvant si profund.Are dreptate, sfintii cu moaste sunt un exemplu, pt ei moartea a fost trecere spre ce? spre viata.
Nu stiu dar ceva in ineriorul meu nu vrea sa accepte moartea ca pe ceva firesc si nu cred ca e ceva firesc cu toate ca se intampla, e plata pacatului.

Vesnicia mortii este valabila doar pt cei ale caror suflete se duc in iad. Moarte sprituala pt. ca de fapt doar trupul moare si se intoarce in pamantul din care a fost luat, sufletul e viu. pt. cei care stau in iad, e plangere, aceia au de ce se teme de ceasul mortii. cei care merg in rai, se veselesc de vederea celor ceresti. E normal sa ne fie frica, pana la venirea Domnului, toti(in afara celor cativa care au ajuns in rai) mergeau in iad. Moartea era pedeapsa pt. neascultare. Acum insa daca urmam dupa putere Domnului, nu trebuie sa ne temem de ceasul mortii. Eu cred cu adevarat ca putem adormii in Domnul si ma rog ca sa fiu vrednic de aceasta. Doamne ajuta!:)

Dar suntem noi oare pregatiti pentru moarte? Intr-adevar ar fi bine sa ne gaseasca pregatiti,dar cine dintre noi se va simtii total pregatit?Faptele noastre nu sunt de ajuns pt. ca Dumnezeu nu este un contabil:ai facut faptele astea si eu te rasplatesc pt. ele; ci trebuie sa avem sentimentul ca El ne daruieste Raiul pentru marea Lui mila si nu pt. ceea ce facem noi.(nu spun ca noi trebuie sa nu-i urmam poruncile,ci sa ne raportam la El cu dragoste nu contabilizand: am facu asta da-mi asta.) Si poruncile, faptele bune le facem ca sa nu ranim dragoste lui Dumnezeu nu dintr-un sentiment de obligatie."Iubeste si fa ce vrei"

Eu cred ca moartea este ca o samanta in noi inca de la nastere. Odata cu inaintarea in varsta creste si ea. Si avem timp sa ne pregatim pt. moarte, toata viata. Sigur ca Dumnezeu nu este contabil, El vrea sa-L iubim si sa ne temem de urmarile pacatelor noastre. In marea sa milostivire El, iarta toate pacatele spovedite si pentru care facem pocainta. Dar pana in ceasul al 11-lea, putem lucra pt. mantuire. Sfintii parinti spun ca pomenile si milostenia care se face de urmasi, pot ajuta sufletul celui adormit care a fost caldicel, sa ajunga in Rai. Si aceasta ca sa se arate ca este Domnul Preamilostiv. Eu cred ca nu trebuie sa ne temem de ceasul mortii, ci sa il primim cu bucurie, stiind ca viata adevarata, incepe odata cu venirea lui. Doamne ajuta:rolleyes:

Sora mea a murit de cancer acum 2 luni, dupa 7 ani de suferinte. Ultimele luni au fost un calvar. In ultimele 3 zile nu a mai putut inghiti nimic, nici macar morfina n-a mai putut sa o ia. Din cauza durerilor se vaita zi si noapte, nimic nu-i putea alina suferinta, nu mai putea vorbi, dar intelegea tot. Pana la aceasta experienta si eu eram tentat sa zic ca nu mi-e frica de moarte. Acum ma indoiesc, pentru ca nu stiu cum voi putea trece eu acest prag. Asta pe de o parte. Pe de alta, mi-e frica de ceea ce urmeaza dincolo, pentru ca spun Sfintii Parinti: "De unde-L vei lua tu pe Hristos dupa moarte, daca nu L-ai cunoscut inca din timpul vietii?" Daca nu-L "simtim" inca de aici, avem motive de ingrjorare.

e normal sa ne fie frica de moarte , e in primul rand teama de durerea fizica, apoi teama de necunoscut. Nu e normal sa facem pe curajosii gratuit-parerea mea!

