Cine nu si-a inselat sotul/sotia??
 

Am fost casatorita 7 ani si nu mi-am inselat niciodata sotul . El insa a facut-o nu o data ci de mai multe ori. Intreband in stanga si in dreapta am aflat ca de fapt toate cunostintele noastre au " calcat stramb". Si culmea e ca nici nu se simt vinovati si zic ca o aventura din cand in cand nu strica. In acest cerc eu sunt vazuta a fi mai putin normala. Acum stau si ma intreb daca toata lumea e asa??? Oare chiar nu mai exista dragoste si respect ci doar sex?? As dori sa fiti sinceri si sa spuneti cine nu si-a inselat sotul/sotia si de ce?? Si daca se poate sa imi spuneti si de cati ani sunte-ti impreuna. O zi buna tuturor.

Nu mi-am inselat sotul si niciodata nu o voi face pentru ca, in afara de faptul ca il iubesc si il respect,stiu ca facand asa ceva,adica inselandu-l pe el ma insel de fapt pe mine cu uraciunile de la cel rau.Cand pacalesti pe cineva nu faci decat sa te pacalesti pe tine insuti.Nu faci decat sa gresesti in fata Lui Dumnezeu.Suntem impreuna de 4 ani si avem un copilas de 2 ani si 6 luni.Cu incredere iti spun ca da,mai exista dragoste si respect insa cu conditia ca amandoi sotii sa se increada in totalitate in Dumnezeu.Fara Dumnezeu mergi pe o cale gresita si o vezi cea mai la moda si frumoasa directie.Si...sunt absolut sigura ca asa vom fi mereu,fara sa inselam ,pentru ca are grija Domnul nostru Iisus de familia pe care i-am incredintat-O.Doamne ajuta asa la toata lumea!

Doamna nu sunt casatorit ,insa ceea ce pot sa zic e doar atat si destul de grav unde nu e dragoste nimic nu e ,restul ceea ce tine de cuplu de interactiune cuplului de apropierea in gandire a celor casatoriti se va gasi cine sa comenteze .Deci daca dragoste nu e nimic nu enici respect nici placere nici pasiune (nu acea pasiune animalica ) ci interes, teama de a nu ramane singur , o gandire superficiala care zice ca in timp ne acomodam ne obisnuim unul cu celalalt ,adica o mare minciuna.Imipare sincer rau ca treceti prin asa ceva,daca mie mi s-ar intampla persoana de langa mine ar devenii asemeni scrumierei de pe masa.Dar azi cei multi si fara de dumnezeu sau cu un dumnezeu superficial in minte gandesc ca e ceva normal ....si nu este.

intrebarea este o mare magarie ... pentru ca insinueaza ca normal este sa inseli

evident ca nu ne inselam ...

te-as crede de buna credinta cand ai intreba ... "cine a inselat"?

cand intrebi ... "cine nu a inselat" ... insinuezi ca inselarea este starea normala

Foarte frumos . Asta imi doream sa aud . Dumnezeu sa va ocroteasca familia si sa traiti fericiti si in Lumina lui Hristos pana la adanci batranete. Feliciari!!

Multumim frumos,totul se datoreaza Lui Dumnezeu,asta e clar.Sa dea Dumnezeu liniste ,dragoste si respect in familia ta,si mai ales credinta caci asta e cheia,nu de mult descoperita si mie.Doamne ajuta!

Daca intrebam "cine a inselat" sunt sigura ca nu multi se grabeau sa raspuda . Cine s-ar fi dat de gol mai ales ca unii membri se cunosc intre ei. Si chiar nu vreau sa stiu cine a inselat (cunosc eu destui) ci doream sa stiu cine nu a inselat . Si nu am vrut sa insinuez nimic imi pare rau ca s-a inteles asa. Imi cer scuze. O seara buna.

Nu sunt deacord cu razbunarea "ar deveni asemeni scrumierei de pe masa" ci eu chiar incerc sa ramanem prieteni si asta pentru fetita noastra de 4 ani jumate. Unde Dumnezeu nu e nimic nu e .

Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.
 

A nu cadea in pacat (desfranare, adulter) este un har de la Dumnezeu. Chiar daca nu'l intelegem ori nu'l simtim.

