?post cu fructe de mare?
 

Buna seara!
Am o nedumerire si sper sa ma poata lamuri cineva: calamarii si celelalte fructe de mare sunt de post? Atunci, ar putea \"intra\" in aceeasi grupa si pestele?
Va multumesc!

Eu mananc si fructe de mare(calamari inclusiv), cand e dezlegare la peste in post.Mi se pare logic.Vineri de Sfantul Ioan,daca aveti vreun Ioan in familie (La Multi Ani!), da,puteti gati si peste si fructe de mare!:1:

Iti dau mai jos raspunsul primit de la Parintele George (pentru ca mi-a fost coleg de liceu si sintem apropiati), la care apelez ori de cite ori am vreo intrebare la care caut raspuns.
Cind nu e disponibil Parintele George, il zapacesc de cap pe Parintele Grigore, preotul nostru paroh.

" eu: Parinte, am o dilema: sint fructele de mare de post au ba? Este adevarat ca Biserica Ortodoxa Romana a rinduit ca fructele de mare sint de post? Ca eu nu stiu ce sa mai cred cu internetul asta in care fiecare scrie ce vrea...

Parintele George:
Da, sunt de post! Calamari, caracatita, sepie...
Insa...
Atitudinea este importanta.
Adica, daca ai spus: "as manca ceva bun"...
Sau: "mi-e pofta de...", deja, adio cumpatare, adio post!

Eu: gata, am inteles!

Parintele George: Pentru un om bolnav, spre exemplu, însăşi boala este un post şi nu este nevoie de a-l istovi şi cu careva restricţii alimentare.

Eu: ...decit daca isi doeste el asta, ceea ce e alta poveste. Am inteles.

Parintele George: Duhovnicul meu imi zice: doar foamea si setea sunt de post.
A posti e un fel de a mânca supa sau ciorba din farfurie întinsă.

Eu: Postul e infrinare, despre infrinare. La infrinare si jertfa se reduce totul. Pentru mine toate alea nu sint de post, ca imi plac prea mult."

Intr-o carte a parintelui Cleopa scria ca nu sunt de post, ca ar fi chiar pacat sa se manance, dar per ansamblu am inteles ca prima Biserica ce a dat dezlegare la aceste fructe de mare ar fi fost a Greciei, deoarece pe unele insule traiesc oameni saraci care-si duc existenta consumand si astfel de fructe.
Nu stiu daca se consuma si pe muntele Athos,nu cred, am inteles ca ar fi de post in anumite conditii, ori la noi nu stiu daca cresc in apele teritoriale astfel de vietati marine.

Eu cred că și bunul-simț ne învață câte ceva, dacă-l ascultăm. Imaginați-vă sumedenie de insule aride, unde oamenii trăiesc doar din pescuit. Ce ar putea mânca în zilele de post? Dau deoparte peștii și mănâncă ce mai rămâne (așa-numitele fructe de mare). Este un pogorământ.

Dar la noi, care avem toate bunătățile de post, ce ar însemna să mai adăugăm și fructe de mare? N-ar fi un moft? Am aflat de la tatăl meu cum se postea la țară în vremea copilăriei lui. Când ieșeau din Postul Mare, pe oameni îi lua vântul de slabi ce erau. Pentru că mâncau doar fasole fiartă, cartofi fierți, varză fiartă, toate cu mămăligă sau pâine, niște nuci, prune uscate. Fără ulei.

Noi, însă, care găsim la supermarket mii de sortimente inclusiv de post, fructe, semințe la discreție, vrem să ne amăgim că postim, mai adăugând și tot felul de alte bunătăți. Da, cum spunea părintele de mai sus, fără foame și sete nu este post.

De acord!
Cu atata bogatie de legume ,fructe,exotice ,tropicale,seminte multi se trezesc ca fructele de mare le mai lipseste din post.
Cel mai mult ma amuza colectivitatea de greci din America...ei locuiesc in America,tara tuturor posibilitatilor,dar mananca in post asa cum se manca pe timpul secetei in Grecia,cand s-a facut dezlegare la aceste vietati marine.

Si mai au un obicei foarte curios(cel putin pt mine) : zic ca postul este doar cu interdictie la uleiul de masline, dar orice alt ulei este acceptat in post.
La noi postul este fara ulei,clar -fara a se specifica care este interzis si care acceptat.

Poate unii sunt originari din acele sate/insule sarace, sau au radacini puternice in familie de acolo.

Pe Athos postul de la ulei exclude orice tip, daca obiceiurile culinare ale grecilor sunt preponderent cu ulei de masline, a se abtine de la el in post e ca si cum s-ar abtine de la tot.

