Puterea rugaciunii
 

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare


Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare

creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"


De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

Credinta dreapta si rugaciunea facuta cu inima curata aduce pace, liniste, dragoste, puterea de a uita raul primit, de a ierta, de a intelege, de a darui, de a vindeca ranile trupesti si sufletesti.

"Gandul, cuvantul si fapta trebuie sa lucreze in chip vrednic de numele de crestin."
Sfantul Grigorie de Nyssa

Foarte interesant topic(o sa caut si eu mai multe detalii pe acest subiect).Referitor la rugaciunea ,,Tatal Nostru(pe care niciodata nu o vom intelege suficient)as remarca un aspect:cand spunem ,,Si ne iarta noua gresalele noastre,Precum si noi iertam gresitilor nostri"este ca si cum noi,oamenii,plini de pacate,ne dam exemplu in Fata Celui de Sus si ii spunem ,,Uite Doamne cum iert eu pe altii.Te rog din suflet asa sa ma ierti si Tu". Nu cred ca realizam exact ceea ce spunem si ce raspundere ne asumam.Nu cumva sa se inteleaga ca ar trebui sa evitam sa spunem asta ci dimpotriva:sa fim cat se poate de constienti de ceea ce spunem pentru ca vom raspunde pentru asta.

Daca ii cer Domnului sa ma ierte si dau ca exemplu modul cum iert eu si solicit ca tot asa sa fiu iertat si eu,adica cu aceiasi masura a bunatatii si iubirii cu care iert si eu..mare atentie oameni buni cum respectam cele spuse,pentru ca nu sunt cuvinte in vant,este ceea ce spui tu Celui de Sus prin rugaciunea pe care ai invatat-o de la Fiul Lui.Fiecare cuvant din acesta rugaciune este extrem de profund si cu multe implicatii,pare simpla si scurta in aparenta,ca sa fie retinuta de toata lumea dar Mantuitorul a stiut de ce tocmai acesta rugaciune trebuie spusa de noi.

Gasiti o excelenta si autorizata explicatie aici : http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/talcuire-tatal-nostru-122307.html

Din câte se poate vedea un asemenea subiect de discuţie nu are ce căuta pe o secţiune a forumului numită Reguli generale de utilizare a forumului. Vă rog ca data viitoare când doriţi să mai începeţi un subiect de discuţie să îl deschideţi pe o secţiune corespunzătoare a forumului, pentru că de aceea a fost strucuturat acest Forum pe mai multe tipuri de discuţie, nu pentru a face fiecare dintre noi o "salată cu de toate" pe unde avem fiecare chef !!

Cu mare drag, totul se datoreaza nepriceperii mele de a utiliza corect mijloacele puse la dispozitie de administratorii forumului. Nu am vrut sa pricinuiesc suparare, doar ca am vrut sa se bucure cat mai multi de un subiect care poate schimba multe in viata noastra.

Multumim pentru link- sa ne fie de folos!

Rugaciunea este rodul hotararii noastre. Acceptarea lui Dumnezeu ca ajutor suprem si desavarsit. Daca acceptarea se face de complezenta, iar gandurile hoinaresc in voie la timpul rugaciunii, efectul este ca atare.
Rugaciunea Tatal Nostru contine, poate, cele mai importante aspecte care stau la baza mantuirii si nimic nu trebuie rostit fara o aprofundare a gandului. Cred ca cei mai multi dintre noi trecem mult prea usor peste un lucru care este in fapt cel mai important. Cati dintre noi, intelegem cu adevarat ce inseamna "Faca-se voia Ta"? Fiecare rugaciune a mireanului cuprinde de obicei o dorinta anume, prin care de fapt nu se cauta voia lui Dumnezeu, ci voia noastra.
Dumnezeu este indurator si mult milostiv, dar omul greu intelege asta. Marea majoritate cred ca nu cunoaste decat scurte fragmente din Vechiul Testament, si e mare pacat fiindca multe avem de invatat si de acolo. Iata un exemplu aici de fata:

Iona
CAPITOLUL 1
Chemarea, neascultarea si pedeapsa lui Iona.

