Ce simti tu cand te gandesti la...?
 

Ce simti tu cand te gandesti la moarte?
Ce simti tu cand te gandesti la viata?

Pur curios.

Multumesc

Am fost aseara cu doi amici sa vedem meciul Steaua-Liverpool.La final,am plecat toti pe jos.In apropiere de stadion sunt cateva cimitire,printre care si unul al soldatilor cazuti in Primul Razboi mondial.Mai multi ,,suporteri"urinau direct pe gardul cimitirului eroilor.M-am gandit ca asta este valoare pe care o are acum amintirea vietii,a faptelor si sacrificiului cuiva.Traiesti,speri,visezi,vine sfarsitul,poate iti dai viata pentru tara ta si apoi unul din viitor isi face nevoile pe gardul locului tau de veci.Din prea mult respect pentru ce ai facut tu.Din aceasta perspectiva inca nu am decis ce sa cred cu privire la viata si moarte momentan dar cu siguranta unii isi vor merita soarta intr-o zi.Sper sa existe o dreptate undeva,acolo sus..

Cand ma gandesc la moarte simt o teama de raspunsul pe care il voi da la judecata:46: iar cand ma gandesc la viata ar trebui poate sa ma bucur mai mult de ea in limita bunului simt insa mi se pare trista in situatia actuala... cip-uri, criza etc:2:

Eu nu pot gandi moartea si viata in mod separat. Gandul la moarte trimite la viata iar gandul la viata poate trimite la moarte.

Paradoxal, cel mai mare pacatos dar si omul care a atins sfintenia, aparent isi traiesc viata ca si cum nu ar muri niciodata.

Sfantul isi oranduieste viata din perspectiva vesniciei, in timp ce omul departat de Dumnezeu, si-o oranduieste ca si cum viata sa pamanteasca nu va avea sfarsit, ca si cum nu ar exista moarte si viata vesnica.

ce pacat ca nu suntem crestini....aia cred in Iisus Hristos si sunt fericiti si bucurosi tot timpul fiindca se bucura de comuniunea cu un Dumnezeu plin de dragoste si cu apropiatii lor...
(glumesc nu te supara....si eu sunt adesea trist si incarcat si ma oftic fiindca realizez ca mi-o fac cu mana mea)

p.s. : Iisus se pricepe si la criza si la cipuri si la orice altceva...noi trebuie sa Il cautam pe El si cand Il gasim o sa se ocupe El de astea

Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd zăcând în mormânturi frumuseţea noastră....

Care viaţă ? Asta de acum ? Asta este ca un abur, care se arată puţintel şi apoi piere. Dacă vorbim însă de Viaţa cea cu "V" mare, atunci mare este bucuria mea şi nu mă mai tem de nimic altceva decât de ideea că Stăpânul meu s-ar putea să nu mă numere cu viii.

Cand ma gandesc la viata, speranta...
Cand ma gandesc la moarte, ei bine, speranta...

Cand ma gandesc la moarte ,analizez intr-o clipa si revad toata viata cu cate am facut bune si rele si ma rog sa fiu cat mai pregatita pentru ea, regret ca nu am facut si mai multe in scurta mea trecere pe pamant indiferent de cat am fost de obosita,sau de cat timp am avut ,ma rog sa-mi lase timpu sa pot indrepta cat mai multe ,si realizez cate ne daruieste El fara a cere nimic.
Cand ma gandesc la viata,imi spun simplu :stai ,poti face inca multe,pretuieste ce ai primit de la El,ca este darnic indiferent cum esti .

Eu vad viata ca pe o calatorie si o scoala spirituala,in timp ce moarte o percep ca pe o reintoarcere Acasa...