Nicidecum, sunt in America de vreo 3 generatii.
Oricum,idea este ca sunt posibilitati de"supravietuire"in post ,mai ales in lumea "civilizata".
Fructele de mare sunt un moft,permis doar de o lege,interpretata mot-a-mot.

Asa este, m-am convins de aceasta dupa ce am citit ce spunea parintele Cleopa, de altfel saracia si apropierea de habitatul vietatilor respective ar fi singura situatie unde dezlegarea ar functiona ca ingaduinta nu ca regula.

Sa nu judecam pe nimeni. Mereu si mereu ne uitam in gradina altuia.
Si eu spun ca in post este vorba de jertfa, de a renunta la ceva placut.
Daca grecii traiesc cu ulei de masline, a nu-l consuma inseamna jertfa si deci post.
Si eu am auzit ca in unele locuri fructele de mare sunt de post.
Mie nu-mi plac si nu le mananc nici de dulce.

Si eu stiu ca postul fara ulei este numai pentru manastiri, la fel cum numai in manastiri se tine post si lunea.
Nu stiu, eu asa am fost invatata si sunt destui care stiu si fac asa.

Si daca este asa inseamna ca cel putin jumate din produsele considerate de post si sunt trecute si in carti cu retete de post, nu sunt valabile: salate, seminte (mai ales alea de floarea soarelui au ulei in ele), cartofi si alte legume prajite, halva, biscuiti, strudele si alte lucruri care sunt denumite de post si au ceva grasime (chiar vegetala) in ele, masline, nuci si tot felul de alune (si alea au grasime in ele), covrigi, paine etc.
Inseamna ca toate produsele de post din comert nu sunt bune, ca au totusi ulei.

Nu ai voie sa mai mananci nimic in post, pentru ca in orice, chiar si in fructe si legume exista grasime. Avocado este si el o leguma cu grasime in ea, deci nu avem voie s-o mancam in post.

Si mierea n-ar fi nici ea de post...

Nu stiu, eu vad in jurul meu ca lumea tine post normal cu ulei.
Mie nu-mi plac grasimile in general, de nici un fel, dar ele sunt necesare in mancaruri. Sunt inevitabile.

Si nu stiam ca veganii nu mananca nici ulei.

Si ma intreb atunci si altceva - produsele care se impart la parastase in perioade de post care mai sunt?
Si mai ales ce facem cu vinul? N-ar trebui sa renuntam la parastas si la el?
N-ar mai trebui sa fie parastase in post.

Veganii consuma ulei. Veganii nu consuma nimic de origine animala si nici nu poarta haine din piele sau lina - in general nu se folosesc de nimic care implica suferinta unui animal; iar veganismul nu are nimic de a face cu postul - veganismul e un stil de viata facut pe un considerent total diferit de al postului.
Oricum, vad ca exista material in site despre post, si foarte bine documentat:
http://www.crestinortodox.ro/paste/p...lor-71107.html

Se pot face mancaruri in care legumele sunt la inceput calite in putina apa; salatele se pot face cu seminte ,avocado si nuci - nimeni nu le-a interzis , nu mai dramatiza!
Daca exista cat de cat vointa se poate tine post fara ulei macar o zi pe saptamana sau macar o jumatate de zi.

O salata cu naut fiert,ceapa, sfecla fiarta si masline ,cu sare si lamaie este foarte hranitoare si buna la gust fara a simti nevoia sa-i pui ulei.

Nu stiu de ce vorbim de vin si de ulei in parastase deoarece in posturi sunt dezlegari de ulei si vin de obicei Sambata si/sau Duminica ( iar parastasul se face in sambata mortilor nu??) .
Poti sa faci parastase si in afara postului, la praznice mari nimeni nu te tine!

Cine a zis ca mierea nu este de post? Dpdv ortodox ??

Noul Testament in Sfanta Evanghelie dupa Marcu precizeaza in cap. 1 v. 6
”Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.”

Ioan Botezatorul cred ca a tinut post toata viata sa nu a gustat carne, nu vad de ce nu ar fi mierea de post.

Iorest, nu cred că ăsta este argumentul pentru care mierea e de post, pentru că atunci am putea mânca și lăcuste. Pe vremea sfântului Ioan Botezătorul încă nu se stabilise rânduiala postului așa cum o știm astăzi. Mierea e de post pentru că nu conține elemente de origine animală. Confuzia unora provine din faptul că ar fi produsă de albine; însă ele nu fac decât să amestece nectarul florilor transformându-l în miere.