Care dintre noi are puterea de a se pazi de grele pacate, sa stea cu frica, spre a nu cadea, iar nu cu siguranta biruitorului.
Pana la moarte nu exista biruitor sau invins. Oricand ni se poate schimba inima.
Suntem cat de cat feriti de pacate mari prin har, iar daca pierdem harul, vom pierde si puterea de "a sta".
Sunt sfinti care, fiind inselati de diavol cu mandria, au ajuns sa cada in pacate grele, mai apoi pocaindu'se iar din toata inima.

"Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă." (I Corinteni 10, 12)

Simtul animalic patologic dovedit este mai dezvoltat la barbati ,si instinctul de a cunoaste tot timpul ceva nou este la fel de dezvoltat ,dar asta nu este o regula generala exista si exceptii .

Daca sotul te inseala nu considera batalia pierduta ,mergi la un duhovnic bun ,daca nu la un preot cu har si cere sfat ,cum sa te rogi ,ce sa faci pentru a-l aduce pe calea cea buna.
Si incearca sa te spovedesti mai des ,cam la 40 de zile.
Aici e un diavol care il stapaneste pe sotul tau ,nu stii ce aduce clipa ,Dumnezeu ne vrea pe toti mantuiti.
Numai prin spovedanie poti alunga acest diavol.
Dar trebuie rabdare ,poate dura mai putin sau ani de zile pana il aduci pe calea mantuirii.

ptr.Windorin
 

Foarte adevarat,si bun sfat.cu rugaciune,credinata si dedicarea sufletului Bunului Dumnezeu vom lua seama sa nu cadem.Doamne ajuta!

Eu ma straduiesc sa nu-mi insel sotia nici cu gandul, nici cu privirea. Nu e greu, cu ajutorul ce ni se da de Sus. Insa e o lupta rapida, fulgeratoare, cu gandul rau care vrea sa corupa. Apare relativ des, mai ales cand nu esti atent. Si o pace interesanta dupa cateva secunde, cand stii ca l-ai respins pe al rau.

La urma urmei, de la invoirea cu gandurile se nasc pacatele, viciile si apoi... divorturile. Ca doara asa i se spune vrajmasului in traducere libera: despartitorul. Asta e scopul lui, sa separe, sa ne izoleze de cei dragi si de Biserica in lumea asta si unii de altii mai apoi in intunericul cel mai dinafara.

Ca de obicei, tu, cu cele mai de duh mesaje!
Mult adevar in toate astea.
Am fost un timp (7 ani) departe de cei dragi ai mei. Faceam din "neinselare" o virtute si imi placea sa ma mandresc si sa spun ca eu niciodata! Pana cand de niciunde a aparut tentatia in toata splendoarea ei. Si am alunecat pana aproape sa cad, nu doar lasand lucrurile in voia "artei", ci chiar facilitand. Nu stiu cum am scapat atunci, poate fiindca asa a vrut Dumnezeu, poate fiindca diferenta de ani era redusa la jumatate (eu 46, ea 23), si m-am trezit oferindu-i sfaturi contrare imprejurarilor in care ne aflam.
Si totusi... n-am scapat. Nici acum nu pot intelege ce a fost cu adevarat si de ce. O noua "ea", fascinanta si alunecoasa. N-am urmarit nimic in acest sens, dar cred ca nu mai era loc de cuvinte... S-a intamplat pur si simplu si am lasat sa se intample. O singura data, o singura noapte. Stiu ca i-am facut atunci si o poezie:

Cu gandul coplesit si-ngenuncheat
Privesc in haul de dincolo de zare...
De ce ai mai venit, dac-ai plecat?
De ce mi-ai stins lumina la plecare??

Incerc cu greu sa mai fixez in minte
Conturul unui san si-a unei coapse
Din intunericul obraznic si cuminte
Al unei nopti perfide si desarte!

Nici nu mai stiu ce ganduri te alina
Nici nu mai stiu sa te dezmierd in soapte
Ai fost iubirea de o zi cu soare plina
Ai fost, ai fost... iubirea mea de-o noapte!!

In dimineata aceea am dus-o acasa, iar la intoarcere am avut accident de masina, chiar in fata casei, si-am luat-o ca pe un semn. Nu m-a crezut si n-a inteles mesajul... Dupa ceva timp, ne-am intalnit... la biserica, iar dupa m-am oferit s-o conduc. Ne-am oprit pe malul unui lac cu multe lebede albe... Am vorbit mult, cautand sa spunem ceea ce nici noi nu voiam... Paradoxal, in loc de concluzia ce se cerea trasa, am convenit sa ne intalnim din nou in acea seara. Dar... n-a mai fost sa fie. Nici n-a ajuns bine acasa ca a alunecat de la ultima treapta a scarilor, si a fost dusa de urgenta la spital...
Ea nu era casatorita (sau, oricum, era divortata de vreo 13 ani si avea o fata de 14 ani). Eu insa eram casatorit... Sotia, care niciodata nu agrease ideea de a veni dupa mine, impreuna cu copii, acum facea tatonari daca mai doresc acest lucru... Si bineinteles ca i-am adus...