eu cand ma gandesc la moarte, ... nu mi-e frica de moartea mea, sper doar sa fie usoara, sa nu sufar, sa nu ma chinui si sa nu chinui pe altii mai ales ... darrrrrr ce mi-e extraordinar de frica cu privire la moarte este ca in urma mortii mele sa nu sufere copiii mei ... hai ca sotul, familia si mai revin, isi mai refac viata, dar un copil fara mama mi se pare groaznic ... (pacat de copiii aia cu mame care nu se pot chema nici macar oameni, ci animale si nici atata, ca pana si animalele pot avea instict matern mai dezvoltat decat oamenii)... eu am crescut fara mama, chiar daca ea traia si stiu ce greu e sa nu ai o mama langa tine, sprijinul si iubirea ei ... imi doresc din tot sufletul sa traiesc macar pana sa ii vad la casa lor, cu familiile lor, pe picioarele lor si apoi potopul cu mine .... eu stiu ca orice s-ar intampla Dumnezeu are grija de toti, chiar si de niste copii orfani, vorbind in general, dar cu nimik nu se poate inlocui grija si iubirea de mama pentru copiii ei, adica si familia, mama cat si tatal unui copil ... mi-e foarte mila de copiii parasiti, orfani, de prin orfelinate si plasamente unde sunt tratati destul de prost ... si cresc cu dureri fizice si sufletesti ...

cand ma gandesc la viata .... ma gandesc sa imi ajut copiii sa creasca mari, sa fie buni, iubitori, sa isi faca un rost in viata, sa aiba o familie ... si eu ... sa imi gasesc o slujba si sa traiesc cu sotul (automat si cu Dumnezeu) pana la cele mai adanci batraneti ...

Cand ma gandec la viata imi pare rau ca am facut prea multe greseli. Si as vrea sa pot sa dau timpul inapoi sa refac viata acolo unde am gresit. Dar ma si bucur ca mi-a dat Dumnezeu ce mi-a dat pana acum.
Cand ma gandesc la viata imi pare rau ca vad cum unii oameni isi distrug viata involuntar sau voluntar.
Cand ma gandesc la moarte ma infricosez caci stiu ca sunt pacatoasa. Si imi pare rau, ca ma gandesc ca poate viata mea nu a fost indeajuns de lunga sa indrept tot ce-am gresit.
Cand ma gandesc la moarte imi pare rau de cei ce mor fara sa fii facut ceva pentru mantuirea lor.

Sunt o persoana normala la fel ca toti cei care trec pe langa noi zi de zi. Doar ca eu sunt constienta de cat de mari sunt pacatele mele si altii nu. Nu vreau sa ma consider mai buna decat altii, desii altii se considera mai buni decat multi dintre noi.
Multi minimizeaza pacatele sale si maximizeaza pacatele oricui chiar daca ar fi aceleasi.

In rest imi doresc sa fie sanatosi copiii mei, sotul meu si in final si eu, sa ma bucur de ei.
De trait, cat mi-o da Dumnezeu pe masura bunelor si relelor mele.

Ai dreptate, tristetea aduce bucurie celui rau asa ca trebuie sa luam masuri!

Multumesc foarte mult pentru raspunsuri.

Eu gandindu-ma la moarte se naste teama,rusinea fata de Dumnezeu ,de judecata si chiar si de necunoscut

Si gandindu-ma la viata apar imagini cu speranta,cu lupta,cu pace...

Cu frica!
 

Cand ma gandesc la viata am sentimente contradictorii: pe de o parte ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat-o si pentru ca am un acoperis deasupra capului, ce manca zilnic, un loc de munca, pe de alta parte cu tristete si vinovatie pentru ca e departe de a fi o viata crestineasca in adevaratul inteles al cuvantului.
La moarte ma gandesc cu frica, si ma gandesc poate prea des (sau prea rar?)
Mi-e frica de ce e dincolo. Mi-e frica de urmarile pacatelor mele.
Mi-e frica si de viata, si de moarte.

Sincer, simt ca moartea nu va veni niciodata. Imi dau seama insa de riscul unei inselari, anume de a amana pocainta.

Cand zic "moarte", am in vedere in primul rand moartea ca disparitie, asa cum o inteleg multi.
De aceea spun ca moartea nu va veni niciodata.

Cat despre moartea trupeasca... am momente si momente.
Uneori, simt ca poate veni... ma uit in jos si imi pare rau ca nu am putut fi mai bun, mai curat, mai bland si mai iubitor.
Alteori mi se face frica de moarte... de necunoscutul pe care mi'l rezerva faptele mele.

Moartea este adevarata intrare in viata. Ea este cutrmuratoare pentru tot omul.
Slujba inmormantarii este de o profunzime nespusa.