Nu, nu. Sf. Ioan Botezatorul nu a mancat carne, nici lacustele pe care le stim noi. Lacustele la care face referire biblia sunt niste plante din desert. Cred ca erau destul de neplacute la gust, oricum, prea putin hranitoare.
Sf. Ioan Botezatorul a fost pe pamant adevarat inger in chip de om in lupta cu pacatul si a dus o viata ascetica. Nu s-a delectat nici macar cu insecte.

Lăcuste de post, așadar. Am crezut inițial că glumești. Faptul că ar fi mâncat insecte nu știrbește cu nimic asprimea ascezei pe care a dus-o. Dacă trăiești în pustiu, ceea ce găsești cu greu îți ajunge să supraviețuiești, așa încât orice e de post. Nu mai e cazul să fii selectiv că o fi cu proteină animală sau nu.

Asadar, hai sa dezbatem cat de ascet ar fi fost daca ar fi mancat insecte. Nu, multumesc. Ideea de baza s-a retinut - lacustele nu aveau carnita.

Da,s-a mai dezbatut cu ani in urma acest subiect al "lacustelor"din postul Sf. Ioan Botezatorul.
Confuzia este facuta de traducere,dar cum spunea si colegul Cristian, nu i se stirbeste sfintenia si lucrarea duhovniceasca de la niste insecte!
Chiar daca ar fi mancat insecte! Cu atat mai mult ca nu a mancat...

Se mai intampla ca informatia sa nu poate fi primita ca atare, nu-i bai.
Deci mierea e de post. De asemenea, versetul dat de Iorest e un bun argument!

Mă tem că e o traducere forțată, determinată de o scrupulozitate excesivă față de înțelesul postului. În edițiile recente ale Bibliei n-am găsit nicio notă cum că lăcustele erau, de fapt, plante.

Între timp, am dat peste un comentariu din ziarul Lumina:
„Hrana lui, constituită din miere sălbatică şi lăcuste, animale socotite curate în cartea Leviticului, dar care aveau gust şi miros neplăcute, ne arată că nu mâncarea şi gustul bun sunt scopurile activităţii sale, ci că Proorocul Ioan mănâncă doar ca să trăiască, nu trăieşte ca să mănânce“, sublinia la 4 ianuarie 2009 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel.”

informatii care impaca pe toata lumea
 

NOTE ADIŢIONALE LA CAPITOLUL 3

NOTA 1

Conform celor spuse de Matei 3,4 şi Marcu 1,6 dieta lui Ioan Botezătorul consta din lăcuste (gr. akrides, pluralul de la akris) şi miere sălbatică. Nu ştim dacă scriitori Evangheliei înţelegeau că Ioan nu mânca nimic altceva sau numai că acestea constituiau articolele lui principale de dietă. De asemenea, este posibil ca lăcustele şi mierea sălbatică să fi fost considerate ca fiind dieta distinctivă a unui profet, tot aşa cum haina de păr de cămilă şi un brâu de curea îl distingeau ca succesor al vechilor profeţi (vezi DA 102). S-ar putea ca Ioan să se fi hrănit cu lăcuste şi miere sălbatică numai atunci când alte alimente nu erau la îndemână. Iarăşi, lăcustele şi mierea sălbatică s-ar putea doar să reprezinte diferitele articole de hrană ce se găseau în pustie şi exprimă în felul acesta un fel oriental plastic de a scoate în evidenţă viaţa lui singuratică şi abstinentă, departe de locurile de întâlnire ale oamenilor.

Din pricină că cuvântul din limba engleză lăcustă însuşi denotă atât a) o insectă, cât şi b) un anumit fel de pomi, în chip natural se naşte întrebarea cu privire la ce constituia dieta lui Ioan împreună cu mierea.

În altă parte din Scriptură, precum şi în literatura greacă contemporană, relativ la chestiunea aceasta, cuvântul akris se referă totdeauna la o insectă, lăcusta. Faptul acesta de netăgăduit a determinat pe cei mai mulţi comentatori să tragă azi concluzia că în relatarea cu privire la Ioan Botezătorul este vorba de insecta aceasta. Este, de asemenea, o realitate că lăcusta a făcut parte din dieta popoarelor din Orientul Mijlociu din antichitate. Potrivit cu legea lui Moise, anumite feluri de lăcuste constituie o hrană curată (Levitic 11,22) şi deci ar fi putut fi permise în dieta unui iudeu. Faptele acestea au determinat pe comentatorii din vremea noastră ca în mod aproape uniform să tragă concluzia că akris din Matei şi Marcu ar trebui să fie înţeles că desemnează insecta cu numele lăcustă şi nu o specie de pom.