Nici n-a trebuit sa-i spun ceva, fiindca si-a dat seama in clipa in care i-a cunoscut fata acelei femei cand a facut o vizita cuiva care locuia in aceeasi casa cu noi. "Tu sa-i spui lui mutu, ca nu te-ai culcat cu mama fetei asteia!"...

De-atunci am invatat sa nu mai spun niciodata niciodata si sa fiu mai indulgent cu slabiciunile oamenilor. Sotia m-a iertat de-atunci, si desi m-am spovedit, sper sa ma fi iertat si Dumnezeu pentru acea alunecare... Uneori lucrurile se intampla pentru un anumit scop si pentru o anumita invatatura! Nu de ipocrizie era vorba, ci de "dor"!...

din care stiu(din auzite) o femeie cand isi inseala sotul o face din motive intemeiate si se implica afectiv mai mult decat un barbat.

Intre mine si sotul meu diferenta de varsta e de aproape 9 ani si cu toate ca, pana a ne casatori sotului meu ii placea mult viata, dupa casatorie pot spune ca s-a schimbat si simt ca nu m-a inselat(pana in prezent)
L-am iertat pt ce a fost in trecut (chiar daca uneori mai am un gust amar)dar nu cred ca l-as mai putea ierta daca m-ar mai insela vreodata!

Un aspect bun al caderii in pacat. :)
Mila lui Dumnezeu ne tine sa nu cadem, iar daca se ingaduie sa cadem, este pentru a ne mania si mai mult impotriva patimilor.

"Acolo unde s'a inmultit pacatul, a prisosit harul." (Romani 5, 20)
Asa imi place sa inteleg acest cuvant, desi nu stiu daca nu cumva sensul este un altul.
Cand vezi ce pacate mari ai facut, mai mult te indrepti, mai multi lupti cu pacatul, mai mult te pocaiesti, mai mult har dobandesti.
Imi vine in minte cazul lui Anatolie, din filmul "Ostrov".

Dupa cum imi spunea un parinte, ieri: "Am mai facut greseli (sociale, nu trupesti) pentru prima data, insa a doua oara nu le'am repetat niciodata." Si mai zicea: "Daca ma vedeti gresind, iertati'ma, insa daca ma vedeti repetand greseala dati'mi si in cap, caci nu mai e greseala, ci prostie." M'a amuzat putin, cand povestea tare comic, insa mare dreptate are.

Cu mult mai greu este de iertat o greseala repetata, decat una facuta intaia oara.

Niciodata!
 

De ce? Pentru ca exista iubire, pentru ca exista respectul de el, de sine si in primul rand, pentru ca Dumnezeu are nevoie de o dragoste curata, pentru ca trupul este altar Duhului Sfant, pentru ca in inima Il asteapta pe Dumnezeu.Si chiar daca s-ar fi intamplat sa fiu eu cea inselata- nu s-a intamplat, tot nu as fi facut-o.Mi-am dorit lucrul acesta inainte de casatorie- e un principiu, e un rezultat al unei iubiri statornice, dovedita prin fapte. Totdeauna mi-am zis: "Ce poate sa-mi ofere altcineva?Ce as insemna pentru acea persoana? Dar cine sunt eu pentru sotul meu?- Sunt sotia, cea care ii poarta numele, sunt cea mai importanta femeie din viata lui, el este prietenul, iubitul, ajutorul meu la greu, cand imi pun capul pe umarul sau, este tatal fiului meu si cu el am realizat atatea lucruri! ''Nedespartiti peste tot- o singura fiinta. Sunt la fel de indragostita de el si el de mine.E minunat! Si suntem impreuna de aproape 30 de ani!In viata trebuie sa fii ferm, sa ai respectul de sine , sa fii statornic, sa fii eul celuilalt si cand iubesti cu adevarat, esti surprinzator mereu pentru celalalt.De aici echilibrul, armonia in casa, atmosfera placuta, increderea si dragostea copiilor.

eu nu sunt casatorita, dar prietenele mele maritate inselate si alte cunostiinte care au "calcat stramb" (multe la nr) atata timp cat au intors privirea in partea cealalta si-au pastrat casnicia; iar cele nemaritate (si mamele lor) spun ca pe barbat e bine sa-l lasi mai liber . sa nu-mi dati in cap, dar dupa cativa ani de casnicie e normal sa se intample acestea.

