Biblia protestanta sau Bibila ''Cornilescu''
 

Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi - d. 1975, Elveţia) a fost ierodiacon şi autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, realizată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante).[1] Această traducere nu este însă aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, deoarece Cornilescu a părăsit cultul ortodox, fiind unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice Române. Notorietatea acestei versiuni, foarte apreciată, se explică prin numărul mare de reeditări (în 1931, 1942, 1946 etc., cu o nouă revizuire în 1989, cu noi tiraje în 1990, 1996, 2000, 2002, 2005).

Traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului XX, care i-a luat 4 ani, a fost începută de Cornilescu datorită dificultăţii limbajului utilizat de traducerile Bibliei existente în acea vreme, care foloseau limba română arhaică şi caracterele slavone [necesită citare].

Imboldul traducerii este sintetizat în întrebarea pe care şi-a pus-o: "Dacă viaţa creştină a poporului izvorăşte din cunoasterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelege oare poporul?".

În urma unor puternice divergenţe doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfătuit de însuşi Patriarhul Miron Cristea să plece pentru o vreme din România, motiv pentru care s-a mutat în Elveţia, unde a şi decedat în anul 1975.

Trebuie avuta mare grija!

Strategia protestantilor, in esenta una simpla, este urmatoarea:
Nu recunosc Sfanta Traditie (uita ca si in vremea Vechiului Testament exista Traditie, ba mai mult Traditia Sfanta a precedat Scriptura Sfanta) si ne arunca provocarea sa citim Sfanta Scriptura.

Ortodoxul se apuca sa citeasca Sfanta Scriptura pentru a-l combate pe sectarul protestant, uitand de Izvoarele ortodoxiei: Scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii, care ne-au lasat cea mai inalta talcuire duhovniceasca a Sfintei Scripturi.

Dupa care sectarul il bombardeaza cu versete biblice incercand sa demonstreze ca Biblia sectara e mai aproape de adevar ca cea ortodoxa.

Si uite asa se trezeste ortodoxul peste noapte protestant si incepe si el sa huleasca ortodoxia.
E deja cunoscuta strategia asta.

De asta, trebuie ca noi, ortodocsii sa avem mare grija!
Sa ne informam! Sa ne cunoastem Sursele credintei crestin-ortodoxe cu temeinicie!

Buna ziua.Exista cateva inexactitati in cele spuse de dvs.Cel putin din punctul meu de vedere.

1.,,Nu recunosc Sfanta Traditie"=ati fi surprins.,,Ne arunca provocarea sa citim Sfanta Scriptura"=a citi Scriptura este ceva interzis?Daca cineva iti spune ,,Citeste Biblia"=este o provocare?Un duel?Va temeti de ceva?Ati verificat in Biblie cine v-a indemnat sa o cititi? O sa aveti o surpriza.Indemnul vine din partea altcuiva.

2.,,Ortodoxul se apuca sa citeasca Sfanta Scriptura pentru a-l combate pe sectarul protestant"=un credincios ortodox citeste Biblia doar ca sa combata pe altcineva?Nu si pentru folosul lui?E grav atunci.,,Uitand de Izvoarele ortodoxiei"=pai aici nu este vina protestantului.Se pare ca problema este chiar in propria curte.

3.,,Dupa care sectarul il bombardeaza cu versete biblice incercand sa demonstreze ca Biblia sectara e mai aproape de adevar ca cea ortodoxa."= faceti o confuzie intre dispute avand la baza traducerea si dispute avand la baza Credinta.In general datorita traducerilor diferite se ajunge la interpretari diferite,avand o baza diferita(Textul Masoretic vs Septuaginta,etc).Sunt convins ca sunteti in tema cu aceste detalii asa ca nu mai insist.Rezolvarea ar fi simpla:raportarea la textul de baza dar nu toata lumea poate acest lucru.Din acesta cauza fiecare da credit traducatorilor confesiunii sale.Insa cercetatorii aplica metoda comparativa precum si multe alte metode.In esenta este un fals conflict.

Nu exista notiunea ,,mai aproape de adevar"cand va referiti la Cuvantul Domnului.Exista ,,in Adevar"pt ca nu exista ,,mai aproape sau mai departe"in raport de Cuvantul Domnului.Esti in El sau in afara Lui.Daca spuneti ce ati spus rezulta ca versiunea ortodoxa nu reprezinta Adevarul ci doar o varianta mai aproape de EL decat cea protestanta/catolica. ,,Mai aproape" nu inseamna ,,in Adevar"

4.,,Si uite asa se trezeste ortodoxul peste noapte protestant si incepe si el sa huleasca ortodoxia."=daca un ortodox trece la protestanti,peste noapte,doar pt ca aude opinii contrare,inseamna ca:Credinta lui este slaba,habar nu are ce inseamna Credinta lui si este usor influentabil.Mai mult ajunge sa huleasca si ortodoxismul si cand ati spus asta nu a rezultat ca protestantii fac asta ci doar ortodocsii trecuti la protestanti.No comment.

5.,,Sa ne informam! Sa ne cunoastem Sursele credintei crestin-ortodoxe cu temeinicie!"=excelent sfat.O singura problema:din cele scrise mai sus de catre dvs rezulta ca exact asta nu se intimpla.Si aveti si rezolvarea problemei dvs.Sa stiti ca in general nimeni nu trece la alta confesiune decat daca are o problema cu propria confesiune.Poate fi vina individului sau a confesiunii din care face parte pt ca daca ar avea o Credinta bazata fie si pe cunosterea temeinica a propriei confesiuni de credinta atunci ar putea sa urle toti la usa lui precum lupii si tot degeaba.Nu l-ar clinti.