1. Si a fost cuvantul Domnului catre Iona, fiul lui Amitai, zicand:
2. “Scoala-te si du-te in cetatea cea mare a Ninivei si propovaduieste acolo, caci faradelegile lor au ajuns pana in fata Mea!”
3. Si s-a sculat Iona sa fuga la Tarsis, departe de Domnul. Si s-a coborat la Iope, unde a gasit o corabie, care mergea la Tarsis, si, platind pretul calatoriei, s-a coborat in ea ca sa mearga la Tarsis impreuna cu toti cei de acolo, el fugind din fata Domnului.
4. Dar Domnul a ridicat un vant napraznic pe mare si o furtuna puternica s-a starnit, incat corabia era gata sa se sfarame.
5. Corabierii s-au infricosat si au strigat fiecare catre dumnezeul sau si au aruncat in mare incarcatura corabiei ca sa se usureze. Dar Iona se coborase in fundul corabiei, se culcase si adormise.
6. Atunci s-a apropiat de el carmaciul corabiei, si i-a zis: “Pentru ce dormi? Scoala-te si striga catre Dumnezeul tau, poate El Isi va aduce aminte de noi, ca sa nu pierim!”
7. Si au zis unul catre altul: “Haidem sa aruncam sorti, ca sa stim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Si au aruncat sorti, si sortul a cazut pe Iona.
8. Si l-au intrebat pe el: “Spune-ne noua din pricina cui s-a abatut nenorocirea aceasta asupra noastra? Care este mestesugul tau, de unde si din ce tara vii si din ce popor esti?”
9. Atunci el le-a raspuns: “Sunt evreu si Domnului Dumnezeului cerului ma inchin - Cel care a facut marea si uscatul”.
10. Si toti oamenii s-au temut cu frica mare si i-au zis lui: “Pentru ce ai savarsit una ca aceasta?” Caci ei stiau ca el fuge din fata lui Dumnezeu, fiindca el le spusese.
11. Si i-au zis lui: “Ce sa-ti facem ca sa se potoleasca marea?” Caci marea se ridica din ce in ce mai mult.
12. Atunci el a raspuns: “Luati-ma si ma aruncati in mare si ea se va potoli, caci stiu bine ca din pricina mea s-a pornit peste voi aceasta vijelie”.
13. Si marinarii vasleau ca sa ajunga la tarm, dar in zadar, caci marea se ridica din ce in ce mai mult impotriva lor.
14. Atunci au strigat catre Domnul si au zis: “O, Doamne, de-am putea sa nu pierim din pricina vietii acestui om si sa nu ne impovarezi pe noi cu un sange nevinovat! Ca Tu, Doamne, precum ai voit ai facut!”
15. Si il ridicara pe Iona si il aruncara in mare si s-a potolit urgia ei.
16. Si oamenii s-au temut cu teama mare de Domnul si au adus jertfa lui Dumnezeu si I-au facut Lui fagaduinte.

CAPITOLUL 2
Rugaciunea lui Iona pentru izbavire.

1. Si Dumnezeu a dat porunca unui peste mare sa inghita pe Iona. Si a stat Iona in pantecele pestelui trei zile si trei nopti.
2. Atunci s-a rugat Iona din pantecele pestelui catre Domnul Dumnezeul lui, zicand:
3. “Strigat-am catre Domnul in stramtorarea mea, si El m-a auzit; din pantecele locuintei mortilor catre El am strigat, si El a luat aminte la glasul meu!
4. Tu m-ai aruncat in adanc, in sanul marii si undele m-au inconjurat; toate talazurile si valurile Tale au trecut peste mine.
5. Si gandeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tai! Dar voi vedea din nou templul cel sfant al Tau!
6. Apele m-au invaluit pe de-a intregul, adancul m-a impresurat, iarba marii s-a incolacit in jurul capului meu;
7. Ma coborasem pana la temeliile muntilor, zavoarele pamantului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricaciune viata mea, Doamne Dumnezeul meu!
8. Cand se sfarsea in mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, si la Tine a ajuns rugaciunea mea, in templul Tau cel sfant!
9. Cei ce slujesc idolilor deserti dispretuiesc harul Tau;
10. Dar eu Iti voi aduce Tie jertfe cu glas de lauda si toate fagaduintele mele le voi implini, caci mantuirea vine de la Domnul!”
11. Si Domnul a dat porunca pestelui si pestele a aruncat pe Iona la tarm!

