Iisus pe Cruce
 

Am o intrebare , de ce cu putin timp inainte de a si da Duhul Iisus a strigat , la Tatal ceresc ''Elohim.Elohim de ce M-ai parasit?'',ca si cum nu ar mai fi putut suporta , cu toate ca El sa jertifit de buna voie,????

Se implineau cele spuse in Psalmul 21.Nu pentru El era strigatul ci pentru noi>vezi Sf.Grigore de Nazianz: ,,Hristos nu a fost părăsit de Tatăl, dar ia asupra Sa condiţia omului: noi eram părăsiţi şi dispreţuiţi şi El ne-a răscumpărat luând asupra Sa păcatul nostru".

,,Nae Ionescu avea toată dreptatea cînd spunea că creştinismul nu este, în ultimă analiză, decît «soluţia dumnezeiască a problemei lui Iov». Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină.Cabasilas tâcluia astfel aceste cuvinte: „Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăși. Puterea morții stă în autonomia ei, dar Hristos își dăruiește moartea Tatălui și de aceea în Hristos cea care moare e moartea: „Cu moartea pre moarte călcând””. De atunci, nici un om nu mai moare singur."

Ca de fiecare data, adevarul ne este revelat abia dupa ce el se sedimenteaza . In primul moment suntem contrariati, revoltati, mirati si nu pricepem de de Dumnezeu nu intervine intr-un moment anume pentru a face dreptate. De fapt este vorba de dreptatea inteleasa de noi, de conditia noastra limitata. Daca am cunoaste din timp intraga "alchimie" ar insemna sa fim insasi dumnezei. Mantuitorul nu era parasit, iar in ceruri, ingerii plangeau. Pe cruce era omul simplu, suferind groaznic si pedepsit pe nedrept, dar care inca mai avea puterea sa ierte si sa iubeasca. Daca Dumnezeu i-ar fi inlaturat durelile si suferinta, jertfa nu ar mai fi avut nici o relevanta! Ideea este ca fara acceptarea "crucii" si a suferintei, nu ne vom putea mantui.

A nu se înţelege că sentimentul de părăsire nu a fost real, lucru lămurit de Biserică prin secolul al III-lea cu ocazia controversei pelagianiste.

Eu ma gindesc asa: poate ca daca nu s-ar fi simtit parasit de Dumnezeu, jertfa Domnului nostru Iisus Hristos nu ar fi fost totala. El a simtit durerea atat in Sfant trupul Sau cit si in sufletul sau pina in adancul fiintei sale divino-umane!
Pr. Savatie Bastovoi spunea undeva ca Hristos a fost ultimul om care a murit singur, caci prin jertfa sa a impacat Cerul cu Pamantul si recreat legatura atat de speciala dintre Dumnezeu si oameni! Sfintii Martiri ai Bisericii Crestine nu ar fi putut duce jertfa lor suprema la capat fara sa fie intariti de Hristos! Domnul nostru Iisus Hristos a purtat durerea sufleteasca prin partea sa divina rasadita in el de Duhul Sfant!
Lucrurile sunt prea adanci si tainice pentru ca mintea omeneasca sa le poata cuprinde! Doamne ajuta!

La asta m-am referit
 

,, La I Cor. 6, 20 şi 7, 23 Pavel stăruie: „Aţi fost cumpăraţi cu preţ.” Cu preţ cinstit. întreg. Dumnezeu n-a înşelat pe nimeni: nici pe diavol, nici pe noi; nici pe sine nu s-a înşelat. N-a plătit cu aparenţă de suferinţă, cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Preţul nu l-a plătit o fantasmă; came din carnea noastră, sînge din sîngele nostru." (N. Steinhardt, “Jurnalul fericirii“)

Tot Apostolul Pavel,in Galateni 2:20 spunea: ,,M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

La aceste doua aspecte conjugate m-am gandit cam am spus acel lucru.De aceea am si postat acel citat din Sf.Grigore de Nazianz.

Pentru că el a suferit şi ca om, a avut slăbiciunile umane: foame, sete, în acest caz durere.

Aceste cuvinte sunt marturia intruparii Domnului, a faptului ca Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca a luat firea noastra cazuta in pacat. Strigatul e dovada ca omul nu mai era unit cu Dumnezeu. Daca ar fi fost un simplu om, ar fi ramas doar la aceste cuvinte, insa, pentru ca a fost si Dumnezeu, a biruit moartea.

Prin cuvintele "Doamne, Dumnezeule, de ce m-ai parasit?", Hristos dovedeste experienta sentimentului singuratatii avut in fata mortii. Cutremuratoare cuvinte!
Dar important e ca acelea nu sunt ultimele Sale cuvinte, strigatul lui final fiind: "Parinte, in mainile Tale imi dau sufletul Meu".Deci El nu dispera, asemenea omului pacatos, separat de Dumnezeu, ci stie ca va fi scapat, ca moartea Sa va fi somn.

Hristos
 

Este vorba de o neputinta omeneasca, de aia a spus acele cuvinte...........sa nu uitam ca mantuitorul Hristos a fost si om nu numai Dumnezeu!

