Cugetari Folositoare pentru Suflet
 

Un frate l-a întrebat pe unul din părinţi:
– Cum aduce diavolul încercarea asupra sfinţilor?
– Era unul din părinţi, pe nume Nicon, care locuia în muntele Sinai. Şi iată că a intrat unul în cortul unui faranit, şi, găsind-o pe fiica lui singură, s-a culcat cu ea, apoi i-a zis: spune „sihastrul, avva Nicon, mi-a făcut aşa”. Când a venit tatăl ei şi a aflat, a luat sabia, mergând asupra bătrânului. Când a bătut, bătrânul i-a deschis, dar când a întins sabia să-l ucidă, i s-a uscat mâna. Atunci faranitul s-a dus şi le-a zis preoţilor, care au trimis după el. Bătrânul s-a dus; după ce l-au bătut mult, au vrut să-l alunge. El însă i-a rugat: lăsaţi-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc. Şi l-au despărţit de biserică pentru trei ani, poruncind ca nimeni să nu vină la el. Vreme de trei ani, în fiecare duminică venea la biserică să se pocăiască, şi se ruga de toţi: rugaţi-vă pentru mine. Mai târziu, s-a îndrăcit cel care făcuse păcatul, şi adusese ispita asupra sihastrului. El a adeverit la biserică: eu am făcut păcatul şi am spus să fie pârât robul lui Dumnezeu. Atunci s-a dus tot poporul să se pocăiască faţă de bătrân, zicând:
– Iartă-ne, părinte, şi rămâi cu noi.
– De iertat, fie-vă iertat, de rămas, nu mai rămân aici cu voi, fiindcă nu s-a găsit nici unul cu discernământ căruia să-i fie milă de mine. Şi aşa s-a dus de acolo. Iar bătrânul a spus: vezi cum aduce diavolul încercările asupra sfinţilor?
Pentru avva Nicon, Patericul Egiptean

A mai zis: nu se găseşte dragoste mai mare decât aceasta, a-şi pune cineva sufletul pentru aproapele său. Dacă aude cineva cuvânt rău, adică întristător, putând să zică şi el la fel, şi se luptă să nu spună; dacă e asuprit şi îndură, şi nu răsplăteşte la fel – unul ca acesta îşi pune sufletul pentru aproapele.
Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean

Arsenie Boca
 

Nu va putea avea omul pace pe pamant de nu va avea pace cu DUMNEZEU.

O carte care cred ca va fi citita cu mult interes: ,,Predici ale Sfintilor Parinti la duminicile de peste an": Ioan Gura de Aur,Vasile cel Mare,Grigorie Teologul,Ioan Damaschin,Teodor Studitul,Simeon Noul Teolog,Grigorie Palama,Nicodim Aghioritul.

In prezentarea acestei carti se spune:

,,Scrierile Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu şi ale marilor dascăli ai Bisericii, pe care pronia lui Dumnezeu şi iubirea credincioşilor le-a păstrat până în zilele noastre, şi mai ales în forma lor de la început, sunt o comoară nepreţuită plină de harul dumnezeiesc. Şi deoarece viaţa acestor păstori ai turmei cuvântătoare a lui Hristos însemna aplicarea Evangheliei în fapt, şi întruparea cuvântului dumnezeiesc, cine poate să pună la îndoială faptul că ei sunt tâlcuitorii şi hermeneuţii cei mai potriviţi şi mai autentici? Şi este o binecuvântare cerească pentru credinciosul creştin să intre în comuniune cu ei, prin mijlocirea acestor texte unice şi să se hrănească duhovniceşte cu hrana vârtoasă, bună la gust, pe care Părinţii noştri s-au arătat capabili s-o pregătească după atâtea lupte.

Deci, să-i ascultăm ca de la Amvon pe stâlpii Ortodoxiei, dezvoltându-şi subiectele fundamentale pentru mântuirea noastră, pe care Sfânta noastră Biserică le binevesteşte credincioşilor în cadrul Sfintei Liturghii din Duminicile întregului an, în care cuvântul lui Dumnezeu intră spre ascultare, se întrupează şi se împărtăşeşte acestora prin Trupul Său înviat."