Cum poate sa faca asta?Aveti un Catehism?Aveti o Biblie versiune ortodoxa?Aveti scrierile Parintilor Bisericii?Aveti sfatuitori?Atunci cand toate aceste aspecte vor fi cunoscute fie si in mod decent de toti credinciosii atunci nu vor mai fi probleme.Sa stiti ca migratia credinciosilor de la o confesiune la alta tradeaza anumite slabiciuni ale acelor confesiuni.Celor care fac parte din ele le revine datoria sa le remedieze.

O intrebare de final:sigur ati dorit,prin postul dvs,sa-i culpabilizati pe protestanti si sa-i dezvinovatiti pe ceilalti?Pentru ca se intelege fix invers.

Romanash stramosesc are dreptate in ceea ce spune!!

Imi permit sa fac cateva precizari la comentariul dvs.:

1. Nu cred ca am lasat sa se inteleaga faptul ca nu trebuie sa citim Sfanta Scriptura.
Ca sa fie cat se poate de clar:
Trebuie sa citim Sfanta Scriptura tiparita cu aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

2. Intr-adevar sunt multi credinciosi care nu sunt suficient de ziditi sufleteste, nici temeinic informati din punct de vedere dogmatic, pentru care discutiile cu ereticii nu sunt de nici un folos pentru ambele parti.
Chiar nu stiti ca exista cazurile mentionate de mine? Am cunoscut credinciosi ortodocsi atat de ferventi, care dupa ce au trecut la protestantism, au inceput sa huleasca pe Maica Domnului, Sfintii, icoanele, Sfanta Cruce, Sfintele Taine ale Bisericii cu Scripturile lor in maini.

3. Exact asta am afirmat: Sa ne cunoastem Izvoarele credintei noastre in mod temeinic:
Sfanta Scriptura (repet: tiparita cu binecuvantarea Sfantului Sinod al BOR);
Scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii
Cat despre Sfanta Traditie nu am de ce sa fiu surprins, cum ati afirmat. Ei considera ca Sfanta Traditie contine elemente de paganism, doar am discutat cu atatia.

Am spus doar atat: Sa ne informam temeinic si "sa stam bine, sa stam cu frica"!
Sa avem grija!

I.Referitor la Sfintii Parinti

Cand am spus ca ati fi surprins m-am referit ca un protestant,eu,am solicitat,public,o sectiune dedicata special Parintilor Bisericii.Puteti vedea aici. Daca cititi cu atentie cat de variate sunt opiniile referitoare la Parintii Bisericii,fie si pe acel thread,vom constata ca s-ar impune o intensificare a explicarii si promovarii scrierilor lor.Adevarul este ca putini ii citesc.Foarte putini.Multi au auzit de ei,stiu ceva dar nu i-au citit din diferite motive obiective sau subiective.Problema care nu se intelege(din ce am observat)este alta:

Scrierile Parintilor nu te mantuie.Daca ii citesti nu inseamna ca vei fi mantuit.Nici ei nu spun asta.Nici Biblia doar daca o lecturezi nu te va mantui.Nici Credinta doar daca o declari nu te va mantui.

Trebuie sa traiesti si sa aplici.Nu din cand in cand ci zi de zi.Permanent.Parintii Bisericii,sfintii si martirii asta faceau.Scrierile lor sunt o dovada ca ei aplicau ceea ce spuneau,altfel ar fi fost doar niste teoreticieni.De acesta este nevoie de ei.Pentru ca talcuirea lor,asa cum o numiti dvs,vine din trairea lor si din intelegerea Credintei in care traiau.Nimeni nu se sacrifica pentru o Credinta pe care nu o intelege.Cum sa o intelegi daca nu ii citesti nici macar pe cei care au trait-o si vor sa-ti transmita rodul experientei lor pt ca tu sa ai o temelie de la care sa pleci?

Lectura este primul pas.Cel mai mic pas fara de care nici nu se poate discuta.Urmeza intelegerea,sa meditezi la cele spuse,sa aplici,sa perseverezi,sa nu abandonezi si sa te lupti asa pina la capat.

Asa au facut ei.Au citit,au mediat,s-au rugat,s-au luptat,nu au abandonat,au trait Credinta si v-au transmis asta.In ciuda acestor aspecte uimitoare putini ii citesc,putini isi gasesc timp pentru ei.Vreti sa va spun ceva?Majoritatea discutiilor dvs ar trebui sa se concentreze pe Parintii Bisericii.O Credinta pe care o tii doar ca sa o admiri fara sa o traiesti este moarta.De aceea toti duhovnicii dvs va trimit la ei,pt ca acei oameni au trait nu doar au vorbit.Se impun prin forta exemplului personal.

Oricum nu este treaba mea ci este decizia credinciosilor ortodocsi cum si cand inteleg sa citesca si sa aplice sfaturile lor.Va pot spune ca in universitatile teologice din Anglia sunt analizati extrem de atent.Nici un teolog sau cercetator sanatos la teasta nu-i minimalizeaza si nu-i ignora.

II.Referitor la Biblia ortodoxa.

