Despre bunatate, cu Parintele Teofil
 

Deci sa ne judecam pe noi insine, sa ne condamnam cand facem rele, sa nu mai vrem sa fie in sufletul nostru nimic negativ, nimic ce nu I-ar placea lui Dumnezeu, sa fim cu luare-aminte la Dumnezeu, la bunatatea lui Dumnezeu, sa fim buni si noi si sa avem performanta naturii in viata omeneasca, si anume inima de mama.

Cine are inima de mama, acela are performanta bunatatii in lumea aceasta...
Deci sa ai fata de aproapele - fata de oricine - inima de mama. Chiar si mama e limitata: are inima de mama numai catre fiii ei; noi insa trebuie sa avem inima de mama pentru toti oamenii, iar o inima de mama este revarsatoare cu iubire, cu bunatate.

Prin urmare, ce trebuie sa facem noi, concret, pentru a deveni mai buni? Intai si-ntai, sa ne facem randuiala in minte si-n simtiri. Sa inlaturam toate gandurile rele din sufletul nostru, din sfera mintii noastre, sa avem o jena fata de gandurile cele rele, care din rautate izvorasc - fiindca \"din prisosinta inimii graieste gura\", a zis Domnul Hristos (Matei 12, 34) - sa inlaturam gandurile cele rele in mod constient si mai ales sa avem in mintea noastra un gand de capetenie, care sa faca toate celelalte ganduri secundare fata de gandul acesta principal, care este rugaciunea: \"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul\".

Aceasta rugaciune, repetata mereu in gand, aduce un fel de paravan in minte, in fata caruia se risipesc vrajmasii lui Dumnezeu. Cum zicem la Pasti: \"Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui toti cei Ce-L urasc pe Dansul\". Toate gandurile rele sa se nimiceasca in fata gandului la Dumnezeu, pentru ca intai e Dumnezeu si-apoi e omul, intai e Dumnezeu si-apoi omul, prin Dumnezeu.

Sa ne facem randuiala in minte, sa ne fie jena de gandurile cele rele sau de manifestarile cele rele, cate s-ar intampla in viata noastra, si sa fim buni unii cu altii. Sa promovam bunatatea, care-i cea mai mare valoare din cate valori sunt in lumea aceasta. Bineinteles, trebuie sa urmarim si pacea, si sfintenia si celelalte, insa toate trec prin bunatate. Intai trebuie sa fii bun si dupa aceea sa realizezi si alte lucruri, care se intemeiaza pe bunatate.

Va doresc din toata inima sa va faceti randuiala in minte, va doresc din toata inima sa adunati bunatate in suflet, pentru ca bunatatea fericeste. Va doresc din toata inima sa aveti o practica religioasa care duce catre fericire si catre bunatate, catre iubire - pentru ca unde-i bunatate e si iubire, iar unde-i iubire e si fericire.

Deci sa fiti credinciosi lui Dumnezeu, sa fiti supusi lui Dumnezeu - robi ai lui Dumnezeu - sa fiti cunoscatori de Dumnezeu, sa fiti iubitori de Dumnezeu si atunci sunteti fericiti si buni. Dumnezeu sa ne ajute!

Parintele Teofil Paraian

Înainte de a da aceste îndemnuri, Părintele însuşi le-a probat şi le-a împlinit.

Adevarat, Carmen, Parintele era un om al bucuriei, al bucuriei nascuta din bunatate si iubire.

Ca sa devenim mai buni, trebuie ca mai intai sa ne dorim sa devenim mai buni.

Îmi doresc şi tot nu-s mai bună ; ))

Cel putin nu devii mai rea. ; )
Esti pe drumul cel bun. Esential este sa dorim sa fim mai buni pana la sfarsit... caci niciodata nu va fi suficient.

Nu putem deveni buni daca ne propunem doar sa fim buni.
Putem deveni buni daca incercam sa fim asemenea lui Hristos,adica sa lucram poruncile lui,sa ne tinem aproape de Biserica,sa ne sfintim,si atunci Dumnezeu ne va da harisma bunatatii.
Bunatatea o putem primi doar in dar de la Dumnezeu,nu o putem obtine prin propria vointa.

Da, neapărat trebuie să mergem regulat la biserică şi la spovedanie.

Eu am fost bun,o singura zi din viata mea,acum un an in urma.

Povesteşte-ne!

Răspunsul văd că întârzie. Probabil că Daniel a ajuns la concluzia că nici măcar în acea zi nu a fost bun :1:

Poate o face din smerenie , caci si tacerea e un raspuns , si de multe ori , ea , tacerea e cea mai potrivita pentru un crestin ! :32:

Din pacate experienta pe care am trait-o nu se poate descrie.Dar afirmatia este adevarata,nu a fost meritul meu ci a fost un dar neasteptat...