Lectura placuta.

Se spunea despre avva Marcu egipteanul, că vreme de treizeci de ani n-a ieşit din chilia lui. Preotul obişnuia să meargă la el şi să-i facă liturghie. Diavolul însă, văzând răbdarea lui plină de virtute, a uneltit să-l încerce, să-l facă să osândească pe altul, şi a trimis un îndrăcit la bătrân, chipurile pentru binecuvântare. Înaintea oricărui cuvânt, îndrăcitul îi spuse bătrânului: preotul tău are miros de păcat, nu-l mai lăsa să vină la tine.
Bătrânul cel insuflat de Dumnezeu îi spuse: fiule, toţi îşi aruncă necurăţia afară, tu însă mi-ai adus-o mie. Este scris însă: „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7, 1.). Şi dacă este păcătos, Dumnezeu îl va mântui, căci e scris „rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5, 16.).
După cuvântul acesta făcu o rugăciune, izgonind demonul din om, şi îi dete drumul sănătos. Când veni preotul ca de obicei, bătrânul îl primi cu bucurie. Bunul Dumnezeu, văzând blândeţea bătrânului, îi dete semn.
Când să stea preotul dinaintea sfintei mese, povestea bătrânul „am văzut înger al Domnului pogorând din ceruri, şi şi-a pus mâna pe capul preotului, care s-a făcut ca un stâlp de foc. Eu m-am minunat de privelişte, şi am auzit o voce spunându-mi: omule, de ce te-ai minunat de asta? Dacă un împărat pământean nu-şi lasă mai-marii săi să îi stea murdari dinainte, ci doar cu mare slavă, cu atât mai mult puterea dumnezeiască nu-şi va curăţi pe slujitorii sfintelor taine, când stau dinaintea slavei celei cereşti?
Iar Marcu egipteanul, luptător de neam bun al lui Hristos, care a ajuns mare, s-a învrednicit de harul acesta, că nu l-a judecat pe preot.
Pentru avva Marcu egipteanul, Patericul Egiptean

Sfantul IOAN GURA de AUR
 

,,Cei mai multi oameni ii judeca pe ceilalti pt. ca nu s-au putut opri asupra lor insisi spre a-si vedea propriile pacate.Cu totii trecem cu vederea pacatele noastre si ne ocupam de ale altora.Daca,dimpotriva,ne-am cerceta propriile pacate,am fi mai ingaduitori cu semenii nostri si i-am ierta mai lesne''.

L-a întrebat un frate pe avva Matoe:
– Spune-mi un cuvânt.
– Du-te, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea jale în inimă şi smerenie, şi ia aminte pururea la păcatele tale, nu judeca pe alţii, ci pune-te mai prejos de toţi, nu te împrieteni cu băiat, nu avea cunoştinţă cu femeie, nici prieten eretic, curmează familiaritatea de la tine, stăpâneşte-ţi limba şi pântecele, ţine-te departe de vin, şi dacă vorbeşte cineva despre orice ar fi, nu te certa cu el, ci dacă vorbeşte bine, zi: „da”; dacă rău, zi: „tu ştii ce spui”. Şi nu te înfrunta cu el despre cele pe care le-a spus. Asta este smerenia.
Pentru avva Matoe, Patericul Egiptean

Cuviosul Sofronie Saharov: "Pe om numai pacatul il injoseste".

Sfantul IOAN GURA de AUR
 

Sa nu ne intereseze nici lucrurile care se pierd,nici slava care apune,nici trupul care imbatraneste,nici frumusetea care se ofileste,nici desfatarea care trece.Sa ne adunam toate fortele ca sa slujim sufletul.Este greu sa vindecam trupul bolnav,dar sa vindecam sufletul este un lucru usor.Ajunge sa vrem lucrul acesta.

