|
Cararea mantuirii
Din invataturile Sfintilor Parinti
Despre manie 1* Precum apa adaugandu-se cate putin in foc schimba vapaia cu desavarsire, asa si lacrima plansului cu adevarat va stinge vapaia maniei si a iutimii. 2* Nemanierea este dorinta nesaturata de necinstire, precum in cei iubitori de slava desarta dorinta de lauda este nemarginita. Blandetea este starea nemiscata a sufletului, care ramane aceeasi in necinstiri ca si in laude. 3* Inceputul neminierii este tacerea buzelor in vremea tulburarii inimii; mijlocul este tacerea gandurilor in vremea tulburarii subtiri a sufletelor, iar sfarsitul este seninatatea implantata in suflarea vanturilor necurate. 4* Mania este izbucnirea urii ascunse, o continua reinnoire a amintirii unor ocari indurate mai demult. Mania este dorinta de a face rau celui ce ne-a suparat; este o patima foarte napraznica caci iutime se numeste fierberea si miscarea impotriva celui ce ne-a nedreptatit. Ea salbaticeste sufletul in fiecare zi, rapeste mai ales mintea de la rugaciune facand sa apara chipul celui ce ne-a suparat. 5* Nimic nu este atat de nepotrivit celor ce se nevoiesc decat tulburarea maniei. Pe cand intoarcerea la Dumnezeu are multa trebuinta de smerenie - mania este semnul unei mari mandrii. 6* Daca culmea blandetii este de a pastra linistea inimii fata de cel ce ne intarata, chiar cand este prezent, apoi desigur ca este culmea maniei a ne lupta si a ne salbatici cu vorbele si cu gesturile impotriva celui ce ne-a provocat o suparare, chiar si atunci cand suntem singuri. 7* Daca voiesti sa-l tamaduiesti pe altul scotandu-i paiul pacatului din ochi, sau mai degraba de crezi ca vrei, ia seama sa nu-l scoti cu barna in loc sa folosesti delicata penseta a chirurgului. Barna este cuvantul aspru, iar penseta - invatatura blanda si mustrarea indelung rabdatoare. Mustra-l sau cearta-l cu blandete, dar nu lovi; si chiar de-ar fi nevoie de asa ceva fa-o rar si nu prin tine insuti, ci prin cineva de care s-ar simti mai putin ranit: un parinte, un duhovhic, un invatator mai in varsta. 8* Sa privim cu luare aminte si vom vedea pe unii stapaniti de iutime practicand cu ardoare privegherea, postul si petrecerea in liniste; aceasta nu e de mirare caci scopul diavolului este acela de a indemna pe fiecare sa faptuiasca sub pretextul pocaintei lucruri care sporesc mania. |
Felicitari domnule.Din toata inima.Incepusem sa cred ca nu mai doreste nimeni sa deschida un topic despre Parintii Bisericii.Un mic exercitiu de imaginatie:sa zicem ca pe acest forum marea majoritate a discutiilor s-ar desfasura pe acest gen de subiecte...
Sa va aiba Cel de Sus in paza Sa. |
Despre manie
9* Inceputul indreptarii si al netinerii de minte a raului sta in a primi ocara cu sufletul amarat si indurerat. Mijlocul - in a ramane fata de ele neintristat. Desavarsirea (daca se poate vorbi de asa ceva), in a le socoti pe acestea ca laude. Bucura-te daca esti intre cei dintai, fii tare daca esti printre cei din a doua categorie, si fii fericit daca esti in cea de a treia, ca unul ce te veselesti in Domnul.
10* Am observat la cei maniosi ceva vrednic de plans care nu se intampla decat dintr-o ascunsa mandrie si anume: se maniau pe ei insisi pentru ca s-au lasat biruiti de manie, si m-am minunat vazand cum o cadere antreneaza alta cadere. Cu strangere de inima priveam cum voiau sa pedepseasca un pacat prin alt pacat. Inspaimantandu-ma deci de viclenia demonilor, putin a lipsit sa nu deznadajduiesc de-a mai obtine mantuirea. 11* Daca s-ar vedea cineva biruit cu usurinta de mandrie, furie, rautate si fatarnicie, sa scoata degraba sabia blandetii, rabdarii si a netinerii de minte a raului spre a lupta impotriva acestor patimi. De voieste sa scape complet de ele, unul ca acesta sa caute in a intra intr-o obste de frati din cei mai aspri si necrutatori ca intr-un atelier mantuitor al unui piuar; acolo fiind intins si lovit sufleteste de ocarile, necinstirile si napastele fratilor, sau poate fi tesalat, impuns, calcat si in chip simtit, isi va spala simtirea sufletului de murdaria aflata in ea. 12* Nu ajunge ca omul sa lupte singur impotriva maniei cu sabia blandetii si a netinerii de minte a raului, caci ea poate avea doua taisuri: cu ea se poate taia mania sa, dar se poate taia si pe sine caci blandetea poate fi ingaduitoare cu pacatele sale. Este greu a se curati un suflet pe sine insusi de aceea stiind aceasta sfantul Ioan Scararul alterneaza asprimea cu nuantarea. 13* Cauzele care m-au nascut sunt multe caci eu n-am o singura mama. Mamele mele sunt slava desarta, iubirea de argint, lacomia pantecelui, uneori si desfranarea. Cea care m-a nascut pe mine este trufia; fiicele mele sunt pomenirea de rau, ura, vrajba, dezvinovatirea. Vrajmasele mele care ma tin acum legat sunt cele potrivnice acestora: calmul si blandetea, iar cea care pururea unelteste impotriva-mi este umilinta. 14* Zicand noi rugaciunea: ''si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam '' si neiertind, suntem facuti de rusine din partea noastra insine, adica de constiinta noastra, precum el insusi zice mai departe: ''Rusineze-l pe el rugaciunea lui Iisus.'' Dar in general rugaciunea noastra este facuta de rusine de tinerea de minte a raului, intrucat aproape prin fiecare cerem iertare sau mila lui Dumnezeu. Propriu-zis noi insine suntem facuti de rusine prin rugaciunea noastra prin care cerem lui Dumnezeu mila fara sa o daruim la randul nostru altora. Aducandu-ne aminte, fara indurare, de raul facut noua de cineva, nu mai avem curajul sa cerem noi insine ceva de la Dumnezeu cu toata indrazneala. 15* Cel ce a dobandit iubirea s-a instrainat de nebunia maniei; cel ce insa dusmaneste, isi ingramadeste dureri fara rost. 16* Ținerea de minte a raului este o vicleana talcuitoare a Scripturii, ca una ce talcuieste dupa propria stiinta cuvintele lui Dumnezeu. 17* Rugaciunea lui Iisus va rusina tinerea de minte a raului, caci nu o putem nicidecum rosti pe aceasta stapaniti fiind de tinerea de minte a raului. 18* Daca te-ai luptat indelung si n-ai reusit totusi sa scoti ghimpele acesta veninos pleaca-te si te caieste marturisindu-ti vina inaintea celui ce-l vrajmasesti chiar si numai cu gura daca nu poti s-o faci din toata inima, ca rusinandu-te de aceasta fatarnicie, cu timpul, impungandu-te constiinta ca si cu foc, sa te duca pana acolo incat sa-l iubesti cu adevarat. 19* Atunci vei cunoaste ca te-ai izbavit de putreziciunea aceasta, nu cand te vei ruga pentru cel ce te-a suparat, nici cand il vei rasplati cu daruri, nici cand il vei aduce la masa, ci cand, afland ca a cazut in vreo nenorocire trupeasca sau sufleteasca vei suferi si vei plange ca pentru tine insuti. 20* Daca te tii rigid si nu te pleci sa-i spui dusmanului macar niste cuvinte bune indulcind astfel catusi de putin relatia, adaugi la patima tinerii de minte a raului si patima mandriei. |
Citat:
Ideal ar fi sa discuti pe aceste teme,dar ce poti zice la aceste citate asa frumoase decat ,Amin ? |
Citat:
Frumos spus.Pe mine,cartile teologice protestante ma costa destul de mult.Dumneavoastra aveti scrierile Parintilor Bisericii gratis pe internet.Trebuie doar sa ii cititi si sa-i urmati din moment ce spune spune atat de des,,Sa urmam/sa aparam Credinta/Traditia asa cu ne-au lasat-o Sfintii Parinti" Cu riscul de a supara pe multa lume dar nu mi-am propus sa castig un concurs de popularitate: ca sa aperi ceva trebuie sa stii exact ce aperi.Ei va spun asta.Eu am mai facut cel putin 2 apeluri publice pt a).o sectiune doar pentru Parintii Bisericii si b).sa fie cat mai des cititi.Fiind protestant poate a sunat straniu dar sper sa nu existe superficialitatea de a atrage atentia confesiunea mea si nu propunerea mea.Oricum,cu mici exceptii,nu prea a interesat pe nimeni.Nu a raspuns nimeni iar acest topic,plus ce a mai scris in trecut atat Cristiboss si Eugen7(din Dogmatica Sf Ioan Damaschin) au fost doar fericite exceptii.Ma rog,poate este doar senzatia mea si in realitate sunt cititi asiduu.Daca am uitat pe cineva dintre cei care posteza despre ei>scuze. Site-ul este plin,in arhiva,cu articole despre ei.Nu sunt aproape niciodata citate pe forum sau discutate.Foarte ciudat.Nu am reusit niciodata sa inteleg de ce.Probabil atat ma duce pe mine capul.Sorry. Consider ca am spus deja mai mult decat trebuia.Faceti cu credeti dvs dar eu va spun ca, din perspectiva credintei dvs ortodoxe,orice zi fara sa-i cititi este una pierduta. Sa va dea Cel de Sus tot ce va doriti. |
Citat:
Mai rar asa credinta , chiar si la un ortodox.... |
"Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu.Cel mai mult noi ar trebui sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii.Aceasta ar trebui facuta in picioare"-Sfantul Serafim de Sarov
|
Despre manie si clevetire
21* Blandetea mincinoasa ascunde ura cea nebuna. Cel ce o leapada pe aceasta a aflat iertare, dar cel ce se foloseste de dansa se lipseste de orice indurare.