Parintele Teofil Paraian obisnuia sa faca glume pe seama celor care, monahi sau mireni fiind, atunci cand se prezentau, pe langa nume mai adaugau si specificatia pacatosul/pacatoasa. Le spunea ca el nu sta de vorba cu "pacatosi" sau ca el nu are ce cauta intr-o manastire de "pacatosi", pentru ca se considera pe sine "cumsecade".

Si, mai mult decat cumsecade a fost parintele in viata sa. Ma intreb insa daca parintele se afirma ca fiind cumsecade si inaintea lui Dumnezeu. Nu cred acest lucru. In rugaciunea lui Iisus, atat de draga lui, nu spunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine "cel cumsecade", ci pacatosul. Constiinta starii pacatoase se recunoaste si se marturiseste numai inaintea lui Dumnezeu si a unui singur om, duhovnicul.

Nu suntem mai buni deoarece nu vrem sa fim oameni "cumsecade", asemenea parintelui. NU vom putea deveni mai buni pana nu vom scapa de fatarnicie cu nenumaratele sale masti.

Ajungi mai bun pe masura ce dobandesti mai multa liniste in suflet. Cu cat ai parte de mai multa tulburare in suflet, cu atat cauti sa faci mai mult rau decat bine.

Exact. Ca sa devenim buni, intai de toate trebuie sa ne lepadam de cel rau. Adica sa ne mantuim de cel rau, pana la nivelul gandului. Numai atunci vom fi buni, mai buni, si mai buni, vom fi trasi in sus inaltandu-ne tot asa mereu spre asemanarea cu Hristos - Domnul, Care ne-a aratat clar ce inseamna sa fii Bun prin excelenta.

Deci, mai intai sa oprim caderea spre moarte, sa inviem si mai apoi sa ne gandim si la inaltarea spre mai bine.

Aşa e, dacă spui că eşti păcătos, nu înseamnă că eşti şi smerit. Asta cred că voia să insinueze părintele Teofil Pârâian. Era şi o pildă în Agenda Creştinului cu un călugăr care zicea tot timpul că e un păcătos, iar duhovnicul lui i-a pus la încercare smerenia. I-a adus nişte acuzaţii cum că alţii zic că el nu-şi face treaba etc. şi a întrebat "Cum? Eu sunt mai păcătos ca ceilalţi?"

Si Parintele Adrian Fageteanu e in acelasi duh: Când te apropiai să-i ceri binecuvântare, te întreba:
- Tu cine ești?
Dacă ziceai ”cutare păcătosul” începea zgâlțâiala:

- Asta s-o crezi tu, nu să o spui în gura mare... Păi așa te-a botezat preotul? Tu ce faci ca să nu mai fii păcătos?
http://blog.patermihail.ro/arhive/1361

Foarte tari mărturisirile :D

Devenim buni in masura in care facem loc in noi bunatatii dumnezeiesti. Dar ma tem ca suntem prea plini de chipul "bunatatilor" acestei lumi.

Cred ca e un amanunt acesta ,sa nu te recunosti pacatos in fata oamenilor.Poate ca aveti dreptate,ca nimeni ,recunoscand-se pacatos,nu poate si sa exprime cat de pacatos e,de aceea marturia lui ecumva fortata si fariseica. Cat de pacatosi suntem,doar Dumnezeu,care ne cunoaste inimile ,o stie.
Dar eu nu suspectez automat pe cei ce se declara ultimii pacatosi de fatarnicie.Poate sa fie o pocainta si o durere reala.Omul acela chiar isi poarta cu greu pacatul,si chiar nu isi mai sufera ticalosia . Dar daca ne pocaim in fata oamenilor,apoi pocainta aceea sa fie reala si completa,cu zdrobirea inimii,altfel,daca e lasta la stadiul de enunt,poate fi intradevar fatarnicie.

Eu incerc sa nu suspectez,sa cred cu-adevarat ca si stadiul de "enunt" e primul pas spre pocainta .

Asa cum a spus si Marius 22 si camy_d si George M , a te recunoaste pacatos in public se pare ca nu e destul. Dar a te recunoaste in sufletul tau si in fata lui Dumnezeu ,aceasta cred ca nimeni nu o mai contesta.
Si a suferi pentru pacatul tau in sinea ta,este cea mai sigura cale de a dobandi indurarea lui Dumnezeu
De cate ori m-am auto-facut pacatos pe aici,am fost taxat ca as fi fals .
Si acum am inteles ca poate pe drept eram acuzat asa.Caci pocainta adevarata e in sufletul fiecaruia,si nu o cunoaste decat Dumnezeu.
Dar cineva care intelege pocainta celuilalt,poate usor sa fie alaturi de cel care sufera pt pacatele sale

Cine intelege pocainta celuilalt?Cel care nu "taxeaza" si nu "acuza".Rolul nostru nu e de a acuza ci de a iubi.