A mai zis:
– Dacă omul nu are în inima sa că e păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă.
– Ce înseamnă „are în inimă că e un păcătos”? a întrebat un frate.
– Dacă cineva îşi duce păcatele sale, nu le vede pe cele ale aproapelui.
Pentru avva Moise, Patericul Egiptean

– Dacă nu mâna Moisi oile sub muntele Sinai, nu ar fi văzut focul din rug. L-a întrebat un frate:
– Ce înseamnă rug?
– Rugul înseamnă fapta trupească. Este scris că împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse în ogor.
– Atunci omul n-ajunge la nici o cinste, fără trudă?
– Oricum, e scris: „cu ochii aţintiţi la începătorul şi împlinirea credinţei, la Iisus, care în locul bucuriei care era pusă dinaintea Lui, a răbdat crucea” ( Evrei 12, 2.). Şi David zice şi el, „de voi da somn ochilor mei, şi pleoapelor mele adormire” (Psalmi 131, v. 4.) şi aşa mai departe.
Pentru avva Cronie, Patericul Egiptean

Lumea intreaga se da la o parte pentru a lasa sa treaca pe oricine stie unde merge.
Jucandu-ne descoperim esenta adevaratei noastre firi.
Iti poti da seama ce reprezinta un om nu dupa ce realizeaza, ci dupa ceea ce tanjeste sa realizeze.
Omul este judecat dupa ceea ce face nu dupa ceea ce spune.
La inceput a fost creata Lumea. Asta trebuie sa-i fi scos din sarite pe oameni, din moment ce, de atunci incoace, nu se mai gandesc decat cum sa o distruga.

Este har

- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să induri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

Pr.Justin Pirvu

Sfantul IOAN GURA de AUR
 

,,Sa incercam sa-i facem buni pe cei rai,dandu-le sfaturile potrivite.Dar daca ei dispretuiesc cuvintele noastre,sa nu mai insistam.Nimeni nu se face bun cu forta.Nici DUMNEZEU nu vrea sa urmam calea virtutii cu forta,ci numai prin propria noastra voire.Poate ca ma veti intreba:,,Nu ar fi mai bine ca oamenii sa devina buni cu forta decat sa ramana rai?''Nu.Pentru ca cel ce se face bun cu forta nu ramane bun pentru totdeauna.Cum scapa de constrangere,el se intoarce inapoi la rautate.Pe cand cel care este bun pentru ca asa vrea el,ramana cu hotarare pe calea virtutii''.

Marele IUDA,fiul pierzarii-ARSENIE BOCA
 

Trădătorul ... Omul care L-a vândut şi pe Dumnezeu. Omul cu suflet meschin, îngust, orbit.

Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său - dezrobirea politică a lui Israel. Cum că Iisus îi înşela aşteptările. Deci avea dreptate să apere pe Israel de un "om" care-l conducea contrar intereselor sale. Au dreptate. Dar atâta dreptate câtă poţi da unui om care raţionează just pe principii false. Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului. Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător. S-a prezentat Iuda. "Iar ei s-au bucurat şi s-au tocmit să-i dea bani".
Pe urmele explicaţiei
Fariseii cu gândul ucigaş în inimă erau deja "fii diavolului". Le-a spus-o Iisus în templu (Ioan 8,44). Le mai trebuia un mijlocitor. Şi-a intrat satana în Iuda (Luca 22,3). Aceasta-i explicaţia faptului.
De acum Iuda nu mai este un anonim, de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minune satanică. "Marele Iuda". Iată, (li se oferă) oamenilor mici o cale de a ajunge "mari". De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfărşitul lumii, care aceeaşi treabă o vor face, vânzând ţara, religia, neamul, reclamând stăpânirilor, trădând, dând la moarte: părinţi, copii, fraţi, surori, bărbaţi, preoţi, sfinţi, popoare ... Iuda, multiplicat, mereu îl vinde pe Iisus.
Fii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. Şi cu preţuri derizorii, fiindcă se îmbie mulţi.
Explicaţia lui Iuda
Credea în Dumnezeu dar nu credea in Iisus. Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus: mântuirea omului; pe aceasta nu o înţelegea (şi mulţi nu o înţeleg nici până azi).
Se crampona într-o contradicţie surdă cu Iisus. Nu l-au putut scoate din contradicţie nici darurile excepţionale, pe care le-a dat Iisus la toţi, nu-l lărgise sufleteşte nici însăşi iubirea, care strălucea în Iisus (Tradiţia spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus îl iubea mai mult pe Ioan). Adevărul n-a încăput în Iuda cum n-a încăput nici în farisei. Structura lui Iuda era o dezordine, (dizarmonie), un haos! De aceea satana întru ale sale a intrat.
Explicaţia metafizică este şi mai grea
După Scriptură, a fost cineva prevăzut cu trădarea. Este scris şi preţul, şi ce s-a făcut cu preţul trădării. Nu este scris ce se va alege cu vânzătorul, semn ca Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui.
Deci, daca în planul Providenţei era prevăzută moartea "cea de bunavoie" a lui Iisus, fără ca aceasta să fie o sinucidere ci o jertfă prin mijlocirea lui Iuda, acesta (Iuda) nu şi-ar fi atras pierderea mântuirii dacă nu se sinucidea.
Vânzarea şi apoi răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care satana şi-a aruncat ucenicul în zghilţul unui ştreang, din care l-a mai arucat o data, cu capul în jos şi căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi "i s-au vărsat toate măruntaiele lui" (Faptele Apostolilor 1-1,18)
De atunci este desenat de zugravi, pe genunchii lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului, fiul pierzării.
A fost sau nu predestinat Iuda?
Putea să fie şi altul. El s-a ales! El!
Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.
Putea să nu cedeze? I s-a retras Harul?
Nu, i s-a dat ca şi celorlalţi! Dumnezeu n-are nici o vină. O are toată numai satana.
"Fiul Omului merge după cum Îi este rânduit; dar vai, omului aceluia prin care este vândut. Mai bine i-ar fi fost lui de nu s-ar fi născut" (Luca 22,22)
Este misterul fiilor pierzării în care mârâie un rânjet de drac. "La semn alerg", "dar nu mă socotesc să fi ajuns" (Filipeni 3,14,13), la starea de a nu mai putea păcătui. Aşa îşi atrăgea luarea aminte Apostolul, care de fapt i-a luat locul (lui Iuda), între ucenicii lui Iisus.

Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrâni mari, se ducea la ei, ca să le spună; dar, când ajungea, se ruşina să mărturisească. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus:
– Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus, şi când ajungi, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai?
– Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun.
Şi povestindu-i lucrul, îndată s-a uşurat.
Iar bătrânul îi spuse: nu te tulbura, fiule; ci oricând vine gândul acesta, spune: nu e treaba mea: hula ta asupra ta, Satano. Căci fapta aceasta n-o doreşte sufletul tău. Orice faptă pe care sufletul n-o doreşte este trecătoare.
Atunci fratele se duse vindecat

L-a întrebat un frate pe avva Pimen:
– Dacă-i dau fratelui meu puţină pâine sau altceva, demonii pângăresc fapta, ca şi cum ar veni din plăcere omenească.
– Şi dacă vine din plăcere omenească, noi trebuie totuşi să-i dăm cele trebuincioase fratelui.
Şi i-a spus pilda aceasta:
– Doi plugari locuiau în acelaşi sat, iar unul dintre ei, semănând, a treierat puţine (roade) şi cu neghină, pe când celălalt, neîngrijindu-se să semene, n-a secerat nimic-nimic. Dacă vine foamete, care din cei doi va trăi?
– Cel care a treierat puţine roade, şi cu neghină.
– Aşa şi noi, să semănăm câte puţin, fie şi cu neghină, ca să nu murim de foame