CAPITOLUL 3
Mustrarea cea roditoare a lui Iona. Pocainta Ninivitenilor.

1. Si a fost cuvantul Domnului catre Iona, pentru a doua oara, zicand:
2. “Scoala si porneste catre cetatea cea mare a Ninivei si vesteste-le ceea ce iti voi spune!”
3. Si s-a sculat Iona si a mers in Ninive, dupa cuvantul Domnului. Si Ninive era cetate mare inaintea lui Dumnezeu; iti trebuia trei zile ca s-o strabati.
4. Si a patruns Iona in cetate, zicand: “Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa!”
5. Atunci Ninivitenii au crezut in Dumnezeu, au tinut post si s-au imbracat cu sac, de la cei mai mari si pana la cei mai mici.
6. Si a ajuns vestea pana la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul sau, si-a lepadat vesmantul lui cel scump, s-a acoperit cu sac si s-a culcat in cenusa.
7. Apoi, din porunca regelui si a dregatorilor sai, s-au strigat si s-au zis acestea: Oamenii si animalele, vitele mari si mici sa nu manance nimic, sa nu pasca si nici sa bea apa;
8. Iar oamenii sa se imbrace cu sac si catre Dumnezeu sa strige din toata puterea si fiecare sa se intoarca de pe calea lui cea rea si de la nedreptatea pe care o savarsesc mainile lui;
9. Poate ca Dumnezeu Se va intoarce si Se va milostivi si va tine in loc iutimea maniei Lui ca sa nu pierim!”
10. Atunci Dumnezeu a vazut faptele lor cele de pocainta, ca s-au intors din caile lor cele rele. Si i-a parut rau Domnului de prezicerile de rau pe care li le facuse si nu le-a implinit.

CAPITOLUL 4
Intristarea lui Iona si mustrarea lui Dumnezeu.

l. Si Iona a fost cuprins de mare suparare si s-a aprins de manie.
2. Si a rugat pe Domnul, zicand: “O, Doamne, iata tocmai ceea ce cugetam eu cand eram in tara mea! Pentru aceasta eu am incercat sa fug in Tarsis, ca stiam ca Tu esti Dumnezeu indurat si milostiv, indelung-rabdator si mult-milosard si Iti pare rau de faradelegi.
3. Si acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, caci este mai bine sa mor decat sa fiu viu!”
4. Si a zis Domnul: “Faci tu oare bine ca ti-ai aprins mania?”
S. Atunci Iona a iesit din cetate si s-a asezat la rasaritul ei, si-a facut o coliba si a stat sub ea la umbra, ca sa vada ce se va intampla cu cetatea.
6. Si Domnul Dumnezeu a facut sa creasca un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona, ca sa-i tina umbra si sa-i mai potoleasca mania. Si s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej.
7. Dar Dumnezeu, a doua zi, la revarsatul zorilor, a poruncit unui vierme sa reteze vrejul. Iar el s-a uscat.
8. Si la rasaritul soarelui a pornit Dumnezeu un vant arzator de la rasarit si soarele a dogorit capul lui Iona, incat el se prapadea de caldura. Si si-a rugat moartea zicand: “Mai bine este sa mor decat sa traiesc!”
9. Si a grait Domnul catre Iona: “Ai tu dreptate sa te manii pentru vrej?” Si el a raspuns: “Da, am dreptate sa fiu suparat de moarte!”
10. Si a zis Domnul: “Tu ti-ai facut necaz pentru acest vrej pentru care nu te-ai trudit si nici nu l-ai crescut, care si-a luat fiinta intr-o noapte si intr-alta a pierit!
11. Dar Mie cum sa nu-Mi fie mila de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o suta douazeci de mii de oameni, care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, si cu un mare numar de dobitoace?”