Aveti mai multe variante de traducere(inclusiv pe net).Versiunea Anania nu traduce la fel ca versiunea BOR.Ambele sunt aprobate de Sinod.O singura varianta ar fi mult mai utila.Sunt convins ca BOR nu duce lipsa de specialisti,inclusiv in sectorul laic.Nu are rost sa discut acum despre lipsurile existente in actualele traduceri.Discutia este ampla si nu la asta ne referim.Sau,bineinteles,se poate mentine situatia actuala,cand credinciosii,cautand pe net sau in versiunile autorizate observa diferente si nu inteleg de ce.Iarasi nu este treaba mea.

Un mic detaliu:eu nu as reusi sa convertesc(desi nici macar nu as incerca) aproape pe nimeni aici pentru ca eu folosesc versiunea KJV.Este greu sa te duci la Popesti Leordeni cu Biblia Regelui James.Oamenii de acolo au nevoie de versiunea lor la fel cum un britanic are nevoie de versiunea lui.Ideea este sa aiba asa ceva si sa fie cat mai clara,atent ingrijita,etc.

III.Despre Traditie

Am mai spus asta.Protestantii nu au o problema cu Traditia.Insa spun asa:daca Traditia contine ceva diferit de Sfanta Scriptura atunci dam credit Sfintei Scripturi.Este o problema de ultima autoritate nu de validitate la modul general.Oricum personal consider ca subiectul,in esenta, este extrem de complex si nu poate fi rezumat in mod expeditiv.

IV.Referitor la indemnul dvs

Sunt perfect de acord cu el.Oamenii trebuie sa stie,sa inteleaga si sa traiasca conform acelor invataturi atata timp cat cred in ele.In caz contrar suntem toti,fiecare in felul lui,niste fariseii iar faptul ca am fi multi in situatia asta nu va fi o scuza la final.

Eu va doresc sa reusiti ceea ce spuneti.Mantuirea dvs depinde de modul cum intelegeti si cum va traiti Credinta.Nu depinde de un protestant.Depinde de dumneavostra.

deci in primiul rand sa intelegem biblia este una si aceasi dar traducerea este conform limbajului modern dar intelesul este acelasi despre cornielescu nu pot spune ca a facut un lucru rau biserica ortodoxa a facut mare greseala biblica ca la dat afara. El cititnd biblia a constatat ca biserica ortodoxa pune accent pe invatatura asa zisi sfinti parinti si sfanta traditie dar lasand cuvantul lui Dumnezeu care este biblia si numai biblia la urma. Deci e bine sa fim ortodoxi dar dupa biblie

De aceea mi se pare o necesitate ca fiecare creştin să primească gratuit o biblie (Noul Testament) gratuit, tâtcuită de Părinţii noştri.
Bine ar fi să se înfiinţeze un fond în acest scop, în care cred că mulţi ar dona.
Cunoaşterea Evangheliei este, totuşi, capitală pentru orice creştin.

Si eu as dori sa vad asa ceva dar este aproape imposibil.O Biblie(fie si doar Noul Testament)in care s-ar insera comentariile Parintilor Bisericii ar ajunge la dimensiuni uriase.Ar fi efectiv carata cu camionul.Am citit aseara pagini intregi de comentarii ale lui Ioan Gura de Aur la un singur verset din Epistola catre Romani.Va inchipuiti ca este imposibil sa le reunesti pe toate intr-o singura carte care sa mai contina si Biblia.

Sau o poti face daca imparti Biblia pe volume si la fiecare volum(sa zicem Volumul I Geneza,Exodul)pui in fata fiecarui capitol o prezentare,un compendiu din Parintii Bisericii si apoi la fiecare verset dai o trimitere in subsol spre lucrarea Parintelui Bisericii care comenteaza acel verset.Urmeaza ca omul sa caute apoi in aceea lucrare.O Biblie(VT+NT)cu toate talcuirile Parintilor Bisericii incluse ar fi o opera de proportii epice,enciclopedice,nici nu stiu cum sa spun.Ar trebui o echipa mare de cercetatori,lingvisti,teologi,istorici ai Bisericii,etc ca sa asambleze totul.Ar dura ani de zile asa ceva dar daca s-ar realiza ar fi ceva de neinchipuit.Nu am auzit niciodata ca cineva sa inceapa macar un asemenea demers.

Sau s-ar putea realiza un fel de mic manual ajutator,unde fiecare credincios sa gaseasca un index la comentariilor patristice pentru fiecare parte a Bibliei ca sa stie unde sa caute exact.Marea majoritate stiu de existenta comentariilor dar nu stiu unde sa le caute iar opera Parintilor Bisericii este vasta,iti trebuie timp si rabdare.

La ceva de genul ăsta mă gândeam, la nişte explicaţii sumare dar esenţiale, pentru că nu mulţi sunt cei dispuşi la studii aprofundate. O Biblie comentată în spiritul Părinţilor.
De altfel, ea există şi e de o calitate foarte bună: Biblia Anania.
Ar trebui doar să ajungă la tot creştinul.

Canonul VT în iudaism
 

Canonul VT în iudaism
Biserica creştină a moştenit canonul VT din iudaism. Formarea canonului în iudaism a fost un proces complex, ale cărui etape nu sunt pe deplin elucidate nici astăzi, din lipsă de izvoare. Cert este că la sfârşitul secolului 1 d.Hr. canonul era finalizat şi cuprindea trei categorii de cărţi: Tora, Nebiim Ketubim, adică Legea, Profeţii şi Scrierile. Despre acest lucru avem informaţii în izvoare ale vremii (Iosif Flaviu şi Talmudul), care şi înşiră cele 39 de cărţi pe care le cuprinde azi Biblia ebraică. Nu este foarte clar însă dacă canonul era demult finalizat în sec 1 d.Hr., sau dacă el s-a încheiat în această epocă. De aceea nu există o torie unanimă cu privire la formarea canonului în iudaism. In continuare vom prezenta cele 2 poziţii principale cu privire la formarea canonului VT în iudaism.