Nu iti dau in cap, insa... mai bine vorbim dupa ce te casatoresti.

Iarta-ma !!
 

Fara greseala nu suntem nici unul, sunt insurat de 13 ani aproape si desi am avut ocazia de nenumarate ori nu mi-am inselat sotia niciodata si nici nu am de gand sa o fac. Dar departeaza vre-o lauda de mine pentru ca pacatul l-am facut cu privirea chiar daca asta a fost mai demult. Deci fara de pacat nu suntem nici unul. Iar dragostea exista, trebuie flacara vie pastrata.Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Iarta-ma !!
 

Iarta-ma, dar din pacate anormalul ca normal nu-l pot lua avand in vedere ca asta e cea mai iscusita arma a celui necurat care leaga omul usor in cele necurate!! Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

In general, noi, barbatii suntem niste firi ceva mai razvratite si foarte greu acceptam jugul casatoriei. Cand totusi se intampla sa facem acest pas, nu cred ca ne propunem fidelitatea desavarsita... Pur si simplu noi nu gandim la asa ceva. Cand se intampla sa se intample... reactionam in raport cu "libertatea" ce ni se da. Gelozia este buna si necesara, dar in limita bunului simt si nu prin impunerea de reguli si constrangeri. Recunosc din adancul inimii ca daca as fi avut in familie scene de gelozie si discutii duse la isterie, probabil ca as fi facut exact pe dos. Dar atat timp cat niciodata nu am simtit nefirescul in relatia de familie, si in ciuda atator situatii delicate, am reusit sa trec cu fruntea sus castigand incredere fara sa-mi dau seama, consider ca libertatea ce mi s-a oferit a fost de bun augur, fiindca am considerat ca m-as umili eu inainte de toate, daca as indrazni sa tradez. (Nu ma refer aici la episodul din Londra, unde din punctul meu de vedere era exceptia care-mi dadea regula peste cap ci la anii cand am fost aproape unul de celalalt si nimic nu incapea intre noi doi, inafara copiilor nostri, desi au fost si ocazii si influente)
Libertatea pentru omul de caracter inseamna demnitate si incredere. Daca totusi se intampla sa-si bage coada si cel ce "nu doarme", cred ca merita iertat daca a fost "accidental", iar cel iertat sa realizeze cat de mult pretuieste ceea ce are deja... Din pacate, din prea mult orgoliu si facandu-se trimitere tocmai la demnitate, se intampla sa se dezbine familii dintr-o prostie, ramanand copii tristi si zbuciumati si soti cu regretul ca poate s-au pripit...
Ceea ce am constatat in urma foarte multor cazuri de despartire, a fost ca, atunci cand ea a calcat stramb, nu a mai fost in stare sa-l suporte pe sot alaturi, chiar daca amantul avea un caracter infect si nu avea nici o sansa sa formeze cu el un cuplu. In ciuda aparentelor, barbatul este mult mai fidel familiei (casniciei) si foarte greu accepta divortul ca o solutie, pe cand femeia pune mult suflet si acolo unde altii ar pune... dinamita!...

Chestia asta este specifica celor care nu-s crestini..si este fenomen de masa. Fac permutari intre ei. Nu se pune problema daca, ci cand...

Eu una nu m-as ghida dupa experimentele facute de alte femei.

Din cate as putea eu intui, aceste femei nu au altceva de facut decat sa stea si sa se gandeasca numai cum sa le mai indeplineasca doleantele sotilor, si sa ghiceasca cata libertate mai au nevoie, eventual cat mai multa..pe masura ce anii trec...doar pentru a ramane cu ele totusi.

Ia sa vezi daca le-ar mai arde domnilor de libertati si de aventuri...daca nu si-ar gas sotia acasa, si mancarea pe masa...si ar ajunge si ei sa fie preocupati de cum sa se comporte mai bine cu sotia...pentru a-si pastra casnicia.:5:

perfect de acord.
dar cand sunt copii la mijlic te gandesti de 2 ori inainte sa aplici corectia. Am vazut si eu cum se imbolnavesc copii ai caror parinti divorteaza...