asta asa este atunci cand avem credinta putina in Dumnezeu, dar noi stim ca Hristos prin Jertfa si Invierea Sa moartea aceea grozava si inspaimantatoare nu mai exista, ea a fost calcata si distrusa, asa ca moartea devine pt noi crestini doar o trecere in lumea cea vesnica, caci atunci cand plecam din lumea aceasta are loc nu moartea noastra ci moartea pacatului.
Pentru cei drepti moartea e dorita, blanda si binevenita in orice vreme si in orice loc. Si pt. cei necredinciosi ea este binefacatoare, pt ca prin despartirea sufletului de trup, omul este oprit de a mai pacatui si deci de a se cufunda din zi in zi in mai grele munci ale iadului. Privita din alt punct de vedere, moartea este o taina prin care trebuie sa trecem, ca sa intram in sensul deplin al existentei. Este un eveniment necesar si universal, care da valoare si sens vietii pamantesti.
In felul acesta ea devine, pe de o parte, prapastia sau puntea de trecere spre existenta vesnica, spre Dumnezeu, iar pe de alta parte, reveleaza omului misterul persoanei.
Intre taina mortii si taina persoanei este o stransa legatura. Moartea da sens vietii si fara ea viata ar fi ireala, ca un vis fara desteptare. Numai pt credinta crestina moartea are un sens, nu si pt celelalte religii. Noi nu putem trai deplin in Dumnezeu cel personal, decat trecand prin moarte, iar existenta de dincolo, pe langa faptul ca e vesnica este si personala.

sursa: Sfarsitul lumii in perspectiva profetiilor biblice - Preot V. Sorescu

E normal sa-ti fie frica, insa nu groaza. Trebuie sa fim constienti ca odata cu trecerea timpului, pe masura ce imbatranim moartea apare ca ceva firesc. De aceea este necesar sa ne pregatim din timpul vietii, atunci cand avem putere, si toate celelalte, sa ne pregatim zic, sa ne intalnim cu Dumnezeu. Cum? Pai simplu: prin spovedanie deasa, lucrarea faptelor bune, milostenie, si o viata traita dupa puterile noastre asa cum ne invata Hristos. E greu pt. majoritatea insa nu imposibil. Doamne ajuta ;)

Sufletul Il recunoaste pe Tatal sau si I se alipeste.Dar fiind inchis intr-un trup ,care apartine lumii acesteia ,sufletul se alipeste si de lumea din afara,crezand ca in aceasta isi poate gasi linistea sa .Dar nu si-o gaseste,de aceea toata nevointa vietii calugaresti are aceasta ratiune de a fi:sa nu lase sufletul sa se alipeasca mai tare lumii vazute decat Lui Dumnezeu.Ca nu suntem din lumea aceasta si nu trebuie tzintuita "aici"dragostea noastra.

Citat de la parintele Arsenie Boca,ce vreti mai clar?Care nu credeti in ce vedea cu ochii sufletului,se poate ca va e frica de moarte.

Dupa ce voi muri ,voi fi judecata particular ...cred ca atunci voi fi fericita ca voi fi cu Dumnezeu chiar daca ma judeca..apoi Dumnezeu va decide unde voi merge.Mie frica ca decizia Sa din pricina faptelor mele sa nu fie cea pe care nu o doreste nimeni(nici macar El) si fericirea pe care o voi simti cind ma voi afla in fata Sa sa nu se trensforme in durerea si chinul vesnic.
???

....speram ca Bunul Dumnezeu sa ne ierte noua greselile , dar nu putem sta cu mainile in san si sa asteptam sa fim judecati , daca stim asta de ce sa nu actionam , sa trecem la fapte ,sa ne imbunam pe zi ce trece, sa credem cu tarie in Dumenzeu si atunci vom fi siguri de rezultatul judecatii. :D

sf Apostol Pavel spunea" pt mine a trai inseamna Hristos, iar a muri este un castig" cred ca asta spune totul, Domnul sa ne ajute