1) Canonul s-a încheiat în timpul lui Ezra (aprox. 400 î.Hr.). In sec. 1 d.Hr. a fost doar reconfirmat.
2) Formarea canonul a început în timpul lui Ezra şi s-a încheiat abia în sec. 1 d.Hr.

1) Formarea canonului biblic a început din epoca preexilică. Unii autori cred că odată cu scrierea cărţilor, ele au şi fost preluate în canon. Alţii afirmă că doar în epoca postexilică s-a constituit canonul, formarea lui fiind legată de numele şi activitatea cărturarului Ezra (sau Ezdra). Acesta a fost delegat oficial de împăratul persan să reorganizeze viaţa politico-religioasă a iudeilor întorşi din exilul babilonian, după anul 538 î.Hr. In jurul anului 400, Ezra declară Tora (Legea, sau cele 5 cărţi ale lui Moise) drept carta iudeilor sau legea după care se organizează şi funcţionează comunitatea iudaică în imperiul persan. Cele 5 cărţi devin astfel canonice, adică normative pentru iudeii din imperiu. Despre acest eveniment se vorbeşte în cartea Neemia, cap. 8.

La Tora s-au adăugat apoi scrierile profetice, ca o a 2-a parte a canonului, iar în final alte scrieri, îndeosebi cele folosite în cult sub formă de rugăciuni, cântări sau lecturi cu ocazia sărbătorilor. Astfel s-a format canonul tripartit (Tora, Nebiim, Ketubim - Lege, Profeţi, Scrieri). Se invocă în sprijinul ideii că procesul s-a încheiat în timpul lui Ezra tradiţia iudaică din sec 1 d.Hr. (Iosif Flaviu, Talmud), precum şi informaţiile oferite de Septuaginta, despre care vom vorbi imediat.

2) Mai mulţi autori afirmă că procesul formării canonului nu s-a încheiat în timpul lui Ezra, ci doar a început atunci. In primul rând, nu există mărturii biblice despre încheierea canonului în epoca lui Ezra; apoi, afirmaţiile tradiţiei (Iosif Flaviu şi Talmudul) sunt făcute cu 500 ani după epoca lui Ezra. Un alt moment important pentru cunoaşterea împrejurărilor în care s-a format canonul VT îl constituie apariţia Septuagintei – traducerea greacă a Bibliei ebraice. In sec 4. î.Hr., o colonie de evrei se stabileşte în Egipt, în oraşul Alexandria, în timpul stăpânirii ptolemeice. La fel ca şi în epoca persană, iudeii au primit dreptul de a se organiza ca o naţiune în cadrul imperiului ptolemeic, cu religie şi legi proprii. Fiindcă evreii de aici vorbeau greaca, ei au tradus Tora în această limbă, oferind statului ptolemeic propriul statut legislativ. In plus, Legea în greacă le permitea şi folosirea ei în cultul sinagogal şi contactul cu cultura elenistică în care trăiau. Ulterior au fost traduse şi cărţile profetice şi celelalte scrieri. Au apărut şi cărţi care suplimentare. Una din ele era Inţelepciunea lui Iisus Sirah, despre care se afirmă în prologul cărţii că obişnuia să studieze “Legea, Profeţii şi celelate scrieri”. Este prima menţiune a canonului biclic sub această denumire, care a devenit uzuală în iudaism. Rezultă de aici că în sec 3. î.Hr. exista canonul tripartit Tora-Nebiim-Ketubim. Dar nu ştim dacă acest canon era deja „închis”, adică dacă cuprindea toate cel 39 de cărţi din Biblia ebraică de azi. Este posibil ca în sec 3 să fi existat doar un canon tripartit încă “deschis”, care a fost completat ulterior cu cărţi.
In timpul Mântuitorului se folosea termenul “Legea, Profeţii şi Psalmii” (Lc 24,44) pentru a desemna cărţile VT. Fariseii acceptau acest canon tripartit, dar în aceeaşi perioadă, saducheii, adică iudaismul oficial, nu recunoştea caracterul canonic decât pentru Tora. Apoi s-
au descoperit la Qumran, alături de fragmente din toate cărţile canonice, şi cărţi aflate doar în LXX (Tobit, Iisus Sirah, Baruh), dar şi cărţi apocrife sau cărţi proprii comunităţii (imnele comunităţii, regulile comunităţii, etc.). Nu avem informaţii care să ne lămurească dacă se făcea distincţie între toate acestea în ceea ce priveşte valoarea lor canonică.

O situaţie clară în privinţa canonului exista însă la sfârşitul secolului 1.d.Hr. In ultimele două decenii ale acestui secol, iudaismul se regrupează în jurul oraşului palestinian Iamnia (sau Iabne, în apropiere de Iaffa). Sub influenţa fariseilor, se reia problema canonului şi se confirmă forma lui tripartită (Lege, Profeţi şi Scrieri) cuprinzând 39 de cărţi. Practic din acest moment canonul de 39 de cărţi rămâne definitiv în iudaism.
În aceste condiţii e de presupus că scrierile cuprinse doar în LXX nu au avut şanse prea mari să fie acceptate în canon, cunoscută fiind aversiunea fariseilor faţă de tot ce ţinea de elenism, pe care îl socoteau principala cauză a catastrofei naţionale iudaice.