Si eu cunosc cazuri, chiar printre prieteni am vazut.
Si mi-a ridicat mari probleme morale (adica sa-i spun ei sau nu, mai ales ca NU erau inca casatoriti). Am ascultat sfatul sotului care a insistat intotdeauna sa nu ma bag in viata altora, chiar daca imi sunt prieteni, dar si acum ma simt o ipocrita care particip indirect la intretinerea starii de minciuna cladite social.

Da, cazuri sunt multe.

Dar acesta NU este normalitatea, draga anika, chiar daca ar fi o practica raspandita pe tot pamantul, tot pacat urat ramane. Si stiu ca fac rau atat cei care inseala, cat si cei care tolereaza.. toti stiu ca ranesc. Dar incearca sa transfere problema la victima (adica victima este vinovata ca sufera si nu intelege "firea'/patima barbatului).
Si nu ranesti doar sotia, ci chiar pe Dumnrezeu, ca orice pacat este o sageata catre Dumnezeu.

Si mesajele lui Windorin au mult adevar!

Si Florin Ionut - bravo lui! Este chiar primul barbat pe care il aud ca-si pazeste mintea de desfranare.
Eu consider ca inselarea incepe cand privesti catre altul, cand faci loc unui gand, unei imagini, unui zambet.
Am o mare sila (da aste e, sila, nu sunt inca o crestina - doar incerc) fata de barbatii care cred ca sunt fideli, dar se indulcesc cu imagini la tv/reviste.
Imi amintesc ca am vizitat un cuplu de varstnici si barbatul se uita la tenis parca (era un campionat, ceva) si cand a deschis gura, am inlemnit: "ia uite cum arata sportivele astea.. sunt ca niste barbati, pai alea rusoaice sunt asa femine, sunt mult mai frumoase, o placere sa le privesti, astea nu au nici..." etc.. Mi-a fulgerat in minte ce-mi spunea fiu lui: ca in copilarie a gasit reviste cu femei goale in casa parintilor.. uite ca patima nu dispare cu varsta, cu boala si neputinta, ba omul nici nu stie ca e bolnav sufleteste si asa merge pana dupa moarte, uneori.


Dar revenind:
Anika, iarta sotul din toata inima, roaga-te pentru el (si pentru ratacitele cu care s-a incurcat). Iar daca doare ce a facut, nu cauta ajutor la oameni, ca nu acolo il gasesti. Cu mare incredere cere ajutor lui Dumnezeu ca de la El primesti vindecarea. Dumnezeu sa te ajute.

Sa stii ca se intampla si celor care cred in Dumnezeu.
Ca omul isi gaseste intotdeauna justificari: sotia nu ma intelege (??), nu sotia era "sufletul pereche" (adica, ce sa vezi, gaseste sufletul pereche cand e casatorit cu alta), nu-mi iubesc sotia (!), nu poti sta in calea iubirii.. si alte aberatii cu care oamenii se justifica.
Pe scurt: am auzit "iubirea" ca scuza pt inselarea sotiei!

Se intampla la cei care sunt crestini slabuti..Nu-s de luat ca exemplu..

Eu nu as zice ca e normal! Daca cei doi soti privesc continuu spre Hristos, dragostea lor nu se va sfarsi! Nu e normal sa ne calcam fagaduintele facute inaintea lui Dumnezeu la Sfanta Taina a Cununiei!

De acord cu tine! Sa va ajute Dumnezeu!

Daca poti ierta, lupta pentru casnicia ta! E mare lucru! Prin comportamentul tau, iti poti intoarce sotul la credinta!
Doamne ajuta!

De iertat am tot iertat pana am realizat ca ma mint singura. Acum suntem de acord amandoi ca nu avem nici un viitor impreuna. Sunt in divort si sper sa ramanem in relatii bune pentru fetita noastra. Ma voi ruga incontinuare sa ajunga pe calea cea dreapta. Dumnezeu sa il aiba in grija si pe mine sa ma indrume spre tot ce ii este placut Lui. Doamne ajuta-ne!!!!

Un mare adevar !!! Multumesc!

Imi pare foarte rau pentru familia ta,de urmat sfatul Gabrielei.Dumnezeu sa te ajute in tot ceea ce trebuie sa faci pentru a-ti reuni familia.

Draga Anika, imi pare rau ca s-a ajuns la divort.
Totusi, daca ai o sansa sa va impacati, fa-o.