Totuşi, din vremuri creştine foarte timpurii a ajuns până la noi o tradiţie răspândită, accentuată şi stăruitoare, în sensul că, în Matei şi Luca, cuvântul akris denotă altceva decât o insectă. Au fost sugerate păsărele, crabi, languste, pere şi alte fructe sălbatice, turte de pâine, roşcove, etc. Diatesaronul lui Tatian (vezi p. 122) zice lapte în loc de lăcuste. Mare parte din acestea sunt evident numai presupuneri, dar pentru una – roşcovă – pare să fie o bază de dovadă lingvistică şi antropologică.

Roşcovul (Ceratonia siliqua) este cultivat extensiv în ţările din jurul Mării Mediteraneene şi este obişnuit în Palestina, de la Hebron spre nord. Fructul, care se coace primăvara târziu, este în formă de teci late ca de fasole şi atinge lungimea de şase până la zece degete. Roşcovele pot fi consumate crude, gătite sau măcinate ca făină şi apoi făcute pâine. Ele pot fi uscate şi păstrate fără termen. Deşi nu deosebit de gustoasă, roşcova are o valoare nutritivă substanţială şi de multă vreme a fost un articol de hrană de bază pentru clasele mai sărace din Orientul Apropiat. Tosephta (Ma’aseroth 2.19 [84]) înscrie roşcovele în lista unor feluri de mâncare şi Mişna (Ma’aseroth 1.3, ed. Soncino a Talmudului, p. 256) specifică faptul că, fiind un aliment, ele trebuie să fie zeciuite. Fiul rătăcitor hrănea porcii cu roşcove (vezi la Luca 15,16). Întâmplător, în limba engleză, roşcovele sunt cunoscute sub numele de locusts, iar fructele acestea sunt numite popular St.- John’s – bread (Pâinea Sf. Ioan). Se spune că negustorii de cereale englezi procură roşcove ca hrană pentru vite sub numele de locusts.

Dovezile tinzând să favorizeze fructul roşcovului ca lăcustele pe care le consuma Botezătorul sunt după cum urmează:

1. Dovezile existente arată că insecta lăcustă este o sursă foarte săracă de hrană şi că ea singură nu ar fi în stare să întreţină viaţa omenească. Conform lucrării lui Hasting Encyclopaedia of Religion and Ethics (art. Locust), valoarea nutritivă a insectei lăcustă este extrem de mică şi este neîndestulătoare, (chiar) cu mierea, să întreţină viaţa. Faptul că lăcustele pe care le consuma Ioan par să fi constituit un element major al dietei sale este împotriva insectei lăcustă şi tinde să favorizeze fructul roşcovului. Faptului acestuia al insuficienţei insectelor lăcustă ca hrană trebuie să-i fie dată o considerabilă pondere în argumentaţia că vreun alt aliment decât insecta este indicat de cuvântul akris.

Este un fapt interesant acela că roşcovele erau un aliment al celor mai săraci din diferite ţări ale Orientului Apropiat şi încă mai este. Iudeii din antichitate aveau o vorbă că atunci când un iudeu trebuie să recurgă la roşcove este semn că trebuie să se pocăiască (Midraş Rabbah, la Levitic 11,1, ed. Soncino, p. 168). Nu este lipsit de însemnătate să observăm în legătură cu aceasta că Ioan era marele predicator al pocăinţei şi că o dietă de roşcove şi de miere sălbatică ar fi corespunzătoare în lumina concepţiei curente de atunci cu privire la a ceea ce ar mânca un predicator al neprihănirii. După cum deja s-a observat, dieta austeră a lui Ioan ar putea, ca şi îmbrăcămintea lui simplă, să fi urmărit să-l caracterizeze în concepţia populară ca asemănându-se profeţilor din vechime.

1. 2. Printre cei dintâi care să combată ideea că dieta lui Ioan cuprindea lăcuste insecte au fost ebioniţii, o grupare creştino-iudaică din Siria a cărei origine poate fi legată cu elementele iudaizante din timpurile NT. Ca şi Esenieni (vezi p. 53), ei erau oarecum ascetici în tendinţele lor şi susţineau o dietă vegetariană. În aparenţă ebioniţii omiteau cu totul menţionarea lăcustelor în cap. 3,4, deşi Epifaniu, un scriitor creştin din secolul al IV-lea, îi acuză că au pus egkrides, turte, în loc de akrides, lăcuste (vezi M. R. James, The Apocryphal New Testament, p. 9; H. A. W. Meyer, Comentariu la Noul Testament, la Matei 3,4). Nu pare că ebioniţii să fi primit manuscrise ale Evangheliei zicând ekrides, ci că ei se poate să fi făcut această substituire în armonie cu principiile lor dietetice. Toate manuscrisele vechi ale Bibliei zic akrides.