Viata.....imi privesc copii si-mi doresc cu disperare sa traiesc o mie de ani , sa fiu langa ei, sa-i ajut.....dar pe de alta parte viata crestina nu-i asa cum imi doresc eu sa fie ....pacatele care se tot aduna si care chiar daca le spovedesc , tot nu se mai termina, putinele fapte bune se duc si ele din cauza laudaroseniei si a barfei din capul meu .....si uite asa treptat , treptat , ajung sa-mi doresc sa mor ....moartea care teoretic nu-i decat o trecere , acum , aici , mi se pare inspaimantatoare.....of ....daca as putem sa ma i-au de guler si sa-mi tip in urechi, pana surzesc... “trezeste-te….nu-i timpul pierdut, valorifica fiecare secunda , nu o lasa sa treaca degeaba …..”…..ganduri….despre viata ….despre moarte……iertati-ma….

la fix...
 

Foarte bine spus! Ce mai,la obiect! Felicitari! Fiecare avem o viata si fiecare avem o moarte ,cum o traim(viata) si cum o trecem(moartea) vom vedea...dar...totul conteaza ce inveti din viata si cum vei fi mantuit ....

Foarte frumos si adevarat au expus antevorbitorii mei despre aspectul capital al vietii.Faptul ca suntem constienti de importanta capitala a vietii,ne face sa luptam,chiar si sa incercam sa fim mai buni,mai desavarsiti pentru a nu fi supusi pierzarii in momentul cand vom parasi,,cortul pamantesc''.Este o lupta teribila,crancena pt. ca toti ceilalti nu te vor vrea mai bun,nu vor vrea sa le-o iei cu un pas inainte si vor face totul sa te traga inapoi.Chiar daca voi fi contrazis,m-am convins singur ce importanta are controlul mintii(al gandurilor).Asa cum spunea parintele Arsenie(,,de carma mintii conteaza incotro pleci si unde ajungi''),are o importanta covarsitoare repetarea neincetata a rugaciunii lui IISUS,si anume,,Doamne IISUSE HRISTOASE,fiul lui DUMNEZEU,miluieste-ma pe mine pacatosul''.Dupa un anumit timp aceasta se va intipari in memorie si o vei spune neincetat(inceputul e greu).Lipirea acestei rugaciuni de respiratie este extrem de importanta.Nu vreau sa dau sfaturi,sau sa intru in polemici,as vrea doar sa recomand celor interesati de existenta lor cartea ,,Rugaciunea-piatra de incercare a tuturor lucrurilor''avandu-l ca autor pe parintele Teofil Paraian,acolo unde poate vor gasi ,,cheia''care va deschide ,,usa schimbarii''.Va rog sa ma iertati.

Multumesc mult, este ceea ce simt. Tot timpul am in suflet regret.

Viaţa înseamnă pentru mine un munte pe care trebuie să urc continuu, să nu zic niciodată că-s destul de sus şi ca nu mai urc, să tind mereu spre desăvârşire. Asta în toate domeniile: religios, profesional, cultural etc. Să zic adică: trebuie să am mai multă cultură generală, trebuie să fac mai multe pentru Dumnezeu, trebuie să particip la mai multe concursuri, să am mai multe diplome, să vizitez mai multe locuri, să urc mai sus în carieră, să mai învăţ ceva, să-mi valorific talanţii la maxim. NU să zic... am o slujbă, un venit constant, îmi ajunge...ce-mi mai trebuie să mai ştiu o limbă străină...pentru ce să mai particip la alte formări...de ce să mai particip la concursuri...la ce-mi trebuie şi-o afacere...mă duc la biserică, de ce să mai stau şi la coadă la moaşte...de ce să mai citesc şi Biblia etc. Să fiu mulţumită cu ce mi-a dat Dumnezeu, dar nu să trândăvesc, ci să evoluez din toate punctele de vedere. Până la moarte să mă apropii tot mai mult de desăvârşire.