Sa incerc sa explic si mai clar de ce anume am postat acel citat(tot ce s-a spus pina acum este extrem de corect)in raport de ce s-a intimplat atunci,de consecinte si cu privire la intrebarea topicului.O sa apelez la o sursa ortodoxa:

,,Dragii mei, nu e putin lucru sa ai sentimentul vesniciei in tine.Nu te poti teme de moarte daca stii ca aceasta nu este decat adormirea trupului, pentru intoarcerea sufletului in Sanurile Domnului.Va dati seama ce-ar fi fost lumea fara Hristos? Bucurati-va ca S-a nascut si nasteti-L mereu in inimile voastre. Cu El putem totul, fara Hristos nu putem nimic. Repetati-va asta intreaga viata si veti gresi mai putin, nu va veti mai teme si veti putea birui.Traiti pe Hristos in orice moment."

Am gasit asta intr-o predica a Parintelui Arsenie Papacioc.Am si postat acel citat din Galateni 2:20.Subscriu la tot ce ati spus toti cei care ati postat,in esenta(parerea mea) doamna/domnisoara Hanico a pus veridictul (,,Lucrurile sunt prea adanci si tainice pentru ca mintea omeneasca sa le poata cuprinde)iar eu as subscrie ca intentie la cele spuse de Mosh Neagu.

Acolo, pe cruce, in ceasul mortii, Isus a luat asupra Sa pacatele noastre. Spune Cuvantul "Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi - fiindca este scris: "Blestemat e oricine este atarnat pe lemn" (Galateni 3:13) " .. Nu-mi pot imagina ce anume a simtit, dar trebuie sa fi fost ceva greu de descris in cuvinte ... Poate ca cel mai greu I-a fost atunci cand Tatal Si-a intors fata de la El ... Desigur, acest lucru S-a intamplat pentru ca Dumnezeu fiind Sfant, Sfant, Sfant, El nu poate sta in preajma pacatului ... Iar Isus, in acel ceas, avea aspura Sa toate pacatele lumii ... Eu asa inteleg ce anume s-a intamplat acolo, in acel ceas ...

Duhovnicul meu spunea că avem tendinţa de a complica unele lucruri simple. Aşa şi aici, ne complicăm atât cu ce a simţit Iisus pe cruce, e simplu El a fost şi Om aşa că a suferit cu trupul şi a mai suferit pentru păcatele noastre.

De observat ca acest strigat,este prima si singura data cand ,Dumnezeu il paraseste pe Iisus.
Tot timpul activitatii lui Iisus pe paamant,Dumnezeu a fost langa El.Si la invierea lui Lazar,si la inmultirea painilor,si la botezul in Iordan,si la schimbarea la fata,intotdeauna Dumnezeu a fost alaturi de Fiul Omului. Este singurul si cel mai din urma moment,in care Dumnezeu il paraseste.
De ce? Se recompune de fapt primul moment al despartirii omului de Dumnezeu,cand Adam a descoperit ca este gol.Pana atunci,Adam umbla in rai,alaturi de Dumnezeu,si nimic nu il despartea de harul divin.Doar dupa savarsirea pacatului,Adam se trezeste singur.
Iisus coboara experienta Sa,pana la cea a lui Adam,trezindu-se singur in fata mortii,dar fara a avea vina pacatului.Prin aceasta Iisus retraieste alungarea din Rai,dar fara vreo vina.
Astfel se omoara pacatul,prin pedepsirea Celui fara de pacat.
Este ultimul act de rascumparare ultima jertfa care e adusa de Mantuitor,si anume parasirea de Dumnezeu.Dupa aceasta ,nu mai urmeaza decat moartea,caci nu mai este nimic de pierdut.

Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul:
"A spus cuvintele: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit”, pentru că si-a impropriat persoana noastră. Căci Tatăl nu este Dumnezeul lui Hristos, afară numai dacă, despărţind pe cale abstractă
vizibilul de spiritual, s-ar fi aşezat în acelaşi rând cu noi, şi nici n-a fost părăsit vreodată de Dumnezeirea Sa, ci noi suntem cei părăsiţi si noi cei trecuţi cu vederea. Pentru aceea s-a rugat, pentru că si-a împropriat firea noastră."
Si mai jos Sfantul Ioan Damaschinul si explica aceasta impropiere a firii noastre in urmatorul capitol:
"Despre împroprierea firii noastre
Trebuie să se ştie că sunt două feluri de împroprieri: una firească si
substanţială si alta personală şi relativă, Impoprierea firească şi substanţială este aceea potrivit căreia Domnul, pentru iubirea de oameni, a luat firea noastră şi toate însuşirile fireşti, căci s-a făcut om prin natură şi cu adevărat si a experimentat însuşirile fireşti, împroprierea personală şi relativă este atunci când ia locul altei persoane, pe baza unei relaţii oarecare, adică mila sau dragostea, sau când rosteşte în locul altei persoane pentru ea cuvinte care nici într-un caz nu se potrivesc Lui. Potrivit acestei împroprieri personale şi relative şi-a împropriat blestemul si părăsirea noastră şi cele asemenea care nu sunt fireşti, fără ca El să fie sau facă acestea, ci a luat persoana noastră şi a fost aşezat în acelaşi rând cu noi. Un astfel de sens au cuvintele: „S-a făcut blestem pentru noi”."