Intradevar puterea rugaciuni nu are egal atunci cind este facuta cu mare smerenie si cu mare credinta .

Sa ne daruiasca Dumnezeu darul rugaciunii catre El, cu cuvimtele noastre, care tesnesc din inime noastre.

Stirea de la care porneste acest fir de discutie a aparut initial in Pravda. Incercand sa identific o sursa anterioara (in definitiv este vorba de cerecetare stiintifica si ar trebui sa fie comunicata sau publicata)- nu am reusit sa gasesc nimic, numai stirea reluata de diferite ziare, reviste, bloguri si forumuri- atat ale crestinilor cat si ateiste. Institutul de care este vorba exista, prof. Slezin este o persoana reala, lucreaza in domeniul respectiv; date putine si fara mare folos am obtinut numai cautand siteuri rusesti (cu traducerea prin Google, ca in ceea ce priveste cunostintele mele de lb. rusa....aproape, foarte aproape de zero). As putea incerca sa il contactez pe dl. Slezin, dar cred ca ma voi opri aici cu investigatia.
A fost un exercitiu absolut inutil. A fost inutil pentru ca mi-am dat seama ca, indiferent de rezultate, eu nu voi crede mai putin sau mai mult, nu astept niste studii in urma carora sa cred. Acesta atitudine de incercare a explicarii sau cuantificarii spirituale prin metodele stiintifice este inutila. Stiinta nu descrie fenomenul spiritual. Cred ca este o emanatie a...ispititorului epocii actuale- scientismul. Personal cred ca asemnea studii smintesc, pentru ca amesteca in capul oamenilor toate si pun pe acelasi plan Credinta in Dumnezeu si studiul stiintific.
Am citit o carte despre viata arhiepiscopului Luca din Crimeea- care a fost chirurg si cercetator si, acelasi timp, un mare marturisitor al credintei crestine din epoca sa (a trait intre anii 1877- 1961, in fosta URSS, a fost deportat in Siberia vreo 10 ani, a fost tinut in mizerie si i s-au facut multe mizerii); nu a privit partea sa de activitate stiintifica decat strict ca pe o modalitate de a servi oamenii si nicaieri (desi pentru cateva decade a fost si arhiereu si chirurg si cercatator simultan) nu a amestecat planurile- cel duhovnicesc cu cel stiintific. Este exemplara acesta atitudine. Altfel ce le-am raspunde ateilor? "S-a dovedit prin studii randomizate, realizate dublu-orb ca rugaciunea e benefica?" Sa fim seriosi! Credinta este mai presus de asta.!

Pe Crestin Ortodox, la Sfaturi duhovnicesti vei gasi un articolreferitor la aceasta tema, dar nu pot sa-ti dau si alte detalii. Rugaciunea face minuni. Crede numai si te vei vindeca.

Eu nu sustin ca rugaciunea nu are putere, ci ca este inutil sa incerci macar sa strangi puterea rugaciunii in corsetul studiilor stiintifice, oricat ar fi acestea de oneste/ scrupuloase.

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre,a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul. A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime. A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţine Lui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţei lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şi descoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori …. să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge si având aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm. Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui. Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios. A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de 1


voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe care altfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc. Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.

Rugaciunea reprezinta o taina a omului aflat in relatie cu Dumnezeu. A face din ea obiect de cercetare stiintifica este o "violare" a acestei intimitati. Mantuitorul spune: "cand vrei sa te rogi, mergi in camara ta...".

Iar eu ce fac, ma rog, merg la slujbe, iar dupa ce termin, ma conectez la aparate, imi iau tensiunea arteriala, pentru a constata efectele rugaciunii? Rugaciunea nu este un experiment, iar atunci cand devine unul, nu mai poate fi numita rugaciune, ci orice altceva.