22* Unii s-au dat pe ei insisi ostenelilor si sudorilor pentru a dobandi iertare, dar cel ce nu tine minte raul a luat-o inaintea acestora, daca adevarat este cuvantul: ''Iertati degraba si vi se va ierta din belsug.'' (Luca 6,37) Netinerea de minte a raului este semnul neindoielnic al adevaratei pocainte; cel ce tine insa minte raul, si-si inchipuie ca se pocaieste, este asemenea celui caruia i se pare ca afla o comoara in vis. Cand se va trezi, nimic nu va avea. 23* I-am vazut pe unii ce tineau minte raul, indemnandu-i pe altii sa nu faca aceasta, si rusinandu-se intr-un timp de propriile lor cuvinte, au pus si ei capat patimii acesteia. Uneori si cei ce nu fac, dar invata sunt folositi de cuvintele lor, care nu acopera faptele, caci de multe ori cuvintele omului nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu Care-l sileste sa vorbeasca prin constiinta lui. In acest caz, prin cuvintele ce le rostesc unii isi predica, sau li se predica si lor; sau din vointa de a incalzi pe altii pentru un lucrul bun, se incalzesc si pe ei insisi. Caldura cu care primesc altii cuvintele rostite se intinde si la ei. 24* Nimeni sa nu-si inchipuie patima maniei, usoara, trecatoare sau putin primejdioasa, caci una ca aceasta de multe ori cuprinde pana si inimile barbatilor duhovnicesti. 25* I-am auzit pe unii care cleveteau si am ramas uimit, caci acesti lucratori ai rautatii se aparau spunand ca fac aceasta din dragoste si purtare de grija. ''Pe cel ce cleveteste in ascuns pe aproapele lui, alunga-l.'' (Psalmi 100/5) Daca spui ca-l iubesti, roaga-te in taina pentru el si nu-l lua in bataie de joc, caci acesta este felul iubirii primit de Domnul. 26* Sa nu-ti ramana ascuns lucrul acesta si te vei trezi incetand sa mai judeci pe cel ce greseste: Iuda era in ceata ucenicilor, iar talharul in ceata ucigasilor, si intr-o clipa s-a facut o schimbare minunata intre ei. 27* De voieste cineva sa biruiasca duhul clevetirii, sa nu-l invinovateasca pe cel ce a gresit, ci pe dracul care l-a ispitit, caci chiar daca se intampla sa nu fim siliti de nimeni atunci cand cadem, noi nu voim totusi sa pacatuim inaintea lui Dumnezeu. 28* Precum focul este potrivnic apei, tot la fel de potrivnic este a judeca pe cel ce voieste sa se pocaiasca. 29* Ascultati-ma pe mine toti cei care osanditi faptele altora, daca este adevarat, cum de fapt chiar este, ca: ''Cu ce judecata veti judeca, cu aceea veti fi judecati'', negresit, in cele in care-l vom judeca pe aproapele, in acelea vom cadea, fie sufletesti, fie trupesti si altfel nu va fi. Contabilii nemilosi si amanuntiti ai greselilor aproapelui sufera de aceasta patima pentru ca nu si-au adus niciodata aminte cinstit si deplin de greselile lor. Caci daca ar privi cineva amanuntit la pacatele sale, inlaturand valul iubirii de sine, nu s-ar mai ingriji de nimic din cele dinafara, ci ar socoti ca nu-i ajunge timpul nici macar pentru a se plange pe sine, chiar daca ar trai o suta de ani si de-ar vedea lacrimile ce-i curg din ochi devenind un adevarat Iordan. (Daca mintea n-ar parasi luarea aminte de sine, lasand pe cele ale sale si razand de ale altora, n-ar ajunge sa judece, caci judecarea si cercetarea altora este de fapt uitare de sine.) 30* Am cercetat cu grija plansul si n-am gasit in el nici o urma de clevetire. |
Despre manie - ultima parte
31* Firile curioase voiesc sa vada fapta aproapelui si privesc cu ochi atenti ratacirea lui. Si de o afla, o rapesc si o analizeaza, iar de nu o afla, voiesc mai bine sa o inchipuie plasmuind-o decat sa plece cu curiozitatea nesatisfacuta.
32* Vorbeste cu grija inaintea celui mandru si bolnav de invidie, caci cand tu vorbesti, el da cuvintelor tale talcul care voieste. Deci din cele bune ale tale ia pricini vatamatoare, cuvintele tale schimbandu-se in cugetarea sa dupa felul bolii lui. 33* Am vazut pe unii facand in ascuns tot felul de pacate, si amagiti de presupusa lor curatie, ii osandea aspru pe cei ce savarseau greseli mici la aratare. 34* Lucratorul priceput mananca numai boabele de struguri coapte, neculegindu-le pe cele verzi; tot astfel si mintea inteleapta va lua aminte cu sarguinta la virtutile pe care le vad la unii. Cel nepriceput insa va cerceta cu lumanarea lipsurile si defectele fratelui sau. Despre aceasta sa zis: ''Iscodit-au faradelegi, istovitu-s-au nascocind iscodiri.'' (Psalmi 63,6) 35* Sa nu osandesti chiar de-ai vedea cu ochii tai, caci nu arareori acestia te inseala. 36* Cel ce judeca va fi judecat, deci osandit de propria lui limba. 37* Blandetea consta in a ne ruga sincer pentru cel ce ne tulbura chiar in vremea tulburarilor. Sufletul bland este tronul simplitatii, iar mintea manioasa e pricinuitoarea rautatii. Sufletele celor blanzi se vor imbogati intru cunostinte, iar mintea stapanita de iutime locuieste impreuna cu intunericul si nestiinta. 38* Simplitatea este deprinderea sufletului lipsit de cugetari felurite care s-a facut neclintit spre o gandire nerautacioasa. Nerautatea este o stare senina a sufletului, izbavita de orice cugetare vicleana. 39* Vicleanul nu este niciodata in pace ci totdeauna-i hartuit de manie, viclesug si de iutime. Totdeauna carteste, totdeauna e aspru, cand i se porunceste - graieste impotriva, se razvrateste; cand e sfatuit la bine - face rau; cand e dojenit - batjocoreste. El ia in ras pe cei ce viețuiesc bine, ii pizmuieste pe cei ce sporesc, se scarbeste de sfaturile bune, ii defaima si dispretuieste pe frati, ii dezbina, razvrateste, ii face rai, ii zeflemiseste pe cei indelung-rabdatori, se fatarniceste fata de straini, cleveteste, se asociaza cu fiecare impotriva celuilalt, ațâță la sfada, intarata pe unul contra altuia, e gata la ocari, defăimări si in a face numai rau. Precum se vede mania, intuneca mintea si il tine pe om intr-o agitatie continua si accentuata ducandu-l pana la nebunie. 40* Cand voiesti sa-l indemni pe cineva la bine, odihneste-l mai intai trupeste si cinsteste-l pe el cu un cuvant de iubire, ca nimic nu-l face pe om sa se rusineze si sa se schimbe de la rautatea lui spre cele bune ca bunatatile trupesti si ca cinstirea pe care o primeste de la tine. |
Inaltpreasfintitul Bartolomeu
"Pornind de la premiza ca planeta noastra este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al miscarilor ecologiste, care nu-si propun altceva decat refacerea si mentinerea pamantului in toata puritatea, frumusetea si rodnicia lui. Nu am auzit insa de un ecologism spiritual, de un curent impotriva poluarii sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculca gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenta si desfrau. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviata rastoarna valorile, consfintind anormalitatea drept normalitate, in interiorul unei libertati prost intelese si rau folosite. Aceasta, insa, nu exclude neputinta de a intelege libertatea in sensul ei profund si adevarat. Cum am inteles o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulatie rutiera, libertatea de a devasta adaposturile din statiile de autobuz, libertatea de a fi dezmatati, libertatea televiziunii de a afisa nerusinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocanesc, calomnia si asasinatul moral, libertatea copilului de a si sfida parintii, libertatea mamei de a si ucide pruncul nenascut, libertatea legii de a consfinti anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a si ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a instraina bunuri culturale si de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede ca poate oricand sa faca ce vrea... Nu este liber cel care poate sa faca si sa spuna ce vrea, ci este liber cel care spune si face ceea ce trebuie si ceea ce este cuviincios."
|
Inaltpreasfintitul Bartolomeu
"Din pacate, exista printre noi destui crestini care sarbatoresc un Craciun fara Iisus, o Boboteaza fara aghiasma, un Sfant Ion fara Ioan si, mai ales, un An Nou intr’un revelion perpetuu, fara sfarsit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice si aburi etilici. Nimic alarmant, daca o astfel de petrecere in lant nu s’ar contura ca mod de viata al multora din tinerii nostri de azi, fara nici o aparare legiuita intr’un mediu din ce in ce mai agresiv si mai dizolvant."
|
Despre dobândirea sfântului duh
Doamne ajuta!