Povestea avva Casian: ne-am dus eu şi sfântul Gherman în Egipt, la un bătrân. Şi găzduindu-ne el, l-am întrebat:
– De ce când vă vin oaspeţi fraţi străini, nu păziţi canonul postului nostru, aşa cum l-am primit în Palestina?
– Postul este cu mine pururea, dar pe voi nu pot să vă păstrez pururea la mine. Iar postul este lucru şi folositor, şi neapărat, dar ţine de alegerea noastră. Împlinirea iubirii însă o cere neapărat legea lui Dumnezeu. Căci primindu-l pe Hristos în voi, trebuie să vă îngrijesc cu toată sârguinţa. După ce vă petrec pe voi, pot să încep iar canonul postului. Căci fiii mirelui nu pot posti, în vremea în care mirele este cu ei; când se va lua mirele de la ei, atunci au voie de postesc.
Pentru avva Casian, Patericul Egiptean

din “Problemele vietii”
Editura Egumenita

Multe sunt lucrurile care îi caracterizează pe creştini, dar mai presus de toate sunt pacea şi iubirea. De aceea a spus Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35) şi Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă (Ioan 14, 27).

٭

Nimic nu umple mai mult sufletul de desfătare decât faptul de a iubi şi de a fi iubit.

٭

Nimic nu arată mai bine vrednicia unui stăpân decât dragostea şi grija faţă de supuşii săi. Aceasta este trăsătura caracteristică a stăpânilor buni. Dacă stăpânul îl iubeşte pe supusul său, toate problemele se rezolvă şi peste toate domnesc liniştea şi ordinea.

٭

Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înşine; căci rana pe care vor să ne-o facă nouă, o primesc, de fapt, ei. Aşa cum cei care dau cu piciorul în cuie şi se laudă cu aceasta sunt vrednici de plâns, la fel şi cei care îi nedreptăţesc pe alţii sunt vrednici de mila noastră, deoarece îşi rănesc propriile lor suflete.

٭

Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alţii nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioşi. Creştinii nu trebuie să iubească aşa cum iubesc necredincioşii.

٭

Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul.

٭

Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască.

٭

Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău şi mădular al trupului tău şi capul tău şi fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel care te iubeşte atât de mult?”

L-a întrebat un frate pe avva Iosif:
– Ce să fac? Fiindcă nici nu pot să îndur răul, nici să lucrez şi să dau milostenie?
– Dacă nu poţi să faci nici una din acestea două, măcar păzeşte-ţi conştiinţa faţă de aproapele de tot răul, şi te vei mântui.
Pentru avva Iosif din Panefó, Patericul Egiptean

Am intrat in Lagar ca un necredincios si tot asa am fost eliberat de acolo, traindu-mi viata in acest fel pana in clipa de fata. De fapt, experienta Lagarului, cu arbitrariul sau infricosator cu tot, m-a intarit in necredinta. Aceasta experienta nu mi-a ingaduit - si in continuare nu-mi ingaduie - sa concep vreo forma a providentei sau a vreunei autoritati transcendente.

Dar trebuie sa recunosc ca era sa cad prada odata (si numai odata) tentatiei de a ceda, de a cauta refugiu in rugaciune. Asta s-a intamplat in octombrie 1944, intr-un moment in care am simtit cat se poate de lucid iminenta mortii. Dezbracat si inghesuit intre camarazii mei la fel de goi, cu cartela nominala in mana, asteptam la coada sa ajung la "comisia" care cu o singura uitatura urma sa decida daca sa merg imediat la camera de gazare, sau daca eram destul de puternic pentru munca. Pentru o clipa am simtit nevoia sa cer ajutor si sprijin; apoi, in ciuda chinului meu, stapanirea de sine a avut castig de cauza. Regulile jocului nu se schimba la sfarsitul meciului, nu se schimba nici cand esti pe cale sa pierzi. O rugaciune in astfel de circumstante ar fi fost nu doar absurda, ci obscena, o adevarata blasfemie, cel mai mare sacrilegiu de care un necredincios e capabil. Am respins tentatia: stiam ca daca s-ar fi intamplat sa supravietuiesc, mi-ar fi fost rusine de mine.