Uneori e nevoie si de interventia oamenilor de stiinta- pentru cei care nu cred- vezi documentarul"Memoria apei" "Inger digital 2".Chiar noi, nefiind oameni de stiinta, ne dam seama ca rugaciunea aduce echilibru si mentine organismul la cote normale de functionare. E un rezultat si nu o asteptare.

taina mantuirii prin rugaciune neincetata
 

Cum trebuie să ne mântuim? Această întrebare a evlaviei creştine se naşte în chip http://cuvioasacasiana.files.wordpre...pg?w=300&h=225firesc în mintea fiecăruia, ca urmare a stricării şi slăbirii firii omeneşti şi a năzuinţei către adevăr şi dreptate, rămasă într-însa dintru început. Fiecare om care crede măcar câtuşi de puţin în nemurire şi în răsplata vieţii veşnice, se întâlneşte nevrând cu gândul care îl întreabă cum trebuie să se mântuiască, atunci când îşi întoarce privirea către cer. Întâmpinând greutăţi în dezlegarea acestei probleme, el întreabă privitor la acest subiect pe oamenii bine pricepuţi şi informaţi, apoi după arătările lor citeşte cărţile de îndrumare scrise de scriitorii duhovniceşti cu privire la această temă, stăruindu-se să urmeze în chip neabătut adevărurile şi rânduielile, atât cele auzite cât şi cele citite. În toate aceste îndrumări el găseşte, el întâlneşte ca pe nişte condiţii necesare pentru mântuire, care îi sunt puse la arătare, următoarele fapte bune: o viaţă plină de evlavie, nevoinţele şi ostenelile asupra noastră înşine, pentru o hotărâtă lepădare de sine, care ne conduce spre înfăptuirea faptelor bune, spre necurmata îndeplinire a tuturor poruncilor lui Dumnezeu, care mărturisesc o credinţă nezdruncinată şi tare. Mai departe i se predică, cum că toate aceste condiţii ce duc spre mântuire, trebuie să fie îndeplinite în chip necesar cu cea mai adâncă smerenie şi toate laolaltă, fiindcă întrucât toate faptele bune atârnă una de alta, ele trebuie să se sprijine una de alta şi să se însufleţească asemenea razelor soarelui, care numai atunci îşi arată puterea şi produc flacără când se concentrează într-un punct. Iar altminteri, „cel ce este nedrept pentru puţin, este nedrept şi întru mult“.
Ca un adaus la toate acestea, pentru o mai mare convingere despre necesitatea acestei activităţi multiple şi într-una adunată, el aude o înaltă laudă pentru frumuseţile faptelor bune şi o osârdie hotărâtă pentru josnicia şi sărăcia viciilor. Toate acestea sunt pecetluite cu o nemincinoasă făgăduinţă sau cu o măreaţă răsplată, sau cu o pedeapsă plină de chinuri şi de nevoi în viaţa veşnică.
Acesta este îndeosebi caracterul predicii din timpurile mai noi!
Îndreptat spre calea cea bună, creştinul care doreşte cu înfocare să-şi mântuiască sufletul se apropie în chipul acesta cu bucurie de împlinirea îndrumărilor şi de punerea în practică a tuturor celor auzite şi citite. Dar vai! Chiar la început, la cel dintâi pas, făcut în avântul său, el nu-şi găseşte putinţa să-şi atingă scopul, prevăzând şi chiar experimentând că firea lui vătămată şi slăbită va birui convingerile lui raţionale, că libera lui voinţă este legată, înclinările sunt corupte, iar puterea duhului este neputincioasă. În timpul când îşi dă seama prin propria experienţă de neputinţa lui, el trece în chip firesc la ideea, dacă nu s-ar găsi unele mijloace, care să uşureze împlinirea celor prescrise de legea Domnului, celor cerute de cucernicia creştină şi a celor ce au fost împlinite de toţi cei ce s-au învrednicit să dobândească mântuirea şi sfinţenia. Ca urmare, cu neputinţa puterilor de îndeplinire el se îndreaptă din nou către cei ce predică mântuirea, cu întrebarea: cum trebuie să mă mântuiesc? Ce răspuns voi da, pentru că nu pot îndeplini condiţiile de mântuire? Dar oare acei ce practică aceste lucruri sunt în stare ei înşişi să împlinească fără nici o abatere tot ce-i învaţă pe alţii? „Cere de la Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi ajute!