ai vorbit de desavarsire.. te referi la desavarsirea crestina? Ca pentru aia trebuie sa ne lepadam de tot ce e lumesc.. Ca nu putem sluji la doi stapani.. Dar noi crestinii de astazi, si nu ma refer acum la tine, ca eu sunt primul pe lista, dar zic, noi astazi, crestinii, esti de acord cu mine, zicem ca suntem crestini da nu vrem sa traim dupa cum se cere unui crestini.. eu inteleg ca atunci cand esti crestin, ai incheiat socotelile cu aceasta lume.. Nu mai vrei cariera, masina, nu poate mie sa-mi spuna cineva ca poti sa te dai cu ruj, sau sa te vopsesti si inima ta sa arda de iubire pentru Hristos.. Mai degraba ca boleste de moarte sufleteasca si ca e plina de pofte anti crestine si antiDumnezeu.. Dar vina e generala, ca bietii crestini asa vad la toti, asa fac si ei saracii.. Convertitii saracii vin cu elan ,ne zguduie, mai ,suntem crestini,ce facem? treziti-va! asa ne spun bietii de ei.. dar saracii atipesc si ei ca si noi si Dumnezeu stie ce va fi cu noi.. Ca ne-am nascut in tara ortodoxa, avem o mare obligatie si un imens avantaj! Avem sfinti, avem carti, avem atatea biserici si noi.. traim la fel.. Am spus asta pentru ca m-a intepat putin inima cand am vazut ca ai pus, iarta-ma, dar ai pus asa la gramada crestinism, desavarsire, Dumnezeu, Biblie, cariera..mi s-a facut putin rau.. Ma doare cand vad ca suntem asa.. asta este o suferinta.. Iarta-ma .. ia-o si tu constructiv si sa stii ca eu sunt la fel.. de asta ma si doare.. As vrea sa ma ridic si alunec la loc mereu.. e foarte greu..

Te poţi mântui şi în lume şi la mănăstire. Câtă vreme eşti în lume ai obligaţia să-ţi valorifici talanţii primiţi de la Dumnezeu. Trebuie să-ţi dezvolţi şi aptitudinile lumeşti de scriitor, pictor, matematician, profesor etc. Lui Dumnezeu nu-i plac leneşii. Nu te mântuieşti dacă de exemplu la şcoală nu înveţi nimic zicând că învăţătura e deşertăciune.

Asa este: te poti mantui si in lume.
Dar calea este aceeasi ca la manastire: lepadarea de lume.


"Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. " (Luca 18:22)
("Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. " Marcu 10:21 etc)
(nota: bogatia este talcuita nu numai ca bunuri materiale, dar si ca patimile de care ne lipim sufletul: iubirea de ranguri, de titluri, iubirea de ceea ce suntem ca formare sociala, etc.)


"29. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.
30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi." (Matei 19)

"37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine."


"Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. " (Luca 14:33)

Mai am citate, daca mai vrei... sunt mult mai multe care afirma necesitatea lepadarii de tot ce este lumesc in noi.

Duminica a 16-a după Rusalii
- Pilda talanţilor -
Ev. Matei 25, 14
Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Talantii = sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos

Deci sa fim cu mare atentie cei care ne-am botezat, spovedit si impartasit, iar apoi ne-am continuat viata in pacate!- sa nu fi facut aceasta spre pierzarea noastra!

(Exista talmaciri pentru Scripturi. Nu o facem dupa capul nostru sa cadem in erezia protestanta ca a nu face avere e pacat.. e un lucru extrem, da, dar uite la ce duce interpretarea lumeasca a pildelor)

Deci unei biserici i s-a dat o singură sfântă taină, altei biserici 2, şi alteia 5 şi noi avem rolul de a înmulţi sfintele taine :))

Draga mea, interpretarea nu imi apartine.
Nu e vorba de biserici, ci de oameni.

Te-ai botezat, spovedit, impartasit, participat la slujbele de maslu... ai primit Sf. Har pentru a te ajuta in viata crestina. Acestia sunt talantii prin care INMULTESTI HARUL!

Cand am timp caut articole in care se vorbeste despre primirea Sf. Duh ca o conditie a mantuirii. (De fapt multi au spus ca aceasta este mantuirea: sa te faci locas al Sf. Duh).

Pana atunci incearca sa nu mai raspunzi doar din spirit de contradictie.
Daca nu te intereseaza subiectul, daca esti chiar convinsa de adevarul tau.. eu ma retrag, te las cu ale tale.