Citat din cartea The Drowned and the Saved, de Primo Levi, aparuta in 1986 in limba engleza.
Traducerea imi apartine.

poor him!
iar pt. altii, temnita a fost de-a dreptul un "privilegiu".
"Există o taină a suferinţei. Puţini sunt dispuşi să o afle de bunăvoie. Cei mai mulţi o confundă cu răul, iar atunci când se confruntă cu ea, o pun pe seama absurdului existenţei.
Revolta raţiunii, declanşată spontan le ecranează atunci orice posibilitate de a înţelege ce se întâmplă cu ei. Este greu a învăţa din durere.
Şi totuşi, acesta este singurul ei rost: curăţarea de egoism, regăsirea solidarităţii umane şi reapropierea de Dumnezeu.
Există oameni pentru care experienţa închisorii a fost calea de descoperire a adevăratei credinţe: doar supraomenescul poate birui subumanul.

Unul dintre puţinii care au avut tăria să retrăiască în scris infernul închisorii comuniste, pentru a ne arăta cum iadul se poate transforma în poartă spre paradis, este Nicoleta Valeria Grossu, autoarea romanului autobiografic "Binecuvântată fii, închisoare!"

"Acum, în celulă, aveam impresia că retrăiesc clipele din toamna anului 1948, cînd, într-o după-amiază liniştită, ascultam cuvintele blînde şi drepte spuse de un om credincios, venit în vizită la Sabina. Am înţeles atunci o mulţime de adevăruri esenţiale, ce pot fi rezumate în cîteva cuvinte simple: „Viaţa omului pe pâmînt nu are sens decît dacă e trăită pentru a te bucura de veşnica împărăţie a Cerurilor"

A zis avva Isaac: când eram tânăr, şedeam cu avva Cronie şi niciodată nu mi-a spus să fac vreun lucru, deşi era bătrân şi tremura; ci singur se scula şi îmi da mie ulciorul şi celorlalţi la fel. Am stat şi cu avva Theodor al Fermei – nici el nu-mi spunea vreodată să fac ceva, ci chiar şi masa o întindea singur şi zicea: frate, dacă vrei, hai la masă. Eu îi spuneam: avvo, am venit la tine ca să mă îmbunătăţesc – cum de nu-mi zici vreodată să fac ceva? Bătrânul însă tăcea mâlc. Eu m-am dus şi le-am dat de veste bătrânilor. Bătrânii au venit, zicându-i:
– Avvo, a venit fratele la sfinţenia ta să se folosească, şi de ce nu-i spui niciodată să facă ceva?
– Oi fi stareţ, să-i dau porunci? Eu oricum nu-i zic nimica, dar dacă vrea, să facă şi el ce mă vede făcând.
De atunci i-am luat-o înainte şi făceam ce vroia bătrânul să facă. El ce făcea, făcea în tăcere – şi asta de la el am învăţat, să lucrez în tăcere.
Pentru avva Isaac, preotul Chiliilor, Patericul Egiptean

A spus avva Ioan Colobós, că un bătrân înduhovnicit s-a zăvorât, şi era foarte vestit în oraş (Alexandria) şi avea slavă mare. Şi i s-a dat de veste „trage să moară cutare dintre sfinţi, haide, să-l îmbrăţişezi până nu se săvârşeşte”. Şi s-a gândit el „dacă ies ziua, oamenii vor alerga înaintea mea şi mă vor slăvi mult, şi nu voi avea pace. Mă voi duce deci noaptea pe întuneric, ascuns de toţi”.
A ieşit seara din chilie pe furiş, şi iată doi îngeri trimişi de la Dumnezeu cu făclii, luminând înaintea lui. Şi atunci tot oraşul a alergat să vadă slava. Şi pe cât crezuse că fuge de slavă, cu atâta mai mult a fost slăvit. Prin aceasta s-a împlinit cuvântul scris „tot cel ce se smereşte se va înălţa” (Luca 14, 11.).
Pentru avva Ioan Colov, Patericul Egiptean