“ şi atunci n-ar fi oare o lucrare mai rodnică dacă, ceva mai de cu vreme sau întotdeauna sau în orice stare am fi, am căuta să învăţăm rugăciunea ca pe una ce este pricinuitoare tuturor faptelor care trebuiesc împlinite, prin care se dobândeşte mântuirea şi pe care le cere o viaţă trăită în evlavie? Astfel îşi încheie vorba cel ce se întreabă şi odată cu aceasta se apucă să înveţe rugăciunea să citească, să mediteze, să judece învăţătura celor ce au scris pe această temă. Şi într-adevăr, găseşte acolo multe idei luminoase, cunoştinţe adânci şi expresii puternice. Unul de pildă, vorbeşte minunat despre necesitatea rugăciunii; altul despre puterea ei, despre lucrarea ei binefăcătoare, despre datoria de a ne ruga, despre stăruinţa în rugăciune, despre luarea aminte, despre căldura duhului, curăţenia gândurilor, împăcarea cu vrăjmaşii, smerenia, înfrângerea inimii şi alte stări care trebuie să însoţească rugăciunea.
Dar ce este rugăciunea în ea însăşi şi cum trebuie în fond să ne rugăm? Întrucât la aceste întrebări, care deşi sunt cele dintâi şi cele mai de trebuinţă, totuşi, numai rareori se pot găsi lămuriri cuprinzătoare şi pe înţelesul tuturor, atunci cel ce doreşte rugăciunea cu multă râvnă, din nou rămâne sub acoperământul tainei. Din citirea făcută în linii generale, i se va înrădăcina în memorie o parte a rugăciunii care, deşi e plină de evlavie, totuşi nu este decât pe dinafară şi atunci el va ajunge la următoarea încheiere sau concluzie: ca să te rogi, trebuie să te duci la biserică, să-ţi faci cruce, să te închini, să stai în genunchi, să citeşti Psaltirea, canoanele, acatistele.
Această concepţie generală despre rugăciune o au cei ce nu cunosc scrierile despre rugăciunea lăuntrică şi lucrările despre contemplaţie ale Sfinţilor Părinţi. În cele din urmă, cel ce caută găseşte cartea ce se numeşte „Filocalia“ în care cei 25 Sfinţi Părinţi au arătat ştiinţa rugăciunii adevărate şi esenţiale, care este rugăciunea inimii, într-un chip cât se poate de limpede. Aici taina mântuirii şi a rugăciunii noastre începe – pentru el – să-şi ridice vălul că, pentru a te ruga cu adevărat înseamnă să-ţi îndrepţi mintea şi memoria spre o neîncetată aducere aminte de Dumnezeu, să umbli în prezenţa Lui prin mijlocirea cugetării de Dumnezeu şi să-ţi uneşti numele Domnului cu respiraţia şi cu bătăile inimii, conducându-te spre toate acestea la chemarea, făcută mai întâi cu gura, a Prea Sfinţitului nume al lui Iisus Hristos sau de rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus în orice timp şi loc, indiferent de ocupaţia pe care o ai. Cu toate că aceste adevăruri strălucitoare luminând conştiinţa celui ce caută rugăciunea şi deschizându-i calea spre învăţarea şi însuşirea ei, îl vor convinge să treacă îndată la împlinirea acestor îndrumări înţelepte, totuşi în timpul experienţelor lui, lucrând în răstimpuri periodice, nu va rămâne lipsit cu totul de greutăţi, pe când un îndrumător încercat nu-i va descoperi (din aceiaşi carte „Filocalia“) întreaga taină şi anume Read the rest of this entry

Atunci cand vrem sa aflam despre puterea rugaciunii citim vietiile sfintilor, Patericul si Filocalia. Nu cred ca exista marturii mai cuprinzatoare si mai vii decat ele, in intreaga spiritualitate ortodoxa, cu privire la rugaciune.