Aici am o Veste Buna:Biblia versiunea Anania tocmai se publica pe volume,am cumparat si eu pana acum tot ce a aparut,unde exista inclusiv imagini grafice foarte frumoase de la manastirile romanesti.Totul a inceput in Saptamina Mare cand cei de la Jurnalul National si Editura Litera au demarat un proiect de exceptie: "Biblia versiunea Anania", revizuita si ingrijita de regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania - textul Sfintei Scripturi in 8 volume cu nenumarate ilustratii, imagini cu manastirile din Romania si harti ale locurilor sfinte,explicatii,etc.

,,Noutatea versiunii "Bibliei" a lui Bartolomeu Valeriu Anania (prima ediţie în 2001) constă în cel puţin două aspecte esenţiale. În primul rând, fidel principiului că un text fundamental precum cel scripturistic este tradus cu adevărat o singură dată în cultura unui popor, toate celelalte ediţii reprezentând în fapt adaptări la vârstele limbii în continuă modificare, Mitropolitul Bartolomeu revizuieşte această ediţie printr-un limbaj pe măsura stadiului actual al limbii noastre. Limba română a acestei ediţii este cea mai limpede şi mai adecvată pentru un cititor modern, care nu are mereu acces la subtilităţile teologice şi filologice ale Bibliei.

A doua virtute a variantei Mitropolitului Bartolomeu este reprezentată de introducerile pe scurt la cărţile biblice şi de cele peste opt mii de note de subsol. Ele reprezintă, la un loc, un fel de "Crucea Roşie a lecturii biblice", adică acel prim ajutor în înţelegerea unor detalii de limbaj, istorie, cultură şi mentalitate cu care nu mai suntem familiarizaţi. Notele de subsol sunt când scurte incursiuni istorice, când exegeze în miniatură.

Ilustraţiile sunt o noutate absolută. În cultura biblică românească nu avem decât lucrări fie diminuate la nivel de conţinut, precum Mica Bi­blie destinată mai ales copiilor, prima ediţie din 1913 apărând sub auspiciile aceluiaşi Nicodim, fie unele neasumate canonic. Biblia reprezintă integral şi nemodificat textul biblic revizuit de Mitropolitul Bartolomeu. Ilustraţiile au menirea orientării în spaţiul, cultura, diversitatea şi istoria locurilor unde s-a derulat cel mai pasionant dialog dintre Dumnezeu şi umanitate. Este un proiect care încununează misiunea de o viaţă a Mitropolitului Bartolomeu Anania în slujba limbii române şi a teologiei deopotrivă.

Sperăm ca Biblia va intra în casele voastre, va lumina cât mai multe minţi şi va mângâia cât mai multe inimi"

Sfanta Scriptura: Revelatia si inspiratia
 

Aceasta postare contine un extras din cursul de la facultatea de teologie ortodoxa:

"Creaţia are o raţionalitate, ceea ce presupune că e opera unei fiinţe raţionale, pe care o numim Dumnezeu. Dar fiindcă acestă cunoaştere nu ne e suficentă, oamenii au acces la cunoaşterea supranaturală: Dumnezeu însuşi s-a descoperit oamenilor, arătându-le originea şi sensul existenţei lor. Această descoperire poartă numele de Revelaţie. Conform învăţăturii ortodoxe, Revelaţia creştină e cuprinsă în Sf. Scriptură şi în Sf. Tradiţie. Acestea sunt izvoarele şi mijloacele de păstrare a Revelaţiei dumnezeieşti. Deşi este cunoscută ca o carte, Biblia este în realitate o colecţie de cărţi. Termenul însăşi, „biblia”, vine din limba greacă şi înseamnă cărţi, fiind un substantiv plural. Sf. Scriptură este colecţia acelor cărţi pe care Biserica le consideră drept sfinte şi canonice: sfinte, fiindcă ele sunt inspirate, adică scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt; canonice, fiindcă ele sunt normative pentru viaţa creştinilor şi necesare pentru mântuire.

Biblia are un caracter polifonic şi simfonic în acelaşi timp. Ea este o colecţie de cărţi, scrise de-a lungul unei perioade de aproximativ 1000 ani, de autori diverşi, care îşi fac auzite glasurile sub inspiraţie divină. Dar actul inspiraţiei face ca Biblia să nu fie numai polifonie, ci şi simfonie: aceste cărţi formează o singură carte, prin care vorbeşte Dumnezeu. Cărţile Sf. Scripturi sunt în număr de 66 şi se împart în cărţi ale VT (39) şi cărţi ale NT (27).

Sistematizarea învăţăturii despre inspiraţie începând cu teologia scolastică.
In perioada patristică, deşi inspiraţia Sf. Scripturi a fost afirmată, ea nu a cunoscut o dezvoltare sub forma de dogmă sau învăţătură a Bisericii. O sistematizare a învăţăturii despre inspiraţie are loc începând cu teologia scolastică, unde Toma de Aquino operează distincţia clară între autorul principal al Scripturii – Dumnezeu – şi autorul secundar –omul.