Se spunea despre avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinţii şi a rămas orfană; şi se chema Paisia. S-a gândit să-şi facă din locuinţă han, unde să tragă părinţii de la Sketis. Şi aşa a fost hangiţă multă vreme şi îi îngrijea pe părinţi. Cu vremea, când i s-au împuţinat bunurile, a început să fie lipsită. S-au lipit de ea oameni stricaţi, şi au abătut-o de la ţelul ei cel bun. Apoi a început să trăiască rău, de a ajuns să şi curvească. Au auzit părinţii şi s-au necăjit foarte, şi l-au chemat pe avva Ioan Colobós, zicându-i: am auzit despre sora aceea, că trăieşte urât. Ea când a putut şi-a arătat mila faţă de noi; şi acum noi să-i arătăm milă şi s-o ajutăm. Osteneşte-te deci până la ea şi după înţelepciunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, tocmeşte cele ce o privesc.
Avva Ioan s-a dus la ea, şi i-a zis băbuţei portăriţe: spune-i stăpânei tale că am venit! Ea l-a mânat de acolo, zicând:
– Voi de la început i-aţi mâncat averea şi acum e săracă.
– Spune-i, că pot să-i fiu de mare folos.
Slujitorii ei i-au zis rânjind:
– Ce vrei să-i dai, de vrei să te întâlneşti cu ea?
– De unde ştiţi ce vreau să-i dau?
Bătrâna a plecat, spunându-i de el. Tânăra îi spuse:
– Călugării aceştia mişună mereu pe lângă Marea Roşie şi găsesc mărgăritare. Împodobindu-se îi zise:
– Vrei să-l chemi? Când veni el, ea se şi întinsese în pat. Avva Ioan a venit, aşezându-se alături de ea, şi a privit-o în faţă zicându-i:
– De ce-l învinuieşti pe Hristos, de ai ajuns aici?
Ea a auzit, înmărmurind. Iar avva Ioan şi-a plecat capul în jos, începând să plângă în hohote. Ea îi spuse:
– Avvo, de ce plângi?
El ridică capul, apoi s-a aplecat plângând, şi îi zise:
– Văd cum Satana joacă pe faţa ta şi să nu plâng?
– Este căinţă, avvo?
– Da.
– Du-mă unde vrei.
– Hai să mergem.
Şi ea se ridică, urmându-l. Avva Ioan văzu că nici n-a orânduit, nici n-a spus nimic despre casa ei, şi s-a minunat. Când au ajuns în pustie, se făcuse seară. El i-a făcut din nisip un mic căpătâi şi l-a însemnat cu semnul crucii, spunându-i:
– Culcă-te aici.
Şi-a făcut şi lui la o mică depărtare, şi-a făcut rugăciunile, culcându-se. Spre miazănoapte s-a trezit, văzând o cale de lumină, trainică, de la cer până la ea, şi văzu îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Atunci se ridică şi o clinti cu piciorul. Când văzu că murise, se aruncă cu faţa la pământ. Şi a auzit că un ceas al căinţei ei fusese primit mai bine decât căinţa multor zăbavnici şi care nu arătau căldura căinţei sale.
Pentru avva Ioan Colov, Patericul Egiptean

Mândria vine înaintea căderii.

Cine de oameni nu se ruşinează, nici de Dumnezeu nu se înfricoşează.

Asa cum Sfantul are un trecut tot asa si pacatosul are un viitor.

Tot avva Theofil arhiepiscopul a venit odată la Sketis. Adunându-se fraţii, îi ziseră avvei Pamvó:
– Spune-i un cuvânt papei, ca să se folosească
– Dacă nu se foloseşte de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu se va folosi.
Pentru Avva Theofil arhiepiscopul, Patericul Egiptean

Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului.
Sfantul Grigorie cel Mare

Au venit odată părinţii la Alexandria, chemaţi de Theofil arhiepiscopul, ca să facă rugăciune şi să surpe templele. Şi mâncând ei cu el, li s-a adus carne de viţel, şi au mâncat, nebănuind nimica. Şi luând episcopul un copan, îi dete bătrânului de lângă el, zicând:
– Ia un copan bun şi mâncă, avvo.
– Noi până acuma am mâncat verdeţuri; dacă e carne, nu mâncăm.
Şi nici unul din ei n-a vrut să mai guste din ea.
Pentru Avva Theofil arhiepiscopul, Patericul Egiptean