Eu tare cred ca la judecata de apoi vom merge de mana cu sotul/ sotia. Eu asa cred, poate gresesc.
Ca sotul este capul familiei si are o responsabilitate imensa in fata lui Dumnezeu pentru felul in care si-a iubit sotia si copiii, pentru felul in care i-a indreptat spre credinta.
Stiu ca femeile uneori se "plang" ca li se cere supunere fata de sot, dar cred ca sarcina mai dificila are barbatul, chiar daca el este uneori complet inconstient in privinta atributiilor sale. Uniunea dintre barbat si femeie o reflecta pe cea dintre Hristos si Biserica. Acela este modelul de sacrificiu - supunere pentru soti.

Iarta, iarta, iarta cat poti..
Evident ca este greu, daca nu chiar imposibil sa ierti si sa iubesti un om care te-a umilit.
Dar Dumnezeu a stiut ca suntem neputinciosi in toate si cred ca se asteapta (ne asteapta) sa-i cerem intotdeauna ajutorul. Cu ajutorul lui Dumnezeu poti, nu singura.
Spre exemplu, eu cer Sf. Maici a lui Dumnezeu sa-mi dea iubire de sot si de copii in fiecare zi. Ca eu poate ca nu as fi capabila sa-i iubesc prin puterea mea (ca sunt destul de rasfatata si egoista si am in mod natural tendinta sa ma pun inainte pe mine cu dorintele mele). Si am incredere ca primesc ajutor.

Am uitat sa precizez ca suntem casatoriti civil si nu in biserica. Cand ne-am casatorit nu cunosteam credinta adevarata si nici pentru mine nu a fost important. De doi ani am inceput sa gust din bunatatea lui Dumnezeu si ma simteam vinovata ca traiesc necununata. Dar sotul a zis NU. Si "nu" a ramas si in ziua de azi. Deci nu vad pentru ce sa mai lupt.

buna
 

Sunt casatorita de 25 de ani si nu mi-am inselat niciodata sotul.In schimb el pe mine da de multe ori mi-a si spuso in fata.Dar exista un Dumnezeu ptr toti.De multe ori am fost tentata sa o fac si eu sa io platesc cum sar zice.Dar cel ce rsplateste toate e numai Dumnezeu.De ce sa ma murdaresc? de ce sa nu fiu eu curata inaintea lui Dumnezeu?
ptr citeva minute de placere, si apoi sa regret o viata?
sa ma duc la iad? nu ma-m rugat lui Dumnezeu sa-mi dea taria sa trec peste si asa fac mereu.Si las sfatui pe toate femeile inselate de sot, sa nu faca pasul gresit ptr a se rrazbuna.

Buna
 

Draga anika,doar luptand poti castiga,doar crezand poti vedea minuni,doar incercand poti reusi.Dumnezeu incearca credinta tuturor,dar dupa cum stii "Barbatul rau se va mantui prin femeia buna".Eu nu sunt inca casatorit,dar la barbati e ceva deosebit in legatura cu femeile:doar stapanirea de sine,credinta,spovedania,dragostea adevarata si sotia te pot salva,pt ca vrand-nevrand apare tentatia;tentatie ce tb inlaturata imediat.Sf.Siluan Athonitul spunea:"Taie gandul de la radacina",pt ca acest gand mic si care pare nesemnificativ,creste....duce la dorinta....patima...placere...probleme.Dar pt a taia gandul de la radacina,barbatul tb sa fie cu inima curata,tb sa iubeasca,tb sa creada in ajutorul Bunului Dumnezeu.Iar daca gasesti pacea in inima ta,sa stii ca si el va reveni la normal,dand crezare spuselor Sf Serafim de Sarov:"Gaseste pacea in inima ta,si o mie de oameni se vor mantui in jurul tau"

Pentru familia ta trebuie sa lupti, dar nu oricum, cea mai mica neglijenta , nepasarea, indiferenta, te pot costa. Dragoste, armonie, incredere, unitate de vederi- in cele bune, sprijin real in orice clipa, daruire,sacrificiu, instituirea unei culturi, traditii specifice familiei- acea unicitate, acel inedit .Dar nimic fara credinta- salvarea e la Dumnezeu.

Daca nu sunteti cununati la Biserica inseamna ca ati trait in pacat si sfatul preotilor este urmatorul: fie va cununati grabnic, fie va despartiti!
Daca el a zis "nu" e cam trist si imi pare ca fuge de responsabilitate, mai ales ca aveti un copil.
Trebuie spovedanie curata si implinit canonul pe care il vei primi, in rest faca-se voia lui Dumnezeu!