Invăţătura despre inspiraţia Scripturii este dezvoltată în continuare în teologia catolică, de unde a fost preluată şi de autorii ortodocşi începând cu sec 19. Pe scurt, învăţătura despre inspiraţie este următoarea:
Inspiraţia este lucrarea prin care Dumnezeu a activat la scrierea cărţilor Sfintei Scripturi. In procesul inspiraţiei se disting trei acte:
a) îndemnul prin care Dumnezeu determină pe oameni să scrie,
b) împărtăşirea lucrurilor care trebuie scrise şi
c) asistarea autorilor pentru a îi feri de greşeli.
Aceasta este forma clasică a învăţăturii despre inspiraţia divină a Scripturii, întâlnită şi în manualele ortodoxe de teologie. Alte chestiuni tratate în legătură cu învăţătura despre inspiraţie sunt natura şi extensiunea inspiraţiei, precum şi infailibilitatea (lipsa de greşeli) a Sf.
Scripturi. Ne vom referi şi la ele în cele ce urmează.

Trebuie însă menţionat că, spre deosebire de Biserica Catolică, unde există mai multe documente papale care se referă şi la învăţătura despre inspiraţia Scripturii, Biserica Ortodoxă nu s-a pronunţat niciodată printr-un act oficial asupra inspiraţiei Sf. Scripturi.

Inspiraţia şi Iluminismul.
Cea mai importantă schimbare în concepţia despre inspiraţie a apărut odată cu iluminismul. Ca o reacţie împotriva învăţăturii Bisericii, gânditorii iluminişti au afirmat că Biblia este doar produsul raţiunii umane. A fost negată contribuţia divină la alcătuirea Bibliei. Acum se naşte critica biblică, al cărei părinte a fost Richard Simon. Potrivit criticilor raţionalişti, Biblia este produsul raţiunii umane şi trebuie interpretată „etsi Deus non daretur” – ca şi când nu ar exista Dumnezeu. Natura inspiraţiei şi raportul dintre revelaţie şi inspiraţie au fost privite diferit de teologi. Unii nu fac nici o diferenţă între revelaţie şi inspiraţie. Cei mai mulţi însă socotesc că inspiraţia e legată organic de revelaţie, dar se deosebeşte de aceasta. Revelaţia este acţiunea prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor. Inspiraţia este lucrarea prin care Dumnezeu participă la scrierea de către autorii biblici a descoperirilor Sale. Dacă lucrarea lui Dumnezeu s-ar limita la revelarea Sa, atunci cuvintele descoperite de El s-ar pierde odată cu moartea celor care le-au primit. Prin inspiraţie este asigurată perenitatea mesajului dumnezeiesc, care devine accesibil tuturor oamenilor prin consemnarea sa în Biblie.

O trăsătură a învăţăturii ortodoxe este că ea nu limitează inspiraţia divină la autorul sfânt. Inspiraţia se extinde atât asupra autorului, cât şi asupra celui care interpretetază un text. Numai exegetul care primeşte Duhul Sfânt poate să înţeleagă cele insuflate de Duhul Sfânt autorului.

Extensiunea inspiraţiei.
Am văzut că în istorie inspiraţia a fost concepută ca o conlucrare între Dumnezeu şi om. Insă cât este contribuţia lui Dumnezeu şi cât a omului în acest proces? Răspunsurile la această întrebare s-au grupat în jurul a trei poziţii, în funcţie de importanţa pe care o acordă celor implicaţi: lui Dumnezeu sau omului.
a) Astfel, inspiraţia a fost uneori atribuită exclusiv lui Dumnezeu, cum s-a întâmplat în iudaismul elenistic, unde omul e pasiv, inconştient şi în extaz în acest proces.
b) La cealaltă extremă s-au situat cei care au exclus cu totul factorul divin, atribuind inspiraţia exclusiv raţiunii umane, cum s-a întâmplat în iluminism şi în critica raţionalistă a Bibliei.
c) In fine, poziţia de mijloc şi cea mai susţinută, afirmă o conlucrare între divin şi uman în procesul inspiraţiei. Este însă dificil de a aprecia aportul fiecărei părţi, precizând unde se termină lucrarea divină şi unde începe cea umană, cum lucrează Dumnezeu şi cum omul. Ca urmare, putem deosebi şi aici două direcţii diferite:

A) Am văzut că unii apologeţi şi criitori creştini din primele veacuri au susţinut că Dumnezeu a dictat autorilor conţinutul cărţilor biblice. Sf. Irineu o afirmă între părinţii orientali, iar Augustin susţine ideea între cei din Apus. Teoria potrivit căreia Dumnezeu a dictat fiecare cuvânt din textul biblic autorilor se numeşte inspiraţia verbală. In timp ce Augustin o susţinea, contemporanul său, Fer. Ieronim, un remarcabil filolog şi cunoscător al ebraicii, şi-a dat seama că teoria nu poate fi susţinută, cel puţin cu privire la Vechiului Testament. Textul ebraic original nu conţinea vocale, acestea fiind adăugate mult mai târziu. Ori vocalele pot schimba sensul unui cuvânt în ebraică. De exemplu, aceleaşi litere ebraice (rbd), pot să însemne şi „cuvânt” (dabar) şi „ciumă” (deber), în funţie de vocalizare. Ori Dumnezeu, dacă ar fi dictat fiecare cuvânt, nu şi-ar fi permis o asemenea inexactitate. Inspiraţia verbală a fost susţinută şi de unii reformaţi Luther, Calvin).