Dar de fapt ce inseamna moartea in contextul cronologic? Indiferent cat traim aici pe pamant, in comparatie cu viata vesnica de dupa moarte e ca o picatura intr-un ocean, ca un numar din infinit sau cum zicea Eminescu "viata e visul mortii".In aceasta viata efemera trebuie sa ne pregatim pentru a putea intra in Imparatia Domnului, prin credinta, rugaciune, virtuti cu care sa ne impodobim sufletul si dragoste fata de Creator.In acest context, al existentei sufletesti, moarta capata un alt sens, acela de a avansa pe urmatoarea treapta.Aici, pe pamant, prin fapte noastre nu putem ajunge decat cu un pas mai jos de desavarsire, reprezentand limita superioara, de aceea prin moarte de dezrobim de toate nevoile trupesti si de asemenea si de aceste limitari.Din perspectiva aceasta nu-mi este frica de moarte, dar in acelasi timp nu ma consider vrednic de a intra in Imparatia Domnului si de aceea pana cand ma va mai suporta Domnul aici voi continua sa ma rog, sa-mi cer iertare pentru pacate, Sa-L slavesc pe Dumnezeu si sa duc o viata cat mai crestineasca.Acestea cred ca sunt motivele pentru care moartea nu mai reprezinta un motiv de frica, ci un motiv de bucurie, ca atunci cand calatoresti mult timp pentru a ajunge acasa, unde cineva te asteapta cu dragoste.

NU
Ar trebui?...de ce intrebi?...ca vad ca oricum nu te intereseaza subiectul...

Nu pot intelege pe cei carora le e frica de moarte...lor le este frica de necunoscutul de dupa moarte poate,dar de moarte... Moartea e linistita si eliberatoare, nu am vazut-o niciodata ca pe ceva infricosator si rau.

Parerea mea e ca cei care se tem de moarte cred ca in acel moment se termina totul, ca traiesc doar pana in acel moment si nu mai exista nimic dupa.

Ca sa poti da un raspuns deplin la aceasta intrebarea, ar trebui sa trecem prin ea ca sa stim cum este. Atunci cand vorbim despre moarte, facem apel la altii si nu la noi. Cred ca nu cunostem moartea in sine, ci consecintele ei.
Sincer, a spune ca nu iti este frica de ea, implica pe de o parte - garantia mantuirii, iar pe de alta parte, credinta ca dincolo de ea nu mai exista nimic - si atunci de ce sa te mai temi.
Vlahuta a spus frumos: nu de moarte ma tem, ci de vesnicia ei.

Moartea implica garantia mantuirii??
Ar fi frumos, in cazul acesta toti am muri cu zambetul pe buze. Garantia mantuirii e dupa judecata finala (adica dupa moarte, nu inainte), pana atunci mai sunt si vamile, apoi intreaga viata ca un mare test continuu - parerea mea.

Da, de moarte si de mortzi, de diferite tipuri ... ca moartea clasica a fost pentru mine un cosmar din frageda pruncie... acum m-am mai calmat, dar totusi mai resimt inca cu groaza ororile vietzii si ale mortzii...

Bun raspuns..Asa gandesc si eu..Parintele Cleopa zicea ca daca vrei sa mergi drept inaintea Lui Dumnezeu, iti trebuie doua ziduri : In dreapta sa ai frica de Dumnezeu, iar in stanga, FRICA MORTII. Mergand asa, pe acasta cale imparateasca, ajungi drept in fata Domnului, fara sa te abati nici la stanga, nici la dreapta. Asa ar trebui sa traim. Inca o data spun...bun raspuns.

mie imi e foarte frica si de moarte si de boli cu dureri mari si sa nu imi moara rudele apropiate, prietenii etc de toate la fel imi e o frica groaznica.
Iar ref la moartea mea cel mai frica imi este de necunoascut, nesiguranta viitorului meu acolo, de incorsetare in vreo stare de iad, spiritele malefice si de durerea fizica.

Poate cine va explice mai pe larg ce inseamna "cum te va gasi moartea asa vei petrece ?" .

:)Doua categorii de oameni nu au frica de moarte:Sfintii si ignorantii.Ma tem,dar nu disper.Dumnezeu cu mila si cu indurarile sale de oameni sa fie cu noi cu toti!