2. 3. Părinţii bisericeşti greci, despre care s-ar putea presupune că au avut o cunoaştere mai bună a folosirii limbii greceşti biblice decât scriitorii de mai târziu, erau foarte departe de a fi de acord că akris din Matei şi Marcu înseamnă insecta căreia noi îi zicem acum lăcustă. De fapt, cei mai mulţi dintre ei pare să fi gândit altfel. De exemplu, mulţi considerau akrides (sau akridas) din Evanghelii ca fiind echivalente cu akrodrua, fructe, sau vârfurile fragede ale ramurilor de pomi sau de ierburi.

Într-o predică asupra profeţiei lui Zaharia eronat atribuită lui Crisostom (c. anul 400 d.Hr.) se face o comparaţie între Ilie şi Ioan Botezătorul în care se spune că unul a trăit în munţi, celălalt şi-a petrecut timpul în pustiu; unul a fost hrănit de corbi, celălalt a mâncat lăcuste de plante (akridas botanon). Expresia akridas botanon este tradusă în limba latină herbarum summitates, însemnând vârfuri sau mlădiţe de plante (vezi Migne, Patrologia Graeca, vol. 50, col. 786, 787). În altă predică asupra lui Ioan Botezătorul, atribuită la fel lui Crisostom, expresia akridas ek botanon apare într-o descriere a dietei lui şi este tradusă în limba latină ca summitates plantarum, mlădiţe de plante (ibid., vol. 59, col. 762). O notă la traducerea latină explică cum că Vulgata latină are locustas pentru akrides şi adaugă că prin locustas, Vulgata înţelege nu numai lăcuste dar şi summitates plantarum, vârfuri de plante. O notă la textul grec afirmă că Isidor din Pelusiota, de repetate ori şi mulţi alţi scriitori, dau aceeaşi explicaţie pentru akrides. Isidor de Pelusiota (c. anul 425 d.Hr.) afirmă în mod specific (Epistola 132) că lăcustele pe care le-a mâncat Ioan nu sunt aşa cum cred unele persoane ignorante, vietăţi de soiul cărăbuşilor. Departe de aşa ceva, deoarece în realitate ele sunt vârfuri (gr. akremones; latin. summitates) de plante sau pomi (ibis., vol. 72, col. 270). În Epistola 5 Isidor din nou vorbeşte despre hrana lui Ioan ca fiind vârfuri de plante şi frunze (ibid. COL 183, 184). În Comentariu la Matei (la cap. 3,4), Teofilact din Bulgaria (c. anul 1075) observă: Unii spun că lăcustele (akrides) sunt plante, care sunt numite coarne negre; alţii (spun că ele sunt) fructe sălbatice de vară (ibid. vol. 123, col. 173, 174). În Istoria Bisericească (i. 14) Calistus Nicephorus (c. anul 1400 d.Hr..) spune că Ioan s-a retras în pustii sălbatice, folosinduse de părţile fragede ale pomilor ca hrană (ibid., vol. 145, col. 675, 676). Numeroşi alţii ar putea fi citaţi în aceeaşi direcţie. Scriitorii greci şi traducătorii lor latini par a înţelege prin lăcuste din cap. 3,4, a fi un articol vegetarian de dietă.

continuare
 

Nu se poate spune despre aceşti părinţi ai bisericii că gândirea lor era influenţată, aşa cum pare să fi fost aceea a ebioniţilor, de vreo ezitare de a accepta ideea că Ioan Botezătorul ar fi mâncat alimente cu carne. În măsura în care se cunoaşte, părinţii bisericeşti nu erau vegetarieni. Ar părea să fie cât se poate de dificil de procurat o explicaţie valabilă pentru acordul oarecum general al părinţilor că akrides-urile Evangheliilor înseamnă ceva deosebit decât lăcustele insecte, decât dacă ar fi fost un oarecare temei lingvistic sau că ar fi fost în obiceiurile oamenilor primelor secole creştine.

1. 4. Pare că numele pâinea Sf. Ioan, aplicat la fructul roşcovului, a fost introdus în diferitele limbi europene de peregrinii medievali care se reîntorceau din Ţara Sfântă. În limba germană, de exemplu, acesta este numele specific al fructului. Potrivit cu dicţionarul englez Oxford pâinea Sf. Ioan a apărut într-un dicţionar englez-spaniol din anul 1591, ca sinonim pentru roşcovă.