B) Mai rezonabilă este însă teoria despre inspiraţia reală. Dumnezeu nu a dictat cuvânt cu cuvânt un text, ci a descoperit doar ideile, pe care fiecare autor le-a îmbrăcat în cuvinte, potrivit individualiăţii sale. Este mai acceptabilă această concepţie fiindcă ţine cont de libertatea umană. Dunmezeu nu îl sileşte pe om, ci îi lasă loc pentru a-şi exprima propria personalitate. Astfel, avem 4 Evanghelii canonice, deşi propovăduirea lui Hristos a fost una. Sf. Ioan Gură de Aur face analogia între inspiraţie şi unirea ipostatică a celor două naturi –divină şi umană - în Hristos. Inspiraţia este un act teandric, divino-uman, şi e practic imposibil să se precizeze punctul de intrepătrundere între lucrarea divină şi cea umană. Inspiraţia rămâne o lucrare tainică, ale cărei elemente nu pot fi deplin cuprinse cognitiv.

Un corectiv la învăţătura despre inspiraţie impus de progresul ştiinţelor biblice.
Câteva probleme ridicate de cunoştinţele mai noi despre apariţia textelor biblice impun o reevaluare a învăţăturii despre inspiraţia biblică. Concepţia potrivit căreia fiecare carte a fost scrisă de cel care îi poartă numele e depăşită. Cercetările în tărâmul teologiei biblice au arătat că textele Bibliei sunt rezultatul unui proces complex. Până la forma ei actuală, o carte biblică a cunoscut de obicei mai multe etape de redactare. In unele cazuri se poate reconstitui procesul de formare a unei cărţi, de la redacţia finală, trecând prin prelucrările succesive, până la primele sursele scrise sau orale. Procesul de formare a unei cărţi a putut dura şi mai multe secole (ca în cazul Pentateuhului sau a cărţii Isaia). Textele au fost transmise şi prelucrate din generaţie în generaţie. Se poate vorbi de un proces de tradiţie în cadrul cărţilor biblice, de o tradiţie în Scriptură. Creşterea textului a implicat aşadar oameni din diverse generaţii, locuri şi
cercuri teologice.

In mod firesc se ridică atunci întrebarea: cui trebuie să i se atribuie inspiraţia? Doar redactorului final? Sau numai autorilor surselor literare? Trebuie să reducem inspiraţia la procesul scrierii? Cum rămâne cu cei care au păstrat şi transmis sursele orale? Au fost ei
inspiraţi sau nu? In faţa dificultăţii de a identifica doar un singur beneficiar al inspiraţiei, pare mai potrivit să vorbim de inspiraţie ca un proces colectiv. Inspiraţia se răsfrânge asupra tuturor celor implicaţi în apariţia textelor biblice. Ea implică nu numai indivizi, ci şi
colectivităţi de credinţă. In cazul scrierilor Noului Testament, ideea se impune în mod firesc: scrierile NT s-au născut în Biserică. Inspiraţia lor e o harismă a Bisericii, nu numai a unor indivizi.

Poate tocmai cunoştinţele noi despre apariţia textelor biblice şi dificultăţile pe care le implică au făcut ca în teologia biblică apuseană să se constate un regres al interesului pentru problema inspiraţiei Scripturii, mergând până la evitarea sau ignorarea ei. Sunt manuale recente de introducere în VT protestante şi catolice care nu conţin un capitolul pe tema inspiraţiei biblice. "

Continuare...
"Problema infailibilităţii sau a lipsei de greşeli a Scripturii.
Am văzut mai sus că, potrivit învăţăturii clasice despre inspiraţie, Dumnezeu îl şi asistă pe autor în procesul scrierii pentru a-l feri de greşeli. De aici rezultă că Biblia nu poate cuprinde greşeli. Dacă Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu e cu neputinţă să se afle în ea vreo greşeală, căci Dumnezeu nu poate să se înşele, nici să se înşele. Problema care s-a pus de multe ori este dacă inspiraţia se extinde doar asupra afirmaţiilor dogmatico-morale ale Sfintei Scripturi – astfel că doar acestea sunt ferite de greşeli -, sau şi asupra afirmaţiilor istorice şi a celor care ţin de ştiinţele naturii din Biblie.

Lipsa de greşeli a Bibliei e cea mai delicată chestiune legată de inspiraţia Scripturii şi speculată de cei care neagă autoritatea Bibliei pentru omul modern. In Biblie există locuri care conţin afirmaţii contradictorii, în ciuda încercărilor de a le armoniza constatate de-a lungul
istoriei, în iudaism, la părinţii şi scriitori Bisericii, la scolastici sau la primii reformatori. A le pune pe seama greşelilor de copiere poate fi o soluţie, însă nu în toate cazurile. Dar nu putem postula din astfel de situaţii caracterul failibil al Scripturii, chiar dacă principiile logicii ne-ar îndemna să o facem.

Astăzi ştim că asmenea contradicţii sunt un indiciu că textul are mai mulţi autori sau e compus din mai multe surse care îi conferă o diversitate literară şi conceptuală. Biblia mai conţine apoi concepţii care astăzi nu mai pot fi susţinute din motive ştiinţifice sau socio-morale. Aici se încadrează viziunea geocentrică a cosmosului din Facerea 1, în care pământul e fix şi astrele se deplasează pe cer. Ştiinţa a dovedit demult contrariul. Deasemenea, sunt legi în VT care favorizează sclavagismul, sau prin care se fixează un statut inferior pentru femeie. Dar nici aici nu avem voie să scoatem aceste afirmaţii din contextul în care au fost făcute. Ar fi fost total deplasat şi sigur inaccesibil destinatarilor din mileniul 1 î.Hr un referat biblic al creaţiei care să prezinte teoria „big-bang”-ului, sau altă teorie cosmogonică modernă. Referatul biblic e formulat potrivit nivelului de cunoaştere de atunci, atestat şi în scrierile mesopotamiene. Iar în ceea ce priveşte sclavagismul sau statutul inferior al femeii, acestea erau realităţi ale întregului Orient antic şi ele subzistă mascat şi în lumea democratică de astăzi. Apoi legislaţia mozaică reprezintă un progres umanitar faţă de practica din Vechiul Orient în ambele domenii amintite.