Toate interpretările pildei aseamănă talanţii cu calităţile oamenilor.
Uite aici o predică despre pilda talanţilor: http://www.ierodiaconvisarion.ro/pre...6drusalii.html

Sfantul Serafim de Sarov: "FA NEGOT DUHOVNICESC":
"Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel."

Asta e ce spun eu copilului meu de 6 ani.. ca talantii sunt calitati. Dar nivelul e de clasa 1.
(Dar sa fim seriosi: inmultesti si sporesti calitatile pentru ce?)

Sunt monahi care nu au absolut nici un bun pamantesc, care nu-si cultiva nici o calitate omeneasca si totusi se aseamana cu ingerii prin viata si prin rugaciunile lor aduc mila dumnezeiasca supra pacatosilor.
Cum aplici teoria ta asupra lor?

Unde scrie că asta e interpretarea pildei talanţilor? E adevărat ce scrie acolo, dar vorbeam despre cultivarea propriilor aptitudini.

o sa-ti caut si asta.. mai incolo un pic.

Nu vorbesc despre monahi, ei au lepădat cele lumeşti. Înmulţeşti calităţile pentru a-ţi ajuta semenii şi a-L slăvi pe Dumnezeu.

Groaznica afirmatia Ta ! Cum poti vorbi astfel ? Ca sa te asemeni cu Ingerii , trebuie Omule sa inmultesti multi talanti , si sa te nevoiesti pe masura ! Gratuit vorbesti cate odata ! ! !:76:

Cristi.. despre NEVOITORI vorbesc. Citeste si tu cu atentie inainte sa vorbesti. (sau ai ajuns sa ma vanezi ca pe Daniel, pe diferite threaduri ca sa te indreptatesti de-aiurea pe seama mea?)

Intrebarea mea este : DESPRE CE VORBESTI TU?

Ce ai vrut să spui Cristi? Uneori sunt mai grea de cap.

Poti sa te asemeni cu ingerii , doar prin rugaciune , fara a inmulti anumiti talanti , si fara a-ti cultiva anumite calitati date ? Nu ! Ori , eu asta am inteles de la Ana , ca se poate si astfel ! De am gresit , imi cer scuze , caci sunt intr-o viteza mare , vrand sa impac si capra ( forumul ) , si varza ( programul restant la rugaciune ) ! O seara linistita !:1:

Acum am înţeles.

Cristi,pune varza pe primul loc.