2. 5. T. K. Cheyne, un învăţat biblic eminent care a scris la începutul secolului, adoptă poziţia că hrana lui Ioan Botezătorul consta din roşcove şi miere sălbatică. El raţionează că cuvântul akrides, în toate cazurile cunoscute ale folosirii lui, înseamnă specific insecta, că lăcustele insecte au fost consumate din timpuri străvechi, dar că bunul simţ, însă, ne spune că lăcustele nu vor fi fost preferate de Botezătorul ca hrană a lui obişnuită faţă de produsele solului. Umilinţa n-ar trece peste hrana obişnuită a clasei celei mai sărace, adică roşcovele (Enciclopedia biblică, art. Roşcove).

Mulțumesc, crinrin, pentru documentare. Avem toți dreptate, se pare. Sau, cum zicea o anecdotă: Hector vine sau nu vine :)

Mierea este totusi facuta de albine. Ele prelucreaza nectarul cules din flori cu substante din corpul (saliva lor). Asa ca strict luat nu ar fi de post.
Uleiul este total vegetal.
De ce este interzis in post?

Eu nu fac parastase in post, tocmai pentru ca nu se poate.
Totusi se spune ca se fac in post.
Si oamenii aduc produse facute si cu ulei.

Multa lume consuma ulei in post, nu in zilele cu dezlegare.
Inainte se spunea ca numai la manastiri este interzis si uleiul in post.
Acum m-am uitat si eu pe net si am gasit un singur preot care mai spune asa. Peste tot se spune ca uleiul nu este de post. Inseamna ca s-au mai schimbat niste lucruri.
N-am vazut/auzit pe nimeni sa tina post fara ulei.

In fine. Fiecare face cum crede.
In toate produsele de post este ulei.

Am comparat cu hrana veganilor pentru ca mie mi se pare ca postul este totusi un regim vegan si pentru ca am vazut ca Yasmine este foarte impotriva uleiului.

Am impresia ca se cade iar in extrema.

Vezi ca tu singura spui de masline. Pai si din masline si din nuci si din seminte (de floarea soarelui pe care multi le mananca prajite) se face ulei. Unde este diferenta?

Nu stiu daca in Postul Pastelui sunt tot timpul dezlegari la ulei si vin.

Ma bucur ca ti-a mai trecut supararea pe mine, bine ca inimile noastre nu s-au inchis dialogului.
Slava Domnului!

Cand am citit in biblie ca sfantul manca lacuste, nu m-am gandit la altceva decat la lacuste ca insecte. Apoi am aflat dintr-o predica, la biserica, ca lacustele erau de fapt niste plante saracacioase si rele la gust, n-am retinut exact exprimarea parintelui. Am fost foarte surprinsa si impresionata sa aud ca nu manca nici macar insecte ci doar niste buruieni amare si miere. Si de atunci, in suflet asa mi-a ramas - ca Sf. Ioan Botezatorul a fost din cale afara de ascetic, un inger!
Sa inteleaga cineva de aici ca daca ar fi mancat insecte n-ar mai fi fost ascet, e cale lunga. Va multumesc insa pentru comentarii! Asa sunt eu, mai glumeata.

Documentarea aia nici nu stiu cat e de corecta, am extras-o din versiunea Cornilescu.

N-am nimic cu tine, sincer. Scrii foarte frumos pe diferite subiecte, dar la altele devii sensibil, semn ca ceva scartaie. E doar o parere.
Si eu am din astea si nu numai..., de aceea cer sfat de la duhovnic pentru unele critici primite pe forum. In felul asta incerc sa ma corectez, avand sfatul si parerea unui om avizat si de incredere.

A, si te tog sa ma ierti! Aia cu pers. de genul feminin a fost intr-adevar o rautate. Iertare!

La asta lucrez, n-am voie sa fiu sensibil in sensul bolnavicios al cuvantului, chiar daca raspund repede dupa nu tin rautate, ma pot deconecta cu gandul de la forum chiar daca intalnesc situatii stresante, eu din polemica invat, trebuie sa fiu si mustrat.

Chiar ma intrebam acum cateva zile la Eghina la mormantul Sfantului Nectarie daca e bine sa scriu pe forum.
Aia cu genul feminin a fost o dovada ca te-am enervat atat de tare incat ai jucat dur, te-am scos si eu din echilibru ma gandeam ca ma provoci sa te jignesc pt a fi banat, pana la urma forumul si orice modalitate de comunicare e o sabie care ne cerne.

Eu sunt multumit daca orice discutam ramane pe forum si nu apune soarele peste mania interlocutorilor, daca forumul ma face sa acumulez ura atunci mai bine ma retrag.