Ne apropiem de Postul Craciunului si se cuvine a ne pregati sufletele incetul cu incetul, pentru o mai buna luare-aminte. Fiecare zi care trece este un bun prilej sa ne apropiem de Dumnezeu, dar cu atat mai mult perioada in care este oranduit postul se cade a o folosi intru mantuirea sufletelor noastre. Cu voia lui Dumnezeu si cu smerenie, indraznesc sa pun la dispozitie celor care poate n-au reusit sa cunoasca sfaturile unui mult-iubit de Dumnezeu, Sfantul Serafim de Sarov. Citind pana la capat, (nu e mult, ci doar 14 pagini) sufletul vi se va umple de nadejde si veti intelege ca in viata asta niciodata timpul nu-i definitiv pierdut si inca mai putem face ceva pentru mantuirea noastra. Ma rog Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa ne ierte pacatele si sa ne dea rabdare, har si intelepciune sa nu trecem nepasatori peste astfel de momente, ci sa parcurgem cu rabdare si sa ne insusim fiecare cuvant care sa ne aduca mangaiere si nadejdea ca ne putem inca indrepta si ca sta in puterea noastra sa ne desavarsim in credinta. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, cu noi cu toti. SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV DESPRE DOBÂNDIREA SFÂNTULUI DUH INTRODUCERE Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în 1759, în orașul Kursk. Părinții săi erau niște creștini ortodocși evlavioși, pilde de adevărată duhovnicie. La vârsta de 10 ani,Serafim a fost tămăduit în chip minunat dintr-o boală grea cu ajutorul icoanei Născătoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat în scrierile și în slujbele bisericii. A început viața monahală în mânăstirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns călugar când avea 27 de ani și, curând după aceea, hirotonit diacon.Profunzimea si curația participării Sfântului Serafim în slujbele dumnezeiești sunt vădite, deoarece i s-a îngăduit să vadă îngerii, și în timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a văzut pe Domnul Însuși. La 34 de ani a fost hirotonit preot, și a fost numit duhovnic al mânăstirii de maici Diveievo. În același timp, a primit și blagoslovenie pentru a începe o viață de pustnic în pădurea ce înconjoară Sarovul. Trăia într-o cabană mică, dăruindu-se în întregime rugăciunii, postului și citirii Scripturii și a scrierilor Sfinților Părinți.Sfântul Serafim obișnuia să meargă la mânăstire Duminicile pentru a primi Sfânta Împărtășanie; apoi se întorcea în pădure. În 1804, Sfântul Serafim a fost atacat de tâlhari și bătut de moarte. Rănile provocate de acest atac l-au făcut să umble de atunci înainte aplecat de spate, având trebuință de un toiag pentru a merge. După această întâmplare, Sfântul a început să se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile și o mie de nopți, petrecând cea mai bună parte a timpului sau în genunchi pe o piatră de lângă chilia sa și strigând "Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul". Apoi a petrecut trei ani în zăvorâre, în tăcere desăvârșită. Supunându-se cererii Stareților (Bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în mânăstire în 1810, continuându-și însă viața în rugăciune și zăvorâre tăcută pentru încă zece ani. Ascultând de o vedenie dumnezeiască, Serafim și-a încetat tăcerea și a început să vorbească, spre folosul celorlalți. Sfântul întâmpina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și cuvintele urării pascale "Hristos a Înviat!". Îi numea pe toți "bucuria mea". În 1825 s-a întors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povață. Sfântul Serafim a răposat la 2 ianuarie 1833, îngenuncheat fiind în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu. O pildă al harului Duhului Sfânt lucrător în viață și cuvintele Sfântului Serafim au ajuns la noi când, în noiembrie 1831, un creștin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a întâlnit cu Sfântul Serafim, notând convorbirea avută. Notele lui Motovilov au fost transcrise și publicate de către Serghei Nilus,care a scris următoarea introducere: Această descoperire este fără îndoială de importantă mondială. Într-adevăr, în esență nimic nu este nou în ea, pentru că întreaga revelație a fost dată Apostolilor din chiar ziua Pogorârii Duhului Sfânt, la Rusalii. Dar acum, când oamenii au uitat adevărurile fundamentale ale vieții creștine și sunt afundați în întunecimea materialismului sau în îndeplinirea rutinată și de suprafață a "nevoințelor ascetice", descoperirea Sfântului Serafim este cu adevărat extraordinară, așa cum și el însuși a socotit-o. "Nu-ți este dat numai ție sa înțelegi aceasta", spune Sfântul Serafim către sfârșitul descoperirii, "ci prin intermediul tău, este dată întregii lumi!" Ca strălucirea unui fulger, această minunată convorbire luminează întreaga lume ce era deja cufundată în nepăsare și moarte duhovnicească, cu mai puțin de un secol înainte, de lupta împotriva creștinismului din Rusia și într-o vreme în care credința creștină se afla într-o decădere accentuată în Vest. Aici Sfântul lui Dumnezeu ni se înfățișează asemenea proorocilor prin care Însuși Duhul Sfânt a vorbit. Redăm totul, cuvânt cu cuvânt, fără nici o interpretare proprie. S. A. Nilus |
Scopul vieții creștine
"Era joi”, scrie Motovilov. "Ziua era posomorâtă. Stratul de zăpadă măsura 20 de centimetri; fulgi uscați și tari cădeau abundent din cer, atunci când Sfântul Serafim și-a început conversația cu mine, pe un câmp din apropierea chiliei sale, de cealaltă parte a râului Sarovului, la poalele dealului ce se coboară spre mal. Mi-a spus să șed pe buturuga unui copac pe care tocmai îl tăiase și s-a așezat înainte-mi. "Domnul mi-a aratat” spuse marele Stareț (bătrân), "că în copilărie ați avut o puternică dorință de a cunoaște scopul vieții creștine, și că ați întrebat, mereu, multe persoane duhovnicești despre acesta”. Trebuie să recunosc că de la vârsta de 12 ani acest gând m-a măcinat continuu. De fapt, am întrebat mulți preoți despre el, dar răspunsurile lor nu m-au satisfăcut. Acest lucru nu avea de unde să fie știut de bătrân. "Dar nimeni”, continuă Sfântul Serafim, nu v-a dat un răspuns potrivit. Vi s-a spus: "Mergi la biserică, roagă-te lui Dumnezeu, păzește poruncile Domnului, fă fapte bune - acesta este scopul vieții crestine”. Unii au fost chiar indignați de faptul că vă macină o asemenea curiozitate profană și v-au spus: "Nu cerceta lucruri care te depășesc”. Dar nu v-au explicat așa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim vă va explica care este cu adevărat acest scop”. "Rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte practici creștine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui țel, adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere,pomeni și toate faptele bune săvârșite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Țineți minte vorbele mele, numai faptele bune săvârșite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârșit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viața viitoare, nici harul Domnului în viața aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu adună cu Mine risipește" (Luca 11:23). Nu că o faptă bună ar putea fi numită altfel decât agoniseală, căci chiar dacă o faptă nu este făcută pentru Hristos, este totuși socotită bună. Scriptură spune: "În orice neam cel care se teme de Dumnezeu și face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35). "Precum vedem într-o altă pildă sfântă, omul care face lucruri drepte este plăcut Domnului. Vedem Îngerul Domnului înfățișându-se, la vremea rugăciunii, lui Cornelie, sutașul cel drept și cu frică lui Dumnezeu, și grăindu-i: "Trimite la Iope și cheamă pe Simon, cel ce se numește Petru. Acesta îți va spune cuvintele vieții veșnice, prin care te vei mântui tu și cei ai casei tale". Astfel Domnul întrebuințează toate mijloacele Sale dumnezeiești pentru a-i dărui unui astfel de om, în schimbul faptelor sale bune, șansa de a nu-și pierde răsplata din viața ce va să vină. Dar până se sfârșește această viață, trebuie să punem început cu o dreaptă credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși și care, prin dobândirea de către noi a harului Duhului Sfânt, aduce în inimile noastre Împărăția lui Dumnezeu și ne deschide calea sprecâștigarea binecuvântărilor vieții ce va veni. Dar primirea de către Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt săvârșite din dragoste de Hristos se limitează la aceasta : Ziditorul dăruiește mijloacele pentru a le face să vieze (cf. Evrei 6:1). Stă în puterea omului a le face să trăiască sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: "Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră" (Ioan 9:41). Dacă un om precum Cornelie este plăcut în față Domnului pentru faptele sale bune, deși acestea nu sunt făcute de dragul de Hristos, și apoi crede în Fiul Său, asemenea fapte îi vor fi socotite ca fiind făcute din dragoste de Hristos. Dar în situația contrară, omul nu are nici un drept să se plângă atunci când binele pe care l-a făcut este nefolositor. Acest lucru nu se petrece niciodată atunci când binele este săvârșit din dragoste pentru Hristos, întrucât fapta bună pentru El nu numai că ne aduce o cunună a dreptății în lumea ce va veni, dar și în această viață ne umple cu harul Duhului Sfânt. Mai mult, s-a zis: "Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură" (Ioan 3:34-35). Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieții creștine, în vreme ce rugăciunea, postul, pomenile și alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt." "Ce înțelegeți prin dobândire?" l-am întrebat pe Sfântul Serafim. "Cumva, nu prea pricep." "Dobândirea este același lucru cu luarea în posesie", mi-a răspuns el. "Știți ce înseamnă a dobândi bani? Dobândirea Duhului Sfânt este asemenea. Știți foarte bine ce înseamnă a dobândi în sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obișnuiți este să adune sau să facă bani; cât pentru nobilime, se adaugă primirea de onoruri, distincții și alte recompense pentru serviciile aduse stăpânirii. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital, dar dătător de har și veșnic, și se obține pe căi foarte asemănătoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social și temporal. Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuiește viața noastră cu o piață, iar lucrarea vieții noastre pe pământ, o numește negoț. El spune tuturor: "Neguțătoriți până ce voi veni" ( Luca 19: 13), "răscumpărând fiecare ocazie, căci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tău fă astfel încât să primești binecuvântările cerești, prin bunuri pământești. Bunurile pământești sunt fapte bune făcute din dragoste pentru Hristos, ce pogoară harul Preasfântului Duh asupra noastră." "În pilda fecioarelor înțelepte și a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înțelepte le-au spus: "Mergeți la cei ce vând și cumpărați." (Matei 25:9). Dar după ce au cumpărat, ușa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuiește ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieții lor. O asemenea interpretare nu este foarte corectă. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, când sunt numite fecioare, chiar dacă nebune? Fecioria este virtutea supremă, o stare îngerească, și ar putea ține locul tuturor celorlalte fapte bune. "Eu cred că ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtuțile, dar, în ignoranța lor duhovnicească, au crezut că viața creștină constă doar în facerea de bine. Făcând fapte bune, ele credeau că fac lucrarea lui Dumnezeu, dar puțin le păsa dacă au obținut harul Duhului Sfânt. Aceste moduri de viață, bazate doar pe facerea de bine, fără a încerca cu atenție dacă aduc harul Duhului Sfânt, sunt menționate în cărțile Sfinților Părinți. "Există o altă cale ce pare bună la început, dar care sfârșește în adâncul iadului." "Antonie cel Mare, în scrisorile sale către monahi,spune despre asemenea fecioare: ''Multi călugări și fecioare nu au știință despre feluritele voințe care lucrează în om, și nu știu că suntem influențați de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desăvârșită și a-tot-mântuitoare; a doua este voia noastră omenească care, chiar dacă nu este distrugătoare, nu este nici mântuitoare; și a treia voință este cea a diavolului - pe de-a-ntregul distrugătoare." Această a treia voință, a vrăjmașului, îl îndeamnă pe om să nu facă fapte bune, sau să le facă din mândrie, sau doar de dragul virtuții, decât de dragul lui Hristos. A doua, propria noastră voință, ne îndeamnă să facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne învață ca și vrăjmașul, să facem lucruri bune doar de dragul binelui și nu pentru harul care este astfel dobândit. Dar prima, voința a-tot-mântuitoare a Domnului, constă în a face bine doar pentru dobândirea Duhului Sfânt, ca o comoară veșnică și nesfârșită, de neprețuit. Se poate zice, într-un fel, că dobândirea Duhului Sfânt este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru că uitaseră rodul trebuincios al virtuții, harul Duhului Sfânt, fără de care nimenea nu este și nu poate fi mântuit, căci: "Prin Duhul Sfânt fiecare suflet este înviorat, iar prin curățire este transfigurat și luminat de Sfânta Treime, într-o Sfântă taină." "Untdelemnul din candelele fecioarelor înțelepte putea să ardă cu tărie multă vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut să-și întâlnească Mirele, care venea la miezul nopții. Împreună cu El, au putut intra în cămara de nuntă a bucuriei. Însă cele nebune, deși s-au dus să mai cumpere untdelemn atunci când li s-au stins candelele, nu s-au putut întoarce la timp și au găsit ușa deja închisă. Piața este viața noastră; ușa de la cămara de nuntă care s-a închis și împiedică drumul către Mire este moartea omenească; fecioarele înțelepte și cele nebune sunt sufletele creștinilor; untdelemnul nu este fapta bună, ci harul Prea Sfântului Duh dobândit prin fapte bune și care preschimbă sufletele dintr-o stare la cealaltă - de la starea stricăcioasă la starea nestricăcioasă, din întuneric la lumină, de la staulul existenței noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fără de minte și ca fiarele sălbatice) în templul Dumnezeirii, în luminoasa cămară de nuntă a veșnicei bucurii întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbăvitorul și veșnicul Mire al sufletelor noastre. |
Scopul vieții creștine
"Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastră, adică neatenția noastră față de grija pe care ne-o poartă, atunci când Domnul spune: "Iată, Eu stau la ușă și bat" (Apocalipsă 3:20), înțelegând prin "ușă" cursul vieții noastre care nu a fost încă oprit de moarte! O, cât aș vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca în această viață să fii pururea în Duhul lui Dumnezeu! "În ceea ce vă voi afla, în aceea vă voi judeca," grăiește Domnul.