Viaţă şi moarte
de Garabet Ibrăileanu

1. Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, aşa şi nouă ni se pare că trece timpul. În realitate nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veşnic acelaşi, asemenea lui şi în repaos etern ca şi spaţiul.
2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deşi mai mare, dar îndepărtată.
3. A tălmăci existenţa lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noţiune de Dumnezeu; a tălmăci neexistenţa e a avea o singură noţiune, un singur scop: că nu-i.
4. O, moarte! Tu ne răneşti mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Şi după cum gândul morţii prietenilor face mai uşor ca să ne împlinim datoriile către ei şi ne scuteşte de chinurile conştiinţei, tot astfel moartea ia cu dânsa, din nenorocire, când în adevăr vine, o parte din lume cu violenţa ei teribilă.
5. Este o experienţă obişnuită că numai după ce prietenii ne sunt luaţi îi preţuim. Dar dacă moartea lor are acest efect asupra noastră, atunci numai gândul morţii lor va avea un efect mai bun.
6. Moartea, cel mai serios prieten al nostru şi sfătuitor moral, ne învaţă să iubim. Şi cel mai adeseori ne porunceşte să iubim -- dacă în adevăr moartea este ultimul sfârşit, după care nu va fi nici o întâlnire.
7. În lupta vieţii nu toţi pleacă de la acelaşi punct şi nu li-i dat tuturora de a avea aceleaşi mijloace de luptă.
8. Lipsa de idealism e fatal să ducă la concepţia că viaţa nu mai are nimic bun decât plăcerea fizică şi anume, cea mai puternică, cea sexuală. Şi cine pune tot preţul pe simţuri, se teme grozav de moarte.
9. De la Marc Aurelian şi până azi, n-a putut dovedi nici filozofia, nici viaţa, că ar fi cu putinţă altă plăcere, neamestecată cu durere şi nerăsplătită prin durere, decât aceea a îndeplinirii zilnice a datoriei, a umilei şi nobilei datorii, -- şi, poate, încă plăcerea celor câteva ceasuri de odihnă, seara, într-o odaie curată, după o zi de muncă, cu mulţumire de ceea ce ai făcut azi, cu speranţă la ceea ce vei face mâine...
10. Neputând trăi viaţa şi fiind îngrozitor a admite existenţa fericirii, când tu nu o poţi gusta, ajungi fatal să negi posibilitatea fericirii şi, deci, valoarea vieţii. Şi mintea, advocatus diaboli, se pune pe justificat acest sentiment împotriva vieţii, clădind o filozofie care se cheamă pesimism.
11. ... iubirea de viaţă nu poate părăsi complet pe om (ea e aceea care duce, indirect, chiar şi la idealizarea neexistenţei).
12. Cine nu cunoaşte naiva încredere a tinereţii în puterea irezistibilă a ideii? Mai toţi am suferit la acea vârstă de iluzia fermecătoare că o argumentare strânsă şi cinstită e de ajuns spre a schimba convingerile greşite, spre a inocula ideea adevărată.
Dar vine în curând o vreme când începi să simţi masiva realitate a inerţiei omeneşti, acea alcătuire din deprinderi, prejudecăţi şi, mai ales, instincte, sentimente, pasiuni.
Iar când în problemele de care suntem agitaţi vorbeşte partea aceasta afectivă, ideile noastre nu sunt decât expresia naturii noastre intime, iar argumentele cu care le susţinem nu sunt decât justificarea cu orice preţ a acestei naturi.
În cazul acesta, o idee care nu corespunde deprinderilor şi sentimentelor noastre nu este băgată în seamă ori, dacă ne solicită atenţia, i se găsesc defecte, chiar când nu le are, şi este respinsă. Iar argumentarea în favoarea acestei idei e socotită, cu bunăcredinţă, drept un sofism.
13. ...omul cere vieţii ceea ce ea nu poate da; este ceea ce spune poetul în versurile:
Şi poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc Străbătător durerii...
14. Pesimismul şi optimismul sunt adevăruri relative. Viaţa nu e nici bună, nici rea în sine. E cum o simţi -- şi nimic alta.
15. Moartea prin sinucidere e tot atât de ,,determinată" ca şi orice moarte, ca şi moartea de cancer. Moartea cauzată de o boală fizică e termenul fatal al unor procese fiziologice. Sinuciderea -- al unor procese sufleteşti.
16. Nu doriţi stelele de pe cer, dacă nu voiţi să ieşiţi din ordine şi să fiţi nefericiţi. Mulţumiţi-vă cu proza banală a vieţii, dacă voiţi să dormitaţi în linişte cele câteva zeci de ani, până ce veţi pune mâinile pe piept.
17. Iluzia este vălul albastru pe care energia vieţii îl aruncă asupra micii şi goalei realităţi, pentru a înşela raţiunea rece şi a o sili să se pună în slujba sa.
18. Viaţa înconjurătoare -- omenească sau cosmică -- cu cât e mai puternică, mai izbucnitoare, cu atât e mai puţin suportată de un obosit. E un contrast atunci prea mare între forţele noastre şi cele care ne înconjoară.