A spus avva Theodor cel de la Sketis: vine gândul şi mă frământă şi mă stânjeneşte, dar fapt nu poate să facă, ci doar mă împiedică de la fapta bună; dar omul veghetor îl izgoneşte, sculându-se la rugăciune.
Pentru Avva Theodor cel de la Sketis, Patericul Egiptean

L-a întrebat un frate:
– Ce este lucrarea sufletului, pe care acum o avem neînsemnată, şi ce este lucrarea neînsemnată, care ne este acuma lucrare de căpetenie?
– Toate cele care se fac din porunca lui Dumnezeu, sunt lucrarea sufletului; cele pe care le facem după mintea noastră, lucrând şi strângând, trebuie să ne fie neînsemnate.
– Lămureşte-mă.
– Dacă auzi despre mine că sunt bolnav şi vrei să mă cercetezi şi îţi zici „trebuie să-mi las lucrul, şi să plec acuma; hai să-l isprăvesc, şi atunci plec” atunci îţi mai vine şi altceva şi apoi nu mai pleci deloc. Apoi un alt frate îţi zice: dă-mi mâna, frate! Şi spui „trebuie să-mi las lucrul meu, şi să plec să lucrez cu el”. Dacă nu mergi, laşi porunca lui Dumnezeu, care este lucrarea sufletului, şi faci ceea ce e lăturalnic, care este lucrul mâinilor.
Pentru Avva Theodor al Fermei, Patericul Egiptean

Fie Doamne voia Ta sa fie in toate ,si nu dupa mintea noastra ! De mult folos sunt aceste povestiri cu talc !

Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul din chinovia peşterii avvei Sava şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt.
– În zilele părinţilor noştri erau iubite aceste trei virtuţi: neaverea, blândeţea şi înfrânarea; acuma stăpânesc între monahi lăcomia de averi şi de mâncare, ca şi obrăznicia. Păzeşte-le pe care vrei.
Pentru Avva Ilie, Patericul Egiptean

Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul din chinovia peşterii avvei Sava şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt.
– În zilele părinţilor noştri erau iubite aceste trei virtuţi: neaverea, blândeţea şi înfrânarea; acuma stăpânesc între monahi lăcomia de averi şi de mâncare, ca şi obrăznicia. Păzeşte-le pe care vrei.
Pentru Avva Ilie, Patericul Egiptean

A spus unul dintre părinţi despre avva Xoïos tebanul, că s-a dus odată la muntele Sinai, şi, când a plecat de acolo, i-a ieşit un frate înainte, care i-a zis cu suspin:
– Ne necăjim, avvo, de lipsa de ploaie.
– Atunci de ce nu vă rugaţi şi nu-i cereţi lui Dumnezeu?
– Ne şi rugăm, facem şi litanii, şi tot nu plouă.
– Negreşit nu vă rugaţi cu dinadinsul. Vrei să cunoşti că aşa este?
Atunci îşi întinse mâinile la cer în rugăciune, şi plouă îndată. Fratele văzu, spăimântându-se, şi căzu cu faţa în jos, închinându-i-se, dar bătrânul fugi. Fratele le dădu de ştire tuturor ce se întâmplase, iar ascultătorii l-au slăvit pe Dumnezeu.
Pentru avva Xoïos, Patericul Egiptean
A mai zis: nu voi cum ţi se pare ţie, ci cum îi place lui Dumnezeu să ţi se întâmple; şi vei fi netulburat şi mulţumit la rugăciunea ta.
dacă vrei să te rogi cum se cade, nu amărî sufletul nimănui, că altfel în zadar alergi

Spuneau despre avva Daniel, că atunci când au venit barbarii la Sketis, au fugit părinţii. Iar bătrânul a spus: dacă nu poartă Dumnezeu grijă de mine, de ce să mai trăiesc? Şi a plecat prin mijlocul barbarilor, şi nu l-au văzut. Şi atunci şi-a spus: iată că s-a îngrijit Dumnezeu de tine, şi n-ai murit. Poartă-te şi tu omeneşte şi fugi ca părinţii.
Pentru Avva Daniel, Patericul Egiptean