"Vai nouă dacă El ne găsește prea-încărcați de grijile și necazurile acestei vieți! Căci cine va putea să ducă supărarea Sa, cine va suporta mânia feței Sale? De aceea s-a spus: "Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită." (Marcu 14:38), adică să vă lipsiți de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. "Desigur, fiecare faptă bună, făcută din dragoste pentru Hristos, ne dăruiește harul Duhului Sfânt, dar rugăciunea ne dă acest har în mod deosebit, pentru că întotdeauna este la îndemână, ca o unealtă de dobândire a harului Duhului Sfânt. De pildă, ai vrea să mergi la biserică, dar nu afli nici o biserică sau slujba s-a terminat; ai vrea să dai de pomană unui cerșetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce să îi dai; ai vrea să-ți păstrezi fecioria, dar nu ai puterea să o faci din pricina firii tale sau din pricina tăriei vicleniilor vrăjmașului, cărora nu te poți împotrivi datorită slăbiciunii tale omenești; ai dori să faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai tăria sau îți lipsește prilejul. Acestea, cu siguranță nu se aplică rugăciunii. Rugăciunea este la îndemână oricui, bogat ori sărac, nobil ori umil, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos." "Puteți judeca cât de mare este puterea rugăciunii, atunci când este săvârșită din toată inima, chiar și în cazul unei persoane păcătoase, în următoarea pildă dinSfânta Tradiție. Când, la rugămintea unei mame disperate căreia îi murise singurul fiu, o prostituată pe care o întâlnise, încă necurată după ultimul ei păcat, mișcată fiind de durerea adâncă a mamei, a strigat către Domnul: "Nu de dragul unei sărmane păcătoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-și jelește fiul și crezând cu tărie în bunătatea Ta cea plină de dragoste și în puterea Ta cea nemăsurată, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!" Și Domnul l-a ridicat din morți. "Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugăciunii, iar ea aduce îndeosebi Duhul lui Dumnezeu, și este cel mai ușor de săvârșit pentru toată lumea. Vom fi fericiți într-adevăr dacă Domnul Dumnezeu ne află păzindu-ne și plini de darurile Sfântului Său Duh. Atunci putem nădăjdui plini de încredere că "vom fi răpiți în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh" (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine "cu putere multă și cu slavă" (Marcu 13 :26) "să judece vii și morții" (1 Petru 4:5) și "va răsplăti fiecăruia după faptele sale" (Matei 16:27). "Iubitorule de Dumnezeu, tu binevoiești a crede că este o mare bucurie să vorbești cu sărmanul Serafim, socotind poate că nu este lipsit de harul Domnului. Atunci, ce-am mai putea spune despre Însuși Domnul, obârșia fără de cădere a fiecărei binecuvântări, cerești și pământești? Într-adevăr, în rugăciune ni se îngăduie să vorbim cu El, cu Însuși Dumnezeul și Mântuitorul nostru cel plin de har și de dătător de viață. Dar chiar și aici, trebuie să ne rugăm numai până când Dumnezeu Duhul Sfânt se pogoară asupra noastră, cu harul Său ceresc, în măsura cunoscută de El. Și când El binevoiește să ne viziteze trebuie să ne oprim din rugăciune. Pentru ce ar trebui atunci să ne rugăm Lui, "Vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre", când El deja a venit la noi să ne mântuiască, pe cei ce ne încredem Lui, și Îl chemăm cu adevărat cu Numele Său cel sfânt, ca să-L putem primi cu smerenie și dragoste pe Mângâietorul, în casa sufletelor noastre, flămânzind și însetând după venirea Sa? "Voi explica aceasta, iubitorule de Dumnezeu, printr-o pildă. Închipuiți-vă că m-ați chemat în vizită și că, în urma acestei invitații, am venit să stăm de vorbă. Dar continuați să mă chemați, spunându-mi: "Intră, te rog! Hai intră!" Atunci eu voi fi silit a cugeta: "Care este problema lui? Este nebun?'' "Așa, și cu Domnul Dumnezeul nostru Sfântul Duh. De aceea se spune: "Opriți-vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu; Înălțat voi fi între neamuri. Înălțat voi fi pe pământ" (Psalmul 45:10). Adică voi apărea și voi continua să apar tuturor celor care cred în Mine și Mă cheamă, și voi vorbi cu ei precum am grăit odată către Adam în Rai, către Avraam și Iacov și alți slujitori de-ai Mei, Moise și Iov, și cu cei asemenea lor. "Mulți explică că aceasta tăcere se referă numai la problemele lumești; cu alte cuvinte, că în timpul rugăciunilor în care vorbești cu Dumnezeu trebuie "să fii liniștit" în ceea ce privește problemele lumești. Dar îți voi spune, în numele Domnului, că nu este numai necesar să fii mort față de acestea la rugăciune, ci când prin puterea nemăsurată a credinței și a rugăciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfânt se îndură să ne viziteze, și vine la noi în întregimea bunătății Sale nespuse, trebuie să fim morți și față de rugăciune. "Sufletul vorbește în timpul rugăciunii, dar la pogorârea Duhului Sfânt trebuie să rămânem într-o tăcere desăvârșită, pentru a asculta limpede și cu înțelegere toate cuvintele vieții veșnice pe care El se va milostivi atunci să ni le spună. Sunt trebuitoare atât trezvia deplină a sufletului și a duhului, cât și neprihănirea feciorelnică a trupului. Aceleași cerințe au fost făcute la Muntele Horev, când israiliților li s-a spus ca nici măcar să nu își atingă nevestele, vreme de trei zile, înainte de apariția lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Căci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, și nimeni cu trupul sau duhul întinat nu poate intra în părtășie cu Dânsul." Ma opresc aici cu invataturile Sfantului Serafim de Sarov, urmand, cu voia lui Dumnezeu sa revin in scurt timp si cu cealalta jumatate care a mai ramas. Doamne-ajuta! |
Dobândirea harului
"Da, părinte, dar alte fapte bune, săvârșite din dragoste pentru Hristos, în scopul dobândirii Duhului Sfânt? Ați vorbit numai de rugăciune."