Se recomanda, celor care vor sa tina un post mai aspru, mancare fara ulei deoarece aceasta este de obicei mai gustoasa, mai "buna". Or, cum postul nu e pentru a ne face placerile culinare ci pentru a rabda nitel unele lipsuri (lucrul acesta fiind ajutator in rugaciune si meditatie), iata ca se recomanda sa renuntam la ulei. Adica la mancaruri gustoase.

Asadar nu e vorba de o explicatie substantialista, de vreun talc al distinctiei vegetal-animal, ci de problema "indulcirii" noastre in post.

Pe de alta parte, eu unul cuget si asa (nu stiu cat de bine, nu am discutat cu un preot despre asta): uleiul contine anumite substante organice care sunt materia arderilor metabolice (acizi grasi etc.). Or, postitorul nu prea are nevoie de arderi intense, de energie exterioara (trupeasca), postul fiind o lucrare sau o munca duhovniceasca.
A manca si a bea lucruri care sporesc energia trupului (ulei,carne, vin etc.) intra in contradictie cu postul.

Esenta postului e rugaciunea, reculegerea, interiorizarea, plangerea pacatelor proprii, curatirea, deschiderea inimii si mintii pentru a primi harul dumnezeiesc... Alimentatia trebe sa ajute si ea la aceasta nazuinta si lucrare, nu sa o impiedice.

Cateva masline ori nuci contin foarte putini acizi grasi comparativ cu produsul final, uleiul, obtinut prin prelucrarea acestor vegetale. La fel si cateva seminte de floarea-soarelui.

Apoi, repet precizarea din mesajul precedent: mancarea gatita cu ulei e mai gustoasa.
Nu folosim ulei tocmai pentru a nu manca de dragul gustului, ci doar ca sa ne mentinem puterile, cat de cat.
In post, mai mult ca oricind, mancam pentru a trai, nu traim pentru a manca...:)
Acuma, ce e drept, unii plescaie si saliveaza fie si doar cand se gandesc la masline, nuci, seminte....:)

Ce ti-a raspuns sfantul?

Cand am vazut ca esti deranjat pana si de adunarea tinerilor ortodocsi, citind si ultimile subiecte deschise de tine, te-am asemanat cu antoniap, d-aia ti-am scris asa.

Eu sunt deranjat din alte motive.E vorba despre PR si branding aici nicidecum
ortodoxie.

Eu inteleg ce spui tu si mi-e greu sa ma opun unor reguli ale bisericii, dar sincer, explicatiile nu stau in picioare.

Ultimul tau aliniat este important si asta nu este luat in considerare niciodata. Se pune foarte mult accent pe lista de alimente care trebuie sa lipseasca si se uita de restul.

Spuneam ca din punct de vedere practic explicatiile nu stau in picioare. Sunt niste lucruri foarte subiective.
Tu (si altii) se leaga de gustul mancarii, ca e mai gustoasa mancarea cu ulei.
Daca ar fi asa, atunci ar trebui ca in post sa scoatem orice condiment (sare, piper, otet, mustar etc.) pentru ca toate dau gust mancarii.
Pe urma este o chestie de gust.
Pentru unii este gustoasa si painea goala, si atunci o scoatem in post de tot?
Mie nu-mi place painea decat in anumite conditii.
Unul gaseste placere in painea cu marmelada, in covrigi, in grisine sau sticksuri, in mamaliga, altul dimpotriva.

Mie nu-mi plac grasimile de nici un fel. Dar fara ele nu prea poti sa gatesti nimic. Consider uleiul ca pe ceva necesar gatitului, dar nu ca pe o placere.

La fel cu vinul. Unii nu pot trai fara el. Se spune ca e bun si la bolnavi.
Altii nu-l sufera si nu-l pot bea. Sunt una dintre aceste persoane.
Si se face atat de mult caz de el. Se vorbeste de el in mod special in biserica, se aduce la parastas. De ce? (Ma refer la vin ca aliment si nu la rolul lui in Sf. Euharistie).

Ma iau din nou de fraza asta:

"Esenta postului e rugaciunea, reculegerea, interiorizarea, plangerea pacatelor proprii, curatirea, deschiderea inimii si mintii pentru a primi harul dumnezeiesc... Alimentatia trebe sa ajute si ea la aceasta nazuinta si lucrare, nu sa o impiedice."

Mi se pare foarte corecta. Dar e posibil ca ultima parte sa nu fie valabila, ca prea multe renuntari sa te opreasca din telurile de dinainte.