Dar pentru a cunoste puterea rugaciunii din proprie experienta, e nevoie sa ne facem din aceasta - si nu din pacat - o "a doua fire".

Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea.
Rugaciunea este un liman pentru cei zbuciumati de furtuna, o ancora pentru cei goniti de valuri, un toiag pentru cel ce se clatina, o comoara pentru cei saraci, o siguranta pentru cei bogati, un ajutor impotriva bolilor si o ocrotire pentru sanatate.
Rugaciunea face nepieritoare bunurile ce le avem si cu toata graba goneste relele ce ne bantuiesc. De vine vreo ispita, ea usor se alunga, de se intampla pierderea averii, sau altceva ce tulbura sufletul, rugaciunea vindeca si aceasta curand.
Rugaciunea este scapare contra tristetii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornica, muma adevaratei intelepciuni.Rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se goleste, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie.

Cum altfel am putea deveni mădulare vii ale Trupului lui Hristos? Cum am putea primi Duhul Sfânt ca temple în care să sălăşluiască fără a fi mistuiţi de focul dumnezeiesc? Cum am putea deveni cu adevărat părtaşi ai dumnezeieştii firi? Şi cum noi, păcătoşi fiind, am putea săvârşi lucrarea milosteniei, a dragostei divine, pe care suntem chemaţi să le împlinim?

Rugăciunea constituie nu doar un motiv de a înainta sau o chemare spre desăvârşire, ci şi un mod de a fi altoiţi pe viţa cea dătătoare de viaţă.

Un fapt trebuie să ne atingă dintru bun început. Dacă nu dorim ca rugăciunea şi viaţa noastră să fie despărţite şi ca rugăciunea să dispară treptat, zdrobită de nevoile vieţii grele şi crude, de strădania stăpânitorului acestei lumi, trebuie să împletim rugăciunea cu tot ceea ce înseamnă viaţa noastră, să o aruncăm precum drojdia în acel aluat ce reprezintă viaţa noastră în ansamblul ei.

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm... în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”...

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”1 „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...”2

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”3

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi... şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”4

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”5 Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”6 Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”7 Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”8 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”9

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”10 - adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”11

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16

Sporeşti în rugăciune şi smerenie, atunci când simţi nevoia să te rogi, aşa cum simţi nevoia de aer şi apă. Există o chemare ascunsă în tine, care te îndeamnă continuu să ceri, să mulţumeşti şi să lauzi pe Creatorul tău, eul din tine care se vrea la Tatăl şi la mama lui. El doreşte să se biruiască pe sine, dar se vede slab şi neputincios. El nu vrea să fie rob, adică împătimit, purtând un nume atât de mare, de creştin, ci se vrea lângă Stăpânul şi Răscumpărătorul său.Puterea rugăciunii nu stă în cutare sau cutare cuvinte, ci în felul cum se săvârşeşte. Această grijă, preocupare de fineţe sufletească continuă, aduce o retragere în tine, neprovocatoare şi smerită în toate. (Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. I)

Rugaciunea, este comuniunea noastra cu Dumnezeu...este legatura intre inima noastra si inima lui Dumnezeu.Pentru a ne asculta rugaciunea, Dumnezeu trebuie sa ne gaseasca "in miscare"...continua,adica cu gandul numai la EL ....si atunci, ne va lua de mana si ne va ajuta sa gasim calea spre mantuirea noastra. Dumnezeu ne iubeste in asa masura,incat asteapta de la noi doar un semn(al smereniei,pocaintei)noastre.El nu vrea sa ne vada ca citim cite 4 acatiste pe zi si facem 100 de metanii(fara sa simtim nimic)"ne zice parintele Arsenie Papacioc"....putem spune doar"DOAMNE MILUIESTE-MA!!" si "DOAMNE IARTA-MA!!"..numai sa porneasca din adancul inimii noastre celei smerite.