"Dobândește harului Duhului Sfânt și prin practicarea celorlalte virtuți, de dragul lui Hristos. Fă negoț duhovnicesc cu ele; fă negoț cu acelea care îți aduc profitul cel mai mare. Strânge capital din belșugul harului lui Dumnezeu, adună-l în banca cea veșnică a lui Dumnezeu, care îți va aduce dobânda nematerialnică, nu patru sau șase procente, ci sută la sută pentru o rublă duhovnicească, și chiar nesfârșit mai mult decât atât. De pildă, dacă rugăciunea și privegherea îți dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te și priveghează; dacă postirea îți dă mult din duhul lui Dumnezeu, postește; dacă milostenia îți dă mai mult, fă pomeni. Măsurați fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos în acest fel. "Acum vă voi spune despre mine, umilul Serafim. Sunt dintr-o familie de neguțători din Kursk. Astfel, pe când nu eram încă în mânăstire, obișnuiam să facem negoț cu bunurile care ne aduceau cel mai mare câștig. Fă astfel, fiul meu. Și așa cum în afaceri scopul de căpătâi nu este nici pe departe cel de a face negoț, ci obținerea a pe cât se poate mai mult câștig, astfel și în "afacerea" vieții creștine scopul principal nu este, nici pe departe, rugăciunea sau săvârșirea unor alte fapte bune. Deși apostolul spune: "Rugați-vă neîncetat" (I Tesalonicieni 5:17), totuși, după cum vă amintiți, el adaugă: "Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în limbi." (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: "Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri." (Matei 7:21), adică cel ce face lucrarea Domnului și, mai mult, o face cu cinstire, căci "blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebăgare de seamă" (Ieremia 48:10). Iar lucrul Domnului este: credința în Dumnezeu și în Acela pe care L-a trimis, Iisus Hristos (Ioan 14:1; 6:29). Dacă noi înțelegem poruncile lui Hristos și ale Apostolilor așa cum trebuie, afacerea noastră ca și creștini constă nu în sporirea numărului faptelor noastre bune, care sunt numai mijloace de îndepărtare a scopului vieții creștine, ci în obținerea câștigului cel mai mare de pe urmă lor, adică dobândirea darurilor celor mult bogate ale Duhului Sfânt. "Cât doresc, iubitorule de Dumnezeu, ca înșivă să puteți dobândi această sursă nesfârșită a harului dumnezeiesc, și să vă puteți întreba mereu: Sunt întru Duhul Domnului ori nu? - nu este nici o pricină pentru a jeli. Sunteți pregătit să vă înfățișați de îndată la infricoșătoarea judecată a lui Hristos. Căci "În ceea ce te voi găsi, în aceea te voi judeca." Dar dacă nu suntem în Duhul, trebuie să aflăm de ce nu suntem și ce pricină l-a făcut pe Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfânt să ne părăsească. Trebuie să-L căutăm iar și trebuie să continuăm căutarea, până ce Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfânt este aflat și este iarăși cu noi, prin bunătatea Lui. Trebuie să atacăm vrăjmașii care ne îndepărtează de El, până ce și țărâna lor nu va mai fi, precum a spus Profetul David, "Urmări-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde pe dânșii și nu mă voi întoarce până ce se vor sfârși. Îi voi zdrobi pe ei și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele." (Psalmul 17:41-42).” „Aceasta este, fiul meu. Așa trebuie să faci negoț duhovnicesc întru virtute. Împarte darurile harului Duhului Sfânt celor care au trebuință de ele, așa cum o lumânare aprinsă ce arde cu foc pământesc dă lumină și aprinde alte lumânări, pentru a-i lumina pe toți cei din alte locuri, fără a-și slăbi lumina ei. Dacă astfel este cu focul pământesc, ce vom spune despre focul harului Prea Sfântului Duh al lui Dumnezeu? Pentru că bogăția pământească, împărțind-o - scade, dar bogățiile cerești ale harului lui Dumnezeu cu cât sunt împărțite, cu atât mai mult sporesc întru cel ce le împarte. Astfel, Domnul Însuși s-a bucurat a-i grăi samaritencei: "Oricine bea din această apă va înseta iarăși. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va înseta în veac; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă, care curge spre viața veșnică." (Ioan 4:13-14)" PREZENȚA DUHULUI SFÂNT ÎN ISTORIE "Părinte", am spus eu, "îmi vorbiți mereu despre dobândirea harului Duhului Sfânt ca scop al vieții creștine. Dar cum și unde îl pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfânt poate fi văzut? Cum pot ști dacă El este sau nu cu mine?" "În ziua de azi", răspunse bătrânul, "datorită răcelii noastre aproape universale față de sfânta noastră credință în Domnul nostru Iisus Hristos, și a lipsei noastre de atenție față de lucrările Proniei Sale Dumnezeiești în noi și față de părtășia omului cu Dumnezeu, am ajuns atât de departe, încât se poate spune că aproape am părăsit adevărata viață creștină. Mărturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neînțeles; când, de pildă, prin gura lui Moise, Duhul Sfânt glăsuiește: "Și Adam L-a văzut pre Domnul Dumnezeu umblând prin Rai" (cf. Facerea 3:8), sau când citim cuvintele apostolului Pavel: "Am mers în Ahaia, și Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am întors în Macedonia, și Duhul Domnului a venit cu noi." Înfățișarea lui Dumnezeu către om este menționată de mai multe ori, în alte pasaje ale Sfintei Scripturi. "De aceea unii oameni spun: "Aceste pasaje sunt de neînțeles. Este într-adevăr cu putință ca oamenii să îl vadă pe Dumnezeu atât de limpede?" Dar nu este nimic de neînțeles aici. Această neputință de a înțelege se datorează faptului că ne-am îndepărtat de simplitatea cunoașterii creștine originale. Sub pretextul educației,am ajuns la o asemenea ignoranță, încât lucrurile pe care strămoșii noștri le-au înțeles așa de ușor, nouă ni se par aproape de neconceput. Chiar și într-o convorbire obișnuită, ideea apariției lui Dumnezeu printre oameni nu părea ciudată. Astfel, când prietenii l-au certat pe Iov pentru hulă împotriva lui Dumnezeu, el le-a răspuns: "Cum poate fi așa când eu simt Duhul Domnului în suflarea mea?" (cf. Iov 27:3). Adică, "Cum aș putea să Îl hulesc pe Dumnezeu când Duhul Sfânt stă cu mine? Dacă l-aș fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfânt s-ar fi depărtat de la mine; dar priviți! Îi simt suflarea în nările mele." "Se zice că Avraam și Iacov L-au văzut pe Domnul și au stat de vorbă cu El în același fel, și că Iacov chiar s-a luptat cu El. Moise și toți oamenii care erau cu el L-au văzut pe Dumnezeu atunci când a primit de la El tablele legii, în muntele Sinai. Un stâlp de nori și un stâlp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vădit al Duhului Sfânt, iau călăuzit pe oamenii Domnului în pustie. Oamenii nu l-au văzut pe Dumnezeu și harul Duhului Său Sfânt în timp ce dormeau, în vise, sau în înflăcărarea unei imaginații dezordonate, ci în realitate și trezvie. "Am devenit atât de neatenți la lucrarea mântuirii noastre, încât interpretăm greșit și multe alte cuvinte din Sfânta Scriptură, și asta pentru că nu căutăm harul Domnului, și pentru că, în mândria minților noastre, nu îi îngăduim să se sălășluiască în sufletele noastre. De aceea nu avem adevărata luminare de la Domnul, pe care El o trimite în inimile oamenilor care flămânzesc și însetează profund după dreptatea sau sfințenia Sa." Mulți tâlcuiesc versetul din Biblie "Dumnezeu a suflat suflare de viață în fața lui Adam", întâiul-zidit, cel ce a fost făcut de El din țărână, cum că până în acel moment nu era nici suflet omenesc, nici duh în Adam, ci exista doar trupul făcut din țărână. Această tâlcuire este greșită, pentru că Domnul l-a zidit pe Adam din țărână, așa cum descrie Sfântul Apostol Pavel: "Întreg duhul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos." (1 Tesaloniceni 5:23). Și toate acesta părți ale firii noastre au fost făcute din țărână, și Adam nu a fost zidit mort, ci o ființă lucrătoare, ca toate făpturile Domnului ce viețuiesc pe pământ. Important este lucrul că dacă Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat după aceea în fața sa, această suflare de viață - adică harul Domnului Dumnezeului nostru Sfântul Duh, Care purcede din Tatăl, șade în Fiul și este trimis în lume de dragul Fiului - Adam ar fi rămas fără Sfântul Duh în el. Sfântul Duh e Cel care L-a înălțat pe Adam la demnitatea dumnezeiască. Deși desăvârșit, el a fost făcut și superior celorlalte făpturi ale Domnului, ca o încununare a zidirii pe pământ; el ar fi fost ca toate celelalte făpturi, care deși au un trup, suflet și duh, fiecare după felul său, nu au pe Sfântul Duh într-înșele. Dar când Domnul Dumnezeu a suflat în fața lui Adam suflarea de viață, atunci, după cuvintele lui Moisi: "Adam s-a făcut ființă vie" (Facerea 2:7), adică plinit și asemenea lui Dumnezeu în toate felurile, și ca El, pururea nemuritor. Adam era imun la acțiunea elementelor, în așa măsură, încât apa nu îl putea îneca, focul nu îl putea arde, pământul nu îl putea înghiți în adâncurile sale, și văzduhul nu îi putea face rău în nici un fel. Toate îi erau supuse, el fiind cel iubit de Dumnezeu, ca împăratul și stăpânul zidirii, și toate îl priveau ca pe încununarea desăvârșită a făpturilor Domnului. Adam a fost făcut atât de înțelept de această suflare de viață, care a fost suflată în fața sa de buzele ziditoare a lui Dumnezeu, Făcătorul și Stăpânitorul a toate, încât nu a existat și probabil nu va mai exista om mai înțelept și mai inteligent decât el, vreodată pe pământ. Când Domnul i-a poruncit să dea nume tuturor făpturilor, el a dat fiecăreia un nume care-i exprimă pe deplin toate calitățile, puterile și însușirile dăruite de Dumnezeu atunci când a zidit-o. |
"Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui Dumnezeu, care i-a fost dăruit prin suflarea de viață, Adam putea să Îl vadă, să Îl înțeleagă pe Dumnezeu umblând în Rai, să Îi priceapă vorbele, să înțeleagă convorbirile sfinților îngeri, limbile tuturor fiarelor, păsărilor și reptilelor și tot ceea ce ne este acum ascuns, nouă făpturilor căzute și păcătoase. Toate acestea îi erau foarte vădite lui Adam, înainte de căderea sa. Domnul Dumnezeu i-a dat și Evei aceeași înțelepciune, tărie, putere nemărginită și