Mai spun o data ca eu constat ca s-au schimbat niste lucruri.
M-au invatat diverse femei sa postesc si din copilarie chiar. Dar nimeni nu a scos uleiul din post.
In schimb nu se stia de dezlegari la ulei si vin. Se tinea postul constant.

Stiu dintotdeauna ca mancaruri tipice de post sunt: cartofi prajiti, zacusca, salata de vinete, ghiveci de legume, tocana de cartofi, halva.
Toate astea au grasime (ulei) in ele. Nu mai spun de salate (cu salata verde, rosii, castraveti etc.).

In general omul mananca de nevoie, pentru a se hrani.
In multe produse exista grasimi (vegetale). In cei mai simpli si nenorociti biscuiti exista ulei sau margarina pentru ca altfel nici nu poti sa-i faci. Si ei te ajuta sa te hranesti in post.

Ma intreb ce-ti mai ramane sa mananci daca scoti tot ceea ce ar putea sa placa. Ce ar trebui sa mancam?
Si fructele sunt gustoase si un castravete cu sare pe el si cu paine.
Si marmelada si mierea sunt bune...

Si, da, exista diferenta intre alimentatia la manastire si cea lumeasca.
Constat ca acum am ajuns mai "catolici decat Papa".

Am gasit doua chestii foarte interesante:

http://www.teologie.net/data/pdf/ierompetru_posturi.pdf

http://www.doxologia.ro/intreaba-pre...fintelor-pasti

La ultimul link raspunde un preot exact la intrebarile si framantarile mele de acum.

Dupa ce am citit aseara firul asta de discutie n-am mai dormit. Sa afli dintr-o data ca toata straduinta ta de zeci de ani de zile a fost in zadar, nu este de colo...

"Sfântul si Marele Post, care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Paștilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtășirea cu Sfintele Taine. El închipuiește postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Paștile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.
În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de (24 Februarie/9 martie) aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la (9/22 Martie) Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor .
MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – (25 Martie/7 aprilie) si în Dumininica Floriilor.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

P.S. Acestea sunt regulile de mănăstire, creștinii pot mânca ulei pe parcursul întregului post. Dumnezeu să vă Binecuvinteze și Doamne ajută."

(Sursa: http://csf.md/intreaba-preotul/ )

Zile in care nu se savarsesc parastase

In toate duminicile de peste an
In zilele Praznicelor Imparatesti
In zilele de rand (luni-vineri) ale Postului Mare; in zilele aliturgice; in perioada de la Duminica Floriilor pana la Duminica Sfantului Apostol Toma (24 aprilie -8 mai)
In perioada de la Craciun pana la Boboteaza (25 decembrie-6 ianuarie)

Mai ales pentru parastase, stiu ca mancarurile se prepara cu ulei.
Si eu tin post normal, adica mananc cu ulei. Cine tine ca la carte, bravo lui!

Nu înțeleg ce ți-a provocat insomnii. Faptul că este îngăduit și uleiul? Cu sau fără ulei, n-ar trebui să ne închinăm postului. Să ținem posturile așa cum le-a rânduit Biserica, dar cu accent pe ale sufletului. Hristos a spus: „Pe acestea să le faceți iar pe celelalte să nu le lăsați!”. Nu lași rânduiala, că are importanța ei, dar pui accent pe dragostea de Dumnezeu și de oameni. Și mai rău să-ți pară pentru un păcat sau o vorbă rea decât pentru că ai pus ulei în mâncare.

Postul e un tren. Te urci în el pentru că vrei să ajungi Acasă. Dacă ți-e foarte dor de Cel care te așteaptă, iei un TGV; dacă ți-e mai puțin, iei un accelerat sau un personal. Tot acolo vei ajunge, dar mai încet. Unii nu vor cu trenul și o iau cu bicicleta sau pe jos. Vor ajunge și mai târziu, bineînțeles. Dar dincolo de vehiculul pe care ți-l alegi, cel mai mult contează să fii cu inima și cu gândul la Cel către care te îndrepți și să vezi în ceilalți călători dacă nu chiar chipul Lui, măcar pe unii asemenea ție.

Lipseste un ingredient de baza: castraveciorii murati.

Tot pe baza lor, recomand o delicioasa vinegreta: castraveciori murati, plus fasole grasa boabe, bucati de sfecla rosie fiarta, masline negre si, eventual, ceapa oparita. Cine doreste, cu permisiunea familiei, poate adauga bucatele de usturoi.
V-o spun ca doctor: a garlic a day keeps the doctor away!

Nu, alea sunt regulile pentru orice ortodox.
Altfel nu văd de ce, în caledarul meu editat de arhiepiscopie scrie "dezlegare la ULEI şi vin".