Cu alte cuvinte, problema greşelilor în Biblie este o chestiune de perspectivă. Dacă aştepţi de la Biblie ceea ce ea nu vrea să transmită, vei ajunge la concluzia că Biblia e failibilă. Dacă accepţi Biblia ca pe o carte de credinţă, vei accepta şi că afirmaţiile istorico-ştiinţifice cuprinse în ea sunt relativ adevărate. In schimb, infailibilitatea Scripturii este absolută când se referă la afirmaţiile soteriologice: lumea şi omul au fost create de Dumnzeu; omul a căzut în păcat; Dumnezeu s-a întrupat, a murit pentru noi, a înviat, s-a înălţat şi ni se dăruieşte prin Duhul Sfânt în Biserică, pentru ca noi să ne putem împărtăşi de roadele mântuirii Sale. Dincolo de aspectele ştiinţifico-istorice – care ţin de concepţia vremii şi erau adevărate în acel context -, Biblia vrea să descopere adevăruri eterne şi absolute despre relaţia dintre Dumnezeu şi om.

Concluzie: Chiar dacă teoria clasică despre inspiraţie necesită o reconsiderare, adevărul inspiraţiei Sf. Scripturi trebuie afirmat cu convingere. Altfel, Scriptura nu mai este Sfântă, ci doar o carte deosebită între multe alte cărţi deosebite din literatura universală. "

Da, ştiam de apariţia asta. M-a mirat şi m-a bucurat. M-a mirat pentru că despre Jurnalul Naţional aveam o părere nu prea bună. Şi m-a bucurat pentru că cineva, o societate care nu pare a avea multe în comun cu Biserica, popularizează ediţia asta atât de bună a Bibliei. M-a surprins plăcut să văd că în Săptămâna Mare se vinde Biblia şi nu Codul lui Da Vinci, ca în alţi ani.

Am si eu o intrebare, cand a terminat Cornilescu de tradus Biblia? Inainte sau dupa ce a fondat cultul evanghelic?

Dumitru Cornilescu nu a fondat nici un fel de cult si nici nu a aderat la vre-un cult. In ceea ce-l priveste a ramas ortodox. In plus, o mare parte din munca de traducere a Bibliei, intr-un limbaj simplu, coerent, accesibil poporului roman, a facut-o intr-o biserica din judetul Botosani.

Scopul lui Dumitru Cornilescu a fost ca poporul roman sa beneficieze de o Biblie pe care sa o poata citi.

Eu cred ca fie glumesti, fie vorbesti prostii. Sau esti conspirationist "din ala", care contesta orice varianta oficiala.

Cornilescu a fondat Biserica Evanghelica Romana. E un fapt cunoscut si clar ca lumina zilei. Probabil, dupa mintea ta, l-au omorat niste evanghelici si l-au inlocuit cu o sosie, ca sa denigreze BOR mai apoi.

Si tot nu mi-a raspuns nimeni la intrebare: cand a terminat Cornilescu de tradus Biblia? Inainte sau dupa ce a fondat cultul evanghelic roman?

Din ce stiu traducerea Bibliei,versiunea Cornilescu,a fost finalizata in anul 1922 si a fost publicata pentru prima data in anul 1924.

Din ce citesc fondatorul cultului, Tudor Popescu, a fost dat afara din BO in 1924, deci cam de atunci dateaza cultul. Despre Dumitru Cornilescu scrie ca intre 1912-1916 frecventeaza biserica unde slujea preotul Tudor Popescu, fiind si diacon.
In 1916 incepe traducerea Bibliei, in acelasi an in care isi daduse si licenta (deci era foarte tanar).
Asadar probabil a fost influentat de preotul care este si fondatorul cultului evanghelic roman. http://www.crestinul.ro/cornil.htm
Preotul a fost caterisit pentru ca de mai mult timp schimbase slujba si capatase idei neoprotestante.

Cultul evanghelic roman format in jurul acestui preot caterisit (Tudor Popescu) era la inceput de orientare neoprotestanta. Apoi a devenit protestant.

Dacă vă referiţi la Biserica Evanghelică Română, aceasta a apărut după 1990 prin desprinderea din Cultul Creştin după Evanghelie, bineînţeles pe fundamentele doctrinare ale mişcării evanghelice iniţiate de preotul ortodox Teodor Popescu (exclus din BOR în 1924).
Dacă vă referiţi la Biserica Evanghelică [Lutherană] în general, aceasta a apărut mai demult, odată cu Reforma.

"La ora" cand a incheiat traducerea Bibliei, Dumitru Cornilescu era ortodox "cu acte in regula".

Cîteva întrebări doar pentru cine știe să răspundă cu dovezi:

1. A cunoscut Cornilescu ebraica? La modul fluent, profesionist, adică să scrie și să vorbească limba la nivel de traducător. Dar greaca veche?

2. Este posibil să traduci Biblia din limba originală în 4 ani? Am înțeles că lui Anania i-au trebuit 11 ani numai ca să corecteze traducerea proprie.