toate celelalte însușiri bune și sfinte. El nu a zidit-o din țărână, ci din coasta lui Adam, în Edenul încântării, Raiul pe care El l-a așezat în mijlocul pământului. "Pentru ca ei să poată mereu să păstreze cu ușurință însușirile nemuritoare, dumnezeiești și desăvârșite ale acestei suflări de viață, Dumnezeu a așezat în mijlocul grădinii pomul vieții, cu roade înzestrate de întreaga esență și plinătate a suflării Sale dumnezeiești. Dacă nu ar fi păcătuit, Adam și Eva, precum și toți urmașii lor, ar fi putut să mănânce mereu din roadele pomului vieții și, astfel, să păstreze de-a pururea puterea dătătoare de viață a harului dumnezeiesc. "Ei ar fi putut, de asemenea, să-și păstreze pururea toate puterile trupului, sufletului și duhului lor într-o stare de nemurire și tinerețe veșnică, și ar fi putut continua, în această stare a lor de nemurire și fericire, pentru totdeauna. În prezent, însă, ne este greu chiar și să ne închipuim un asemenea har. "Dar prin gustarea din pomului cunostiintei binelui și a râului - care a fost înainte de vreme și împotrivă poruncii lui Dumnezeu - ei au învățat osebirea dintre bine și rău și au fost supuși tuturor consecințelor de după nerespectarea poruncii Domnului. Apoi, au pierdut acest dar neprețuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru că, până la venirea în lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, "încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit" (Ioan 7:39). "Totuși aceasta nu înseamnă că Duhul lui Dumnezeu nu era în lume deloc, ci doar că prezența Sa nu era atât de vădită. Se manifesta doar exterior, și doar semnele prezenței Sale în lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pildă, multe taine legate de mântuirea ce va veni a neamului omenesc i-au fost descoperite atât lui Adam cât și Evei, după căderea lor. Lui Cain, în ciuda lipsei de cinstire și a neascultării sale, i-a fost ușor sa înțeleagă vocea care purta harul și dumnezeirea, în cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu Dumnezeu. Avraam L-a văzut pe Dumnezeu și ziua Sa și s-a bucurat (Ioan 8:56). Harul Duhului Sfânt lucrând exterior se mai reflecta în toți proorocii Vechiului Testament și în sfinții Israilului. După aceea, iudeii au întemeiat școli prorocești anume, în care fii proorocilor erau învățați să deosebească semnele manifestării lui Dumnezeu sau a Îngerilor, și să distingă lucrările Duhului Sfânt de fenomenele naturale obișnuite, ale vieții pământești lipsită de har. Simeon, care L-a ținut pe Dumnezeu în brațele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim și Ana, și nenumărați alți slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu de diferite apariții dumnezeiești, descoperiri, și au auzit voci, care au fost însoțite de întâmplări minunate vădite. Cu toate că nu cu aceeași tărie ca la poporul lui Dumnezeu, prezența Duhului lui Dumnezeu a lucrat totuși și în păgânii care nu-L cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu, pentru că, chiar și printre aceștia, Dumnezeu a găsit oamenii aleși. De pildă, au existat fecioarele-prorocițe pe nume sibile, care și-au închinat fecioria unui Dumnezeu necunoscut, dar lui Dumnezeu, Ziditorul lumii, atotputernicul ocârmuitor al universului, așa cum era conceput El de păgâni. Cu toate că filosofii păgâni au rătăcit și în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu, totuși, ei au căutat adevărul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei căutări plăcute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului. Domnul lăuda astfel adevărul, căci spune El însuși despre acesta, prin Sfântul Duh: "Adevărul din pământ a răsărit și dreptatea din cer a privit." (Psalmul 84:12). "Deci vezi, iubitorule de Dumnezeu, atât la sfântul popor iudeu, un popor iubit de Dumnezeu, cât și la păgânii care nu-L cunoșteau pe Domnul, s-a păstrat o cunoștință despre Dumnezeu - astfel, fiul meu, cu o înțelegere limpede și rațională a felului în care lucrează Domnul Dumnezeul nostru Sfântul Duh în om, și cu ajutorul simțămintelor noastre lăuntrice și exterioare, ne putem încredința că aceasta este cu adevărat lucrarea Duhului, și nu o amăgire a vrăjmașului. Astfel a fost, de la căderea lui Adam, până la venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos, în trup. "Fără această conștientizare perceptibilă a lucrărilor Sfântului Duh, care a fost păstrată mereu în firea omenească, oamenii nu ar fi putut ști cu siguranță că rodul sămânței femeii, care fusese făgăduit lui Adam și Evei, a venit în lume să zdrobească capul șarpelui. (Facerea 3:15). "La urmă, Sfântul Duh i-a prevestit Sfântului Simeon, care avea atunci 65 de ani, taina zămislirii feciorești și a nașterii lui Hristos din prea-curata și pururea Fecioara Maria. După aceea, după ce a trăit prin harul Sfântului Duh al Domnului vreme de trei sute de ani, în cel de-al 365-lea an al vieții sale, el a grăit deschis în templul Domnului: știa cu siguranță, datorită darului Sfântului Duh, că acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii, a Cărui zămislire și naștere dincolo de fire, din Sfântul Duh, i-a fost prezisă de un înger, cu 300 de ani înainte. Și mai a fost și Sfânta Ana, o proorocită, fiica lui Fanuil, care de la văduvie I-a slujit Domnului Dumnezeu, în templul Său, vreme de 80 de ani, și care era cunoscută ca o văduvă dreaptă, o slujitoare curată a lui Dumnezeu, prin darurile deosebite ale harului pe care le-a primit. Și ea a anunțat că El este cu adevărat Mesia, Care fusese făgăduit lumii, adevăratul Hristos, Dumnezeu și Om, Împăratul lui Israil, Care a venit să mântuiască pe Adam și întreaga omenire. "Dar când Domnul nostru Iisus Hristos a împlinit întreaga lucrare a mântuirii, după Învierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat suflarea de viață pe care o pierduse Adam, și le-a dat lor același har al Prea Sfântului Duh al lui Dumnezeu de care s-a bucurat Adam. Dar asta nu a fost tot. Le-a mai spus că este mai bine, pentru ei, ca El să meargă la Tatăl, pentru că dacă nu s-ar duce, Duhul n-ar mai veni în lume. Dar dacă El, Hristosul, se duce la Tatăl, Îl va trimite pe Acesta în lume, și El, Mângâietorul, îi va îndruma pe ei și pe toți ceilalți ce le vor urmă învățăturile întru deplinătatea adevărului, și le va aminti tot ce le-a spus El pe când era încă în lume. Ce a fost apoi făgăduit a fost "har peste har" (Ioan 1:16). "Apoi, în ziua Rusaliilor, El le-a trimis în mod solemn, într-un vânt puternic, Sfântul Duh, în chipul unor limbi de foc, care i-au luminat pe fiecare dintre ei, au intrat întru ei și i-au umplut de puterea arzătoare a harului dumnezeiesc, care suflă ca și cu rouă și lucrează cu bucurie în sufletele care iau parte la puterile și faptele sale (Fapte 2). Și acest har arzător al Sfântului Duh, care ne este dat nouă tuturor, celor credincioși în Hristos, prin Taină Sfântului Botez, este pecetluit prin Taină Mirungerii pe părțile osebite ale trupului nostru, după cum este rânduit de către Sfânta Biserică, păstrătoare veșnică a acestui har. Se spune: "Pecetea darului Sfântului Duh." Pe ce ne punem noi pecetea, Înălțimea ta, dacă nu pe vasele care conțin niște comori foarte prețioase? Dar ce poate fi mai important și mai prețios pe pământ, decât darurile Sfântului Duh, care ne sunt trimise de sus, în Taina Sfântului Botez? Acest har al botezului este atât de mare și atât de indispensabil, tât de trebuitor pentru om, încât nici chiar un eretic nu este lipsit de acesta până la moarte; adică, până la sfârșitul perioadei hotărâte de pronia dumnezeiască, ca o încercare de-o viață a omului pe pământ, pentru a se vădi ce va putea săvârși acesta (în timpul acestei perioade care i-a fost dăruită de Dumnezeu) cu mijloacele puterii harului, care i-a fost dat de sus." "Și dacă nu am păcătui niciodată după botez, ar trebui să rămânem pentru totdeauna sfinți ai Domnului, sfințiți, neprihăniți și liberi de toată necurăția trupului și a sufletului. Dar problema este că noi creștem în statură, dar nu creștem în har și în cunoașterea lui Dumnezeu, așa cum a sporit Domnul nostru Iisus Hristos; din contră, ajungem încetul cu încetul din ce în ce mai ticăloși și pierdem harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu, devenind păcătoși în diferite grade, și oameni foarte păcătoși. Dar dacă un om este stârnit de înțelepciunea lui Dumnezeu Carele caută mântuirea noastră și îmbrățișează totul,și dacă reușește să-și închine cele dintâi ceasuri ale zilei lui Dumnezeu și să se păzească pentru a-I găsi mântuirea veșnică, atunci, în ascultarea glasului său, trebuie să se zorească a dărui o pocăință adevărată, pentru toate păcatele sale, și trebuie să lucreze virtuțile ce se opun păcatelor făptuite. Atunci, prin virtuțile făptuite pentru Hristos, va dobândi Sfântul Duh Care lucrează întru noi și așează întru noi Împărăția lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu nu spune în zadar: "Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." (Luca 17:21) și că "se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea." (Matei 11:12). Aceștia sunt oamenii care, în pofida legăturilor păcatului care îi încătușează și (prin violența lor și împingându-i spre noi păcate) îi împiedică să vină la El, Mântuitorul nostru, cu pocăința desăvârșită, spre a se înțelege cu El, se străduiesc să-și rupă aceste legături, sfidând toată puterea lanțurilor păcatelor - asemenea oameni apar la sfârșit înaintea feței Domnului, fiind prin harul Său mai albi decât zăpada. "Veniți să ne judecăm , zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum este purpura ,ca zăpada le voi albi." (Isaia 1:18) |
Harul este lumină
"Și trebuie să explic mai departe, Înălțimea ta, deosebirea între lucrările Sfântului Duh, Care sălășluiește în chip tainic în inimile celor cred în Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și lucrările întunecimii păcatului, care la propunerea și îndemnul diavolului, se făptuiesc prădalnic în noi. Sfântul Duh ne amintește cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos și întotdeauna lucrează biruitor cu El, bucurându-ne inimile și călăuzindu-ne pașii pe calea păcii, în timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucrează în felul opus Domnului, iar lucrările sale în noi sunt răzvrătite, încăpățânate și pline de pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții."
"Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfântului Duh ca răsplată a dreptei credințe în Iisus Hristos, chiar dacă, din pricina slăbiciunii omenești, sufletul său ar muri pentru vreun păcat sau altul, totuși nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia păcatul lumii" (Ioan 1:29), și dăruiește fără de plată har peste har. Despre acest har, care s-a arătat întregii lumi și omenirii întru Dumnezeu-omul, se spune în Evanghelie: "Întru El era viață și viața era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); și mai apoi: "Și lumina luminează în întuneric; și întunericul nu a cuprins-o niciodată." (Ioan 1:5). Aceasta înseamnă că harul Sfântului Duh, care ne este dat la botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în pofida căderii omului în păcat, în pofida întunericului care ne înconjura sufletul, nu încetează să lumineze în inimile noastre cu lumina dumnezeiască (care a existat din vremuri străvechi) a meritelor de neprețuit ale lui Hristos. În cazul lipsei de pocăință a păcătosului, această lumină a lui Hristos strigă către Tatăl: "Avva, Părinte! Nu fii supărat de această lipsă de pocăință până la sfârșit (al vieții sale)." Apoi, la trecerea păcătoșilor pe calea pocăinței, șterge pe deplin toate urmele păcatului din trecut și îl îmbracă, încă o dată, pe fostul păcătos, într-un vestmânt al nestricăciunii, țesut din harul Sfântului Duh. Dobândirea acestuia este scopul vieții creștine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu. "Vă voi spune altceva, pentru a putea înțelege mai limpede ce înseamnă harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut și cum lucrările sale se manifestă, în mod deosebit, în cei ce sunt luminați de acesta. Harul Sfântului Duh este lumina care îl luminează pe om. Întreaga Sfânta Scriptură vorbește despre aceasta. Astfel, sfântul nostru părinte David a spus: "Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele." (Psalmul 118:105), și "De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aș fi pierit întru necazul meu." (Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfânt care este exprimat în Lege, în cuvintele poruncilor Domnului, este făclia și lumina mea. Dacă acest har al Sfântului Duh (pe care încerc să îl dobândesc cu atâta grijă și râvnă, încât cuget la dreptele Tale judecăți de șapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat în mijlocul întunericului grijilor, care sunt de nedespărțit de chemarea înaltă a rangului meu împărătesc, de unde aș putea primi o scânteie de lumină care să-mi lumineze drumul pe cărarea vieții, ce este întunecată de reaua voință a vrăjmașilor mei?" "De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, în fața multor martori, în ce fel harul Sfântului Duh lucrează în oamenii pe care El i-a sfințit și luminat cu marile Sale insuflări. Amintiți-vă de Moise după convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El strălucea atât de tare, cu o lumină atât de grozavă, încât oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit să poarte un voal când a apărut în public. Amintiți-vă Schimbarea la Fața a Domnului, în Muntele Tabor. O lumină mare L-a înconjurat "și veștmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada" (Marcu 9:3), iar ucenicii Săi au căzut cu fața la pământ de frică. Iar când Moisi și Ilie I s-au alăturat în acea lumină, un nor i-a umbrit pentru a ascunde strălucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se înfățișează harul Prea-Sfântului Duh al lui Dumnezeu, într-o lumină nestricăcioasă, tuturor celora care le dezvăluie Dumnezeu lucrarea sa." Tradus de Manuela Dascălu și Mircea Narcis |
Puterea tainică a comunicării cu Dumnezeu
Sfântul Siluan Athonitul spunea: "Cine iubește pe Domnul, acela își aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea aminte de Dumnezeu naște rugăciunea".
Când ești îndrăgostit, doar o clipă dacă te gândești la ființa dragă, tot sufletul tău înflorește de o fericire neașteptată; așa poți să îți dai seama ce mare fericire trăiesc cei care se îndrăgostesc de Dumnezeu și se gândesc adeseori la El, rugându-se. Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeți sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriți de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ți-e dor și chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflați în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorințele și speranțele, Lui îi vorbești ca unui părinte drag și Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniță, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în fața Tatălui Ceresc și, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbești cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecția și rugându-L să te învețe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi și vorbești cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca și cum atunci exiști pe lume, doar tu și Dumnezeu. Fii convins până în adâncul ființei tale că El ascultă fiecare rugăciune și te iubește nespus de mult. Să vedem acum de ce unele rugăciuni se împlinesc, iar altele nu. Dacă un copil neascultător și rău, perseverând în aceste greșeli, îi cere mamei să îi cumpere bomboane, pentru purtarea lui urâtă, mama nu îi îndeplinește cererea, deși îl iubește. Tot astfel și Dumnezeu nu îndeplinește rugăciunile celor răi, care încalcă poruncile Lui. Un copil ascultător și bun, care nu cere nimic, va primi adesea hăinuțe noi, mâncare bună și multe altele pe care mama le consideră necesare; dar dacă el nu cere ceea ce își dorește, nu va primi. La fel și noi, dacă suntem plini de iubire și bunătate, dar nu ne rugăm niciodată, vom primi daruri de la Dumnezeu, dar nu atât de multe cât am primi dacă am cere mereu și mereu ajutorul Lui și al îngerilor Săi. "Cere și ți se va da; bate și ți se va deschide!" Dacă un copil este supărat pe prietenul lui și o roagă pe mama lui să îl bată pe acel copil, ea nu îi va îndeplini cererea. Tot astfel, Dumnezeu, când ne rugăm pentru răul altor oameni, nu ne ascultă rugăciunile și nici nu ni le împlinește. Dacă un copil o întâlnește pe mama lui pe stradă și în toată aglomerația străzii îi șoptește timid și încetișor că ar vrea jucăria aceea, iar în secunda următoare vede o prăjitură și uită de jucărie, mama nu îi mai cumpără jucăria, fie pentru că în zgomotul străzii nu a auzit ce vrea copilul, fie pentru că el a uitat imediat și nu a cerut insistent ceea ce dorea. Tot astfel, dacă noi ne rugăm în treacăt, neatenți și obosiți, spunând seara, în fugă, o rugăciune doar cu buzele fără să fie trăită cu ardoare în adâncul inimii, acea rugăciune este lipsită de viață, lipsită de forță și nu va fi împlinită de Dumnezeu. În rugăciune trebuie să stăruim plini de credință, speranță și tenacitate, așa cum cer copiii mici când vor să obțină ceva de la părinți. Un preot spunea despre rugăciune: "Stăruie. Ca un copil care bate la ușă. Bate… și bate încă… și bate tare și îndelung, fără rușine. Și cel care iese să deschidă înfuriat, se îmbunează în fața nevinovăției făpturii inoportune… Așa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu!" Dacă un copil îi cere mamei să îi cumpere un briceag, dar mama știe că el este prea mic pentru un astfel de dar și ar putea să se taie din greșeală sau să lovească pe cineva, din neatenția jocului, ea nu îi va da ceea ce el a cerut. Tot astfel, când cerem lui Dumnezeu ceva ce ne-ar aduce nefericire și cădere, Dumnezeu nu ne împlinește rugăciunea. Doar El, în înțelepciunea Lui desăvârșită, poate cunoaște cu adevărat ce ne face bine, dar noi de multe ori îi cerem ceea ce credem noi că ne-ar bucura, fără să știm exact ceea ce ne trebuie. De aceea, cel mai bine este să ne rugăm pentru ca mintea noastră să fie luminată de înțelepciune divină, pentru ca inima noastră să se umple de dragoste și fericire; să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să fie arzătoare, puternică și să aducă în noi pace, har și intimitate sfântă cu Dumnezeu; să ne rugăm pentru toți cei dragi în același fel și pentru toți oamenii necunoscuți care se află în nefericire sau necredință, să chemăm asupra lor harul și binecuvântarea Tatălui Ceresc. Gustând din rugăciune, mai ales când te rogi din dragoste pentru ceilalți oameni, vei fi uimit de fericirea cerească pe care o trăiești astfel, și vei dori iarăși și iarăși să te asemeni cu îngerii, hrănindu-te zilnic cu pâinea rugăciunii și cu mierea harului ce coboară asupra ta. Rugându-te, binecuvântarea Tatălui Ceresc te va însoți pretutindeni, și îngerii Săi te vor însoți, luminându-ți tainele ascunse ale existenței, protejându-te și umplându-ți sufletul de bucurie. Roagă-te în timp ce mergi la cumpărături sau pe drum spre școală, roagă-te când faci curățenie sau când faci mâncare, roagă-te când te plimbi sau când ești gata să adormi. Caută tot timpul să simți prezența lui Dumnezeu și să-I vorbești, să-L rogi, să-I mulțumești. De exemplu, spune-I: "Doamne, cu voia Ta, acum fac de mâncare; trimite îngerii Tăi să mă ajute și să sfințească tot ceea ce fac și tot ceea ce gândesc!" Apoi, tot ceea ce faci, fă în prezența Lui, adică dă-ți seama că pentru El nu există pereții sau tavanul care să Îl împiedice să te vadă. Dă-ți seama că El te privește mereu, că deasupra capului tău se află de fapt un cer nesfârșit, plin de lumina și bunătatea prezenței Sale. Când faci de mâncare, fii atent la acest adevăr al prezenței Lui și la cerul nesfârșit și plin de lumină care este deasupra ta. Toate mișcările tale vor fi atunci pline de o atenție sfântă, ca un copil care știe că se joacă în prezența mamei sale și dorește să o bucure. Nu lăsa grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Roagă-l pe El să îți poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ți se pare greu și încurcat și vei vedea că prin puterea comunicării tale cu Dumnezeu nimic nu va mai fi greu sau trist. Roagă-te cu adevărat și cu stăruință. Dumnezeu revarsă harul și pacea unei fericiri cerești peste sufletul și peste viața celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci viață practică, aducătoare de nesfârșită bucurie, în care ne asemănăm îngerilor și sfinților. |
Citat:
Un editorial al Arhiepiscopului Calinic, al Argesului si Muscelului, despre IPS Bartolomeu Anania, la trecerea lui la cele vesnice: http://www.eparhiaargesului.ro/arhie...rhiereu-harnic |
Nadejdea...
Incepe un nou an. Fiecare se "primeneste" intr-un fel sau altul cu noi vise pe care spera sa si le implineasca. Dar oare putem visa fara a avea nadejde? Cum o putem capata? Uneori nu avem nimic. NIMIC. Si totusi visam ca din acest nimic sa dezvoltam "ceva", care sa ne aduca implinirea...
O logica simpla ar spune ca NIMIC nu poate fi egal cu CEVA. Sa... improvizam: 1 - Credinta este o "valoare"? Poate fi in masura in care este urmata de fapte! 2 - Rugaciunea poate fi "valoare"? Desigur, daca este facuta cu perseverenta si cu multa smerenie. 3 - Fapta buna, este o "valoare"? Da, cu conditia sa fie trecuta sub tacere. Lauda despre fapta cea buna, transforma gestul in baloane de sapun... 4 - Spovedania, este o "valoare"? Indirect, da. Dar o altfel de "valoare". Nu te poti astepta ca, spovedintu-ti pacatele, sa primesti o "diploma de absolvire", cu care sa-ti ridici cecul de la banca, partenerul de viata de pe strada, sau jeep-ul pe care sa-l parchezi in fata portii / a blocului... 5 - Sf Impartasanie este o "valoare"? DA. De departe cea mai mare dintre valori. Doar ca prin ea, dobandim smerenia, iar visele noastre... tind spre Himalaia... OK. Deci daca facem socoteala, chiar daca acum avem NIMIC, prin propriile noastre puteri putem acumula "puncte". Avand "puncte", putem nadajdui ca macar o parte din visele noastre (care nu trebuie sa depaseasca bunul simt) se vor implini. Pana la urma, mai presus de orice este sanatatea si pacea in suflete. La multi ani si ...vise implinite! |
Obisnuiesc cand sunt singur cu treburi care nu necesita o concentrare mai mare decat rutina de rigoare, sa ascult "cuvinte de folos"! Iar asta depinde de starea in care ma aflu. Uneori prefer predicile unor duhovnici, alteori Patericul , alteori Psaltirea, alteori Sfintele evanghelii ... Astazi am descoperit si varianta audio a invataturilor Sfantului Serafim de Sarov , despre a carui bucurie sufleteasca e inutil sa mai vorbesc. Si am fost placut surprins sa constat ca este o varianta mult mai detaliata, decat am redat eu in postarile mele anterioare. Recomand astfel, oricui are posibilitatea, sa inregistreze si aceste "perle duhovnicesti" de mare folos, si sa le asculte in tramvai, in autobuz, in metrou, in masina, in atelier sau in... bucatarie.