19. Când omul nu se mai poate iluziona, când nu mai urmăreşte nimic, când i-i frică de acţiune, pentru că nu poate reacţiona, atunci realitatea nu-l mai interesează. Atunci vine incuriozitatea (oboseala nervoasă, neurastenia, a fost definită şi ca o rarefiere a stărilor sufleteşti). Incuriozitatea este vestitul ,,urât" (ennui) al lui Baudelaire.
20. ... oboseala, deziluzionarea, inacţiunea, slăbind instinctul vieţii, slăbeşte şi instinctul moral. Şi, la sufletele de elită, locul instinctului moral îl ia întotdeauna simţul estetic. Un ,,pervers" rafinat se abţine de la o faptă rea, numai dacă, pe lângă rea, e şi inestetică.
21. Legea vieţii este frica de moarte, adică evitarea a tot ce poate scurta timpul scurt cât mai avem încă de respirat. (Se poate dovedi că şi preceptele moralei celei mai înalte şi mai ,,dezinteresate" se reduc, în ultimă analiză, tot la această lege.) Orice semn, orice precursor al morţii este oribil, şi orice semn de viaţă intensă este încântător. Şi aceasta e o cauză pentru care gustăm şi lăudăm în artă expresia vieţii cât mai puternice. Dar viaţa împuţinează viaţa. Materia nobilă şi elastică se durifică cu vremea. Ţesutul devine coajă. Pe partea sufletească -- aceeaşi anchilozare şi scleroză, şi din cauze organice, şi din cauza presiunii sociale care pune viaţa în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încântător.
22. Este un secret, este ceva ascuns parcă în dosul aparenţelor, pe care nu-l înţelegem, dar îl simţim. Este, în pregătirea împrejurărilor dinainte de izbucnirea fatalităţii, o tensiune, este ceva care trebuie să eclateze -- şi atunci, fatalitatea, acel cineva rău şi ,,ironic", îşi trimite agentul şi nenorocirea s-a produs.
23. Realitatea este un amestec de tragic şi comic. Adesea, dacă nu întotdeauna, acelaşi lucru omenesc este şi tragic şi comic. Unul concepe realitatea mai ales pe partea ei comică, altul mai ales pe partea ei tragică. Scriitorul comic şi scriitorul tragic. (Pentru inteligenţa pură, viaţa apare comică; pentru sentiment, apare tragică...).
24. În genurile în care este de ajuns inteligenţa, ştiinţa, ori sentimentul, cineva poate ajunge până la treptele supreme ale producţiei ştiinţifice ori literare chiar în prima tinereţe. De aceea, ştiinţă, filozofie, poezie, critică estetică, toate de primul rang, pot fi semnate şi de oameni sub treizeci de ani (...).
Când însă e nevoie de o lungă observaţie personală, genul nu poate fi cultivat cu succes decât de oamenii maturi. Şi singura observaţie care cere timp lung şi nu poate fi împrumutată de la alţii e aceea a vieţii sufleteşti, a altora şi a noastră proprie, materialul romanului, al criticii psihologice şi al oricărui gen care are de obiect omul moral, concret şi divers.
25. Azi se împlinesc treizeci şi şase de ani de la moartea mamei... Timpul vine din viitor, trece în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morţii mor şi ei mereu. Când voi dispărea şi eu, va fi murit şi ea complet din univers.
26. Tinereţea -- plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale pădurilor cu întârzieri neprevăzute şi binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Şi, după câţiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putinţă de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură şi rece de toamnă, spre apropiata prăpastie...
27. Numele celui care a fost odată nu poate forma subiectul nici unei propoziţii cu verbul la prezent şi, gândind bine, nici la trecut. ,,Hanibal a învins la Cannae" e necorect; afirmă minciunos o existenţă, aceea a lui Hanibal. Căci, pentru a fi operant cândva, ceea ce e denumit de subiectul propoziţiei trebuie să existe, să fie o realitate. O inexistenţă nu poate avea un atribut, nu poate produce o realitate nici ieri, nici azi, nici mâine; şi despre nimic nu se poate afirma nimic.
28. ...toată poezia vieţii, până la infinitezimal, emoţia pe care o dă o floare de câmp, răsăritul unei stele, o adiere de vânt, are ca principiu gândul morţii, fiindcă vorbeşte de iubire şi că preţul integral al vieţii îl dă numai moartea.
29. Gândurile, simţirile şi faptele se ajustează mereu la împrejurări, inconştient. O mică schimbare în mediu provoacă o deviere a sufletului. (Lampa de pe masă, mutată pe un scaun din colţul camerei, modifică tot peisajul încăperii -- alte umbre, alte proporţii -- determină altă tonalitate a sensibilităţii, altă direcţie a gândirii şi alte reacţii...)
30. Cineva îşi zicea adeseori: La cincizeci de ani tu ai rămas tot cum erai la cinci ani: un copil grav, care umblă după năluci.
31. A trăi este a te feri de moarte. Nimic din activitatea noastră şi chiar din sensibilitatea noastră nu are alt scop şi altă cauză.