Doamne-ajuta! |
Parintele Sofronie Saharov - Cuvant despre viata in Hristos: https://www.youtube.com/watch?v=lOW-hZX_1Ts
|
Odihnitoare cuvinte. Mulțumiri, simpllu.
|
Cum ne mântuim? Câți ne punem serios aceasta întrebare? Oare-i chiar așa de greu, mai ales că auzim vorbindu-se peste tot de marea milă a lui Dumnezeu… Ce înțelegem noi prin această milă? Ni se oferă ea, așa, necondiționat, fără dragoste, fără smerenie, fără spovedanie și primirea Sfintelor Taine? Ce facem cu viața noastră? Cât acumulăm sau cheltuim aici, pentru confortul și mofturile noastre, și cât punem deoparte pentru „comoara din cer”, care să ne asigure măcar cel mai prost bilet de intrare în „Sala Veșniciei”? Uneori, poziția socială la care am ajuns ne face să credem că e mare lucru de capul nostru, când de fapt nu e nici o diferență între bețivul din cârciumă și VIP-ul plin de artoganță. Cine ne creditează în acumularea averilor și ce vom da la schimb? Este Dumnezeu nedrept, doar așa fiindcă Procurorul este diavolul, cu care El Însuși este în conflict? „Procurorul” oricum acuză, fiindcă are foarte multe de zis… Cine ne apără și cu ce justificări? Se știe că păcatele mărturisite și pentru care a existat căință și smerenie, nu mai cântăresc nimic în balanța faptelor rele. Iar faptele bune, făcute, nu din mândrie, spre laudă, ci din dragostea pentru aproapele, ne pot salva „la mustață”… după ce ne-au cuprins toate nădușelile, văzându-ne întregul arsenal de păcate despre care în parte poate nici nu aveam habar… Mult bine putem face pe pământ, dar dacă nu ne-am îngrijit să ne descărcăm aici de povara păcatelor, putem fi crunt dezamăgiți văzând cum faptele rele par a avea legături de plumb în balanța de la Scaunul Judecații.
Dar... greu îi este omului să înțeleagă. Ispitele acestei lumi, dependența față de lucruri mărunte, ne răpește aproape toate șansele pe care Dumnezeu în marea lui bunătate, ni le dă zilnic. Un singur mesager, dacă are harul lui Dumnezeu, poate mântui o lume, pentru că reușește să așeze Cuvântul direct la inimă. Iona, n-a înțeles că Dumnezeu tocmai pe asta se bizuia la el: sa fie mesager. Nici noi nu înțelegem când Dumnezeu orânduiește lucrurile într-o formă care aparent ne bulversează sau ne mâhnește profund. Abia mai târziu ne dumirim… Iona n-a vrut să accepte acest rol. Dimpotrivă, a luat-o în direcție opusă… Dar pe cine provoca Iona? Pe Dumnezeu? Ce ironie tristă pentru el!... Abia în final, Dumnezeu îl lămurește că dacă lui i se sfâșie sufletul doar fiindcă a rămas fără umbră, din cauza unei plante care a crescut de la sine, fără ca el să se ostenească în vreun fel, cu atât mai mult Dumnezeu ar suferi dacă ar da la pieire 120 000 de suflete cu dobitoacele lor. Acele 120 000 de suflete avuseseră nevoie de el, ca mesager, să se recunoască în greșeală și să fie iertate. De câți „mesageri” n-am avut fiecare parte, în întreaga viață și pe lângă care am trecut nepăsători? Ba mai rău, de multe ori, ne poziționăm cu de la sine putere undeva deasupra altora, poate cu mult mai puțin păcătoși precum cei din Ninive. Păcatul stă cuibărit în fiecare dintre noi, și nici nu știm cum pe nesimțite ne vedem cuprinși în iureșul clevetirii, slavei deșarte, invidiei, poftelor de tot felul, gata să ne coborâm în fundul iadului, pentru un moft, pentru o fantezie stranie pe care diavolul ne-o strecoară în mintea slabă, care nu-și prea găsește timp să se roage, iar dacă se roagă, o face formal și nu înțelege mai nimic!... Unde să se mai sălășluiască Duhul Sfânt, când sufletul s-a obișnuit atât de mult cu lenevia? Totul pare o glumă de prost gust: smerenia, milostenia, postul, rugăciunea, Sf. Cruce, par caricaturi ale propriei existențe. Smerenia are înțeles de modestie față de oameni; milostenia e trâmbițată în cele patru vânturi sub pretextul ca și ceilalți să ia exemplu și să facă la fel… Postul, cu pateu de post, cașcaval de post, ciocolată de post, prăjituri și cozonac de post, cârnați de post… Rugăciunea nu mai are sens, după vizionarea filmelor de orice natură, când în minte se derulează numai monștri sau împușcături, sau violență, sau adultere și desfrânare… Sfânta Cruce, vorba părintelui Arsenie Papacioc, nu mai înseamnă ceea ce ar trebui să însemne, ci o imitare a cântatului la cobză!... Dar ne mândrim că suntem creștini… practicanți, deși bietul duhovnic habar nu are că suntem găunoși pe dinăuntru, fiindcă la spovedanie nu spunem și slabiciunile noastre de căpătâi… Ce să știe bietul părinte-duhovnic, dacă mireanul nu conștientizează că se află în înșelare? |
În porunca iubirii sunt cuprinse toate celelalte. Spui tot când mărturisești că nu-l iubești pe Dumnezeu și nu-ți iubești aproapele.
Cum adică duhovnicul nu știe că noi suntem găunoși și că ne aflăm în înșelare? De ce s-a instituit duhovnicia și care este rolul duhovnicului? |
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Poate că Dumnezeu ți-a dat o orbire în afară, tocmai ca să te ajute să vezi mai bine cum sunt lacrimile din ochii tăi. Sau cum ar trebui să fie ele... |
"(...) Nu am inimă plină de durere că să Te caut. Nu am pocăință, nici umilință care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne, să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine, ieși în căutarea mea. Du-mă la pașunea Ta cea duhovnicească. Numară-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine nevrednicul cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin." - http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?..._IISUS_HRISTOS
|
Variante asemănătoare ale acestei minunate rugăciuni găsim în "Plânsurile" Sfântului Efrem Sirul.
|
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=bbamj-gSlQ8 Nu suntem vrednici să le atingem sandaua. Vântul suflă unde voiește... |
Citat:
|
Stai calm și tu. Fantezii scriitoricești sunt, într-un fel sau altul, toate pe lumea asta. Inclusiv "Cartea Vieții". Sau mai ales ea!
Dar îți e tare greu să pricepi simplitatea lucrurilor. |
Mi-e greu sa inteleg cum cineva care pretinde ca are cat de cat o pregatire, ia un basm drept realitate duhovniceasca care-i slujeste obsesiile cu pretentii dogmatice.
|
Nu stiu daca e ok sa folosim in argumentarile duhovnicesti povesti discutabile.
Poate alte exemple ar fi mai potrivite, pentru a nu stirbi din autoritatea exemplului si a discutiei. |
Citat:
Unii dintre ei sunt cu adevărat oameni cărora le datorăm multe, foarte multe din cele pentru care ar trebui să fim mereu recunoscători. Amintesc în treacăt câțiva de pe la noi, care își făceau veacul prin crâșme, unii prin dulcele târg moldovenesc al Ieșilor: Bacovia, Păstorel, Creangă, Eminescu, Labiș, precum și Preda, Nichita, Brâncuși împreună cu mulți alți bărbați vrednici de laudă, dintre care unii chiar au murit de pe urma băutului. Și chiar dacă vom găsi în cârciumi sau în alte locuri oameni "terminați" din pricina băutului distructiv, tot nu vom ști întrutotul cine sunt acei oameni și cât prețuiesc ei în istoria lumii și în ochii lui Dumnezeu. Una peste alta, ar fi mai bine să etichetăm cât mai rar pe semenii noștri, indiferent sub ce formă ne apar ei câteodată. Mai bine așteptăm să aflăm la Parusie câte cepe degerate a făcut fiecare și, între timp, să ne vedem de treburi. Să lăsăm, printre altele, pe "bețivii din cârciumi" cu necazurile sau fericirile lor... Iar dacă vrem, totuși, să ne arătăm mai breji decât bețivii, apăi să începem prin a fi ceva mai lucizi, mai folositori și mai afectuoși decât ei. P.S. Toate poveștile sunt discutabile, avînd în ele miezul unor fapte care s-au petrecut aievea. |
Citat:
Citat:
Citat:
Pe mine nu mă odihnesc predicile "încinse". Citat:
|
Citat:
Dar din câte îmi șoptește inima, e posibil să găsim argumente duhovnicești tocmai în povești ca acestea, discutabile, care mult seamănă între ele de parcă sunt una și aceeași...:) Mă refer la: Vraciul, Ostrov, Doisprezece. Trei povești care, iertați nepriceperea proastă, îmi par cu totul duhovnicești. Din ce în ce mai concentrate și mai înalte, în ordinea în care le-am enumerat. |
Citat:
Dacă aș fi avut cu adevărat, aș fi trăit întreaga realitate duhovnicească a acestor basme, pe care le iubesc din tot sufletul. |
Citat:
In rest... post usor pe mai departe!... |
Citat:
Din pricină că sunt multe măsuri duhovnicești între creștini, fiecare avînd o anumită vârstă/maladie/tendință/înzestrare duhovnicească, sunt și numeroase tipuri de duhovnici. Ceea ce nu îl ajută pe un creștin, îl poate ajuta pe altul. Nu e doctor bun pentru toți, exceptînd pe Doctorul Dumnezeu. Acest lucru mi l-a explicat bine tocmai colegul Simpllu, într-o discuție privată. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 12:49:05. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.